Mitropolitul Agatanghel de Odessa si Ismail a criticat in termeni duri o posibila aderare a Ucrainei la NATO si la Uniunea Europeana. Prelatul a recomandat in schimb o mai mare apropiere de Rusia, propunand chiar ca limba rusa sa devina din nou limba nationala in Ucraina. Aceasta in conditiile in care, arata mitropolitul, peste 50% din populatia tarii este vorbitoare de limba rusa si doreste sa apartina de structurile eclesiastice recunoscute de catre Patriarhia Moscovei. Iesirea IPS Agatanghel survine pe fondul unei intense discutii despre orientarea politica pe care trebuie sa o urmeze Ucraina in urmatorul deceniu. Unele voci pro-occidentale sustin ca Ucraina trebuie sa-si regaseasca identitatea nationala si spirituala specifica, in acest sens NATO si Uniunea Europeana fiind garanti mult mai credibili decat Rusia.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.