Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Ne aflăm pe cărarea cea strâmtă a Postului Mare, presărată cu anevoioase lupte menite să ne dezrobească de patimi. Pe lângă rugăciune, fapte bune, apelăm mai des la taina mare și sfântă a Pocăinței, curățindu-ne ființa de tot ce ne desparte de voia și iubirea preamilostivului Dumnezeu, ca să întreţinem în noi necontenit dorul către desăvârşire şi aspiraţia de a ne asemăna, pe cât ne stă în putere, cu Dumnezeu. Una din problemele cu care cred că s-a confruntat orice duhovnic este modul în care credincioșii își spun păcatele. Unii, mai zeloși, din dorința unei mărturisiri complete, apelează la îndreptarul de spovedanie – un fel de chestionar ce-i ajută să parcurgă în amănunt diferitele modalități omeneşti de a greși. Există numeroase astfel de broșuri, compuse de duhovnici proveniți din rândul monahilor sau al preoților de mir. În plus, în Molitfelnic, la rânduiala Tainei Spovedaniei, preotului i se oferă un scurt ghid, care să-i faciliteze cercetarea corectă a penitentului aspirant la „botezul lacrimilor”. Este sau nu de folos să recurgem la această modalitate de a ne spovedi, lecturând lista de păcate din respectivele cărți? Unii spun că da, alții, dimpotrivă, arată o serie de neajunsuri decurgând dintr-o asemenea practică.


Îndreptarul de spovedanie ajută sau încurcă?
Consider că un aspect pozitiv incontestabil rezidă în faptul că, aflați în fața înşiruirii detaliate a greşelilor posibile, vom reuşi să ne facem un examen de conștiință extrem de minuţios. Am putea descoperi, bunăoară, păcate uitate ori ascunse, săvârșite fără a ști că respectivele fapte constituie abatere. Se conturează totuși un impediment deloc neglijabil în utilizarea îndreptarelor de spovedanie: îngrădirea libertății noastre. Fiecare dintre noi, săvârșind un păcat, îl „personalizăm”, înfăptuindu-l într-un anume context, stare, predispoziție interioară, așa încât ghidul ar trebui doar să ne atenționeze asupra lui, iar noi, trecându-l pe o hârtie, să-l mărturisim ținând seamă tocmai de factorii enumerați anterior. Altfel, spovedania se va preschimba într-o înșiruire rece, formală, a greşelilor noastre, lipsindu-ne participarea afectivă, emoția, părerea de rău, dar, îndeosebi, truda de a ne analiza viața interioară, cu scăderile ei inerente. O banală citire a îndreptarelor de spovedanie evidenţiază încă un aspect semnificativ: unele, prezentând detaliat diverse păcate, riscă să smintească sau chiar sugerează ele însele săvârșirea lor. Dornici de a se spovedi „ca la carte, după pravilă”, o serie de credincioși iau un îndreptar și, ajunşi înaintea duhovnicului, abuzează uneori de timpul ori de răbdarea lui, făcând o lectură searbădă a tot ce scrie acolo. În atare situație, nu simpla înșiruire a unor evenimente „eficientizează” spovedania: dacă nu participăm cu toată ființa la mărturisirea păcatelor, ci ne rezumăm la a le rosti doar cu buzele, riscăm s-o transformăm într-o inculpare lipsită de eficiență.


Este bine să ți se pună întrebări la spovedit?
O altă problemă privitoare la Taina Pocăinţei este legată de obiceiul duhovnicilor de a pune sau nu întrebări. În genere, se cuvine să ne mărturisim greşelile fără a aștepta să fim chestionați. Preotul, uneori, se folosește de întrebări ca să se lămurească asupra gravității păcatului, a intensității lui, dar niciodată spre a-și împlini anumite curiozități ori interese. Şi aici părerile se arată împărțite: unii consideră necesară chestionarea penitentului, alții, dimpotrivă, n-o încurajează. Bunăoară, Sfântul Nicodim Aghioritul afirmă clar: „duhovnicul nu este dator să întrebe pe cel care se mărturiseşte ce a făptuit..., ci însuşi cel care se spovedeşte trebuie să-şi mărturisească de la sine păcatele ca să capete iertare pentru ele”. Există situații când creştinii, fie din lipsa examenului de conştiinţă, fie tocmai din pricina gravităţii greşelilor comise, vor aştepta ca părintele să-i întrebe. Să precizăm, însă, că nu se cuvine să aibă reţinere faţă de duhovnic, ci numai faţă de păcat. În sprijinul preotului vine lungul formular de întrebări din Molitfelnic, instrucţiunile tipiconale arătând: „şi aşa să-l întrebi pe el cu de-adinsul pe rând, una câte una şi să-l aştepţi până când va răspunde la fiecare întrebare”. Se conţin aici şi întrebări privitoare la dreapta învăţătură a Bisericii, de la care nu trebuie să se abată cel ce se spovedeşte; însă tocmai fiindcă ele se perpetuează din perioada creştinismului primar, considerăm bine venită o diortosire canonică a lor. În numeroase cazuri, părintele duhovnicesc va fi nevoit să pună întrebări, mai ales în urma constatării că fiul, fiica duhovnicească nu este în stare să-şi facă mărturisirea cursivă din diferite motive. Pe aceştia se cuvine să-i ajute prin întrebări potrivite, în continuarea spuselor lor. Dacă credinciosul nu ştie cum să înceapă destăinuirea, următoarele întrebări pot viza datoriile elementare şi greşelile cele mai obişnuite pe care creştinii de o stare cu el le săvârşesc frecvent. Duhovnicul încearcă să determine motivele şi scopul săvârşirii păcatelor, să afle căile prin care a pătruns în fiinţa penitentului şi raportul în care se găseşte cu voinţa, mai ales dacă este un penitent pe care nu-l cunoaşte.
Am încercat să expun câteva aspecte legate de Taina Spovedaniei, dorind să evidențiez că a merge la spovedit nu reprezintă împlinirea unei simple tradiții, ci este un proces complex prin care urmărim să ne tămăduim de rănile pe care păcatul ni le-a lăsat în suflet. Înțelegerea și împlinirea corectă a acestui act mântuitor rezidă din faptul că Ortodoxia nu recunoaște altă cale de însănătoșire din boala pe care o produce păcatul.

[cristiboss56]

În Vechiul Testament, în afară de posturile regulate ale poporului israelitean sau un anumit grup de oameni, avem și posturi individuale, personale am spune. De pildă: A postit profetul Moise patruzeci de zile și patruzeci de nopți pe muntele Sinai când a fost să primească de la Dumnezeu cele zece porunci. „Pâine nu a mâncat și apă nu a băut, cum se spune la cartea Ieșirii (34, 28). „Patruzeci de zile și patruzeci de nopți” a postit și profetul Ilie pe măsură ce înainta spre muntele Horeb (III Regi, 19, 8-12). Postului aspru s-a dedicat și proorocul Daniil. El însuși ne spune despre sine că: „Pâine bună n-am mâncat, carne și vin n-am pus în gura mea (Dan. 10, 2-3)”. Cu post și pocăință au răspuns locuitorii Ninivei propovăduirii lui Iona: „Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ținut post și s-au îmbrăcat cu sac de la cei mai mari până la cei mai mici” (Iona, 3, 5). Astfel au scăpat de nimicire.
Însemnătatea postului o scot în evidență și Profeții Vechiului Testament. Prin post trebuiau israeliții să se întoarcă la Dumnezeul cel viu și adevărat: „Și acum, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns și tânguire. Sfâșiați inimile și nu hainele voastre și întoarceți-vă către Domnul Dumnezeul vostru... Sunați din trâmbiță în Sion, gătiți postiri sfinte, vestiți adunare sfântă” (Ioil, 2, 12-15). Proorocul Isaia observă pericolul postirii formale și expune elementele acelea din care constă postul cel adevărat, postul pe care îl primește Dumnezeu și care poate șterge păcatele: „Postirile și zilele de odihnă, lunile noi și sărbătorile voastre le urăște sufletul Meu. M-am săturat de voi! Nu voi mai ierta păcatele voastre!...Mâinile voastre sunt pline de sânge: Spălați-vă, curățiți-vă! Nu mai faceți rău înaintea ochilor Mei! Încetați odată! Învățați să faceți binele, căutați dreptatea, ajutați pe cel apăsat, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!) (Is. 1, 13-17)
„Nu știți voi postul care Îmi place Mie?- zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l... Atunci vei striga și Domnul te va auzi. La strigătul tău El va zice: Iată-Mă!”


(IPS Symeon Koutsas, Postul Bisericii. De ce, când şi cum postim?, Editura Apostoliki Diakonia, Athena, 2011)

[cristiboss56]

Dacă păcatul grăirii în deşert este atât de grav, cum să scăpăm de el, ce să facem cu limba noastră neînfrânată? Trebuie să facem ceea ce făcea Efrem Sirul: trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne izbăvească de această patimă, şi Domnul Iisus Hristos ne va împlini cererea. Trebuie să evităm comunicarea cu cei care grăiesc în deşert, să ne ţinem cât mai departe de ei, să căutăm părtăşia puţinilor înţelepţi, care îşi deschid gura doar ca să spună câte un lucru folositor, de la care nu vei auzi cuvinte deşarte, vătămătoare de suflet.
Trebuie să vă supravegheaţi cu foarte mare atenţie, să dobândiţi obiceiul de a examina ceea ce vreţi să spuneţi, să vă deprindeţi cu ţinerea limbii în frâu. Să nu-i dăm voie să flecărească. Seara să vă aduceţi aminte ce aţi spus ziua, să vedeţi dacă n-aţi trăncănit, dacă n-aţi jignit pe cineva, dacă n-aţi minţit, dacă n-aţi bârfit. Dacă vă veţi însuşi obiceiul acesta, vă veţi obişnui să vă supravegheaţi orice mişcare a limbii şi s-o înfrânaţi.
Aduceţi-vă aminte: cu cât omul este mai concentrat pe lucrul principal, pe cele lăuntrice, pe cele adevărate, cu cât îşi face mai multă vreme pentru citirea Evangheliei, a Sfintei Scripturi, a scrierilor Sfinţilor Părinţi, cu atât se pătrunde mai mult de înţelepciunea acestora şi cu atât îi va pieri mai mult pofta de a trăncăni. Mare lucru este a dobândi stăpânirea asupra propriei limbi!
În epistola sa sobornicească, Apostolul Iacov spune: „dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul” (Iac. 3, 2). (Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeii)

[cristiboss56]

[cristiboss56]

Ajungi, aşadar, acasă. Ce faci acasă? Te lupţi cu toată puterea ta să păstrezi atenţia minţii şi a inimii către Domnul. Îndată după biserică, aleargă în cămara ta şi fă destule metanii, cerând cu evlavie de la Dumnezeu să te ajute, ca să valorifici timpul şederii acasă într-un chip folositor pentru sufletul tău. Apoi şezi şi te odihneşte puţin. Alungând orice gând, repetă cu mintea rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”.
După ce te-ai odihnit, să te îndeletniceşti cu ceva, fie cu rugăciunea, fie cu lucrul de mână. Nu are prea mare importanţă ce lucru de mână faci, tu ştii deja ce îţi place. Este, după cum vezi, imposibil să te ocupi tot timpul cu lucrurile duhovniceşti; este nevoie să ai şi un lucru de mână plăcut. Cu lucrul de mână te ocupi când sufletul îţi este obosit, când nu ai puterea de a citi sau de a te ruga. Dacă, desigur, îndeletnicirile tale duhovniceşti merg bine, nu este necesar lucrul de mână, care nu face decât să valorifice timpul care altfel s-ar risipi în trândăvie. Şi trândăvia este totdeauna dezastruoasă, mai cu seamă în timpul postului.
Cum trebuie să se roage cineva acasă? Bine te-ai gândit că în timpul Postului Sfintelor Pasti suntem datori să adăugăm ceva la canonul obişnuit de rugăciune. Cred, totuşi, că în loc să citeşti mai multe rugăciuni din cartea de rugăciuni, este mai bine să măreşte durata comunicării tale directe cu Domnul.
În fiecare zi, înainte de a începe şi după ce termeni slujba de dimineaţă şi cea de seară, să te adresezi cu propriile tale cuvinte Domnului, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi îngerului tău păzitor, mulţumindu-le pentru ocrotirea lor şi rugându-i să te ajute în împlinirea nevoilor tale duhovniceşti. Cere-le să te ajute, aşa încât, înainte de toate să te cunoşti pe tine însăţi, să dobândeşti cunoaştere de sine şi, dobândind-o, să îţi dăruiască râvnă şi putere, ca să-ţi tămăduieşti rănile sufletului.
Cere-le încă să umple inima ta cu simţământul smereniei şi al zdrobirii de inimă. Smerenia este jertfa cea mai plăcută lui Dumnezeu. Aşa să te rogi. Nu îţi impune însă un canon de rugăciune lung şi greu, un canon care va depăşi măsurile puterilor tale sufleteşti şi trupeşti şi te va slăbi. Mai bine este să te rogi mai des şi scurt pe durata zilei, iar când te ocupi cu orice altă lucrare să ai mintea la Dumnezeu.
După rugăciune, citeşte puţin cu concentrare de sine. Studiul duhovnicesc nu urmăreşte încărcarea minţii cu diferite informaţii şi cunoştinţe, ci este spre folosul şi zidirea ta sufletească. De aceea, nu este nevoie să citeşti multe. Citeşte însă cu mare atenţie şi cu participare a inimii.
„Ce să citesc?”, mă vei întreba. Doar cărţi duhovniceşti, desigur. Lectura atentă a unor asemenea cărţi insuflă sufletul mai mult decât orice altceva. Dacă, totuşi, pe durata studiului se naşte dorul de rugăciune, să laşi cartea şi să te rogi.
Vei citi, aşadar, apoi te vei ruga, vei face metanii. Dar, prin toate aceste lucrări, totuşi, nu vei putea să îţi ţii mintea şi inima în stare de luptă continuă şi intensă. Este inevitabil că vei obosi. Atunci, aşa cum ţi-am spus, te vei ocupa cu o lucrare practică.
Te gândeşti, de asemenea, după cum îmi scrii, să micşorezi cantitatea mâncării zilnice. Corectă şi folositoare este intenţia ta; corectă, pentru că trupul, care prin abaterile lui te obligă să te pocăieşti, este dator să înţeleagă pe durata Postului Sfintelor Pasti care sunt ostenelile care i se cuvin; şi folositoare, pentru că prin post trupul se supune, mintea se curăţă, inima se înmoaie, patimile se omoară. Numai să nu întreci măsura cu nemâncarea. Deja mănânci atât de puţin. Trebuie să ai putere să stai în biserică şi să te nevoieşti acasă. Caută să mănânci atât cât ai nevoie, ca să nu te vlăguieşti.
Bine ar fi, de asemenea, să micşorezi puţin timpul somnului şi al odihnei tale. Este o jertfă pentru tine, dar orice fel de jertfă se potriveşte în acest răstimp.
Şi cu vorbirea cu ceilalţi ce va fi? În timpul Postului Sfintelor Pasti cel puţin, discuţiile cu ceilalţi să se limiteze la teme duhovniceşti.
Încă mai bune decât citirile personale sunt citirile duhovniceşti de obşte, care oferă prilejuri pentru schimbul de gânduri ziditoare şi pentru exprimarea concluziilor de folos sufletesc. Potrivite pentru acest scop sunt mai cu seamă Vieţile Sfinţilor.
Sfântul Teofan Zăvorâtul

[cristiboss56]

De multe ori se vorbeşte despre perioada Postului Mare ca despre una specială în viața Bisericii: mai mult timp pentru rugăciune, înfrânare în diverse sfere ale vieții, o atenție sporită la propria stare spirituală.


Pentru ca să petrecem Postul cu Hristos și ucenicii Săi, dar nu să-l transformăm într-o lună și jumătate de dietă aspră și inutilă, vă recomandăm să urmați câteva reguli importante.
1. Bucuraţi-vă pururea!
« Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate» (1 Tes.5:16-18), — sfatul înţelept al apostolului fiind şi mai actual şi relevant în zile Postului Mare.
Este mare şi pericolul de a cădea în disperare: „Cum pot trăi fără mâncare bună! Acum nu voi avea parte de divertisment! Ce slujbe lungi ne aşteaptă! „- în timp ce nici motive pentru deznădejde nu există. Durată lungă a slujbelor – e o posibilitate în plus de a reflecta la locul omului în veşnicie, și totodătă posibilitatea de a simţi unitatea în rugăciune cu alţi creştini, dar şi comunicarea cu Dumnezeu însuși.
Alte afirmaţii adesea întâlnite ar fi : „Eu nu pot ţine postul după rânduiala existentă. Nu pot participa la toate slujbele. Mă sustrag lucrurile lumești. ”
Un lucru cunoscut parcă de noi toţi, dar de la aceasta nu mai puțin adevărat: amintiți-vă că Dumnezeu nu are nevoie de stomacul și picioarele noastre, ci de inima noastră, El vede în noi dorința sinceră de a-I sluji, şi ne vede slăbiciunele.
Iată această amintire constantă despre Dumnezeu – și va fi bucuria noastră neîncetată în El.
2. Rugaţi-vă neîncetat!
Desigur, cu nu trebuie să devenim pe parcursul postului toţi isihaşti, dar să încercăm să fim mai aproape cu jumătate de pas de ideal, ar fi posibil.
Rugăciunii ar trebuii să-i acordăm puţin mai mult timp, decât o facem de obicei. Cu o mai mare atenţie să fim sa slujbe – uneori poate ar fi necesar să luăm o carte cu textele sfintei liturghii. Cu o atenţie sporită să ne îndeplinim pravila, să ne ridicăm de la calculator cu o jumătate de oră mai devreme, pentru a avea mai mult timp pentru rugăciunile de seară. Să adăugăm rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Dacă petrecem mult timp pe drum, să ascultăm sau să citim în acest răstimp Psaltirea.
Iar rugăciunea lui Iisus să ne devină arma de bază în lupta cu numeroasele ispite : iritarea, furiea, disperarea.
3. Rugăciunea în Biserică.
Grijile casei, drumul către casă în timpil traficului din orele de vârf, problemele la locul de muncă – chiar dacă noi am reuşit să ne organizăm astfel viața, ca să consumăm doar alimentele permise, să ne facem zilnic pravila de rugăciune, de la toate acestea adesea obosim foarte mult. Și aici în ajutor ne vine Biserica.
În mănăstiri, şi în multe parohii din orașele mari în perioda Postului Mare slujbele se săvârşesc zilnic, dimineața și seara. Ar merita după posibilitate înainte sau după programul de muncă să intrăm pentru puţin timp în biserică şi să asistăm la o parte a slujbei. Acestea ne-ar ajuta mult pentru stabilirea unei stări sufleteşti complet diferite.
Iar pentru unele slujbe din Postul Mare nu ar fi rău şi să plecăm puţin mai devreme de la serviciu. Acestea sunt – Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul în primele patru zile ale Postului Mare, Acatistul Maicii Domnului în seara de vineri, slujbele din Săptămâna Patimilor …
Cel puțin o dată pe parcursul postului ar fi bine de participat la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite – apropo, în unele biserici ea se face şi seara.
4. « Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!»
Este bine cunoscut: că de post nu are nevoie Dumnezeu, dar noi. Postul Mare este format din două părți: Patruzecimea și Săptămâna Patimilor. Prima parte – este timpul de pocăință, şi a doua – timpul de purificare, pregătire pentru Paști.
Nu în zădar biserica de două ori în Postul Mare ne propune lectura canonului Sf. Andrei Criteanul. Nu în zădar auzim în Biserică în fiecare sâmbătă din Postul Mare « Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!». Cu bună știință Biserica cu trei săptămâni înainte de Postul Mare, ne cheamă la pocăință: prin parabola fariseului și a vameșului, a fiului risipitor, şi prin amintirea Judecății de Apoi și a alungării lui Adam din Rai.
Anume pentru pocăinţă şi avem nevoie de acest răstimp. Dacă nu intenţionezi să te căieşti de viaţa şi faptele tale, nu are nici un rost nici postirea, va fi doar o risipă de sănătate.
5. Ai grijă de sănătatea ta!
Apropo, de sănătate. Dacă în timpul postului îţi apar problemele de sănătate, gradul de abstinenţă ar trebui să fie imediat discutat cu duhovnicul.
Nu poate fi vorba de nici un post după rânduiala din pravila, în cazul unor boli a sistemului digestiv sau a metabolismului. În condițiile moderne, chiar și în mănăstiri, nu se posteşte doar cu mâncare uscată, nu-l va judeca Dumnezeu nici pe mireanul, care are grijă şi de starea sănătăţii sale.
(Merită să ne amintim că în biserici în timpul Postului Mare se săvârşeşte taina Sf. Maslu – ungerea cu ulei sfinţit unită cu rugăciune pentru vindecarea bolnavilor.)
Nici într-o modalitate nu ne va apropia de Dumnezeu ulcerul dobândit din râvnă peste puteri, dar poate chiar şi ne va îndepărta, căci e prea fin hotarul între o dorință reală de ascultare față de pravile, şi mândria pentru propriul efort.
6. „Uită-te în farfuria ta!”
„Vanitatea postirii” este periculoasă și merge la braţ cu condamnarea. Fratele tău mănânca pește în prima săptămână a Postului Mare, în timp ce tu stai pe pâine și apă? Nu e treaba ta. El bea lapte, dar tu nici zahăr nu pui în ceai? Tu nu ai de unde să cunoşti caracteristicile organismului său. A mâncat o crenvuşcă și a doua zi a mers la împărtăşire, atunci când tu ţii post euharisic început înainte de Priveghere? Este hotărârea sa și a duhovnicului său, care i-a permis împărtășania.
„Vanitatea nepostirii” care ne aduce în faţă şi un alt personaj actual, vameşul care se mândreşte că nu e fariseu. El nu foloseşte untdelemn – în schimb eu fac o sută de metanii înainte de somn! El nu consumă deloc alcool – în schimb eu mă căiesc în fiecare duminică!
Prin urmare, aș dori să repet apelul pentru cadrele didactice ale grădiniței, „Uită-te în farfuria ta!”
7. Nu numai cu pâine va trăi omul
Şi în genere, mai puțin să discutăm despre alimente. Nu contează cât de ştiut nu ar fi acest adevăr, totuşi îl vom repeta perioada Postului Mare – nu este doar o schimbare a regimului alimentar. Vegetarienii nu mănâncă niciodată produse animaliere şi de Dumnezeul aceasta nici nu-i apropie, nici nu-i îndepărtează.
Continuarea versetului : « ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu», — este perfectă pentru perioada Postului Mare, când lecturii sfintei scripturi -a Cuvântul lui Dumnezeu – i se acordă o atenție deosebită.
Pentru Postul mare ar fi posibilă recitirea întregii Evanghelii. De asemenea, în această perioadă în biserici se citește zilnic Vechiul Testament. Este util a se citi din Sfinții Părinți – „Scara Raiului „, Filocalia, tâlcuiri la Evanghelie .
8. Grăbiţi-vă să faceţi fapte bune
Ar fi bine să învăţăm şi să combinăm scăderea interesului faţă de conținutul farfuriilor ale altor oameni cu o sporire a atenției faţă de aproapele nostru în general.
Acordând o atenţie sporită la propria stare spirituală, nu ar trebui să devinim indiferenți față de ceilalți. Mesajul Postului ar trebui să meargă înspre cultivarea ambelor virtuți – iubirea faţă de Dumnezeu și iubirea față de aproapele.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă ca banii economisiţi pe mâncarea de post să-i folosim la ajutorul celor nevoiaşi. Din câteva prânzuri de post s-ar putea de cumpărat nişte mănuși pentru un cerșetor ce îngheaţă sau o jucărie pentru casa de copii.
Nu este necesar în timpul postului să întrerupem comunicarea şi cu cei care au nevoie de sprijinul nostru, o prietenă însărcinată, un vecin în suferinţă, o rudă singuratică. Conversația cu ei la un ceai – nu este o distracţie, dar un ajutor pentru aproapele nostru.

[cristiboss56]

9. Iubirea de oameni fără de încercarea să le fim mereu pe plac
Relațiile bune cu apropiaţii, uneori sunt însoţite şi de o latură neplăcută: încercarea să le fim mereu pe plac. De fapt, nici o atitudine bună aici nu poate exista, – existând doar lipsa de caracter și dependența de opiniile altor oameni. Anume în post această patimă poate să devină mai accentuată.
„Hai să ne întâlnim vineri după serviciu într-o cafenea” – te invită o prietena, şi iată deja ai comandat împreună cu ea o prăjitură – doar nu poţi să o superi!
„Vino-o în vizită sâmbătă seara” – te invită vecinii, și nu mai mergi la slujbă, în loc să-ţi ceri scuze și să amâni pentru un timp mai târziu sau pentru seara de duminică.
„Mănâncă o bucată de pui, de altfel mă supăr” – te indeamnă o rudă, și s-ar putea cu respect să refuzi, dar nu o faci, deşi să te ascunzi după falsa nedorinţă de a merge la un conflict, nu mereu înseamnă să dai dovadă de iubire față de aproapele.
Pentru a ne elibera de această patimă de a fi plăcuţi altora, ne putem aminti de sfatul dat de cuviosul Paisie Aghioritul: noi trebuie să ascundem propria postire, ca să nu ne postim de văzul lumii, dar postul bisericesc – este o trăire şi o mărturisire a credinței. Noi nu trebuie doar să-i respectăm pe alţii, dar şi să tindem ca şi pe noi şi credinţa noastră să fie respectată.
Cei mai mulți oameni înțeleg explicația politicoasă și acceptă poziţia noastră. Dar şi adesea se adevereşte că interpretarea noastră este neîntemeiată. Prietena în cafenea nu va fi deranjată de faptul că vom comanda doar o cană de cafea, vecinii vor fi bucuroși să ne întâlnim și după participarea noastră la slujbă, iar cu ruda putem servi cu placere şi nişte cartofi cu ciuperci.
10. Să-l urmăm pe Hristos
Şi în cele din urmă, cea mai importantă regulă a Postului Mare – să nu uităm pentru ce există această perioadă.
Postul Mare – este timpul așteptării Învierii Mântuitorului. Dar nu o simplă aşteptare, ci una de acţiune. Vom încerca să trecem cele patruzeci de zile împreună cu Hristos, să venim la mormântul lui Lazăr, cu Domnul să intrăm în Ierusalim, Îl vom asculta în Biserică, ne vom împărtăşi împreună cu apostolii la Cina cea de Taină, îl vom urma în ducerea Crucii spre Golgota, unde ne vom alătura suferinţei Maicii Domnului şi ucenicului iubit …
În cele din urmă, împreună cu mironosiţile ne vom apropia de mormântul deschis şi din nou vom trăi bucuria:
Nu este aici. Hristos a inviat!

sursă www.pravmir.ru

[cristiboss56]

Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în alt fel şi nu prin încercări?


Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercare ca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli etc., oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.



Cuviosul Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

Părinte, putem spune despre diferitele ispite care se întâmplă în viaţa noastră, că aceasta a fost voia lui Dumnezeu?


Nu. Să nu amestecăm voia lui Dumnezeu cu ispita şi cu cele pe care le aduce ea. Dumnezeu îl lasă pe diavol liber să-l ispitească pe om până la un punct, iar pe om îl lasă liber să facă binele sau răul. Dar nu Dumnezeu este vinovat pentru răul pe care îl va face omul. Iuda, de pildă, era ucenicul lui Hristos. Dar oare putem spune că a fost voia lui Dumnezeu ca el să devină vânzător? Nu, ci luda însuşi a îngăduit diavolului să intre în el.
Cuviosul Paisie Aghioritul

[cristiboss56]

Încercările care ne vin sunt uneori „antibioticul” pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care ne ajută mult duhovniceşte. (...) Dumnezeu ştie foarte bine în ce stare duhovnicească se află fiecare dintre noi, dar fiindcă noi nu ştim, îngăduie să fim ispitiţi ca să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne aflăm patimile ce sunt ascunse înlăuntrul nostru şi să nu avem pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii. Pentru că, de ar trece cu vederea patimile noastre şi ne-ar lua în Rai aşa cum suntem, şi acolo am crea probleme. De aceea, Dumnezeu îngăduie diavolului să creeze aici ispite, ca să ne scuture, astfel încât să se smerească şi să se curăţe sufletul nostru prin mâhniri, după care ne umple de har.
Cuviosul Paisie Aghioritul