Samanism si samani

Saman (tungus saman, shaman - om excitat, om in delir), preot-vrajitor tribal, oficiant de cult in tipul de religie primitiva numita samanism, prezenta la toate populatiile din stadiile inferioare ale civilizatiei. Initial, s-a numit saman oficiantul cultual al populatiilor primitive uralo-altaice (cu variantele respective: iacut - oyuun, burist-bo, nenet - tadibey, ket - senin, turk - ham etc); ulterior, prin intermediul etnografilor, termenul a devenit universal, fiind aplicabil pe toate continentele, intrucat diferentele geografice in samanism sunt neesentiale.

Astfel, in traditia slava se vorbeste de volhvi; acesti samani slavi erau persoane oraculare, ocupandu-se cu divinatia, vrajitori, cunoscand diferite tehnici magice, si vraci, practicand medicina empirica, adesea inseparabila de dansul cu rotire ametitoare pana la prabusirea in extaz. S-a vorbit uneori si de existenta samanismului la daci si apoi la romani; presupunerea lui E. R.

Doddsca Zamolxis a fost saman este fara temei; nici solomonarii romani nu sunt identificabili cu samanii iar "incantatores" din Moldova sec. XVII, descrisi de arhiepiscopul Marcus Bandinus, dupa cum confirma Mircea Eliade, erau straini, de Moldova.

Nedespartit de toba sa (tungus - tungur) ca instrument principal in ceremoniile rituale, utilizand fie auto hipnoza ori chiar anumite insusiri native paranormale, dar folosindu-si deopotriva si inclinatia nervoasa spre surexcitare, fie drogandu-se cu plante halucinogene si, in consecinta, cazand in transa, ca sa obtina starea de extaz, samanul comunica - pentru credinciosii sai si in numele lor - cu duhurile si cu divinitatile.

Un element inseparabil de activitatea samanului este dansul extatic ce duce la forme de stres psihic, intalnit de altfel si in alte forme religioase mai ales din antichitate ( Coribanti). In ipostaza sa de comunicare cu lumea supranaturala, samanul devine o persoana oraculara ( oracole), atingand starea limita a extazului, el incepe sa vorbeasca criptic (sau numai incoerent); unii cercetatori ai fenomenului au crezut ca, in aceasta imprejurare, samanul isi creeaza stari premonitionale, prin devansarea prezentului, adica prin plonjarea scurta in viitor, si in acest chip discursul sau ar capata valoare de divinatie; numerosi samani afirma ca au depasit conditia umana curenta, deoarece sunt de fapt duhuri, iar astfel "devin invizibili, zboara prin aer, se urca la cer, coboara in Infern" si "se bucura de incombustibilitate" (M. Eliade, Mythes, reves at mysteres, paris, 10972, p. 91).

Toate acestea fac din saman omul cel mai iubit dintrib, ca fiind inzewstrat cu puteri supranaturale si avnd relatii firesti cu fortele anonime, cu spiritele si cu zeii. Samanul este pentru tribul sau preot, teolog, magician, medic si consilier al capeteniei razboinice. Intrucat samanul se prezinta ca un canal viu de comunicare cu fortele misterioase ambientale, s-a vorbit despre conditia de mysterium in care exista el si la care ajunge pe 3 cai: a halucinatiei, a purificarii, a extazului mistic (via hallucinatoria-via purgativa - via mistica). Probabil din aceasta cauza, unii samani se cred sacri si veniti din lumea cereasca a duhurilor printr-o a doua nastere sau intrupare. Atat cercetatorii europeni, cat sl indigenii se impart in doua categorii de opinie asupra samanismului: una ii considera pe samani sarlatani si impostori, alta insi sinceri, amagiti de propria lor inchipuire; dar multi din cei ce au studiat analitic fenomenul ajung la concluzia ca ambele categorii au partial dreptate, intrucat de fapt samanii se recruteaza dintre oamenii care sufera de afectiuni nervoase ducand la starile de transa. Studiind samanismul la ciuccii siberieni, V. G. Bogoraz observa: "Cel mai des devin samani oamenii nervosi, usor iritabili", multi dintre cei pe care i-a cunoscut fiind "aproape isterici, iar unii literalmente pe jumatate nebuni". K. Rasmussen subliniaza insa ca: "Singuratatea si suferinta deschid spiritul uman si anume acolo trebuie sa-si caute un saman intelepciunea".

Mircea Eliade aprofundeaza fenomenul: "Considerate din unghiul ce le este propriu, purtarile stranii ale samanului dezvaluie cea mai inalta spiritualitate: ele sunt intr-adevar dependente de o ideologie coerenta si de o mare noblete". Cineva poate deveni saman (in clasificarea lui M. Eliade) prin vocatie spontana, prin transmisiunea ereditara a acestei profesiuni, prin decizie personala sau, mai rar, din vointa clanului; iar scopul e atins cu pretul unei duble instruiri: una de ordin extatic (vise, vedenii, transe), alta de-ordin traditional (tehnici samanice, nume si functii ale spiritelor, mitologia si genealogia clanului, limbajul secret).

In ritualurile samanice par sa coexiste doua tendinte, aparent incompatibile: ciclul de exercitii de abilitate elaborata (prestidigitatie, stiinta dansului, miscarea ritmica a corpului, uneori vorbirea ventriloca) si extazul mistic (in transa, fie autohipnotica, fie provocata prin mijloace tehnice: plante halucinogene, ca matraguna sau unele ciuperci (- Teonanacatl), stoarse prin masticatie, fumigatii cu samanta de canepa, ritmuri sonore obsesiv histerizante ce se obtin din toba, dairea, (rareori alte instrumente) care este adesea o stare parahisterica provocata si insotita de delir.

In practicile samanice medicale, din recuzita nu lipsesc mastile specifice, in calitate de instrumente de exorcizare. Functiile samanului sunt multiple (el fiind specialistul in spirite) si exercitate profesionist: exorcismul, vindecarea bolilor prin magie alba, relatia cu sufletele defunctilor, tratativele cu spiritele mediului ambiant, ghicirea viitorului, orientarea activitatii tribale.

Victor Kernbach

.