Anton Pann, s'a nascut la 1794, in satul Slivin din Tracia-Romana. Pe tatal sau il chema Pann, si era de origina roman si de profesie caldarar ; iar mama lui se numea Tomaida, de origina greaca. El a avut inca doi frati, dintre care cel mai mare, invatase meseria tatalui sau, cel mijlociu era ucenic la abagerie ; iar Antonache, fiind dotat de Dumnezeu cu agerime de minte, si deprinzandu-se de mic a iubi biserica, se ducea in fiecare serbatore la biserica, unde tinea isonul la strana si citea rugaciunile mai usoare ; astfel ca la mortea tatalui sau, micul Anton cunostea randuiala serviciului bisericesc, si poseda si cateva notiuni de psaltichie.

Izbucnind resboiul ruso-turc dintre anii 1806-1809, vaduva Tomaida cu cei trei fii ai sai, a trebuit sa plece in Rusia, impreuna cu multe alte familii, unde li se promisese o soarta mai buna ; dar abia ajunsi in Basarabia, si cei doi frati mai mari ai lui Anton, a fost inrolati in armata rusesca si trimisi la asediul Brailei, unde si murira. Anton insa, pentru a castiga existenta sa si a neconsolatei sale mame, intra in corul bisericii catedrale din Kisencu; unde, prin frumosa sa voce si prin cunostintele sale musicale, atragea admiratia credinciosilor ; si pana la versta de 16 ani, exercitandu-se in cor, dobandi orecare cunostiinte de armonie, pentru a caror studiere, invatase sa cante si cu chitara.

Neisbutind incercarile de pace din Mai 1811, si respandindu-se faima, ca Napoleon Bonaparte inainteza, victorios, spre vechia capitala a Rusiei, iar Tomaida temandu-se ca nu cumva si pe Anton, singurul ei copil, sa-l inroleze in armata, si sa-l trimita la o moarte sigura, ca si pe fratii sei, pleca din Basarabia cu Anton, pe o nopte intunecosa si trecand Prutul, pe un vad unde apa era mai mica, luara calea Barladului si ajunse la Focsani; iar de acolo cand pe jos, cand cu sania, venira in Bucuresti pe un ger cumplit, care amortise armatele franceze prin partile Rusiei.

Venit in Bucuresti, Anton intra ca paracliser la biserica Olari, din calea Mosilor; apoi dupe scurta vreme, trecu ca defteriu sau cantaret al II-lea la biserica Sfinti. La 1816, cand Petru Ejesiul veni in Bucuresti si deschise scoala de psaltichie la biserica Sf. Nicolae din Selari, Anton Pann se inscrise printre cei dintai elevi, si urma cursurile doi ani de zile. Apoi indata ce acesta, infiinta o tipografie pentru tiparirea cantarilor bisericesti pe greceste, Anton Pann intra ca lucrator la acea tipografie, si prin sarguinta sa, ajunse conducatorul acelei tipografii, unde tipari el pentru prima data, un axion pe romaneste.

Axionul Invierii Domnului compus de Anton Pann

In eruditul scriitor grec-romanisat si vestitul compositor muzical Dionisie Folino, gasi Anton Pann un adeverat dascal si bun protector. Lui datoreaza in mare parte cunostintele si lucrarile, care l-au facut renumit . In anul 1827, Anton Pann a fost numit ca profesor de muzica - platit de stat - la seminarul din Ramnicu- Velcea, unde printre altii, avu de elev si pe monahul Nifon, economul acelei episcopii, care mai tardiu ajunse Mitropolit Primat al bisericei nostre. Plecand de la Ramnicu-Velcea, il gasim ca cantaret la biserica romana Sf. Nicolae Scheiu din Brasov, unde nu statu de cat putin timp ; caci in anul 1828, veni iarasi in Bucuresti, fiind numit profesor de musica al scolii nationale, urmand totodata si cursurile colegiului Sf. Sava, pe care nemuritorul patriot, Ion Heliade-Radulescu, il organizase si-l marise, dupa plecarea lui Gheorghe Lazar.

Nu mai asa se explica, intrebuintarea unor neologisme in scrierile lui Anton Pann, care neologisme nu erau cunoscute, decat tineretului d'atunci, ce trecea prin scoli. Dupa aceasta, il gasim pe Anton Pann, ca prim-cantaret la biserica Olteni ; apoi la biserica Alba din Calea Victoriei, numita biserica Popa-Darvasi; iar in anul 1842, paraseste biserica Alba, fiind numit de mitropolitul Neofit, ca profesor de muzica, la seminarul Central din Bucuresti.

Acesta noua insarcinare, determina pe Anton Pann, sa se ocupe din tota inima, cu compunerea cursului de psaltichie, cu predarea lectiunilor teoretice si cu cantarea practica de strana, silindu-se a forma din elevii sai, buni si desavarsiti cantareti romani. Resultatul ostenelilor lui, a fost cartea intitulata: Bazul teoretic si practic al muzicii bisericesti sau gramatica melodica», volum in 232 pagini, tiparit in Bucuresti, la 1845. El cunoscand arta tipografica, si fiind convins, ca nu se poate da impulsiune artei musicale, fara a se tipari cartile necesarii, infiinta, in anul 1843, o mica tipografie, in chiliile bisericei Olteni, aproape de locuinta sa, care era la incrucisarea caii Dudesti cu strada Olteni.

In acesta tipografie, tipari el pe romaneste: Calofonicul, Catavasierul, Teoreticonul, Prohodul, si multe alte opere ale sale.
La 1847, intamplandu-se in Bucuresti focul cel mare, chiar in ziua de Paste, el pierdu tote cartile, aflate in depozit pe la librarii. Plin de intristare isi muta tipografia si locuinta, in casele ce facuse in strada Taurului No. 12.

Aliluia - cantare de la slujba Deniilor, culeasa din "Paresimierul" lui Anton Pann

In anul 1848, il gasim ca prim-cantaret si conducator al unui cor de barbati, la biserica Cretulescu din Bucuresti. Aici nu statu mult timp, caci epidemia holerei, il facu sa plece peste Olt ; unde lucra pentru realizarea ideilor nationale, si canta triumful revolutiei de la 1848 printr'un imn, de care s'a vorbit forte mult, prin organele de publicitate din acea epoca. Anii 1849 si 1850 au fost cei mai producatori, pentru Anton Pann; caci intr-ansii scrise numerosele si importantele sale lucrari, aparute intre anii 1851-1854. In interval de 14 ani, adica de la 1840 pana la sfiasitul vietei sale, a iesit din condeiul si din tipografia lui, 61 de volume si brosuri, destul de volumi- nose, afara de calendarele de perete, ce scotea pe fiecare an.

Cine altul, a produs mai mult ca Anton Pann, in acea epoca de regenerare? Pe vremea lui, el era singurul autor de opere muzicale, fie sacre ori profane. El era unicul representant al poemelor lirice, satirice si populare. Acea inteligenta fertila, n'ar fi disparut inca, dintr'un corp viguros ca al lui, daca o bola nemilosa, nu l'ar fi izbit. Pe cand se intorcea din Oltenia spre Bucuresti, contracta pe drum o recela, care dandu-l la un tifos teribil, il culca la pat; si dupa o scurta zacere, muri in ziua de 2 Noembrie 1854. Prin ultimul sau testament, lasa tipografia, fiului sau Lazar, care era atunci preot la biserica Sf. Visarion din Bucuresti; iar casele si cea1alta avere, o lasa sotiei sale Tinca. Ceremonia inmormentarii, a avut loc in ziua de 4 Noembrie 1854, in prezenta unei imense multimi de clerici, cantareti si elevi de-ai sai, cum si de oraseni, care ii admirasera talentul, si invatasera a citi, numai prin si pentru atragatoarele sale scrieri. El a fost ingropat in curtea bisericii Lucaci. Figura lui Anton Pann - precum se pote observa si pe portretul seu - era oachesa si expresiva, cu sprancene arcate, cu mustati tunse, cu buze grose, cu favorite si barbie resfranta, purtand islic si anteriu in tinerete ; iar mai tardiu gheroc lung zis, si laibar. Pe cap purta o jumatate de cilindru; iar prin casa, avea pe cap, o tichie de plisa negra, cum i1 vedem in portretul dat. Acesta figura distinsa, a disparut din memoria generatiei de astazi. Abia si-l mai amintesc batranii: unii ca cantaret si calendarist, altii ca tipograf si dascal de psaltichie, altii de versificator neobosit; iar cei mai multi ca satiric si folclorist neintrecut. Generatia nostra, care nu-i mai citeste operele - fiindca nu le are la'n-de-mana - il considera ca un mestesugar de versuri si compozitor de melodii, asa cum permitea limba, cultura, gustul si viata din prima jumatate a secolului al XIX-lea.

Biserica nostra insa, se foloseste si astazi de operele sale musicale, dintre care cele mai principale, sunt urmatorele : Noul Doxastar, in doua tomuri; Bazul teoretic si practic; Calofonicul; Catavasierul; Theoreticonul; Prohodul; Randuiala Sfintei Liturghii; Heruvico-Kinonicarul, in doua tomuri; Anastasimatarul indoit, adica zabavnic si grabnic ; Priveghier sau Paresimier; Liturghia Ssfsntului Vasile si Ioan, in care se gasesc si cantari de ale preotului Ionita Naparca, care se crede ca era un alt Cucuzel al Romanilor; si Noul Anastasimatar bisericesc, dedicat raposatului episcop al Buzaului, Filoteiu, in 1854.

"Din ospatul Stapanului" - Antiaxion la Sfanta Liturghie din Joia Mare, compus de Anton Pann

Modul sau felul, cum sunt alcatuite de Anton Pann, cantarile bisericesti pe psaltichie, il spune chiar el, in introducerea opului sau: «Bazul teoretic si practic unde zice : «Doua-deci«si cinci de ani sunt, de cand am luat in mana condeiul talmacirii cantarilor bisericesti. Am bagat de sema, ca unele cantari «in melodia papadica si stihirarica, veneau foarte lungi; si eram «silit pe cand le cantam, sa le scurtez sau sa le taiu de o data, «la locuri nepotrivite; si asa fiind, si indemnat de multi, am «scurtat lungirile, ce se faceau peste masura in cantare, am curatit melodiile de figuri streine, si le-am apropiat de melodia «noastra bisericesca, si mai vartos de gustul de cantare al patriei «pentru ca muzica bisericesca, de mult si-a dobandit caracterul national; si numai cantarea cu ifosul de Tarigrad, a remas «apropiata de musica asiatica. Cu un cuvant, am pastrat melodia originala in diferitele cantari, ne adaugand nicio figura din parte-mi; ci ca o albina, umbland prin multimea poenilor, «am cules pe cele mai placute, si obicinuite biricei nostre»).

Cu toate acestea, cantarile lui Anton Pann, se deosebesc mult, de ale lui Macarie; caci pe cand ale lui Macarie sunt asezate pe un ton linistit, si nu prezinta tranzitiuni repezi in suire sau in pogorare, Anton Pann, avand de norma in cantarile sale, melodiile lui Dionisie Fotino si Petru Efesiul, dascalii sai, prezinta tranzitiuni potrivite cuvintelor sau textului, ori de cate ori canta : Cerul, pamantul, Iadul, Invierea ori pasiunile sufletului. Cu un cuvant, Anton Pann, ca si dascalii sai, prezinta in cantarile sale, felurite figuri melodice, adica : Cu intunecare, pogora in cele mai de jos ale pamantului; cu lauda, ridica pe stramosul Adam, din camarile iadului in desfatarile raiului; cu glas triumfator, canta biruinta Atotputernicului; si astfel emuleza sufletele auditorilor, schimbandu-le duhul, din ganditor si umilit, in intaritor si desfatator.

Extras din "Carte de muzica bisericeasca" - Nifon N. Ploiesteanu, Bucuresti, 1902