Cum sa ne impartim intre om si Dumnezeu in credinta?

[sophia]

Cat este pentru Dumnezeu si cat este pentru om?
Din toate discutiile care se poarta pe forum rezulta un lucru f.clar: nu stim cat si cum sa ne impartim intre cele lumesti si omenesti si Dumnezeu, cum sa le imbinam incat sa fie bine pentru toti.
Citesc peste tot in mesajele voastre lectii si pilde si citate legate de ceea ce am avea de facut pentru Dumnezeu.
In toate acestea insa nu se spune ce facem cu omul de langa noi, cu noi insine si nevoile omenesti.
Mi se pare cumva egoist.
Se mai spune sa ne lepadam de noi (exact de ce anume nu e prea clar, ca este tot un citat de uneva).
Se pare ca unii dintre voi sustin f.vehement aceste canoane si cerinte pentru Dumnezeu, dar as vrea sa pricep ce facem cu omul de langa noi, cu noi insine.
As propune sa discutam pe exemple concrete, din viata noastra de om.
Asadar cum procedati voi? Cum aplicati cele citate, pe voi insiva, pe sotul/sotia, copiii vostri? Cum faceti cu respectul fata de ei si fata de altii din jurul vostru? Si cum puteti sa fiti total Domnului, pe de alta parte?

1. Cat timp alocati bisericii, rugaciunii? In detrimentul odihnei, a vietii de familie?
2. Cum considerati sotia, sora, mama, fiica etc. Este curata, sau o pacatoasa prin definitie? In biserica va distantati de acestea, stati separati?
3. Cum faceti cu viata de cuplu? Impuneti postul trupesc? O/il refuzati sub pretextul credintei? Va accepta si este fericit(a)?
Si daca ea/el isi doreste copii si vrea/are nevoie sa-i conceapa?
Stiti ce simte, ce este in sufletul ei/lui cand o/il refuzati?
4. Cum faceti cu postul alimentar? Il impuneti in familie?
5. Ce faceti la serviciu, sau intr-o vizita cand postiti? Refuzati?
6. Ce faceti daca traiti in alte culturi? Ii considerati pe cei din jur eretici, dusmani din cauza religiei/confesiunii? Va impuneti credinta, postul, sarbatorile?
7. Ce faceti ca femei mai ales cu treburile casei? Spuneti sotului si copiilor: imi pare rau azi nu spal, nu calc, nu cos, pentru ca e sarbatoare si (eventual) merg la biserica?
8. Vi se intampla sa aveti anumite remuscari fata de una sau alta dintre parti, sa faceti rau sotului/sotiei, sa nu stiti cum sa procedati, cum sa va impartiti?

etc. alte intrebari pe care puteti sa le adaugati.

Si preotii ar fi de dorit sa raspunda aici din viata lor personala.

[anna21]

În prealabil postat de sophia

Cat este pentru Dumnezeu si cat este pentru om?
Din toate discutiile care se poarta pe forum rezulta un lucru f.clar: nu stim cat si cum sa ne impartim intre cele lumesti si omenesti si Dumnezeu, cum sa le imbinam incat sa fie bine pentru toti.
Citesc peste tot in mesajele voastre lectii si pilde si citate legate de ceea ce am avea de facut pentru Dumnezeu.
In toate acestea insa nu se spune ce facem cu omul de langa noi, cu noi insine si nevoile omenesti.
Mi se pare cumva egoist.
Se mai spune sa ne lepadam de noi (exact de ce anume nu e prea clar, ca este tot un citat de uneva).
Se pare ca unii dintre voi sustin f.vehement aceste canoane si cerinte pentru Dumnezeu, dar as vrea sa pricep ce facem cu omul de langa noi, cu noi insine.
As propune sa discutam pe exemple concrete, din viata noastra de om.
Asadar cum procedati voi? Cum aplicati cele citate, pe voi insiva, pe sotul/sotia, copiii vostri? Cum faceti cu respectul fata de ei si fata de altii din jurul vostru? Si cum puteti sa fiti total Domnului, pe de alta parte?

Sophia, nu pot sa te inteleg!
Nu stiu daca tu chiar vrei sa strangi informatiii... sau vrei sa contesti actualitatea invataturilor bisericii.
Dar iti voi raspunde (si sper ca daca sunt sincera nu ma expun atacurilor altora).

1. Cat timp alocati bisericii, rugaciunii? In detrimentul odihnei, a vietii de familie?

Intre 0 si 4 ore, depinde de problemele personale pe care le am si de obligatiile familiale. Daca am probleme pot sa ma rog lejer ore intregi.. daca totu-mi merge bine, vai mie!
Daca sunt in criza de timp, ma rog pe unde apuc.. pe drum, in masina.. etc. Dar nu as numi asta rugaciune.

2. Cum considerati sotia, sora, mama, fiica etc. Este curata, sau o pacatoasa prin definitie? In biserica va distantati de acestea, stati separati?

Nu dau certificate de sfintenie/pacatosenie!

3. Cum faceti cu viata de cuplu? Impuneti postul trupesc? O/il refuzati sub pretextul credintei? Va accepta si este fericit(a)?

Post. Nu vreau relatii trupesti, vreau acceptare si iubire.. Nu este regula batuta in cuie, dar in general, post!

Si daca ea/el isi doreste copii si vrea/are nevoie sa-i conceapa?

El nu doreste copii.. un argument in plus pt post.

Stiti ce simte, ce este in sufletul ei/lui cand o/il refuzati?

Hmmm, ma faci sa fiu ironica. Se gandeste: la ce film sa ma uit eu azi? Ce avem de mancare? Ce-ar fi sa fac niste cumparaturi?

4. Cum faceti cu postul alimentar? Il impuneti in familie?

Tin doar eu post, cat pot. Pt restul gatesc normal.

5. Ce faceti la serviciu, sau intr-o vizita cand postiti? Refuzati?

Cer paine.

6. Ce faceti daca traiti in alte culturi? Ii considerati pe cei din jur eretici, dusmani din cauza religiei/confesiunii? Va impuneti credinta, postul, sarbatorile?

Nu-mi bat capul cu ei. Nu impun nimic.

7. Ce faceti ca femei mai ales cu treburile casei? Spuneti sotului si copiilor: imi pare rau azi nu spal, nu calc, nu cos, pentru ca e sarbatoare si (eventual) merg la biserica?

Incerc sa ma organizez sa ajung sa NU gatesc in zi de sarbatoare. Nu reusesc intotdeauna. Spalat, cusut: exclus... Nu-i spun sotului: scuza-ma, dar este sarbatoare. Nu stie.

8. Vi se intampla sa aveti anumite remuscari fata de una sau alta dintre parti, sa faceti rau sotului/sotiei, sa nu stiti cum sa procedati, cum sa va impartiti?

Daca fac rau cuiva cred ca este doar vina mea.. (nu pot spune, stai ca am plicat o invatatura a bisericii. Nu exista asa ceva.)

[anna21]

Cred ca avem pb. foarte, foarte diferite, Sophia.
Eu ma confrunt in post cu:
- disperare, nemultumire, furie...
- sentimente de neputinta, convingerea ca nu voi fi mantuita, ca totul este degeaba..
- lipsa de ravna in rugaciune
- motivatie scazuta.. in general, abulie, akedie.. (spuneti-i cum vreti.)
- si mandria (bineinteles, intotdeauna prezenta)

[Noesisaa]

Sophia, nu o sa se prea inghesuie lumea sa iti raspunda, vrei detalii ale vietii intime care in general nu se discuta in public.

1. Cat timp alocati bisericii, rugaciunii? In detrimentul odihnei, a vietii de familie?

Merg la biserica duminica dimineata intotdeauna, de sarbatori, dar nu totdeauna si numai daca sunt in RO, cateodata merg vinerea seara la Sf Maslu, din nou, daca sunt in RO. Cat despre rugaciune particulara, din pacate nu mult, sau cel putin nu suficient, cred.

2. Cum considerati sotia, sora, mama, fiica etc. Este curata, sau o pacatoasa prin definitie? In biserica va distantati de acestea, stati separati?

Huh?? Cred ca este chiar erezie sa crezi ca omul, inclusiv femeia, este prin definitie, adica a fost facut, pacatos.

3. Cum faceti cu viata de cuplu? Impuneti postul trupesc? O/il refuzati sub pretextul credintei? Va accepta si este fericit(a)?

Nu sunt casatorita, nu pot sa spun exact. Dar stiu ca postul trupesc, dupa cum spune Sf Apostol Pavel trebuie facut cu buna intelegere intre cei doi, si numai pe o perioada scurta pentru intarirea rugaciunii. Deci daca celalalt nu vrea nici in ruptul capului, asta e. Cred eu.

4. Cum faceti cu postul alimentar? Il impuneti in familie?

Nu cred ca postul in general se poate impune. Dar mama intotdeauna gateste de post cand e post. Impunere sau nu, asta e. :D Si da, tin posturile si aici chiar daca nu sunt acasa.

5. Ce faceti la serviciu, sau intr-o vizita cand postiti? Refuzati?

Depinde de situatie. Daca sunt prieteni buni nu am sa am nici un fel de retinere sa le spun ca nu pot sa mananc anumite lucruri, dar de fapt daca sunt prieteni buni ei vor sti dinainte. Daca sunt invitata la o masa si mi se pune in fata friptura, si toata lumea mananca, si sunt intr-un cerc care nu prea le are cu biserica, ce sa fac, nu am sa las farfuria neatinsa, mi se pare chiar nepoliticos. Si nici nu imi place sa fac parada cu postul mancand aproape ostentativ broccoli si paine. Dar daca pot sa evit, incerc, sau macar sa evit carnea.

6. Ce faceti daca traiti in alte culturi? Ii considerati pe cei din jur eretici, dusmani din cauza religiei/confesiunii? Va impuneti credinta, postul, sarbatorile?

Eu nu pun asa problema. Oamenii sunt oameni, nu vad cum ar putea sa imi displaca cineva doar fiindca aflu ca e musulman, sau ateu sau agnostic. Nu stiu cum ai putea sa iti impui credinta si sarbatorile asupra unor oameni care nu le vor.

7. Ce faceti ca femei mai ales cu treburile casei? Spuneti sotului si copiilor: imi pare rau azi nu spal, nu calc, nu cos, pentru ca e sarbatoare si (eventual) merg la biserica?

Da, cu siguranta.

[sophia]

@Anna21, Noesisaa - eu nu inteleg ce nu intelegeti, respectiv ce anume am cerut legat de viata intima, incat sa nu mi se poata raspunde.
Nu ceream amanunte, ci chestiuni generale, de sentimente.

Am pus aceasta intrebare pentru ca eu nu stiu cum sa ma impart. Dupa judecata voastra severa aici, se pare ca nu fac destul pentru Dumnezeu, pe de alta parte am mereu teama ca pot sa lezez lumea din jur neglijand-o.
Am senzatia ca multora de aici le este f.usor in aceasta privinta si am dorit sa aflu cum reusesc ei.
Sa fiu sincera discutiile astea teoretice de pe forum, cu citate, canoane, etc. au rostul lor, dar asa cum am mai spus, problema cea mai dificila mi se pare sa aplici aceste cerinte si sa te imparti incat sa-i multumesti pe toti, inclusiv pe tine insuti.
M-am mai lovit zilele astea si de un citat pus de Geo, in care se spune ca acei copii conceputi in post vor avea probleme, sau platesc pentru pacatele parintilor.
In plus exista perioade din an, ca acum de ex. cand este o activitate intensa la biserica si atunci cam neglijezi familia.
Sunt niste lucruri delicate pentru ca nerespectand pe sotul/sotia, prietenii, colegii, risti sa ai conflicte, sa produci rupturi, cea mai grava fiind divortul.
Voi spuneti ca trebuie dat totul Lui, trebuie sa ne lepadam de noi si atunci...si de cei din jur?
Sunt surpriza ca nu va puneti asemenea probleme.

Anna21 - poate ca si eu am probleme din cele enumerate de tine, si as mai aduga si altele: oboseala, lipsa de forta si problemele de sanatate din timpul postului, foamea.
Nu ma gandesc la mantuire. Este ceva ce eu nu percep si nu pot stii ce se va intampla dupa moarte. In viata nu vad mantuire, n-are cum sa fie, toti suntem...asa cum suntem.

Si eu ma stradui sa ma organizez sa respect sarbatorile, dar nu intotdeauna reusesc, pentru ca trebuie..timp. Se intampla sa mai calc, sa mai gatesc. Altele nu.

[Fani71]

În prealabil postat de sophia

Voi spuneti ca trebuie dat totul Lui, trebuie sa ne lepadam de noi si atunci...si de cei din jur?

De faprt, a-i da totul Lui nu inseamna a neglija aproapele - si in primul rand sotul/sotia si copiii.
Inseamna sa traiesti intreaga viata ca o jerfta, inclusiv cele mai mici gesturi. In toate, chiar facandu-le, sa ii dai intaietate lui Dumnezeu.
Asta este lucrul cel mai greu, mult mai greu, cred, decat sa iti faci un timp separat in zi ca sa te rogi, sa te duci la biserica.

[sophia]

Pai te contrazici singura Fani.
Daca ii dai intaietate Lui in orice gest, normal ca neglijezi omul, aproapele (sotul/sotia), pentru ca tot timpul ii pui pe locul doi, le acorzi mai putin timp si atentie si ganduri si sentimente.

[anna21]

În prealabil postat de sophia

@Anna21, Noesisaa - eu nu inteleg ce nu intelegeti, respectiv ce anume am cerut legat de viata intima, incat sa nu mi se poata raspunde.
Nu ceream amanunte, ci chestiuni generale, de sentimente.

Am pus aceasta intrebare pentru ca eu nu stiu cum sa ma impart. Dupa judecata voastra severa aici, se pare ca nu fac destul pentru Dumnezeu, pe de alta parte am mereu teama ca pot sa lezez lumea din jur neglijand-o.
Am senzatia ca multora de aici le este f.usor in aceasta privinta si am dorit sa aflu cum reusesc ei.
Sa fiu sincera discutiile astea teoretice de pe forum, cu citate, canoane, etc. au rostul lor, dar asa cum am mai spus, problema cea mai dificila mi se pare sa aplici aceste cerinte si sa te imparti incat sa-i multumesti pe toti, inclusiv pe tine insuti.
M-am mai lovit zilele astea si de un citat pus de Geo, in care se spune ca acei copii conceputi in post vor avea probleme, sau platesc pentru pacatele parintilor.
In plus exista perioade din an, ca acum de ex. cand este o activitate intensa la biserica si atunci cam neglijezi familia.
Sunt niste lucruri delicate pentru ca nerespectand pe sotul/sotia, prietenii, colegii, risti sa ai conflicte, sa produci rupturi, cea mai grava fiind divortul.
Voi spuneti ca trebuie dat totul Lui, trebuie sa ne lepadam de noi si atunci...si de cei din jur?
Sunt surpriza ca nu va puneti asemenea probleme.

Nu poti sa-i multumesti pe toti. Uneori cei din jur vor doar sa-si impuna punctul de vedere ca sa se indreptateasca pe ei (de. ex. sunt unii care tin mortis sa ma convinga sa nu tin post, pana la lucruri jenante: sa ma pacaleasca cu o mancare care nu este de post, dar ei sustin ca da..). O ruda ma tot ispitea spunandu-mi "Sunt alte feluri in care poti sa-ti arati credinta, nu tinand post!" Si atat imi repeta asta ca imi venea sa-i strig in fata: "Da, pocaindu-ma pentru avorturi!" ca stiam ca ea avea avorturi nemarturisite (iar eu nu o puteam ierta, ca ma gandeam ca pacatele ei pot sa cada asupra copiilor mei, fiind din familie). Era o ispita f mare, mai mare decat abtinerea de la mancare sau relatii trupesti.

Revenind la multumirea sotului.. sotul meu este ateu, crede in el, in inteligenta, in bani. L-ar face fericit sa ma "converteasca" la credinta lui. Cu adevarat fericit.
Partea cu lipsa relatiilor trupesti in post este o chestiune minora in familia noastra. Faptul ca inca eu pot duce copiii la biserica, eu o consider o minune. La fel, vad ca acum nu se mai impotriveste postului, ba mi-a cumparat multe legume si fructe.. sunt chiar recunoscatoare!
Eu le stiu pe ale mele, dar cred ca nu postul duce la divort.

[Noesisaa]

În prealabil postat de sophia

M-am mai lovit zilele astea si de un citat pus de Geo, in care se spune ca acei copii conceputi in post vor avea probleme, sau platesc pentru pacatele parintilor.

Eh, daca ai sta sa te gandesti cati copii sunt de fapt conceputi in post, nu ai mai lua in seama lucrul asta. Stiai de exemplu ca se spune ca cei care se nasc de Craciun pe 25 decembrie sunt oameni pe care Dumnezeu ii ajuta mai mult? Si ce poate sa fie mai frumos decat sa iti sarbatoresti ziua de nastere impreuna cu Mantuitorul? Dar daca esti nascut pe 25 decembrie atunci ai fost conceput de Bunavestire, care intotdeauna cade in Postul Mare. La fel mai toti cei nascuti in decembrie, parte sau toti cei nascuti in ianuarie, cei nascuti in prima jumatate a lui aprilie, etc, etc, etc. Cred ca si eu e posibil sa fi fost conceputa in post, depinde cat de lung a fost postul Sf Apostoli in 1982. Dar nici nu ma intereseaza, fiindca nu conteaza. Dumnezeu mi-a dat nenumarate motive ca sa am sa fiu multumitoare, si nici nu am luat-o pe cai gresite precum par Arsenie Boca spune despre copiii conceputi in post.

Sophia, imi pare tare rau pentru tumultul prin care treci. Cred ca mai mult de flagelezi singura si iti inchipui ca toata lumea e mai buna decat tine. Sa stii ca nu e adevarat. Incearca sa iei faptul ca nu poti sa tii post asa cum ti-ar place tie, tot ca un fel de post, un sacrificiu al tau pentru pace si liniste in familie. Daca reusesti sa eviti cearta si neintelegerea e un lucru grozav, fiindca, cel putin in viata mea, cearta iti da un sentiment ca ti-ai stricat postul de 10 ori mai mare decat o bucatica de carne luata la o ocazie la ziua unei colege. Si mai ales, incearca sa nu te mai certi pe tine insati atata.

[ory]

Mi se pare destul de pertinenta dorinta si propunerea Sophiei de a afla despre viata crestineasca, viata sociala a fiecaruia dintre noi, cea manifestata conform cu realitatea si nu doar dupa cartile citite, de care observ ca unii nu se dezic nici in ruptul capului.
Chestia cu acei copii, sau mai bine spus, cu oamenii conceputi in post, de care nici Dumnezeu nu tine cont care sunt ,caci nu este atat de neindurator si habotnic precum oamenii, aceasta chestiune oricum s-a discutat si s-a rasdicutat pe forum intr-un fel absurd, mai ales de catre credinciosii cu stea in frunte...
Am observat pe-aici vorbindu-se despre ; mama gateste de post, parintii fac si dreg..., iar eu ma intreb , oare cei care depind de mama si de tata au ceva habar despre viata si independenta materiala, respectiv despre rationamentul unei credinte cladite din propriile resurse ?, fiindca, oameni buni, este o mica-mare diferenta !
Astfel, prefer sa vorbesc despre viata sociala si credinta cu oamenii maturi, cu oamenii independenti care-si formeaza principiile si in functie de posibilitatile si confruntarile cotidiene. Aici putem vorbi si despre statutul civil, casatorit sau necasatorit, fiindca tare ma enerveaza cand se afla in treaba copii care abia au invatat cum ii cheama, ca vobesc despre casatoria crestina, sau despre frustrati care nici nu vor sa auda despre casatorie, dar o denigreaza sau o marginalizeaza aspru pe principii religioase spicuite din carti. Mai este si categoria celor batrani carora le-au murit multe dintre simturile si instinctele sociale, sau care si-au directionat prioritatile in mod firesc spre altceva si incep sa sa simta deja vrednici a arata cu degetul spre tineri si viata lor <destrabalata ~.
deci, trebuie sa judecam lucrurile in functie de statutul fiecaruia, altfel nu suntem decat niste subiectivi, mandri si rautaciosi....
Cat despre viata mea, cred ca se deduce destul de bine faptul ca detest habotnicia si lupta permanenta cu partenerul, pe principii si restrictii religioase, mai degraba mizez pe un echilibru dedus din constiinta si personalitatea fiecaruia dintre noi, toate adaptate unei credinte care poate fi admisa in realitate, nu doar in inchipuire .
Viata este grea, oricum, este o provocare prin insasi personalitatile diferite care ne stapaneste si relatia acestora, viata are de la sine destule restrictii, avem o constiinta pe care trebuie sa o ascultam si asta ar trebui sa nu ne faca sa bagam intru totul nasul in carti.....si sa devenim atat ipocriti.