Se cunoaşte încă prea puţin despre acest apocrif. Pentru mulţi, este eretic şi atâta tot. Dar mai multe nu se ştie. Originea lui nu e “bogomilică “, deşi, pe parcurs, au fost interpolate elemente de doctrina bogomilică. Să-i vedem însă originea şi scopul.

Originea

Se pare ca apocriful îşi are originea în secolul al III-a. Versiunea în limba latină s-a păstrat până în ziua de azi. Aceasta datează din secolul al VI-lea şi poartă numele de “Scrisoare din cer pentru respectarea zilei Domnului”. Sfântul Bonifaciu a condamnat, la acea vreme, aceasta scrisoare. Nu se ştie de când a început să circule şi în spaţiul răsăritean. Cert este că, versiunea în limba slavonă, a cunoscut o răspândire şi o popularitate foarte mare. În româneşte este tradusă în secolul al XVI-lea de Popa Grigorie din Măhaci. Versiunea românească a fost inserată în “Sbornicul românesc”. O varianta, numita " redacţiunea lungă" se găseşte în “Codex Sturdzanus” (colectie de texte din secolul al XVI-lea, copiate între 1580 şi 1619, în special, de popa Grigorie din Măhaci. Cuprinde legende apocrife, hagiografice şi apocaliptice, precum Legenda Duminicii, Rugăciunea de scoaterea dracului, Legenda Sfintei Vineri, Legenda lui Avram, Apocalipsul Apostolului Pavel, Apocalipsul Maicii Domnului, Cugetări în ora morţii, Legenda Sântului . Sisoe, Să neştire buru creştiru ). Epistolia vede, la noi, lumina tiparului relativ târziu, abia în anul 1852 ( În Occident, se va tipări pentru prima dată în anul 1795, în Anglia).

Scopul

Epistolia, care poarta titlul complet : “Epistolia Domnului nostru Iisus Hristos ce a trimis-o Dumnezeu din cer” face parte din aşa-zisele cărţi de pietate populară. Apocriful reprezintă o materializare a misionarismului laic. A avut un rol pozitiv în denunţarea moravurilor care contravin învăţăturii creştine, în special, nerespectarea zilei de duminică, ca zi de odihnă şi rugăciune. Stilul este apocaliptic. Denunţă, mustră, condamnă. Nu încape îndoială că apocriful a jucat un rol important în trezirea duhovnicească a credincioşilor de-a lungul veacurilor şi corectarea moravurilor rele. Această practica, a mesajelor venite din cer, a fost şi este larg răspândită, mai ales, în Biserica Romano - Catolică. Amintim aici “mesajele mariane”, precum mesajele de la Lourdes, Fatima, Međugorje.

Negreşit, la multi călugari ortodocşi, unii chiar canonizaţi, se simte influenţa apocrifelor. Ne place sau nu, înrâurirea apocrifelor a fost enorma asupra literaturii populare si chiar monastice.
Istoriceşte vorbind, apocrifele au contribuit la biruinţa scrisului în limba româna. Ele au stimulat nevoia de traducere din limba slavonă şi generalizarea limbii române. Taducea Bibliei şi a cărţilor de cult din limba slavona în limba româna s-a făcut mai tarziu, drumul fiind defrişat de aceste modeste apocrife, cărţi populare, dar si literatura religioasa precum textele rotacizante ale psalmilor. Poate că fară ele, Biblia lui Şerban n-ar fi văzut lumina tiparului in 1688, ci mult mai târziu.

Concluzie

Toate aceste apocrife, contin mai mult sau mai puţin erori teologice şi multa fabulaţie. Trebuie facută o distincţie între valoarea teologica şi cea literară.
"Mioriţa" şi "Meşterul Manole" contin teme si motive păgâne, incompatibile cu creştinismul. Astfel cităm "motivul jertfei zidirii",  jertfa de sânge, motiv evident păgân. Totuşi, din punct de vedere literar, ele constituie piesele de rezistenţă ale literaturii noastra populare.