Pasul meu de pelerin

Pasul meu de pelerin
Este un raspuns divin
La chemarea Ta, Parinte,
Ce m-astepti in Locuri Sfinte

 

Pelerin pe usa vietii
Intru-n pragul diminetii
Si mergand catre apus
Sper la mila Ta de Sus
 
Drumul meu prin asta lume
Pavat cu intentii bune
Este drum de pelerin
Catre Vesnicul Senin
 
Primeste-mi azi smeritul pas
Si spala-al sufletului vas
Si viata mea indreapta-o iar
Caci este cel mai mare Dar
 
Aprind smerita lumanare
Si astept Binecuvantare
Caci ma semnez si ma inchin,
 
Cel mai nevrednic pelerin.
 
Toata viata noatra este un pelerinaj, asa cum Biserica este intr-o continua calatorie catre Mirele Ei. Aceasta este esenta existentei noastre pe pamant. Momentul constientizarii acestei taine este unul decisiv pentru sufletul fiecarui credincios.
 
Din acel moment te cuprinde dorul de Paradisul pierdut, dorul sfant care ne anima pe toti, iar acest dor naste dorinta de a calca pe urmele sfintilor, de a vedea o parte din locurile unde s-au nevoit ori au facut minuni ori, inspirati de Duhul Sfant, au creat opere care te inalta pana la cer.
Si pleci - faci primul pelerinaj - simti, traiesti fiecare pas, te incarci sufleteste, grija cea lumeasca o lepezi - apoi te intorci la casa ta. O perioada ai cu tine pacea si linistea capatata acolo. Dar, odata nascut in tine acest dor, el nu se mai potoleste niciodata. Te-a multumit acel prim pelerinaj, te-a inaltat, dar ... dorul de paradisul pierdut revine si se naste, parca mai aprinsa, dorinta de a pleca si mai departe, de a gusta si mai mult din dulceata vietilor sfintilor si a Mantuitorului. Si pleci intr-un al doilea pelerinaj - alte trairi, alte fioruri ale sufletului - iar te incarci, te rogi, contempli, asculti slujbele, asculti linistea, te inalti si pleci impacat sufleteste  - si iar te intorci in cotidian.
Nu trece mult timp si dorul revine si tot asa, in fiecare zi mai puternic, mai profund, nascand alte si alte doruri latente, alte chemari spre alte locuri sfinte, spre manastiri din ce in ce mai indepartate, chilii din ce in ce mai sus ridicate, mai greu accesibile, apoi te cuprinde chemarea pustiului, caci pustiul este ceea ce am mostenit in locul Edenului in urma caderii.
Si faci si acest pelerinaj, ajungi si la cele mai indepartate manastiri, urci si cele mai inalte si mai abrupte culmi care te duc la cele mai izolate chilii, calci pana si pamantul pustiei - in speranta ca sufletul tau se va imbata de atata frumusete, liniste si curatenie si se va umple din plin de armoniile intalnite si traite cu ocazia acestor pelerinaje.
Dar, preaiubite credincios - sufletul tau nu se va satura, caci rupt a fost din Rai si numai Raiul il umple inapoi cu bucuriile netrecatoare. De aceea, pelerinajele acestea la Locurile Sfinte ne aduc mai aproape de Dumnezeu, sunt o destinatie sau trebuie sa fie o destinatie a fiecarui crestin, dar esle sunt o pregatire pentru destinatia noastra finala.
Aceste pelerinaje ne ajuta sa ne intelegem viata ca o vremelnica petrecere prin lume, ne imbata pentru scurt timp de bucuria Raiului si ne sunt imbold catre o vietuire ca cea a sfintilor pe care ii cinstim pe unde mergem. Caci si ei, ca si noi, tot pelerini au fost in lumea aceasta.
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa sfarsim cu bine pelerinajele noastre pamantesti, la capatul carora sa ne intalnim cu totii la picioarele Mantuitorului Hristos!
 

  < Precedent