In anul 632, anul al zecelea de la Hegira, la sfârşitul lunii Dhu'l Hijja (februarie), Mahomed merge în pelerinaj la Mecca. Implineşte toate ritualurile care - prin exemplul său - vor fi astfel consacrate.
Musulmanul care merge în pelerinaj se pune în starea de ihram ori consacrare. Se îmbracă în veşmânt fără cusătură, numit ihram, alcătuit din două părţi: izar, o parte de stofă ce-i înconjoară trupul de la pântece la genunchi, şi rida, o altă bucată de stofă care acoperă partea umărului stâng, spatele şi pieptul şi care se înnoadă în partea dreaptă. Capul trebuie să rămână gol. Sunt permise doar sandalele. Cât despre femei, ele se îmbracă într-un veşmânt din cap până-n picioare. Starea de ihram interzice legăturile trupeşti, îngrijirea trupului, vânătoarea, smulsul plantelor, vărsarea de sânge.
La Mecca, Mahomed face de şapte ori înconjurul ka-abei, tawaf. Face sa'y- drumul în pas grăbit între colinele Safa şi Marwa în amintirea lui Agar, care căuta apă pentru Ismael. Urmează mersul la Mina unde, după rit, se aruncă şapte pietre asupra a trei grămezi de piatră, djara. Pelerinajul se încheie prin sacrificiul unui berbec - a cărui carne este împărţită săracilor. Aceasta e sa-daqa, milostenia.
Mahomed este urmat în acest pelerinaj de paisprezece mii de credincioşi.
La Arafat, pe Muntele Mulţumirii, Jabal-ar-Rahmah, le vorbeşte credincioşilor adunaţi în jurul lui. Căci nu sunt decât credincioşi. Cu un an înainte, profetul, prin mijlocirea lui Aii, interzisese păgânilor să ia parte la pelerinaj.
Era vineri, nouă Dhu'l Hijja.
„Tradiţia arată că profetul era neliniştit, că vocea lui slabă ar fi putut să fie neînţeleasă de o parte dintre cei de faţă. El aşază atunci alături de sine pe o stâncă pe muezinul-model Bilal care, cu vocea lui puternică, repetă toate cuvintele spre mulţime". Oameni cu voce puternică sunt aşezaţi în mai multe locuri pentru a repeta cuvintele profetului. Ca un ecou multiplicat de sute şi sute de ori, vorbele lui Mahomed sunt răspândite şi rezonează în deşertul nemărginit al Arabiei.
Această khutba ori predică rostită de Mahomed este numită „predica de rămas bun". Este „un legământ care rezumă, precum o chartă, drepturile ca şi datoriile omului, adevăratul testament al profetului, căci el va muri trei luni mai târziu". Inainte ca profetul să vorbească, Rabi 'a-ben-Omayya strigă:
„Trimisul lui Allah vă spune:
- Ştiţi voi ce lună este aceasta?
- Lună sfântă, răspunde mulţimea.
- Ştiţi voi ce pământ este acesta?
- Pământ sfânt, răspunde mulţimea.
- Ştiţi voi ce zi este aceasta?
- Ziua marelui pelerinaj."
Profetul spune atunci: „Allah a sfinţit pentru voi oamenii şi bunurile voastre, până în ziua în care voi veţi fi împreună cu El, aşa cum sunt sfinte luna aceasta, pământul acesta şi ziua aceasta".
Apoi Mahomed începe predica de rămas bun: „Slavă lui Dumnezeu: îl lăudăm, îi cerem ajutor, îi cerem iertare şi ne întoarcem către El; şi căutăm ocrotire după Dumnezeu împotriva păcatelor sufletelor noastre şi faptelor noastre rele. Oricine este îndrumat de Dumnezeu nicicum nu rătăceşte; şi oricine se îndepărtează de El, nimeni nu-l povăţuieşte. Mărturisesc că nu este Dumnezeu în afara lui Dumnezeu; El singur, căci nu are nici un asociat; şi mărturisesc că Mahomed este slujitorul şi trimisul Lui.
Vă prescriu, o, slujitori ai lui Dumnezeu, teama de Dumnezeu şi vă cer să ascultaţi de El. Caut, astfel, să încep prin ceea ce este cel mai bun.
Aşadar, o, popor, ascultă ceea ce lămuresc, căci nu ştiu dacă voi mai putea să vin aici peste un an.
O, popor, într-adevăr sângele vostru, bunurile voastre şi cinstea voastră sunt de neîncălcat până la întâlnirea Domnului vostru. La fel, de neîncălcat ca chiar această zi, în această lună, în acest ţinut sfinţit. Mi-am împlinit bine îndatorirea mea? O, Doamne, dă-mi mărturie!"
„Cu ajutorul lui Allah!, răspunde mulţimea. Cu ajutorul lui Allah, dăm mărturie!".
Profetul dă apoi mai multe porunci care trebuie ţinute:
„Cine primeşte un lucru, să-l dea celui care i l-a încredinţat.
Şi interesul (cămătăria) timpului de neştiinţă este şters, dar voi aveţi dreptul la capitalul vostru; să nu fiţi nici opresori, nici oprimaţi. Dumnezeu a poruncit să nu mai existe dobândă. Şi prima prin care încep este dobânda cuvenită unchiului meu Abbas - ibn-Abd al-Mut-talib - care va fi anulată.
Şi cei care au murit în timp de neştiinţă sunt iertaţi.
Şi moartea cu voie va fi pedepsită de legea talionului; şi moartea voită cu râvnă ori moartea cu un băţ, ori cu o piatră, aceasta va costa o sută de cămile ca preţ al sângelui. Oricine va cere mai mult este un om al vremurilor de neştiinţă.
Am împlinit aşadar bine datoria mea? O, Doamne mărturiseşte!
Aşadar, o, popor, satan, într-adevăr, a deznădăjduit să fie adorat în pământul vostru. Dar el va fi fericit să fie ascultat în alte lucruri decât acesta: în acelea dintre faptele voastre pe care voi le consideraţi ca lipsite de valoare. Păziţi-vă deci de el pentru religia voastră.
O, popor, într-adevăr, aşezarea unei lumi profane în mijlocul lunilor de armistiţiu ale lui Dumnezeu este o adăugire a relei credinţe; sunt rătăciţi prin această adăugire cei care s-au dat relei credinţe: ei profanează această lună în timpul unui an şi o fac sfântă în timpul altui an, pentru a lua aminte din afară la numărul lunilor sfinţite ale lui Dumnezeu; ei profanează ceea ce Dumnezeu a sfinţit şi sfinţesc ceea ce Durnnezeu a făcut profan. Şi, într-adevăr, timpul a revenit la starea în care Dumnezeu le-a creat, ziua în care El a făcut cerurile şi pământul (anul cu aşezarea lunii şi fără aşezare coincizând atunci). Şi, într-adevăr, numărul lunilor după Dumnezeu este de douăsprezece, în Cartea lui Dumnezeu, în ziua în care El a creat cerul şi pământul. Din aceste douăsprezece luni patru sunt sfinte, dintre care trei la rând şi una aparte: Dhu 'l-Qa'dah, Dhu'l-Hidjdjah şi Muhar-ram şi Radjab a Mudariţilor, care se află între Jumada şi Şa'ban.
Mi-am îndeplinit cu bine sarcina mea? O, Dumnezeule, mărturiseşte!
Aşadar, o, popor, cât despre soţiile voastre, ele au un drept asupra voastră şi voi aveţi un drept asupra lor; pentru voi se cuvine ca ele să nu lase să intre în patul vostru nimeni în afară de voi şi ele să nu lase în casele voastre să intre pe nimeni pe care voi nu-l iubiţi, fără de îngăduinţa voastră; şi ele să nu săvârşească fapta desfrânării. Şi dacă fac una ca aceasta, Dumnezeu vă îngăduie cu adevărat să le alungaţi şi să faceţi paturi separate şi să le loviţi, dar nu atât de aspru. Şi dacă ele încetează şi vă ascultă, se cuvine să le daţi hrană şi îmbrăcăminte de trebuinţă. Şi să aveţi faţă de soţiile voastre cea mai bună purtare, căci, într-adevăr, ele sunt ca nişte prizonieri la voi şi nu pot să facă nimic de la ele însele. Şi într-adevăr, voi le-aţi luat ca pe un dar de la Dumnezeu şi se cuvine să vă purtaţi cu ele după cuvântul lui Dumnezeu. Temeţi-vă dar de Dumnezeu în ceea ce le priveşte pe femei şi purtaţi-vă bine cu ele.
Am împlinit eu, aşadar, sarcina mea bine? O, Dumnezeule, mărturiseşte!
O, popor, într-adevăr, credincioşii sunt fraţi şi bunurile unui frate sunt de neîncălcat în afară de bunăvoirea sa.
Am împlinit eu, aşadar, cu bine datoria mea? O, Dumnezeule, mărturiseşte!
Să nu vă faceţi deci rău-credincioşi după moartea mea, strângându-vă gâturile unii altora. Şi, într-adevăr, am lăsat după voi ceea ce ar putea să împiedice rătăcirea: Cartea lui Dumnezeu şi Tradiţia profetului Său.
Am îndeplinit eu, aşadar, cu bine îndatorirea mea? O, Dumnezeule, mărturiseşte!
O, popor, într-adevăr, Domnul vostru este unul şi strămoşul vostru este unul. Descindeţi cu toţii din Adam şi el a fost creat din pământ. Cel mai demn dintre voi după Dumnezeu este cel care se teme de El cel mai mult. Şi nici un arab nu este mai mare ca cineva care nu este arab, în afară de evlavie.
Am împlinit aşadar bine datoria mea? O, Dumnezeule, mărturiseşte!"
La aceasta mulţimea răspunde: „Da!" ; Şi a adăugat:
„O, voi, toţi cei de faţă, faceţi să ajungă aceste cuvinte la cei care lipsesc.
O, popor, cu adevărat Dumnezeu a lăsat pentru fiecare moştenitor partea lui de moştenire. Nu este aşadar îngăduit să faci un testament pentru un moştenitor mai mult decât partea care-i este datorată. Testamentul unui străin nu trebuie să depăşească o treime din întregul moştenirii. Şi copilul aparţine căminului şi mamei; şi bărbatul care a săvârşit adulter este ucis cu pietre. Oricine va revendica rudenia altcuiva decât tatăl său şi oricine va cere o altă ocrotire decât pe aceea a ocrotitorilor lui, aceluia blestemul lui Dumnezeu, al îngerilor şi al tuturor oamenilor. Nu se va primi de la ei în ziua judecăţii nici o plată, nici altceva (răsplată). Şi pacea asupra voastră!"
Khutba - predica de rămas bun a profetului - a iscat o emoţie sfâşietoare printre cei o sută patruzeci de mii de credincioşi care au repetat în inima lor, până la sfârşit, fiecare cuvânt al lui Mahomed.
Intrebările repetate ale profetului, balaghtu, adică „am împlinit eu bine datoria mea?", desparte fiecare sfârşit de capitol, şi răspunsul afirmativ al mulţimii care mărturiseşte că a împlinit bine misiunea lui de profet pe pământ dau acestui discurs caracterul unei grave şi solemne opere muzicale, care face să se cutremure deşertul arab precum un cor de mii de voci ar face să tremure bolţile unei catedrale. întrebarea obsedantă, tulburătoare: „balaghtu?" va rămâne gravată în minţile, în inimile, în carnea credincioşilor. Acest pelerinaj va fi numit hajj-al-balagh, în amintirea întrebării obsedante „balaghtu?"
„Am împlinit bine?"
Dar, de obicei, predica e numită hajj-al-wada, „pelerinajul de rămas bun".
Islamul va fi, de acum, marcat de predica lui Mahomed care, astăzi consideră ziua de sărbătoare a predicii ca cea mai mare sărbătoare a sa - Marea Sărbătoare ori îd-al-kabir.
Constantin Virgil Gheorghiu
VIAŢA LUI MAHOMED, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "VIAŢA LUI MAHOMED"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.