Cooperarea materiala la pacat

[Mihnea Dragomir]

Un concept care şi-a făcut loc tot mai mult în reflecţia teologică este cel de "cooperări materiale la păcat". Acestea sunt rele, deoarece, deşi nu sunt păcate ele însele, contribuie la răspândirea răului în lume. Pe de altă parte, se deosebesc de ceea ce numim "păcate străine" (apologia păcatului, a îndemna pe altul la păcat, a obliga un subordonat să păcătuiască etc).
Face bine sau face rău patronul unei şaormării (mă amuză termenul, nu mă pot abţine de a-l folosi) care, să presupunem, ar vinde şaorma în zi de vineri ? Face rău, deşi nu face un păcat. El nu mănâncă nici o şaorma în zi oprită, nici nu îndeamnă pe alţii să o facă, spunând că nu este păcat. La urma urmei, el nu te obligă să-i cumperi bucata de carne mărunţită, pierdută între cartofi şi varză. Şi totuşi, el "pune umărul" la ceva rău. El oferă posibilitatea greşelii şi se face vector al ispitei.

Voi reveni cu alte exemple, mai evidente.