Revolta protopărinţilor Adam şi Eva a distrus egalitatea dintre oameni, schimbând-o în putere de dominaţie.
Oamenii au fost creaţi egali de Creatorul lor. Pierderea egalităţii şi ierarhizarea oamenilor în conducători şi conduşi, liberi şi sclavi, prin exercitarea puterii de stăpânire a primilor asupra celorlalţi, a fost rezultatul neascultării protopărinţilor de porunca dată acestora de către Dumnezeu.
Această neascultare, ca revoltă şi provocare directă împotriva autorităţii dumnezeieşti, a sensului existenţei şi a rânduielii şi armoniei în univers, a avut literalmente consecinţe devastatoare, de destrămare şi de distrugere, pentru întreaga desfăşurare a istoriei umanităţii.
Având ca motor interior strădania pentru autoîndumnezeire, „cea mai mare a firii proprii - cum observă Sfântul Ioan Gură de Aur - de a dobândi sens şi a nădăjdui în egalitatea cu Dumnezeu", (conform P.G., volumul 56, coloana 117) a neascultării protopărinţilor a provocat apoi revolta generală a puterilor lor inferioare contra celor superioare (prin creaţie - n.trad.), a firii iraţionale contra celei raţionale, adică a trupului împotriva sufletului.
Comuniunea cu Dumnezeu, potrivit căreia protopărinţii vorbeau cu Dumnezeu cum vorbesc prietenii între ei, a fost întreruptă prin alungarea lor din rai şi marea aventură a neamului omenesc începea prin denaturarea ontologică şi înstrăinarea firii omeneşti, prin scindarea persoanei umane, iar în consecinţă intrarea în conflict cu Creatorul, cu sinele, cu semenul şi cu mediul înconjurător.
In special, în ceea ce priveşte relaţiile dintre oameni, egalitatea a fost pervertită în putere de stăpânire, prin crearea mai ales a două forme ale acesteia. Prima formă a puterii de stăpânire a fost cea a bărbatului asupra femeii, când Dumnezeu, adresându-Se, după păcatul strămoşesc, femeii Eva, ca primă responsabilă a săvârşirii acestuia, a supus-o sub stăpânirea lui Adam, zicând printre altele: Atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni (Facere 3,16).
A doua formă de exercitare a puterii de stăpânire sau de dominare este cea a stăpânilor faţă de sclavii lor. De atunci, omenirea se transformă într-un câmp nesfârşit de confruntări războinice, în care toţi luptă împotriva tuturor: bellum omnium contra omnes, iar omul devine lup pentru om: homo hominis lupus.
Stăpâniţi şi înrobiţi de patimi nestăpânite şi de ură, oamenii de după căderea protopărinţilor în păcat, mai ales puternicii pământului se dedau, folosind puterea de stăpânire, la săvârşirea fără nicio întrerupere morală, la tot felul de fapte nedemne şi acte inumane feroce asupra celor mai slabi, a săracilor şi a celor dispreţuiţi, scriind cele mai întunecate şi mai însângerate pagini în istoria omenirii.
Neputinţa totală a depăşirii omului de către aceste consecinţe tragice ale căderii protopărinţilor este descrisă într-un mod succint şi concis de către filosoful Socrate în Apologia lui: „O, bărbaţi atenieni, vă veţi petrece restul vieţii dormind, afară numai dacă Zeul, îngrijindu-se de voi, nu v-ar trimite pe altcineva" (Platon, Apologia lui Socrate 18, 31).
Aşteptarea şi nădejdea venirii Mântuitorului şi Eliberatorului oamenilor din robia păcatului se păstrează, chiar şi parţial, în miturile şi în tradiţiile popoarelor.
Fragment din cartea "Libertatea, Darul lui Dumnezeu", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Libertatea, Darul lui Dumnezeu"
-
Caderea in pacat si urmarile ei
Publicat in : Editoriale -
Caderea in pacat a primilor oameni si imbracarea lor in 'haine de piele'
Publicat in : Dogmatica -
Mintea omului dupa caderea in pacat
Publicat in : Religie -
Caderea in pacat
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.