Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfanta Parascheva

Sfânta Parascheva de la Iasi este pomenită de către Biserica Ortodoxă Română pe 14 octombrie. Sfănta Cuvioasă Parascheva este cea mai cunoscută dintre toti sfintii ale căror moaste se află in tara noastră. Onomasticul grecesc paraskevi înseamna "a cincea zi a săptamânii, vineri". In traditia populară "Sfanta Vineri" era considerată stapâna peste lumea femeilor, indeletnicirile acestora (cusutul, torsul, tesutul) fiind controlate de ea.
Ingropată ca o straină, nimeni nestiind cine era
Sfânta Parascheva s-a născut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tărmul Mării Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mântuitorului: "Oricine voieste să vina dupa Mine să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o face să-si dăruiasca hainele sale saracilor.
După o vreme se retrage in pustie. Urmând sfaturile unor vietuitori alesi, se indreaptă spre tinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramâne cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfantă, în dorinta de a-si petrece restul vietii în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a asezat intr-o mănăstire de călugarite în pustiul Iordanului.
Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflăm că intr-o noapte, pe când avea 25 de ani, un inger i-a spus, în vis, să se reintoarcă in locurile părintesti. Sfantul Varlaam scrie în Cazania sa: "Să lasi pustia si la mosia ta să te intorci, că acolo ti se cade să lasi trupul pământului si să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".
Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este si de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.
A fost ingropată ca o straină. Potrivit traditiei se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niste crestini să-l ingroape dupa rânduiala crestinească. Săpând deci o groapă, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea si trupul corăbierului. Dar in noaptea următoare, unuia din crestinii care săpasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat in vis o impărăteasa, sezând pe un scaun luminat si inconjurată de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o văzuse in vis " si care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva " i-a poruncit să ia degrabă trupul ei si să-l aseze undeva la loc de cinste.
Credinciosii au inteles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indată au avut loc vindecări minunate in urma rugăciunilor care se făceau langă cinstitele sale moaste.
In anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani. După lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad - Serbia, în anul 1398.
In anul 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost răscumparate de la turci de Patriarhia Ecumenică. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. După transformarea acestei biserici în moscheie, moastele au fost duse în mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar - noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Strămutarea moaștelor Prea Cuvioasei la Iasi
Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica "Sfintii Trei Ierarhi" si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a strămutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Târnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a făcut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moaștele Sfintei Parascheva să fie strămutate la Iasi.
Plăteste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, și astfel, patriarhul Partenie I și membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunostintă, moastele Cuvioasei.
Din actul patriarhal, datat septembrie 1641, reiese ca au fost aduse din Constantinopol "pentru sfintirea tării si binecuvântarea și lauda lui (Vasile Lupu) cinstitele și sfintele moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea Nouă".

Cinstirea Cuvioasei nu are granițe
Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasa Parascheva sunt într-un numar mare. Astfel, în Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Târgovistei 18, în Episcopia Buzăului 29, in Episcopia Dunării de Jos 24, în Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, în Arhiepiscopia Iasilor 35, în Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, în Episcopia Romanului 22, în Arhiepiscopia Sibiului 47, în Episcopia Maramuresului și Sătmarului 6, în Arhiepiscopia Timisoarei 18, în Episcopia Caransebesului 5, în Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxă a românilor din Ungaria are la Gyula o biserică cu hramul "Sfânta Parascheva", construită in anul 1834. Românii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franța), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al căror hram este Sfănta Parascheva.

[cristiboss56]

Sfântul Cuvios Părinte Dimitrie cel Nou a trăit pe vremea binecredincioșilor împărați româno-bulgari (secolele XII-XIV), într-un sat mic numit Basarabov sau Basarabi, așezat pe apa Lomului. S-a născut din părinți săraci, dar buni creștini dreptmăritori.
Încă din copilărie, Sfântul nu s-a deprins la învățături înalte, nici la meșteșuguri strălucite, nici la măiestrite neguțătorii, ori la desfătările copilărești și la alte plăceri cu care se îndeletnicesc tinerii cei iubitori de lume și de cele ale lumii, ci s-a îndeletnicit cu meșteșugul meșteșugurilor: lucrarea faptelor bune, a smereniei și a rugăciunii, ca și Avraam, Isaac și Iacob; deoarece prin astfel de virtuți cu înlesnire se învrednicește omul a vorbi cu Dumnezeu și degrabă se împrietenește cu El, făcându-se bineplăcut Lui.
Dintru început, fericitul se îndeletnicea, cu luare aminte și osârdie, cu pășunatul vitelor satului său, precum odinioară Iacob păștea turmele lui Laban. După ce cu sârguință și cu nevoință s-a ostenit destulă vreme în această smerită ascultare, pe toate cele ale lumii ca pe un nimic socotindu-le, s-a retras într-o peșteră pe apa Lomului în sus, unde era o mănăstire. Aici a primit schima monahală, fugind de rudenii, prieteni și cunoscuți.
Apoi, prin viața cea cu totul îmbunătățită, izbăvindu-se de orice ispită, a început, ca un viteaz ostaș al lui Hristos, să alerge spre luptele cele mai anevoioase și duhovnicești: post aspru, priveghere și rugăciune de toată noaptea, sporind acestea cu smerita cugetare întru frica lui Dumnezeu, lucrări care i-au adus măsura întregii înțelepciuni, din care se naște curăția vieții și podoaba faptelor monahicești. Că, de n-ar fi fost întru acest chip, nu s-ar fi învrednicit să fie și după moarte nestricăcios și, de nu și-ar fi agonisit prin lucrarea faptelor bune harul Sfântului Duh, în puterea căruia trupul său și până acum se păstrează întreg și înmiresmat, n-ar fi săvârşit atâtea minuni, despre care vom vorbi mai jos.
După ce s-a făcut desăvârșit întru toate faptele bune, ajungând a fi bărbat desăvârșit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos (Efeseni 4, 13), și, pe când a mai viețui în trup i se părea o adevărată pagubă, iar a zbura spre veșnicele locașuri – o neprețuită dobândă, Dumnezeu, pe Care-L iubea și pe Care-L dorise, a hotărât să-l mute din cele de aici . Și iată că, din tainica descoperire dumnezeiască, mai dinainte cunoscându-și sfârșitul și, culcându-se între două pietre mari ce se aflau acolo, aproape de peșteră, tocmai pe țărmul Lomului, și-a dat strălucitul său suflet în mâna lui Dumnezeu, iar mult truditul lui trup multă vreme a rămas nevătămat între acele două pietre.
Odată, s-a revărsat apa Lomului, încât prăbușea copacii de pe țărmuri, surpa podurile și aducea cu ea bolovani mari. Atunci s-au surpat lespezile care acopereau trupul sfințit al Cuviosului Dimitrie cel Nou și moaștele au căzut în apă, rămânând vreme îndelungată acolo, ca o neprețuită comoară duhovnicească.
Apoi s-a arătat Cuviosul, în vis, unei copile, care era chinuită de duh necurat, arătându-i locul și zicându-i: Eu te voi vindeca, dacă părinții tăi mă vor scoate din apă! Dimineața, copila a spus părinților visul pe care l-a avut. Atunci, adunându-se preoți și oameni mulți, s-au dus toți la locul descoperit copilei în vis, unde adeseori se ivea o lumină, care se socotea de cei de rând a fi semn că acolo era o comoară. Căutând cu de-amănuntul, au aflat sfintele lui moaște în prundiș, după cum se arătase copilei, le-au scos întregi, strălucind ca aurul, și le-au dus în satul Basarabov.
Vestea despre aflarea cinstitelor moaște a străbătut toate împrejurimile și a ajuns și la urechile domnitorului Țării Românești. Acesta îndată a trimis preoți și boieri, ca să aducă în țara noastră moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie. Mergând trimișii domnești în satul Basarabov, au luat moaștele Cuviosului și au pornit către Țara Românească. Însă, ajungând cu acestea până la o localitate ce se numea Ruse, aproape de o fântână, au lăsat sfintele moaște, de vreme ce – prin dumnezeiască minune – n-au putut să le ducă mai departe. Iar preoții și boierii, văzând aceasta și nedumirindu-se ce vor face, s-au sfătuit să înjuge două junici tinere la carul în care se aflau moaștele Sfântului și să le lase să meargă încotro vor vrea, socotind – cu dreptate – că aceasta va fi voia Cuviosului. Și – o, minune! – junicile s-au întors îndată cu moaștele Sfântului înapoi la Basarabov, oprindu-se în mijlocul satului. Drept aceea, preoții și boierii s-au întors fără nicio ispravă și au spus domnitorului toate cele ce au văzut. Atunci domnitorul Țării Românești a trimis din nou boieri cu bani și au făcut o biserică în numele Cuviosului Dimitrie, acolo unde s-a oprit Sfântul.
Multe minuni a săvârșit celor care au năzuit cu credință către el. Despre acestea vom istorisi câteva dintre cele ce s-au însemnat de martori ai acestora demni de crezare.
Astfel, două femei surori, anume Aspra și Ecaterina din Cernavodă, au făcut o biserică preafrumoasă, punându-i hramul Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și s-au sfătuit între ele cum ar putea să ia vreo părticică din moaștele Sfântului Dimitrie, ca să o aducă în biserica lor; întrucât a le lua cu totul socoteau că nu va vrea Sfântul, precum a și fost. Deci, venind cu smerenie și cu evlavie și închinându-se Sfântului, au luat în taină o mică părticică din moaștele lui și, vrând să se ducă cu căruțele lor, caii nicidecum n-au putut a se mișca din locul acela, deși vizitii îi băteau mereu. Atunci, coborând din căruțe, cu lacrimi au alergat și au căzut la moaștele Sfântului și, punând părticica la locul ei, s-au rugat să le ierte greșeala; și așa, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au dus cu pace în satul lor.
Altă dată, a venit Părintele Mitropolit al Târnovei, anume Nichifor, cu soborul lui, ca să se închine cinstitelor moaște ale Sfântului Dimitrie. Și, închinându-se mai întâi Mitropolitul și sărutând sfintele moaște, s-a depărtat puțin și a șezut pe un scaun; după aceea, mergând pe rând toți ceilalți din sobor și sărutând sfintele moaște, un oarecare monah, anume Lavrentie, în vremea sărutării, încercând să rupă cu gura o mică părticică din moaștele Sfântului, a rămas cu gura deschisă; și toți, privind spre el și văzându-l cu gura deschisă, nu pricepeau ce a pătimit, iar Mitropolitul i-a poruncit să se dea la o parte, ca să se închine și ceilalți. Dar el, fiind mut și fără glas, de-abia s-a depărtat puțin de la racla Sfântului. După ce au ieșit toți, a căzut cu lacrimi la moaștele Sfântului, cerându-și iertare, și astfel i s-a dezlegat limba și a grăit ca mai înainte. A mers apoi cu Mitropolitul la cel care-i găzduia și i-a spus toate cele ce a pătimit. Iar el a zis:
O! Păcătosule, cum n-ai socotit, că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaște la toți care vin să se închine lor, până acum n-ar mai fi rămas nimic. Deci, de acum pocăiește-te, că ai greșit lui Dumnezeu și Sfântului.
Un iubitor de Dumnezeu, Episcop al Preslavului, anume Ioanichie, căzând într-o boală foarte grea, era purtat de patru inși și, neputând a se vindeca, l-au dus în biserica Sfântului Dimitrie. Acolo l-au pus jos cu așternutul lui și, slujindu-se Sfânta Liturghie, după trei ceasuri s-a ridicat sănătos și umbla pe picioarele sale, lăudând pe Sfântul și mulțumindu-i.
Între anii 1769 și 1774, fiind război între împărăția Rusiei și Poarta Otomană și cuprinzând rușii, cu armatele, țările românești, generalul Petru Saltîkov a trecut Dunărea și, pornind război asupra Rusciucului, a ocupat și câteva sate de peste Dunăre, între care și satul Basarabov, unde se aflau moaștele Sfântului, pe care, luându-le, voia să le trimită în Rusia. Un creștin dreptcredincios, anume Hagi Dimitrie, aflându-se într-acea vreme lângă general, a căzut înaintea lui cu rugăminte, ca să nu înstrăineze sfintele moaște, ci să le dăruiască Ţării Româneşti, pentru pagubele şi suferinţele pe care le-au pătimit locuitorii ei din pricina războiului și s-o mângâie cu acest dar. Înduplecându-se, generalul a dăruit sfintele moaște Țării Românești.
În anul 1774, pe timpul Mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești (1760-1787), primindu-le tot poporul cu mare cinste și evlavie, le-a așezat în biserica cea mare a Sfintei Mitropolii a Munteniei. Și îndată a simțit poporul ocrotirea și sprijinul Sfântului, întrucât nu numai că a încetat războiul dintre ruși și turci, ci a contenit și boala ciumei cea înfricoșătoare. Și mult ajutor și mare folos câștigă toți cei care cu credință se închină la moaștele Sfântului! De atunci și până astăzi au rămas în biserica aceasta, chiar dacă, în vremurile de prigoană ateistă, necredincioșii au dorit să le scoată afară și să dărâme din temelii biserica și reşedinţa patriarhală. Dar Sfântul Dimitrie nu a îngăduit aceasta, ci a făcut să cadă tirania și a păzit neatinsă catedrala care-i adăpostește cinstitele moaște.
Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

[tabitha]

Azi e ziua mea de nume (de forum) :) Sfânta Tavita, pe care a înviat-o din morti Sfântul Apostol Petru.

Pentru că sfânta era cunoscută că lucra vesminte foarte frumoase, iar eu lucrez cam în acelasi domeniu (new york fashion production) am zis că ar fi frumos să mi-o aleg ca si reprezentantă pe acest forum. :)

La multi ani! mie :) si Sfânta Tavita să ne ocrotească!

Doamne ajută!

October 25 - Saint Tabitha, the widow raised from the dead by the Apostle Peter (1st century).

[cristiboss56]

Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir, este prăznuit în data de 26 octombrie, conform calendarului ortodox, şi este unul dintre marii sfinţi mucenici, făcător de minuni şi tămăduitor. Sfântul Dumitru a trăit la Tesalonic (Salonic, Grecia de azi) în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284-305). Provenea din una dintre cele mai nobile familii din Macedonia şi era admirat pentru virtuţile sale, pentru înţelepciunea şi bunătatea sa. Încă din tinereţe a devenit strateg şi specialist în arta militară, aşa încât, în ciuda vârstei lui, a fost numit general al armatelor Tesaliei şi proconsulul Greciei de către Maximian Galerius, Cezarul Greciei şi al Macedoniei. Toate aceste onoruri nu l-au făcut pe Dumitru să piardă din vedere lucrurile cele mai importante, şi anume cele legate de mântuirea sufletului. Fiind evlavios şi învăţător al credinţei în Iisus Hristos, îşi petrecea o bună parte din zi cu învăţarea şi interpretarea cuvântului lui Hristos, în public şi fără să se ascundă, aşa încât mulţi păgâni din Tesalonic şi din regiune s-au convertit la creştinism, în ciuda persecuţiilor pornite de împărat împotriva creştinilor. Biruitor în războiul contra sciţilor, în drum spre Roma, Cezarul Galerius, proclamat August pentru partea răsăriteană a Imperiului Roman, s-a oprit la Tesalonic pentru a fi aclamat de popor şi a aduce jertfe zeilor. Câţiva păgâni invidioşi din oraş au profitat de această ocazie pentru a se plânge împăratului şi a-l denunţa pe Dumitru că este creştin. Împăratul s-a înfuriat când a aflat că Dimitrie nu doar că era ucenic credincios al lui Hristos, ci chiar predica public credinţa creştină. Astfel, împăratul a poruncit ca sfântul să fie prins şi dus într-o temniţă umedă din subsolul unei băi publice. Tânărul creştin Nestor l-a rugat pe Sfântul Dimitrie să se roage pentru el, deoarece voia să lupte cu Lie, un oştean al împăratului. După ce primi binecuvântarea sfântului, Nestor merse a se lupta cu Lie, omorându-l. Şi fiindcă s-a aflat că Sfântul Dumitru l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşi şi le-a poruncit să-l străpungă cu suliţele pe sfântul în temniţă. Şi făcându-se aceasta, îndată marele Dimitrie şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, făcând după moartea sa multe minuni şi uimitoare tămăduiri. Din trupul lui Dimitrie nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.


Tradiţii şi obiceiuri
În tradiţia populară, Sfântul Dumitru usucă toate plantele şi desfrunzeşte codrul, fiind cel care descuie iarna. De asemenea, există credinţa că pe 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe a-şi arăta colţii.
Sfântul Dumitru este considerat şi patronul păstorilor, 26 octombrie fiind ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceştia îşi pun cojocul în mijlocul oilor şi aşteaptă să vadă ce oaie se va aşeza pe el. Dacă pe el se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Un alt mod de a afla încă din 26 octombrie cum va fi iarna este să urmăreşti mersul oilor în dimineaţa sărbătorii. Dacă dimineaţa se va trezi întâi o oaie albă şi va pleca spre sud, iarna va fi grea, dacă se va trezi o oaie neagră şi va pleca spre nord, iarna va fi uşoară. De sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, există un obicei conform căruia o fată nemăritată poate afla numărul peţitorilor care vor trece pragul casei părinţilor săi pentru a-i cere mâna. Busuiocul capătă proprietăţi miraculoase în această zi şi este bine să sfinţeşti la biserică fire din această plantă. Ulterior, busuiocul este dus acasă şi atârnat la oglindă. Se spune că numărul peţitorilor este egal cu numărul celor care vor observa busuiocul agăţat la oglindă.

[sophia]

http://www.catholic.org/saints/saint.php?saint_id=1904

https://en.wikipedia.org/wiki/Dorcas

http://religion-orthodoxe.eu/article-36667464.html

Cateva lucruri despre Sf. Tavita. Mi-au placut icoanele de la primul si al treilea link.

[tabitha]

În prealabil postat de sophia

http://www.catholic.org/saints/saint.php?saint_id=1904

https://en.wikipedia.org/wiki/Dorcas

http://religion-orthodoxe.eu/article-36667464.html

Cateva lucruri despre Sf. Tavita. Mi-au placut icoanele de la primul si al treilea link.

Multumiri, Sophia. :)

[cristiboss56]

Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte în fiecare an, în data de 8 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu soborul tuturor puterilor cereşti.
Prin cuvântul „arhanghel“ înţelegem „mai mare peste îngeri“ sau „cel dintâi dintre îngeri“ . Iar „înger“ înseamnă „vestitor“ , pentru că îngerii vestesc pe pământ şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu.
Puterile cereşti netrupeşti, potrivit Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, se împart în nouă cete: Serafimii, Heruvimii, Tronurile, Domniile, Puterile, Stăpâniile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.
Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte:
Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil şi Varahil , însă cei mai importanţi dintre ei, cei mai cunoscuţi şi mai populari sunt
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil . Aceşti şapte Arhangheli sunt pomeniţi în cartea
Apocalipsei ca fiind cele şapte duhuri care stau în faţa Tronului lui Dumnezeu (cf. Apocalipsa 8, 2).
În limba ebraică a Sfintei Scripturi, numele Sfinţilor Arhangheli conţin ideea prezenţei harului lui Dumnezeu în lucrarea lor, întrucât fiecare nume se termină cu forma prescurtată a numelui lui Dumnezeu El (Elohim ) (Il în limba greacă), ceea ce înseamnă că toţi aceşti Arhangheli sunt împlinitori ai voii lui Dumnezeu, sunt teofori sau purtători ai harului şi lucrării lui Dumnezeu.
Numele Sfântului Arhanghel Mihail, Mi-cha-El în limba ebraică, înseamnă cine este ca Dumnezeu? (mi=cine, cha=ca, El=Dumnezeu ), iar numele Sfântului Arhanghel Gavriil, Gabriel în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu este puterea mea.

[cristiboss56]

Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinţi săraci, dar foarte evlavioşi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici sufletul său începe să-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.
La vârsta de douăzeci de ani, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, povăţuit de Duhul Sfânt, unde predă religia la o şcoală de copii. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie, numită "Noua Mănăstire", primind tunderea monahicească la şapte noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai târziu, la tunderea în marele şi îngerescul chip al schimniciei, avea să primească numele de Nectarie, pe care l-a purtat toată viaţa.
După ce termină studiile teologice la Atena, în anul 1885, Nectarie a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria, fiind hirotonit preot şi apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca secretar al Patriarhiei, predicator la biserica Sfântul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. De aceea era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.
Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria şi iubirea de sine a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu altă armă tot aşa de periculoasă, adică cu invidia şi gelozia din partea celorlalţi ierarhi şi slujitori ai Bisericii de Alexandria, vorbindu-l de rău către patriarh, cum că doreşte să-i ia locul. Aceasta a tulburat pe toţi şi a făcut să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla.
Cerându-şi iertare de la toţi, a dat slavă lui Dumnezeu căci şi cu dânsul s-a împlinit cuvântul Mântuitorului, Care zice: Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea (Matei 5,11). Apoi s-a retras la Atena, în anul 1891, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunele Maicii Domnului.
Aici a fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe care îi hrănea cu cuvintele Sfintei Evanghelii şi cu scrierile Sfinţilor Părinţi. Apoi făcea slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei.
În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea întotdeauna pace şi bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea şi osândirea celor din jurul său.
Dorind la bătrâneţe să se retragă la mai multă linişte, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi şi ucenici, o frumoasă mănăstire de călugăriţe în insula Eghina din apropiere, rânduind aici viaţă desăvârşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire şi duce o viaţă înaltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii şi pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvântare, rugăciune şi cuvânt de folos sufletesc.
Pentru viaţa sa înaltă, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Nectarie de harul Duhului Sfânt. Pentru aceasta mulţi bolnavi şi săraci alergau la biserica mănăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după primul război mondial, numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau în mănăstirea sa să împartă la cei lipsiţi orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile fericitului Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.
Într-o vară, fiind mare secetă în insula Eghina, cu rugăciunile Sfântului Nectarie a venit ploaie din belşug şi au rodit ţarinile, încât toţi s-au îndestulat de hrană. De aceea, toţi - mireni şi călugări, săraci şi bogaţi -, cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe păstor şi un vas ales al Duhului Sfânt şi urmau întru toate cuvântul lui. Astfel, el era totul pentru toţi, căci putea toate prin Hristos, Care locuia în el. Apoi era foarte smerit şi blând şi nu căuta cinste de la nimeni. Iar în timpul liber lucra la grădina mănăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toţi se foloseau de tăcerea şi smerenia lui.
Pe lângă multele sale ocupaţii duhovniceşti, Sfântul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie a Bisericii, întărind tradiţia Sfinţilor Părinţi în patria sa, împotriva influienţelor occidentale care asaltau ţările ortodoxe.
Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfântului Nectarie numeroase ispite, căutând să-l biruiască. Astfel, numeroşi slujitori şi ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra fericitului, făcându-i multe ispite. Dar Dumnezeu îl izbăvea din toate necazurile.
Trăind ca un înger în trup, şi iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulţi la Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria şi lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia lui. Din această cauză, diavolul, nerăbdînd nevoinţa lui, până la sfârşitul vieţii sale a ridicat împotriva Sfântului multe calomnii şi vorbe rele din partea multor clerici şi ierarhi greci, care, din cauza invidiei, îl cleveteau şi îl acuzau, atât pe el, cât şi mănăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe toate, în numele lui Hristos, Care locuia în inima sa.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. Dar el răbda cu tărie toată boala şi ispita, aşteptând cu bucurie ceasul ieşirii sale din această viaţă.
După aproape două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la opt noiembrie, 1920, izbăvindu-se de toate ispitele acestei vieţi, pentru care s-a învrednicit să se numere în ceata sfinţilor lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plâns mult, l-au înmormântat, după rânduiala în biserica zidită de el, făcând multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui.
Trecând mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat în mormânt întreg şi nestricat, răspândind multă mireasmă. La trei septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare. Iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la nouă noiembrie, devenind astfel cel mai venerat sfânt din această binecuvântată ţară ortodoxă. Zilnic credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său, făcând din mănăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toată Grecia.
Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin

[cristiboss56]

Sfantul Mina
Sfantul Mina este praznuit de ortodocsi pe 11 noiembrie, iar romano-catolicii il serbeaza pe 24 noiembrie. Este sfantul care ii ocroteste pe pagubiti, se arata grabnic ajutator celor nedreptatiti in procese si celor ce au pierdut ceva sau au fost inselati. Mii de oameni, fiecare cu durerea pierderii a ceva, sunt prezenti indeosebi pe 11 noiembrie, la Biserica "Sfantul Mina" din Bucuresti, cu credinta ca vor recapata ce-au pierdut daca se roaga la moastele mucenicului Mina.
Sfantul Mina este de origine egipteana. S-a nascut in apropiere de Memphis, stravechea capitala a faraonilor. A trait in timpul imparatilor romani Diocletian si Maximian. Ramane orfan pe cand era copil. Tatal i-a murit cand avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani dupa acesta.
Sfantul Mina leapada haina de ostas si imbraca haina pustincului
Sfantul Mina ajunge in armata imperiala, insa, la 23 februarie 303, cand Diocletian a emis primul edict de persecutare a crestinilor, paraseste armata si se retrage in desert, dedicandu-se vietii ascetice. Dupa putin timp, Dumnezeu i-a dat puterea de a face minuni.
In vremea petrecuta in pustiu l-a intalnit pe Sfantul Macarie Egipteanul care i-a spus: "Ce cauti Mina, de unul singur, intre cer si pamant? Locul tau este printre oameni, ca acestia sa ia aminte la cuvintele si faptele tale. Daca ai schimbat o haina de ostas cu alta, atunci sfarseste pe campul de lupta, ca sa inviezi ca un invingator fara sabie“.
Prezent in Cotyaeum la celebrarea unei sarbatori pagane, marturiseste fara ezitare ca este crestin. Este luat de soldati si dus inaintea prefectului Pyrrhus. Pentru ca a refuzat sa se lepede de credinta in Hristos, i s-au taiat mainile si picioarele, apoi capul.
Moastele Sfantului Mina
Incepand din anul 1874, biserica "Sfantul Mucenic Mina" din Bucuresti pastreaza fragmente din moastele Sfantului Mina. Ele au fost aduse de la Manastirea "Sfantul Mina" din Egipt si puse intr-o racla executata in anul 1941, cu sprijinul arhiereului Veniamin Pocitan.
Credinciosii se pot inchina la moastele Sfantului Mina si in Catedrala mitropolitana din Iasi. In aceasta Catedrala, printre moastele celor 32 de sfinti, se afla si un fragment din moastele Mucenicului Mina.
Si in Biserica "Sfantul Mina" din cartierul Obcin (Suceava) sunt prezente doua fragmente din moastele Sfantului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, in august 2001, de catre Arhiespicopul Sucevei si Radautilor.
Orasul Sfantului Mina - unul din cele mai vestite locuri de pelerinaj
Potrivit traditiei, trupul sfantului a fost luat de sora sa, si impreuna cu cativa soldati l-au dus la Alexandria pentru a fi pus intr-o biserica. In momentul in care persecutia impotriva crestinilor a incetat, un inger i s-a aratat Patriarhului Atanasie al Alexandriei, spunandu-i sa ia trupul Sfantului Mina si sa-l duca in Desertul de Vest. La cativa kilometri de Alexandria, la marginea Lacului Mariut, camila care ducea trupul sfantului, nu a mai vrut sa se miste, chiar daca a fost fortata de crestini sa mearga mai departe. Au interpretat acest lucru ca pe un semn de la Dumnezeu si au ingropat trupului Sfantului Mina in acel loc.
Multa vreme nu s-a stiut nimic de trupul Sfantului Mina, pana cand locul in care a fost inmormantat a daruit vindecare in mod miraculos unui pastor si turmei sale bolnave. Din Sinaxarul etopian aflam: “Si Dumnezeu a vrut sa arate locul trupului Sfantului Mina. Si era in acel desert un anume pastor, si intr-o zi o oaie care suferea de boala scabiei s-a dus in acel loc si s-a scufundat in apa micului izvor din apropierea locului si s-a rostogolit prin el si s-a vindecat pe loc. Si cand pastorul a vazut lucrul acesta si a inteles miracolul s-a minunat peste masura. Si dupa aceea obisnuia sa ia praf de pe acel altar si sa-l amestece cu apa si sa il puna pe oi si daca erau bolnave de scabie erau vindecate pe loc. Si obisnuia sa faca asta tot timpul si astfel ii vindeca pe toti care veneau la el.”
Locul a devenit atat de cunoscut, incat si fiica imparatului Constantin cel Mare a fost vindecata aici de lepra.
In urma acestei minuni, Sfantul Mina i s-a aratat in vis imparatului si i-a descoperit ca in acel loc se afla inmormantat trupul sau. Ca multumire, imparatul va construi o biserica, in care a asezat racla cu moastele Sfantului. Asa va lua nastere orasul Sfantului Mina, unul din cele mai vestite locuri de pelerinaj din lume. Mentionam ca sunt cateva versiuni care il inlocuiesc pe Constantin cu imparatul de la sfarsitul secolului al V-lea, Zeno.
Orasul a fost distrus de arabi la mijlocul secolului al VII lea. In prezent, la aproximativ 1 km distanta de orasul Sfantul Mina, patriarhul copt, Chiril al VI-lea al Alexandriei, a ridicat o manastire in care se afla spre inchinare moastele Sfantului Mina.
Una din minunile Sfantului Mina
Mergand odata un crestin ca sa se inchine in biserica Sfantului Mina, a fost gazduit la o casa de straini. Stapanul acelei case, cunoscand ca gazduitul avea bani in sanul sau, s-a sculat in miezul noptii si l-a omorat. Apoi, taindu-l bucati l-a pus intr-o cosnita si a ascuns-o in camara cea mai ascunsa din casa sa. In vreme ce ucigasul se afla in nevointa si in ingrijorare, cum, unde si cand sa se duca sa ascunda partile celui ucis, i s-a aratat lui Sfantul Mina, calare in chip de ostas. Gazda a fost intrebata ce a facut cu strainul care gazduise la ea. Ucigasul a marturisit ca nu stie nimic. Atunci sfantul, pogorandu-se de pe cal, a intrat inauntrul camerei celei mai ascunse si, afland cosnita si scotand-o, s-a uitat la ucigas si i-a zis: "Cine este acesta?" Iar ucigasul de frica, a cazut la picioarele sfantului. Iar sfantul, punand la loc toate membrele celui ucis si rostind o rugaciune, a inviat mortul si i-a zis lui: "Da lauda lui Dumnezeu". Iar mortul, ridicandu-se ca din somn si cugetand cele ce a patimit de la cel ce-l gazduise si cum a castigat viata a doua oara, a slavit pe Dumnezeu; iar multimea se inchina ostasului ce se aratase si care-l inviase. Si dupa ce s-a ridicat de jos ucigasul, a luat sfantul banii de la el si i-a dat omului pe care-l inviase, zicandu-i: "Du-te frate in calea ta”. Si a incalecat si s-a facut nevazut.
Adrian Cocosila

[tabitha]

În prealabil postat de cristiboss56

Sfantul Mina

Sfântul Mina este prăznuit de ortodocsi pe 11 noiembrie, iar romano-catolicii îl serbeaza pe 24 noiembrie. Este sfântul care îi ocroteste pe păgubiti, se arată grabnic ajutător celor nedreptătiti în procese si celor ce au pierdut ceva sau au fost inselati.

Sfântul Mina m-a ajutat si pe mine astăzi să scap de o escrocherie.

Multumesc tare mult, Sfinte Mare Mucenice Mina.