Biserica Mirăuţi din Suceava
Biserica "Sf. Gheorghe" din Suceava, cunoscută și sub denumirea de Biserica Mirăuți, este o biserică ortodoxă construită în secolul al XIV-lea și apoi reconstruită în secolul al XVII-lea în municipiul Suceava. Ea se află situată pe Str. Mirăuți nr. 17, în apropiere de Curtea Domnească. Are hramul Sfântul Gheorghe, sărbătorit în fiecare an în ziua de 23 aprilie.
Între anii 1402-1522, Biserica Mirăuți a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană a Moldovei.
Biserica Sf. Gheorghe-Mirăuți din Suceava a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare SV-II-m-A-05475. [1] Ea este considerată a fi cea mai veche biserică din orașul Suceava.
Prima biserică
Biserica Mirăuți este considerată de unii cercetători ca fiind una dintre cele mai vechi biserici din Moldova. A fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de către domnitorul Petru I Mușat (1375-1391) în partea de nord-est a orașului, pe vechea Uliță a Datornicilor, în apropierea Cetății de Scaun a Sucevei. În anul 1388, domnitorul mutase, din rațiuni diplomatice, capitala Moldovei la Suceava și aici trebuia să se afle și centrul bisericesc al statului.
Biserica a primit hramul Sfântul Gheorghe - purtătorul de biruință și a fost o construcție de mare amploare (19x12,5 m), în raport cu alte lăcașuri de cult ale vremii. Nu avea abside laterale și nici contraforturi și se presupunea că avea o structură în cruce greacă înscrisă, de timp complex. [2] Biserica era înconjurată de un cimitir.
La propunerea domnului Petru Mușat, mitropolitul Haliciului, Antonie, l-a hirotonit pe Iosif Mușat, egumen al Măînăstirii Neamț și rudă cu domnitorul, ca episcop al Cetății Albe. La scurtă vreme, este ales în scaunul de mitropolit al Moldovei, dar Patriarhia Ecumenică refuză să-l recunoască. Abia la 26 iulie 1401, la stăruința domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), mitropolitul Iosif a fost recunoscut de Patriarhia din Constantinopol ca întâistătător în scaunul Mitropoliei Moldovei, de la Suceava.
În anul 1402, voievodul Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă și așezat aici moaștele Sfântului Ioan cel Nou într-o raclă ferecată cu argint. După cum precizează cronicarul Grigore Ureche (circa 1590-1647), "în 2 ai a domnii lui, fiindŭ mai intreg și mai cu minte decât cei trecuți înaintea domnii lui și multu trăgând și râvnindŭ spre folosul sufletului său, adus-au cu mare cheltuiala sa, den țară păgână, sfintele moștii a marelui mucenic Ioan Novii și li-au pus într-a sa svântă cetate, ce este în orașul Sucévii, cu mare cinste și pohvală, de a ferirea domnii sale și paza scaunului său". [3]
Începând din anul 1402, acest lăcaș de cult a îndeplinit rolul de sediu al Mitropoliei Moldovei, fiind cunoscut astăzi și sub denumirea de Mitropolia Veche. Biserica a fost catedrală mitropolitană a Moldovei până construirea noii biserici cu hramul Sf. Gheorghe din componența Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava (1514-1522), în timpul domnitorilor Bogdan al III-lea și Ștefăniță Vodă.
După unele surse (o scrisoare trimisă de arhiereul Narcis Crețulescu către preotul Simion Florea Marian), numele de Mirăuți provine de la faptul că aici erau miruiți domnii Moldovei înainte de a fi înscăunați. Aici a fost uns ca domn al Moldovei și voievodul Ștefan cel Mare. Alte surse spun că numele ar proveni de la o familie boierească (Mirea sau Mereuță) pe al cărei teren sau în apropierea căreia a fost construită biserica. Teoria se bazează pe existența unui document de moștenire datând din perioada stăpânirii austriece (1785). [4]
După întemeiere și recunoaștere, Mitropolia Moldovei, cea mai importantă instituție religioasă în ierarhia Bisericii Ortodoxe din Principatul Moldovei, a fost împroprietărită de domnii Moldovei cu sate și ocini, între care amintim: Averăuți (Averești, com. Verești, jud. Suceava), Hreațca (sat dispărut, com. Bosanci, jud. Suceava), Podul de Piatră pe Șomuzul Mare (poate Mihăiești, com. Horodniceni, jud. Suceava), Greci de lângă târgul Siret (sat dispărut), Vereșcecani (Vercicani, com. Liteni, jud. Suceava), Ungureni (sat dispărut, lângă Vereșcecani), Poiana Vlădica (mai jos de Iași, loc în care Alexandru cel Bun împreună cu boierii săi și cu poporul l-au întâmpinat pe Sfântul Ioan cel Nou) etc. Mitropolia stăpânea prisăci, stupi, mori, heleștee, vii, boi, cai, imașuri și fânețe, pescari, vecini, poșlușnici, cojocari, fierari etc. [5]
Domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a acordat Bisericii Mirăuți danii domnești (mori, heleștee, stupi). Tot aici, a fost înmormântată și prima sa soție, Evdochia de Kiev, sora cneazului Simon Olelkovici și fiica principelui Olelco. Ea a decedat la data de 25 noiembrie 1467.
În anul 1513, Biserica Mirăuți a fost puternic devastată de un incendiu; cu toate acestea se pare că ea n-a fost abandonată ci, foarte probabil, reparată și reconstruită, de vreme ce o cronică anonimă germană târzie menționează păstrarea în continuare a moaștelor Sf. Ioan cel Nou în această biserică până în 1589, când domnitorul Petru Șchiopul (1574-1577, 1578-1579 și 1583-1591) le-a mutat în noua catedrală. [6]
Ca urmare a devastării catedralei mitropolitane, Bogdan al III-lea al Moldovei (1504-1517) a început în anul 1514 construirea unei noi biserici cu rol de catedrală mitropolitană, a cărei construcție a fost finalizată în 1522.
Reconstrucția bisericii și ruinarea ei
Pridvorul deschis al bisericii cu clopotniţa deasupra sa
Biserica a fost reparată și apoi reconstruită pe locul celei vechi, caracteristicile arhitecturale și decorative ale noii biserici încadrând-o printre construcțiile din prima jumătate a secolului al XVII-lea. În zidul turlei au fost descoperite o monedă suedeză cu monograma G.A. = Gustav Adolf (1611-1632) și una poloneză de pe vremea domniei lui Sigismund al III-lea (1587-1632). Nu se cunoaște înfățișarea vechii biserici, presupunându-se doar că actuala biserică, cu excepția clopotniței, ar urma planul vechii construcții. Lucrările ulterioare de restaurare au dus la nepăstrarea picturii originale.
După anul 1700, an în care se mai îngropau încă morții în cimitirul de lângă biserică, are loc ruinarea și părăsirea definitivă a Bisericii Mirăuți. După ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic (1775), se observă o atitudine potrivnică a autorităților cu privire la conservarea bisericii. În anul 1792, dr. Gutter W. cere și primește de la comisarul orașului, Georgievici, aprobarea să demoleze biserica, pentru a avea piatră cu care să-și construiască o casă în Suceava. În cererea sa, el argumentează că în oraș sunt patru biserici în stare bună și două biserici părăsite și aproape ruinate și că populația din Suceava este redusă numeric și nu-i trebuie mai mult de două-trei biserici, „deoarece, acum, biserica mitropoliei e prea mult, fiind mai întotdeuna deșartă“.
Într-o petiție înaintată la 25 ianuarie 1792 de către târgoveții suceveni către guvernul Bucovinei se cere "ca biserica Mitropolia veche ce au rămas însă acum întreagă să nu se strice". [4] În 1813, în urma unei plângeri a locuitorilor din Suceava, autoritățile locale cercetează motivul pricinii la fața locului și constată că "vechea, așa-numită biserică mitropolitană Mirăuți, părăsită de peste 300 de ani, în care timp s-a clădit actuala biserică mitropolitană unde s-a transferat serviciul divin, este o ruină totală, o simplă grămadă de piatră și cărămidă; toate ușile, ferestrele, chiar lemnăria acoperișului și alte părți de vremelnică reparație ale acestuia au fost furate; turnul susținător al bolții precum și partea cea mai mare a pereților, prăbușite". După cum consemnează același document, fosta biserică mitropolitană "a devenit magazia statului pentru depozitare de fân și paie". [7]
Scăpată de demolare, biserica a început să fie râvnită de către comunitatea luterană din oraș. În anul 1815, etnicii germani cer să primească Biserica Mirăuți pentru a-și ține acolo slujbele religioase. Biserica scapă și de această dată, dar nu pentru multă vreme. În 1825, aici se stabilește o magazie pentru o unitate militară încartiruită în zonă, iar din 1854, clădirea bisericii a fost arendată unor negustori, ca depozit de piele. Biserica a fost răscumpărată de maiorul (în rezervă) Florea, care a donat-o la moartea sa comunității românești, lăsând ca singură clauză restaurarea atunci când condițiile o vor permite. [8]
Biserica după restaurarea coordonată de Romstorfer
În anul 1880, marele patriot român Eudoxiu Hurmuzachi, în înțelegere cu curatorul Constantin Turtureanu și cu mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici al Bucovinei hotărăște să restaureze străvechiul lăcaș de cult. Aprobarea autorităților de la Cernăuți a fost obținută abia în anul 1886.
Între anii 1898-1901, arhitectul austriac Karl A. Romstorfer a condus o importantă și amplă acțiune de restaurare care a făcut ca biserica să arate așa cum se prezintă astăzi. Restaurarea a introdus elemente noi în componența arhitecturală a bisericii [9]:
• tăieturile colțurilor bazei pătrate;
• introducerea profilaturilor bogate de corniță;
• construirea unei uși de intrare în veșmântar din afară;
• apariția a câte unui gol pătrat la partea superioară a zidurilor celor două abside laterale cu corespondență în naos, necesare pentru ventilarea suplimentară a bisericii.
Cu acest prilej, între 1898-1903, pictorul vienez Karl Jobst a pictat interiorul bisericii în tempera, într-o factură occidentalizantă (stilul art nouveau). [10] Cheltuielile de restaurare au fost suportate de Fondul religionar greco-ortodox al Bucovinei. Biserica a fost resfințită în anul 1903 de către Vladimir de Repta, arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei și Dalmației.
Cu acest prilej, în stânga intrării a fost amplasată o placă de marmură cu următoarea pisanie: "Aceasta sântă biserică cu chramul m.m. George, care a fost a sântei Mitropolii a Sucevei dela fericitul intru pomenire ctitor Jo Alexandru V.V. Domn țerii Moldovei (a.1401), apoi fiind prada focurilor și a vrășmașilor a fost lăsată în părăsire (a.1522), s'a restaurat cu cheltueala fondului religionar gr.-or. al Bucovinei, după stăruința fericitului Archiepiscop și Mitropolit (a.1886), în domnia M.A. Augustului Imperat și Duce FRANCISC JOSIF I, în anii 1898-1903 și s'a sântit de J.P.S. Archiepiscop și Mitropolit Vladimir în anul mântuirii 1903."
Acustica deosebită a bisericii Mirăuți nu se datorează unui calcul al rezonanțelor unghiulare, ci unei tehnici cu totul aparte. În timpul restaurărilor efectuate între 1897-1898, când s-au demolat boltiturile ruinei, s-au descoperit în ele niște oale de lut, care, fiind zidite în perete, produceau rezonanțe, ca și porumbeii de la Curtea de Argeș.
Până la începutul anului 1919, Biserica Mirăuți a rămas închisă. În acel an, parohul Bisericii „Sf. Dumitru“ din Suceava a făcut o cerere către Mitropolia Bucovinei pentru a prelua Biserica Mirăuți ca filială a parohiei sale, deoarece biserica sa era în reparații. La 1 aprilie 1919, Consistoriul arhiepiscopesc de la Cernăuți dispune egumenului Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou din Suceava“ să predea lăcașul de cult parohului de la Biserica „Sf. Dumitru“ pentru a folosi biserica pe durata reparațiilor la Biserica „Sf. Dumitru“. Abia la 25 ianuarie 1926, Biserica a fost scoasă din cadrul parohiei sus amintite. [4]
În anul 1923 a fost amplasată o cruce de piatră în curtea bisericii, fiind sfințită de către mitropolitul Nectarie Cotlarciuc al Bucovinei.
În anul 1957, prin hotărârea mitropolitului Iustin Moisescu al Moldovei și Sucevei, Biserica Mirăuți a primit statutul de biserică parohială, având arondată zona adiacentă și o parte din strada Cernăuților și ca filială Biserica „Sf. Ioan Botezătorul-Coconi” (sau Biserica Domnițelor). Ca paroh a fost numit preotul Teodor Coclici, urmat, de la începutul anilor '70, de preotul Gheorghe Coclici.
Cercetările arheologice din 1976 au scos la iveală temeliile bisericii ridicate în vremea lui Petru I Mușat.
Necropolă voievodală
În perioada 1992-2001 s-au efectuat ample lucrări de restaurare și conservare, precum și cercetări arheologice. Cercetările arheologice au dus la găsirea a 32 morminte.
La restaurarea din 1996-1997, aici s-a descoperit o criptă de cărămidă, aflată într-o stare aproape intactă. Unul dintre sicriele aflate aici s-a dovedit a-i aparține Doamnei Evdochia de Kiev (Evdokia Olelkovici) (prima soție a lui Ștefan cel Mare). Până atunci, locul înmormântării Doamnei Evdochia era presupus de Nicolae Iorga a fi la Mănăstirea Probota. [11]
În 1996 a fost identificat mormântul Doamnei Evdochia după piatra funerară descoperită la Mirăuți. În prezent, piatra tombală se află la Muzeul de Istorie din Suceava. [12]
În toamna anului 1997 a fost descoperit în biserică, în naos, un cavou de cărămidă, în care se afla un sicriu de stejar cu oseminte și textile deosebit de frumoase și valoroase: un giulgiu de mătase și un altul de borangic pictat cu aur, o maramă ce acoperea chipul defunctului, un veșmânt lung de mătase cu mâneci de catifea tip drappi d'oro, încheiat cu găitane din pasmanterie și 11 nasturi de argint aurit, o cămașă cu guler brodată cu fir metalic, o bonetă pentru strâns părul și o pălărie de mătase, o legătoare pentru ochi. Cavoul a fost acoperit cu pardoseală în timpul restaurării bisericii de către echipa lui Romstorfer pentru a se lăsa credincioșilor mai mult loc pentru rugăciune.
Mormântul a fost identificat inițial ca aparținând domnitorului Petru Mușat, dar cercetările ulterioare efectuate de istoricul Paraschiva-Victoria Batariuc au dus la concluzia că mormântul este din secolele XVI-XVII. [13] Deoarece costumul voievodal era considerat singurul veșmânt domnesc din secolul al XIV-lea din Europa Centrală și de Est, premierul Mugur Isărescu a alocat în anul 2000 o sumă de bani din fondul aflat la Guvern, pentru conservarea sa. [14] Costumul voievodal a fost restaurat la Laboratorul de Restaurare și Conservare de la Muzeul Bucovinei din Suceava, păstrându-se în prezent în depozit, în condiții speciale de microclimat.
Arhitectura bisericii
Din punct de vedere structural și decorativ, Biserica Mirăuți se încadrează în perioada de dezvoltare a artei moldovenești sub influența artei muntenești, perioadă deschisă de construirea Bisericii Galata. Elementele caracteristice acestei perioade care se întâlnesc la Biserica Mirăuți sunt următoarele: [15]
• înlocuirea peretelui despărțitor dintre pronaos și naos cu doi pilaștri legați prin arcade;
• prezența brâului încadrat de două rânduri de cărămizi dispuse sub formă de "dinți de ferăstrău";
• ferestre terminate în partea superioară prin acolade;
• colonete semicirculare angajate unite prin arcuri, la turlă etc.
Biserica Mirăuți are plan triconc, având un turn clopotniță alipit zidului sudic al pronaosului
Biserica "Sf. Gheorghe" din Suceava, cunoscută și sub denumirea de Biserica Mirăuți, este o biserică ortodoxă construită în secolul al XIV-lea și apoi reconstruită în secolul al XVII-lea în municipiul Suceava. Ea se află situată pe Str. Mirăuți nr. 17, în apropiere de Curtea Domnească. Are hramul Sfântul Gheorghe, sărbătorit în fiecare an în ziua de 23 aprilie.
Între anii 1402-1522, Biserica Mirăuți a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană a Moldovei.
Biserica Sf. Gheorghe-Mirăuți din Suceava a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare SV-II-m-A-05475. [1] Ea este considerată a fi cea mai veche biserică din orașul Suceava.
Prima biserică
Biserica Mirăuți este considerată de unii cercetători ca fiind una dintre cele mai vechi biserici din Moldova. A fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de către domnitorul Petru I Mușat (1375-1391) în partea de nord-est a orașului, pe vechea Uliță a Datornicilor, în apropierea Cetății de Scaun a Sucevei. În anul 1388, domnitorul mutase, din rațiuni diplomatice, capitala Moldovei la Suceava și aici trebuia să se afle și centrul bisericesc al statului.
Biserica a primit hramul Sfântul Gheorghe - purtătorul de biruință și a fost o construcție de mare amploare (19x12,5 m), în raport cu alte lăcașuri de cult ale vremii. Nu avea abside laterale și nici contraforturi și se presupunea că avea o structură în cruce greacă înscrisă, de timp complex. [2] Biserica era înconjurată de un cimitir.
La propunerea domnului Petru Mușat, mitropolitul Haliciului, Antonie, l-a hirotonit pe Iosif Mușat, egumen al Măînăstirii Neamț și rudă cu domnitorul, ca episcop al Cetății Albe. La scurtă vreme, este ales în scaunul de mitropolit al Moldovei, dar Patriarhia Ecumenică refuză să-l recunoască. Abia la 26 iulie 1401, la stăruința domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), mitropolitul Iosif a fost recunoscut de Patriarhia din Constantinopol ca întâistătător în scaunul Mitropoliei Moldovei, de la Suceava.
În anul 1402, voievodul Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă și așezat aici moaștele Sfântului Ioan cel Nou într-o raclă ferecată cu argint. După cum precizează cronicarul Grigore Ureche (circa 1590-1647), "în 2 ai a domnii lui, fiindŭ mai intreg și mai cu minte decât cei trecuți înaintea domnii lui și multu trăgând și râvnindŭ spre folosul sufletului său, adus-au cu mare cheltuiala sa, den țară păgână, sfintele moștii a marelui mucenic Ioan Novii și li-au pus într-a sa svântă cetate, ce este în orașul Sucévii, cu mare cinste și pohvală, de a ferirea domnii sale și paza scaunului său". [3]
Începând din anul 1402, acest lăcaș de cult a îndeplinit rolul de sediu al Mitropoliei Moldovei, fiind cunoscut astăzi și sub denumirea de Mitropolia Veche. Biserica a fost catedrală mitropolitană a Moldovei până construirea noii biserici cu hramul Sf. Gheorghe din componența Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava (1514-1522), în timpul domnitorilor Bogdan al III-lea și Ștefăniță Vodă.
După unele surse (o scrisoare trimisă de arhiereul Narcis Crețulescu către preotul Simion Florea Marian), numele de Mirăuți provine de la faptul că aici erau miruiți domnii Moldovei înainte de a fi înscăunați. Aici a fost uns ca domn al Moldovei și voievodul Ștefan cel Mare. Alte surse spun că numele ar proveni de la o familie boierească (Mirea sau Mereuță) pe al cărei teren sau în apropierea căreia a fost construită biserica. Teoria se bazează pe existența unui document de moștenire datând din perioada stăpânirii austriece (1785). [4]
După întemeiere și recunoaștere, Mitropolia Moldovei, cea mai importantă instituție religioasă în ierarhia Bisericii Ortodoxe din Principatul Moldovei, a fost împroprietărită de domnii Moldovei cu sate și ocini, între care amintim: Averăuți (Averești, com. Verești, jud. Suceava), Hreațca (sat dispărut, com. Bosanci, jud. Suceava), Podul de Piatră pe Șomuzul Mare (poate Mihăiești, com. Horodniceni, jud. Suceava), Greci de lângă târgul Siret (sat dispărut), Vereșcecani (Vercicani, com. Liteni, jud. Suceava), Ungureni (sat dispărut, lângă Vereșcecani), Poiana Vlădica (mai jos de Iași, loc în care Alexandru cel Bun împreună cu boierii săi și cu poporul l-au întâmpinat pe Sfântul Ioan cel Nou) etc. Mitropolia stăpânea prisăci, stupi, mori, heleștee, vii, boi, cai, imașuri și fânețe, pescari, vecini, poșlușnici, cojocari, fierari etc. [5]
Domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) a acordat Bisericii Mirăuți danii domnești (mori, heleștee, stupi). Tot aici, a fost înmormântată și prima sa soție, Evdochia de Kiev, sora cneazului Simon Olelkovici și fiica principelui Olelco. Ea a decedat la data de 25 noiembrie 1467.
În anul 1513, Biserica Mirăuți a fost puternic devastată de un incendiu; cu toate acestea se pare că ea n-a fost abandonată ci, foarte probabil, reparată și reconstruită, de vreme ce o cronică anonimă germană târzie menționează păstrarea în continuare a moaștelor Sf. Ioan cel Nou în această biserică până în 1589, când domnitorul Petru Șchiopul (1574-1577, 1578-1579 și 1583-1591) le-a mutat în noua catedrală. [6]
Ca urmare a devastării catedralei mitropolitane, Bogdan al III-lea al Moldovei (1504-1517) a început în anul 1514 construirea unei noi biserici cu rol de catedrală mitropolitană, a cărei construcție a fost finalizată în 1522.
Reconstrucția bisericii și ruinarea ei
Pridvorul deschis al bisericii cu clopotniţa deasupra sa
Biserica a fost reparată și apoi reconstruită pe locul celei vechi, caracteristicile arhitecturale și decorative ale noii biserici încadrând-o printre construcțiile din prima jumătate a secolului al XVII-lea. În zidul turlei au fost descoperite o monedă suedeză cu monograma G.A. = Gustav Adolf (1611-1632) și una poloneză de pe vremea domniei lui Sigismund al III-lea (1587-1632). Nu se cunoaște înfățișarea vechii biserici, presupunându-se doar că actuala biserică, cu excepția clopotniței, ar urma planul vechii construcții. Lucrările ulterioare de restaurare au dus la nepăstrarea picturii originale.
După anul 1700, an în care se mai îngropau încă morții în cimitirul de lângă biserică, are loc ruinarea și părăsirea definitivă a Bisericii Mirăuți. După ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic (1775), se observă o atitudine potrivnică a autorităților cu privire la conservarea bisericii. În anul 1792, dr. Gutter W. cere și primește de la comisarul orașului, Georgievici, aprobarea să demoleze biserica, pentru a avea piatră cu care să-și construiască o casă în Suceava. În cererea sa, el argumentează că în oraș sunt patru biserici în stare bună și două biserici părăsite și aproape ruinate și că populația din Suceava este redusă numeric și nu-i trebuie mai mult de două-trei biserici, „deoarece, acum, biserica mitropoliei e prea mult, fiind mai întotdeuna deșartă“.
Într-o petiție înaintată la 25 ianuarie 1792 de către târgoveții suceveni către guvernul Bucovinei se cere "ca biserica Mitropolia veche ce au rămas însă acum întreagă să nu se strice". [4] În 1813, în urma unei plângeri a locuitorilor din Suceava, autoritățile locale cercetează motivul pricinii la fața locului și constată că "vechea, așa-numită biserică mitropolitană Mirăuți, părăsită de peste 300 de ani, în care timp s-a clădit actuala biserică mitropolitană unde s-a transferat serviciul divin, este o ruină totală, o simplă grămadă de piatră și cărămidă; toate ușile, ferestrele, chiar lemnăria acoperișului și alte părți de vremelnică reparație ale acestuia au fost furate; turnul susținător al bolții precum și partea cea mai mare a pereților, prăbușite". După cum consemnează același document, fosta biserică mitropolitană "a devenit magazia statului pentru depozitare de fân și paie". [7]
Scăpată de demolare, biserica a început să fie râvnită de către comunitatea luterană din oraș. În anul 1815, etnicii germani cer să primească Biserica Mirăuți pentru a-și ține acolo slujbele religioase. Biserica scapă și de această dată, dar nu pentru multă vreme. În 1825, aici se stabilește o magazie pentru o unitate militară încartiruită în zonă, iar din 1854, clădirea bisericii a fost arendată unor negustori, ca depozit de piele. Biserica a fost răscumpărată de maiorul (în rezervă) Florea, care a donat-o la moartea sa comunității românești, lăsând ca singură clauză restaurarea atunci când condițiile o vor permite. [8]
Biserica după restaurarea coordonată de Romstorfer
În anul 1880, marele patriot român Eudoxiu Hurmuzachi, în înțelegere cu curatorul Constantin Turtureanu și cu mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici al Bucovinei hotărăște să restaureze străvechiul lăcaș de cult. Aprobarea autorităților de la Cernăuți a fost obținută abia în anul 1886.
Între anii 1898-1901, arhitectul austriac Karl A. Romstorfer a condus o importantă și amplă acțiune de restaurare care a făcut ca biserica să arate așa cum se prezintă astăzi. Restaurarea a introdus elemente noi în componența arhitecturală a bisericii [9]:
• tăieturile colțurilor bazei pătrate;
• introducerea profilaturilor bogate de corniță;
• construirea unei uși de intrare în veșmântar din afară;
• apariția a câte unui gol pătrat la partea superioară a zidurilor celor două abside laterale cu corespondență în naos, necesare pentru ventilarea suplimentară a bisericii.
Cu acest prilej, între 1898-1903, pictorul vienez Karl Jobst a pictat interiorul bisericii în tempera, într-o factură occidentalizantă (stilul art nouveau). [10] Cheltuielile de restaurare au fost suportate de Fondul religionar greco-ortodox al Bucovinei. Biserica a fost resfințită în anul 1903 de către Vladimir de Repta, arhiepiscop al Cernăuților și mitropolit al Bucovinei și Dalmației.
Cu acest prilej, în stânga intrării a fost amplasată o placă de marmură cu următoarea pisanie: "Aceasta sântă biserică cu chramul m.m. George, care a fost a sântei Mitropolii a Sucevei dela fericitul intru pomenire ctitor Jo Alexandru V.V. Domn țerii Moldovei (a.1401), apoi fiind prada focurilor și a vrășmașilor a fost lăsată în părăsire (a.1522), s'a restaurat cu cheltueala fondului religionar gr.-or. al Bucovinei, după stăruința fericitului Archiepiscop și Mitropolit (a.1886), în domnia M.A. Augustului Imperat și Duce FRANCISC JOSIF I, în anii 1898-1903 și s'a sântit de J.P.S. Archiepiscop și Mitropolit Vladimir în anul mântuirii 1903."
Acustica deosebită a bisericii Mirăuți nu se datorează unui calcul al rezonanțelor unghiulare, ci unei tehnici cu totul aparte. În timpul restaurărilor efectuate între 1897-1898, când s-au demolat boltiturile ruinei, s-au descoperit în ele niște oale de lut, care, fiind zidite în perete, produceau rezonanțe, ca și porumbeii de la Curtea de Argeș.
Până la începutul anului 1919, Biserica Mirăuți a rămas închisă. În acel an, parohul Bisericii „Sf. Dumitru“ din Suceava a făcut o cerere către Mitropolia Bucovinei pentru a prelua Biserica Mirăuți ca filială a parohiei sale, deoarece biserica sa era în reparații. La 1 aprilie 1919, Consistoriul arhiepiscopesc de la Cernăuți dispune egumenului Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou din Suceava“ să predea lăcașul de cult parohului de la Biserica „Sf. Dumitru“ pentru a folosi biserica pe durata reparațiilor la Biserica „Sf. Dumitru“. Abia la 25 ianuarie 1926, Biserica a fost scoasă din cadrul parohiei sus amintite. [4]
În anul 1923 a fost amplasată o cruce de piatră în curtea bisericii, fiind sfințită de către mitropolitul Nectarie Cotlarciuc al Bucovinei.
În anul 1957, prin hotărârea mitropolitului Iustin Moisescu al Moldovei și Sucevei, Biserica Mirăuți a primit statutul de biserică parohială, având arondată zona adiacentă și o parte din strada Cernăuților și ca filială Biserica „Sf. Ioan Botezătorul-Coconi” (sau Biserica Domnițelor). Ca paroh a fost numit preotul Teodor Coclici, urmat, de la începutul anilor '70, de preotul Gheorghe Coclici.
Cercetările arheologice din 1976 au scos la iveală temeliile bisericii ridicate în vremea lui Petru I Mușat.
Necropolă voievodală
În perioada 1992-2001 s-au efectuat ample lucrări de restaurare și conservare, precum și cercetări arheologice. Cercetările arheologice au dus la găsirea a 32 morminte.
La restaurarea din 1996-1997, aici s-a descoperit o criptă de cărămidă, aflată într-o stare aproape intactă. Unul dintre sicriele aflate aici s-a dovedit a-i aparține Doamnei Evdochia de Kiev (Evdokia Olelkovici) (prima soție a lui Ștefan cel Mare). Până atunci, locul înmormântării Doamnei Evdochia era presupus de Nicolae Iorga a fi la Mănăstirea Probota. [11]
În 1996 a fost identificat mormântul Doamnei Evdochia după piatra funerară descoperită la Mirăuți. În prezent, piatra tombală se află la Muzeul de Istorie din Suceava. [12]
În toamna anului 1997 a fost descoperit în biserică, în naos, un cavou de cărămidă, în care se afla un sicriu de stejar cu oseminte și textile deosebit de frumoase și valoroase: un giulgiu de mătase și un altul de borangic pictat cu aur, o maramă ce acoperea chipul defunctului, un veșmânt lung de mătase cu mâneci de catifea tip drappi d'oro, încheiat cu găitane din pasmanterie și 11 nasturi de argint aurit, o cămașă cu guler brodată cu fir metalic, o bonetă pentru strâns părul și o pălărie de mătase, o legătoare pentru ochi. Cavoul a fost acoperit cu pardoseală în timpul restaurării bisericii de către echipa lui Romstorfer pentru a se lăsa credincioșilor mai mult loc pentru rugăciune.
Mormântul a fost identificat inițial ca aparținând domnitorului Petru Mușat, dar cercetările ulterioare efectuate de istoricul Paraschiva-Victoria Batariuc au dus la concluzia că mormântul este din secolele XVI-XVII. [13] Deoarece costumul voievodal era considerat singurul veșmânt domnesc din secolul al XIV-lea din Europa Centrală și de Est, premierul Mugur Isărescu a alocat în anul 2000 o sumă de bani din fondul aflat la Guvern, pentru conservarea sa. [14] Costumul voievodal a fost restaurat la Laboratorul de Restaurare și Conservare de la Muzeul Bucovinei din Suceava, păstrându-se în prezent în depozit, în condiții speciale de microclimat.
Arhitectura bisericii
Din punct de vedere structural și decorativ, Biserica Mirăuți se încadrează în perioada de dezvoltare a artei moldovenești sub influența artei muntenești, perioadă deschisă de construirea Bisericii Galata. Elementele caracteristice acestei perioade care se întâlnesc la Biserica Mirăuți sunt următoarele: [15]
• înlocuirea peretelui despărțitor dintre pronaos și naos cu doi pilaștri legați prin arcade;
• prezența brâului încadrat de două rânduri de cărămizi dispuse sub formă de "dinți de ferăstrău";
• ferestre terminate în partea superioară prin acolade;
• colonete semicirculare angajate unite prin arcuri, la turlă etc.
Biserica Mirăuți are plan triconc, având un turn clopotniță alipit zidului sudic al pronaosului
« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 1-20 din 47 |
Urmatoarea Pagina »
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
« Ultima Pagina | vizualizare rezultate 1-20 din 47 |
Urmatoarea Pagina »