Iubitului meu Parinte, Parintelui Manase Groza, de la Sfanta Manastire Hodos Bodrog
Cand pentru prima oara am intrat in manastire,
Aveam o suferinta-n piept si o umbra in privire,
Dar cu ardoare cautam sa-L intalnesc pe Dumnezeu
Ca sa-L intreb de ce ma pedepseste-atat de rau.
Eram atat de tanar, de nestiutor si de speriat,
Crezand ca pentru mine aceasta lume s-a-ncheiat,
Pentru boala care ma macina cu-nversunare
Si pentru care doctorii nu-mi mai dadeau scapare.
Cautam un preot, un calugar sau pe cineva,
Caruia sa-mi vars amarul, sa-i spun suferinta mea,
Dar toti erau in ascultare cu treburi multe si marunte,
Parea ca nimeni nu ma vede si nu poate sa m-asculte.
In biserica-am intrat, plangand amar si suspinand,
Cu multe lacrimi calde pe Domnul Cel ceresc chemand,
Sa-mi vina in ajutor si sa-mi trimita mangaiere,
Sa-mi ridice suferinta si crunta mea durere.
Dar la un moment dat, un inger! Ingerul din strana,
Cu alura lui de sfant si cu vocea lui de mama,
Fara sa rostesc nimic, cu pace-adanca imi raspunse:
“Du-te si ia maturoiul si matura curtea de frunze!”
Am plecat in fuga mare, nestiind cine-mi vorbise
Si in spatele meu, poarta, singura, silentios se-nchise.
Si am facut ce-mi poruncise, dar intr-un mod aparte-asa,
Nu cu mainile-amandoua, ci cu sufletul si inima.
Atunci a venit la mine acest minunat parinte
Si mi-a zis cu duiosie:”da, esti un copil cuminte!”
Lasa acum aceasta si hai cu mine-n paraclis
Ca sa te cunosc mai bine si sa-ti zic ce am de zis.
O, ce minunata zi, o, ce sfanta sarbatoare,
Am primit din cer de sus preasfanta binecuvantare,
Cand te-am intalnit pe tine in locasurile sfinte,
Smeritul, bunul, sfantul si iubitul meu parinte.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi te-a scos in cale,
In viata mea ai fost ca si roua pe petale,
Pentru acesta, pururea te voi purta in gand,
Chiar daca eu sunt departe, nu te voi uita nicicand.
Mi-ai spus:”O, fiul meu, iubit,ce bucurii imi dai,
Tu sa sti ca pentru toti, drumul e deschis spre rai
Daca diavolul te ispiteste si trupul se imbolnaveste
Sa sti ca Domnul cel din ceruri de noi toti se ingrijeste,
Daca astazi suferi si plangi si te vaiti mereu
Sa sti, cat de curand Il vei slavi pe Dumnezeu
Ca sanatos vei fii si vesel asa ca la-nceput,
Dumnezeu iti va da pace asa cum ai cerut!”
Si multe ore am vorbit atunci in paraclis,
M-ai mangaiat, m-ai luminat si orizonturi mi-ai deschis,
Cu povete blande, cu rugaciuni, citate din scripturi
Cu fapte minunate a sfintilor, a ingerilor puri.
O, cat as fi vrut atunci ca timpul sa se-opreasca,
Sa savurez ca pe-un nectar intelepciunea ta dumnezeiasca
Cu care m-ai prins si m-ai tinut legat de tine
Si prin care ai inflorit atunci viata in mine.
Mai ti minte de cate ori la manastire m-ai cazat?
M-ai hranit, m-ai adapat si de grija mi-ai purtat?
Mai ti minte ce minunate au fost slujbele divine?
Si cate lacrimi cuvioase ai varsat tu pentru mine?
Mai ti minte la tamplarie impreuna cum lucram
Si cuvios cantec de strana, Maicii Domnului cantam?
Cum turnam noi figurine din ciment nisip si var,
Metaniile sfinte, parinte, cand mi le-ai dat in dar?
Mai ti minte parinte cum povesteam de-a lumii rana
Si cuprinsi de intristare, amandoi plangeam in strana?
Si gardul vechi al manastirii, care demult era picat,
Iti mai amintesti parinte? Tot noi doi l-am reparat.
Si cate carti mi-ai dat si cate povete sfinte,
M-ai mangaiat, m-ai alinat si m-ai vindecat parinte,
M-ai scos din umbra mortii si a diavolului inselare
M-ai pus in fata sfintilor, candela arzatoare…
Si acum. privind in urma, eu ma sting de dorul tau,
Cel ce ai fost pentru mine darul lui Dumnezeu,
Desi sunt un pacatos, atat de neimportant si mic,
Tie ma inchin parinte si in gura mare-ti zic:
Iti multumesc preabunul si scumpul meu parinte,
Ca pentru mine pacatosul te-ai rugat fierbinte,
Si pentru ale tale lacrimi si rugaciuni preasfinte,
Acum sunt sanatos, precum am fost nainte.
Si bunul Dumnezeu in veci sa te rasplateasca,
In cerul Sau preasfant, cu sfintii sa te proslaveasca,
De cand m-ai intalnit, mi-ai facut atata bine,
Caci n-am mai intalnit nicicand un om asa ca tine.
Dar ce spun eu, “un om”? un soare al ortodoxiei
Un leac de pus pe rana, motiv al bucuriei.
Chiar si in acest moment, scriindu-ti acest rand
Ma gandesc... la sfintia ta…si plang.
Luca Ionel
Luca Ionel
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.