despre vopsitul parului

[Juli]

...Ca tot spicuiam din carte, Monica Fermo, actuala Monahie Ecaterina, a continuat sa-si vopseasca parul o perioada (cat a mai stat in teatru) chiar si dupa minunea petrecuta ce ea dupa Sfantul Botez, cu dezlegare, bineinteles, de la Parintele Argatu...

Da, vom spune, dar ea e o exceptie...
Toti suntem pana la urma.

[2io]

În prealabil postat de Juli

...Ca tot spicuiam din carte, Monica Fermo, actuala Monahie Ecaterina, a continuat sa-si vopseasca parul o perioada (cat a mai stat in teatru) chiar si dupa minunea petrecuta ce ea dupa Sfantul Botez, cu dezlegare, bineinteles, de la Parintele Argatu...

Da, vom spune, dar ea e o exceptie...
Toti suntem pana la urma.

Aici merita amintita o invatatura din Patericul Mirenilor:

Într-o vineri, în timp ce spovedea ucenicii, asa cum făcea în fiecare săptămână, părintele Ioan a fost chemat de urgentă la un spital, să împărtăsească un bolnav.
O femeie îmbrăcată cu haine foarte elegante l-a întrebat:
- Cam în cât timp veniti, părinte?
- Cam în două ore.
Femeia a iesit din biserică, s-a suit într-o masină scumpă si a plecat. S-a întors cu putin înaintea părintelui si a început să citească.
Când a văzut-o, părintele a întrebat-o:
- Nu te-ai plictisit?
- Nu, am fost si am mâncat o pizza, si m-am plimbat putin în parc.
- Ce citesti?
- O istorie a sociologiei.
Părintele a început să spovedească din nou. După ce a spovedit-o pe femeie, a venit rândul unei bătrâne:
- Părinte, sunt tare tulburată, am tot judecat-o pe femeia asta de dinainte si nu am liniste. Ce caută bogatii ăstia la biserică? Ati auzit că a fost la pizza, în timp ce noi vă asteptam aici. Ati văzut ce masină are? Dacă ar vinde-o, ar sătura multi săraci. Si cât de scump se îmbracă.
- Nu e bine că ai judecat-o. Femeia asta se nevoieste mai mult decât tine.
- Cum asa, părinte?
- Ia spune-mi, de câti ani vii la biserică?
- De zece ani.
- Când erai de vârsta acestei femei, ce făceai?
- Nu aveam treabă cu biserica, trăiam numai pentru mine si pentru familia mea. Nu credeam în Dumnezeu.
- Cu banii cum o duceai atunci?
- Prost. Mâncare putină, haine frumoase cumpăram rar…
- După ce te-ai apropiat de biserică, ti-a fost greu să postesti?
- Nu, cum să îmi fie? Am mâncat la fel de bine. Ba chiar mâncarea de post mă îngrasă.
- Asta dacă mănânci fără măsură. Acum, ascultă-mă. Femeia asta e văduva unui ministru. A avut trei masini, a păstrat-o pe cea mai veche. Pe celelalte două le-a vândut, si banii i-a donat pentru ridicarea unei biserici. A vrut să o vândă si pe asta, dar i-am spus să nu se grăbească, ca să nu îi pară rău după aceea. Va veni vremea când se va obisnui să meargă cu autobuzul, si o va vinde. Sau poate îsi va lua o masină mai ieftină. Să stii că si pe ea o mustră constiinta că săracii mor de foame si ea circulă cu asa o masină.
- Bine, masina, dar hainele?
- Femeia asta, până să se apropie de biserică, adică până acum un an, îsi cumpăra lunar haine, încăltăminte, farduri si toate prostiile. De un an de zile nu si-a cumpărat nimic. O parte din haine le-a dat de pomană, si si-a păstrat numai câteva. Si nu pentru că e văduvă de cinci ani. Dacă nu s-ar fi apropiat de biserică, s-ar fi măritat deja din nou cu un mare patron. Se va recăsători cu un om cât se poate de simplu, dar cu un suflet mare. Nu s-a uitat la starea lui materială, si nici nu s-a purtat ca si cum conditia ei socială i-ar oferi o anume superioritate.
- Bine, dar să mănânci pizza în zi de post?
- În primul rând ar trebui să stii si tu că există pizza de post. Este adevărat că e bine să căutăm nu numai să mâncăm bucate de post, ci si să mâncăm ceea ce nu ne oferă mari plăceri gastronomice. Înfrânarea nu e numai de la carne, brânză si ouă, ci si de la ceea ce stârneste lăcomia. Pentru mine, pentru tine si pentru multi altii, pizza e o mâncare aleasă. Dar nu e greu să îti dai seama că, la delicatesurile pe care ea le mânca înainte, pizza pe care o mănâncă e semn de mare înfrânare. Nu toti oamenii pot fi judecati după aceleasi criterii. Ceea ce pentru tine e o mâncare obisnuită, să zicem o portie de salată orientală, pentru un sărac care scotoceste prin gunoaie e o masă de sărbătoare.
Dumnezeu ne judecă pe fiecare în parte după caracteristicile, talantii, slăbiciunile si luptele fiecăruia. Acesta e un alt motiv pentru care nu trebuie să ne judecăm unii pe altii: pentru că niciodată nu putem sti dacă cel pe care îl judecăm după criterii înselătoare nu e mult mai sporit decât noi în viata duhovnicească.
Ca să nu lungim vorba: tu, după ce te-ai apropiat de biserică, nu ai luat asupra ta o cruce foarte grea. Pe când ea, chiar dacă pare o fiintă comodă, trece printr-o schimbare foarte profundă: încet-încet, renuntă la tot ce nu îi este de folos. Ea ar fi vrut să o facă într-un ritm si mai rapid, dar nu am lăsat-o eu, tocmai pentru ca nu cumva mai apoi să cadă în deznădejde si să jinduiască după cele pe care le-a părăsit. Cu ce te-ai ales că ai judecat-o? Cu nimic. Dacă vrei să te mântuiesti, vezi-ti de viata ta si nu îi mai judeca pe altii.

[o_copila]

Cat adevar in exemplul acesta din Pateric!
Ar trebui sa nu-i mai judecam pe cei din jur, iar atunci cand o facem din dorinta de a-i indrepta, ar trebui, macar, sa fim mai diplomati, sa le aratam dragostea noastra…
Poate ca nu era cazul sa deschid un topic cu problema mea. In fine… Nu stiam ce sa fac, credeam ca poate o sa gasesc o modalitate <eficienta> prin care sa reusesc sa o conving pe mama mea ca nu e bine sa se vopseasca, ca acest lucru nu ii ajuta la mantuire. Dar asa cum ziceati si voi, chestia cu vopsitul este doar ceva de <forma> (aspect), fiind mult mai important <fondul> (cugetul si credinta). Astfel, am pretuit mai mult forma decat fondul. Desigur, si forma este importanta, dar nu atat de mult precum fondul…
Dar poate ca nu sunt eu in masura sa-i <dau lectii> mamei mele. De fapt, chiar nu sunt! Din fericire, nu stiu cum, dar mama nu mi-a mai zis sa o vopsesc, fara sa-i mai spun ceva... :) De fapt… cred ca stiu: cu ajutorul Domnului, prin rugaciunile voastre :) Va multmesc mult!
Consider, in continuare, ca vopsitul, machiatul sunt lucruri nefolositoare, care nu ajuta la mantuire. Mie una nu mi-ar placea ca prietenului meu sa-i placa la mine culoarea parului (chiar si nevopsit), sau cum mi-ar sta machiata, ci vreau sa-mi admire caracterul, sa-i placa de mine ca om, sa-i placa sufletul meu… Nu vreau sa-i placa trupul, ci sufletul meu. Ma intreb: dac se uita la trup, se mai uita si la suflet?
Nu mi se pare prea potrivita comparatia dintre vopsit (un capriciu) si taiatul unghiilor si tuns (necesitati igienice; acum, depinde si cum te tunzi, ca daca te tunzi ca sa fii pe placul barbatilor…), sau dintre voia Domnului (de ex., de a avea parul alb, lucru si firesc) si un accident, care necesita o interventie medicala (fiindu-ti taiate venele, sa refuzi interventia medicului). Din contra, chiar este pacat sa-ti neglijezi sanatatea (am citit in mai multe indreptare pt. spovedanie), sa-i sfidezi pe doctorii “pe care i-a randuit Domnul” (Sirah 38, 1).
Cred ca ar trebui sa cumpanim mai mult lucrurile, pentru a nu cadea in extreme, lucru la care se ajunge destul de usor!…
Va multumesc tuturor pentru ajutor, pentru sfaturi si gandurile bune… :)
Dumnezeu sa ne ajute pe toti!
Ioana-Raluca

[calator]

Tu esti un intreg: trup si suflet Nu esti numai una sau numai alta. Cine o sa -i fie drag de tine o sa i placa ambele. Asa ca ai grija de amandoua. Cand o femeie se vopseste se simte si sufleteste altfel. Acest lucru poate fi foarte important. Fiecare iese dintr-o anumita stare diferit: una se tunde, alta asculta muzica. Uneori pur si simplu evem nevoie de o scuimbare. Nu putem schimba barbatul, copilul necazurile dar macar ne putem schimba tunsoarea, culoarea buzelor. Alteori vrem sa ne mai amagim un pic, ca timpul nu trece, ca nu imbatrinim. Cred ca si aceste lucruri pot fi privite duhovniceste. Chiar daca nu ajuta la mantuire ajuta la ceva (la felul in care ne simtim si asta poate fi important pentru mantuire) Sunt o gramada de lucrui care nu ajuta in mod direct la mantuire dar pe care le facem, le dorim, ne bucuram de ele. Am fost la o piesa de teatru Ma ajuta la mantuire? Poate ca nu, dar cat de bine a fost !

[2io]

În prealabil postat de calator

Am fost la o piesa de teatru Ma ajuta la mantuire? Poate ca nu, dar cat de bine a fost !

Iertare ca nu spun ceva cu cuvintele mele, dar ce as putea adauga mai mult la acest text din Pateric:

11. După slujbă, un tânăr s-a apropiat de preot si l-a întrebat:
- Părinte, îmi dati binecuvântare să mă duc mâine cu colegii mei la un film? Am terminat sesiunea si vreau să mă relaxez putin.
- La ce film vreti să mergeti?
- La o comedie.
- Dacă tii mult să mergi, du-te.
Tânărul s-a îndepărtat. Paracliserul, care în tineretea sa fusese frate de mănăstire, auzind cuvintele părintelui, s-a smintit:
- Vai, părinte, cum îl lăsati să îsi piardă timpul?
- Nu e treaba ta.
- Totusi, nu vă e frică de Dumnezeu?
- Nu esti tu duhovnicul lui, ci eu. De câteva luni vine la biserică si e din ce în ce mai râvnitor. Nu trebuie să privească credinta ca pe un jug sufocant. Trebuie să urce pe fiecare treaptă, nu poate ajunge direct la capătul drumului. Peste câtiva ani sau poate chiar peste câteva luni poate că va renunta de bună-voie să meargă la comedii. Se va folosi mai mult dacă va urca pe treapta următoare la momentul potrivit, nu când îi impun eu.
- Nu vă înteleg.
- Uite, îti dau un exemplu. Tu asculti la tine acasă muzică religioasă?
- Da, cum să nu. Uneori ascult până suprasolicit casetofonul.
- Aici vroiam să ajung. Si atunci, îti mai pui muzică?
- Nu, să nu-l stric.
- Asa e si cu sufletul. Cum să-ti explic mai simplu? Sufletul e ca un stomac. Dacă îi dai hrană duhovnicească tot timpul, fără să îi dai timp să digere ce mănâncă, face indigestie. Toate trebuie făcute cu măsură.

Era cineva care vâna prin pustie dobitoace sălbatice si [acesta] l-a văzut pe avva Antonie glumind cu fratii si s-a smintit. Iar bătrânul, vrând să-l încredinteze pe el că trebuie câte putin să se pogoare fratilor, i-a zis lui: "Pune săgeata în arcul tău si întinde-l". Si a făcut asa. Si i-a zis lui: "Întinde iarăsi". Si a întins. Si iarăsi i-a zis: "Întinde-l". Si a zis lui vânătorul: "De îl voi întinde peste măsură, se frânge arcul". Zis-a lui bătrânul: "Asa si la lucrul lui Dumnezeu: dacă peste măsură vom întinde cu fratii, degrabă se rup. Deci trebuie câte putin si câteodată a ne pogorî fratilor". Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Si fratii, întărindu-se, au mers la locul lor.

[Elena-Maria123]

În prealabil postat de o_copila

Hristos a Inviat! Va rog, daca puteti, sa ma ajutati! Poate ca nu e un lucru prea important, totusi... va rog sa-mi raspundeti! De ceva timp, mama ma roaga sa ii vopsesc niste suvite. Eu, nu stiu cum, tot am amanat lucrul asta, i-am zis ca ii sta mai bine fara suvite, sa nu se vopsesca, ca e pacat… Astazi mi-a zis ca, daca nu o vopsesc in seara asta, se supara pe mine, ca nu o sa ma mai ajute, sa nu mai apelez la ea cand am nevoie(incerca sa fie foarte convingatoare si, mai-mai ca a reusit, dar...) Imi cere sa o vopsesc eu ca sa nu se duca la coafor sa dea nu stiu cati bani, ca nu are de unde, ca asa face economie pt noi... Ce ma sfatuiti sa fac? Ce sa-i spun? Multumesc mult! Doamne-ajuta!

Draga mea copila,

Sfatul meu este - nu numai in ceea ce priveste situatia de acum,ci si in alte concesii pe care vei fi impinsa sa le faci- sa nu accepti aceste lucruri prea usor. Nu e nevoie decat de o singura concesie si ti se vor cere apoi tot mai multe. Nu stiu care e este varsta ta, dar oricare ar fi eu zic ca ar trebui sa incerci sa ai o atitudine ferma.Eu nu te indemn la neascultare, dar sunt momente in viata in care trebuie sa acceptam ca este mult mai bine sa ne suparam fie prietenii, fie parintii sau rudele pentru a pacatui in fata lui Dumnezeu.
Exista destui parinti in zilele noastre care isi indeamna copii (in special fetele) sa se machieze, sa se vopseasca, sa poarte bijuterii sau haine moderne si neadecvate pentru un crestin si cred ca aici e nevoie de interventia curajului copilului/adolescentului de a infrunta toate aceste ispite cu mult curaj si ravna...

[moro.d]

unghiile mari sunt dovada trindaviei, si puturoseniei ca daca pui osul la treaba asa cum a lasat Dumnezeu dupa izgonirea din Rai, nu mai au cum sa-ti creasca, se tocesc, se rup.

sper k prin asta n-ai vrut sa spui k taiatul unghiilor e un pacat... e prima oara knd aud.
mai exista si munk intelectuala. aceasta nu-ti toceste unghiile si nici trandavie nu se numeste...:)

[erzbet]

Mi se pare ca s-a ajuns departe de la o situatie relativ simpla. Daca pe mama ta, vopsitul parului o face sa se simta mai bine, unde este problema? Nu cred ca se vopseste pentru a atrage priviri asupra ei, o face pentru a se simti mai bine in propria piele; orice schimbare a aspectului(in bine) da oricui o stare de spirit buna. Sunt micile bucurii ale vietii, micile evadari din cotidian. Daca este pacat, pentru ca asa ne-a lasat Dumnezeu, cu parul pe care il avem, atunci pentru un copil ce se naste fara un picior este pacat sa poarte o proteza?(pentru ca Dumnezeu l-a lasat fara picior, fara picior sa fie, nu?). Sau pentru un copil ce se naste cu un semn pe fata, este pacat sa apeleze la chirurgia plastica? Si ca sa dau un exemplu si din viata de zi cu zi, este pacat, deci, sa ne epilam, sa avem grija de corpul nostru, sa folosim creme, sa ne pensam, sa ne facem manechiura si pedichiura, sa folosim un ruj din cand in cand, sa ne imbracam frumos si elegant(cu scopul de a ne simti bine si a fi multumiti de noi insine)?

[Alexandr_Bazil]

In fond haideti sa nu ne mai imbracam... daca Dumnezeu voia sa fim imbracati nu ne facea asa? Dumnezeu ne-a facut goi si goi ar trebui sa ramanem. Si apoi, cati dintre voi se tund, se barbieresc. Cate dintre voi se epileaza. Dumnezeu va facea chei, sau nu lasa sa va creasca parul daca voia sa fiti asa. Cati dintre voi ati fost la scoala? Pai daca Dumnezeu voia sa stiti sa cititi, sa calculati, nu v-ar fi facut deja educati? Cati au avut probleme cu vederea, sau cu auzul si s-au tratat? Daca Dzeu voia sa puteti vedea si auzi nu va facea asa?

[cozia]

În prealabil postat de ispita_ta

sper k prin asta n-ai vrut sa spui k taiatul unghiilor e un pacat... e prima oara knd aud.
mai exista si munk intelectuala. aceasta nu-ti toceste unghiile si nici trandavie nu se numeste...:)

Ispita-ta, sa stii ca mi-a placut mult cum ai pus problema, ai dreptate, pe undeva prea multa munca intelectuala, munca rationala, este anormala dpdv duhovnicesc.

Dumnezeu cind i-a izgonit din Rai, prin ce le-a sugerat se intelege si faptul ca ar trebui sa se tina departe de prea multa munca intelectuala care defapt a fost si cauza principala a Izgonirii.