In dimineaţa zilei de 14.09.2002, ziua Înălţării Sfintei Cruci, stareţul Mănăstirii Antim, părintele arhimandrit Sofian Boghiu, a fost chemat la Domnul. „Părintele Sofian a plecat la Cer “ - scria pe atunci mitropolitul Olteniei, Teofan1. „ Împărăţia cea de sus se îmbogăţeşte cu un pământean. Pământul în logica lumii, este mai sărac cu un om ceresc. Omenirea, în logica credinţei, devine mai bogată, căci, acolo sus, un rod al ei, găsindu-şi odihna, se osteneşte în rugăciune pentru oameni'. I se mai spunea şi „Duhovnicul Bucureştilor". De atunci a trecut un an. Un an cât o viaţă.

Neîndoielnic, părintele Sofian a făcut parte din acel şir neîntrerupt: de stareţi ai Bisericii Ortodoxe Române care, asemenea bătrânilor înţelepţi ai Patericului, au vegheat la transmiterea învăţăturii şi căilor îndumnezeirii omului. Când evocăm figura vreunui părinte îmbunătăţit, o anume curiozitate (nu întotdeauna benefică, dar din păcate caracteristică timpului nostru) ne face să ne întrebăm dacă părintele cu pricina dobândise darul rugăciunii neîncetate, aşa-numita „rugăciune a inimii". In cazul părintelui Sofian, întrebările nu-şi mai aveau rost. Căci răspunsul era aşternut la vedere. Chipul părintelui, ochii, aerul din jurul fiinţei sale fragile... vorbeau de la sine.

Născut la 7 octombrie 1910, dincolo de Prut, în comuna Cuconeştii-Vechi, jud. Bălţi, al treilea co pil al unei familii de ţărani credincioşi, a primit la botez numele Serghei. La vârsta de 14 ani, la Schitul Rughi, jud. Soroca, va intra ca frate de mănăstire. Doi ani mai târziu se înscrie la şcoala de cântăreţi bisericeşti din Mănăstirea Dobruşa, după absolvirea căreia, în toamna anului 1932, este trimis la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, unde îi va avea printre colegi pe viitorul patriarh Teoctist, pe Gherasim Cristea, viitorul episcop al Râmnicului, şi pe Grigorie Băbuş, viitorul arhimandrit veghetor peste Biblioteca Sfântului Sinod. La 25 decembrie 1937 va îmbrăca haina monahală la Mănăstirea Dobruşa, primind numele dc Sofian. Doi ani mai târziu, la 6 august 1939, este hirotonit diacon de către episcopul Hotinului, Tit Simedrea, în Catedrala din Bălţi.

Deşi în anul 1940, după absolvirea Seminarului, se reîntoarce la Mănăstirea Dobruşa, ocuparea Basarabiei de către ruşi îl poartă pe drmul refugiului, alături de stareţul său şi de ceilalţi călugări din obşte, găsindu-şi loc de aşezare la Mănăstirea Căldăruşani. In toamna lui 1940 se înscrie la Academia de Belle Arte din Bucureşti, secţia Artă Decorativă, devenind la absolvirea ei, in 1945, pictor licenţiat. Intre 1942-1946 urmează cursurile Facultăţii de Teologie (Bucureşti), obţinând licenţa cu lucrarea „Chipul Mântuitorului in iconografie". La 15 noiembrie 1945 este hirotonit preot la Mănăstirea Antim.

In vara lui 1958 este arestat împreună cu alţi 16 intelectuali, clerici şi mireni, din cadrul mişcării spirituale „Rugul Aprins". Părintele Sofian cunoştea bine nu numai Filocalia, dar şi tâlcuirile ei adânci, din scrierile marilor duhovnici ruşi Ignatie Brianceaninov, Teofan Zăvorâtul, Ioan de Kronstadt, pe care le răspândea în copii dactilografiate ori scrise de mână credincioşilor de la Antim încă din primii ani ai stăreţiei sale (1950-1955). A fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistică duşmănoasă". După 6 ani a fost pus în libertate, prin graţierea generală a deţinuţilor politici.

Chiar dacă istoria monahismului românesc va lega de-a pururi numele părintelui Sofian de cel al Mănăstirii Antim, multe alte lăcaşuri din tară si din străinătate poartă prin veac urma mâinilor sale, cu a căror smerită trudă le-a împodobit, căutând fără încetare Chipul de frumuseţe si lumină al Mântuitorului2. Schitul Darvari (1964 şi 1993), Mănăstirea Agapia (1940), Mănăstirea Deir-El-Harf din Liban (1971), Mănăstirea Radu-Vodă din Bucureşti (1973), catedrala din Homs, Siria (1978), biserica din Hama, Siria (1979) - sunt doar câteva dintre lăcaşurile în care îl putem afla pe părintele Sofian.

La moartea sa, ca şi cu o jumătate de veac în urmă, când îl adăpostise de tâlharii care-i cotropiseră ţinutul de baştină, pământul Căldăruşanilor şi-a mai deschis încă o dată braţele, primind la sânul său trupul celui ce-a izvodit nu numai icoane, dar mai cu seamă dragoste şi mângâiere în sufletele atâtor semeni3. Blând şi smerit, arzând drept ca o lumânare în faţa noianului de suferinţe, şi-a purtat Crucea cu răbdare şi supunere, biruind vitregiile şi prigoana, pentru a se înălţa la ceruri chiar de ziua ei.

Nu ştiu dacă părintele Sofian a aflat până la urmă Chipul Domnului. Dar ştiu că această neîncetată căutare ne-a lăsat pe noi să zărim în fuga timpului, încă din viaţa aceasta, Chipul Sfinţeniei.

De atunci a trecut un an. Un an cât o viaţă. (C. G.)

(Lumea Credinţei, nr. 2, septembrie 2003)

Sfintii Inchisorilor, Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea "Sfintii inchisorilor"

Note:

1.Actualul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
2. „Dintr-un îndemn tainic al inimii mele, demult caut Faţa Domnului. O caut pentru îndeletnicirile mele de modest iconar, dar şi pentru cerinţele sufletului meu de creştin şi de monah", mărturisea spre sfârşitul vieţii. (Nota aut.)
3.„Nimic din ceea ce mărturiseai nu era prea grav. Totul afla înţelegere şi iertare. Aproape că te supăra faptul că nu te cearta, că nu-ţi dă canon greu, că te primeşte mereu cu faţa iradiind de lumină şi blândeţe, de parcă erai prunc nevinovat. Altă explicaţie nu există pentru această atitudine decât aceea că părintele Sofian, asemenea marilor Părinţi ai Bisericii, ajunsese să preţuiască atât de mult omul încât nici un păcat şi nici o greşeală ale acestuia nu mai reuşeau să-l coboare în ochii lui*', mărturiseşte părintele profesor Constantin Coman. - Nota aut.)

• Parintele Sofian Boghiu
  Publicat in : Parinti
• Parintele Sofian Boghiu - Apostolul Bucurestilor
  Publicat in : Parinti
• Parintele Sofian Boghiu - Despre Rugaciune
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: