Ati auzit de Klaus Kenneth?

[anita]

În prealabil postat de Daniel777

Faci o comparatie pe care eu nu o fac.Nu comparam pe Sfinti cu Klaus Kenneth.Si nu e american.E german,stabilit in Elvetia.Tu nici nu stii cine e,nu l-ai citit,dar iti dai cu parerea...

Atunci ,daca preferi acest gen de carti iti recomand Talita Kumi de Monica Fermo-Maica Ecaterina in Ierusalim acum.

[Daniel777]

În prealabil postat de carmina

Daca nu-ti este cu suparare, as vreau sa te intreb ce parere ai despre ceea ce spun parintii ortodoxiei privind dezvaluirile, daca pot spune asa, referitoare la viata duhovniceasca, la stadiul ei, la toate acele daruri pe care le primim de la Dumnezeu. Pentru ca, spun parintii, acele daruri se pierd atunci cand vorbesti despre ele; nu spun ca sunt iremediabil pierdute, dar se pierd temporar, iar revenirea nu este intotdeauna usoara. Dupa ce tocmai ai recuperat un bun pierdut din nebagare de seama, mi-i greu a crede ca poti fi atat de nechibzuit incat sa repeti povestea.

Si, ar mai fi ceva care mi-e neclar, fireste, daca doresti si poti sa ma lamuresti:Intr-unul din interviurile sale, K.Kenneth vorbeste despre diavol spunand ca de la inceput si pana acum el nu s-a schimbat, este acelasi. Eu am inteles din context ca nu si-a schimbat modul de abordare. Insa, stiu din scrierile parintilor rasariteni ca in functie de starea omului, de evolutia lui dpdv spiritual, demonii care-l viziteaza difera. Cum crezi ca se poate interpreta acest lucru?

In general ,ceea ce spun Sfintii Parinti despre dezvaluirile darurilor duhovnicesti,este adevarat.Si eu,daca incep sa ma laud cu o virtute pe care am dobandit-o ,Dumnezeu ma face sa cad in ispita,sa o pierd.
Insa mai sunt cazuri ,exceptii,vremuri,cand aceste virtuti ,daruri,trebuie scoase la iveala,pentru ca oamenii sa invete .
La fel a fost intrebat si Dan Puric,daca nu-si pierde smerenia...Atunci,daca nu mai sunt povatuitori duhovnicesti,iar pe mireni ii oprim sa propovaduiasca ca sa nu se mandreasca,atunci pe cine sa mai ascultam?
Cum vine cineva care are ceva de spus,ii spunem,stai asa ca nu esti bun,ia sa vedem esti la fel ca Vasile cel Mare etc
Sunt vremuri grele,iar in aceste timpuri,zic eu,mirenii vor avea ceva de spus,indiferent cum se vor numi ei...

Partea a doua ma depaseste,nu pot sa-ti raspund.

[Daniel777]

În prealabil postat de anita

Atunci ,daca preferi acest gen de carti iti recomand Talita Kumi de Monica Fermo-Maica Ecaterina in Ierusalim acum.

Am citit-o de la prima editie,si am urmarit-o si la toate emisiunile.I-am scris de cateva ori si pe mail.

[Daniel777]

Am gasit Adevarul de 10 ani,si tot am avut si am nevoie de Klaus Kenneth,chiar daca am multe lecturi la activ din majoritatea Sfintilor Parinti.De-abia astept sa vin la conferinta de La Iasi ,si sa-l vad pe viu.Nu stiu altii cum gandesc ortodoxia,dar eu,cand am citit aceasta carte acum 7 ani,in prima editie,am realizat ca sunt sub nivelul lui de traire duhovniceasca.si acum cred ca lucrurile sunt la fel,nu sunt la nivelul lui.De aceea m-am mirat si m-am intristat nespus,cand multi crestini mai cunoscuti sau asa ca si mine,anonimi,au spus ca Klaus Kenneth ar fi:
1.inca sub influenta protestanta
2.inselat
3.pentru cei din vest
4.este bun,dar oentru oamenii mai putin induhovniciti

Ma iertati,in acest caz,eu fac parte din oamenii mai putin induhovniciti.

[Daniel777]

"Călător pe pământ românesc. Convorbiri. File de jurnal" reprezintă o carte-dar a autorului pentru cititorul român, oferită în preajma noului său turneu în România.

Structurată în două părţi ("De ce sunt ortodox" şi "Călător pe pământ românesc"), volumul inserează o serie de convorbiri realizate cu Klaus pe vremea şederii sale în România, din toamna trecută, precum şi un Jurnal al călătoriei sale, înfiripat în acele zile, cu amănunte de o savoare extraordinară.

Convorbirile, realizate de Romeo Petraşciuc şi Raluca Toderel, sunt grupate sub genericul De ce sunt ortodox, având ca titluri-reper formulări de genul: „Calea Ortodoxiei este drumul regal”, De ce Ortodoxia, Părintele Sofronie şi fascinaţia dragostei lui Hristos, „Au venit demonii şi mi-au dat puterile căutate şi dorite”, În ghearele morţii trupeşti şi sufleteşti, „Dumnezeul nostru nu e fitecine”.

Cea de-a doua parte e o frescă de o suavitate aparte a primului contact al lui Klaus Kenneth cu România, din toamna anului trecut, pagini în care autorul se dezăluie cititorului extrem de familiar cu poporul în mijlocul căruia şi-a dus mărturisirea vreme de trei săptămâni. Detalii luminoase, punctări de o francheţe şi luciditate dezarmante, într-un stil inconfundabil de bucuros, fac din aceste pagini unele ce se abandonează lecturii cu o voluptate aleasă, pilduitoare.

[Daniel777]

Cine a fost sau va merge la o conferinta cu Klaus Kenneth,il invit sa-si spuna impresiile..

[Daniel777]

Luni, 17 mai, în Aula Magna a Universităţii din Petroşani a avut loc conferinţa Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului, susţinută de Klaus Kenneth. Însoţit de părinţii de la Mănăstirea Lainici, în frunte cu părintele stareţ, Klaus Kenneth şi-a dus din nou mărturia între credincioşii din Petroşani. O întâlnire extrem de caldă, reuşită…

După conferinţă, împreună cu părinţii din Lainici şi Petroşani, Klaus a vizitat Biserica Sf. Varvara din localitate.

A doua zi, împreună cu părinţii de la Lainici, Klaus Kenneth a vizitat Mănăstirile din zona Văii Jiului şi parte din mănăstirile din Episcopia Râmnicului.

Astăzi, 19 mai, Klaus Kenneth va conferenţia la Sibiu, în Aula Facultăţii de Teologie, începând cu ora 18. Întâlnirea va fi moderată de Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Consilier Misionar-Pastoral şi de Imagine al Mitropoliei Ardealului.

[Daniel777]

Inca un loc unde s-a discutat de Klaus Kenneth
http://trandafirescu.wordpress.com/2...t/#comment-745

[Daniel777]

Cine este mai aproape de Iasi ,si doreste sa vina la conferinta de joi 27 mai,a lui Klaus Kenneth?

[Daniel777]

A mai aparut o carte a lui Klaus Kenneth,a carei prezentare o puteti citi aici:

SCURT MANUAL DE SUPRAVIEŢUIRE

Nici nu ştiu cum aş putea scrie o prefaţă la o mărturie zguduitoare prin fermitate şi conţinut. Un volum plin de luciditate care mi-a dovedit, ca preot, că duhul apologetic este una dintre harismele prin care laicatul de astăzi poate să ajute demersul pastoral al Bisericii. Prin experienţa şi cultura sa duhovnicească Klaus Keneth dăruieşte cititorului unul dintre cele mai frumoase manuale de supravieţuire duhovnicească. Discernământul şi efortul ieşirii din bezna rătăcirilor care căutau să-i satisfacă setea de Dumnezeu sau, cum deseori mărturiseşte, golul din propria fiinţă, l-au purtat pe autor 2 milioane de kilometri în căutarea Adevărului (cum inspirat şi-a intitulat o altă carte, apărută şi ea la Ed. Agnos, 2009). Din pelerinajul acesta în căutarea identităţii sale veşnice s-a întors biruitor căci s-a lăsat biruit de Hristos Mântuitorul, Dumnezeul cel Viu.

De astă dată nu mai avem de a face cu o mărturie asupra propriei sale vieţi ci de modul în care, pe parcursul acesteia, a gustat din anestezicul islamului şi Meditaţiei Transcedentale, Hinduismului şi Yogei, Budhismului şi Zenului, lăsându-se narcotizat de tăriile filosofiei ori misticismului oriental, descoperindu-ne prin analiza fiecărei astfel de construcţii demonice frumuseţea Ortodoxiei, care nu ne face mai buni decât ceilalţi ci mai dăruiţi, mai responsabili- atunci când noi înşine nu ne ţinem de false tradiţii şi nu-l idolatrizăm pe Hristos, transformându-l, după chipul şi asemănarea slăbiciunilor noastre, în ideologie simplistă ori sindicalizare a reacţiei pastorale.

Dintâi cartea aceasta este un dar făcut învăţământului religios din România. La toate întâlnirile noastre cu „intelighentia” de serviciu a Dialogului Social ni se reproşează că nu îngăduim copiilor noştri să se şcolească aconfesional, cu acest soi de cultură amalgamată, pe care Klaus Keneth o demască în toată rânjitura ei specifică. Căci la lipsa de mentalitate mărturisitoare în jocul căreia vrea să intrăm antrepriza de îndobitocire programată a poporului român, cu toate că nu excelează în studii de specialitate-încă nu am auzit de un istoric al religiei, la modul serios, fundamental impus în conştiinţa internaţională, cartea lui Keneth este o avertizare. Pentru divinizatorii lui Mircea Eliade sau I.P. Culianu nu ar fi rău să îi rugăm să recitească actuala critică în domeniu şi, dincolo de simpatiile subiective care ne încearcă, să remarce cam la ce nivel ne mai aflăm. Utopia sincretismului care caută să fie impus drept modă naşte deja lipsa de verticalitate în care ne-am înşurubat prin cerbicia politicianismului culturnic. Chiar când acesta are ca spaţiu de emanaţie Occidentul, nu-i musai să renunţăm la analizarea sa în toate striaţiile multiformalismului ucigător de suflet. Lucrarea lui Keneth va deveni obligatorie unei „bune informări a populaţiei”, ca să folosim terminologia la modă în demagogia actuală, iar părinţii care vor citi lucrarea şi vor mai subscrie diluării spirituale a sufletului copiilor lor cred că trebuie să înceapă să-şi pună foarte serios problema propriei mântuiri.

Frumuseţea scriiturii şi modul respectuos de analizare a unor aspecte pe cât de populare pe atât de necunoscute cu adevărat în arealul nostru educaţional, vor impune cartea. Nu prin note de subsol ci prin notele despre „subsolul” lumii în care trăim, dinspre care izbucnesc către noi toate mofturile anormale ale omului trecut demult în post-creştinism. Excelenta analiză este dublată de o cunoaştere din interior a fenomenelor descrise, dovedind luciditate şi putere de rupere de minciuna şi contrafacerile rudimentelor de religie în care, ca într-o pânză a celui mai de temut păianjen al lumii, ţesută de veacuri în jurul omului, firea omenească se lasă coruptă. Structurări ca de fişă de lectură, dublate de articulări pertinente din textele specifice fiecărei religii sau culturi descrise, lipsit de răutate ori causticitate ieftină, Klaus Keneth rămâne un apologet crescut în Duhul Sfânt, duhul bunului simţ. Descoperirea unei Ortodoxii vii, prin harul lui Hristos a văzut Ortodoxia dintâi prin ochii binecuvântaţi ai Părintelui Sofronie de la Essex sau ai Părintelui Zaharia Zaharou, l-a scutit de grimasele cu care ne întâmpinăm uneori convertiţii. Bucuriile lui sunt şi bucuriile comunităţii care l-a primit în mijlocul ei ca pe un dar de Sus. E important să înţelegem că fratele acesta al nostru nu trebuie „controlat” la Ortodoxie. Uneori e smintitor prin gesturi? S-au smintit câţiva de câteva dintre propoziţiile sale? Interesant. Pentru că, prea cuminţi ca să mai convertim tristeţile şi dezorientările semenilor noştri în bucurii mărturisitoare, am uitat de nebunia aceasta mărturisitoare, care ţine vie viaţa de credinţă a Bisericii noastre. Mesajul celor nenăscuţi (genetic) ortodocşi este tot mai limpede: ne e dragă Ortodoxia dar nu ortodocşii care şi-au transformat inimile din tron al lui Dumnezeu în stalactite ale părerii de sine, dispuşi mereu la a converti pe alţii, după măsura propriei împietriri, fără a face nici un efort personal, în linia propriului progres duhovnicesc.

Lucrarea aceasta ţine în ea cheia de aur a oricărei predări a Istoriei Religiei, pe care uneori chiar şcolile noastre de teologie o eludează prin false alinieri culturale. Nici o altă religie nu poate fi privită decât prin lentila de Har a Duhului Sfânt, prin experienţa de har a Bisericii, şi nu este cazul, niciodată şi în nici o situaţie, să prevaleze diplomaţia falselor ecumenisme în defavoarea mărturisirii de credinţă. Aici este frumuseţea nemaipomenită a cărţii. Pentru tot soiul de cuconeturi şi elitişti atraşi de ezoterisme ieftine - ale căror pericole autorul nostru le identifică foarte atent, pentru toţi puştii atraşi de softurile vieţii spirituale, cartea este un manual de supravieţuire. Personal cred că pentru slujitorii bisericii, indiferent de treapta în care se încadrează ei, cartea este un manual de abordare a problematicii generale şi speciale a dramei sincretismului modern. Lipsit de ură şi îngâmfare confesională, cred că de aceasta s-a vindecat dintâi, autorul cărţii împleteşte remarcabil istoria culturii personale cu aceea a istoriei religiei. Lucru din care la noi s-a gustat foarte rar.

Dacă cineva m-ar întreba care este pagina cea mai de preţ a lucrării nu aş ezita să-i spun că această carte este cea mai de preţ pagină a literaturii apologetice în domeniul istoriei religiei. Ideea editorului român de a iniţia prin această carte o colecţie apologetică apare mai mult decât fericită. Obligă la continuitate, la propunerea identificării unei linii ortodoxe a apologeticii care trebuie să treacă de la fază de combatere la aceea de dezbatere destinsă în Duh, fără învârtoşări urâtoare ci înţelepţiţi de harul Mântuitorului. Sper ca lucrarea aceasta să fie adusă dinaintea copiilor noştri, bucuros că ea există aş fi trist dacă bucuria aceasta n-aş împărţi-o cu ei, copiii neliniştii noastre. Cred că prin această scriere Keneth se va înscrie pe linia unor contribuţii luminoase la elucidarea unor linii de forţă în dialogul cu societatea secularizată. Neuitând, nici o clipă, mărturisirea autorului: „Luminare cauţi? Să ştii cine eşti? Atunci priveşte-ţi luptele pierdute! Restul e har sau mândrie. Acesta este sfatul meu către toţi pelerinii drumului înfundat al misticii şi meditaţiei asiatice, chiar dacă aceasta este şi doar o simplă vizitare a unei librării cu cărţi despre ezoterism. Cel care şi-a văzut propriile slăbiciuni, greşeli, mizerii şi lipsuri, va fi pregătit să ia asupra sa Crucea lui Hristos, pentru a se depărta de păcat şi de trădarea dragostei lui Dumnezeu. O hotărâre necesară pentru a ne scoate din nevoie. Această ură de sine, purificatoare, ne va conduce la recunoaşterea păcatului, pocăinţă şi întoarcere în braţele iubitoare ale lui Hristos. Drumul în jos este drumul în Sus. Nu e comod, nu, însă e cea mai mare aventură pe care poate trăi un om. Mai ales din punct de vedere al biruinţei şi al certitudinii despre viaţa veşnică.”

Sper din toată inima să descoperiţi în paginile acestei cărţi bucuria mărturisirii care l-au adus pe fratele acesta al nostru în mijlocul poporului nostru, prin conferinţe şi scriitură. Cred că mărturisirea unuia care a gustat din biruinţa cea dinainte de Biruinţă este mai de preţ decât expandarea frustrărilor noastre pastorale. Să reînvăţăm a spune Hristos a Înviat nu ca pe un simplu salut pascal, ci ca pe o certitudine! Cartea aceasta, parte din argumentarea acestei certitudini.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula