Parinti si copii

În prealabil postat de costel

Cand ajungeam acasa, nu facea patul in care am dormit decat dupa cateva zile, ii placea sa creada ca sunt acasa.... Sunt doar cateva ganduri.

m-au impresionat toate gandurile, dar acesta in mod special. sa te duci mai des pe la mama.

[clementia]

Cu putina credinta care o am, ma rog la bunul Dumnezeu ori de cate ori imi aduc aminte sa-mi de-a intelepciune sa inteleg cum sa-mi cinstesc parintii si pentru ce a dat porunca aceasta. Ca in final luminadu-ma in sfarsit sa-i pot ierta , intelege , iubii din toata inima mea.
Nu stiu nici in ziua de azi la peste 35 de ani de ce prezenta mamei ma irita intratat incat cu greu ma stapanesc si de cele mai multe ori nu reusesc sa nu-i raspund rastit , sau suparata ca un soi de repros.Vesnic imi vine sa o critic sa o cert ptr orice vorba, actiune care o intreprinde.
Nu am amintiri de genul " lasa patul nefacut ca si cum as fi inca acasa" ptr ca nu am fost plecata de acasa , dar nici ceva asemanator sau la fel de miscator.Ce-mi amintesc sunt unele palme ce le luam peste fata cand o suparam si cearta -mereu ma certa.Nu ca as fi fost un copil bun sau nevinovat. Ce-mi mai amintesc , este ca nu aveam ceva de oferit cand primeam cate un musafir (care ma curta) si eu ma simteam foarte jenata ptr ca atunci cand eram eu in vizita la el, mama lui intra in camera la noi si ne servea prajituri.
Nu pot sa spun ce mi-a lipsit , asta insemnad ca nu mi-au lipsit multe nici ca nu s-a ingrijit de scoala sau hrana .Dar mi se pare ca ar avea o doza de egoism , sa ma ierte Bunul Dumnezeu ca o critic(judec) ca nici eu nu-s mai buna si nu a trait ptr copiii ei cum vad in alte familii . Daca incerc sa-i spun acest lucru se supara foarte tare si-mi reproseaza tot ce a facut in cei 20 sii ..de ani ptr mine .( Deci sunt fiica nerecunoscatoare ptr tot ce a facut ea ptr mine . Deci banuiesc ca a fost efort , nu dragoste) .A ! si nu ma mai cauta vreo 2 luni .
Nu am avut o relatie de prietenie cu ea, imi amintesc ca-i ascundeam actiunile mele (ma refer la adolescenta) si mai stiu ca-mi placea sa plec mereu de acasa , sa nu stau cu ei, cautam disperata compania prietenilor.
Astazi o invinovatesc in adancul sufletului ptr anumite stari de boala care le traiesc (anxietate )si-mi vine sa-mi dau palme ca nu pot sa scap de sentimentul si ideea : cum sa ma ierte Dumnezeu daca eu nu pot sa o iert pe ea !
In schimb..cand imi amintesc de bunicii mei dragi si cei mai iubiti de pe pamant , care m-au crescut de la 3 luni pana la varsta de 6 ani ...imi dau lacrimile de cata dragoste pot sa simt ptr ei , Dumnezeu sa-i odihneasca in ceruri . Cu cata intelepciune si rabdare m-au invatat tot ce au stiut ei....
Cu putina credinta care o am, ma rog la bunul Dumnezeu ori de cate ori imi aduc aminte sa-mi de-a intelepciune sa inteleg cum sa-mi cinstesc parintii ...sa ma ajute sa fac asta!

[mc2009]

Chiar daca uneori nu-i usor, este bine sa pretuim parintii cat timp ii avem in viata si sa nu lasam supararile sa ne separe ... De datorat, le datoram viata; este oare ceva mai de pret pentru fiecare? Cum au fost - buni sau rai, ce fel de viata ne-au oferit, grea sau usoara - cred ca rasplata pentru asta este sa-i iubim. Iar argumentul il da Insusi Mantuitorul: daca pe (parintii trupesti pe) care ii vedem nu-i iubim, cum il vom putea iubi pe Parintele Ceresc? Si spun asta intai pentru mine ...

[AndruscaCIM]

Eu chiar ma gandesc ca nici un om neputand fi perfect, ca parinte oricum gresest in opinia copiilor pe parcursul vietii...daca e prea sever e rau, daca e prea tolerant si isi alinta copiii prea mult risca sa fie luat de sus si ironizat, daca e prea proitector e panicat, deci cred ca e oarecum greu sa se gaseasca o balanta in vederea aflarii idealului de parinti.

Cert este ca si parintii intre ei sunt diferiti, copiii mostenesc o parte din trasaturile parintilor dar vin si cu ceva al lor, cu moduri de perceptie diferita a unor lucruri,a vietii, temperamente diferite, experiente diferite...si atunci cred ca e inevitabil sa nu mai apara disensiuni, contradictii.

În prealabil postat de mc2009

Chiar daca uneori nu-i usor, este bine sa pretuim parintii cat timp ii avem in viata si sa nu lasam supararile sa ne separe ... De datorat, le datoram viata; este oare ceva mai de pret pentru fiecare? Cum au fost - buni sau rai, ce fel de viata ne-au oferit, grea sau usoara - cred ca rasplata pentru asta este sa-i iubim. Iar argumentul il da Insusi Mantuitorul: daca pe (parintii trupesti pe) care ii vedem nu-i iubim, cum il vom putea iubi pe Parintele Ceresc? Si spun asta intai pentru mine ...

mi-a placut foarte mult ce-ai scris... bun venit pe forum !

[Simona-Marilena]

Mie de mica mi-a fost frica de ai mei. Inca de la gradinita mi-a fost frica. Am fost lovita ptr ca plangeam "sa ai motiv sa plangi"...pentru ca nu am vrut sa stau cu ceilalti copii " ma faci de ras" la scoala, au fost multe probleme "nu fa aia, ca o fac eu ptr tine" si acum mama este la fel...nu accepta anumite lucruri, vrea sa iasa ca ea, vrea sa fie ca ea, tata saracu' n-a dat niciodata in mine, dar vad ca, incepe sa "se adapteze" dupa ce spune mama...Nu stiu, cateodata mi-e teama sa le spun anumite lucuri si nu-mi pot permite sa discut deschis, deseori cand incerc sfarsesc plangand de frica, de tristete, de nervi. Ne certam foarte des...iar din persepectiva crestina tata spune: "De ce esti asa bisericoasa? " si asta ma doare intr-un anumit fel...nu stiu...poate gresesc eu...O seara frumoasa si Dumnezeu sa va ocroteasca!

[anna21]

În prealabil postat de clementia

Cu putina credinta care o am, ma rog la bunul Dumnezeu ori de cate ori imi aduc aminte sa-mi de-a intelepciune sa inteleg cum sa-mi cinstesc parintii si pentru ce a dat porunca aceasta. Ca in final luminadu-ma in sfarsit sa-i pot ierta , intelege , iubii din toata inima mea.
Nu stiu nici in ziua de azi la peste 35 de ani de ce prezenta mamei ma irita intratat incat cu greu ma stapanesc si de cele mai multe ori nu reusesc sa nu-i raspund rastit , sau suparata ca un soi de repros.Vesnic imi vine sa o critic sa o cert ptr orice vorba, actiune care o intreprinde.
Nu am amintiri de genul " lasa patul nefacut ca si cum as fi inca acasa" ptr ca nu am fost plecata de acasa , dar nici ceva asemanator sau la fel de miscator.Ce-mi amintesc sunt unele palme ce le luam peste fata cand o suparam si cearta -mereu ma certa.Nu ca as fi fost un copil bun sau nevinovat. Ce-mi mai amintesc , este ca nu aveam ceva de oferit cand primeam cate un musafir (care ma curta) si eu ma simteam foarte jenata ptr ca atunci cand eram eu in vizita la el, mama lui intra in camera la noi si ne servea prajituri.
Nu pot sa spun ce mi-a lipsit , asta insemnad ca nu mi-au lipsit multe nici ca nu s-a ingrijit de scoala sau hrana .Dar mi se pare ca ar avea o doza de egoism , sa ma ierte Bunul Dumnezeu ca o critic(judec) ca nici eu nu-s mai buna si nu a trait ptr copiii ei cum vad in alte familii . Daca incerc sa-i spun acest lucru se supara foarte tare si-mi reproseaza tot ce a facut in cei 20 sii ..de ani ptr mine .( Deci sunt fiica nerecunoscatoare ptr tot ce a facut ea ptr mine . Deci banuiesc ca a fost efort , nu dragoste) .A ! si nu ma mai cauta vreo 2 luni .
Nu am avut o relatie de prietenie cu ea, imi amintesc ca-i ascundeam actiunile mele (ma refer la adolescenta) si mai stiu ca-mi placea sa plec mereu de acasa , sa nu stau cu ei, cautam disperata compania prietenilor.
Astazi o invinovatesc in adancul sufletului ptr anumite stari de boala care le traiesc (anxietate )si-mi vine sa-mi dau palme ca nu pot sa scap de sentimentul si ideea : cum sa ma ierte Dumnezeu daca eu nu pot sa o iert pe ea !
In schimb..cand imi amintesc de bunicii mei dragi si cei mai iubiti de pe pamant , care m-au crescut de la 3 luni pana la varsta de 6 ani ...imi dau lacrimile de cata dragoste pot sa simt ptr ei , Dumnezeu sa-i odihneasca in ceruri . Cu cata intelepciune si rabdare m-au invatat tot ce au stiut ei....
Cu putina credinta care o am, ma rog la bunul Dumnezeu ori de cate ori imi aduc aminte sa-mi de-a intelepciune sa inteleg cum sa-mi cinstesc parintii ...sa ma ajute sa fac asta!

Tu ai copii?
Sa ai copii este un tur de forta zilnic (cumparat, gatit, hranit copii si strans masa, strans jucarii, curatenie, teme cu ei etc.). La ora 9 seara cazi franta.. cu gandul la rufele puse la inmuiat, la faptul ca nu ai apucat sa speli pe jos in bucatarie etc.. Asta in ziua de azi cand gasesti in magazine mancare si pampersi, cand aproape oricine are o masina de spalat eficienta etc.
Ia gandeste cum era in urma cu 30-35 ani cand NU existau scutece de unica folosinta (cred ca numai pentru asta mamele meritau un premiu!), nu exista baby-food, de fapt era o problema si sa faca rost de lapte de vaca. Toata mancarica de bebelus o faceai in casa (si ia timp ohoho!! iar tocmai timpul lipseste cand ai copil mic!) Gazul la aragaz avea presiune noaptea, curentul se intrerupea seara.. Hainele se spalau manual cu dero sau sapun de casa. Unul dintre parinti facea teme cu mine seara de seara.
Sa-ti mai explic? Cumva mama avea timp si sa-mi tricoteze un pulover!
Pai eu nu fac pentru copii cat faceau parintii mei pentru noi!

Ar trebui sa re-evaluezi un pic problema. Indiferent cate palme ai incasat de la parinti (crezi ca de asta a scapat cineva?), le datorezi ENORM.

[lavinia40]

În prealabil postat de maria55

In acest topic asi dori sa vorbim despre relatiile Parinti(trupesti)-copii .

Pe zi ce trece imi e tot mai greu sa accept ca si pentru mine va veni acea azi in care imi voi lua adio de la parintii mei.Ii vad tot mai slabiti, uneori cu o privire in care parca numai doresc nimic.Simt toamna si in sufletul meu, si al lor..
Le multumesc pentru tot, si as dori ca toti copiii sa-si cinsteasca parintii atata timp cat mai sunt pe acest pamant si inca le mai pot sterge lacrimile!

[anna21]

În prealabil postat de clementia

Astazi o invinovatesc in adancul sufletului ptr anumite stari de boala care le traiesc (anxietate )si-mi vine sa-mi dau palme ca nu pot sa scap de sentimentul si ideea : cum sa ma ierte Dumnezeu daca eu nu pot sa o iert pe ea !

Multe din conceptiile mele despre viata s-au format privind oamenii din jur. Stiu ca sunt experiente limitate, dar poate le vor gasi si altii utile.
De ex. cunosc o familie in care copiii nu sunt respectuosi fata de mama. Sunt educati, nu-i vorbesc urat, dar dispretul si iritarea rabufnesc adesea. Mama este foarte devotata familiei si incearca in permanenta sa faca tuturor pe plac, neglijandu-se pe ea.. asa ca este de neinteles: ei nu observa cat de mult face ea pentru ei? De unde aceasta lipsa de respect?
Pana cand am vazut-o pe mama interactionand cu mama ei (bunica): avea exact aceeasi lipsa de rabdare, putina intelegere, aceeasi iritare, acelasi dispret.
Cred ca toate se "platesc" mai devreme sau mai tarziu.

Binecuvantarile parintilor intaresc casele fiilor.
Pe mine nu ma preocupa acum cu cei mi-au gresit parintii mei (am trecut si eu prin perioada de reprosuri, desigur. Dar apoi am avut proprii mei copii si am inteles faptele parintilor mei). Ma preocupa lucrurile pe care le-am gresit eu fata de ei... pentru acelea voi da socoteala. Si desi mi-am cerut iertare, cred ca sunt multe pentru care cred ca nu m-au iertat deplin..

Sunt multi care spun ca parintii nu s-au ocupat suficient de ei. Si eu i-am acuzat pentru esecuri personale, poate ca si acum ii consider responsabili pentru diverse lucruri care mi se intampla.. Dar in realitate, ceea ce fac eu imi apartine, cat timp caut vinovati in exterior si nu-mi asum faptele, nu ma voi indrepta.

(Daca ti se pare ca am un ton deranjant, ignora asta... uneori par jignitoare, asa sunt eu, dar de fapt scriu cu mult drag)

[glykys]

Iata o carte care poate fi de folos - http://www.danionvasile.ro/carte.php?id=5