Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 04.01.2024, 12:44:17
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 763
Implicit

Citat:
În prealabil postat de David_1859 Vezi mesajul
În ceea ce îi privește pe cei de la AUR care se revendică a fi naționaliști, gen Târziu, Lavric,
Claudiu Târziu a fost devotat Sfinților Închisorilor toată cariera, în anii '90 avea cenaclu cultural numit Radu Gyr. Are o carieră imensă în slujba acestui ideal, nu poate fi ignorat trecutul său și cu siguranță dă un avantaj partidului AUR în fața oricărui alt partid.

Sorin Lavric e mai imatur duhovnicește ca Târziu, dar și el are seria aia din Senat dedicată Sfinților Închisorilor care iar este uriasă pentru orice creștin corect. A fost și foarte implicat în campania pentru Mircea Vulcănescu, el fiind expert în Constantin Noica, filosoful care l-a apreciat și s-a inspirat foarte mult din Vulcănescu.

George Simion e mai imatur mental ca amândoi, dar e locomotiva care conduce AUR. Vorbește vrute și nevrute, face greșeli, dar e și cel mai tânăr dintre ei. Și oricum trebuie admis că Simion are un talent politic fenomenal și o inimă bună deci îi lipsesc foarte puține pentru ce face, nimeni nu e perfect.

Nu există niciun partid în țară care se poate compara cu ei dpdv duhovnicesc, pentru mine e ori AUR ori niciun partid ca de obicei.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa

Last edited by RappY; 04.01.2024 at 12:59:56.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 04.01.2024, 22:43:47
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.079
Implicit

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
Claudiu Târziu a fost devotat Sfinților Închisorilor toată cariera, în anii '90 avea cenaclu cultural numit Radu Gyr. Are o carieră imensă în slujba acestui ideal, nu poate fi ignorat trecutul său și cu siguranță dă un avantaj partidului AUR în fața oricărui alt partid.
Just, dar aici nu e doar despre Claudiu Târziu, sunt niște nume foarte bune pt europarlamentare pe lista AUR -
Avram Fițiu prof universitar cu specialitate pe agronomie, Cioloș era doar un wannabe și a fost comisar pe agricultură,
Gheorghe Piperea prof universitar studii de drept la Sorbona,
Cristi Terheș un politician călit în lupta cu impunerile U.E.,
Peter Costea specializat în drept, cu cazuri multe în care a apărat creștini amendați sau hărțuiți de autorități,
Radu Balthasiu - membru în Academia Română.
E de top european lista asta oricât căcat ar mânca Mălinache Bot, CTP, Vasile Bănescu, Adrian Papahagi sau orice ofuscat pesedist.

Trebuie să n-ai suflet să fie țara coborâtă în așa hal și să mai filosofezi despre sexul îngerilor, să nu mergi la vot sau să fragmentezi votul pe petarde electorale.

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
George Simion e mai imatur mental ca amândoi, dar e locomotiva care conduce AUR. Vorbește vrute și nevrute, face greșeli, dar e și cel mai tânăr dintre ei. Și oricum trebuie admis că Simion are un talent politic fenomenal și o inimă bună deci îi lipsesc foarte puține pentru ce face, nimeni nu e perfect.

Nu există niciun partid în țară care se poate compara cu ei dpdv duhovnicesc, pentru mine e ori AUR ori niciun partid ca de obicei.
Ai zis bine despre George Simion, nu am mai văzut niciun tânăr născut în 1986, - 37 de ani, să aibă atâta energie, atâta cunoaștere în a organiza evenimente de masă.
La protestele anti-pandemice a strâns spre 15.000 de oameni, la Șoșoacă erau câteva sute, când a fost centenarul Marii Uniri a făcut o demonstrație în care a implicat mii de oameni care au mers prin toată țara și peste Prut.

Doar el și Peter Costea care a avut rețeaua neoprotestanților au strâns 100.000 de semnături pt candidatura independentă la europarlamentare.

George Simion are o ascensiune de la 1% la europarlamentare 2019, la 9% Parlamentare 2020, spre 20-25% - la europarlamentarele din 2024, fără să fie pe listă doar coalizând niște personalități.

Singurul care a mai avut ascensiunea asta a fost Traian Băsescu, doar că el beneficia de vizibilitatea de Primar General al Capitalei, care-i aducea un spor de voturi, dacă nu era Băse în turul 2 - Stolojan pierdea la scor cu Năstase.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.

Last edited by Iorest; 04.01.2024 at 22:46:51.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 05.01.2024, 12:32:22
David_1859 David_1859 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.01.2019
Mesaje: 302
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Iorest Vezi mesajul
(...) La protestele anti-pandemice a strâns spre 15.000 de oameni, la Șoșoacă erau câteva sute,
Nu știu în ce realitate zici că trăiești, însă Diana Șoșoacă l-a băgat și îl bagă sub masă pe Simion la orice oră, Simion este mult sub Diana Șoșoacă inclusiv în așa-zisele sondaje ale sistemului. De aceea disperatul total Simion încearcă să paraziteze în orice chip imaginea Dianei Șoșoacă, crezînd că prin această asociere permanentă pe care o joacă în stilul lui parazitar își crește și el procentele nu doar de popularitate, ci mai ales de credibilitate; pentru că Simion stă foarte slab la credibilitate. Se știe că multă vreme mîrlanii de la AUR au răspândit prin țară cum că Diana Șoșoacă era încă în AUR, mai nou auzim că Simion dispare în Austria exact când Șoșoacă era acolo cică să o „protejeze” (auzi la el, a devenit „protector”, el, galeristul fără profesie și fără meserie, fără Dumnezeu și fără nicio valoare autentică, în afară de „alba-neagra”, singura lui „valoare” în viață...). Și mai nou, se agită pe la toate televiziunile că el ar colabora cu Diana Șoșoacă, deși n-am auzit să i se fi făcut nulității malefice, trădătorului abject vreo propunere. (Dar la ce te poți aștepta de la un „parazit”, de la o „lipitoare” ca Simion?)

Citat:
În prealabil postat de Iorest Vezi mesajul
când a fost centenarul Marii Uniri a făcut o demonstrație în care a implicat mii de oameni care au mers prin toată țara și peste Prut.
Am înțeles, atunci i-au adunat unii oameni pe care să îi prostească cu unionismul, între timp se pare că a primit ordine să scoată complet unionismul din programul de guvernare și din discursul public. Deci Simion este la ordin? Lucrurile sînt mai mult decât evidente! O „nulitate parazitară” ca Simion nici nu poate fi altfel.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 05.01.2024, 14:42:38
David_1859 David_1859 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.01.2019
Mesaje: 302
Implicit

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
Claudiu Târziu a fost devotat Sfinților Închisorilor toată cariera, în anii '90 avea cenaclu cultural numit Radu Gyr. Are o carieră imensă în slujba acestui ideal, nu poate fi ignorat trecutul său și cu siguranță dă un avantaj partidului AUR în fața oricărui alt partid.
În ce îl privește pe Târziu, aș vrea să spun că revista „Rost” pe care o edita, la care el era director, era în marea majoritate scrisă de alții, nu de el; avea și el niște editoriale sau articolașe, însă marea parte a conținutului, a articolelor nu îi aparținea. Asta nu înseamnă că n-a avut merite, însă opinia mea este că el a încercat să își supraevalueze aceste merite. (Am și acum numere ale revistei respective, din 2006, știu ce vorbesc.)

Iar în acest context, acest trecut al lui constituie o CIRCUMSTANȚĂ AGRAVANTĂ referitor la tăcerea care se transformă practic în complicitate la trădarea morală și politică a „parazitului” Simion.

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
Nu există niciun partid în țară care se poate compara cu ei dpdv duhovnicesc, pentru mine e ori AUR ori niciun partid ca de obicei.
A vota AUR și / sau Simion este echivalent cu un act de trădare de țară, de credință și de nație, trădare morală și politică așa cum am mai menționat, o spun cu toată răspunderea! Faptele lui Streza de a îi face imagine acestui nemernic trădător sînt de o extremă gravitate!

Last edited by David_1859; 05.01.2024 at 14:50:06.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 05.01.2024, 15:04:47
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 763
Implicit

Citat:
În prealabil postat de David_1859 Vezi mesajul
În ce îl privește pe Târziu, aș vrea să spun că revista „Rost” pe care o edita, la care el era director, era în marea majoritate scrisă de alții, nu de el; avea și el niște editoriale sau articolașe, însă marea parte a conținutului, a articolelor nu îi aparținea. Asta nu înseamnă că n-a avut merite, însă opinia mea este că el a încercat să își supraevalueze aceste merite. (Am și acum numere ale revistei respective, din 2006, știu ce vorbesc.)
Târziu are carieră jurnalistică bogată, găsești și pe blogul lui vechi destule articole.

https://c-tarziu.blogspot.com/search/label/anticomunism
https://c-tarziu.blogspot.com/search...ea%20legionara
https://claudiutarziu.ro/despre-mine/curriculum-vitae/
Edit: Și articolele lui de pe Rost Online: https://www.rostonline.ro/author/claudiu-tarziu/

Citat:
A vota AUR și / sau Simion este echivalent cu un act de trădare de țară, de credință și de nație, trădare morală și politică așa cum am mai menționat, o spun cu toată răspunderea!
Iar ești amuzant, chiar m-ai făcut să râd.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa

Last edited by RappY; 08.01.2024 at 13:18:16.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 05.01.2024, 22:59:54
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.079
Implicit

Citat:
În prealabil postat de David_1859 Vezi mesajul
În ce îl privește pe Târziu, aș vrea să spun că revista „Rost” pe care o edita, la care el era director, era în marea majoritate scrisă de alții, nu de el; avea și el niște editoriale sau articolașe, însă marea parte a conținutului, a articolelor nu îi aparținea. Asta nu înseamnă că n-a avut merite, însă opinia mea este că el a încercat să își supraevalueze aceste merite. (Am și acum numere ale revistei respective, din 2006, știu ce vorbesc.)
Da frățioare nu edita el textele, și nu le compila, erai tu ghostwriterul lui și de fapt el își asuma merite pt munca ta și a altora.

Dacă tu crezi că e ușor să suporți doar costurile de tipărire, vreau să văd cum ții tu pe picioare o revistă ani de zile, până și Lumea Credinței a lui Bucuroiu, a dat faliment.

Citat:
În prealabil postat de David_1859 Vezi mesajul
Iar în acest context, acest trecut al lui constituie o CIRCUMSTANȚĂ AGRAVANTĂ referitor la tăcerea care se transformă practic în complicitate la trădarea morală și politică a „parazitului” Simion.
Parazitul Simion merge prin țară mai des decât o fac putorile din partidele clasice, că politică nu înseamnă să fii comod, să dormi cât vrei, să ai slugi după tine, să stai numai la resorturi de lux.
Poate de aia are succes, că putorile din partidele clasice nu s-ar mișca prin țară nici în an electoral, darămite de 3 ani de când merge Simion și face anual turul țării.

Citat:
În prealabil postat de David_1859 Vezi mesajul
A vota AUR și / sau Simion este echivalent cu un act de trădare de țară, de credință și de nație, trădare morală și politică așa cum am mai menționat, o spun cu toată răspunderea! Faptele lui Streza de a îi face imagine acestui nemernic trădător sînt de o extremă gravitate!
Să mori tu ?

A vota AUR e trădare de țară, nu a vota PSD,PNL, care au nenorocit țara de 30 de ani și o țin într-un feudalism baronial și parazitează toate palierele administrative ale statului, nici USR nu ar fi departe la cât de distructivi au fost în scurta perioadă de guvernare și în primăriile conduse ?

Ți-am mai zis că tu ești un jeg de partid încuibat în vreo funcție călduță sau un om care nu muncește ci stă ca parazit prin vreo primărie și trebuie să scrie pt PSD dând inverse contra AUR.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 06.02.2024, 23:11:24
David_1859 David_1859 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.01.2019
Mesaje: 302
Implicit

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
Claudiu Târziu a fost devotat Sfinților Închisorilor toată cariera, în anii '90 avea cenaclu cultural numit Radu Gyr. Are o carieră imensă în slujba acestui ideal, nu poate fi ignorat trecutul său și cu siguranță dă un avantaj partidului AUR în fața oricărui alt partid.
Târziu ar face bine să devoaleze ce sume (din câte am auzit, foarte mari în ochii unui român „mediu”) are investite în așa-zisul partid AUR, sub diverse forme, pentru că eu cred că nicio sumă de bani, pierdută pe mâna unui șarlatan abject de-alde Simion, nu justifică complicitatea tacită, implicită la trădarea pe care Simion a și comis-o din punct de vedere moral și politic. (Sau, cine știe, poate de-aia se agită atât la europarlamentare, poate vrea să își mai recupereze din „investiție”.)

Mai sînt și alții în AUR, care deși au băgat bani consistenți în „politică”, nu vor să renunțe la complicitatea lor tacită la trădare, pentru că Simion le-a „aruncat în aer” banii, așa cum i-a făcut practic și lui Târziu, însă ticăloșia lor, greșeala lor imensă să „bage bani” într-un astfel de țepar și șarlatan politic, care numai cu țepe și escrocherii „civico-politice” s-a ocupat toată viața de când a fost racolat de Servicii secrete pentru „caracterul” lui de scandalagiu, asemănător cu al tatălui său (acum, alcoolist), pe care l-a „moștenit”, dar și pentru înclinarea lui de a fura ideile altora, pentru ca însușindu-și-le în mod ilegitim, să le paraziteze, pentru beneficii nelegitime, să le ducă în derizoriu, și pe care ulterior să le arunce „la gunoi” ca „expirate” (și s-a văzut foarte clar ce a făcut el cu unionismul, l-a făcut țăndări iar lumea e sătulă să mai audă de un ideal care altfel era și este cât se poate de legitim pentru români și România; ei, Simion l-a făcut praf!); deci prostia lor, să zicem așa, nu justifică pasivitatea lor care se transformă în complicitate la blestemățiile pe care le-a comis deja, și chiar FLAGRANT!, după cum am văzut, și pe care mai are de gând să le comită pentru ca „pe cadavrul României și al românismului” să o „ducă bine” această NULITATE INCALIFICABILĂ, INCOMPETENTĂ, IRESPONSABILĂ, și bineînțeles cei care îl exploatează în dauna intereselor românilor și ale României.

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
George Simion e mai imatur mental ca amândoi, dar e locomotiva care conduce AUR. Vorbește vrute și nevrute, face greșeli, dar e și cel mai tânăr dintre ei. Și oricum trebuie admis că Simion are un talent politic fenomenal (...)
Simion nu este nicio „locomotivă”, e o „mîrțoagă jigărită”, un „cal mort”, pe care trebuie să ai mari neajunsuri să pariezi, pentru că e clar că omul e dispus să arunce o țară întreagă în prăpastie doar pentru ca el să devină și mai parvenit în ticăloșia lui nemăsurabilă. În mod normal, și cei mai sus menționați, ar trebui să îl pună pe Simion la zid ca să le dea banii înapoi, ei neavînd nicio legitimitate și niciun drept să „traficheze” România și pe români, în posturi de slugi ale acestui slujitor al lui Antihrist, al Satanei (la Simion mă refer!) pentru a își recupera din banii pe care Simion li i-a aruncat pe apa sâmbetei.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 07.02.2024, 01:10:59
Iorest Iorest is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 04.08.2016
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.079
Implicit

Citat:
În prealabil postat de David_1859 Vezi mesajul

Simion nu este nicio „locomotivă”, e o „mîrțoagă jigărită”, un „cal mort”, pe care trebuie să ai mari neajunsuri să pariezi, pentru că e clar că omul e dispus să arunce o țară întreagă în prăpastie doar pentru ca el să devină și mai parvenit în ticăloșia lui nemăsurabilă. În mod normal, și cei mai sus menționați, ar trebui să îl pună pe Simion la zid ca să le dea banii înapoi, ei neavînd nicio legitimitate și niciun drept să „traficheze” România și pe români, în posturi de slugi ale acestui slujitor al lui Antihrist, al Satanei (la Simion mă refer!) pentru a își recupera din banii pe care Simion li i-a aruncat pe apa sâmbetei.
Mai degrabă tu te descrii pe tine și frustrările tale, tu ești un șarlatan, un țepar, un escroc care se pretinde interesat de unionism și de mersul civico-politic, care ai tendința să-i înșeli pe alții prin manipulări scrise, ești doar o oglindă întoarsă, vezi că poți să intri foarte ușor la antisemitism pt ce ai scris pe aici, nu o dată de mai multe ori.

Nu am văzut niciun proiect inițiat de AUR în niciuna din sesiunile scurse până acum în privința a ce spui dumitale că aduce aici cetățeni din Orientul Mijlociu , tu ești un șarlatan care reiei obsesia asta ca pe o manipulare.

Văd în schimb că miniștrii muncii care sunt ba PSD, ba PNL strămută lucrători străini cote de zeci de mii- anual! de pe alte contintente sub pretextul nevoii de forță de muncă.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2.

Last edited by Iorest; 07.02.2024 at 01:15:21.
Reply With Quote
  #9  
Vechi 07.02.2024, 12:02:12
David_1859 David_1859 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.01.2019
Mesaje: 302
Implicit

Citat:
În prealabil postat de RappY Vezi mesajul
(...)
Sorin Lavric e mai imatur duhovnicește ca Târziu, dar și el are seria aia din Senat dedicată Sfinților Închisorilor care iar este uriasă pentru orice creștin corect. A fost și foarte implicat în campania pentru Mircea Vulcănescu, el fiind expert în Constantin Noica, filosoful care l-a apreciat și s-a inspirat foarte mult din Vulcănescu.
Lavric a sărit calul cam tare, de la a-i fi spus lui Vexler că România nu este fîșia Gaza, la tăcerea publică prin care răspunde trădătorului Simion.

Pentru cine nu știe, lui Lavric i s-a făcut inclusiv „somație” publică de către intelectualul Ioan Roșca prin intermediul revistei „Certitudinea”, ca urmare a unor scrisori private ale aceluiași, la care Lavric nu a răspuns, adoptând o poziție, din punctul meu de vedere, bizară și nejustificată de „putere”, și care contrazice modul provocator în care a acționat într-o vreme în Senat, „somație” prin care este rugat, atenționat să se delimiteze foarte clar și public de „poziția stupefiantă a lui Simion față de încetățenirea în masă a urmașilor celor plecați în Israel”, „somație” datată 4 noiembrie 2023 și publicată în nr. 151 ale revistei respective apărut în perioada 5-19 decembrie 2023.

Citat:
– Scrisoare deschisă către Sorin Lavric –

Domnule Lavric,

Neprimind răspuns la scrisorile private pe care vi le-am trimis, în care vă semnalam postura de trădător al cauzei naționale – pe care doriți să o reprezentați în Senat, la care vă expune poziția stupefiantă a lui Simion (celor din spatele lui) față de încetățenirea în masă a urmașilor celor plecați în Israel (...) recurg la această manieră de a vă cere să vă definiți poziția, trecînd la acțiunile ce se impun. Printre care, sub nici o formă, nu ar fi oportun să vă dați demisia – ca să nu să vă compromiteți ireparabil. Ceilalți, care deturnează/ofilesc ultima speranță naționalistă, trebuie scoși din AUR, cu orice preț.

Dv. nu puteți fi printre aceia care nu înțeleg miza, care minimizează gravitatea pasului comis. A susține legitimitatea re-colonizării cu evrei înseamnă, dincolo de sacrificarea intereselor actuale ale românilor (...)

Nu e treaba mea cum veți gestiona conflictul între interesele dv. practice, morale, de imagine.

Vă cer însă să faceți ceva, dacă vreți să ne mai privim în ochi.

Imediat. Căci cangrena se întinde.

Ioan Roșca, 4.11.2023
https://www.certitudinea.com/certitu...asilor-nostri/

Fac precizarea că în ceea ce privește linkul menționat, am citat și m-am referit exclusiv la tema discutată aici, anume acele afirmații ale lui Simion din februarie 2022 făcute în emisiunea lui Ciutacu, și nu mă refer la și nu mă amestec în alte considerații și perioade istorice la care s-a referit Ioan Roșca explicit sau implicit în acel text.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 07.02.2024, 14:31:59
RappY's Avatar
RappY RappY is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.10.2008
Religia: Ortodox
Mesaje: 763
Implicit

Citat:
În prealabil postat de David_1859 Vezi mesajul
(...)
Citat:
(...) recurg la această manieră de a vă cere să vă definiți poziția (...)
(...)
Și mie mi se pare asta o cerere de bun simț să-și definească poziția partidul să știm și noi pentru ce votăm sau nu votăm. Nu e de ajuns o declarație improvizată în nu știu ce emisiune, trebuie o clarificare oficială de la partid anul ăsta înainte de alegeri.
__________________
„Nu e rău televizorul ci e rău ascultătorul dacă rău îl folosește și rău vremea-și cheltuiește” - Părintele Cleopa
Reply With Quote
Răspunde