Plutesc pe marea vietii zbuciumata
Si valuri mari lovesc corabia incercata,
De vanturi aducatoare de necazuri si durere.
Si sufletului meu, nadejdea-i piere.
Plutesc, dar unde voi ajunge oare?
Ca sunt in mijlocul marii si nu mai vad scapare.
Nu e nici far, ca sa-mi arate calea,
De pretutindeni ma-nconjoara marea.
Corabia mea scrasneste tare.
E gata sa se rupa, de valuri mari din mare
Si-atunci in disperare inalt spre Tine ruga.
- Doamne, nu ma lasa, grabeste de-mi ajuta !
Pe marea vietii mele, a aparut atunci Lumina.
Stapanul Atoatecreator si mi-a intins mana,
Ca sa ma scoata din a pacatelor intunecata mare
Si sa ma scape din vesnica pierzare.
El, cu iubirea Sa divina,
A linistit marea iar bolta cerului a devenit senina.
Si mi-a condus corabia spre liman bun.
Caci Domnul este a tot ce e vazut si nevazut Stapan.
Si El nu vrea pe nimeni ca sa piarda.
Ne asteapta in fiecare zi, ne rabda.
Ne ocroteste viata cu infinita Lui iubire,
Caci vrea ca sa ne daruiasca, cereasca mantuire.
Silvia Moian
Moian Silvia
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.