DESPRE RUGACIUNEA LUI IISUS

bucuria Duhului Sfant vine atunci cand poti sa iti opresti gandurile si sa privesti existenta in mod simplu si curat ...

gandurile care nu le putem opri cu usurinta sunt ale altora , nu ne apartin noua ... numai cele care poti sa ti le infranezi fara efort sunt ale tale ... deci daca anumite ganduri sunt ale altora si nu ale mele , altfel trebuie eu sa ma raportez la ele : " nu te impotrivi celui rau , iubeste pe vrajmasii tai " ... nu trebuie sa luptam impotriva gandurilor niciodata , ci numai sa le ignoram si sa ii iertam pe toti ... absenta bucuriei duhovnicesti arata clar ca ai luat-o pe o cale gresita ; nevointa trupeasca sau mentala trebuie sa iti aduca bucurie tot timpul ... intristarile nu trebuie dorite caci nu asta este smerenia ... smerenia nu este a dori intristari si a sta intr-o stare de intristare , ci smerenia este sa accepti intristarile atunci cand ele vin fara voia ta ; caci intristarea este patima iar bucuria este roada Duhului ... dar noi trebuie doar sa primim intristarile cu bucurie caci avem porunca iubirii ...
deci porunca este sa nu fim tristi ci sa ne bucuram de iubirea lui Dumnezeu fata de tot neamul omenesc ...
unii cred ca este bine sa te aperi de vrajmasi , sa iti aperi familia , credinta , prin certuri si razbunari etc ... insa nu asta este porunca Domnului ... chestia asta cu apararea este doar ingaduita de Biserica pentru neputinta noastra , dar in fond este acelasi lucru ca si razboiul : un pacat ... ati apara familia sau credinta nu inseamna sa te certi cu vrajmasii sau sa le doresti raul , ci trebuie facuta in tacere , smerenie , iertare si rugaciune ...
de multe ori , gandul ma atrage spre pacat si observ ca nu ii pot rezista ; atunci trebuie sa constietizez ca acela nu este gandul meu , ci este al altuia care iubeste pacatul din nestiinta , si daca ii iert pe cei vinovati de gandurile pacatoase atunci dobandesc si puterea de a vedea pacatul detasat , fara sa devin victima lui nici macar cu gandul ... apoi imi vine si puterea de a ignora si de a trai mai departe viata duhovniceasca cu bucurie ...

[isihast]

ce sunt prietenii din aceasta lume ? sunt oameni care iti sunt prieteni la un pahar de vin sau nu stiu ce alte probleme lumesti , dar pana in momentul in care se simt nevoiti sa iti faca ceva rau ... nu va incredeti in prieteni , caci crestinii nu au prieteni in aceasta lume ... ma refer la adevaratii crestini , adica la aceia carora le-a descoperit Dumnezeu viclenia acestui veac si cum se poate sa traiesti in aceasta lume fara de pacat , si care sunt foarte rari ...
caci nu exista dragoste fara adevar ( cum zic de exemplu catolicii ) dar nici adevar fara dragoste ( cum au cei ce apara credinta prin contrazicere sau despartire de Biserica precum stilistii ) ; iar adevarul este o Persoana , Persoana divina , iar nu niste canoane sau dogme sau teologie sau pogoraminte de la toate aceste reguli s.a.m.d. ... Adevarul este Hristos si se afla in Biserica Ortodoxa ... caci cine pune in discutie Adevarul ortodox , adica pe Hristos , cu oameni care nu pot sa Il inteleaga , Il reduce pe Hristos la nivelul de discutie in contradictoriu despre un adevar inchipuit si care nu mai este Hristos ci o dogma sau un canon sau un pogoramant sau nu stiu ce alt adevar de bun simt sau nu stiu ce ... Adevarul este insa Hristos si este o Persoana absolut libera de orice contrazicere , care nu are nevoie de aprobarea nimanui pentru a se simti libera si fericita , si care are autoritate suprema fara a suprima prin asta libertatea de exprimare si de existenta a nimanui ... El este liber tocmai pentru ca respecta libertatea fiecaruia si a tuturor in acelasi timp ... intr-un cuvant , El Il iubeste pe Dumnezeu si isi iubeste vrajmasii ... El este dragoste , dar nu in inteles omenesc ...

[isihast]

si inca un cuvant imi mai insufla Duhul Sfant in legatura cu oamenii lumesti : sunt atat de plini de inselaciune ( minciuna ) si de intuneric incat satana ii foloseste cum doreste el de multe ori , la planurile lui ... iar planurile satanei nu vizeaza distrugerea sau intimidarea oamenilor lumesti , caci aceia sunt ai lui , ci urmareste intimidarea oamenilor din Biserica , care voiesc sa slujeasca lui Hristos cu inima curata ; impotriva acestora satana are o ura inversunata , si de multe ori , el ii se foloseste de oamenii lumesti ca sa slabeasca rugaciunea crestinilor adevarati ... la un om lumesc ii insufla sa iti zica ceva pacatos , la altul ii insufla sa te linguseasca , la altul sa te ameninte cu tot felul de amenintari mincinoase ca sa te duca in tulburare , judecare si teama , la altul sa iti faca ceva rau , la altul sa iti arate o falsa iubire si felurite promisiuni ; si satana lucreaza prin toti acestia in acelasi timp , cu scopul de a-ti complica razboiul , caci daca in clipa asta te razboieste intr-un fel , in clipa imediat urmatoare iti aduce alt fel de razboi prin altcineva , astfel incat sa te induca in eroare si sa te tulbure ... insa tu trebuie sa te mentii mereu neinfricat si netulburat in iubirea lui Dumnezeu , pentru care vei lua rasplata vesnica de la Stapanul Cerului si al Pamantului , Hristos Dumnezeul nostru , fara voia Caruia nici un fir de par nu se clinteste din capul nimanui ...
sa nu pierzi lumina interioara a rugaciunii pentru nimic din lumea asta ... sa doresti tuturor binele fara patima , iar mai presus sa iubesti pe Dumnezeu si sa nu judeci pe nimeni , nici pe vrajmasii Lui Dumnezeu ...
sa nu crezi niciodata in ceea ce iti sun gandurile , caci acestea spun intotdeauna numai minciuni ; adevarul se afla numai in inima si numai acolo , si se afla numai prin rugaciune si insuflarea Duhului Sfant ... la ganduri insa nu trebuie dat niciodata nici o atentie sau sa discuti cu ele , caci scopul lor asta si este : sa discute adevarul ca sa il micsoreze la nivelul intelegerii inselatoare ; iar adevarul nu este altceva decat dragostea de Dumnezeu in lumina interioara si nejudecarea vrajmasilor ... iar gandurile fac doua lucrari in mare : sa te infricoseze sau sa te minta cu iubiri patimase ...

[isihast]

bine va regasesc pe voi , toti cei iubitori de Hristos si care va bucurati de iubirea lui cea dulce ...
care este definitia patimii ? avem patima fata de un anumit lucru atunci cand despartirea sau pierderea lui ne provoaca intristare ... daca moartea parintilor , sotiei sau sotului , sau a copiilor iti provoaca intristare , ai patima fata de acele persoane ; pentru persoanele moarte trebuie numai sa te rogi si nu sa te intristezi de pierderea lor ... daca iti pierzi serviciul sau esti dat afara de la facultate din cauza ca cineva ti-a facut niste nedreptati , sau daca ajungi sa fii nedreptatit in continuu in locul unde stai , si te intristeaza asta , atunci ai patima si nu implinesti porunca iubirii de vrajmasi a Mantuitorului ...
iubirea de vrajmasi are niste cerinte :
1. mai intai sa nu te intristezi nici daca te omoara cineva sau orice nedreptati ti-ar face societatea in care traiesti ...
2. sa nu pomenesti deloc faptele acelora , nici macar in gand , purtandu-te fata de ele ca si cum pierderile ar fi nimica toata , si sa te bucuri duhovniceste in continuu ...
3. sa te bucuri din toata inima si cu toata deschiderea la revederea persoanelor care te-au nedreptatit , si sa le iubesti asa cum te iubesti si pe tine insuti ... sa it fie tie acele persoane ca niste fiinte foarte dragi pe care sa le iubesti in Hristos ...

dar totusi , cu oamenii care nu sunt cu Biserica , trebuie sa ii iubim dar de la distanta oarecum ... caci chiar daca ii iubim si ne bucuram de ei , totusi nu trebuie sa ne placa sa ne petrecem timpul cu ei , caci asta duce in mod sigur la pacat si la pierderea harului ... deci pe oamenii care sunt despartiti de Biserica , trebuie sa ii iubim in lumina , dar sa ne pazim de obiceiurile si vorbele lor care nu sunt ale Duhului sfant ci ale vicleanului ... fata de acesti oameni trebuie sa avem o atitudine de neimplicare afectiva , dar si de nerespingere in acelasi timp ; ca sa dau un exemplu ... ce zice scriptura despre acestia ? mai intai zice ca sa " iti fie tie ca un pagan si ca un vames " ( adica sa nu il primesti in casa si sa nu vorbesti cu el ) sau ca " sa nu ii zici bun-venit sau sa il primesti in casa " , dar pe de alta parte zice sa iti iubesti vrajmasii ... deci atitudinea noastra fata de acestia trebuie sa fie o iubire plina de bucurie dar e la distanta , fara sa avem in comun faptele lor cele rele , nici macar gandurile care le gandesc ei ... deci : sa nu ai nimic in comun cu ei , adica sa nu stai cu ei de placere niciodata , dar nici sa nu ii respingi daca vrea sa intre in casa ta ...
apoi vine capitolul care se cheama FRICA ... crestinul nu trebuie sa aiba frica de absolut NIMIC de pe lumea asta sau aialalta ... singurul lucru de care se teme crestinul este de a nu cadea din harul lui Dumnezeu : " sa stam bine , sa stam cu frica , sa luam aminte ! " ...
frica de absolut orice naste intristare , iar intristarea este pacat ... caci daca iti este frica de ceva , cand va veni incercarea te vei intrista ; iar intristarea mareste raul in loc sa il atenueze : din tantar face elefant nu numai armasar ... cand pomenim relele care le-am suferit , atunci amplificam acele rele , si cu cat mai mult le pomenim cu atat mai mult le marim ; astfel , dintr-un cuvintel care ni l-a zis cineva de exemplu , se poate naste prin pomenirea de rau o cearta de mari proportii sau un dezastru in viata noastra ... atat de periculoasa este pomenirea relelor ... de aceea nu trebuie sa ne fie frica de nici o pierdere din viata noastra : sa nu ne fie frica si sa nu ne intristam nici daca nu o sa mai fim spovediti sau impartasiti , nici daca ne pierdem serviciul sau facultatea pentru orice nedreptati de la altii , nici daca suntem amenintati cu moartea , nici daca suntem batuti sau torturati , nici daca societatea ne respinge sau ne batjocoreste permanent , nici daca suntem inconjurati numai de dusmani , nici daca se abat asupra noastra multe boli sau saracie si nu avem ce manca sau nu avem caldura iarna , nici daca pierdem persoanele iubite de noi , nici daca am fi dati afara de la biserica pe nedrept , nici daca vedem in Biserica orice fel de rautati sau pacate sau erezii ... sa nu ne temem de nimic ...
cine nu se teme de nimic acela are pe Hristos in el si se bucura de libertatea duhului sau ...

[isihast]

de ce s-ar teme cineva de Dumnezeu ? caci Dumnezeu este Acela Care ne iubeste cel mai mult dintre toti , caci El este insasi iubirea ... daca Dumnezeu este bun totdeauna , inseamna ca El vrea numai binele tuturor oamenilor , chiar si pacatosilor celor mai mari , deci ce motiv ar avea cineva sa se teama de Dumnezeu ?
Dumnezeu este bun si nu exista nici un motiv pentru nimeni sa se teama de El ...
deci daca este gresit sa spui ca ar trebui sa te temi de mama ta care iti vrea binele pe pamant , apoi sa spui ca de Dumnezeu ar tebui sa te temi este o absurditate totala ...
singurul lucru de care trebuie sa se teama cineva este numai sa cada din iubirea lui Dumnezeu caci in afara iubirii lui este numai intuneric ... caci in afara IUBIRII prin excelenta , care este Dumnezeu , ce poate sa fie altceva decat ura si intunericul ? si deci a cadea din Dumnezeu care este Iubire , nu poti sa cazi tot in iubire si bine , ci cazi automat in rau si suferinta ... deci odata ce Dumnezeu este fericirea tuturor oamenilor , atunci singurul lucru infricosator care exista este numai a cadea din iubirea lui Dumnezeu , sau din harul lui ...
iar aici trebuie sa facem deosebirea intre doua lucruri : crestinului nu trebuie sa ii fie frica nici chiar de pacat , nu , trebuie sa ii fie frica numai sa cada din iubirea lui Dumnezeu ; iar cine iubeste pe Dumnezeu implineste poruncile Lui , care nu sunt grele deloc ...
si aici as vrea sa spun un lucru intru-totul adevarat : NU EXISTA NIMIC MAI USOR DE FACUT PE PAMANTUL ASTA DECAT PORUNCILE LUI DUMNEZEU ...
mare , foarte mare adevar este asta ... si extrem de important ...
daca ti se pare greu sa implinesti poruncile lui Dumnezeu asta este dovada incontestabila ca de fapt ai numai impresia ca vrei sa implinesti poruncile lui , dar in realitate incerci de fapt sa calci poruncile Lui si de aia intampini geutati ... caci greutatile nu exista in harul Lui absolut niciodata , caci harul dumnezeiesc nu are niciodata neputinte sau greutati ... harul Lui implineste poruncile dumnezeiesti extrem de usor ; iar greutatile nu exista decat in afara harului dumnezeiesc , caci numai in afara harului Lui Dumnezeu , Care este Iubire si Libertate absoluta , deci numai in afara harului Atoatetiitorului exista greutati ...
deci daca in absolut toate celelalte lucruri pamantesti putem uneori sa intampinam greutati sau alteori sa ne fie usor a le face , totusi in implinirea poruncilor dumnezeiesti nu exista absolut niciodata greutati a le implini ... poruncile Lui Dumnezeu sunt cel mai usor lucru de facut pe pamant , si sunt absolut usoare , incat este de ajuns numai sa te gandesti sa le faci si gata , totul merge de la sine ... este ca si respiratia ; este ca si cum ai pluti in spatiul duhovnicesc si totul merge de la sine , poruncile parca se implinesc singure , iar tu te bucuri si te minunezi mereu de iubirea Lui Dumnezeu Care face totul pentru tine ...
cu harul Lui Dumnezeu poti sa suporti si torturile cu bucurie , si fara sa te straduiesti sa faci aceasta ... totul este extrem de usor cu harul Lui Dumnezeu ... Hristos , pe Cruce fiind , avea putere sa si zambeasca celor care il batjocoreau si Il torturau , si avea inima plina de dragoste fata de ei fara nici o greutate ... caci , ce credeti ? El se gandea la crucea si batjocurile pe care le suferea in acele momente , oare ? nu ! ... El se uita cu mila si cu dragoste la cei din jurul Lui si nu lua seama la suferinte ; ci se ruga pentru cei ce ii faceau rau si le dorea binele din toata inima ... si ii era mila de ei de parca ei ar fi fost rastigniti in locul Lui si nu El ... plangea pentru ei de mila lor , ca erau cu mintile tulburate de intuneric ...
asta este harul Lui Dumnezeu ...

[isihast]

ortodoxia este , dupa cum arata si numele , trairea permanenta a Lui Dumnezeu sau in Dumnezeu , in harul Lui sau in poruncile lui , in porunca iubirii dumnezeiesti ... adica , este asa cum ati spus in paranteza ca se afirma : ortodoxia este acea credinta care este de pe vremea apostolica ...
dovada cea mai cuprinzatoare a acestui fapt , este insasi rugaciunea Lui Iisus , sau ISIHASMUL , traditia isihasta , pe care o are numai ortodoxia ... caci catolicismul ca si protestantismul se reduc la niste organizatii de binefacere in numele Lui Iisus , dupa cum si ei insisi propovaduiesc ... cred ca acest lucru este prea evident pentru toata lumea si nu este nevoie de mai multe explicatii ; nu cred ca un cunoscator al crestinismului poate sa afirme ca catolicismul si protestantismul face ceva mai mult decat binefacere sociala in numele lui Iisus ... e drept , catolicismul are mai multa rugaciune decat protestantismul , dar se reduce totusi la acelasi lucru : actiune mai mult exterioara , sociala si nu prea trateaza ei problema indumnezeirii omului ; cel mult catolicismul o trateaza intr-un fel , dar gresit , tot intr-un fel imaginativ , sentimental , deci exterior ; ori indumnezeirea omului nu se face dupa modelul caderii lui adam , prin imaginatie sau ganduri sau concepte ; niciodata gandurile , sentimentele , conceptele sau imaginatiile nu vor aduce cuiva indumnezeirea , inteleasa ca o stare reala si absolut permanenta de pace , iubire si bucurie , fericire interioara ... ; indumnezeirea este tocmai opusul : depasirea prin harul lui Dumnezeu a tuturor acestor limitari exterioare ... asta se face numai prin rugaciune neincetata , prin trairea permanenta a Lui Dumnezeu in inima ta ; asa spune si Iisus : Imparatia lui Dumnezeu este in inima omului ... deci , cum spuneam , singura credinta care trateaza problema indumnezeirii omului dupa invatatura lui Iisus este ortodoxia , prin traditia isihasta , care este in esenta trairea Lui Dumnezeu ... oare invatatura Lui Iisus se reduce la actiuni sociale , la partea Martei , sau de fapt aduce ceva esentialmente nou : indumnezeirea omului ...
ce poate sa fie mai inalt decat trairea permanenta a lui Dumnezeu , rugaciunea neincetata ? Iisus a adus porunca iubirii de Dumnezeu si de aproapele , nu numai actiuni sociale ... diferenta dintre catolicism si protestantism nu este una de esenta , caci in mod esential , ambele sunt cazute din har ... ca unii se supun unui singur om , altii fac ce ii taie pe fiecare capul , asta este oricum o greseala din punct de vedere esential ... caci esenta este aceea pe care a pus-o si Iisus : iubirea de Dumnezeu , de aproapele si de vrajmasi ... aceasta este Piatra de temelie a Bisericii ... nu a spus Iisus asta in convorbirea cu Nicodim ?
ori trairea lui Dumnezeu permanenta este numai in ortodoxia prin traditia rugaciunii neincetate ... Dumnezeu este Lumina nesfarsita si iubire nesfarsita , nu este o iubire sentimentala exterioara , si nici imaginatie meditativa ...
indrazneste cineva sa asemene porunca iubirii de vrajmasi a lui Iisus cu inchizitia infailibilului papa ? sau poate sa asemene cineva porunca iubirii de Dumnezeu cu un Tatal nostru spus de protestanti in bisericile lor intr-o anumita zi ? atunci porunca " neincetat va rugati " nu este adevarata iubire de Dumnezeu ?
pentru mine nici nu mai este nevoie de alte " dovezi " ca sa imi dau seama care este adevarata credinta : esentialul a fost deja spus ... restul discutiilor " teologice " este discutie omeneasca ...
traditia isihasta nu inlatura cu totul sentimentele , gandirea , conceptele , imaginatiile , faptele , dar le da adevarata intrebuintare a lor , prin faptul ca nu mai sunt luate ca scop in sine ; scopul ramane mereu acelasi : trairea lui Dumnezeu in iubirea dumnezeiasca prin rugaciunea neincetata ...

[isihast]

a spus cineva odata ca Dumnezeu uraste pacatul ... insa Dumnezeu nu uraste pacatul ci numai il ignora ... Dumnezeu constata existenta pacatului , dar nu il uraste ci il ignora , adica nu ii da atentie ; a da atentie pacatului inseamna a-l hrani , a-i da apa la moara ... dar Dumnezeu este iubire si nu uraste niciodata , nici pe pacatosi , nici macar pacatul ...
ce fel de Dumnezeu este Acela care uraste ? cine uraste se teme de ceva , are frica , adica este nedesavarsit ; ori Dumnezeu nu are de ce sa se teama nici de pacatosi , nici de pacat , caci pacatul nu are nici o putere asupra Lui , caci El este iubire ...
intelepciunea are un inceput : " frica de Dumnezeu " , dar finalul intelepciunii este iubirea de Dumnezeu , iar iubirea scoate afara frica ... nu este desavarsit in iubire acela care se teme inca de Dumnezeu ; cat inca te mai temi de El nu poti inca sa ii zici Avva , adica Taticule , cum ii zicea Hristos ... in acest sens , cine inca se mai teme de Dumnezeu vede in mod stramb realitatea , chiar daca si aceasta este un inceput de intelepciune , dar intelepciunea intreaga o are cineva numai atunci cand Il vede pe Dumnezeu asa cum este El in realitate : BUN ; Dumnezeu este iubire si in El nu este intuneric ; El nu poate sa urasca nimic din ceea ce exista ...
zicand acestea , eu nu doresc sa conving pe cineva de adevarul ortodoxiei , ci vreau sa prezint numai ceea ce afirma ortodoxia chiar si daca nimeni nu va citi ceea ce am scris ; scopul ortodocsului nu este sa fie crezut ci numai sa isi exprime si in fapta si in cuvant si in ganduri iubirea de Dumnezeu si de aproapele ... ortodocsul nu isi pune in discutie credinta ca la piata , caci credinta ortodoxa este ( din punctul ortodocsului de vedere ) insasi Adevarul ... iar Adevarul nu se discuta , Adevarul este o Persoana , Persoana divina , si nu se cunoaste prin discutie ci numai prin rugaciune si experiere , prin traire ... cine numai discuta din afara ortodoxia nu va ajunge sa o cunoasca niciodata in mod real , ci numai isi va face niste pareri gresite despre ea ... Adevarul ortodoxiei se simte numai prin curatirea de patimi si trairea relatiei personale cu Dumnezeu in rugaciune neincetata ...
si ce fel de relatie de iubire este aceea cand tu te temi de persoana iubita ? desigur una imperfecta ; cand iubesti cu adevarat ai incredere absoluta in persoana iubita ... iar cand omul ajunge sa isi puna cu adevarat toata increderea in Dumnezeu nu mai are de ce sa se teama ; deci finalul intelepciunii este iubirea pe care a propovaduit-o Hristos ...

Inainte de orice, pentru a putea rosti la inceput cu gura, apoi in minte si apoi, cand va vrea Bunul Dumnezeu, si in inima rugaciunea lui Iisus, "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!", ar trebui sa castigam intai paza mintii impotriva vorbirii de rau, imaginatiei, gandurilor rele, iar consecinta a acestora si a multelor rugaciuni ce trebuie sa le aducem Domnului din tot sufletul si din toata inima noastra - dupa un timp sa putem sa devenim smeriti si bineplacuti Aceluia Care ne-a facut pe noi si sa inaltam aceasta rugaciune [a inimii, a lui Iisus] catre Tronul Celui Preainalt. Sa devenim liberi, dar nu liberi oricum, ci intru Domnul Hristos.
Poate are cineva dintre noi, din operele Sfintilor Parinti niste sfaturi practice pentru a putea dobandi paza mintii impotriva gandurilor si cugetarii celor rele si daca da, sa le posteze aici, pe forum, ca sa ne folosim cu totii de acestea...


Iertati-ma, fratilor si surorilor intru Domnul Hristos, si va rugati si pentru mine, pacatosul!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!

Voi incerca, prin ajutorul Domnului, si pornind de la ceea ce a scris Parintele Paisie [Aghioritul] referitor la punerea inceputului celui bun in viata noastra in volumul II al lucrarii sale, "Trezire Duhovniceasca" sa lamuresc cum noi toti am putea pune inceput bun vietii noastre.

Pornind de la constatarea unui cipriot familist crestin-ortodox care locuia in Anglia cum ca trebuie sa plece de acolo, deoarece preotii anglicani ii cununa deja si ii binecuvanteaza pe tatal cu fiica sa si pe fiu cu mama sa sa isi intemeieze familii [oare acestia nu stiu de pacatul strigator la cer al INCESTULUI ?!...], iar aceasta reprezinta numai una dintre bolile cu care ne-a molipsit uniunea europeana, Parintele ne povatuieste astfel:

"Nu spun sa luam pancarte, ci sa ne intoarcem la rugaciunea noastra preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. Sa cautam modalitatile prin care sa ne pazim de rau. Este nevoie sa tinem putina frana, pentru ca toate merg spre nivelare. Acuma este vremea a spune Psalmul: "Pune pe capeteniile lor ca pe Oriv si Zev si Zevel si Salmana..., care au zis: "Sa mostenim noi jertfelnicul lui Dumnezeu" [Psalm 82, 11].

Exista o mare zapaceala. Toate se fac moara, oamenii sunt ametiti. Oamenii sunt ca albinele. Daca lovesti stupul, albinele ies afara si incep "vuuu..." si se invart nelinistite in jurul stupului. Dupa aceea directia lor va depinde de incotro va bate vantul. Daca sufla crivatul, se vor duce inauntru. Daca sufla vantul de sud [vant cald] vor pleca. Asa si lumea o sufla... "Crivatul national", "Vantul de sud national", si este, sarmana, ametita. Dar cu toate ca se face o astfel de fierbere, simt inlauntrul meu o mangaiere, o siguranta. N-are nimic ca s-a uscat maslinul, caci va da maladite noi. Exista un grup de crestini in care Se odihneste Dumnezeu. Exista inca oameni ai lui Dumnezeu, oameni ai rugaciunii si Bunul Dumnezeu ne rabda si iarasi va randui lucrurile. Acesti oameni ai rugaciunii ne dau nadejde. Nu va temeti. Ca neam [e vorba despre greci aici] am trecut atatea furtuni si nu ne-am pierdut, si sa ne temem de vijelia care e gata sa se risipeasca? nici acum nu ne vom pierde. Dumnezeu ne iubeste. Omul are ascunsa in el putere pentru vreme de nevoie. Anii grei vor fi putini. Va fi o vijelie.

Nu va spun aceasta ca sa va infricosati, ci ca sa stiti unde ne aflam. Pentru noi este o ocazie mare; greutatile, martiriul sunt o praznuire. Sa fiti cu Hristos, sa traiti potrivit cu poruncile Lui si sa va rugati, ca sa aveti puteri dumnezeiesti si sa puteti infrunta greutatile. [b][i]Lasati patimile ca sa vina harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate. Sa ne rugam sa iasa oameni buni. " [p.16-17].

Cum incepem sa punem inceput pentru nelinistea cea buna in inimile noastre? Parintele Paisie ne raspunde si la o astfel de intrebare la p. 30-32 ale volumului II a lucrarii sus-mentionate, dandu-ne exemple de comportament ale oamenilor din Farasa [provincie a Greciei, unde s-a nascut Parintele Paisie] din vremea tineretilor sale. Acei oameni spuneau [si faceau dupa cum spuneau]:

1. "Daca ai vreo treaba n-o lasa pentru maine", spre deosebire de oamenii contemporani noua, care gandesc: "Sa lasam treaba, ca poate va veni cineva maine si ne va ajuta" [dovada de lene, dovada si de egoism, asteptand un ipotetic ajutor din partea altora];

2. "Daca ai mancare buna, las-o pentru maine, caci poate vine vreun musafir". Oamenii de astazi gandesc "Mancarea cea buna s-o mancam in asta-seara." [iarasi egoism].

De altfel si Parintele constata:"Astazi cei mai multi se invartesc in jurul lor. Se gandesc numai la ei insisi."

3. Daca ploua , va trasni si se va face potop. Oamenii din vremea petrecerii Parintelui Paisie in lume se gandeau in aceasta situatie sa faca rugaciune pentru cei ce se aflau pe camp la seceris, sa ii pazeasca Dumnezeu pe aceia de la moarte prin inecare sau prin trasnire. Oamenii actuali, intr-o astfel de situatie, se gandesc daca nu cumva au puse rufe la uscat si sa mearga si sa le adune. Doar atat, iar la ceilalti, sarmanii, nu se mai gandesc. Rufele se mai usuca dupa o vreme de la incetarea ploii, dar pe bietii tarani, aflati la seceris in timpul furtunii si care au murit trasniti, oare cine-i va mai putea readuce la viata? Omul contemporan se pune pe sine in centrul atentiei sale si nu pe ceilalti, dupa cum ne porunceste Domnul, "Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti..." Acesta nu este cu adevarat crestin, ci doar cu numele. Daca mintea i-ar sta la Hristos, atunci l-ar pune in centrul atentiei pe aproapele sau, nu pe el insusi. Punandu-se pe sine in centrul atentiei sale, cu durere in suflet, spun ca si Parintele Paisie: "...inima lui nu lucreaza si de aceea nu iubeste nici pe Hristos si nici pe semenul sau, cu atat mai putin natura, animalele, copacii, plantele". Si doar e vorba despre noi, eu, tu, aceia, ceilalti, dintre care cel mai nevrednic si pacatos sunt eu, cel care va scriu aici.

4. Daca vedeau niste pasari, oamenii din vremea petrecerii in lume a Parintelui Paisie se gandeau ca sunt flamande si vor hrana. Ca urmare, aruncau faramituri si le puneau apa ca sa bea. Oamenii de astazi mai hranesc si adapa doar pasarile care cad pe acoperis sau in alte locuri. Altfel, acelea n-au decat sa-si gaseasca singure hrana, n-au decatsa se descurce, gandim noi. Iar daca ceilalti, din vremea Parintelui Paisie vedeau crengi bolnave de copaci se gandeau imediat sa le taie, ca sa nu se intinda boala si al celelalte. Oamenii de astazi oare cand mai fac asa ceva? Poate doar [numai] primavara, cand trebuie curatati copacii...

5. Alt exemplu de gand bun pe care sa ni-l punem in minte ni-l ofera chiar Parintele Paisie, spunand: "Eu cand ies afara din Chilie arunc o privire in jos, apoi una catre acoperis, ca sa vad daca nu miroase a ars", si ne povatuieste sa facem si noi la fel la casa noastra - din cauza ca, explica Parintele, "...oarecine, fie din neatentie sau din rautate - ma rog ca nimeni sa nu faca rau - sa arunce ceva si sa ia foc". Ne exersam atunci nelinistea cea buna, punem atunci inceput bun si duhovnicesc al vietii noastre.

6. Un ultim exemplu de gand bun [in alt volum al lucrarii Parintelui "Trezire Duhovniceasca", pe care, din pacate, nu-l am la mine si citez din memorie pe Parintele] este acel de a nu judeca pe niciun om, considerandu-l pe fiecare ca un inger bun [ si dupa cum se stie, vorbirea de rau, a ingerilor, a Sfintilor lui Dumnezeu este, de asemenea, hula...].


Ma rog din toata inima ca acestea ce v-am scris sa va ajute sa puteti pune inceput al nelinistii celei bune pentru fiecare dintre cei ce citesc aceasta postare!

Iertati-ma, fratilor si surorilor intru Domnul Hristos, si va rugati si pentru mine, pacatosul!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!