cuvinte de folos

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Oh, nu sensul acesta il tinteam, desigur. Imi pare adevarat ca sfintii, atat cat ii cunosc eu din scrierile la care am avut acces,...

Avem acces, dar nu avem rabdare , le luam pe sarite , dupa cheful nostru lumesc , dupa pofta inimii , o inima atat de pofticiosa la cele lumesti , ce mai , de carti nu ducem lipsa , ci de altceva ! Dar siontac , siontac , cu un strop de sinceritate , de iubire si dreapta socoteala , le scoatem pe toate la capat , nu in desavarsire , dar pe aproape !

În prealabil postat de cristiboss56

Avem acces, dar nu avem rabdare , le luam pe sarite , dupa cheful nostru lumesc , dupa pofta inimii , o inima atat de pofticiosa la cele lumesti , ce mai , de carti nu ducem lipsa , ci de altceva ! Dar siontac , siontac , cu un strop de sinceritate , de iubire si dreapta socoteala , le scoatem pe toate la capat , nu in desavarsire , dar pe aproape !

Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu! Amin+

[tabitha]

Povesteau despre avva Moise că devenind preot, i-au pus epitrahil. Arhiepiscopul îi zice : "Iată, eşti alb din cap până în picioare". Bătrânul zice: " Pe dinafară sau şi pe dinăuntru, stăpâne papa?". Arhiepiscopul, vrând să-l pună la încercare, spune clericilor: "Când avva Moise va intra în altar, goniţi-l şi urmăriţi-l, ca să auziţi ce spune". Bătrânul a intrat, iar ei s-au repezit la dânsul şi l-au gonit, strigându-i: "Ieşi afară, etiopianule!". El a ieşit, zicându-şi în sine: "Bine ţi-au facut, cioroiule, tuciuriule. Dacă nu eşti om, de ce te duci să stai cu oamenii?".

* * *
Odată s-a poruncit la Sketis: "Săptămâna aceasta postiţi". Dar tocmai atunci s-a întâmplat să vină câţiva fraţi din Egipt la avva Moise şi el le-a făcut puţină fiertură. Văzând fumul, vecinii au zis clericilor: "Moise a încălcat porunca, şi-a făcut fiertură". Ei le-au raspuns: "Vorbim cu el când vine la slujbă". Sâmbătă, clericii, văzând nobila purtare a avvei Moise, i-au zis în faţa întregii obşti: "Avva Moise, ai încălcat porunca oamenilor, dar ai împlinit porunca lui Dumnezeu."

Părintele Paisie Aghioritul ne învață cum să ne bucurăm de binele făcut semenului, cum devenim părtași ai moștenirii dumnezeiesti prin asemănarea cu Hristos!

În om există două bucurii. O bucurie atunci când ia, și o bucurie atunci când dă. Dar nu se compară bucuria ce-o simte cineva atunci când dă, cu bucuria ce-o simte atunci când ia. Omul, ca să-și dea seama dacă sporește corect duhovnicește, trebuie ca la început să cerceteze dacă se bucură când dă și nu când ia; dacă simte mâhnire când îi dau și bucurie când dă. După aceea, dacă lucrează corect duhovnicește, atunci când face vreun bine nu își mai aduce niciodată aminte de el, dar nu uită niciodată nici cel mai mic bine ce i s-a făcut. Nu-și poate închide ochii din pricina unei prea mici faceri de bine a celorlalți. Se poate ca acesta să-i fi dat cuiva o vie și să fi uitat. Dar dacă celălalt îi dă un ciorchine de struguri din via pe care el i-a dăruit-o nu-l poate uita niciodată. Sau poate să-i fi dat cuiva mai multe icoane sculptate și să nu își mai aducă aminte. Dar dacă acela îi dă o iconiță plastificată, este mișcat de această iconiță, cu toate că este de mică valoare și, drept recunoștință, se gândește cum să-l răsplătească. Poate da chiar și toată biserica și terenul ei și să uite. Adică atunci călătoria duhovniceasă este corectă, când uită cineva cele bune ce le face și își aduce aminte de cele bune ce i le fac ceilalți. Când omul ajunge în starea aceasta, atunci este om; om a lui Dumnezeu.
Dar dacă uită mereu faptele bune pe care i le-au făcut alții și își aduce aminte de cele bune făcute lor de el, asta este lucrarea potrivnică celeia pe care o cere Hristos.

Iar când gândește: ,,Tu mi-ai dat atâta și eu ți-am dat atâta” – ăsta este un lucru negustoresc. Eu caut să dau celui ce are nevoie mai mare. Nu socotesc negustorește: cutare mi-a dat cărțile acestea și eu acum îi datorez atâta, așa că trebuie să-i dau ca să mă achit.
Sau, dacă celălalt nu mi-a dat, nu-i voi da nici eu nimic. Căci și asta este o dreptate omenească.
Cel ce ia ceva, primește bucurie omenească. Cel ce dă, primește bucurie dumnezeiască. Bucuria dumnezeiască o luăm prin a da. De pildă îmi dă cineva o carte. Acela se bucură duhovnicește, dumnezeiește, iar eu care am luat cartea mă bucur omenește. Dar când și eu dau cartea, mă voi bucura și eu dumnezeiește, iar celălalt ce va lua se va bucura omenește. Când și acela o va da, se va bucura și el dumnezeiește, iar cel ce o va lua se va bucura omenește. Dar dacă și el o va da, atunci și el se va bucura dumezeiește. Vedeți cum cu un lucru mulți oameni se pot bucura și omenește, și dumnezeiește.

Să vă învățați să vă bucurați prin a da. Atunci când se bucură cineva prin a da, este bine întocmit, este în legătură cu Hristos; are harul dumnezeiesc. Atunci când cineva dă sau oferă ceva, bucuria pe care o simte are oxigen dumnezeiesc. Atunci când se bucură prin a lua, sau prin a se jertfi alții pentru el, bucuria aceasta are miros urât, asfixiază. Astfel de oameni care dau, fără să gândească la ei îșiși, ne vor judeca poimâine. Ce bucurie simt acești oameni! Pe unii ca aceștia îi apără Hristos. Însă cei mai mulți oameni se bucură când iau și se lipsesc de bucuria dumnezeiască și de aceea sunt chinuiți.

Hristos este mișcat atunci când îl iubim pe aproapele nostru mai mult decât pe noi înșine și ne umple de plăcere dumnezeiasă. Vezi, El nu S-a limitat la ,,să iubești pe apropele tău ca pe tine însuți”, ci S-a jertit pentru om.

Cateva ganduri de la Parintele Vichentie Mălău - un duhovnic al neamului romanesc in perioada interbelica.


Omul rău e cu desăvârșire rău, când se preface că este bun!

O conștiință fără Dumnezeu e ca un tribunal fără judecător!

A nu te mânia niciodată e semn de mare înțelepciune!

Mânia este o scurtă nebunie!

Leneșul e frate cu cerșetorul!

Trândăvia e mama tuturor păcatelor!

Durerea e o învățătură! În anii durerii am învățat să mă rog!

A ponegri pe altul e cea mai mare crimă!

Altora să ierți totdeauna, ție niciodată!

Din faptele tale vei fi judecată slugă vicleană!

O cameră fără cărți e un trup fără suflet!

Acel ce știe să înduioșeze, știe tot!

Nimic nu e mai liber ca cugetarea!

[tabitha]

Sub numele lui Pimen - de la poimen, "păstor", în greacă - ni s-a transmis cel mai mare număr de apoftegme din Pateric, peste 200. Avem de-a face cu un om simplu, neşcolit, vorbitor exclusiv de coptă, înzestrat însă cu un imens discernământ. Marea majoritate a cititorilor (nn Patericului) se recunosc în acest călugăr fără fasoane, blând, uşor stângaci, moderat în practica ascetică, plin de bun simţ, fără o aură specială decât aceea a simplităţii sale desăvârşite. Biserica îl sărbătoreşte pe 27 August.

Avva Pimen a zis: "Dacă cineva păcătuieşte şi apoi tăgăduieşte, spunând: <<N-am păcătuit>>, nu-l condamna, căci îi tai zelul. Dar dacă îi zici: <<Nu te descuraja, frate, ci ai grijă pe viitor>>, îi trezeşti sufletul la pocăinţă".

A mai zis: "Cineva pare că tace, dar in inima lui judecă pe alţii; un astfel de om vorbeşte tot timpul. Altcineva vorbeşte de dimineaţa până seara, dar stăpâneşte tăcerea, adică nu vorbeşte nimic nefolositor".

Un frate i-a zis avvei Pimen: "Dacă văd vreun lucru [rău], vrei să-l spun?". Bătrânul ii zice: "Este scris: Să răspunzi înainte de a asculta e smintire şi neruşinare. Dacă eşti întrebat, vorbeşte, dacă nu, taci".

[glykys]

Din predica de azi de la biserica:

In evanghelia de astazi (Umblarea pe mare), Hristos, dupa ce a dat drumul multimilor si le-a zis apostolilor sa urce in corabie, s-a dus in munte, noaptea, sa se roage. Parintele a aratat ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu, desi nu avea niciun pacat, tot s-a dus sa se roage. Mai cu seama noi, care suntem in tot felul de pacate, se cade sa ne rugam, iar rugaciunea facuta noaptea, la apusul soarelui, cand toata firea se linisteste, dupa ce am terminat cu toate treburile, acolo 10-15 minute, se cheama "rugaciune de aur", in timp ce rugaciunea de dimineata se numeste "de argint", deoarece e impletita cu griji si gandurile zilei.

De asemeni, corabia este Biserica, iar noi, credinciosii, suntem inauntrul ei si calatorim pe valurile vietii, in viforul ispitelor, luptandu-ne toata viata sa ajungem la liman, in Biserica triumfatoare, in corturile dreptilor si in cetele sfintilor. Credinta adevarata se vadeste doar in ispite si in incercari, dar Hristos le-a biruit pe toate, si noi le biruim pe toate cand Il vedem in fata numai pe Hristos, dar cand Il scapam din vedere si ne uitam in stanga si in dreapta, la valuri, nu e bine.

Sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa ramanem in corabia Bisericii ortodoxe, s anu vaslim singuri aiurea pe afara, sa ne folosim de Sfintele Taine, pentru a dobandi mantuirea!

[tabitha]

Articolul l-am citit pe site si mi-a placut foarte mult. Sper ca si voua!

**********************
Tanti Veta are peste 70 de ani, nu are nici un dinte, are gura supta si un nas lung ca ar fi putut sa serveasca drept model lui Walt Disney cand a desenat-o pe Cruela. Este o femeie simpla… atat de simpla ca ma intreb cum nu a avut nici un accident pana la varsta ei! Vine rar la biserica, odata la doua trei luni, mai ales de sarbatori. Si totusi… are o calitate curioasa! Retine cuvinte si propozitii pe care le reda cu fidelitate si, cred eu, cu incapatanare. Sigur se uita mult la televizor. Cand vine si da liturghie la sfantul altar, aprinde doua lumanari...

- Veta cu copiii ei !

Si eu repet dupa ea... "Veta cu copiii ei!"

- Si pentru victimele din Banda Aceh omorate de tsunami !

Si, cand a spus tsunami, si-a tuguiat buzele, de parca ar fi vrut sa ma pupe! I-am luat lumanarile si le-am pus repede intr-o cutie, dupa usa. Deasupra cutiei cu lumanari, am o oglinda si ma uit in ea sa vad daca am ramas serios. Alta data, ceva mai tarziu, a venit iar la biserica, la altar cu doua lumanari aprinse...

- Veta cu copiii ei !

- Veta cu copiii ei !

- Si pentru cei noua insurgenti morti in atentatul sinucigas de la Karbala, din nordul Irakului ! Si spune Karbala cu accent pe macara.

Ii iau repede lumanarile… si ma uit in oglinda. Tanti Veta e o minune !

Prin decembrie trecut vine iar:

- Veta cu copiii ei !

- Veta cu copiii ei !

- Si pentru Sadam Husein mort nespovedit, neimpartasit, fara lumanare !

Ii iau repede lumanarile, le pun in cutie si ma uit in oglinda: fii seriooos pariiinte! Nu ar fi nici o problema ca tanti Veta s-ar ruga pentru cineva anume, dar m-as fi asteptat ca acest nume sa il rosteasca o femeie cu palarie si dinti in gura.

Duminica trecuta o vad iar pe tanti Veta in biserica. Ia sa vad (m-am gandit) pe cine o mai poomeni la morti tanti Veta?! Vine la altar si…

- Veta cu copiii ei !

- Veta cu copiii ei !

- Si pentru parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, care zilele acestea implineste trei luni de la inmormantare.

Am inlemnit cu lumanarile aprinse in mana. De unde stie tanti Veta de parintele Calciu? Am pus lumanarile in cutie. Tanti Veta nu e chiar asa de simpla! M-am uitat in oglinda: imi e rusine ca am ras de tanti Veta. In cateva clipe mi-au trecut prin fata amintirile legate de parintele Calciu, din martie 1977.

Acum treizeci de ani, imi era profesor de limba franceza si Noul Testament, cand, la cutremurul din 4 martie, din cladirea Seminarului Teologic din Bucuresti, s-au daramat partile laterale pe latimea unei camere si inaltimea a doua etaje. Au murit trei elevi, iar doi au fost accidentati grav.

Imediat dupa cutremur, la cateva minute, Preasfintitul Roman Ialomiteanul a iesit in curtea Seminarului si a facut o prezenta sumara la care au lipsit cateva zeci de elevi. „Dumnezeule, sa nu-mi iei atatia copii, nu se poate…” L-am auzit rugandu-se, isi impreuna mainile; ne-a impresionat pe toti care l-am vazut cat era de ravasit. A cazut atunci si blocul Dunarea, vis-a-vis de Intercontinental, dar a ramas din el „in pcioare” un perete inalt de cateva etaje chiar langa Biserica Enei, care nu avea nici o fisura in urma cutremurului.

La cateva zile, intr-o noapte, peretele a fost impins peste biserica. Cineva s-a razbunat pe ea. Chestia asta l-a scos din minti pe parintele Calciu care, in predicile lui, si-a spus supararea, la inceput fata de daramarea bisericii, apoi predicile sale s-au transformat intr-un discurs virulent la adresa conducerii de stat: "Au daramat intentionat biserica… ne-au bagat pumnul in gura… suntem condusi de pseudointelectuali… statul comunist este un stat ateu…”.

In scoala plutea o tensiune apasatoare, simteam ca se petrece ceva. La predicile sale, tinute in biserica Radu Voda din curtea Seminarului, la ora noua seara, au inceput sa vina studenti si se la alte facultati. Intr-o seara li s-a inchis poarta. Au inceput sa sara peste poarta in interiorul curtii. Trei-patru barbati necunoscuti (care erau in curtea scolii) i-au luat la bataie. Dupa vreo doua luni, intr-o duminica, dupa Sfanta Liturghie, parintele Calciu ne-a vorbit pentru ultima data: „Nu mai sunt profesorul vostru, imi pare foarte rau ca ma despart de voi… sunt singur… astept vremuri mai bune”.

La putin timp dupa aceea a fost arestat. Au trecut anii si, pana in 1989, il ascultam la Europa Libera pe Neculai-Constantin Munteanu: „Au trecut 2645 de zile de cand parintele Calciu zace in temnitele comuniste.” Am avut dascal un OM care a facut istorie.

Tanti Veta m-a scos din visare cu o intrebare care m-a uluit:

- Taica parinte, stii cum incheia Neculai-Constantin Munteanu emisiunea la Europa Libera ?

- Cum ?!

- La revedere si s-auzim numai de bine!

Preot Nicolae Trusca
Parohia Negoiesti

[glykys]

„Nimeni pe lume nu este absolut necesar pentru nimic. Vei fi sau nu, vei interveni sau ba, progresul, lumina tot se va, face, cu tine sau fără tine. Există o energie ascunsă care mână lucrurile înainte. Să nu-ţi închipui, sărmană făptură pieritoare, oricât de bine ai fi înzestrat, că dacă nu eşti tu lucrurile n-au să meargă înainte. Lumina se face şi fără tine pe deasupra capului tău. Poţi fi folositor; dar absolut trebuitor nu eşti pentru nimic.
Prin urmare, la ce străduinţa? Oricum vor sta lucrurile, tu îndeplineşte-ţi înainte menirea pe care o simţi, dacă o simţi. Câtă vreme auzi în tine glasul unei misiuni, continuă-ţi calea mai departe, oricâtă experienţă brutală ar fi venit să-ţi arate că ţelul crezut al străduinţei tale s-ar putea lipsi de munca ta. Ţi-a fost rănită prezumţia pe care ai avut-o? Poate că nu mai înţelegi rostul încordării, ci sensul utilităţii tale? Nu înceta să fii ceea ce ai fost. Isprăveşte ceea ce făceai ca şi cum n-ai fi încercat nici o dezamăgire.
Poate că, fără ştiinţa noastră, noi slujim vreunui scop al naturii, un scop care-i prea mare ca să-1 înţelegem, prea vast ca să ni-l închipuim şi pentru care Dumnezeu ne-a pus în suflet impulsia oarbă pentru noi, dar luminată pentru El. Soldatul nu pricepe planul generalului, dar fără să-1 priceapă îl aduce la îndeplinire. Întocmai aşa sună cuvântul Scripturii din Vechiul Testament: ori pricep, ori nu pricep, ori ascultă, ori nu ascultă, tu spune-le cuvântul Meu“… (4 apr.2002 - Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca)

[glykys]

"Cu Dumnezeu nu negociem! Cine nu-si pleaca genunchii la rugaciune, nu va reusi nimic. Daca ne vom ruga insa cu ravna, daca ne vom osteni in rugaciune, Dumnezeu va face ca totul sa fie posibil." (pr. Iustin Parvu)