|
#1
|
|||
|
|||
cu ce ramane elevul dupa ora de religie ?
Intr-o vizita a unor tineri elevi la parintele Calistrat am vazut ca acestia nu cunosteau notiuni de baza spre exemplu ce este Biserica, ce este prescura.
Sigur se poate ca tinerii sa se simta timorati si sa nu doreasca sa raspunda sau sa nu inteleaga la ce trasaturi se refera parintele. Deasemenea, e clar ca nu ajunge doar repetitia cuvant cu cuvant pentru a insusi anumite cunostinte. Filmarea https://www.youtube.com/watch?v=5QyZ2MLG1OA Intrebarea e cu ce raman tinerii dupa ora de religie si cu ce va propuneti voi sa ramana in mod realist ? Daca nivelul este cel din filmare e foarte slab sincer chiar si pe la 12-14 ani cam cat mi se pare ca au.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#2
|
||||
|
||||
Parintele Calistrat, simpatic ca intotdeauna ,ferice de cei care ii stau prin preajma :)
Care mai este situatia religiei in scolile din Romania? Cand se incepe studiul,in ce clasa? Cate ore/saptamana se studiaza? Este normal,sunt incepatori in ale religiei,nu elevi avansati cu cate 4-6 ani de materie in spate. Totusi, elevii care frecventeaza biserica destul de des stiu din practica ce este o prescura si alte notiuni elementare. Daca practica religia numai ca teorie ,in clasa ...este ca si cum ar invata teoretic despre pictura,neincluzand actul picturii propriu-zise.
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
#3
|
||||
|
||||
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Cred ca un pictor ar vedea ca scrie NI/KA pe o prescura si ar afla simbolistica, iar copiii chiar si cei care frecventeaza slujbele ar avea sansa sa observe in detaliu o prescura numai daca i-ar trimite o ruda cu ele la altar. Principial nu este vina copiilor pentru putinele cunostinte, le gasesc circumstante atenuante si daca au fost emotionati deoarece scoala romaneasca nu incurajeaza tinerii sa-si sustina ideile si atunci ei prefera sa taca.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. Last edited by Iorest; 05.09.2016 at 02:03:09. |
#4
|
|||
|
|||
Citat:
* As vrea sa spun cum e la noi in parohie. Vin frecvent in biserica 20-25 copii. Dintre acestia, doar 10-15 participa la cateheza de duminica, ceilalti fiind micuti (de gradinita sau bebelusi). Unora dintre copii le place sa ramana in biserica daca are loc o Cununie sau un Botez. Cu acest prilej ei pot invata prin descoperire/ participare unele amanunte ale Tainelor Cununiei, Botezului, Mirungerii. Se pot impartasi de atmosfera speciala a slujbei, de har...:) Cateheza se desfasoara sub forma unei agape. In timp ce iau o mica gustare si se bucura de un pahar cu suc de fructe, copiii dezbat anumite teme asistati de parintele diacon. Stau cu totii la masa, ca membrii unei familii, parintele ocupind scaunul din capul mesei. Noi, parintii, putem asista sau chiar participa la discutii din locurile noastre aflate in lateral. Uneori suntem invitati la masa dar de obicei masa principala e a copiilor. E lumea lor...:) La inceput parintele intreaba ce mai e nou pe la scoala. Micutii spun diverse... Un baiat a spus odata, de pilda, ca in saptamana respectiva surorii lui mai mici i-a cazut primul dintisor de lapte...:) Parintele ii intreaba ce au mai invatat la ora de Religie, ce intrebari au, ce cantec sau poezie au descoperit sau au creat etc. Alteori ii invita sa impartaseasca impresii legate de Liturghia la care tocmai au participat, sa ridice probleme noi, sa intrebe... Apoi parintele lanseaza tema, legata de obicei de Liturghia si predica din ziua respectiva. Lucru imbucurator, parintele diacon vorbeste putin, lasindu-i si incurajindu-i pe copii sa se exprime, sa monologheze si sa dialogheze. E o atmosfera foarte placuta in timpul dezbaterilor acestora; copiii sunt veseli, linistiti si, uneori, foarte gravi, seriosi...:) * Din experienta noastra acasa, am observat ca micutilor le place sa le citim din Biblie sau din carti scrise special pentru ei, cu tematica biblica sau din vietile sfintilor. Le-am citit de multe ori seara la culcare cate un pasaj din Biblie, ca pe o poveste. Ei chiar asa si iau Scriptura, ca pe o carte de povesti... Si ce nu este, pentru un copil, poveste? Daca se citeste sistematic si adaptat la particularitatile copilului, Biblia poate fi o carte foarte agreabila si usor de inteles, cel putin la un anumit nivel. Copiii nostri cunosc bine alcatuirea Scripturii, printre altele ei stiu pe de rost (faceam mici concursuri pe tema asta) cartile in ordinea lor. Eu insa ma incurc si acum, memoria mea e mult mai slaba... De asemenea, ei cunosc bine personajele principale si pot rezuma corect si cu accent pe esential o multime de carti. Baiatului ii place in special sa vorbeasca despre Regi si despre Iona. E mare talcuitor....:) Iar in Faptele Apostolilor e expert...:) Si cred ca a memorat aproape cuvant cu cuvant mare parte din "povestile" acestea. Pentru ca ii plac. Dealtfel, adeseori ma corecteaza cand comit unele inexactitati sau cand interpretez prea liber. Le place mult si "Pelerinul rus", atat cartea originala cat si varianta prescurtata aparuta recent - o varianta cu desene frumoase, rezumata pentru copii, gen benzi desenate. Ei au unele notiuni precise de Liturgica. Le-au dobandit in timpul slujbelor dar le-am citit si noi din carti speciale (pentru seminar sau facultate). Au fost curiosi, au intrebat, le-am citit si s-au lamurit in buna parte. Din fericire ei stiu cam toate cantarile de la Liturghie. Le-au invatat din mers, impreuna cu ceilalti credinciosi pe timpul slujbei. De asemenea am folosit o carte speciala de muzica unde sunt notate toate cantarile, atat in notatia liniara cat si in psaltica. La scoala la Religie adeseori copilul se plictiseste... Pe de o parte pentru ca se discuta la un nivel prea general/vag dar mai ales pentru ca multi elevi nu sunt interesati de ora... Fac galagie, discuta diverse, iau lucrurile in ras/in gluma... Pe de alta parte lipseste atmosfera de rugaciune... Pacat. Cred ca adevarata invatatura de credinta se face in biserica si acasa. Scoala ramane deocamdata ... aproape corigenta la Religie. |
#5
|
|||
|
|||
Cu cativa ani in urma am participat la ora de Religie cand fiul meu cel mare, acum adolescent, avea unele probleme cu scoala... Nu avea tocmai la Religie dar, pentru ca tot eram acolo si pentru ca imi placuse ce discutasem la cancelarie cu profa de Religie, am rugat-o sa imi permita sa asist la ora.
Ce s-a intamplat? Copiii erau atenti, se vedea limpede ca isi dau silinta sa participe la ora. Doamna era riguroasa, in mod evident stapanea materia, urmarea cu abilitate obiectivele didactice ale lectiei, folosea metode variate si potrivite continutului si copiilor dar... ora a fost slaba. Dupa mine. De ce? Cred eu, din doua motive principale: 1) Copiii nu erau, in mod vadit, atrasi de lectie. Se vedea clar (si apoi mi-a confirmat fiul meu) ca in afara de 2-3 copii ceilalti erau din familii care nu prea aveau treaba cu Biserica. Erau politicosi, respectuosi dar nu le placea, nu ii interesa. 2) Doamna era corecta, abila dar ...rece. Prea concentrata pe comunicarea exacta a cunostintelor si mai putin pe starea emotionala a elevului, pe receptivitatea lui, pe comunicarea dintre copii, pe relatie... Sa ma ierte Dumnezeu dar nu mi-as fi dorit o astfel de profa tocmai la Religie. Aceasta disciplina, mai ales, ar trebui predata de oameni care sa aiba capacitatea de a transmite iubirea pentru Hristos si Biserica. Banuiesc ca doamna iubea pe Hristos insa... nu transmitea asta. Religia nu e stiinta exacta, ea se preteaza la cantece, la poveste, la toata gama starilor nobile de spirit ale copiilor. De aici mi-am reintarit convingerea ca scoala nu poate transmite continuturi daca nu transmite si incurajeaza, mai intai, stari de spirit virtuoase, pline de incantare si iubire.... O atitudine de iubire si pasiune pentru disciplina respectiva si pentru universul ei uman merge imediat la inima elevului. Dragostea e contagioasa... In concluzie, cred ca actorul didactic (profesorul) e personajul cheie si la disciplina Religie, ca la orice alta materie. Cu toate acestea, daca in familie copilul nu traieste in duhul vietii crestine sau traieste intr-o atmosfera indiferenta, formala, e greu de crezut ca va fi foarte receptiv si participativ la scoala, la ora de Religie. Dumnezeu lucreaza (si) prin oameni. Familia si profesorul pot fi tocmai oamenii potriviti prin care sa lucreze Bunul Dumnezeu. Cred ca orice copil isi deschide inima fata de Evanghelie daca are adultii (parinti si profesori) potriviti pentru asta. P.S. Partea buna a unor astfel de profesori este ca, totusi, ei nu spun prostioare in genul celor afirmate de P. Calistrat: "Biserica e totalitatea crestinilor botezati..." Astfel de profesori spun simplu si adevarat, pe intelesul copilului: "Biserica e comunitatea crestinilor" sau "comunitatea oamenilor botezati". Dar la noi conteaza atat de mult sa fii "cumsecade", "de gasca" (probabil din pricina frustrarilor imense ale acestui neam - suntem avizi de atentie si afectiune), incat poti sa afirmi aproape orice numai sa ai limba "dulce", mieroasa, cu "iubire".... Si as mai adauga ceva: as prefera ca adultii sa nu-i mai tina pe copii pe jos, cu capul plecat, in pozitia de patruped plin de cainta. Definitiile nu se construiesc la elev in atmosfera si postura penitentului la spovedanie. Dragostea se poate deprinde si sezind frumos pe scaun sau stind in picioare. De asemenea, m-as bucura daca tonul folosit de pedagog nu ar fi unul de "sus", care "stie tot", ci unul al egalului, plin de respect si consideratie pentru micut. Si inca, as prefera ca adultul, fie el si preot, sa nu-l loveasca peste cap pe copil in timpul lectiei. Chiar daca o face cu dragoste... In fine... Last edited by ioan67; 20.09.2016 at 03:56:04. |
#6
|
|||
|
|||
Vezi ce inseamna sa asiste un parinte la ora? Copiii sunt respectuosi.
|
#7
|
|||
|
|||
.....:)
Fii linistit ca am asistat si la alte ore... Atmosfera din clasa atarna de profesor, in primul rand. Dupa cum mai depinde si de tipul de colectiv, de "personalitatea" lui - sunt clase linistite si altele mai agitate, zgomotoase etc. |
#8
|
|||
|
|||
Un moment cheie in activitatea didactica il reprezinta "captarea atentiei", cu care de obicei debuteaza ora. Se stie ca fara atentie nu exista invatare sau are loc o invatare neglijenta, superficiala etc.
Numai ca, desi mai toti profesorii stiu si pot sa capteze atentia, se intampla ca pe parcursul orei atentia fluctueaza, se pierde. In primul rand din pricina oboselii, a concentrarii indelungate dar si din alte motive - unii elevi nu pot fi atenti, stabilitatea nu e insusirea lor forte. In acest caz, profesorul face o serie de manevre pentru a readuce pe elev in starea de atentie. Una din ele mizeaza pe efectul cathartic al unei glume bine plasate, altul pe schimbarea stimularii (noutatea e un factor prosexic), altul pe ridicarea nivelului de dificultate al intrebarilor etc. Sunt multe trucuri... Dar la noi, ca nota generala, profesorii sunt foarte slab pregatiti pe plan didactic si psihologic. Au unele cunostinte corecte, solide, la materia lor dar nu stiu sa lucreze cu copiii. Asta e foarte trist... Multi copii rateaza scoala tocmai din pricina nepriceperii profilor. * Lucrul de care, se pare, nu voieste sa se debaraseze invatamantul romanesc este accentul pus pe profesor, pe predare, iar nu pe activitatea elevului. La noi profesorii sunt "buni" daca predau multe cunostinte si dau teme barosane. In realitate, acestia sunt profesorii slabi. E o intreaga discutie aici despre calitatea invatarii si eficienta didactica. Eu spun doar atat: a fi bun profesor inseamna a pune in valoare elevul ca persoana care invata, si nu pe tine sau materia predata. Cand elevul se simte "important" pentru propria lui activitate si pentru profesor, atunci el se mobilizeaza si devine capabil de invatare autentica. Este activ, investigheaza, pune intrebari, creaza, cauta si ofera feedback etc. Alternativa e cea binecunoscuta: elev pasiv, distrat, atent la orice dar nu la lectie etc. Pentru primul, scoala e o experienta benefica. Pentru al doilea, un chin, o corvoada de care nu mai stie cum sa scape. In fine, ar fi multe de spus... Last edited by ioan67; 20.09.2016 at 12:28:54. |
#9
|
|||
|
|||
Citat:
Din pacate si profesoara e supusa curriculei, acum mai putin pt ca nu acorda calificative la religie dar in trecut poate acesta era un motiv pt a preda cat mai multe informatii in timp scurt. Cred ca pedagogii si catehetii bisericii ar trebui sa ajunga la un consens despre nivelul minim cu care sa ramana un om dupa 8 -12 ani de religie, indiferent daca e atent copilul sau nu, are formatie crestina din familie ori nu si indiferent de abordarea profesorului. Altfel se va ajunge la concluzia pe care o exprima si un jurnalist si anume ca ora de religie nu cultiva moralitatea, ca dupa 12 ani de religie nu a crescut gradul de moralitate la fel cum orele de etica din Occident au o eficienta redusa, sau elevii se vor retrage de la ora dupa vreo 5-6 clase, daca totul e predictibil si nu mai simt o provocare.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#10
|
|||
|
|||
Citat:
Insa tinta nu trebuie sa fie moralitatea! Fereasca Sfantul! Asta e chiar o adevarata catastrofa! In mod categoric, fara cea mai mica ezitare, ceea ce trebuie urmarit constant este dezvoltarea capacitatii de iubire a elevului. O scoala centrata pe dezvoltarea iubirii este, cu adevarat, o scoala in duh Evanghelic, o scoala a lui Hristos. Din duhul iubirii vin apoi toate celelalte bunatati. Inclusiv moralitatea, care infloreste si rodeste firesc, nutrita si incalzita de inima iubitoare. Altminteri moralitatea devine un idol, un zeu nemilos. Dar cine sa predea copiilor iubirea vie, manifesta, incorporata si expresiva? Unde ne sunt, astazi, Apostolii?........ |
|