Sfinţi catolici ai secolului al XX-lea.

[Mihnea Dragomir]

De regulă, viaţa sfinţilor catolici care au trăit în trup înainte de Schisma Orientală este relativ bine cunoscută. Cu toţii am auzit câte ceva despre Sf. Maxim Confesorul, despre Sf Ioan Gură de Aur, despre Sf Augustin din Hippona ori despre Sf Ieronim.
Deasemenea, despre sfinţii catolici care au trăit după Schismă, să spunem "mai importanţi" (horribile dictu, desigur că nu-i putem clasifica precum la fotbal) precum Sf Thomas Aquinas, Sf Francisc de Assisi, Sf Caterina din Siena ori Sf Ioana d'Arc ştim câte ceva, cel puţin din cărţile de istorie. Mult mai puţin cunoscuţi sunt sfinţii catolici din ultimul veac.

Iată, spre exemplu, cazul unei călugăriţe poloneze: Sf Faustina. O mare mistică a zilelor noastre. Domnul a vrut ca ea, în extaz, să coboare în Iad. Iată ce scrie în Jurnalul ei:

Astăzi am fost condusă de un înger în hăurile iadului. Este un loc de mari torturi: cât de teribil de mare şi de cuprinzător este ! Felurile de tortură pe care le-am văzut: prima tortură pe care o vedem în iad este pierderea lui Dumnezeu; a doua este o remuşcare perpetuă a conştiinţei, a treia este aceea că nu se va schimba nicicând condiţia actuală, a patra este focul care penetrează sufletul fără a-l distruge, o îngrozitoare suferinţă, fiindcă este un foc pur spiritual, ridicat de supărarea lui Dumnezeu, a cincea este un întuneric condiţional şi un miros teribil de sufocant: în ciuda întunericului diavolii şi sufletele damnaţilor se văd unii pe alţii şi fiecare îşi vede sufletul propriu şi pe al altora, a şasea tortură este tovărăşia constantă a lui satan, a şaptea tortură este disperarea oribilă, ura lui Dumnezeu, cuvinte îngrozitoare, înjurături şi blasfemii.

Acestea sunt torturile suferite de toţi damnaţii împreună, dar suferinţele nu se termină aici. Sunt torturi speciale destinate unor suflete în mod particular. Sunt chinurile simţurilor. Fiecare suflet trece prin teribile şi indescriptibile suferinţe, în legătură cu modurile în care a păcătuit. Sunt caverne şi gropi de tortură, unde felul în care cineva suferă diferă de al altuia. Aş fi murit la simpla privire a acestor torturi dacă omnipotenţa lui Dumnezeu nu m-ar fi susţinut. Să cunoască păcătoşii că vor fi torturaţi întreaga eternitate, în acele simţuri folosite pentru păcat. Scriu acestea la comanda lui Dumnezeu, pentru ca niciun suflet să nu găsească o scuză zicând că nu există iad, ori că nu a fost nimeni acolo şi că nimeni nu poate spune cum este.



Eu, sora Faustina, la porunca lui Dumnezeu, am vizitat abisurile iadului pentru ca să pot spune oamenilor despre ele şi să pun mărturie asupra existenţei lor. Eu nu pot vorbi despre aceste lucruri acum, deoarece am primit porunca lui Dumnezeu de a le aşterne în scris. Diavolii erau plini de ură împotriva mea, dar trebuiau să asculte de mine la comanda lui Dumnezeu. Cele pe care le-am scris sunt o umbră palidă a lucrurilor pe care le-am văzut. Dar, am observat un lucru: acela că cele mai multe suflete care erau acolo erau ale acelora care refuzaseră să creadă că iadul există. Când m-am întors, cu greu mi-am revenit din frică. Cât de teribil suferă sufletele acolo ! În urma acestui lucru, mă rog cu încă mai multă fervoare pentru convertirea păcătoşilor. Neîncetat cerşesc îndurarea lui Dumnezeu asupra lor. Isuse al meu, mai degrabă să fiu în agonie până la sfârşitul lumii, în mijlocul celor mai mari suferinţe, decât să Te jignesc prin cel mai uşor păcat !
(Jurnal, 741)

[Erethorn]

Tot în jurnalul ei, sora Faustina scrie despre nemărginirea îndurării lui Dumnezeu:

Conversaţie între Dumnezeul îndurător şi un suflet păcătos

Iisus: Nu te teme de Mântuitorul tău, suflet păcătos. Eu mă îndrept primul către tine, deoarece ştiu că singur nu eşti în stare să te înalţi către Mine. Copile, nu fugi de Părintele tău, ci vorbeşte deschis cu Dumnezeul tău cel milostiv, care doreşte să-ţi spună vorbe de iertare şi să-Şi reverse harurile asupra ta. Cât de drag Îmi este sufletul tău ! Numele tău l-am scris pe mâna Mea; eşti întipărit precum o rană în Inima Mea.

Sufletul: Doamne, Îţi aud vocea ce mă cheamă să mă întorc de pe cărarea păcatului, dar n-am nici puterea, nici curajul să o fac.

Iisus: Eu sunt puterea ta, Eu te voi ajuta în strădania ta.

Sufletul: Doamne, Îţi recunosc sfinţenia şi mă tem de Tine.

Iisus: Copile, te temi de Dumnezeul îndurării ? Sfinţenia Mea nu Mă împiedică să fiu milostiv. Iată: pentru tine am întemeiat pe pământ un tron al îndurării – tabernacolul – şi de pe acest tron îmi doresc să cobor şi să intru în inima ta. Nu sunt înconjurat de străji. Poţi să vi la Mine în orice clipă, la orice ceas; doresc să-ţi vorbesc şi să-ţi dăruiesc har.

Sufletul: Doamne, mă îndoiesc că-mi vei ierta nenumăratele păcate; netrebnicia mea mă înspăimântă.

Iisus: Îndurarea mea este mai mare decât păcatele tale, mai mare decât păcatele întregii lumi. Cine poate măsura bunătatea mea ? Pentru tine am coborât din ceruri pe pământ; pentru tine M-am lăsat pironit pe Cruce, pentru tine am îngăduit ca Inima mea Preasfântă să fie stăpunsă de o lance, deschizând astfel izvorul îndurării Mele, pentru tine. Vino deci, cu încredere, să iei har din această fântână. Eu nu resping niciodată o inimă plină de căinţă. Chinul tău dispare în necuprinsul îndurării Mele. Nu-Mi mai spune nimic despre netrebnicia ta. Îmi vei face o bucurie dacă Îmi vei încredinţa Mie toate necazurile şi durerile tale. Voi revărsa asupra ta comorile harului Meu.

Sufletul: Ai cucerit, Doamne, sufletul meu împietrit cu bunătatea Ta. Cu încredere şi umilinţă mă apropii de judecata îndurării Tale, unde Tu însăţi mă ierţi prin mâna trimisului Tău. Doamne, simt cum harul şi pacea Ta îmi umplu sufletul. Sunt copleşit de îndurarea Ta, Doamne. Tu mă ierţi, şi asta e mai presus decât am îndrăznit să nădăjduiesc şi mai mult decât mi-am putut închipui. Bunătatea Ta depăşeşte toate dorinţele mele. Iar acum, plin de recunoştinţă pentru atâtea haruri, Te invit în inima mea. Am fost pierdut, precum un fiu risipitor şi rătăcit, dar Tu n-ai încetat să-mi fii Tată. Sporeşte-Ţi îndurarea către mine, căci Tu vezi ce slab sunt.

Iisus: Copile, nu mai vorbi despre nefericirile tale, sunt deja uitate. Ascultă, copile, ceea ce doresc să-ţi spun. Aproprie-te de rănile Mele şi soarbe din Izvorul vieţii de câte ori îţi doreşte inima. Adapă-te din Izvorul Vieţii şi nu vei osteni în călătoria ta. Priveşte minunile îndurării mele şi nu te teme de duşmanii mântuirii tale. Slăveşte îndurarea Mea.

[Erethorn]

Conversaţia Dumnezeului milostiv cu un suflet deznădăjduit

Iisus: Suflet adâncit în întunecime, nu dejnădăjdui. Nu e totul pierdut. Vino şi încrede-te în Dumnezeul tău, care este iubire şi milostivire.

Dar sufletul, surd la această chemare, se învăluieşte în întunecime.

Iisus îl cheamă din nou: Copile, ascultă glasul Tatălui tău cel milostiv.

În suflet se naşte răspunsul: „Pentru mine nu există iertare”, şi se prăbuşeşte într-o întunecime şi mai adâncă, o deznădejde ce prevesteşte Iadul şi îl face neputincios de a se apropia de Dumnezeu.

Iisus cheamă sufletul pentru a treia oară, dar sufletul rămâne surd şi orb, împietrit şi dejnădăjduit. Atunci milostivirea, îndurarea lui Dumnezeu începe să se manifeste şi, fără nici o cooperare din partea sufletului, Dumnezeu îşi revarsă, pentru ultima oară harul. Dacă şi de această dată va fi refuzat, Dumnezeu va lăsa sufletul, pentru eternitate, în starea pe care singur şi-a ales-o. Harul se revarsă din milostiva Inimă a lui Iisus şi dăruieşte sufletului o lumină aparte, prin care sufletul începe să priceapă lucrarea lui Dumnezeu; dar convertirea depinde de propria sa voinţă. Sufletul ştie că, pentru el, aceasta este ultima şansă, şi că, dacă va arăta fie şi o fărâmă de bunăvoinţă, milostivirea divină va lucra asupra lui.
Iisus: Îndurarea mea atotputernică lucrează aici. Fericit sufletul care alege să profite de acest har.

Iisus:Ce bucurie Îmi umple Inima când te întorci la Mine. Eşti slab, şi de aceea te voi lua în braţele Mele şi te voi purta în sânul Tatălui.

Sufletul: (parcă trezindu-se, întreabă înfricoşat): E cu putinţă oare să existe îndurare şi pentru mine ?

Iisus: E cu putinţă, copile. Şi tu poţi avea parte de milostivirea mea. Las-o să lucreze în sărmanul tău suflet; lasă razele harului să-ţi pătrundă în suflet; ele aduc lumină, căldură şi viaţă.

Sufletul: Dar frica mă copleşeşte la gândul păcatelor mele, şi această spaimă grozavă mă împinge să pun la îndoială bunătatea Ta.

Iisus: Copile, toate păcatele tale nu Mi-au rănit Inima atât de tare precum o face această lipsă de încredere – că în ciuda iubirii şi milostivirii Mele, te mai îndoieşti încă de bunătatea Mea.

Sufletul: Doamne, salvează-mă, căci mă prăpădesc. Fi Mântuitorul meu. O, Doamne, nu mai pot spune nimic; inima mea nenorocită este sfâşiată; dar Tu, Doamne....

Iisus nu lasă sufletul să isprăvească ci, ridicându-l din adâncimile nefericirii sale, îl conduce în adâncul Inimii Sale, unde păcatele se risipesc, se topesc în faţa flăcărilor iubirii divine.

Iisus: Iată, suflete, comorile Inimii Mele. Ia din ele ce îţi este de trebuinţă.

Sufletul: Doamne, sunt copleşit de harul Tău. Simt că o nouă viaţă a pătruns în mine şi, mai presus de toate, simt dragostea Ta în inimă. Este destul pentru mine. Doamne, voi slăvi preaputernicia îndurării tale pentru vecie. Încurajat de bunătatea Ta, Îţi voi destăinui toate durerile inimii mele.

Iisus: Spune-Mi tot, copile, nu ascunde nimic de Mine, căci Inima mea iubitoare, Inima Prietenului tău cel mai bun te ascultă.

Sufletul: Doamne, acum văd toată nerecunoştinţa mea şi bunătatea Ta. Tu mă căutai cu harul Tău, în vreme ce eu puneam stavilă binevoirii Tale. Văd că merit adâncul iadului pentru că am întors spatele harului Tău.

Iisus (îl întrerupe): Nu te lăsa pradă nefericirii tale – eşti încă prea slăbit pentru a vorbi despre ea – ci priveşte spre Inima Mea plină de bunătate, lasă-te cuprins de trăirea mea. Străduieşte-te spre pocăinţă şi umilinţă; fii îndurător cu alţii, precum şi Eu sunt îndurător cu tine, şi, când vei simţi că puterile te părăsesc, vino către izvorul îndurării mele pentru a-ţi întării sufletul, şi nu vei osteni în călătoria ta.

Sufletul: Acum înţeleg milostivirea Ta, care mă apără ca o stea strălucitoare, mă conduce în casa Tatălui meu, mă apără de grozăviile iadului, pe care le-am meritat, nu o dată, ci de o mie de ori. Doamne, veşnicia nu-mi e de ajuns spre a aduce laudă îndurării Tale necuprinse şi compasiunii Tale pentru mine.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Iată, spre exemplu, cazul unei călugăriţe poloneze: Sf Faustina. O mare mistică a zilelor noastre. Domnul a vrut ca ea, în extaz, să coboare în Iad.

Acum mi-am amintit de unde am mai auzit de aceasta sfanta.
Sunt nedumerit, nu erati dvs. un contestatar al acestei sfinte pe forumul catolic? Acum vreo doua luni ati avut chiar o opinie mai taioasa atat la adresa lui Faustina cat si a sfintenei fostului papa Ioan Paul II.

Pentru ortodocsi, mii de diverse persoane din diverse culte spun ca au revelatii, convorbiri cu Dumnezeu etc. Sa luam doar exemplul cunoscut si mediatizat mai mult pe la noi, Vassula, dar mai sunt sute. Ortodocsii spun ca sunt inselari de la vrajmasul.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de catalin2

Acum mi-am amintit de unde am mai auzit de aceasta sfanta.
Sunt nedumerit, nu erati dvs. un contestatar al acestei sfinte pe forumul catolic? Acum vreo doua luni ati avut chiar o opinie mai taioasa atat la adresa lui Faustina cat si a sfintenei fostului papa Ioan Paul II.

Niciodată nu am contestat sfinţenia sorei Faustina. O sfântă declarată ca atare de către biserică, este sfântă şi pentru mine. Din câte am citit (şi se desprinde şi din Jurnalul ei) a dus o viaţă exemplară.

Faţă de sfinţenia fostului papă Ioan Paul al II-lea, am unele rezerve personale. Am acest drept, deoarece el face parte dintre fericiţi şi nu dintre sfinţi, nefiind, deocamdată, canonizat. Papi beatificaţi au mai fost în secolul al XX-lea, dar singurul sfânt este Pius al X-lea.

Pentru ortodocsi, mii de diverse persoane din diverse culte spun ca au revelatii, convorbiri cu Dumnezeu etc. Sa luam doar exemplul cunoscut si mediatizat mai mult pe la noi, Vassula, dar mai sunt sute. Ortodocsii spun ca sunt inselari de la vrajmasul.

Departe de mine dorinţa de a preface şi acest topic într-o dispută confesională. Aceasta este specialitatea dv. Un meci al sfinţilor este ultimul lucru pe care îl doresc şi stau să mă întreb dacă ei ar dori-o.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Niciodată nu am contestat sfinţenia sorei Faustina. O sfântă declarată ca atare de către biserică, este sfântă şi pentru mine. Din câte am citit (şi se desprinde şi din Jurnalul ei) a dus o viaţă exemplară.

Faţă de sfinţenia fostului papă Ioan Paul al II-lea, am unele rezerve personale. Am acest drept, deoarece el face parte dintre fericiţi şi nu dintre sfinţi, nefiind, deocamdată, canonizat. Papi beatificaţi au mai fost în secolul al XX-lea, dar singurul sfânt este Pius al X-lea.

Nu am scris ca ati contesta sfintenia in BC, de exemplu contestati cinstirea in BRU si alte aspecte legate de Faustina, va reamintesc topicul: http://www.forum-catolic.cnet.ro/vie...stina&start=20
Va citez: "Deocamdată, Kowalska este (Domnul fie lăudat !) foarte departe de a fi doctor al Bisericii. Este vorba de o cerere a unei micuţe găşti de cardinali din anturajul defunctului Ioan Paul al II-lea, care i-a scos "opera" de la Index, a beatificat-o şi a canonizat-o."
"Kowalska, doctor al Bisericii ? Cred că e o glumă. Oricâtă sete are Novus Ordo să aibă şi ea "doctori ai Bisericii". De ce ? Ca să fie pe acelaşi plan cu Thomas Aquinas ? Mai cunoaştem un "academician doctor inginer" fără operă. În ce constă opera Kowalskăi şi cu ce anume a clarificat ea ştiinţa teologiei, care este contribuţia ei ? "Marea ei operă teologică este un jurnal" e singurul răspuns care se poate da.
Se pare că adevărul nu e acela că traducătorii erau tâmpiţi, ci că textul era complet dezlânat, doctoriţa dv fiind semi-analfabetă.
Ceea ce este valabil pentru Maria Kowalska, care nu este "omologată" ca sfântă în BRU, este valabil şi în cazul defunctului papă Ioan Paul al II-lea. El a fost beatificat de o Biserică Particulară, cu alte cuvinte cultul său public este permis, dar nu obligatoriu în Biserica Romano-Catolică, dar nu este permis cultul său public în Biserica Greco-Catolică.
Îmi pare rău, nici nu am cunoştinţele dv de teologie, nici nu mi se pare absolut nimic măreţ ori profund în mesajul ei. De fapt, dând la o parte perdeaua groasă de misticism din jurnal, care ar fi ideile principale ale acestui mesaj ?"

In fine, voiam sa spun ca daca nici pe dvs. nu v-a impresionat prea mult, cu atat mai mult pe noi care suntem ortodocsi si nu credem aceste lucruri si nu recunoastem sfintii catolici de dupa schisma.

[Mihnea Dragomir]

Deci, una este a contesta sfinţenia Sf Faustina, care este certificată de o judecată infailibilă a Bisericii, alta este de a exprima o părere împotriva unei moţiuni în curs de declarare ca "doctor al Bisericii" al unei sfinte care scria la limita descifrabilului. Titlul de "doctor (învăţător) al Bisericii" este în legătură cu persoane eminente în doctrina (învăţătura) lor, precum Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Toma din Aquino, Alphons de Liguori etc.

Împrejurarea că unii dintre sfinţii cei mai importanţi ai Bisericii, precum Ioana d'Arc sau, iată, sora Faustina au avut instrucţiune egală cu a copiilor de clasa a doua nu înseamnă că minunile pe care le-au făcut, ori viziunile pe care le-au avut nu sunt divin inspirate. Între ucenicii Domnului întâlnim şi un analfabet ca Sf Petru, şi un savant pregătit "la şcoala lui Gamaliel" ca Sf Paul. Amândoi sunt stâlpii Bisericii Romei şi o slujesc. Unul e cu cheile, altul e cu cartea.