"Doua scurte povesti despre ortodoxie" de Andrei Plesu

[Florin-Ionut]

http://www.dilemaveche.ro/index.php?...ticol&id=11878

Mi s-a întîmplat, uneori, să fiu întrebat de prieteni din vest ce este, în fond, ortodoxia. Nici ei, nici eu nu aveam timp pentru ample dezvoltări istorice şi dogmatice. Am ales deci o cale mai curînd anecdotică, pornind de la unele situaţii de viaţă. Una din ele mi-a fost relatată, cu mulţi ani în urmă, de prietenul meu Horia Bernea. O trăise el însuşi. Într-o zi de vară bucureşteană, foarte călduroasă, cu asfalt moale, străzi pustii şi arome incerte, Horia ajunsese, ca din întîmplare, în preajma unei biserici. S-a simţit îndemnat să intre. Ca să se reculeagă, desigur, dar nu mai puţin ca să iasă un timp din bătaia soarelui şi să se bucure de un salutar episod de răcoare. Voia, cu alte cuvinte, să beneficieze simultan de confortul sufletesc şi de cel al respiraţiei destinse, ambele reunite, în spaţiul sacru, prin dubla semnificaţie a Duhului: adiere duhovnicească, însufleţitoare, şi suflare proaspătă, dătătoare de viaţă. Din nefericire, acest elan nobil şi legitim a fost amputat prompt, deîndată ce prietenul meu a intrat în biserică, înăuntru nu era nici un credincios: doar parohul locului, singur, aşezat la o masă improvizată, dinaintea altarului. Masa era acoperită cu ziare, preotul înfrunta arşiţa îmbrăcat lejer, în maieu, iar pe masă aşteptau să intre în rol, dacă nu cumva intraseră deja, o sticlă cu vin şi un pahar. Horia Bernea avea, pentru vin, o afecţiune creştinească. Scena cu care se confrunta i s-a părut, totuşi, indigerabilă, ceea ce, conform temperamentului lui necomplezent, n-a întîrziat să declare: „Bine Părinte, se poate aşa ceva? Intru smerit în biserică, vreau să mă rog şi dau peste dumneata instalat în faţa altarului ca la bodegă! E normal?“ Preotul n-a dat nici un semn de tulburare. Nu s-a ruşinat, nu s-a mîniat, nu şi-a cerut scuze. A spus doar atît: „Fiule, aici e casa Domnului. Eu, unul, mă simt foarte bine sub acoperişul ei. Mă simt ca acasă. Dacă dumneata nu te simţi bine, pofteşte afară!“ Ca unul pentru care „firescul“ era o virtute esenţială, Horia Bernea a fost entuziasmat de reacţia preotului. I se părea, cum mi s-a părut şi mie după ce am ascultat povestea, că în cuvintele lui se exprimase o componentă constitutivă a spiritului ortodox: naturaleţe, lipsa oricărei solemnităţi juridice, şi un mod caracteristic de a trăi bucuria, fără ipocrizie, fără frustrări abisale, fără... psihanaliză. Farmecul unui astfel de amplasament spiritual e de necontestat. Ar fi de adăugat că acolo unde e farmecul e şi primejdia. Naturaleţea poate vira, în absenţa discernămîntului, spre trivialitate, iar refuzul mentalităţii juridice, al literalismului îngust, poate duce la relativizarea oricăror reguli, la excesul „pogorămintelor“, al concesiei scuzabile. Cît despre valorificarea bucuriei, ea poate aluneca oricînd către un imanentism lucrativ şi voios, sentimental şi nesimţitor deopotrivă.

O a doua împrejurare semnificativă mi-a fost relatată de Părintele Iustin Marchiş. E vorba de o întîlnire, la mînăstirea Sîmbăta, între doi fraţi ai Comunităţii catolice Saint Jean şi Teofil Părăian, vestitul monah nevăzător al obştei făgărăşene (trecut de curînd la cele veşnice). „Cu ce treburi pe-aici, cu ce vă ocupaţi?“ – a întrebat, abrupt, Părintele Teofil. „Îl căutăm pe Dumnezeu“ – a sunat, cuviincios, răspunsul oaspeţilor. „Cum adică, sînteţi călugări şi nu L-aţi găsit încă?“ s-a mirat, ironic, gazda ortodoxă. Dialogul acesta e cît se poate de instructiv pentru evaluarea orientării spirituale a celor două confesiuni creştine. Catolicismul mizează preponderent pe dimensiunea căutării, a interogaţiei, a cercetării care nu exclude, ba dimpotrivă, instrumentarul raţiunii, în vreme ce ortodoxia e mai degrabă celebrarea extatică a faptului de a fi găsit. Catolicismul e febril, ortodoxia e euforică. De bună seamă, nu cauţi niciodată fără perspectiva de a găsi („nu m-ai căuta, dacă nu m-ai fi găsit“ spune o vorbă celebră), şi nu găseşti niciodată pentru a te instala, decerebrat, în placiditatea unei soluţii gata-făcute. Dar e limpede că avem de a face cu o caracteristică diferenţă de accent: investigaţie tenace, pe de o parte, sărbătoare glorificatoare, pe de alta. De la dogmatică la doxologie. Cum s-a ajuns la această fractură şi în ce mod poate fi ea depăşită, fără ecumenisme de conjunctură, asta este o altă poveste, greu de rezolvat anecdotic.

[Fani71]

Ce frumos text!
Ma intreb totusi daca Plesu nu descrie aici (prin prietenii sai) mai degraba o ortodoxie ideala. Asa a fost candava si asa ar trebui sa fie ortodoxia, dar este ea asa astazi?

[Noesisaa]

Interesant. Si totusi...chiar asa trebuie sa fie ortodoxia? Eu nu vad naturalete intr-un preot imbracat in maieu band ca la carciuma in fata altarului. Daca asta e naturalete, atunci ...Sigur, fara solemnitate juridica, fara ipocrizie, fara frustrari...dar fara introspectie?

Apoi: "Catolicismul e febril, ortodoxia e euforică." Ironia este ca ambele stari sunt anormale. Sigur, probabil ca Dl. Plesu vroia sa faca un fel de joc de cuvinte. Si atunci ce facem, mergem pe calea de mijloc, protestantismul?

Dar e limpede că avem de a face cu o caracteristică diferenţă de accent: investigaţie tenace, pe de o parte, sărbătoare glorificatoare, pe de alta. De la dogmatică la doxologie. Cum s-a ajuns la această fractură şi în ce mod poate fi ea depăşită, fără ecumenisme de conjunctură, asta este o altă poveste, greu de rezolvat anecdotic.

Sigur. As indrazni un raspuns: aceasta fractura in accent nu arata neaparat separarea, si poate nici nu trebuie depasita, fiindca arata complementaritatea. Ce poate fi mai inaltator decat euforia sarbatoririi din toata inima a incredintarii ca Adevarul poate fi inteles prin cautari febrile.

[florin1966]

În prealabil postat de Noesisaa

Interesant. Si totusi...chiar asa trebuie sa fie ortodoxia? Eu nu vad naturalete intr-un preot imbracat in maieu band ca la carciuma in fata altarului. Daca asta e naturalete, atunci ...Sigur, fara solemnitate juridica, fara ipocrizie, fara frustrari...dar fara introspectie?

Apoi: "Catolicismul e febril, ortodoxia e euforică." Ironia este ca ambele stari sunt anormale. Sigur, probabil ca Dl. Plesu vroia sa faca un fel de joc de cuvinte. Si atunci ce facem, mergem pe calea de mijloc, protestantismul?



Sigur. As indrazni un raspuns: aceasta fractura in accent nu arata neaparat separarea, si poate nici nu trebuie depasita, fiindca arata complementaritatea. Ce poate fi mai inaltator decat euforia sarbatoririi din toata inima a incredintarii ca Adevarul poate fi inteles prin cautari febrile.

nu azis ca bea ca la crisma asa a inteles el la inceput ci dor statea in maieu la masa iar pe masa era o sticla si un pahar dar nu relateaza ca si bea ci doar ca se simtea ca acasaa si se bucura ca se simte astfel in biserica de ce te isterizeaza de la prima imagine si prima impresie?textul e mult mai profun si are un mesaj interesant si subtil intro paralela cu catolicismul si asta e frumos redat

[Marius22]

Are parintele Constantin Coman o minunata carte numita "Prin fereastra bisericii", ce cuprinde o serie de articole pe diverse teme teologice. Initial nu as fi inteles titlul daca nu ar fi fost insotit de completarea "o lectura teologica a realitatii". Or, aceasta lectura nu poate fi facuta cu adevarat decat de omul care traieste Adevarul Bisericii, de cel care traieste in Biserica si cauta sa priveasca realitatea curat.

Am toata consideratia pentru omul de cultura Andrei Plesu, dar in problemele teologice, imi lasa de multe ori impresia ca desi, la randul sau, priveste "prin fereastra bisericii", o face insa din afara "zidurilor" catre interior. In foarte multe situatii eu insumi ma recunosc in aceeasi postura, si, multi dintre noi o facem, atunci cand ne raportam la Dumnezeu si Ortodoxie pe calea intelepciunii acestei lumi.

[anna21]

În prealabil postat de Florin-Ionut

http://www.dilemaveche.ro/index.php?...ticol&id=11878
Catolicismul e febril, ortodoxia e euforică. De bună seamă, nu cauţi niciodată fără perspectiva de a găsi („nu m-ai căuta, dacă nu m-ai fi găsit“ spune o vorbă celebră), şi nu găseşti niciodată pentru a te instala, decerebrat, în placiditatea unei soluţii gata-făcute. Dar e limpede că avem de a face cu o caracteristică diferenţă de accent: investigaţie tenace, pe de o parte, sărbătoare glorificatoare, pe de alta. De la dogmatică la doxologie. Cum s-a ajuns la această fractură şi în ce mod poate fi ea depăşită, fără ecumenisme de conjunctură, asta este o altă poveste, greu de rezolvat anecdotic.

Fara indoiala, pentru Andrei Plesu invatatura ortodoxa este doar o colectie de "vorbe celebre" si intamplari care pot fi relatate "anecdotic".

[GeorgeS]

Parintele Gheorghe Holbea ne spunea la cursurile preotesti ca un exemplu clasic de carte care se incadreaza in noul curent post-modernist este "Despre Ingeri" a lui Andrei Plesu. Va dati seama de aici ce este in capul omului.

[Noesisaa]

În prealabil postat de GeorgeS

Parintele Gheorghe Holbea ne spunea la cursurile preotesti ca un exemplu clasic de carte care se incadreaza in noul curent post-modernist este "Despre Ingeri" a lui Andrei Plesu. Va dati seama de aici ce este in capul omului.

Plesu e filosof, nu teolog, ceea ce inseamna ca isi poate atribui unele licente cu care un teolog nu ar fi de acord. Asa ca nu te poti astepta sa scrie un manual care sa fie folosit in facultatea de teologie. Nu am citit cartea totusi, doar am frunzarit-o.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Noesisaa

Plesu e filosof, nu teolog, ceea ce inseamna ca isi poate atribui unele licente cu care un teolog nu ar fi de acord. Asa ca nu te poti astepta sa scrie un manual care sa fie folosit in facultatea de teologie. Nu am citit cartea totusi, doar am frunzarit-o.

Pelsu nu e nici teolog, nici filosof; e numai crestin ortodox. Crestinismul a dat trei Teologi care merita acest supranume: Sfintii Ioan Evanghelistul, Grigorie de Nazians si Simeon Noul Teolog.

Iar filosofi sunt Heidegger, Hegel, Kant, Platon, Aristotel... Nu Plesu. :)

[Noesisaa]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Pelsu nu e nici teolog, nici filosof; e numai crestin ortodox. Crestinismul a dat trei Teologi care merita acest supranume: Sfintii Ioan Evanghelistul, Grigorie de Nazians si Simeon Noul Teolog.

Iar filosofi sunt Heidegger, Hegel, Kant, Platon, Aristotel... Nu Plesu. :)

:) Daca asa vrei sa fii tu tipicar...:P
Parerea mea este ca sunt filosofi mari si mai putini mari. Sigur, nu se poate compara Plesu, sau oricare alt roman cu pretentii de filosof cu nici unul dintre marii filosofi germani.

Si daca vrei tu sa spui ca Sf Ioan Gura de Aur de exemplu nu a fost teolog, bine. Sau Vasile cel Mare, sau altii.