Pe 13 ianuarie, Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Maxim Kavsokalivitul, care a viețuit la Sfântul Munte în secolul al XIV-lea. Viața sa i-a impresionat pe contemporani săi, pentru că și el a fost unul dintre cei numiți "nebuni pentru Hristos". A ajuns până la curtea imperială din Constantinopol, unde a vorbit cu mult curaj în fața împăratului, dar a și fost vizitat de doi basilei, Ioan al VI-lea Cantacuzino și Ioan al VIII-lea Paleologul, cărora le-a și prezis războiul civil care îi va dezbina (1347-1352). Sfântul Maxim nu viețuia foarte mult într-un loc, ci ,,se muta dintr-un loc în altul, și, acolo unde ajungea, își ridica o colibă mică din crengi, în care să încapă doar el, și, după o oarecare vreme, îi dădea foc și pleca în altă parte iar acolo ridica altă colibă. Nu a avut niciodată nimic al lui, nici sapă, nici săpăligă, nici traistă, nici scaun, nici masă, nici vas pentru apă, ori făină, sau untdelemn ori pâine, ori vin, și nimic din ceea ce este nevoie în viața omului, ci, ca un duh fără trup a trecut prin această viață”. El s-a învrednicit de harisma deosebirii duhurilor, și învăța că, cel care se lasă influențat de duhul înșelării, se înfurie și se supără, nu cunoaște deloc ce este smerenia, nici frângerea inimii adevărată și nici lacrimile, ,,ci mereu se laudă cu izbânzile sale, se mândrește, și, fără reținere și frică de Dumnezeu, se dedă patimilor”. Dimpotrivă, cel care este pătruns de Harul lui Dumnezeu, își stăpânește mintea, este atent și smerit, are suflet cucernic și ochi blânzi și plini de lacrimi. "Cât timp harul îl umbrește, sufletul lui se domolește, iar harul îl mângâie iar el își amintește de Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos și de iubirea Lui de oameni nemărginită". (Vasilios Kalliakmánis)

Din învăţăturile Sfântului Maxim Kavsokalivitul

Sunt multe viziuni care sunt amăgiri, dar altele sunt semnele amăgirii şi altele ale harului. Astfel, duhul amăgirii, când se apropie de om, îi zăpăceşte mintea şi o sălbăticeşte; îi face inima aspră şi o întunecă; îi pricinuieşte frică, temere şi mândrie; îi înăspreşte ochii, îi tulbură creierul, îi înfioară tot trupul; îi iscă prin nălucire, în faţa ochilor o lumină care nu străluceşte şi nu e curată, ci roşie; îi scoate mintea din frâu şi o îndrăceşte; îl mişcă să spună cu gura cuvinte necuviincioase şi hulitoare. Şi cel ce vede acest duh al amăgirii de multe ori, se mânie şi se umple de furie. El nu cunoaşte deloc smerenia nici plânsul şi lacrima adevărată, ci totdeauna se laudă cu bunătăţile lui; este plin de slava deşartă şi fără înfrânare şi temere de Dumnezeu şi totdeauna este stăpânit de patimi. Iar la urmă de tot îşi iese cu totul din minţi şi vine la pierzania deplină. Fie ca Domnul să ne izbăvească de această amăgire.

Semnele harului sunt acestea: când vine la om harul Preasfântului Duh, îi adună mintea şi-l face să fie cu luare aminte şi smerit, îi aduce aminte de moarte, de păcatele lui, de judecata viitoare şi de osânda veşnică; îi face sufletul de se frânge uşor, de plânge şi se tânguieşte; îi face ochii liniştiţi şi plini de lacrimi. Şi cu cât se apropie mai mult de suflet, cu atât îl mângâie mai tare prin sfintele patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos şi prin nemărginita Lui iubire de oameni şi-i prilejuieşte minţii vederi înalte şi adevărate:

• cu privire la puterea cea necuprinsă a lui Dumnezeu, care cu un singur cuvânt le-a adus pe toate din nefiinţă la fiinţă;
• cu privire la puterea nemărginită, care singură cârmuieşte şi are grijă de toate;
• cu privire la necuprinsul Sfintei Treimi şi la noianul de nestrăbătut al fiinţei dumnezeieşti şi la celelalte.
Atunci mintea omului parcă este răpită de acea lumină şi luminată de lumina cunoştinţei dumnezeieşti. Inima i se face senină şi blândă şi dă la iveală roadele Sfântului Duh: bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, compătimirea, iubirea, smerenia şi celelalte. Sufletul lui primeşte astfel o bucurie de negrăit.

Troparul Sfântului Maxim Kavsokalivitul

Vultur zburând deasupra munţilor duhovniceşti şi făclie nestinsă a rugăciunii ce luminează tot muntele Athonului, pe tine te cunoaştem fericite, cel ce cu secerea rugăciunii ai tăiat toţi spinii patimilor şi căi netede ai gătit paşilor Cuvântului ca prin lucrarea Duhului, glasul inimii tale neîncetat să strige: Avva, Părinte! Nu înceta a aduce jertfe de rugăciuni, pentru noi, cei greu răniţi de săgeţile multor patimi.

• Acatistul Sfantului Maxim Kavsokalivitul
  Publicat in : Acatiste