Intr-un sens mai larg al cuvântului, Antihrist a fost întotdeauna în lume, incluzându-i pe toţi potrivnicii lui Hristos, pe toţi cei care denaturează adevărul despre întruparea lui Dumnezeu şi Răscumpărare (In 4, 3; 2, 22). In înţelesul mai restrâns al cuvântului însă, prin Antihrist se înţelege o persoană concretă, în care se va sălăşlui diavolul şi care, arătându-se la sfârşitul lumii, va prigoni crunt Biserica lui Hristos.

Unii sectanţi înţeleg prin Antihrist duhul antihristic al vremii ori răspândirea în lume a unei dispoziţii antihristice şi nimic mai mult. O astfel de înţelegere nu este corectă. Sfântul Apostol Pavel îl descrie limpede pe Antihrist nu doar ca pe o dispoziţie impersonală, ci ca pe o persoană, numindu-l limpede: omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu (vezi II Tes. 2, 3-4).

Invăţătura ortodoxă despre Antihrist, întemeiată pe Sfânta Scriptură şi pe Sfinţii Părinţi, e următoarea: Antihrist va fi evreu după naştere, se va naşte cu adevărat din seminţia lui Dan (vezi Fac. 49, 17) şi dintr-o desfrânată - o falsă fecioară. La începutul activităţii sale în lume el se va preface ca fiind blând, smerit, bun, drept, iubitor de oameni, însă scopul lui va fi unul plin de păcate - să răpească întreaga putere în mâinile sale (vezi Dan. 11, 36; Apoc. 13, 2, 7) şi să robească toate popoarele. Va săvârşi semne înşelătoare şi minuni care să uimească pe toţi oamenii, asemenea cruntului său înaintaş Simon Magul, pe care poporul samarinean îl mărea (Fapte 8,10).

După cuvintele Sfântului Efrem Sirul, Antihrist va fi legat în mod deosebit de poporul evreu, cu atât mai mult cu cât iudeii, care-l aşteaptă pe Mesia al lor, în realitate îl aşteaptă cu nerăbdare chiar pe Antihrist. La venirea lui, va fi ridicat iarăşi Templul din Ierusalim, unde el va fi aşezat ca împărat. Antihrist va lua cu viclenie măsuri ca să placă tuturor, ca să-l iubească toţi şi ca să-l recunoască drept împărat al lor. Evreii, care s-au lepădat de Hristos, îl vor primi mai întâi, după cum Domnul a profeţit prin cuvintele: Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi (In 5, 43). „Când mulţime de popoare şi stări sociale vor vedea la Antihrist atâtea «virtuţi» şi «puteri minunate» - după cuvintele Sfântului Efrem Sirul -, toţi deodată vor fi însufleţiţi de un singur gând şi cu mare bucurie îl vor proclama ca împărat, spunându-şi unul altuia: «Se va mai afla oare un alt om atât de bun şi de drept?» Şi îndată se va întări împărăţia lui pe întreaga planetă."

In aceasta constă tragedia umanităţii, împărţită în atât de multe fracţiuni, tabere şi partide, că dintr-odată se va supune persoanei „unificatoare" a uzurpatorului şi se va uni într-un singur cult comun către el, fără să-şi dea seama că sub acea piele catifelată de oaie se ascunde lupul cel mai însetat de sânge. Iar sufletele vândute - şi acestea cu adevărat vor fi mulţime mare - se vor folosi de avantajele vieţii pe care le-o va propune lor Antihrist...

Mulţi nu vor recunoaşte în acest ultim stăpânitor al lumii pe Antihrist, profeţit de Cuvântul lui Dumnezeu.

Insufleţiţi doar de interese pământeşti, ei se vor închina ca unui binefăcător şi mântuitor al umanităţii, căci el va face paradă de faptul că va da pâine tuturor şi se va prezenta ca un mare aducător de pace. „Cine nu va primi înăuntrul său împărăţia lui Dumnezeu - scrie Sfântul Ignatie Briancianinov -, acela nu-l va recunoaşte pe Antihrist şi îndată, într-un mod neînţeles, se va face urmaşul acestuia şi nu va simţi apropierea sfârşitului lumii."

Iar Serghei Nilus scrie: „Oamenii nu vor şti mai dinainte Ziua Venirii Domnului nu pentru aceea că nu vor şti cât timp va dura prigoana lui Antihrist, ci pentru faptul că foarte mulţi dintre ei nu-l vor recunoaşte pe Antihrist ca fiind chiar el. Aceştia sunt cei care vor crede în înşelare (vezi II Tes. 2, 11), ale căror nume nu sunt scrise [...] în cartea vieţii Mielului (Apoc. 13, 8)... Ei vor fi total nepăsători şi se vor înfunda adânc în interesele lor pământeşti, după cum s-a petrecut şi în zilele lui Noe şi ale lui Lot (Lc. 17, 6-29)."

Deşi răpitor al puterii, Antihrist îşi va arăta adevărata lui faţă, îşi va arăta mândria lui satanică, se va răscula împotriva lui Dumnezeu şi se va numi pe sine „dumnezeu" (II Tes. 2, 49)! Unora poate să li se pară neadevărat că un om smerit poate să se proclame pe sine „dumnezeu", însă din istoria recentă se cunoaşte că una ca aceasta s-a întâmplat cu premergătorii lui Antihrist.

Cu nebuna lor comportare şi cu încă şi mai nebuneasca lor mândrie, ei au demonstrat adevărul scris despre potrivnicul lui Dumnezeu. Nietzsche, de pildă, care a militat pentru „supraom", cu dorinţa de a vedea toată puterea lumii concentrată în mâinile lui, şi care a scris vătămătoarea carte Antihrist, într-un alt loc mărturiseşte: „Dacă zeii ar exista aievea, cum aş suporta eu să nu fiu zeu?" Mai departe, în aceeaşi carte, citim: „Mai bine să fii nebun, mai bine să fii fără nici un dumnezeu!" Ultima propoziţie arată întreaga jalnică mândrie a unui premergător al lui Antihrist, care se simte constrâns în mod fatal să urmeze de bună voie calea demonică a luptei nebuneşti împotriva lui Dumnezeu.

Descriind chipul spiritual al lui Antihrist asemenea fiarei, Sfântul Efrem scrie: „Acest şarpe se va mândri [...], va tulbura întreg pământul [...], vor începe toţi să i se închine şi să-şi spurce sufletele [...], va proceda ca un om crud, aspru, mânios, tulburat, înfricoşător, străduindu-se să târască întreg neamul omenesc în prăpastia necredinţei lui."

Potrivnicul lui Dumnezeu va ridica o prigoană cum n-a mai fost niciodată împotriva celor care mărturisesc numele lui Hristos. El nu va mai răbda Biserica lui Hristos, rămasă cu o mică rămăşiţă, şi îşi va impune religia lui. învăţătura lui va fi hulitoare de Dumnezeu, însă mulţi creştini o vor primi prin felurite demersuri practice şi calcule - ca să le fie lor bine aici, pe pământ.

Ei vor primi pecetea lui Antihrist pe mâna lor dreaptă ori pe frunte, ca să poată să se folosească nestânjeniţi de privilegiul de a cumpăra şi de a vinde (Apoc. 13, 16-17). Cei ce nu vor primi însă acest semn nu vor putea să-şi procure nici măcar pâine. Cine nu se va supune lui Antihrist şi nu i se va închina lui fie va fi sortit să piară de
foame, fie va fi ucis (Apoc. 13, 15).

Cei ucişi îşi vor spăla prin sângele lor păcatele şi astfel îşi vor mântui sufletele, după cuvintele Văzătorului în Taină: Şi am văzut ca o mare de cristal amestecată cu foc, şi pe biruitorii fiarei şi ai chipului ei şi ai numărului numelui ei stând în picioare pe marea de cristal şi având alăutele lui Dumnezeu (Apoc. 15, 2). Dumnezeieştile alăute sunt fără doar şi poate un simbol al fericirii duhovniceşti şi al înălţării de laude către Ziditorul.

Unii îşi pun însă întrebarea: „Pentru ce Dumnezeu îngăduie să vină Antihristul, iar oamenii să aibă parte de o atât de mare vătămare duhovnicească?" Fericitul Teofilact
răspunde: „Nu vă temeţi! Antihristul va câştiga de partea sa doar pe cei care pier, care chiar şi dacă nu ar fi venit el ar fi rămas necredincioşi". Pentru necredinţa lor Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire (adică îi lasă să rătăcească - n.n.), ca ei să creadă minciuni. Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea (II Tes. 2,11-12).

In amintitele cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel o puternică impresie fac expresiile aşezate una după alta, în care se vorbeşte despre credinţa în adevăr şi credinţa în minciună. In zadar se laudă unii că, chipurile, nu cred în nimic. Dimpotrivă, cred, însă nu în adevăr, ci în minciună, pe care o preferă înaintea adevărului revelaţiei dumnezeieşti. Deosebirea între unii şi alţii e în soarta lor extremă: în vreme ce credincioşii în adevăr ating ţelul vieţii lor omeneşti - mântuirea sufletului (I Ptr. 1, 9) -, cei ce cred în minciună vor pieri veşnic.

Pentru întărirea celor ce cred în Hristos, în acele timpuri înfricoşătoare, Dumnezeu va trimite din cer doi martori neclintiţi ai adevărului, doi drepţi vechi-testamentari, propovăduitori şi mari făcători de minuni, care prin cuvântul şi fapta lor se vor împotrivi lui Antihrist. După învăţătura Sfinţilor Părinţi, aceşti ultimi trimişi şi vestitori ai lui Dumnezeu vor fi Enoh şi Ilie (vezi Mal. 4,5-6; Sir. 44,15; Iuda 1,14-15).

Despre Sfântul Proroc Ilie citim în Sfânta Scriptură următoarea dumnezeiască profeţie; Iată că Eu vă trimit pe Ilie prorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare. El va întoarce inimapărinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor (Mal. 4, 5-6; vezi Mc. 1,17). După tâlcuirea Sfântului Ioan Gură de Aur, cuvintele proroceşti de mai sus arată limpede că „Tesviteanul (Ilie) va veni înaintea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos.

El însuşi lămureşte şi pricina acestei a doua veniri a lui - de a convinge pe evrei să creadă în Hristos, ca atunci când Hristos Se va arăta să nu piară cu toţi pentru totdeauna. Pentru aceasta şi Hristos, aducând aminte aceste lucruri, a spus despre Ilie că va aşeza la loc toate (Mt. 17, 11), adică va îndrepta necredinţa iudeilor care
vor trăi în acele vremuri. Prorocia este întru totul exactă. Prorocul a spus: va întoarce inima părinţilor către fii.

Părinţii Apostolilor au fost iudei... Ilie va întoarce inima părinţilor către învăţătura fiilor, adică a Apostolilor." Ilie, preînchipuind slujirea Sfântului Ioan Botezătorul (vezi Lc. 1,17), se va arăta la sfârşitul lumii, ca „al doilea mergător înainte al venirii lui Hristos", după cum cântă Biserica în troparul sfântului (20 iulie).

Se ştie că Enoh şi Ilie nu au murit, ci au fost răpiţi la cer (Fac. 5, 24; IV Regi 2,11). Acum, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, vor fi însă ucişi de Antihrist pentru neînfricata lor propovăduire, ca să treacă astfel prin porţile morţii şi să primească pentru sfârşitul lor mucenicesc o şi mai mare răsplată de la Dumnezeu. Trei zile şi jumătate trupurile lor azvârlite vor rămâţie neîngropate, spre batjocură, pe străzi. Iar după aceasta, spre marea înfricoşare a potrivnicilor lor, ei vor învia şi se vor sui la cer, în nori, şi vor privi la ei duşmanii lor (Apoc. 11,12).

Impărăţia lui Antihrist nu va dura mai mult de trei ani şi jumătate (Dan. 7, 25; Apoc. 13, 5). Pentru cei aleşi, Dumnezeu va scurta acele zile înfricoşătoare ale încercărilor (Mt. 24, 22). Sfârşitul hulitorului de Dumnezeu va fi înfricoşător. Domnul Iisus Hristos îl va ucide cu duhul gurii Sale şi prin strălucirea Venirii Sale îl va nimici (II Tes. 2, 8). Potrivnicul lui Dumnezeu va fi azvârlit împreună cu diavolul în iezerul de foc şi de pucioasă, ca să fie chinuit acolo în vecii vecilor (Apoc. 20, 10). Astfel se va sfârşi împărăţia lui Antihrist şi se va deschide veşnica împărăţie a lui Hristos, care nu va avea sfârşit (Lc. 1,33; Dan. 2, 44).

Aşa ne învaţă cuvântul dumnezeiesc şi tot astfel cred toţi creştinii dreptmăritori. Odată cu surparea împărăţiei lui Antihrist se va încheia şi istoria întregului pământ şi va veni sfârşitul!...

Fericitul Ieronim scrie: „Vine, vine, da, vine acea Zi, în care toate cele trecătoare şi muritoare vor fi preschimbate în netrecătoare şi nemuritoare! Fericită acea slugă pe care Domnul o va afla priveghind! Atunci, la glasul trâmbiţei, pământul se va cutremura cu toţi cei care locuiesc pe el, iar aceştia se vor bucura!"

Primejdia că zilele planetei noastre sunt numărate mai dinainte nelinişteşte astăzi întreaga umanitate.

S-a demonstrat că, independent de profeţiile biblice, nu puţini oameni de ştiinţă, la unison cu Cuvântul lui Dumnezeu, vorbesc cu mare nelinişte despre inevitabilul sfârşit al lumii. Unii dintre ei nu acceptă nicicum că, scriind despre o inevitabilă catastrofă, afirmă în realitate prorocirile Sfintei Scripturi. Alţii îşi dau însă seama de aceasta şi nu se ruşinează să o mărturisească.

Filosoful contemporan Karl Jaspers, de pildă, scrie: „Despre totala pieire vorbesc toţi vechii proroci. Va veni ziua lui Iehova, când toţi vor fi nimiciţi. Despre sfârşitul lumii au
vorbit şi primii creştini ca despre un lucru apropiat, de neînlăturat. Astăzi cugetarea asupra unei asemenea perspective este, de asemenea, inevitabilă, aceasta fiind dej a o realitate a situaţiei noastre (tehnice - n.n.)." Astfel, gândirea oamenilor de ştiinţă întăreşte adevărul dumnezeieştilor prorociri despre care Hristos a spus: Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece! (Mt. 24, 35).

ARHIMANDRIT SERAFIM ALEXIEV

Fragment din cartea "JUDECATA DE APOI", Editura Sophia

Cumpara cartea "JUDECATA DE APOI"

 

• Semnele sfarsitului lumii
  Publicat in : Viata vesnica
• Despre semnele sfarsitului
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: