Psalm al lui David, când a fugit de la faţa lui Abesalom, fiul său. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc!

Impăraţii înalţă statui triumfale generalilor biruitori, iar dregătorii ridică monumente şi columne conducătorilor de car şi atleţilor şi, prin inscripţie, ca printr-o gură, fac piatra neînsufleţită propovăduitoare a biruinţei. Alţii iarăşi, în cărţi şi scrieri, aduc laude biruitorilor, vrând să-şi arate pu­terea lor în laudă mai mare decât a celor lăudaţi. Şi logografii, şi pictorii, şi arămarii, sculptorii, popoarele şi condu­cătorii, oraşele şi satele îi admiră pe biruitori. Dar nimeni niciodată nu a alcătuit portretul unui fugar fără luptă, aşa cum face aici David. Căci acesta este titlul psalmului: Un Psalm al lui David, când a fugit din faţa lui Abesalom, fiul său. Şi când a fost vrednic de laude cel care fuge? Când a fost fugarul subiect al inscripţiilor? Când mai apare vreun fugar în inscripţii? Numele sclavilor fugari sunt publicate pentru a fi prinşi, dar nu sunt admirate în inscripţii. Dar află care este pricina acestui titlu, frate, şi întăreşte-ţi sufletul. Să-ţi fie ţie istorisirea aceasta îndreptare vieţii. Să-ţi fie ţie prigoana dreptului întărire sufletului. Află pentru ce era prigonit David de Abesalom pentru ca, aflând temeiul faptei, să fii zidit în frica lui Dumnezeu. Căci aşa cum o casă fără teme­lie este nesigură, la fel Scriptura nu are nici un folos fără scopul pe care şi-l propune.

Fericitul David a avut drept scop prin acest psalm să ne înveţe şi să ne înteleptească să nu facem niciodată răul şi să nu dispreţuim legile lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva cel ce păcătuieşte să păţească ceea ce a păţit el. David a fugit de fiul său fiindcă s-a depărtat de curăţie. A fugit de fiul său fiindcă a dispreţuit căsătoria înfrânată. A fugit de fiul său fiindcă s-a depărtat de legea lui Dumnezeu care zicea „Să nu ucizi, să nu fii desfrânat". Fiindcă a adus în casa lui o mieluşea străină şi pe păstorul ei l-a ucis, mielul cel din casa lui a împuns cu coarnele pe păstor. A adus război în casă străină şi a stârnit război în propria casă. Nu este gân­dul meu, ci este spusa lui Dumnezeu, iar unde Dumnezeu este Cel care tâlcuieşte, nimeni nu îl poate contrazice. Că fiul lui David s-a răzvrătit împotriva lui, fiindcă l-a ucis pe Urie şi i-a luat femeia, ascultă pe Dumnezeu grăind prin profetul său Nathan care a zis către David: „Eu te-am uns pe tine rege peste Israel şi Eu te-am izbăvit din mâna lui Saul. Ti-am dat tie toate ale domnului tău, casa domnului tău şi femeile domnului tău la sânul tău. Ti-am dat tie casa lui Israel şi a lui Iuda şi dacă aceasta este puţin pentru tine ţi-aş mai adăuga. Pentru ce însă ai nesocotit tu cuvântul Domnului, făcând rău înaintea ochilor lui? Pe Urie Heteul -tu l-ai lovit cu sabia, pe femeia lui ţi-ai luat-o de soţie, iar pe el l-ai ucis cu sabia amoniţilor. Deci nu se va depărta sa­bia de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai neso­cotit pe Mine şi ai luat pe femeia lui Urie Heteul ca să-ţi fie nevastă". Ai despărţit prin sabie casa altuia, Eu voi găti sa­bie din chiar casa ta. „Aşa zice Domnul: Iată Eu voi ridica asupra ta rău chiar din casa ta". Nu din afară, ci chiar din casa ta. De unde este rădăcina păcatului de acolo şi rana răzbunării. Deci fiindcă ai fugit de porunca lui Dumnezeu, fugar vei fi, pentru aceasta a fugit de fiul său.

Un Psalm al lui David când a fugit de la faţa lui Abesalom, fiul lui. Şi este mai folositor a cunoaşte pricina care a determinat războiul decât simpla lui istorisire, ca, văzând alunecarea dreptului, să ne întărim şi să ne ferim de cădere, ferindu-ne totodată şi de un asemenea chin. Căci mulţi sunt cei care până astăzi au astfel de războaie în propria casă. Unul este răz­boit de soţie, altul este împresurat de fiu, altul de frate, iar altul este supus de slujitorul său; fiecare se întristează, se scârbeşte, luptă, loveşte şi iarăşi este lovit. Dar nimeni nu se socoteşte întru sine gândind că, dacă nu ar fi semănat pă­catele, nu i-ar fi crescut spini şi mărăcini în casă, dacă ar fi stins scânteia păcatelor, nu s-ar fi aprins toată casa. Că pro­priile nenorociri sunt roadele păcatelor şi că Dumnezeu alege călăi din propria familie este martoră Sfânta Scriptură şi nimic nu este mai puternic decât ea. Se luptă cu tine fe­meia, te întâmpină când intri ca o fiară, îşi ascute limba ca o spadă? Trist este lucrul acesta, că ajutorul ţi-a devenit vrăj­maş. Totuşi, cercetează-te pe tine însuţi, nu cumva în tine­reţe ai rănit vreo femeie? Şi rana adusă vreunei femei prin femeie se vindecă, iar propria soţie operează puroiul făcut de alta. Şi chiar dacă cea care taie nu ştie, dar ştie medicul Dumnezeu. Căci El se foloseşte de aceasta ca de un bisturiu împotriva ta, şi aşa cum bisturiul nu ştie ce face, medicul însă cunoaşte vindecarea ce vine prin bisturiu. Astfel chiar dacă femeia care loveşte şi bărbatul care primeşte lovitura nu cunosc pricina rănii, Dumnezeu, ca un medic, cunoaşte ceea ce este de folos. Că femeia cea rea este pedeapsa pen­tru păcate este martoră Sfânta Scriptură. Ascultă ce zice: „Fe­meia rea va fi dată bărbatului păcătos". Ca un antidot amar îi va fi dată, consumând umorile păcatelor. Că a fi împre­surat de copii este un necaz tot pentru păcate este martor David care a fost războit de fiul său pentru însoţirea cea fă­rădelege, precum a arătat cuvântul.

Iar că fraţii sunt luptaţi de fraţi din pricina păcatului este martoră Cartea Judecătorilor. Când cei din neamul lui Veniamin desfrânară cu concubina unui levit călător, şi aceea, neputând suporta nemăsurata batjocură, a murit, celelalte unsprezece neamuri au luptat împotriva unei seminţii. Şi când cele unsprezece seminţii ale lui Israel s-au depărtat de adevăratul Dumnezeu, ca să se desfrâneze cu idolii, cele un­sprezece au fost biruite de o singură seminţie şi de multe ori au fost biruite de una şi o singură dată abia a repurtat o vic­torie, şi fraţii au luptat împotriva fraţilor, din pricina păcatu­lui, fiindcă Dumnezeu, din pricina păcatelor lor, a ridicat zidul despărţiturii dintre ei, al păcatului. Fiindcă o singură seminţie a desfrânat cu o femeie, iar cele unsprezece nea­muri au desfrânat cu idolii, şi unii, şi alţii au fost nimiciţi de Dumnezeu, precum este scris: „Nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine". Aşadar, fraţii luptă împotriva fraţilor din pricina păcatului. Când eşti luptat de fraţii tăi, nu deplânge atât starea lor, cât cugetă la tine însuţi şi cercetează pentru care păcate fraţii ţi-au devenit vrăjmaşi. Nu toţi oamenii sunt luptaţi de fraţi pentru păcate. Căci şi Iosif a fost luptat de fraţi, şi nicidecum pentru păcate. Şi femeia lui Iov a uneltit împotriva lui şi nu pentru păcate.

Dar cei mai mulţi dintre oameni pentru păcate avem vrăjmaşi dintre casnicii noştri. Se mai întâmplă şi ca prietenii, tot pentru păcate să se întoarcă în duşmani şi unii care odi­nioară iubeau acum urăsc şi se întorc de la tine, fiindcă Dum­nezeu îngăduie o astfel de ură ale cărei raţiuni El le cunoaşte. Astfel în Psalmul l04 este scris despre egipteni: „întors-a inima lor ca să urască pe poporul Său". Nu le-ar fi fost dată această ură de la Dumnezeu, dacă ei nu ar fi avut o rea prie­tenie faţă de poporul lui.

Prietenia pentru unii s-a făcut pri­cină de pieire pentru ceilalţi, ura a devenit prilej de virtute.

Adeseori fiinţele robite şi supuse se răzvrătesc împotriva stăpânirii tot pentru păcate. Vezi-l pe Adam când încă nu păcătuise şi când avea toate fiarele roabe şi supuse şi le chema pe nume ca pe nişte robi. Dar când şi-a murdărit chipul prin păcat, atunci fiarele nirl-au mai recunoscut şi supuşii au de­venit vrăjmaşi pentru el. Şi aşa cum un câine se supune celui din casă care îl hrăneşte şi se teme de el, dar dacă deodată îl vede având faţa înnegrită sau purtând o mască străină pe chip, atunci se repede ca asupra unui străin şi vrea să îl sfâ­şie în bucăţi. la fel şi Adam, cât timp şi-a păstrat faţa după chipul lui Dumnezeu, fiarele i se supuneau ca nişte roabe, dar când şi-a murdărit faţa prin neascultare, acestea, nerecu-noscându-şi stăpânul, l-au duşmănit ca pe un străin. Astfel că şi răzvrătirea robilor este răsplata păcatelor. Drept era Daniil şi leii i-au recunoscut stăpânirea. Vedeau că nu a gus­tat păcatul şi l-au lăsat lipsit de pedeapsă. Dimpotrivă, a pă­cătuit profetul mincinos şi l-a aflat pe el leul pe cale şi l-a omorât. S-a murdărit prin minciună şi leul nu l-a recunos­cut. Dacă l-ar fi văzut profet ca pe Daniel, l-ar fi respectat, dar l-a aflat profet mincinos şi l-a atacat. Stăpânul a minţit şi robul i-a tăgăduit stăpânirea. Şi ce să spun despre relele casnice, când însuşi trupul nostru care este mai apropiat nouă şi mai iubit, şi el, când păcătuim, ne războieşte pe noi şi ne copleşeşte şi ni se împotriveşte prin arşiţe, prin boli şi prin dureri şi trupul rob biciuieşte sufletul stăpân care a pă­cătuit, nu fiindcă voieşte aceasta, ci fiindcă i se porunceşte să facă aceasta. Şi martor este Hristos care porunceşte parali­ticului zicând: „Vezi te-ai făcut sănătos, de-acum să nu mai păcătuieşti ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău".

Aflând, aşadar, fraţilor, că şi duşmanii casnici, şi războ­iul celor de un neam cu noi, şi al robilor, şi bolile trupului cele multe sunt din pricina păcatului, să închidem izvorul răutăţilor care este păcatul şi, dacă şuvoaiele patimilor nu curg în suflet, atunci râurile apelor lui Dumnezeu vor adăpa şi vor bucura sufletul. Fiindcă şi David a luat pe femeia mă-ritată ca pe o împărăţie străină (căci pentru orice bărbat fe­meia este o împărăţie şi un rege nu iubeşte atât porfira şi cununa împărătească, pe cât îşi iubeşte bărbatul femeia) pentru aceasta fiul lui, născut din femeia lui, s-a ridicat ti­ran, voind să răpească împărăţia tatălui. Cu forţa a luat-o, forţei a fost supus. Şi cel ce a păcătuit în ascuns a fost biruit de fiul său în mod vădit. Şi cel ce a rănit în ascuns a trebuit să rabde operaţia medicului în faţa tuturor, fiindcă Dum­nezeu a zis: „Tu ai făcut pe ascuns, iar Eu voi face aceasta îna­intea a tot Israelul şi înaintea soarelui". Dar cele ale rău­tăţii lui Abesalom nu au continuat până în sfârşit. Şi pe bună dreptate, ca nu cumva paricizii să aibă fapta aceasta ca pe o pildă a uciderii de părinţi. După ce a servit de că­lău, a fost ucis ca un criminal. Şi aşa cum în teatre vedem fiarele devorând pe unele şi fiind ucise de altele, la fel Abe­salom, care s-a răzvrătit împotriva lui David, a fost ucis de Ioab. Şi de un copac înalt a fost spânzurat cel ce s-a înălţat împotriva tatălui. A fost reţinut de copac pentru că ramura a luptat împotriva rădăcinii, ramura de ramură a fost le­gată, ruptă fiind de părinteasca voinţă; de cap a fost ţinut cel ce capul tatălui ce l-a născut a voit să-l doboare. Şi a ră­mas atârnat de copac, ca mVfruct stricat, cel ce a voit a tăia pe lucrătorul fiinţei lui, şi a fost străpuns cu săgeata în inimă, acolo unde a şi cugetat uciderea. Şi s-a văzut atunci prive­lişte străină. Gonit fiind de măgar, de pletele părului a fost ţinut de către pletele copacului. Pleata copacului a ţinut de pleată pe tiran; acolo l-a lovit unde se străduia să poarte co­roana părintească. Şi Abesalom a fost văzut spânzurat între cer şi pământ. Cerul nu l-a primit. Căci dacă pe cel dintâi răzvrătit, diavolul, l-a aruncat afară, cum dar îl va primi pe un al doilea răzvrătit? Pământul se scârbea şi el de dânsul, nesuferind să se spurce de paşii ucigaşului de părinte. Căci dacă odinioară a înghiţit pe Datan care s-a răzvrătit împo­triva lui Moise şi dacă şi-a deschis gura împotriva celui ce gura şi-a deschis pentru a vorbi de rău, cum avea să suporte picioarele care au alergat împotriva părintelui? Pe când stă­tea atârnat de copacul înalt, a venit la el Ioab, căpetenia oş­tilor şi a înfipt trei săgeţi în inima celui fără de inimă, rănin-du-l acolo unde era teaca fărădelegii. Şi fiindcă atârna înalt spânzurat de copac, bun epitaf i-a cântat acestuia David: „ Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca ce­drii libanului. Şi am trecut şi iată nu era".

Un psalm al lui David când a fugit de la faţa lui Abesalom, fiul său. A fugit nu din laşitate, ci fiindcă se temea să nu ucidă pe fiul său. Căci David l-a cruţat ca pe un fiu, dar cei care erau împreună cu David nu l-au cruţat, ca pe un răzvrătit. Şi când David a fost prigonit de fiul său şi când a fost bles­temat de Şimei din pricina lui, el a răbdat. Dar fiindcă mulţi se sminteau de el, mai ales cei care luaseră partea lui Abesalom, se răzvrătiră împotriva lui, socotindu-l lipsit de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, zicând: David este sărac acum, cu totul neajutorat, acum s-a depărtat de la el Dum­nezeu ca şi de Saul oarecând. Căci aşa cum s-a depărtat atunci de Saul şi a fost cu David, la fel acum s-a depărtat de David şi este cu Abesalom, să ne răzvrătim, să îl împre­surăm, nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui. Fiindcă au spus acestea şi David a suferit mai mult din pricina lor decât din pricina răzvrătirilor fiului său, l-a întrebat pe Dumnezeu: Doamne, pentru ce s-au înmulţit cei ce mă necăjesc? Sunt împresurat de ispite, sunt cuprins din toate părţile de şuvoaie de răutăţi, ploaie de primejdii s-a abătut peste mine, au venit asupra mea râuri de vrăjmaşi, duhuri potrivnice îmi suflă împotrivă ca nişte vânturi vrăjmaşe, casa mi-o destramă, vrând ca sufletul meu să îl abată de la Tine, dar eu, întărit pe piatra credinţei nu cad, ci cad în genunchi ca să aflu: Doamne pentru ce s-au înmulţit cei ce mă necăjesc? Cel născut din mine este împotriva mea, dar Tu, Doamne, eşti cu mine. Cele dinlăuntrul meu se luptă cu mine. Poporul meu este de partea lui Abesalom, oştirea mea împotriva mea se înarmează. Oile mele au devenit lupi şi mieii, lei; mieluşeii -câini turbaţi, ţapii - tauri care împung. Nu pentru mine mă întristez, ci plâng pierzania lor.

Sfântul Ioan Gură de Aur - Omilii la Psalmi, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Sfântul Ioan Gură de Aur - Omilii la Psalmi"
 

• Psalmul 50 (al lui David)
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Psalmul 3
  Publicat in : Religie
• Psalmul 4
  Publicat in : Religie
• Psalmul 50, rugaciune a Sfintei Liturghii
  Publicat in : Liturghia
• Psalmul primaverii
  Publicat in : Poezii ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: