Dacă boala în general este motiv de îngrijorare şi de criza în familia şi comunitatea celui suferind, cu atât mai mari sunt acestea când boala este una necunoscută sau când manifestările celui suferind sunt mai degrabă manifestări ale unui om posedat de duhuri necurate. Deşi astăzi cercetările medicale au descoperit noi mijloace şi criterii de diagnosticare a bolilor, totuşi atunci când vorbim despre influenţa demonică asupra celui bolnav, când afirmăm ca singură cauză a suferinţei acestuia o formă de posedare demonică, medicii, oamenii de ştiinţă de astăzi, sunt puşi în încurcătură, neputincioşi să înţeleagă şi să creadă aceasta, deoarece pornesc de la premise antropologice diferite şi au în vedere o înţelegere sensibil diferită în ceea ce priveşte vindecarea deplină a omului, gândit în chip holist ca trup şi suflet.

Cu siguranţă, femeia gârbovă care a fost vindecată de Mântuitorul ar fi fost evaluată cu uşurinţă de orice medic şi terapeut al zilelor noastre ca prezentând o suferinţă reumatologică avansată, având ca punct de pornire o scolioză sau o altă suferinţă a coloanei vertebrale, nediagnosticată, netratată la timp, şi ar fi abordat această suferinţă potrivit procedurilor cunoscute. Chiar dacă simptomatologia nu s-ar fi ameliorat, cel mai probabil aceasta nu ar fi produs vreun semn de întrebare în cugetul medicilor respectivi că abordarea ar fi fost greşită sau că ea ar putea avea o altă cauză, ascunsă, o influenţă de ordin spiritual sau chiar o posesie demonică. Desigur, şi pentru majoritatea preoţilor, un asemenea caz, cel puţin la o primă vedere, nu ar fi trezit vreo suspiciune, fiecare fiind tentat să adere la părerea că femeia nu putea suferi decât de pe urma unei boli strict organice. Trebuie amintit că pericopa evanghelică nu menţionează nici o manifestare specifică a celor îndrăciţi. Femeia stă în faţa Mântuitorului fără spumege sau să ţipe, fără ca diavolul ce lucrase această deformare în trupul ei să se manifeste în vreun fel. De aceea, doar cuvintele Mântuitorului adresate celor ce se tulburau că această minune făţişă fusese făcută sâmbăta ne descoperă cauza surprinzătoare a neputinţei ei, şi anume posedarea demonică: „Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei?" (Lc. 13,16).

Inţelegem că vindecarea femeii gârbove este diferită de alte vindecări făcute de Mântuitorul - este vorba despre o formă de exorcizare, despre o rupere a legăturii demonice prin putere dumnezeiască, putere pe care o invocă preotul şi atunci când se află în faţa unor situaţii similare, putere neînţeleasă de ştiinţa acestei lumi, dar care nu poate fi tăgăduită, putere care nu este dobândită prin vreo ştiinţă sau bani sau prin vreo altă metodă omenească, ci doar primită în dar de sus, în Biserică, pentru ca în dar să fie pusă în slujba celor în nevoie.

Textul scripturistic nu ne descoperă cauza îngăduinţei lui Dumnezeu pentru această neputinţă, aşa cum nu ne-o descoperă nici în celelalte exorcisme săvârşite de Mântuitorul. In mod clar însă, această experienţă îngăduită femeii de Dumnezeu i-a fost dată spre creştere în înţelegerea duhovnicească şi în credinţă, spre curăţia şi luminarea sufletului.

In lumina Sfintei Scripturi, Sfinţii Părinţi discern în toată suferinţa cauzată de boală un rost pe care Dumnezeu îl urmăreşte spre mântuirea omului. „Potrivit viziunii duhovniceşti a Părinţilor, care cuprinde întregul destin al omului, cu credinţa deplină că tot ce i se întâmplă e de folos pentru mântuirea sufletului, boala iscată prin lucrarea drăcească nu e stricăciune de nelecuit, nici lucru cu totul rău, ci, potrivit proniei dumnezeieşti, reprezintă pentru unii cale de ieşire din neorânduiala în care trăiau mai înainte"235

Ca şi în cazul tămăduirii femeii gârbove, a cărei posedare nu s-a manifestat în nici un fel la apropierea de Mântuitorul, tămăduirea unui om mut, a cărui muţenie era consecinţa posedării, se desfăşoară în aceleaşi coordonate. Intâlnirea Mântuitorului cu cel îndrăcit nu este însoţită de zbaterea acestuia sau de vreun strigăt, cauza suferinţei lui părând a fi una strict organică. Dar cei de faţă aveau să se minuneze fiindcă, odată eliberat cel aflat în neputinţă de opresiunea demonului, îşi redobândeşte sănătatea trupească deplină: „Şi plecând ei, iată, au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa ceva în Israel" (Mt. 9, 22-23).

Cuvintele adresate de Mântuitorul Iisus Hristos celor de faţă sau celui vindecat simt revelatoare pentru înţelegerea suferinţei aceluia. Fără aceste cuvinte-sentinţă, adresate celor ce au fost de faţă la tămăduirea femeii gârbove, nu am fi înţeles poate cât de subtilă poate fi lucrarea diavolului, cât de necesar este să ne aplecăm cu atenţie, cu rugăciune şi cu înţelegere asupra fiecărui om în durere ce apelează la preot cu credinţă, aşa cum este de înţeles că femeia gârbovă venea în locaşul lui Dumnezeu.

Această credinţă a lăudat-o şi a pus-o în evidenţă Mântuitorul şi a arătat-o a fi lucrătoare pentru om în propria sa vindecare, atunci când a tămăduit-o pe femeia ce pătimea de o scurgere de sânge. „Indrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace" (Lc. 8, 48).

In ceea ce-l priveşte pe paraliticul tămăduit la Scăldătoarea de la Vitezda, Mântuitorul îi adresează îndemnul: „Mergi şi de acum înainte să nu mai păcătuieşti77 (In 5,1-15). Acest îndemn reflectă pricina bolii lui. Astfel, cauza respectivei paralizii în acest caz a fost alegerea greşită a omului. Vindecarea îi este dată spre viaţă, spre înnoirea alegerii, spre ieşirea din suferinţă.

Dacă în cazul paraliticului şi al femeii cu scurgerea de sânge, sursa acelor boli era de origine organică, iar tămăduirea punea în valoare credinţa celor doi, atunci când se întâlneşte cu demo- nizatul din Gadara, Mântuitorul nu îl mai întreabă dacă îşi doreşte sănătatea sau slobozirea din neputinţa ce l-a cuprins, nu cercetează dacă însuşi crede că El îl poate vindeca, pentru că demonii ce îl posedau întunecaseră înţelegerea lui şi trupul său exprima din plin această putere străină ce îl copleşise:
L-a întâmpinat, din morminte, un om cu duh necurat, care îşi avea locuinţa în morminte, şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar în lanţuri. Pentru că de multe ori, fiind legat în obezi şi lanţuri, el rupea lanţurile, şi obezile le sfărâma, şi nimeni nu putea să-l potolească. Şi neîncetat noaptea şi ziua era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre (Mc. 5,2-5).

Observăm aici o serie de semne evidente ale posedării demonice care, atunci când sunt întâlnite în pastoraţie, trebuie să-l determine pe preot să le considere ca mărturii evidente ale posedării: o putere neobişnuită, strigătele nefireşti, răul pe care singur şi-l provoacă cel posedat etc.

Alte semne specifice posedării le regăsim în relatarea Sfântului Apostol Marcu, care descrie deznădejdea ce îl cuprinsese pe tatăl unui asemenea suferind. Fiul lui suferea de mult timp, din pruncie, şi tatăl său înţelesese că suferinţa lui nu este una firească a trupului, ci se datorează lucrării demonice:

Invăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-1 apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc, şi în apă ca să-l piardă (Mc. 9,17-18, 22).

Deşi aceste semne pot păstra aparenţa unor tulburări organice, tatăl copilului cunoscuse manifestarea puterii demonice şi în această privinţă nu avea îndoieli că pătimirea copilului se datorează lucrării demonului. Deznădejdea îl cuprinsese pentru că îşi văzuse neputinţa lui, a celorlalţi, chiar şi a ucenicilor Mântuitorului asupra demonului: „Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut". Apropiindu-se de Mântuitorul, reacţia copilului este imediată şi violentă: „Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând" (Mc. 9, 21).

Chiar şi pentru cei neiniţiaţi sau mai puţin credincioşi, un asemenea tablou înfricoşător - cum nu de puţine ori întâlnim şi în zilele noastre - reflectă manifestarea neîndoielnică a posesiei. Dacă celui posedat nu îi este probată credinţa, totuşi Mântuitorul descoperă puterea credinţei tatălui copilului: „Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele" (Mc. 9, 23-24).

Vedem că apropierea tânărului posedat de Mântuitorul a avut ca efect zguduirea violentă a acestuia. Deşi, precum am arătat mai sus, femeia gârbovă nu a avut asemenea manifestări, de cele mai multe ori, apropierea celor posedaţi de Mântuitorul (precum şi apropierea acestora, în zilele noastre, de biserică, de Sfântul Altar, de Sfintele Moaşte, de Sfânta Cruce, de Sfânta Evanghelie, de icoane făcătoare de minuni) este urmată de reacţia imediată a demonului, în chip violent şi zgomotos: „Şi era în sinagoga lor un om cu duh necurat, care striga tare zicând: Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu. Şi Iisus l-a certat, zicând: Taci şi ieşi din el! Şi scuturându-l duhul cel necurat şi strigând cu glas mare, a ieşit din el" (Mc. 1, 22-26).

In subcapitolul de faţă nu ne-am propus analizarea tuturor mărturiilor scripturistice despre vindecările, respectiv exorcizările săvârşite de Mântuitorul. Le-am ales pe cele mai relevante pentru studiul nostru, urmărind evidenţierea unor manifestări specifice celor posedaţi, faţă în faţă cu ale celor bolnavi.

Am remarcat că:

• în Sfintele Evanghelii, nu toate bolile erau puse pe seama diavolului: orbul din naştere în comparaţie cu cel mut şi surd care avea demon, paraliticul de la Vitezda în comparaţie cu femeia gârbovă;

• Mântuitorul a făcut vindecări şi exorcisme, deşi unele nu au nici o aparenţă de posedare;

• în cazul exorcizării femeii gârbove sau a omului posedat de duh mut, lucrarea demonului îmbracă aparenţa unei boli organice. Deşi suferinţele respective se datorau posesiei demonice, manifestările celor în cauză nu îmbrăcau elemente specifice;

• o formă a posesiei poate fi ascunsă şi sub aparenţa unei boli. Mântuitorul a vindecat mulţi surzi şi muţi, dar unuia singur i s-a descoperit că pătimeşte din pricina demonului: „Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: ieşi din el şi să nu mai intri în el!" (Mc. 9, 25), după cum şi femeii gârbove i se descoperă cauza gârbovirii ca fiind lucrarea demonului;

• în unele cazuri, când semnele specifice ale tulburării demonice nu sunt evidente, un scurt exorcism236 poate fi relevant şi el poate „fie să excludă ipoteza unei tulburări demonice, fie să îndreptăţească o asemenea abordare"237. In timp, exorcistul capătă o anume experienţă şi face uşor asemenea distincţii, aşa cum medicul practicant şi experimentat dobândeşte un simţ clinic ce vine din experienţă.

Arhim. Nichifor Horia

Fragment din cartea "Practica exorcizării în Biserica Ortodoxă. Aspecte liturgice, canonice şi pastorale ", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Practica exorcizării în Biserica Ortodoxă. Aspecte liturgice, canonice şi pastorale "

Note:

235 Jean-Claude LARCHET, op. cit., p. 85.

236 Spre deosebire de rânduiala slujbei de exorcizare asupra persoanelor despre care se ştie cu siguranţă că sunt posedate, în cazul în care preotul sau cel bolnav au doar suspiciunea că suferinţa pentru care se solicită rugăciunea ar putea fi cauzată de o posibilă posedare demonică, preotul poate citi doar una dintre rugăciunile de exorcizare ale Sfântului Vasile cel Mare, stropind pe cel bolnav cu agheasmă, apropiindu-l de sfintele moaşte, pentru a se încredinţa - în urma reacţiilor acestuia - de realitatea fenomenului de posedare. Rânduiala slujbei de exorcizare pentru cei învederaţi a fi posedaţi (descrisă în această lucrare la capitolul III) este în general precedată de săvârşirea Tainei Sfântului Maslu sau - mai frecvent - se săvârşeşte după slujba Sfintei Liturghii.

237 Dom Gabriele AMORTH, Exorcisme et Psychiatrie, Editions du Rocher, 2011, Paris, 2011, p. 103.
 

• Iadul si diavolul in iconografia ortodoxa
  Publicat in : Pictura
• Diavolul, din furnica ajunge leu
  Publicat in : Pilda zilei
• Poate fi injurat diavolul ?
  Publicat in : Editoriale
• Pact cu diavolul?
  Publicat in : Pilda zilei

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: