Poezii din temnițele comuniste

[RappY]

Arhimandritul Roman Braga:

Mi s-au scos dinții unul câte unul; mi s-au scos și unghiile - și totul, pentru că n-am rostit un cuvânt de hulă împotriva Domnului nostru. Nu mai puteam să rabd. Mă băteau întruna, mă torturau zile întregi. Voiam să-i aduc reproșuri lui Dumnezeu pentru a scăpa de acest chin, însă ori de câte ori deschideam gura să rostesc acele cuvinte, ele pur și simplu nu veneau. Era peste puterea omenească.

(...)

Era iadul. Până atunci nu am știut ce înseamnă o ființă omenească. Am văzut oameni pe care îi consideram tari și îi respectam mult, căzând nesperat de ușor când au fost față în față cu suferința, dar i-am văzut și pe acei care erau umili și retrași, care păreau că nu vor rezista niciodată, dovedindu-se mai puternici decât și-ar fi putut închipui cineva. Am văzut oameni cu chipuri de sfinți căzând în iad, și aparent, oameni slabi înălțându-se ca martirii cu mare credință și putere.

https://fericiticeiprigoniti.net/fra...mnului-nostru/