Biserica Romana este eretica si un stat separat

[MariaB]

În prealabil postat de Grigorie

MariaB
In Catehismul BRC (editia 1993), autorii recunosc in unele cazuri ca actuala credinta romano-catolica este mai noua si diferita de cea din vechime.

Crezul era fara "filioque", dar nu e gresit si cu "filoque".
Botezul se facea prin cufundare, dar nu e gresit nici prin stropire (un caz exceptional inainte, cand era pericol de moarte)
Impartasirea credinciosilor se facea cu paine si vin, dar nu e gresit numai cu paine.

s.a.m.d.

credinta catolica nu difera acum fata de alta data
doar reglementarile sunt mai corect formulate

[antiecumenism]

DESPRE IMACULATA CONCEPTIE

EXTRAS DIN CARTEA LUI DANION VASILE:”DESPRE DARAMAREA IDOLILOR”
Despre „aratarile mariane”
La Fatima, in ziua de 13 iulie 1917, aratarea care a luat chipul Maicii Domnului a spus: „Pentru a impiedica acest razboi, cer consacrarea Rusiei la inima mea neprihanita si Sfanta Impartasanie, ca reparatie, in primele sambete. Daca vor fi ascultate cererile mele, Rusia se va converti si va fi pace. (...) In cele din urma, Inima mea neprihanita va triumfa. Sfantul Parinte imi va consacra Rusia care se va intoarce si se va da lumii un timp oarecare de pace” .
Pe 8 decembrie 1942 Papa Pius al XII-lea a inchinat intreaga lume Imaculatei Inimi a Mariei, iar la 7 iulie 1952, intr-un mod cu totul special acelaşi papa a consacrat Imaculatei Inimi a Maicii Domnului toate popoarele Rusiei. „Prin aceasta consacrare speciala s-a urmarit sa se ajunga la convertirea Rusiei, adica nu numai la indepartarea comunismului, ci, in realitate, la integrarea Rusiei in sanul Bisericii Catolice. (...) Pravoslavnica Rusie si celelalte tari ortodoxe au fost acuzate pentru ratacirea si discordia de a se fi separat de unicul staul al lui Crist de la Roma, cerandu-se ca aceste popoare separate sa se reintoarca sub unicul si veritabilul Pastor.
Totodata, consacrarea intregii lumi, şi in mod cu totul special a Rusiei, la cultul imaculatei inimi a Mariei reprezinta o practica inovatoare a Bisericii Catolice care contravine spiritului evanghelic si Sfintei Traditii. Caci ce poate insemna, in realitate, sa i se consacre Mantuitorului Hristos sau Maicii Domnului intregul neam omenesc, deci inclusiv si credinciosii altor Biserici crestine, dimpreuna cu mozaicii, cu musulmanii si cu toti paganii, dar fara participarea liber consimtita?
In linia acelorasi aparitii dubioase care duc la credinte ratacite si care stabilesc, prin invizibile fire, o legatura cu demonul, a fost cazul petrecut la Lourdes in anul 1858. Fetita Bernadette a avut in total optsprezece viziuni. In ziua de Buna Vestire 1858, VEDENIA „FECIOAREI MARIA” A INTAMPINAT-O CU CUVINTELE: “EU SUNT IMACULATA CONCEPTIUNE". Aceasta repetata si accentuata marturisire, aparent miraculoasa, prin care s-a confirmat inca o data, pe aceeasi cale, aparent miraculoasa, NOUA DOGMA PROMULGATA DE BISERICA ROMANO-CATOLICA, a contribuit si mai mult la raspandirea si inradacinarea ratacirii respective in sufletele credincisilor catolici. La vedenii s-a adaugat şi faptul ca la locurile respective s-au petrecut multe vindecari neobisnuite, in special de paralizii, care i-au impresionat pe pelerini. (...)
Presupusele teofanii si anghelofanii, in urma carora au aparut rataciri, dintre care si cele pomenite, s-au petrecut in general cu copii sau adolescenti, dinadins alesi de catre Ispititor, pentru ca nevinovatia lor sa serveasca drept garantie a sfinteniei acelor aparitii. Alteori au fost folosite in aceleasi scopuri persoane in varsta, foarte credincioase, dar usor influentţabile, inclinate a crede tot ceea ce era invaluit in suprafiresc. In toate cazurile mentionate, nalucirile diferitelor intruchipari ceresti, si in special ale Maicii Domnului, urmareau sa castige increderea vizionarilor prin tot felul de promisiuni, recompense si aprecieri magulitoare, flatandu-le amorul propriu si starnind in sufletul lor un duh de mandrie si de slava desarta. Vedeniile au comunicat si secrete, pe care vizionarii nu aveau voie sa le spuna nimanui, ceea ce ii subordona si mai mult nalucirii respective. Asemenea atitudini sunt insa potrivnice spiritului autenticelor teofanii, cunoscute din traditia Bisericii si din Vietile Sfintilor” (Mihai Urzică, unul dintre putinii care au analizat „aparitiile mariane” prin prisma Sfintei Traditii).
La Medjugorje, „Maica Domnului” i-a transmis unui preot catolic care ramasese foarte mirat de faptul ca un copil ortodox primise vindecare: „Musulmanii si ortodocsii au aceeasi calitate ca si catolicii, sunt egali in fata Fiului Meu si in fata Mea; voi sunteti toti copiii Mei. Desigur, nu toate religiile sunt egale, dar toti oamenii sunt egali in fata lui Dumnezeu, asa cum spune Sfantul Paul. (...) Cei care nu sunt catolici sunt si ei creaturi facute sa ajunga intr-o zi in casa Tatalui” . Tot acolo, dar doi ani mai tarziu, i-a indemnat pe catolici: „Iubiti-i pe fratii vostri, sarbii ortodocsi si musulmanii, precum si pe ateii care va persecuta.” [6,101].
A aprecia daca „aratarile mariane” sunt sau nu inselari nu se poate face decat daca se tine seama de mesajele rostite de aceste „aratari”. Daca la Fatima s-ar fi aratat Maica Domnului, atunci cu siguranta nu ar fi cerut catolicizarea Rusiei pravoslavnice. Daca s-ar fi aratat la Medjugorje, nu i-ar fi impartit pe oameni in catolici si necatolici (ortodocsii fiind considerati astfel mai aproape de musulmani); ci poate i-ar fi sfatuit pe catolici sa revina la dreapta-credinta a ortodocsilor, care este credinta Bisericii nedespartite.
Desi este o afirmaţie grea, afirmatia lui Mihai Urzica referitoare la faptul ca ACESTE APARITII SUNT DEMONICE este adevarata. Este singura apreciere care se poate argumenta cu ajutorul Sfintei Traditii. Celelalte aprecieri, desi sunt facute in numele dragostei si al intelegerii (si sunt intarite de marturia pelerinilor ortodocsi la aceste noi „locuri sfinte”), sunt patate de noroiul inselarii.
Mihai Urzica mai scria: „ORICE ABATERE DE LA DREAPTA CREDINTA SI DE LA ADEVAR ESTE O RATACIRE SI ORICE RATACIRE ARE O ORIGINE TENEBROASA, INDIFERENT DE MIJLOACELE SI DE CAILE PRIN CARE A PROVENIT. PRIN ORICE CREDINTA GRESITA PE CARE ISPITITORUL O PROVOACA, EL URMARESTE SA CASTIGE INCREDEREA CREDINCIOSULUI, A UNOR INTREGI COMUNITATI CRESTINE, PENTRU A LE COMPROMITE MANTUIREA SUFLETELOR. SI ASTFEL, ATAT CREDINCIOSUL CARE S-A INSELAT CAT SI CLERUL BISERICII CARE A GIRAT ASEMENEA CAZURI DUBIOASE SI OBSCURE, AJUNG IN CELE DIN URMA SA POARTE STIGMATUL SATANEI.
O RATACIRE ACCEPTATA PE O ASTFEL DE CALE SI STRECURATA IN OBSTEA CREDINCIOSILOR CU BINECUVANTARI SACERDOTALE ANTRENEAZA APOI SI ALTE RATACIRI MAI MARI,IN MASURA IN CARE DUMNEZEU INGADUIE ASEMENEA UNELTIRI ALE SATANEI, DIN PRICINA STARII DE PACAT IN CARE SE AFLA LUMEA. DUMNEZEU PUNE ASTFEL LA INCERCARE EVLAVIA CRESTINILOR SI INTELEGEREA NEALTERATA A CREDINTEI PRECUM SI A BUNEI INDRUMARI PE CARE EI TREBUIE SA O DEA CREDINCIOSILOR. DAR, DIN PACATE, MULTI SE POTICNESC, IAR UNII DINTRE CARMUITORII TURMEI LUI HRISTOS LASA SA INTRE IN STAUL LUPI RAPITORI IMBRACATI IN BLANA DE OAIE.
VA VENI TOTUSI O ZI - CANDVA - CAND ATAT EI CAT SI TOTI CEI CARE S-AU IMPARTASIT DE FALSELE TEOFANII VOR VEDEA, CU ALTI OCHI, CA ARATARILE DE CARE S-AU IMPARTASIT AVEAU, DE FAPT, COARNE SI COADA DE CAPRA”

[Grigorie]

MariaB

Aha! Deci dogma infailibilitatii are valabilitate numai dupa ce a fost formulata de Conciliul I Vatican (1871), nu si inainte de acest moment. Acum totul e clar.

Atentie! vezi ca o sa te incurci incercand sa justifici astfel de minciuni. Vorba din popor zice: Minciuna are picioare scurte!
Nu inteleg de ce va incapatanati sa aparati o dogma vadit gresita, in loc sa recunoasteti ca v-ati inselat. De mai bine de o mie de ani Occidentul merge din greseala in greseala dpdv dogmatic:
- a introdus Filioque, reducand Persoanele Sfinntei Treimi la simple relatii
- a introdus dogma despre gratia creata (care-l izoleaza pe om de Dumnezeu)
- a cerut (trecand peste iubirea frateasca) recunoasterea primatului papal
- a proclamat infailibilitatea papala
Rezultatul? Sfanta Treime este o "esenta" inchisa in transcendent, necomunicand cu creatia direct, ci prin intermediul unui om (papa = Vicarius Christi), investit cu puteri absolute. Daca apareati cu teoria asta in timpul Sfintilor Parinti, acestia v-ar fi zis-o clar: EREZIE! Noi astazi ne ascundem dupa formule diplomatice si nu indraznim sa spunem ca "imparatul este gol".

[Grigorie]

MariaB
Spune-mi, te rog, de ce in apa "sfintita" de la romano-catolici se pune sare? Ca sa nu miroasa urat, neavand lucrarea harului?
Cunosti episodul petrecut la Alba-Iulia in timpul lui Mihai Viteazul? O pictura care aminteste despre acest eveniment se afla in Palatul Patriarhal din Bucuresti.

[Grigorie]

MariaB

http://www.ziaruldemures.ro/fullnews1.php?ID=3073&IDQ=Infailibilitatea+papal
http://www.forum-catolic.cnet.ro/viewtopic.php?t=559&sid=83b8bc6d2c1fbfd249c26487e8 2baf53

[Grigorie]

MariaB
Am intrat pe forumul catolic, am dat de tine si acolo, am aflat ca esti o ortodoxa convertita la romano-catolicism. Your choice!
Si ce am vazut pe acest forum catolic? O atitudine in general irenica, intelegatoare (in comparatie cu "intoleranta" ortodocsilor), mandria de a fi catolic si un aer usor superior fata de "neuniti" (acatolici!)(Desi mascat cu grija, acest aer de superioritate iese la iveala adesea). Am intrat in pamant de rusine vazand iubirea care va anima pe voi, nu ca pe noi, ortodocsii, care va privim cu ura, incercam sa ne definim prin opozitie fata de voi, va calomniem la tot pasul, s.c.l.
Am incercat sa redau atmosfera de pe acel forum, unde exista tematici interesante (cum ar fi "fundamentalismul ortodox").

Ce nu prea am vazut pe acel forum (dar poate ca nu am cautat suficient!) este absenta unor discutii de substanta pe marginea diferentelor dintre cele doua confesiuni. Se merge pe ideea ca nu e treaba noastra, ci a teologilor, ca ortodoxia este doar o parte a catolicismului, care are o viziune mai larga, ca de fapt ceea ce e cu adevarat important este comuniunea cu Scaunul Apostolic (oare Roma este singurul scaun apostolic?), s.a.m.d. Impresia lasata: SUPERFICIALITATE. Nu se cauta adevarul de credinta, ci unitatea sub umbrela protectoare a papei, de care ascultand, suntem feriti de greseala. (By the way, MariaB, nu mi-ai raspuns la intrebarea cu papa Honoriu anatematizat de sinodul VI ecumenic. Ce intelegem din acea condamnare? Nu numai ca un episcop al Romei poate sa greseasca, dar, si mai important, ca Biserica (prin sinoade) il poate condamna. In primele veacuri nu exista defel ceea ce se intelege astazi prin papa)
Mai inainte de a cere de la Tatal "ca toti sa fie una", Mantuitorul Hristos s-a rugat in Gradina Ghetsimani astfel: "sfinteste-i pe ei intru Adevarul Tau". Asadar intai adevarul, apoi unitatea. Ce unitate poate fi intre cei care nu cred la fel?

Ar fi foarte multe de zis, dar am impresia (iertate sa-mi fie vorbele dure, dar si noi va iubim si va dorim alaturi! e pentru trezire duhovniceasca) ca romano-catolicii se afla intr-o stare de insensibilitate duhovniceasca, sunt incapabili sa deosebeasca duhurile (vezi Medjugorie, Fatima, Garabandal, penticostalismul catolic, etc), sa surprinda subtilitatile teologice (dovada ca pentru ei nu exista diferente intre ortodoxie si romano-catolicism!).

As recomanda cu caldura oricarui catolic cartea abatelui Placide Dessaille "Nostalgia ortodoxiei". La fel cartile lui Yannaras, Iustin Popovici, D. Staniloae, s.a., ca si cele de istorie bisericeasca. Macar pentru a constientiza diferentele, pe care voi, catolicii, pareti ca le ignorati cu desavarsire.

Din pacate este foarte trist ca ierarhia ortodoxa (o parte), in numele unei false iubiri (de fapt e vorba de sponsorizari, burse, sprijin politic din partea statelor catolice, ajutor masonic), oricum nu din iubirea de adevar, transmite mesaje false, producand confuzie si in randul ortodocsilor, si al catolicilor. Nu uitati insa ca numele ierarhilor (in general) sunt trecatoare, numele sfintilor si parintilor duhovnicesti sunt pomenite cu drag peste veacuri.

[iosif]

În prealabil postat de Grigorie

MariaB
Am intrat pe forumul catolic, am dat de tine si acolo, am aflat ca esti o ortodoxa convertita la romano-catolicism. Your choice!
Si ce am vazut pe acest forum catolic? O atitudine in general irenica, intelegatoare (in comparatie cu "intoleranta" ortodocsilor), mandria de a fi catolic si un aer usor superior fata de "neuniti" (acatolici!)(Desi mascat cu grija, acest aer de superioritate iese la iveala adesea). Am intrat in pamant de rusine vazand iubirea care va anima pe voi, nu ca pe noi, ortodocsii, care va privim cu ura, incercam sa ne definim prin opozitie fata de voi, va calomniem la tot pasul, s.c.l.
Am incercat sa redau atmosfera de pe acel forum, unde exista tematici interesante (cum ar fi "fundamentalismul ortodox").

Ce nu prea am vazut pe acel forum (dar poate ca nu am cautat suficient!) este absenta unor discutii de substanta pe marginea diferentelor dintre cele doua confesiuni. Se merge pe ideea ca nu e treaba noastra, ci a teologilor, ca ortodoxia este doar o parte a catolicismului, care are o viziune mai larga, ca de fapt ceea ce e cu adevarat important este comuniunea cu Scaunul Apostolic (oare Roma este singurul scaun apostolic?), s.a.m.d. Impresia lasata: SUPERFICIALITATE. Nu se cauta adevarul de credinta, ci unitatea sub umbrela protectoare a papei, de care ascultand, suntem feriti de greseala. (By the way, MariaB, nu mi-ai raspuns la intrebarea cu papa Honoriu anatematizat de sinodul VI ecumenic. Ce intelegem din acea condamnare? Nu numai ca un episcop al Romei poate sa greseasca, dar, si mai important, ca Biserica (prin sinoade) il poate condamna. In primele veacuri nu exista defel ceea ce se intelege astazi prin papa)
Mai inainte de a cere de la Tatal "ca toti sa fie una", Mantuitorul Hristos s-a rugat in Gradina Ghetsimani astfel: "sfinteste-i pe ei intru Adevarul Tau". Asadar intai adevarul, apoi unitatea. Ce unitate poate fi intre cei care nu cred la fel?

Ar fi foarte multe de zis, dar am impresia (iertate sa-mi fie vorbele dure, dar si noi va iubim si va dorim alaturi! e pentru trezire duhovniceasca) ca romano-catolicii se afla intr-o stare de insensibilitate duhovniceasca, sunt incapabili sa deosebeasca duhurile (vezi Medjugorie, Fatima, Garabandal, penticostalismul catolic, etc), sa surprinda subtilitatile teologice (dovada ca pentru ei nu exista diferente intre ortodoxie si romano-catolicism!).

As recomanda cu caldura oricarui catolic cartea abatelui Placide Dessaille "Nostalgia ortodoxiei". La fel cartile lui Yannaras, Iustin Popovici, D. Staniloae, s.a., ca si cele de istorie bisericeasca. Macar pentru a constientiza diferentele, pe care voi, catolicii, pareti ca le ignorati cu desavarsire.

Din pacate este foarte trist ca ierarhia ortodoxa (o parte), in numele unei false iubiri (de fapt e vorba de sponsorizari, burse, sprijin politic din partea statelor catolice, ajutor masonic), oricum nu din iubirea de adevar, transmite mesaje false, producand confuzie si in randul ortodocsilor, si al catolicilor. Nu uitati insa ca numele ierarhilor (in general) sunt trecatoare, numele sfintilor si parintilor duhovnicesti sunt pomenite cu drag peste veacuri.

Foarte frumos. Mi-a placut f mult acest mesaj, chiar daca nu intru totul obiectiv. Asa este, fara adevar nu exista unitate. Ai subliniat exceptional acest lucru.

Mai exista un aspect pe care l-ai subliniat foarte bine, respectiv insensibilitatea la adevarurile duhovnicesti care este destul de raspandinta in Occident, in general. Sa stii ca la noi romano-catolicii preiau totusi ceva din spiritualitatea ortodoxa, in Romania e totusi o particularitate. Nu sunt atat de insensibili. Credinta in sfintele moaste, in icoanele facatoare de minuni, in puterea celor sfinte e mai intalnita printre catolicii din Romania decat printre cei din Occident. Asta inseamna clar ca Ortodoxia influenteaza si catolicismul din Romania, prin credinciosii ortodocsi evalviosi, care sunt destui, slava Domnului.

Si sa stii ca unitatea dintre noi si catolici, chiar daca nu are motive sa fie deplina din pricina diferentelor acumulate in timp, totusi are o baza solida pentru un dialog ecumenic. Si in acest context, atitudinea ecumenica a ierarhilor nostri este pe deplin justificabila.

[iosif]

În prealabil postat de Grigorie

MariaB
Am intrat pe forumul catolic, am dat de tine si acolo, am aflat ca esti o ortodoxa convertita la romano-catolicism. Your choice!
Si ce am vazut pe acest forum catolic? O atitudine in general irenica, intelegatoare (in comparatie cu "intoleranta" ortodocsilor), mandria de a fi catolic si un aer usor superior fata de "neuniti" (acatolici!)(Desi mascat cu grija, acest aer de superioritate iese la iveala adesea). Am intrat in pamant de rusine vazand iubirea care va anima pe voi, nu ca pe noi, ortodocsii, care va privim cu ura, incercam sa ne definim prin opozitie fata de voi, va calomniem la tot pasul, s.c.l.
Am incercat sa redau atmosfera de pe acel forum, unde exista tematici interesante (cum ar fi "fundamentalismul ortodox").

Ce nu prea am vazut pe acel forum (dar poate ca nu am cautat suficient!) este absenta unor discutii de substanta pe marginea diferentelor dintre cele doua confesiuni. Se merge pe ideea ca nu e treaba noastra, ci a teologilor, ca ortodoxia este doar o parte a catolicismului, care are o viziune mai larga, ca de fapt ceea ce e cu adevarat important este comuniunea cu Scaunul Apostolic (oare Roma este singurul scaun apostolic?), s.a.m.d. Impresia lasata: SUPERFICIALITATE. Nu se cauta adevarul de credinta, ci unitatea sub umbrela protectoare a papei, de care ascultand, suntem feriti de greseala. (By the way, MariaB, nu mi-ai raspuns la intrebarea cu papa Honoriu anatematizat de sinodul VI ecumenic. Ce intelegem din acea condamnare? Nu numai ca un episcop al Romei poate sa greseasca, dar, si mai important, ca Biserica (prin sinoade) il poate condamna. In primele veacuri nu exista defel ceea ce se intelege astazi prin papa)
Mai inainte de a cere de la Tatal "ca toti sa fie una", Mantuitorul Hristos s-a rugat in Gradina Ghetsimani astfel: "sfinteste-i pe ei intru Adevarul Tau". Asadar intai adevarul, apoi unitatea. Ce unitate poate fi intre cei care nu cred la fel?

Ar fi foarte multe de zis, dar am impresia (iertate sa-mi fie vorbele dure, dar si noi va iubim si va dorim alaturi! e pentru trezire duhovniceasca) ca romano-catolicii se afla intr-o stare de insensibilitate duhovniceasca, sunt incapabili sa deosebeasca duhurile (vezi Medjugorie, Fatima, Garabandal, penticostalismul catolic, etc), sa surprinda subtilitatile teologice (dovada ca pentru ei nu exista diferente intre ortodoxie si romano-catolicism!).

As recomanda cu caldura oricarui catolic cartea abatelui Placide Dessaille "Nostalgia ortodoxiei". La fel cartile lui Yannaras, Iustin Popovici, D. Staniloae, s.a., ca si cele de istorie bisericeasca. Macar pentru a constientiza diferentele, pe care voi, catolicii, pareti ca le ignorati cu desavarsire.

Din pacate este foarte trist ca ierarhia ortodoxa (o parte), in numele unei false iubiri (de fapt e vorba de sponsorizari, burse, sprijin politic din partea statelor catolice, ajutor masonic), oricum nu din iubirea de adevar, transmite mesaje false, producand confuzie si in randul ortodocsilor, si al catolicilor. Nu uitati insa ca numele ierarhilor (in general) sunt trecatoare, numele sfintilor si parintilor duhovnicesti sunt pomenite cu drag peste veacuri.

Foarte frumos. Mi-a placut f mult acest mesaj, chiar daca nu intru totul obiectiv. Asa este, fara adevar nu exista unitate. Ai subliniat exceptional acest lucru.

Mai exista un aspect pe care l-ai subliniat foarte bine, respectiv insensibilitatea la adevarurile duhovnicesti care este destul de raspandinta in Occident, in general. Sa stii ca la noi romano-catolicii preiau totusi ceva din spiritualitatea ortodoxa, in Romania e totusi o particularitate. Nu sunt atat de insensibili. Credinta in sfintele moaste, in icoanele facatoare de minuni, in puterea celor sfinte e mai intalnita printre catolicii din Romania decat printre cei din Occident. Asta inseamna clar ca Ortodoxia influenteaza si catolicismul din Romania, prin credinciosii ortodocsi evalviosi, care sunt destui, slava Domnului.

Si sa stii ca unitatea dintre noi si catolici, chiar daca nu are motive sa fie deplina din pricina diferentelor acumulate in timp, totusi exista o baza solida pentru un dialog ecumenic. Si in acest context, atitudinea ecumenica a ierarhilor nostri este pe deplin justificabila.

[Grigorie]

Atunci cand intram in polemica exista (aproape inevitabil) tendinta de a exagera, sau uneori discutia capata accente mai stridente. Imi pare rau cand se intampla asta, mai ales ca in alte situatii, cand e vorba se na raportam la alte religii sau curente necrestine ii privim pe catolici (ca si pe protestanti) ca pe niste frati.

Cu toate acestea nu trebuie sa trecem cu vederea deosebirile dintre noi. Ele sunt reale, avem spiritualitati diferite. Dar nu varietatea ne sperie (dimpotriva, ea exista si in ortodoxie si e binevenita), ci corectitudinea caii. La nivelul credinciosului obisnuit nu se observa foarte tare diferentele, insa cand cineva se angajeaza mai hotarat pe calea poruncilor Mantuitorului este pus in fata unor alegeri: nu poate fi si ortodox si romano-catolic simultan. La nivelul sfintilor, cei care sunt "produsul finit" al unei spiritualitati, se observa diferentele. Sf. Ignatie Briancianinov are o carte interesanta, "Despre inselare", in care vorbeste despre starea de inselare sau amagire a unor "sfinti" catolici. Nu am timp sa dau acum mai multe detalii, dar voi reveni.
De ce marii parinti ortodocsi sunt critici la adresa catolicismului? Pentru ca ei au vazut in viata sfintilor catolici (i.e. a celor propusi de BRC ca modele) lucruri care vin de la Inselatorul. Aparitiile marianice, stigmatele, penticostalismul, cultul inimii lui Isus sau al Mariei, s.a. - sunt toate manifestari ale unei spiritualitati false, in spatele careia nu sta Duhul Sfant, ci alt duh. Din pacate la ei sunt putini cei care mai vad lucrarea demonica in spatele acestor manifestari.

Un romano-catolic contemporan nu prea mai stie sa deosebeasca graul de neghina, nu mai simte pericolele duhovnicesti, este un optimist naiv.

[antiecumenism]

În prealabil postat de Grigorie

Sf. Ignatie Briancianinov are o carte interesanta, "Despre inselare", in care vorbeste despre starea de inselare sau amagire a unor "sfinti" catolici.

O sa dau eu cateva citate din cartea Sfantului Ignatie Briancianinov:” Despre inselare”

Ť Ca pilda de carte ascetica scrisa in acea stare de inselare numita "parere" putem da lucrarea lui Toma de Kempis, numita "Urmarea lui Hristos". Ea rasufla o patima subtire a dulcetii si o cugetare semeata, care naste in oamenii orbiti si plini pe deasupra peste masura de patimi, o desfatare pe care ei o socot gustare a harului Dumnezeiesc. Nefericitii si intunecatii ! Ei nu pricep, ca adulmecand damful subtire al patimilor care traiesc in ei, se indulcesc de el, socotindu-l in orbirea lor, mireasma a harului ! Ei nu inteleg ca de desfatarea duhovniceasca sunt in stare doar sfintii, ca inaintea desfatarii duhovnicesti trebuie sa mearga pocainta si curatirea de patimi, ca desfatarea duhovniceasca nu sta in puterea pacatosului, ca el trebuie sa se cunoasca pe sine ca fiind nevrednic de desfatare, sa o alunge, daca aceasta va incepe sa-i dea tarcoale, sa o alunge ca pe un lucru nepotrivit cu el, ca pe o vadita si pierzatoare amagire de sine, ca pe o miscare subtire a slavei desarte, a cugetarii semete si a patimii dulcetii. In pustnicie, au ajuns, asemenea lui Malpas, la cea mai vartoasa inselare demonica Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola si alii nevoitori ai latinilor (Dupa caderea Bisericii de Apus de la cea din Rasarit), recunoscuti de ei ca sfinti. "Atunci cand Francisc a fost rapit la cer" spune scriitorul Vietii acestuia, "Dumnezeu Tatal, vazandu-l, S-a intrebat, fiind pentru o clipa in nedumerire: cui sa dea intaietate, Fiului Sau Celui dupa fire, sau fiului dupa har - Francisc". Ce poate fi mai cumplit, mai had decat aceasta hula, ce poate fi mai intristator decat aceasta amagire ! Ť

“Inselarea isi ridica, deja, in chip firesc capul pe temeiul hulirii impotriva lui Dumnezeu prin care este schimonosita la eretici credinta dogmatica. Purtarea nevoitorilor latinilor, cuprinsi fiind de inselare, a fost intotdeauna "extatica" din pricina neobisnuitei lor infierbantari trupesti si patimase. Intr-o asemenea stare se afla(Ignatiu de Loyola, intemeietorul Ordinului iezuitilor. Inchipuirea lui era atat de aprinsa si de atatata, incat, precum el insusi spunea, avea nevoie doar sa o voiasca si sa intrebuinteze oarecare sfortare ca sa-i apara inainte, dupa bunul sau plac, iadul sau raiul. Aparitia raiului si iadului se savarsea nu doar prin lucrarea inchipuirii omenesti; lucrarea inchipuirii omenesti, de una singura, este neindestulatoare pentru aceasta: faptul se savarsea prin lucrarea demonilor, care isi uneau prisositoarea lor lucrare cu lucrarea neindestulatoare omeneasca, adaugand lucrare la lucrare, plinind o lucrare prin cealalta, pe temelia liberei vointe a omului care si-a ales si si-a insusit o indreptare mincinoasa. ť

Ť Ucenicul: Spui ca lucrarea "Urmarea lui Hristos" a fost scrisa din amagire de sine; totusi, ea are o multime de admiratori chiar printre fiii Bisericii Ortodoxe !

Staretul: Tocmai ca acestia, fiind extaziati de valoarea ei, isi dau cu parerea despre aceasta valoare fara sa aiba nici o pricepere. In inainte-cuvantarea traducatorului rus la cartea "Urmarea lui Hristos" - editia din anul 1834, tiparita la Moscova - se spune: "Un foarte luminat barbat - rus, ortodox - obisnuia sa spuna: "Daca mi s-ar cere parerea as indrazni sa asez scrierea lui Kempis indata dupa Sfanta Scriptura". Aceasta sentinta atat de hotarata da unui scriitor de alta lege deplina intaietate asupra tuturor Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, iar cel ce se rosteste, pune parerea sa mai presus de asezamintele intregii Biserici, care, la Sfintele Sinoade, a recunoscut scrierile Sfintilor Parinti ca fiind de Dumnezeu insuflate, randuind citirea lor nu numai spre zidirea sufleteasca a tuturor fiilor sai, ci si ca indreptar pentru dezlegarea problemelor bisericesti. In scrierile Parintilor se afla pastrata o mare comoara duhovniceasca, crestina si bisericeasca: predania dogmatica si morala a Sfintei Biserici. Este vadit ca "Urmarea lui Hristos" este cea care l-a adus pe sus-pomenitul barbat intr-o asemenea stare care sa-l faca a se rosti intr-un fel atat de indraznet, atat de gresit, atat de trist*.
* "Urmarea" atunci cand a aparut pentru prima oara, a fost osandita chiar de Biserica sa latina, fiind pusa sub urmarirea Inchizitiei. Urmarirea a incetat, mai apoi, si s-a prefacut in protectie, atunci cand s-a vazut ca aceasta carte este o buna unealta de propaganda in randul oamenilor care si-au pierdut adevarata intelegere a crestinismului si au pastrat fata de el doar o legatura de suprafata. Sub numele de propaganda papista, se intelege aici acea parere despre Papa, pe care Papa vrea sa o insufle despre sine omenirii, adica parerea despre puterea suprema, autocratica, nemarginita pe care Papa ar fi avand-o asupra lumii. Propaganda, avand acest tel, prea putin ia seama la calitatea invataturii pe care o propune; ei ii convine orice contribuie la implinirea telului sau - chiar si credinta in Hristos fara parasirea credintei in idoli.

Ť Aceasta. este amagirea de sine ! Aceasta este inselare ! Ea a luat fiinta din pareri mincinoase; parerile mincinoase au luat nastere din simtirile gresite impartasite de cartea cu pricina. In aceasta carte traieste si din aceasta carte rasufla ungerea duhului celui viclean, care ii linguseste pe cititorii ei, imbatandu-i cu otrava minciunii, otrava indulcita cu mirodeniile subtiri ale semetei cugetari, slavei desarte si patimii dulcetii. Cartea ii poarta pe cititorii sai drept spre partasia cu Dumnezeu, fara a-i curati, mai inainte, prin pocainta: de aceea si starneste o deosebita aplecare spre ea in oamenii patimasi, care nu au batut cararea pocaintei, care nu au fost preveniti cu privire la amagirea de sine si la inselare, care nu au luat povata din invatatura Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, cum sa vietuiasca dupa legea duhovniceasca. Cartea lucreaza cu putere asupra sangelui si nervilor, ii atata - si de aceea ea place cu osebire oamenilor robiti simturilor: de aceasta carte poti sa te indulcesti fara a te lepada de despartirile grosolane ale simturilor. Cugetarea semeata, subtirea patima a dulcetii si slava desarta sunt infatisate de aceasta carte ca lucrare a harului Dumnezeiesc. Adulmecandu-si dezmatul in forma subtire a lucrarii sale, oamenii trupesti cad in extaz de atata betie, de desfatarea capatata fara de osteneala, fara lepadare de sine, fara pocainta, fara rastignirea trupului cu patimile si poftele" ( 1 Galat.5, 24), prin lingusirea starii de cadere. Manati de orbirea si de trufia lor, ei trec cu veselie din patul iubirii dobitocesti in patul unei iubiri si mai nelegiuite, care domneste in casa de desfranare a duhurilor lepadate ť.