Sfanta Mare Muceniţa ANASTASIA VĂDUVA, numită şi FARMACOLITRIA este cinstita pe 22 decembrie.

Sfânta Anastasia197, al cărei nume înseamnă înviere, trăia la Roma în vremea domniei lui Diocleţian peste Imperiul roman (284-305). Era fiica unui păgân bogat şi vestit, numit Pretexat, dar maica sa evlavioasă, Fausta, după ce a sădit în sufletul ei de copil primele seminţe ale credinţei, a încredinţat-o unui om vrednic de cinstire, plin de înţelepciune şi bun cunoscător al Sfintelor Scripturi, Hrisogon, ca să-i transmită învăţătura despre Dumnezeu. După aceea, tatăl ei a măritat-o împotriva voinţei sale cu un om respingător, Publie, care nu se gândea decât cum să-şi satisfacă dorinţele trupeşti.

Cu sufletul cuprins de dragostea pentru Mirele ceresc şi pentru fecioria care îl face pe om asemenea îngerilor, tânăra a reuşit să evite relaţiile conjugale sub pretext că este bolnavă. Noaptea, însă, ea se îmbrăca în straie simple, ca o femeie din popor, şi, însoţită de o servitoare, mergea să-i cerceteze pe ostaşii lui Hristos închişi în temniţele împăratului din pricina credinţei lor. Reuşea să intre dând paznicilor aur cu nemiluita şi aducea, cu dragoste şi dăruire, puţină mângâiere celor care fuseseră chinuiţi pentru că mărturiseau Numele lui Hristos. Le spăla picioarele, le curăţa şi le pansa rănile abia făcute şi îi îndemna să stăruiască în luptă până la capăt, pentru a dobândi cununile biruinţei şi ale slavei celei veşnice. Când Publie a aflat că soţia lui l-a înşelat spunând că e bolnavă şi că se înjosea amestecându-se cu neamul defăimat al mucenicilor creştini, a fost cuprins de o mânie cumplită şi a închis-o în casă, neîngăduindu-i nicio legătură cu lumea din afară.

Prin mijlocirea unei bătrâne creştine din vecinătate, Anastasia a reuşit totuşi să-i trimită o scrisoare părintelui său duhovnicesc, Hrisogon, întemniţat şi el din porunca împăratului. Acesta i-a răspuns printr-o epistolă plină de bucurie şi de nădejde, mângâind-o şi îndemnând-o la stăruinţă, căci temniţele, prigoanele şi pătimirile de tot felul sunt partea ucenicilor Celui Care a primit să fie răstignit pentru mântuirea noastră. Aşa cum aurul se lămureşte în cuptor, la fel, prin felurite necazuri, Domnul încearcă credinţa şi dragostea slujitorilor Săi. Intărită de cuvintele lui, tânăra a îndurat cu răbdare relele purtări ale temnicerilor săi, măcar că ajunsese la capătul puterilor, căci aceştia o lipseau aproape cu totul de hrană.

Printr-o nouă scrisoare, Hrisogon a întărit-o din nou, îndemnând-o să fie gata în orice clipă să moară pentru Hristos şi să se numere în ceata mucenicilor biruitori. Crescând din zi în zi în bucuria şi în tăria credinţei, Sfânta Anastasia a stăruit astfel timp de trei luni, la capătul cărora, soţul ei pierind într-un naufragiu în timpul unei expediţii în Persia, şi-a redobândit libertatea. A alergat de îndată să-l vadă pe Hrisogon şi a primit de la el binecuvântare să-şi împartă averea celor în nevoie şi să-şi petreacă viaţa cercetându-i şi întărindu-i pe mărturisitorii din temniţe.

In timpul unei şederi în Acvileea198, Diocleţian a poruncit să fie daţi la moarte creştinii adunaţi în temniţele Romei şi l-a adus în faţa tribunalului său pe Hrisogon, ca unul care se făcea vinovat de îndârjirea acestora. Respingând cu un dispreţ batjocoritor propunerile deşarte ale împăratului, care îi făgăduia că îl va copleşi cu onoruri dacă se supune, viteazul bătrân a fost dus într-un loc pustiu unde i s-a tăiat capul, apoi trupul său a fost aruncat în apele unui lac din apropiere. La ceva vreme după aceea, prin descoperire dumnezeiască, sfintele sale moaşte au fost aflate şi învelite cu cinste de către Zoii, un sfânt pustnic care vieţuia prin părţile acelea şi care a fost ajutat de trei tinere surori din Tesalonic: Agapia, Hionia şi Irina199. Mai târziu, după cum i se descoperise lui Zoii, cele trei fete, îmbărbătate de Sfânta Anastasia, au fost arestate, aduse înaintea lui Diocleţian la Acvileea şi au primit, cu nezdruncinată îndrăzneală, mucenicia pentru Hristos. Cât despre Zoii, acesta s-a săvârşit întru Domnul cu pace.

Ziua şi noaptea, Anastasia se ostenea fără măsură pentru însoţitoarele sale şi pentru toţi mărturisitorii. Nu era creştin care să nu afle la ea o mângâiere: hrană, bani, milostivire, cuvinte arzătoare care îi îndemnau să rămână statornici şi să aibă nădejde că vor dobândi bunurile cereşti, iar când ajungeau la capătul luptei, ea se îngrijea ca trupurile lor să aibă parte de o îngropare cu cinste şi cuvioşie.

La urmă, tiranul a poruncit să fie ucişi, într-o noapte, toţi cei care mai erau întemniţaţi, înecându-i pe unii, aruncându-i pe alţii în foc sau trecându-i prin ascuţişul săbiei. Venind ca de obicei la închisoare, Anastasia nu a mai găsit pe nici unul din fraţi şi, copleşită de durere, s-a prăbuşit în lacrimi în faţa porţii. Nişte păgâni care treceau pe acolo au găsit-o cuprinsă de întristare şi ea le-a spus, nemaivoind să se ascundă, că era creştină şi că plângea pierderea fraţilor ei. Arestată pe loc ca o femeie de rând, a fost adusă dinaintea lui Fior, prefectul Iliriei.

Aflând că era de rang înalt, acesta nu a dat-o îndată pe mâna călăilor, ci a supus-o unui interogatoriu, încercând să-i schimbe hotărârea. A doua zi, Anastasia a fost înfăţişată lui Diocleţian. Dar şi înaintea unuia, şi a celuilalt, ea n-a răspuns decât pentru a-şi mărturisi dispreţul pentru bunurile şi rangurile acestei lumi, precum şi nerăbdarea de a fi cât mai curând împreună cu tovarăşii ei în împărăţia Cerurilor. Nemaiavând argumente, prefectul Fior a hotărât s-o dea pe tânăra văduvă pe mâna marelui preot păgân din Capitoliu, Ulpian, care a dus-o în palatul său şi i-a arătat într-o parte mulţime de bijuterii, veşminte bogate şi obiecte preţioase, iar în partea cealaltă, instrumente de tortură a căror simplă vedere îl făcea să îngheţe de groază până şi pe cel mai nesimţitor dintre păgâni. Doar să se învoiască să aducă jertfe idolilor, şi el îi făgăduia să o ia în căsătorie şi s-o copleşească cu aceste bogăţii, iar de nu, va fi pusă la cazne.

Vreme de trei zile, trei femei haine au încercat, prin tot felul de vorbe viclene, s-o înduplece. Dar, stăruind neîncetat în rugăciune, fără să mănânce sau să doarmă, Anastasia simţea cum capătă forţe noi. Când Ulpian s-a năpustit asupra ei ca s-o necinstească a fost lovit de orbire şi a murit după ce îşi chemase în zadar în ajutor zeii înşelători.

Eliberată, Anastasia s-a dus în Niceea Bitiniei, unde, cercetând închisorile, a întâlnit-o pe cuvioasa văduvă Teodota, care îi ajuta şi întărea şi ea pe mărturisitorii credinţei. Diocleţian o dăduse în căsătorie guvernatorului Bitiniei, Leucadie, pentru ca amăgirile vieţii lumeşti s-o facă să se lepede de Hristos. După ce întârziase, ca şi Anastasia, momentul însoţirii cu bărbatul ei, Teodota se folosise de absenţa lui pentru a se dedica în întregime îmbărbătării ostaşilor lui Hristos, dimpreună cu cei trei copii ai săi. La întoarcere, aflând de purtarea soţiei lui, Leucadie, furios, o dăduse pe mâna proconsulului Bitiniei, Niceta, ca s-o pedepsească. Neînduplecată, asemenea copiilor ei, Teodota se pregătea să primească cununa muceniciei. Adus înaintea instrumentelor de tortură, fiul său cel mare, Evod, i-a răspuns tiranului astfel: „Vezi bine că hotărârea din sufletul nostru şi îndrăzneala din vorbele noastre, deşi suntem tineri, ne este dată de Hristos. El a luat de la noi frica omenească, şi tot El ne îmbracă cu o putere dumnezeiască”.

Incurajat cu înflăcărare de maica sa să rămână dârz în chinuri, băiatul a fost dat pe mâna călăilor şi ucis cu lovituri de vergi. Iar mama sa a fost aruncată, dimpreună cu ceilalţi doi fii, într-un cuptor aprins, dând slavă lui Dumnezeu, Care i-a îngăduit să ajungă astfel la cer împreună cu copiii ei200.

Dată pe mâna noului prefect al Iliriei, Lucian, om lacom şi fără scrupule, Sfânta Anastasia a refuzat să-i lase averea ei, spunându-i că „nu bogaţilor ca tine mi-a poruncit Dumnezeul meu să-mi împart bunurile, ci săracilor, pentru a dobândi mântuirea sufletelor lor”. Azvârlită în temniţă, a rămas acolo o lună întreagă fără a gusta niciun fel de mâncare, primind mângâiere şi întărire de la multele arătări ale Sfintei Teodota. Când a văzut-o ieşind de acolo strălucitoare de putere duhovnicească, prefectul a dat-o pe mâna altor temniceri, şi mai înfricoşători, vreme de încă treizeci de zile, după trecerea cărora a osândit-o la moarte. însoţită de vreo sută treizeci de păgâni condamnaţi pentru diverse fărădelegi şi de un singur creştin, pe nume Eutihie, Anastasia a fost urcată pe o corabie căreia i s-a găurit chila în multe locuri înainte de a fi lăsată în mijlocul mării.

Dar, înainte ca vasul să înceapă să se scufunde, Sfânta Teodota a apărut la cârmă şi l-a purtat până la Insula Palmaria (în largul Golfului Napoli), unde se aflau creştini în exil. Văzând minunea aceasta, însoţitorii sfintei, plini de recunoştinţă, au îmbrăţişat şi ei credinţa creştină. La aflarea veştii, prefectul şi-a trimis trupele pe insulă şi a pus să fie arestaţi aproape două sute de creştini cărora a poruncit să li se taie capul, începând cu Anastasia, care astfel a dobândit în sfârşit cununa muceniciei pe care atâţia alţii o primiseră cu ajutorul ei. Sfintele sale moaşte, trimise mai întâi la Roma, unde s-a ridicat o biserică în cinstea ei, au fost mutate apoi la Constantinopol în vremea sfântului Patriarh Ghenadie (în jurul anului 470) şi aşezate în biserica zidită în numele ei, săvârşind acolo multe minuni.

Macarios Simonopetritul

Fragment din cartea "Sinaxarul Vietile Sfintilor Vol. IV: Decembrie, Editura Sfantul Ioan Casian

Cumpara cartea "Sinaxarul Vietile Sfintilor Vol. IV: Decembrie"

Note:
197. Tradiţia deosebeşte două Sfinte Anastasii de la Roma: Sfânta Anastasia Fecioara, a cărei pomenire se face pe 29 octombrie, şi Sfânta Anastasia Văduva (amintită aici). Din spusele vechilor cronicari, confirmate de Martirologul Ieronimian, aflăm că moaştele Sfintei Anastasia Văduva, cinstite la Constantinopol, ar fi ale unei Sfinte Anastasia care a primit mucenicia la Sirmium şi a cărei pomenire se face pe 25 decembrie. Denumirea de „Farmacolitria” (cea care izbăveşte de farmece şi otrăvuri) nu este întemeiată pe niciun episod din Pătimirea ei. Ea îşi află probabil originea în minunile făcute de sfintele sale moaşte.
198. Acvileea, după Pătimirea veche; Niceea, după Simeon Metafrastul.
199. Agapia, Hionia şi Irina sunt pomenite separat, pe 16 aprilie, şi au o slujbă în Minei; de aceea nu amintim aici pătimirea lor.
200. Probabil că această Sfântă Teodota este diferită de cea a cărei prăznuire se face la 29

• Sfanta Mucenita Anastasia Romana
  Publicat in : Calendar ortodox
• Sfanta Mucenita Anastasia
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Canon de rugaciune catre Sfanta Mucenita Anastasia Romana
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Canon de rugaciune catre Sfanta Mare Mucenita Anastasia
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: