2,1-4: Şi a treia zi2 s-a făcut nuntă în Cana Galileii si era si mama lui Iisus acolo3. (2) Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă. (3) Şi sfârşindu-se vinul a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin. (4) A zis ei Iisus Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine, femeie?4 încă nu a venit ceasul Meu. A (2,1) Ioan 4,46 (2,3) Psalm 17, 7 (2, 4) Ioan 7,6

II cheamă la nuntă pe Domnul, nu pentru că văzuseră ei minuni, nici ca pe un oarecarele mare, ci aşa, de rând, şi ca pe un cunoscut. Drept aceea, pe aceasta însemnându-o, Evanghelistul zice: „şi era şi mama lui Iisus şi fraţii Lui acolo". Deci, precum pe aceea [pe Maică] şi pe „fraţi", aşa şi pe Domnul L-au chemat. Iar Domnul merge şi nu se leapădă de chemare, căci nu căuta la vrednicia Sa, ci la folosul şi la facerea de bine cea pentru noi. Căci Cel Care nu a judecat a fi cu nevrednicie să fie între slugi, cu mult mai vârtos [cu prisosinţă], nu ar fi judecat a fi cu nevrednicie să vină la nuntă.

Şi Il îndeamnă pe Dânsul „mama" spre facere de minuni, fiindcă luase mare semuire5 pentru puterea Lui cea de la zămislire şi de la Naştere. Căci „toate le păzea în inima sa" (Luca 2,19) şi dintru acestea6 îl socotea pe Fiul că poate [face lucruri] mai presus de om [de puterea omului]. Deoarece, cu adevărat, nu dintru a face Iisus şi alte minuni s-a pornit „mama" a-L îndemna pe Dânsul la aceasta - căci Copil fiind, El nici o minune nu făcuse, căci de ar fi făcut, la toţi ar fi fost vestit. Incă îşi aducea Mama aminte şi de mărturiile lui Ioan [Botezătorul] - care a mărturisit pentru Dânsul - şi [ea] vedea acum încă şi ucenicii mergând după El; şi pentru toate acestea semuia [chibzuia] puterea Fiului.

„De nu este vin, trebuia ei înşişi aceia care nu au, ei să vină şi să se roage, iar nu tu, mama". Căci rugămintea cea de la ai Săi, sminteală se face celor ce văd, iar când înşişi cei care au trebuinţă se roagă [cerând], fără de bănuială [presupus] este lucrul. Iar ceea ce zice Domnul: „Incă nu a venit ceasul Meu" o zice nu ca şi cum era supus silei vremilor sau pândea [aştepta] ceasuri - căci cum putem spune aceasta de Făcătorul vremurilor şi al veacurilor? -, ci pentru că toate la vremea cea cuviincioasă le face. Dar, fiindcă încă era necunoscut şi neştiut de cei mai mulţi şi nici nu-i avea pe toţi ucenicii, ci încă nici cei de la nuntă nu-L ştiau pe Dânsul - căci de L-ar fi ştiut, ei ar fi venit şi L-ar fi
rugat pentru vin -, aşadar, fiindcă erau toate acestea, de aceea zice: „Incă nu a venit ceasul Meu", adică „Nu a sosit vreme cuviincioasă".

Dar, iarăşi, se împotriveşte [aici] turbarea lui Arie7, ispitindu-se să-L arate pe Domnul supus ceasurilor şi vremilor. Deci, cunoaşte, o, blestematule! De ar fi fost supus Dânsul ceasurilor [timpului], cum, dar a făcut minunea? Căci trebuia, după cuvântul tău - fiindcă slujeşte [e supus] El ceasurilor şi vremilor şi „ceasul" Lui „încă nu a venit" -, să nu poată să facă minunea. Insă a făcut minunea, deci nu slujeşte [nu e supus] ceasurilor. Şi vezi, cum [Domnul], nu până în sfârşit, nici întru toate, Se împotriveşte Maicii Sale, ci bănuindu-i [ei] puţin, iarăşi rugămintea ei plineşte, linstindu-o pe Dânsa şi dându-ne nouă chipuri [pilde] ale cucerniciei celei către părinţi.

2, 5-8: Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune8. (6) Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor9, care luau câte două sau trei vedre. (7) Zis-a lor Iisus: Umpleţi vasele cu apă. Şi le-au umplut până sus. (8) Şi le-a zis: Scoateţi acum şi aduceţi nunului10. Iar ei i-au dus. (2, 5) Facere 41, 55 (2, 8) Psalm 17,8

„Mama" zice slugilor: „Orice vă va zice vouă, faceţi", ca mai multă să se facă cererea, venind aceia şi rugându-se [şi ei]11, ca să se arate că lepădarea  [săvârşirii minunii] nu era din pricina neputinţei, ci pentru ca să nu se pară că Dânsul aleargă la facerile de minuni pentru fală şi mândrie deşartă. Iar acele „vase de piatră" erau trebuincioase spre „curăţenia [curăţirea] iudeilor". Căci iudeii în mai toate zilele se spălau şi aşa mâncau (Matei 15, 2; Marcu 7,3-9)u. Adică, de s-ar fi atins de lepros (Levitic 13,44-46), de s-ar
fi atins de mort (Numeri 19,11), de s-ar fi împreunat cu femeie (Levitic 15, 18) - ca nişte necuraţi fiind de aici [dintru acestea], se spălau. Aşadar, fiindcă Palestina era fără de apă şi nu-era cu putinţă a afla izvoare în multe locuri, umpleau totdeauna vasele de apă, ca să nu alerge la râuri, de se vor face cândva necuraţi. Deci, nu de rând [simplu] a zis: „după curăţenia [curăţirea] iudeilor", ci ca să nu bănuiască [presupună] vreunii din cei necredincioşi că erau rămase oarecare drojdii [în vase], apoi, după ce s-a pus apa peste dânsele şi s-au amestecat [dimpreună], s-a făcut vin subţire [diluat] - arată [Evanghelistul] că acelea niciodată nu au fost vase de vin.

Oare nu putea [Domnul] şi fără a nu fi umplute vasele cu apă să facă vin, dintru a nu fi nimic în ele? Putea, cu adevărat, dar în multe locuri scurtează [micşorează] mărimea minunilor, ca să fie mai lesne [uşor] primite. Incă face aceasta, ca să îi aibă şi pe slujitori martori ai minunii, ca unii care au cărat apa în vase. Apoi şi ca să cunoaştem că El este Cel Care şi umezeala viei [seva viţei de vie], apă fiind cu adevărat, în vin o preface.

Deci, Domnul, nu fără de cuviinţă porunceşte slugilor ca să aducă spre arătare naşului gustarea [vinului], ci ca să nu presupună vreunii cum că [nunta] era adunare de beţivi şi li se stricase lor simţirea şi, ca unii care erau stricaţi de beţie, socoteau apa vin. De aceea, spre a nu avea loc o bănuială [un presupus] ca aceasta, nunului celui ce este treaz [trezvitor] îi încredinţează Domnul gustarea [vinului]. Pentru că, unora care li s-a încredinţat slujirea aceasta la nunţi, foarte sunt treji [cu multă luare aminte], ca toate, cu rânduială şi cu bună cuviinţă, prin porunca lor să se facă. Dar, să ne rugăm ca acestea să se săvârşească şi la noi acum, adică „să se facă nuntă" (Ioan 2,1), care este unire a lui Dumnezeu cu sufletul nostru, până când suntem „în Cana Galileii", în locul zic, al acestei de jos şi prăvălite lumi, care alteori alt fel se prăvăleşte şi prăvăleşte12 13.

Iar „nunta" aceasta, fără de venirea lui „Iisus" şi a „mamei Lui" şi a „ucenicilor" (Ioan 2,1), nu se face. Căci de nu va crede cineva în Hristos, Care din Maria S-a născut şi prin Apostoli a grăit, cum se va uni cu Dumnezeu? Deci, să vedem, ce minune face Domnul la o astfel de „nuntă" şi la o unire ca aceasta a lui Dumnezeu cu sufletul? „Apa în vin" o preface (Ioan 2,9) si cele „şase vase de piatră" ale noastre le „umple". Iar „apă" vei înţelege apătoşarea şi umezeala şi risipiciunea [risipirea14] noastră în viaţă şi în dogme (Învăţături). Iar prin „şase vase" - vei înţelege cele cinci simţiri, prin care în fapte greşim; şi al şaselea vas - partea cea cuvântătoare, prin care în dogme greşiţi [greşelnici] ne aflăm. Deci, Domnul nostru Iisus Hristos - cuvântul cel evanghelicesc, zic - vindecând greşalele noastre cele din fapta bună cea lucrătoare şi cele din cea dogmaticească - adică privitoare [văzătoare] - şi lesnicioasa risipiciune cea dintru acestea, „în vin" o preschimbă, zic în viaţa şi cuvântarea ceea care întăreşte şi veseleşte. Şi aşa, cele „şase vase" ale noastre „se umplu" de această bună băutură, adică şi simţirile, ca să nu greşim în fapte, şi socoteala [socotinţa, cugetul] ca să nu greşim [să nu ne poticnim], în dogme.

Şi ia aminte, că acele „vase de piatră" stau acolo „pentru curăţenia iudeilor" - pentru că Iuda înseamnă „mărturisire" - şi se curăţeşte cel care se mărturiseşte prin cele cinci simţiri, prin care mai înainte a păcătuit. Ochiul văzut rău, dar ochiul iarăşi lăcrimează la mărturisire - şi aşa se face spre curăţenie". A auzit urechea cântece curveşti, dar iarăşi se pleacă spre graiuri ale gurii lui Dumnezeu; [şi tot] aşa şi la celelalte cinci simţiri. Iar partea cea cuvântătoare greşeşte în dogme [învăţături], dar iarăşi răutatea cea mai  înainte o curăţeşte, strămutându-se spre a dogmatisi [învăţa] drept. Iar vase de piatră" sunt, ori pentru că din pământ este alcătuirea noastră, ori pentru că se cuvine a fi tari acelea care vor să fie vase primitoare de acest fel de vin şi cu anevoie de a fi risipite [fărâmate]. „Vas de piatră" era partea cea cuvântătoare a lui Pavel şi când prigonea - că râvnitor era obiceiurilor celor Părinteşti, mai mult decât toţi cei de o vârstă cu dânsul (Galateni 1,14) - şi când propovăduia - că atâta avea puterea cea întru cuvinte, încât şi l-au socotit că este [zeul] Hermes, fiindcă el era ispravnic al cuvântului Faptele Apostolilor 14,11-12).

2, 9-10: Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire15, (10) şi i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun şi, când se imeţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum16. „Nunul" nu pe slujitori îi întreabă, ci „pe mire". Pentru care pricină?

Cu adevărat, cu dumnezeiască iconomie. Căci, de i-ar fi întrebat pe slujitori, întru adevăr ar fi descoperit minunea şi nimeni nu i-ar fi crezut pe dânşii, căci era începătura [începutul] minunilor [Domnului] şi încă nimeni nu socotea ceva mare pentru Hristos. Pentru aceasta, măcar de ar fi şi povestit slujitorii minunea, nimeni nu i-ar fi crezut. Iar mai pe urmă, când şi alte minuni a arătat [Mântuitorul], avea şi aceasta să fie crezută şi, câte puţin către toţi spunându-o, slujitorii se arătau a fi vrednici de crezare. Pentru
aceasta a iconomisit Domnul a nu fi întrebaţi slujitorii, ci mirele.

Şi nu „a făcut vin" fieştecum, ci preabun, căci întru acest fel sunt minunile lui Hristos, cu mult mai bune decât cele ce prin fire se săvârşesc. Iar că „apa vin s-a făcut", martori sunt „slujitorii" cei care „scoseseră apa", iar cum că preabun s-a făcut vinul - „nunul". Iar trecând vremea, acestea toate aveau să se propovăduiască, şi mai cu întărire să fie crezute de către ascultători.

Şi poţi a înţelege „vin" cuvântul cel evanghelicesc, iar „apă", pe toate cele mai înainte de Evanghelie, pentru că mai apătoase erau şi către săvârşirea [plinirea] cuvântului nu ajungeau. Precum aş zice că multe legi a dat omului Domnul: întâi, cea din Rai (Facere 1, 28-31; 2,15-17); a doua, cea din vremea lui Noe (Facere 9,1-17); a treia, cea din vremea lui Avraam, a tăierii împrejur (Facere 17,5-14); a patra, cea prin Moise (Ieşire 20,2-17); a cincea, cea prin Prooroci17. Deci, toate acestea, către puterea şi adevărul
Evangheliei asemănându-se, apătoase sunt, dacă cineva le va înţelege pe ele de rând [simplu] şi după slovă. Iar, dacă adâncându-se [adâncindu-se] cu Duhul (1 Corinteni 2, 11), va pricepe cele ascunse, va afla „apa făcută vin". Pentru că acelea care simplu [de rând] se zic şi după slovă se înţeleg de către cei mulţi a fi „apă", cu adevărat, cel care duhovniceşte le judecă, le va afla „vin" preabun, care mai pe urmă a fost dat a fi băut şi păzit [rânduit] de Mirele Hristos, fiindcă, în vremile cele „mai de pe urmă" s-a arătat Evanghelia (Evrei 1, 2; 1 Petru 1, 20).

2, 11: Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El18.

Cum că după Botez a început Domnul [a săvârşi] minunile, am zis şi mai înainte, însă se vede că şi cea dintâi minune pe care a făcut-o e aceasta a vinului. Căci, zice de ea, că a făcut „începătură [început] minunilor". Dar, va zice cineva: „Măcar deşi este aceasta «începătură [început] cununilor», însă nu e a tuturor, ci a celor din Cana Galileii". Căci, zice:

Multe minuni făcând în Cana, aceasta este «începătură [început]»". Acestea, adică, le-ar fi zis cineva. Iar noi, măcar că multe avem spre a arăta cum că şi a tuturor minunilor este „începătură [început]"- căci „Şi-a arătat slava Sa" şi „au crezut întru El ucenicii Lui", arată că alta minune mai înainte de aceasta nu a făcut Domnul, căci din aceasta „Şi-a
arătat slava Sa".

Iar aceea ce zice: „Au crezut întru El ucenicii Lui", aşa s-o înţelegi, mică, credinţă mai multă şi mai întărită au luat [dobândit] către El, fiindcă mai înainte credeau, cu adevărat, dar nu aşa, cu întărire.

SFÂNTUL TEOFILACT ARHIEPISCOPUL BULGARIEI

Fragment din cartea "TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN", Editura Sophia

Cumpara cartea "TÂLCUIREA SFINTEI EVANGHELII DE LA IOAN"

1 In ediţia de la 1805, titlul capitolului este: „Pentru nunta cea din Cana. Pentru cei ce s-au izgonit din templu. Pentru cuvântul acela: Stricaţi templul acesta".
2 [1805] „A treia zi", după pogorârea lui Iisus din pustie (după Zigaben).
3 In ediţia de la 1805, în loc de „era şi mama lui Iisus acolo", se găseşte „era şi mama lui Iisus şi fraţii Lui acolo".
4 In ediţia de la 1805, în loc de „Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine, femeie?", se găseşte „Ce este Mie şi ţie muiere?", cu următoarea notă: [1805] Adică: „Ce ne este de
nevoie aceasta pentru care te rogi? Care este aceea ce ne sileşte aşa pe noi?" Incă se poate şi în alt chip a înţelege: „Ce este de obşte Mie şi ţie? Eu ştiu vremile cuviincioase pentru minuni - ca un Dumnezeu - iar tu nu le ştii pe ele - ca un om". Şi nu i-a zis „Maică", ci „muiere [femeie]", ca un Dumnezeu (după Zigaben).
5 „Luase mare semuire", în înţelesul că Maica Domnului cumpănise, chibzuise şi astfel a priceput puterea cea mare a Celui Care Se născuse dintru dânsa.
6 Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Luca 2,19-20.
7 Pentru Arie şi învăţătura lui, vezi notele de la Ioan 1, lc şi 1, 9.
8 In ediţia de la 1805, în loc de „Faceţi orice vă va spune", se găseşte „Orice vă va zice vouă, faceţi".
9 In ediţia de la 1805, în loc de „puse pentru curăţirea iudeilor", se găseşte „puse după curăţenia iudeilor".
10 In ediţia de la 1805, în loc de „nunului", se găseşte „naşului".
11 [1805] Aceeaşi înţelegere o are şi Zigaben, anume că, pricepând Maica scopul [ţelul] cuvântului Domnului, îi face gătiţi spre ascultare pe slujitorii mesei, în alt chip,
oarecum şi pe ei, împreună-rugători arătându-i.
12 Vezi şi tâlcuirea Sfântului Teofilact de la Matei 15,1-2.
13 Vezi şi sfârşitul tâlcuirii de la Ioan 1, 49-51.
14 Este cunoscută tuturor însuşirea apei de a curge şi a se risipi în toate părţile, aratând întotdeauna locurile cele mai joase. în acest chip este şi lucrarea lăuntrică a firii, care socoteşte că poate isprăvi ceva fără ajutorul lui Dumnezeu.
15 In ediţia de la 1805, în loc de „a chemat nunul pe mire", se găseşte „strigă naşul spre mire".
16 In ediţia de la 1805, versetul 10 este: „Şi zice lui: Tot omul întâi vinul cel bun pune, şi dacă se îmbată, atuncea cel mai prost. Tu ai ţinut vinul cel bun până acum"
17 Vezi: Psalm 88, 4; Isaia 55,3; 61,8; Ieremia 11,3-8; 31,31-40; 37,26; Daniil 9,27; Osea 2, 20-25; Zaharia 11,4-17 etc.
18 In ediţia de la 1805, în loc de „şi ucenicii Săi au crezut în El", se găseşte „şi au crezut întru El ucenicii Lui".
 

• Sfantul Cuvios Calistrat de la Timiseni si Vasiova; Sfantul Simon Zilotul
  Publicat in : Calendar ortodox
• De ce nu S-a casatorit Hristos?
  Publicat in : Editoriale
• Rugaciune pentru fericirea in casnicie
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Lepadarea de sine a Maicii Domnului
  Publicat in : Soborul Maicii Domnului

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: