„Nu am furat singur. Nu m-a interesat obiectul de furat, ci însăşi acţiunea de a fura. Dacă eram singur, nu mi-ar fi plăcut şi n-aş fi făcut-o. O, prietenie, eşti un mare duşman! îmi creezi o atracţie de necontrolat de către mintea mea."1
Descrierea de mai sus a Fericitului Augustin, din tinereţea sa, în pofida desconsiderării prieteniei, la care ajunge din motive morale, constituie în realitate o laudă a acesteia, o proslăvire a ei. De vreme ce adolescentul descoperă ce vrea şi ce nu vrea, se dezvoltă în sine un element matrice (după modelul), un element de comunicare ce acţionează într-adevăr ca o atracţie de necontrolat, dar nu doar înspre cele rele.
Atunci de ce au adolescenţii înclinaţia de a sta singuri? Precum s-a scris deseori, pentru ei „singurătatea este ca un medicament puternic, bun în doze mici, dar ucigător în doze mai mari. Dacă adolescentul rămâne mai multă vreme singur, poate fi semn al unei tulburări...
Anni descrie în jurnalul propriu cum arată, cum altele au prieteni, dar concluzionează: «Imi place cum sunt eu însămi. Am observat că atunci când sunt singură, de multe ori mă simt mai bine». Şi adaugă, arătându-şi îndoiala: «DAR NU TOT TIMPUL!»... Ambele extreme sunt problematice, semne de tulburare: şi să rămână mult timp singuri, fără nici un contact, şi să nu poată rămâne niciodată singuri şi să caute neîncetat pe cineva."2
Trebuie să distingem între însingurarea exterioară şi singurătatea psihică. Acestea două nu se suprapun neapărat şi nu coexistă obligatoriu. „De obicei, simţirea singurătăţii se regăseşte în prima jumătate a adolescenţei, atunci când adolescentul trăieşte schimbările intense şi despărţirea psihologică de părinţi... Pentru un adolescent normal, a rămâne singur nu constituie neapărat o experienţă a singurătăţii... Cel care îşi simte adolescenţa ca pe o perioadă de intensă şi chinuitoare singurătate se va găsi în acest pericol pe perioada întregii sale vieţi. Se simte dezamăgit de legăturile şi relaţiile sale, se închide în mod defensiv în sine însuşi, se preocupă de estimarea de sine zdruncinată, în timp ce în singurătate tinde către o idealizare care-l face să se simtă şi să pară puternic sau, alteori, să simtă o nestăvilită nevoie de atenţie, de confirmare, de încredinţare din afară a valorilor proprii, de vreme ce a trecut prin dezamăgiri legate de singurătate în această încercare a sa... Pentru adolescenţii dezechilibraţi, singurătatea este înţeleasă implicit ca foarte ameninţătoare, chiar nimicitoare. Dacă cei mari din jurul său nu i-au oferit modele potrivite de control al furiilor, singurătatea îl epuizează, obligându-l să administreze fantezii şi trăiri sexuale şi agresive de nesuportat."3
„Puţine dureri pot fi comparate cu durerea pe care o simte cel care se ştie nea vând nimic bun, nefiind nici atrăgător, nici important, nefiind nimănui de folos. Sentimentul lipsei de valoare, al autocondamnării, al singurătăţii sunt elemente ce compun viaţa a 20% dintre tineri."4 „Este interesant faptul că aceşti adolescenţi care îşi mărturisesc singurătatea recunosc totuşi că au şi câţiva prieteni foarte apropiaţi... Sentimentul singurătăţii nu este legat de numărul prietenilor, ci de capacitatea de a se lega şi a se dărui, de a relaţiona. Atunci când adolescentul nu poate dărui, nu simte nici cele pe care i le dăruiesc ceilalţi."5 Uneori, singurătatea este mascată intenţionat cu o atitudine de voioşie. în realitate, aceştia nu se pot bucura înăuntrul lor.6 Dar nici a avea prieteni şi grupuri de cunoscuţi nu garantează imediat că adolescenţii se vor simţi bine în ei înşişi. Jumătate dintre cei 7050 de adolescenţi participanţi la un studiu au recunoscut faptul că deseori se poartă în grupul lor de prieteni diferit de felul în care se simt într-adevăr, precum şi faptul că acceptă presiunea de la şcoală de a face ceea ce alţii fac. De asemenea, au recunoscut că în şcoala lor există găşti, adică grupuri închise.7 „Dintre cele 40 de dorinţe din care au avut de ales, 75% au ales: «să fiu mai mult eu însumi când mă aflu în grupul meu». Prima între preferinţele lor a fost dorinţa: «să-mi găsesc rostul în viaţă şi să am prieteni», bifată de 78% dintre participanţi. Prietenii erau pentru ei ce este pâinea pentru cel flămând şi hainele pentru cel gol."8
„Adolescenţii care au relaţii defectuoase cu cei de aceeaşi vârstă prezintă o stimă de sine mult scăzută, rezultate slabe, rezistenţă mică la elemente de stres din viaţa lor.
Un tată a observat că fata lui alunecă într-o perioadă de deprimare ce ţine de 14 luni şi doar spre final a aflat că era vorba de consecinţa unei hotărâri dureroase a ei de a părăsi un grup de tineri de aceeaşi vârstă, care începuseră să consume droguri."9 Creierul a luat hotărârea corectă, însă ea nu-şi putea împiedica inima să jelească.
Intr-un studiu care a cercetat comportamentul social al unor adolescenţi în tabără, legat de dependenţa şi tipul de legătură pe care l-au avut în prima copilărie, s-a evidenţiat faptul că cei care erau marcaţi de un tip de legătură sigur cu mama lor prezentau acum mai multă afectivitate în legăturile lor sociale şi aveau mai mulţi prieteni.
Dimpotrivă, cei caracterizaţi de un tip de reacţie de angoasă şi izolare aveau acum, ca adolescenţi, legături în termeni foarte siguri numai prin sacrificarea propriei autonomii.10
Intâlnim diferenţe între sexe în ceea ce priveşte felul în care adolescenţii îşi trăiesc prietenia. In cazul fetelor, contează întâi sentimentul, iar în cazul băieţilor, controlul.
Fetele sunt unite de descoperirile de intimitate, iar băieţii de activităţile comune. Fetele găsesc semnificaţie prieteniei lor prin intermediul legăturii şi grijii, iar băieţii prin intermediul tensiunii de diferenţiere.11
Este interesant să urmărim unele diferente între cele două sexe şi în ceea ce priveşte sentimentul vinovăţiei. Pentru început, trebuie spus că adolescentele prezintă o predispoziţie mai mare spre vinovăţie decât adolescenţii. Pe de altă parte, fetele prezintă şi tristeţe şi depresie într-un grad mai ridicat decât băieţii, dar mai puţine tipuri de comportament antisocial (care certifică o vinovăţie scăzută). In timpul adolescenţei, vinovăţia scade mai mult şi mai repede la băieţi decât la fete. Caracteristic apare faptul că băieţii se învinovăţesc cel mai des pentru comportamentul agresiv pe care-l arată, în timp ce fetele pentru indiferenţă şi inechitate12. Această observaţie certificată statistic subliniază faptul că, pe de o parte, băieţii se dedau mai des agresivităţii pentru a-şi rezolva problemele şi diferendele dintre ei, iar, pe de altă parte, fetele înclină pentru mai multă grijă faţă de celălalt, grijă pe care o şi folosesc drept criteriu moral.
La adolescenţă se observă greutatea de a mânui intimitatea, cât şi consecinţele ei. „Trebuie să cercetăm şi latura întunecată a familiarităţii: inima sfâşiată a adolescentului, consecinţele trădării lui (sau a ei) de către cel mai bun prieten (cea mai bună prietenă), care îi tulbură şi îi întristează atât de tare viata... Adolescenţii sensibili sunt influenţaţi mai mult şi cad mult mai des victime ale acestei laturi întunecate. Pierderea prietenilor buni sau a partenerilor romantici sau a membrilor importanţi ai familiei stau deseori la baza unor sinucideri în cazul adolescenţilor. Intimitatea erotică crescută poate duce la sarcină şi naştere."13
PR. VASILIOS THERMOS
PENTRU O ÎNŢELEGERE A ADOLESCENŢEI, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "PENTRU O ÎNŢELEGERE A ADOLESCENŢEI"
1 Fericitul Augustin, Confesiuni, vol. I, Ed. Patakis, 1997, p. 165.
2 Reed Larson, Maryse Richards, op. cit., p. 102.
3 Eric Ostrov, Daniel Offer, „Loneliness and Adolescence” în Adolescence Psychiatry, The University of Chicago Press, vol. VI, 1987, p. 34.
4 Merton Strommen, op. cit., p. 16.
5 Idem, ibidem, p. 24.
6 Ibidem.
7 lbidem, p. 26.
8 Ibidem, p. 35.
9 Reed Larson, Maryse Richards, op. cit., p. 95.
10 Judith Fischer, Joyce Munsch, Shannon Greene, „Ado-lescence and Intimacy”, în Psycho-Social Development during Adolescence, Gerard Adams, Raymond Montmayor, Sage Publ., 1996, p. 95.
11 Idem, ibidem.
12 Jane Bybee, „The Emergence of Gender Differences in Guilt during Adolescence”, în Guilt and Children, Jane Bybee, Academic Press, 1998, p. 113.
13 Judith Fischer, Joyce Munsch, Shannon Greene, op. cit., p. 95.
-
Singuratate si iubire
Publicat in : Editoriale -
Exista singuratate?
Publicat in : Editoriale -
Singuratate si milostenie
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.