Category:
Povesti cu tilc
Intr-o zi, Petru a gasit o harta pe care era marcat drumul catre o comoara inestimabila. ,,Voi gasi aceasta comoara si asa, voi avea parte si de ceva aventura!" exclama el.
Si iata, ca porni la drum. Si merse, ce merse, si ajunge la o padure. Acolo l-a intilnit pe Leu, pe care il intreba : ,,Esti suficient de puternic si curajos pentru a veni cu mine la o vinatoare de comori? Leul accepta propunerea lui Petru si il insoti pe acesta la drum. Padurea era foarte deasa si intunecoasa, iar lui Petru i se facu frica insa , cu Leul linga el reusi sa o strabata pina la capat.
Cind cei doi ajunsese la poalele unui munte, il intilnira pe Vultur. Ai o vedere excelenta si poti sa ne alarmezide pericole. Nu doresti sa vii cu noi?, suntem in cautarea unei comori, il intreba Petru. Vulturul accepta propunerea facuta de Petru si ii insoteste pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau sa il strabata era foarte inalt si stincos. Leul aluneca, insa petru a fost suficient de iute sa ii dea o mina de ajutor si sa il traga sus. Vulturul, cu privirea lui ascutita, era foarte atent la fiecare pas pe care il faceau cei doi tovarasi de drum.
Curind au ajuns in valea din josul muntelui, unde au intilnit-o pe Oaie. ,,Vei dori sa ne insotesti in cautarea unei comori si sa ne tii de cald cind ne este frig?", o intreba Petru pe Oaie. Aceasta accepta propunerea lui Petru si astfel, pornira toti la drum. Un vint rece strabatu intreaga pajiste iar toti se ingramadira linga Oaie, ca sa le tina de cald.
Apoi cei patru ajunsese, in final, in desert unde se intilni cu Camila. ,,Esti numita oaia desertului", ii spuse Petru acesteia. ,,Ne vei ajuta sa strabatem intregul desert si sa ne insotesti in calatoria noastra, in cautarea comorii?" Zis si facut. Camila accepta propunerea lui Petru si astfel ca el, Oaia si Leul se urca pe ea, iar impreuna si fericiti strabat intreg desertul cu Vulturul deasupra lor.
Cei cinci ajung in cele din urma linga ocean unde o intilnesc pe Broasca Testoasa de mare. ,,Suntem in cautarea unei comori si ne gindeam daca ne poti ajuta sa strabatem oceanul?" intreba Petru. Broasca le raspunse afirmativ si astfel ca pornira toti la drum.
Valurile puternice aproape ca ii ineca, insa Broasca Testoasa ii indrepta cu dibacie catre tarm, unde ii astepta Bufnita.
Aceasta le vorbi cu intelepciunea ei straveche, spunindu-le : ,,Felicitari, ati gasit comoara",
,,Unde este?" exclama toti surprinsi.
,,Impreuna ati strabatut padurea, ati urcat muntele, ati infruntat valea, ati intimpinat cu curaj desertul si ati traversat oceanul. Niciodata nu ati fi reusit unul fara celalalt".
Toti s-au uitat unul la celalalt si au realizat ca Bufnita avea dreptate ! Toti au gasit PRIETENIA !..
Si intradevar, au gasit cea mai de pret comoara.
Prietenia este un lucru minunat, este strins legata de ,,a imparti"- prietenii impart aproape totul, experientele lor, fie ca sunt bune fie ca sunt rele, bucuriile si tristetile ; de ,,altruism"- prietenii au grija unii de altii ; si de ,,sprijin si grija"- prietenii sunt mereu impreuna atunci cind au nevoie unii de altii ; suportul vine sub diferite forme, insa suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Si atunci, construirea si mentinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine rasplatite proiecte ale vietii noastre.
Ce inseamna prietenia si care este importanta ei in viata noastra? Oare am putea trai fara ea, singuratatea ne-ar putea fii un bun tovaras pe parcursul vietii noastre?
Prietenii sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim noua insine.
Tu, ai putea trai fara prieteni?......