Ce inseamna pentru voi a trai in strainatate?

[Anna]

Ce bine ca ai reusit asta, eu sunt in Romania si fiind in Romania imi este dor de Romania. Stiu ca pare ciudat, dar mi-e dor de viata la tzara. Oricum, ce e sigur e ca daca as trai la tzara, mi-ar fi dor de viata la camin in Cluj si de oras hahahaha. Sunt lacoma, vreau de toate, pamant, singuratate, casute linistite, straturi, holde, campii, oras, aglomeratie, cultura multa, viata intensa, mareaaaa

[andreicozia]

Apropo de ce spui cind iti smulgi parul din cap, un analist in probleme de simplitate a vietii spunea ca pentru a putea ajunge sa traiesti o viata simpla trebuie sa fi foarte bogat!

Chiar si simplitatea aia pastorala, mioritica de la tara vine cu un pret urias!

[Anna]

Crezi ca nu stiu ce inseamna viata la tara? Stiu, si cateodata mi-e dor

Daca va este dor de atmosfera din tarisoara noastra, de taranii nostri ce-si poarta cu mandrie costumul popular dumineca la biserica, priviti fotografiile de mai jos.... Sant facute acum cateva zile intr-un orarecare oras din Bucovina... intr-o zi de duminica. Caprioara am gasit-o la o manstire..o hraneau 2 maicute.
Asa cum am scris si la topicul "Tara mea", tara pentru mine inseamna inima. Patriotismul nu inseamna sa ramaii aici (daca ai posibilitatea sa pleci si doresti sa o faci) ci sa nu-ti renegi NICIODATA originile. A fi patriot inseamna sa-ti porti cu demnitate obarsia de roman, indiferent unde esti si ce faci. Daca suntem facuti hoti, dovediti voi cei din diaspora ca avem si Oameni de nadejde nu doar tigani si cersetori. Cat despre dorul de Acasa....daca inima este in armonie cu tine insuti (Constiinta) esti fericit oriunde ai fi. Sarac...bogat...in Romania sau in China... in Islanda...sau in Afganistan...in baraca sau in palat..vei fi fericit...Pentru ca nu locul (tara) aduce pacea, fericirea.. ci Hristos si Maicuta Domnului. Iar cel ce poarta pe Stapana in inima poarta cu sine intreg Cerul. Unul ca acesta nu mai poate fi trist..nici dor nu-i mai poate fi.. pentru ca Acasa e chiar in inima sa..trebuie doar sa se adune pe sine acolo..sa taca.. sa asculte..sa primeasca.

În prealabil postat de Anna

Ce bine ca ai reusit asta, eu sunt in Romania si fiind in Romania imi este dor de Romania. Stiu ca pare ciudat, dar mi-e dor de viata la tzara. Oricum, ce e sigur e ca daca as trai la tzara, mi-ar fi dor de viata la camin in Cluj si de oras hahahaha. Sunt lacoma, vreau de toate, pamant, singuratate, casute linistite, straturi, holde, campii, oras, aglomeratie, cultura multa, viata intensa, mareaaaa

Mai greu ar fi dacă ai vrea viaţa veşnică!
Cât despre celelalte este posibil să le ai într-o zi pe toate.

[Fani71]

În prealabil postat de Anna

Ce bine ca ai reusit asta, eu sunt in Romania si fiind in Romania imi este dor de Romania. Stiu ca pare ciudat, dar mi-e dor de viata la tzara. Oricum, ce e sigur e ca daca as trai la tzara, mi-ar fi dor de viata la camin in Cluj si de oras hahahaha. Sunt lacoma, vreau de toate, pamant, singuratate, casute linistite, straturi, holde, campii, oras, aglomeratie, cultura multa, viata intensa, mareaaaa

Este normal sa ne fie si dor. Este un semn al dragostei. Grav si trist este insa cand nu ne simtim bine nicaieri, cum spunea cineva. Cand ne e dor de la tara cand suntem la oras dar suntem nefericiti din cauza asta, si invers. Insa daca simtim mai degraba bucuria ca vom ajunge in acel lox, si ne bucuram si de locul in care suntem, eu cred ca e bine.. E mai multa bucurie decat daca nu ai decat un loc pe care il iubesti.

Ai dreptate Fani. Orice bucurie e buna, orice amintire e frumoasa.
Eu nu traiesc in strainatate (deci nu prea aveam ce cauta pe acest topic) dar daca ar fi sa povestesc despre singura mea "iesire" (pelerinajul din Grecia)..as spune ca m-am regasit in fiecare loc in care am fost. La Kato Xenia, am simtit pacea si bucuria locului ce ma imbraca ca si cu o haina..ce vine din exterior..sau din interior..nu-mi dau foarte bine seama. La Sfantul Ioan Rusul am regasit un prieten drag cu care "vorbeam" deja de ff multi ani. La Sfantul Nectarie, am regasit bucuria vindecarii..pe chipul celor ce ii sarutau Sfintele Moaste. La Sfantul Patapie, am inteles ce inseamna "lepadarea de lume" si pusticia cea adevarata. La Sfantul Spiridon am vazut urmele actualitatii Ortodoxiei. Firele de iarba de pe incaltarile Sfantului mi-au aratat cat de actuala e Iubirea neconditionata. La Cuviosul Paisie Aghioritul..acolo..m-am regasit pe mine. L-am intrebat daca se supara ca ii spun intai lui "La multi ani" dimineata cand ma trezesc apoi..mie insumi.. Cred ca nu s-a suparat.. In croaziera spre Athos..am regasit mireasma aceea de departe..mireasma aceea pe care mintea si inima mea deja o cunostea..acum a avut ocazia sa o "miroasa" de la distanta..Intr-un cuvant peste tot m-am simtit Acasa. desi eram in Grecia.. Nu m-am simtit straina..nici pelerin..ci un om simplu care revede Sfinti dragi si locuri bine cunoscute. Oricunde as merge Inima mea merge cu mine. Cum m-as putea simtit strain de mine insumi?
Dorul de amintirile copilariei...de casa bunicii...de florile furate in noptile de vara..sunt pate din viata noastra. Sunt sentimente ce aduc cu sine nostalgia..este si ea buna. E buna ptr. ca ea, Nostalgia (vremurilor apuse) ne ajuta sa NU renegam obarsia de ROMAN.

[MarinaAlca]

În prealabil postat de ory

Cel mai greu lucru este atunci cand afli o veste proasta despre un deces. Atunci realizezi cel mai acut ce-nseamna sa traiesti departe de familie, de cei dragi, cat timp se pierde instrainandu-ne unii de ceilalti...

Ca bine zici draga mea Ory... mi-am asumat teoretic acest risc, inainte de a ma decide pentru emigrare. Insa practic,nu doresc nimanui sa traiasca acele momente... mi-am luat la revedere de la dragul meu parinte, aflat pe patul de spital.... speram intr-o insanatosire miraculoasa, desi in mod tacit, prin acel "la revedere" stiam ca este pentru ultima oara cand ne vedem si simtim atingerea, aici, in aceasta existenta.
Si iata ca dupa alte 40 zile, am ajuns sa vorbesc despre tata, la timpul trecut.Clipele petrecute departe de familie, de parinti si frati, le "contorizez" drept viata irosita...... de multe ori, in fata TIMPULUI, ma simt ca pe o masa de ospat,unde o gura flamanda, se infrupta neincetat din vietile noastre... raman doar cicatrici, urme urate de dinti... cat s-a consumat si cat a ramas???
Dupa pierderea tatei, o singura dorinta arzatoare mai am... ca mama mea sa petreca cat mai mult timp alaturi de mine.
Cam scump este pretul ce trebuie platit atunci cand alegem STRAINATATEA.

[Hartford]

[quote=eduardd;145211]Ai dreptate Fani. Orice bucurie e buna, orice amintire e frumoasa.
Eu nu traiesc in strainatate (deci nu prea aveam ce cauta pe acest topic) dar daca ar fi sa povestesc despre singura mea "iesire" (pelerinajul din Grecia)..as spune ca m-am regasit in fiecare loc in care am fost. La Kato Xenia, am simtit pacea si bucuria locului ce ma imbraca ca si cu o haina..ce vine din exterior..sau din interior..nu-mi dau foarte bine seama. La Sfantul Ioan Rusul am regasit un prieten drag cu care "vorbeam" deja de ff multi ani. La Sfantul Nectarie, am regasit bucuria vindecarii..pe chipul celor ce ii sarutau Sfintele Moaste. La Sfantul Patapie, am inteles ce inseamna "lepadarea de lume" si pusticia cea adevarata. La Sfantul Spiridon am vazut urmele actualitatii Ortodoxiei. Firele de iarba de pe incaltarile Sfantului mi-au aratat cat de actuala e Iubirea neconditionata. La Cuviosul Paisie Aghioritul..acolo..m-am regasit pe mine. L-am intrebat daca se supara ca ii spun intai lui "La multi ani" dimineata cand ma trezesc apoi..mie insumi.. Cred ca nu s-a suparat.. In croaziera spre Athos..am regasit mireasma aceea de departe..mireasma aceea pe care mintea si inima mea deja o cunostea..acum a avut ocazia sa o "miroasa" de la distanta..Intr-un cuvant peste tot m-am simtit Acasa. desi eram in Grecia.. Nu m-am simtit straina..nici pelerin..ci un om simplu care revede Sfinti dragi si locuri bine cunoscute. Oricunde as merge Inima mea merge cu mine. Cum m-as putea simtit strain de mine insumi?
Dorul de amintirile copilariei...de casa bunicii...de florile furate in noptile de vara..sunt pate din viata noastra. Sunt sentimente ce aduc cu sine nostalgia..este si ea buna. E buna ptr. ca ea, Nostalgia (vremurilor apuse) ne ajuta sa NU renegam obarsia de ROMAN. [/quote

Jenica nu e tot una sa traiesti ani departe si sa mergi pe citeva zile in pelerinaj! crede-ma stiu ce spun sint sigura ca ai avut ghid, pe cind traind in alta tara nu ai ghid linga tine nu mai vorbesc ca trebuie sa muncesti sa te intretii tu si familia sa scrii si sa citesti si daca nu esti cit de cit pregatit in limba tarii respective e greu, cei care sint in Italia sau Spanie sint mai norocosi ca limba se mai aseamana cit de cit cu romana.

[Fani71]

În prealabil postat de MarinaAlca

Ca bine zici draga mea Ory... mi-am asumat teoretic acest risc, inainte de a ma decide pentru emigrare. Insa practic,nu doresc nimanui sa traiasca acele momente... mi-am luat la revedere de la dragul meu parinte, aflat pe patul de spital.... speram intr-o insanatosire miraculoasa, desi in mod tacit, prin acel "la revedere" stiam ca este pentru ultima oara cand ne vedem si simtim atingerea, aici, in aceasta existenta.
Si iata ca dupa alte 40 zile, am ajuns sa vorbesc despre tata, la timpul trecut.Clipele petrecute departe de familie, de parinti si frati, le "contorizez" drept viata irosita...... de multe ori, in fata TIMPULUI, ma simt ca pe o masa de ospat,unde o gura flamanda, se infrupta neincetat din vietile noastre... raman doar cicatrici, urme urate de dinti... cat s-a consumat si cat a ramas???
Dupa pierderea tatei, o singura dorinta arzatoare mai am... ca mama mea sa petreca cat mai mult timp alaturi de mine.
Cam scump este pretul ce trebuie platit atunci cand alegem STRAINATATEA.

Imi pare rau ca traiesti lucruri dureroase.
Trebuie sa fie mai greu cand lasam in Romania rude apropiate. Eu am plecat cu parintii..
Am inca rude dragi in Romania, e adevarat. Dar nu sunt asa departe ca tine.

Vreau sa va amintesc insa ca moartea este la tot pasul. Ea poate sa-l pandeasca pe cel drag de langa tine. Poate sa se afle chiar la ine in casa. este mai usor asa, oare? Stiu eu?
Noi, fiind crestini, trebuie sa constientizam pana in strafundurile noastre ca moartea NU MAI ESTE, si ca HRISTOS A INVIAT, primul dintre cei inviati, altfel vom suferi mereu, pentru ca si atunci cand dam viata unui copil, ii dam in acelasi timp si moarte (pt ca el va muri candva).
Nu incerc sa va tin predici, voua celor care suferiti, credeti-ma. Fiecare are suferintele lui si vorbeste si din experienta.