Coborarea mintii in inima

[cezar_ioan]

Florin, dacă citim mai multe lucrări dedicate rugăciunii inimii (de exemplu "Sbornicul", "Rugăciunea lui Iisus" - unde Părintele Cleopa face o colecţie de texte ale Părinţilor din Filocalia şi alte lucrări) întâlnim câteva "locuri" recomandate. Cei mai mulţi rugători, însă, au practicat şi recomandă ţinerea atenţiei în locul arătat de Sfântul Serafim de Sarov: "două degete deasupra sfârcului stâng", scrie Sfântul.

Însă acesta nu e un aspect prea important al rugăciunii, după cum nici poziţia corpului nu e bătută-n cuie. Altele sunt priorităţile rugăciunii. (cel mai bine mi-a părut că le sintetizează Sfântul Teofan Zăvorâtul, cu precizie şi totodată foarte accesibil înţelegerii noastre, a mirenilor)

S-au scris deja multe threaduri pe această temă, găsim acolo toate amănuntele necesare.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de florin.oltean75

si budist si crestin.

Eşti tare, frate!
(Şi eu care mă chinuiam să devin măcar un strop creştin...:))

P.S. Eclectismul acesta a zăpăcit pre mulţi, Florine... Ia aminte, frate, ia aminte!
Dumnezeu să te ocrotească de duşmănia viclenilor care ne războiesc pe toţi.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cezar_ioan

Eşti tare, frate!
(Şi eu care mă chinuiam să devin măcar un strop creştin...:))

P.S. Eclectismul acesta a zăpăcit pre mulţi, Florine... Ia aminte, frate, ia aminte!
Dumnezeu să te ocrotească de duşmănia viclenilor care ne războiesc pe toţi.

Cu siguranta sunt zapacit.
Caut putina claritate.

Roaga-te si pentru mine,
Si Dumnezeu sa ne apere pe toti.

[leonte]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Parintele a spus mai de mult, ca atunci cand ne rugam sa ne coboram cu mintea in inima, si a mentionat despre scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma ajutati cu materiale, articole, carti de unde pot lua, ma framanta subiectul :D

Viata sf. Iosif de la Varatec. Eu o am sub forma unei brosurele mici, iar la final are si o metoda de rugaciune a inimii. Iti scriu ceva din amintiri :

"Inainte de slujba Miezonoptica, in chilia ta incepi sa faci metaniile randuite, apoi, vreme de 15-20 de minute te asezi in genunchi si spui rugaciunea: <<Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatosul!>> In timp ce rostesti rugaciunea iti pui degetele aratator si mijlociu, de la mana dreapta deasupra inimii, doar ca o atingere, iar capul il tii aplecat pe umarul stang. Dupa ce trec minutele si vine vremea sa mergi la biserica, continui sa spui rugaciunea, in gand, fara soapte si fara sa mai tii capul plecat, ci numai te asezi in locul tau din biserica si continui sa spui rugaciunea."

Recomand totusi citirea cartii.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Parintele a spus mai de mult, ca atunci cand ne rugam sa ne coboram cu mintea in inima, si a mentionat despre scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma ajutati cu materiale, articole, carti de unde pot lua, ma framanta subiectul :D

Rugaciunea inimii este o unime speciala.

In primul rand, in aceasta rugaciune se intalnesc doua priviri, doua iubiri, doua smerenii - caci fara smerenie nu este interpatrundere si legare.

In al doilea rand, acest rendezvous are loc in inima noastra, incovoind intreaga atentie (intreaga minte) fara scapari, in acest sfant salas.

[georgeval]

Despre relatia minte si inima ne vorbeste Sfantul Grigorie Palama, care aseamana mintea cu liturghisitorul si inima cu altarul, intre minte si inima trebuie sa existe relatia dintre liturghisitor si altar. Ce ganduri aducem noi ca jertfa pe altarul inimii? ganduri muscate de venin sau ganduri curate?(Marcu Ascetul)

[Mosh-Neagu]

Eu cred ca, de la primul pas pe care dorim noi sa-l facem, in indreptarea noastra, si cu atat mai mult, spre dorinta de a ne insusi o astfel de rugaciune curata, este enorm de multa osteneala, mai ales ca din acel moment incep alte obstacole, cu care pana atunci nu prea avusesem probleme. Si in conditiile unei lumi atat de pline de tentatii, este cu atat mai greu sa ajungem acolo unde ne-am propus. Nu e insa imposibil, iar Dumnezeu ne ajuta, daca nu ne iese din cap aceasta dorinta... Dar e nevoie de ani. Multi ani, pana sa simtim o schimbare reala in sufletul nostru. Ba chiar si atunci, e de-ajuns o singura clipa de neveghere, ca sa alunecam, hăt în jos!...

[adam000]

@Mosh-Neagu: Fata de cele scrise de tine aici, iti raspunde IPS Mitropolit Ierotheos Vlachos intr-o cuvantare tinuta la o Facultate de Teologie Ortodoxa:

http://www.pemptousia.ro/2013/09/rug...ima-partea-ii/

(multumesc inca o data lui tot-Laurentiu pt linkul acesta pe care el l-a postat pe un alt topic si care pe mine m-a folosit atat de mult!)

În primul rând, toate lucrurile acestea pe care încerc să le descriu aici nu țin de starea unui supraom, ci reprezintă starea firească a omului creat de Dumnezeu. Nu vorbesc de lucruri exagerate, ci de lucruri care se pot realiza. Este o blasfemie să credem că Hristos, Apostolii și Sfinții Părinți cer de la oameni lucruri irealizabile. Luminarea minții este starea firească a omului.

În al doilea rând, întreagă această învățătură care se recunoaște limpede în Sfânta Scriptură este ignorată astăzi peste măsură și inadmisibil, dar nu doresc să mă refer la acest lucru aici. Și asta pentru că trăim un creștinism secularizat, lumesc. Secularizarea este cea mai mare vătămare pentru creștinii de azi. Am ajuns să considerăm starea firească a omului, anume luminarea minții, ca fiind o stare suprafirească. Însă această stare pe care noi o socotim suprafirească este o stare pe deplin firească în viața Bisericii, care este Trupul lui Hristos.

În al treilea rând, eu unul cel puțin vorbesc cu atâta certitudine despre aceste lucruri, adică nu am absolut nici o reținere, pentru că am cunoscut mulți oameni care trăiesc aceste lucruri. M-a învrednicit Dumnezeu să cunosc oameni care au experiențe ale rugăciunii minții (noetice) și chiar ale vederii Luminii necreate. Și printre acești oameni nu se numără doar monahi, ci și oameni care trăiesc în lume. Acest lucru mă face să spun că rugăciunea minții (noetică) este starea firească a omului și singura cale de reuşită în rezolvarea problemelor noastre.

În al patrulea rând, din experiența mea pastorală am constatat că mulți oameni au dobândit în viața lor, fie și pentru un scurt interval de timp, cunoașterea luminării minții și a rugăciunii minții în inimă. Probabil că cei mai mulți nu știu ce înseamnă acest lucru și nu îl pot explica, dar l-au trăit. Pot să spun că mulți oameni dobândesc cunoașterea acestei rugăciuni a minții (noetice) pe primele ei trepte și la începuturile intrării în perioada pocăinței. Poate să dureze puțin timp, câteva zile, câteva săptămâni sau luni sau chiar și un an, acest lucru depinde de modul lor de viață. Vreau să spun însă că mulți trăiesc această stare. Pot să adaug că în mod obișnuit se întâmplă la oameni care ani la rând au trăit în afara Bisericii și la un moment dat s-a aprins în ei pocăința. Câtă vreme, dimpotrivă, oameni care de mici trăiesc în Biserică, dar în mod convențional, și au ajuns la un formalism și la o obișnuință exterioară cu cele bisericești, de regulă nu trăiesc aceste stări și chiar ei sunt cei care aduc obiecții cum că este imposibil să trăiești în lume și să ai experiența rugăciunii minții.

Totuși, dacă cercetăm bine Sfânta Scriptură, mai ales Epistolele Sfântului Apostol Pavel, vom constata că primii creștini, deși trăiau în societate, în condițiile grele și obișnuite ale vieții, totuși aveau o puternică rugăciune a minții în inima

Mai ales:

Pe durata rugăciunii apar multe primejdii. Aș dori să mă refer mai ales la patru dintre acestea.
....
A patra primejdie provine de la gândurile (logismoí) demonice cum că rugăciunea minții este zadarnică, se face cu mult efort, nu aduce nici un folos societății și că mai bine este să înlocuiască rugăciunea minții (noetică) cu rugăciunea rațională. Diavolul îi laudă pe oamenii care lucrează în misiunea creștină, ca să îl facă să oprească râvna pentru rugăciunea minții

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de adam000

@Mosh-Neagu: Fata de cele scrise de tine aici, iti raspunde IPS Mitropolit Ierotheos Vlachos intr-o cuvantare tinuta la o Facultate de Teologie Ortodoxa:

http://www.pemptousia.ro/2013/09/rug...ima-partea-ii/

Multumesc si eu, pe aceasta cale, pentru fiecare cuvant in plus, care se aseaza la intarirea credintei fiecarui ostenitor.
Cred ca fiecare in parte are propria exeperienta. Eu sunt foarte sarac intr-a mea si mi-e si frica sa vorbesc prea mult, pentru a nu lasa impresia ca m-as situa la cine-stie-ce nivel duhovnicesc. Calea e lunga si toata viata este o lupta. Ce vreau sa spun este ca imi aduc aminte de felul cum eram cu vreo 4-5 ani in urma. Si nu pot sa fac o comparatie sufleteasca, decat raportandu-ma la ceea ce simteam atunci, daca ma aflam in biserica, spre exemplu, fata de ceea ce simt acum. Stiu sigur ca era acea neliniste si "grija" fata de "altceva": niste lumanari aprinse, niste scopuri lumesti si materiale, niste ganduri efemere si probabil chiar vinovate, pe alocuri... Daca ar fi sa limitez un "inceput", cred ca acesta a fost in momentul in care, mai intai aici pe forum, iar mai apoi pe internet, am aflat despre cel care a fost Parintele Arsenie Boca. Atunci am simtit o dorinta nebuna de a merge la mormantul lui. Si cum se apropia concediul si ziua sotiei, mi-am propus ca acesta sa fie cadoul meu pentru ea: o priveghere de cateva minute, la mormantul Parintelui. Pe drum, "intamplator" am intalnit o doamna preoteasa, care auzindu-ne unde intentionam sa mergem, si-a facut curaj si ne-a sugerat sa trecem si pe la Manastirea Brancoveanu, sa luam binecuvantare de la Parintele Teofil Paraianu. Asa am vizitat Manastirea, asa l-am cunoscut si pe Parinte, asa am vazut linistea si pacea familiara de acolo, pe care, personal, n-am mai aflat-o decat la Sihastria!
Au trecut anii, si multe s-au intamplat. In timp, iarasi "intamplator", l-am cunoscut pe Parintele Ciprian Gradinaru, de la Sihastria. Cand am intrat in chilia aceea, parca a daramat un pusle prost asamblat, si l-a aranjat la loc, in doar cateva minute... Sufletul meu pentru el era o carte deschisa... Am iesit de-acolo plangand de bucurie si nu puteam sa-mi explic de ce traiesc un astfel de moment.
Rugaciunea inimii n-am privit-o cu prea mult optimism. Sunt slab din multe puncte de vedere, iar ca mirean care isi dezmiarda privirea urmarind un corp frumos, sau isi pierde timpul in fata televizorului, nu indrazneam sa ma gandesc la asa ceva. Si totusi, ma pomeneam uneori rostind aceasta rugaciune, fara sa-mi dau seama. De doua ori insa, mi s-a intamplat ceva cu totul iesit din comun, si m-am speriat foarte mult. Cu multa greutate am indraznit sa-i vorbesc duhovnicului despre asta. Care, desi m-a incurajat, nu a stiut exact ce sfat sa-mi dea. Si am ramas cu acea teama enorma, pe care as fi vrut s-o discut odata cu cineva care a mai trecut prin asta.
Sufleteste, diferenta fata de acum 4-5 ani, este enorma. O simt, o vad, o stiu! Mi-e teama sa nu ma pierd. De multe ori ma simt pe marginea prapastiei, sau chiar pravalindu-ma!... Iar deznadejdea imi da mai mereu tarcoale. Incerc sa ma mentin la limita ei, nici sa ma incred in ceea ce sunt (fiindca nu sunt), nici sa nu accept ca, daca nu sunt bun de nimic, nu mai pot fi indreptat. E o lupta permanenta cu propriile mele ganduri! Oricum, la mine doar in timp s-au simtit roadele. Iar aceste roade nu le-am pus niciodata pe seama eforturilor mele, ci numai si numai ca si-a facut mila Dumnezeu cu mine si m-a dus mereu acolo unde imi era mie de folos!

[leonte]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Eu cred ca, de la primul pas *** spre dorinta de a ne insusi o astfel de rugaciune curata, este enorm de multa osteneala,

Sunt de acord. Oteneala e primul pas, pentru multi dintre noi. Osteneala (de orice fel ar fi) este expresia unui suflet dispus sa se jerfeasca pentru a dobandi ceea ce cauta. Acum, pentru cei ce sunt mai aproape de "liman", stiut lucrur este ca pe Domnul nostru, nu-l intereseaza osteneala in sine. Nu avem ingeri cu o numaratoarea in maini, care sa ne numere pasii sau metaniile. Caci Domnul nostru vede direct in inima noastra si doar inima este ceea ce Il "preocupa".
"Cei ce din fire fac cele ale Legii, ei insis isi sunt lege."

Cat despre celalat aspect, al "poruncilor". Eu le privesc cam asa, intr-un dialog interior: "Leonte, iata, ai pacatuit aici, deci esti ca si cum te-ai fi imbracat cu o rufa murdara. * Pai, n-am alta rufa, deocamdata. * Bine, inteleg, nu ai alta. Dar lacrimi ai? Spala haina sufletului cu lacrimi si va fi curata, pana data viitoare. De se va murdari, spal-o din nou! * Nu pot sa o spal mereu, nu am asa de multe lacrimi. * Bine, nu poti, nu poti. Dar macar nu umbla tantos, stiind ca esti murdar. Nu cauta la murdaria altuia, iar daca murdaria fratelui tau este prea tipatoare, adu-ti aminte de murdaria ta! Nici asta nu poti? Sau nu vrei?"