Noi si tara noastra

Florin schimbarea mentalului colectiv este unul dintre cele mai dificile si complicate mecanisme.Sunt multi factori si multe elemente care actioneaza intrepatrunse sau in conflict si,in general,exceptand evenimente radicale,vorbim pe de un mecanism ce se intinde pe mari durate de timp.Analiza acestui proces este atat de complicata,si cu atat de multe variabile si ipoteze,incat este inutil sa intram in detalii mult prea aprofundate.Mihai Eminescu spunea asa:

Civilizatia noastra se incepe oarecum din nou si din fundament cu orice generatie noua care,daca nu este silita a repeta anevoioasele cercetari,facute de parinti,totusi trebuie sa-si castige prin propria memorie si judecata cunostiintele lor.Introducand legile cele mai frumoase si mai perfecte intr-o tara cu care nu se potrivesc duci societatea de rapa,oricat de curat ti-ar fi cugetul si buna inima"

Numai bine,finis origine pendet.

[guardian knight]

Schimbarea mentalitatii trebuie facuta in scoala !!!

Scoala romaneasca trebuie sa copieze un sistem de educatie germanic, de la A la Z !

Pe noi,pe romani,numai alianta cu cultura germana ne-a mai scos din ... ( ) , noroi !!!

Sa ne aducem aminte de regalitatea hohenzolleri-lor,si de perioada interbelica cu fenomenul legionar si nationalist !!!

Numai acceptarea sociala a unor forme germanice,pastrandu-ne insa fondul spiritual ortodox,ne-ar putea salta din mocirla morala actuala !

Vlad,m-am tot gandit cum vezi tu lucrurile si la cele spuse de parintele Sofronie,la finalul textului tau.Coincidenta sau nu dar momentan citesc o carte despre apocaliptica iudaica si cea crestina si despre profetia apocaliptica.In legatura cu optica aleasa de tine te rog,cand ai timp,sa-ti arunci ochii pe un fir rosu ce strabate curentul apocaliptic manifestandu-se intr-un anumit tip de mesaj in functie de moment dar cu o constanta.

Sa te uiti pe versetele 12:4 si 12:9 din Daniel in comparatie cu 22:10 si 22:12 din Apocalipsa.Apoi pt partea constanta vezi Daniel 12:10 in comparatie cu Apocalipsa 22:11.M-am gandit sa-ti las o idee ce mi s-a parut interesanta(am simplificat-o aici,scuze,din lipsa de timp)in studiul respectiv,eu as integra ,,patrunderea in taina lui Hristos"de care ai vorbit in mesajul tau tocmai ca o componenta a constantei din Apocalipsa 22:11,ce lumineaza altfel intelegerea firului rosu profetic ce leaga VT de NT,din perspectiva tensiunii eschatologice dintre ,,Marantha" si ,,Iata Eu vin curand"

Desi incercarea de a traduce in interpretare fixa conotatiile unui limbaj simbolic (mai ales al unuia profetico- apocaliptic)sta mereu sub pericolul de a-l saraci cumva de intelesuri imposibile de inghesuit in cuvinte(m-am intrebat daca acest gen de limbaj nu are in primul rand o functie iconica,de a arata cumva dincolo de el,spre o realitate comprehensibila poate doar in rugaciune si liturgica,mai putin in stricta interpretare)am zis sa incerc o integrare mai larga a viziunii tale,care si pe mine ma framanta :) O seara placuta,scuze pt stilul mai putin clar se exprimare a ideii in sine.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Vlad,m-am tot gandit cum vezi tu lucrurile si la cele spuse de parintele Sofronie,la finalul textului tau.Coincidenta sau nu dar momentan citesc o carte despre apocaliptica iudaica si cea crestina si despre profetia apocaliptica.In legatura cu optica aleasa de tine te rog,cand ai timp,sa-ti arunci ochii pe un fir rosu ce strabate curentul apocaliptic manifestandu-se intr-un anumit tip de mesaj in functie de moment dar cu o constanta.

Sa te uiti pe versetele 12:4 si 12:9 din Daniel in comparatie cu 22:10 si 22:12 din Apocalipsa.Apoi pt partea constanta vezi Daniel 12:10 in comparatie cu Apocalipsa 22:11.M-am gandit sa-ti las o idee ce mi s-a parut interesanta(am simplificat-o aici,scuze,din lipsa de timp)in studiul respectiv,eu as integra ,,patrunderea in taina lui Hristos"de care ai vorbit in mesajul tau tocmai ca o componenta a constantei din Apocalipsa 22:11,ce lumineaza altfel intelegerea firului rosu profetic ce leaga VT de NT,din perspectiva tensiunii eschatologice dintre ,,Marantha" si ,,Iata Eu vin curand"

Desi incercarea de a traduce in interpretare fixa conotatiile unui limbaj simbolic (mai ales al unuia profetico- apocaliptic)sta mereu sub pericolul de a-l saraci cumva de intelesuri imposibile de inghesuit in cuvinte(m-am intrebat daca acest gen de limbaj nu are in primul rand o functie iconica,de a arata cumva dincolo de el,spre o realitate comprehensibila poate doar in rugaciune si liturgica,mai putin in stricta interpretare)am zis sa incerc o integrare mai larga a viziunii tale,care si pe mine ma framanta :) O seara placuta,scuze pt stilul mai putin clar se exprimare a ideii in sine.

Oau :). Initial m-am simtit tare destept ca mi se propune o asemenea tema. Acum, dupa ce m-am holbat indelung la versetele sugerate si nu sunt in stare sa leg doua ganduri, mi-am mai venit in fire...
Sunt pefect de acord; cu singura precizare ca, pentru mine, toate cuvintele Scripturii sunt iconice si poarta/(trimit la) o realitate comprehensibila doar in rugaciune si liturgica. Asta, zic eu, se vede chiar si in cele mai marunte evenimente launtrice. Spre exemplu, daca cineva il citeste pe Pavel, sau pe Solomon sau o Evanghelie, si brusc se simte sensibilizat de un verset anume, capata o viziune (a versetului) care depaseste nivelul prizei intelectuale, atunci eu cred ca, fie si pentru cateva secunde, omul a intrat fara sa isi dea seama intr-o stare cat de cat mai autentica de rugaciune. Ideea ar fi de fapt ca orice depaseste nivelul unei prize intelectuale, adica orice farama de cunoastere, se poate petrece doar printr-o actiune simtita (probabil nu obligatoriu constientizata) a harului.
Avand in vedere acestea, versetul din Apocalipsă care vorbeste despre femeia ce fuge in pustie nu mi se pare in nici un fel mai „simbolic” decat, spre exemplu, versetul in care Mantuitorul ne spune ca oricine se va mania pe aproapele sau va fi vrednic de osanda. Nu stiu, tu consideri acea calitate iconica ca apartinand in mod special cuvintelor din cartile apocaliptice sau ai ilustrat-o prin exemplul asta fiindca il aveai in minte din pricina studiului respectiv ? Par un fel de Ghita-Contra fiindca accentuez tot timpul punctele in care opiniile noastre imi pare ca difera insa o fac fiindca imi place discutia :).
Revenind la versetele in cauza, Daniel 12-4,9 si Apocalipsa 22-10,12 as zice ca se refera la diferitele trepte in care Dumnezeu ingaduie sa se cunoasca dinainte specificul „acelor zile”; dar interpretarea asta este saraca chiar si pentru o simpla priza intelectuala nu mai vorbesc de realitatea profunda pe care in mod inevitabil si aceste cuvinte o poarta in ele si care mie imi ramane total straina. Apocalipsa 22-11 in schimb, si mie imi apare mult mai evident legata de „patrunderea in taina lui Hristos”.
Foarte fain spui de tensiunea dintre Maranatha si „Iata Eu vin curand”, ilustreaza foarte poetic ideea parintelui Sofronie. E tensiunea care niciodata nu a lasat loc pentru cai de mijloc in adevaratul crestinism dar care in zilele noastre incepe sa ne dezvaluie doar doua „categorii” clare: cela ce spurca mai spurca-se si cel sfant mai sfinteasca-se.
Maine revin cu un pasaj din parintele Porfirie care vorbeste foarte frumos despre felul cum trebuie sa ne raportam la aceasta tensiune.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de guardian knight

Schimbarea mentalitatii trebuie facuta in scoala !!!

Scoala romaneasca trebuie sa copieze un sistem de educatie germanic, de la A la Z !


Numai acceptarea sociala a unor forme germanice,pastrandu-ne insa fondul spiritual ortodox,ne-ar putea salta din mocirla morala actuala !

Adevărul e că aş prefera riscul unui mic Nietzsche, fie şi-n variantă mioritică, decât pe cel al unui şir nesfârşit de Becali şi Primarul Care Este şi Oprescu şi toţi ceilalţi din hiphopu lor.

Forme germanice însă, cu fond mioritic ortodox? - asta da idee, dă tare de gândit...:)

P.S. În şcoală zici?... De către cine??? Cine anume să schimbe mentalitatea în şcoală? .... Să fim serioşi!

Vlad niciodata nu ma supar pe cel care contrazicandu-ma ma trimite spre studiu sau spre a intelege mai bine semnificatia,acel om imi face un mare bine,daca as fi convins ca nu pot fi contrazis m-as duce,din proprie initiativa, direct la psihiatrie.Tu ai o capacitate deosebita de a exprima clar ce altii exprima mai neclar,cazul meu.Am fost putin perfid,recunosc :) mizand pe aceasta capacitate a ta si stiind ca o vei pune la lucru,dar am zis sa fiu perfid pt o idee nobila si iata ca vei aduce,in plus un text din parintele Porfirie.Nu pot spune,in perfidia mea condamnabila,ca m-am inselat :) Cu privire la sensul iconic nu il rezum doar la scrierile apocaliptice,sau profetice ci il extind la intreaga Scriptura neputand insa afirma ca orice verset are si un sens iconic,nu orice este in Evanghelie fiind si,stricto sensu,Evangelion(spre exemplu II Timotei 4:13),ca fiu mai precis in definirea opticii mele(precizez ca are puternice accente de abordare istorico-critica).Insa cu privire la acest sens iconic as face o precizare zic eu interesanta.

Nemtii(Hans Georg Gadamer mai precis)au un termen,nu are rost sa-l scriu in germana,sunt doua cuvinte parca interminabile :) care tradus in engleza inseamna ,,historically effected consciousness".Intr-un anumit sens,dpdv istoric,constiinta autorului textului este adusa la viata,prin istorie,de insusi textul care cumva capteaza in el,intr-un fel de sens iconic invers daca vrei,constiinta autorului lui care devine o ,,constiinta a textului"ii da viata iar textul ii asigura viata in continuare.Aceasta stare iconica inversa,spre realitatea umana de dincolo de text,este si ea o parte a sensului iconic general,latura sau factorul uman care,impreuna cu privirea iconica spre cer ar trebui sa asigure cumva acelasi raport dintre ,,faca-se voia ta precum in cer asa si pe pamant.Este cumva si aceasta o tensiune,ca tot ce-i uman in calea implinirii sale,cum spunea Augustin ,,Si nelinistit este sufletul meu pana nu-si va afla odihna intru Tine".Aceasta neliniste este cumva captata de ambele sensuri ale ,,privirii iconice"si de aceea nu o pot refuza Scripturii dar cred ca in unele locuri poate este mai prezenta privirea iconica spre neliniste,factorul uman si in altele este orientata mai mult spre realitatile divine.

Este doar o ipoteza,nimic mai mult, teama mea fiind ca nu ma pot exprima atat de clar cum mi-as dori si risc sa spun prostii :) Abia astept textul tau si multumesc mult pt dialog :)

[AlinB]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Aline trebuie luptam cu toate fortele contra acestei mentalitati,doar de supravietuitori,trebuie sa scapam odata de ea,in ziua de azi se traduce prin sclavie.Noi,ca natie,nu suntem niste tolerati ai istoriei,acest popor are putere creatoare,insa este acoperita de mult noroi si sedimente.Trebuie sa luptam,putin cate putin,din ce in ce mai mult,dar sa luptam.Altfel ne meritam soarta vitrega iar eu cel putin nu voi accepta asta niciodata.Si cred cumva ca nici generatiile tinere nu vor mai accepta asta,acesta este sentimentul si speranta mea.

Daca ai avea contact random cu "generatiile tinere" de pe aici, cred ca ti-ai innabusi sperantele in lacrimi.

Poate pana ieri ti-as fi dat fost alaturi in aceasta nadejde.

De obicei mai rar ies prin oras dar ieri am nimerit pe langa un liceu, nu tocmai printre cele mai prost cotate din oras, tocmai cand "tinerele generatii" se indreptau spre casa.
Ei bine, nu am sa intru in detalii privint comportamentul si limbajul mai ales dar stii vorba: daca asta e viitorul, nu vreau sa fac parte din el.
Mai pe seara, tot un grup dintr-un cartier iarasi nu tocmai de periferie, limbaj pornografic la greu si doar pentru a exprima un dialog curent, nicidecum o cearta.

Ce sanse sunt ca doua astfel de intalniri aleatoare, in contexte diferite, sa poarte acelasi mesaj, daca nu datorita faptului ca fenomenul este endemic?

Ei bine, cam asta e viitorul, intuim ceva catastrofic dar nu cred ca e pur si simplu o catastrofa, ci pur si simplu un proces de curatare.

Mai ales in acest context, e bine sa ne amintim de exemplele unuia ca Noe sau Lot..

Eu iti multumesc :)
II Timotei 4:13 intr-adevar nu lasa loc de contra-argument. Iconicitatea inversa de care vorbesti cred ca este o tema foarte subtire, tine de „tema” liberului arbitru ori poate mai bine zis de intreaga invatatura dogmatica legata de faptul ca omenitatea nu este absorbita ori diluata de divinitate ci este implinita prin comuniune. Stiu ca patristica a explicitat aceasta invatatura atunci cand pentru combaterea monofizismului si nestorianismului a explicitat dogmatica referitoare la unirea fierilor in Hristos. Intuiesc ca reconstituirea unor elemente culturale care și-au pus pecetea asupra autorului omenesc al scrierii este cumva asocitata temei si in acest sens poate fi foarte fascinanta. Facand o paralela, eu am fost fascinat cand am aflat ca Gheron Iosif dupa ani de zile de nevointa la limita dintre viata si moarte a fost incantat ca a primit un burduf de branza fiindca el era din nu stiu ce regiune elena unde se mananca f multa branza...exemplul e foarte simplist dar s-ar putea ca analogia sa nu fie total gresita.
In orice caz sa postez si textul la care ma refeream:
Din „Ne vorbește părintele Porfirie”:
„Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlinește astăzi de către oameni, și nici de către el însuși. Să-l doară cu durerea trupească și sufletească a celorlalți. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subțirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor și ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putința de a spori mult în viața cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu și nu vor să-L întristeze. Au de străbătut însă o primejdie. Dacă nu Îi predau cu încredere lui Hristos viața lor, este cu putință ca duhul viclean să-și tragă foloase din delicatețea lor și să-i arunce în întristare și deznădejde.
Această sensibilitate nu are îndreptare. Poate fi numai transformată, preschimbată în iubire, bucurie, adorare dumnezeiască. Cum? Prin întoarcerea către cele de sus. Să întoarceți orice necaz către cunoașterea lui Hristos, către iubirea Lui, către slăvirea Lui. Iar Hristos, Care așteaptă totdeauna cu ardoare să ne ajute, vă va da harul și puterea Sa, și va preface necazul în bucurie, în iubire către frați, în adorare către El însuși. Așa va fugi întunericul. Să vă amintiți de Apostolul Pavel. Ce spunea? Acum mă bucur în pătimirile mele (Col. 1,24)
Sufletul vostru să se dăruiască rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă” pentru toate neliniștile voastre, pentru toate și pentru toți. Nu priviți la ceea ce vi se întâmplă, ci la lumină, la Hristos, așa precum pruncul privește către mama atunci când i se întâmplă ceva. Să le vedeți pe toate fără frământare, fără strâmtorare, fără apăsare. Nu este nevoie să vă străduiți și să vă forțați. Întreaga voastră strădanie să fie să priviți spre lumină, să cuceriți lumina. Astfel, în loc să vă predați strâmtorării, care nu este a Duhului lui Dumnezeu, vă veți preda slavoslovirii lui Dumnezeu.
Toate cele neplăcute, care locuiesc înlăuntrul sufletului vostru și aduc neliniște, pot deveni pricini pentru adorarea lui Dumnezeu, încetând astfel să vă mai istovească. Să aveți încredere în Dumnezeu. Atunci scăpați de griji și deveniți organe ale Lui. Strâmtorarea arată că nu ne-am încredințat viața lui Hristos. Nu spune Apostolul Pavel - în toate pătimind necaz, dar nefiind striviți (II Cor. 4,8)?
Pe toate să le înfruntați cu iubire, cu bunătate, cu răbdare și cu smerenie. Să fiți stânci. Toate să se spargă deasupra voastră și să se întoarcă înapoi precum valurile, iar voi să rămâneți netulburați. Dar veți zice: „Ei, se poate asta?” Da, se poate întotdeauna prin harul lui Dumnezeu. Dacă le judecăm omenește, nu se poate. În loc să vă înrăurească spre rău, toate pot să vă facă bine, să vă întărească în răbdare, în credință. Căci pentru noi sunt exerciții de încercare toate împotrivirile mediului și greutățile dimprejurul nostru. Ne exersăm pe noi înșine în răbdare, în stăruință. Ascultați un exemplu.
A venit unul la mine și-mi spunea despre necazurile cu soția lui. Îi zic, deci:
- Ești un om atât de neghiob...
- Ce spun eu acum sunt neghiobii?
- Mari nerozii, zic. Soția ta te iubește mult.
- Da, dar îmi face...
- Ți le face ca să te sfințească, dar pe tine nu te duce mintea. Te mânii și, în loc să te sfințești, te pierzi.
Dacă avea, însă, răbdare și smerenie, nu pierdea prilejurile de sfințire.
Răbdarea este mare lucru, o virtute mare. Hristos a zis: Dacă nu aveți răbdare, o să vă pierdeți sufletele; ca să le câștigați trebuie să aveți răbdare. Răbdarea este iubire, și fără iubire nu poți avea răbdare. Este însă și o problemă de credință. Într-adevăr, suntem necredincioși, căci nu știm cum le rânduiește Dumnezeu și ne scapă din necazuri și strâmtorări. Să o rugați pe Preacurata:
„Stăpână, întoarce-mi întru bucurie plângerea mea,
izbăvește-mă de robia celor ce mă războiesc neîncetat
și mă învrednicește luminii celei neînserate”.
Dispoziția spre a-L iubi pe Dumnezeu are în ea și o oarecare durere. Când vrem să trăim duhovnicește, ne doare, căci trebuie să tăiem orice legătură care ne unește cu materia. Însă, atunci când vrem să satisfacem sinele nostru sau pe ceilalți, ceea ce dăruim este o iubire, o lucrare; este o putere a sufletului nostru pe care în parte o „cheltuim” astfel. Trebuie băgare de seamă, ce rânduială vom pune în viața noastră, pentru cine se va face „cheltuiala”.
Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie. Prin el se înaintează. Nu lasă înăuntru întristarea care strică sufletul. Atunci când există smerenie, nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este liber și independent de toți si de toate. Aceasta se face numai prin unirea cu Hristos. Toate simțurile să lucreze potrivit legii Domnului. Să fiți gata să vă dezgoliți de voi înșivă dinaintea oricui. Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este libertate. Trăind înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu, trăiți în libertate.”

Alin poate fi cum spui tu si eu vad des,zilnic aproape,realitati precum cea descrisa de tine sau similare,sau mai rele.Daca as vrea sa-mi fac curaj as incerca sa spun ca poate nici noi,la varsta adolescentei,nu aratam prea de incredere dar parca nu eram nici chiar asa.Sa fie o realitate sau imbatranim si idealizam trecutul nostru? :) Daca totul a luat-o deja pe drumul acesta,daca ultima speranta se pierde,daca nimeni nu isi mai doreste nimic atunci ramin doua variante.Fie pleci spre alte zari in speranta ca vei gasi o lume mai buna desi nu este deloc sigur asta.In plus vei purta mereu cu tine o durere in suflet pe care,in aceasta situatie,o cunosc mult prea bine si nu vreau sa vorbesc despre ea.Sau poti ramine,dintr-un simt de loialitate ce sfideaza realitatea,ignorand-o chiar si preferand sa te duci si tu la final cu cei din jur chiar daca sacrificiul tau,sau al celor ca tine,nu va mai schimba nimic,nu va fi inteles si practic nu va conta.Sau mai exista calea din ultimul mesaj al lui Vlad si atunci mai este speranta si mai merita luptat,chiar impotriva realitatii crancene.

Ca sa inchei intr-o nota usor japoneza.Stii filmul ,,Ultimul samurai".La un anumit moment lordul samurai,studiind istoria europeana,il intreaba pe ofiterul american,interpretat de Tom Cruise,cati greci au fost la Termopile si cati persi.Auzind disproportia uriasa si mai ales numarul persilor ramine socat de curajul grecilor,pana in acel moment neimaginandu-si ca sunt altii capabili de asa ceva in afara de samurai,o moarte ideala,intr-o lupta eroica fara sanse in fata unei forte adverse coplesitoare.Totusi nu mai intreaba nimic,macinat pana in strafunduri.Inaintea atacului final il intreaba iar pe american ce s-a intimplat pana la urma cu acei greci de la Termophile,il macina si pe el ideea unui sacrificiu fara sens,in situatia lui.Americanul ii raspunde zambind ,,Morti pana la unul".Figura samuraiului se lumineaza eliberata de tensiune,din moment ce grecii continuau sa existe ca natie sacrificiul aparent inutil de atunci devenea cu adevarat eroic,impotriva oricarei realitati.Atunci si pt el exista posibilitatea acestui sacrificiu pe care urma sa-l faca,disperat si poate inutil pt multi dar care urmarea sa transmita un mesaj care undeva candva sa conteze,sa dea puterea de a schimba.Martirii crestini au ridicat aceasta posibilitate de la o fapta eroica,in cazul samuraiului,la o valoare cu mult superioara,eliberatoare intr-un sens mantuitor.

Am zis sa inchei cumva macar cu o unda de speranta,nu stiu cat am reusit dar daca ne pierdem capacitatea de a spera,de sacrificiu,atunci chiar suntem la final,un final trist.Daca tot vine judecata lui Dumnezeu atunci sa ne pregatim pt ea cum trebuie.

Vlad textul este asa cum credeam,inaltator,plin de credinta si limpede ca o apa vie,eu iti multumesc :) Mai tarziu voi updata aceasta postare ca sa argumentez de ce cred ca acest text ar fi avut aceiasi relevanta exceptionala si pe vremea crestinilor lui Ioan,incercand,macar de aceasta data,sa pun privirea istorico-critica in slujba viziunii duhovnicesti :)

Charis humin kai eirene apo theou patros hemon kai kuriou Iesou Christou.

Motto: ,,Nu priviți la ceea ce vi se întâmplă, ci la lumină, la Hristos, așa precum pruncul privește către mama atunci când i se întâmplă ceva. Să le vedeți pe toate fără frământare, fără strâmtorare, fără apăsare. Nu este nevoie să vă străduiți și să vă forțați. Întreaga voastră strădanie să fie să priviți spre lumină, să cuceriți lumina. Astfel, în loc să vă predați strâmtorării, care nu este a Duhului lui Dumnezeu, vă veți preda slavoslovirii lui Dumnezeu."(Parintele Porfirie)

Una dintre caracteristicile definitorii ale Apocalipsei este faptul atat Ioan cat si cititorii sai sunt mutati prin intermediul comunicarii unei viziuni divine,transpusa textual printr-o bogata imaginistica mostenita din traditia iudaica,la un nivel care le permite sa vada desfasurarea evenimentelor pamantesti din perspectiva cereasca.Intr-un timp cand o parte din crestini faceau parte deja din a doua generatie iar asteptarile legate de Parusie se acutizau,intr-un moment cand puterea imperiala romana incepea sa se uite amenintator in directia comunitatilor crestine si cand locuitorii crestini si pagani ai provinciilor din partea estica a Imperiului Roman traiau cu groaza unei invazii distrugatoare din partea Imperiului Part(in cercurile crestine ale inceputurilor a circulat mult timp o legenda conform careia Nero urma sa apara iar din lumea de dincolo in fruntea ostirii partilor,urmand a dezlantui prigoana finala contra crestinilor,legenda preluata inclusiv in cadrul scrierii apocaliptice ioaneice)scrierea lui Ioan ii transporta pe cititorii sai dincolo de cortina istoriei,in lumea viitorului,pentru a intelege prezentul din perspectiva finalului,de a intelege scopul lui Dumnezeu pentru umanitate.Efectul viziunilor lui Ioan extindeau universul cititorului atat spatial(spre ceruri)cat si temporal(in viitorul eschatologic)sau,mai simplu spus,le deschidea orizontul uman transcendentei divine.Astfel limitele impuse de puterea si ideologia romana erau depasite iar lumea nu mai era vazuta din perspectiva omeneasca ci era inteleasa din perspectiva scopurilor Dumnezeului Creator si Atotputernic.Astfel falsa aparenta de putere si opresiunea a lumii era infranta,speranta navalea plina de viata iar puterea de a indura totul unea mainile in rugaciune cu bucuria constiintei existentei unui scop mai presus de durerea momentului.

Acest aspect este important in intelegerea scopului acestui tip de scriere,sau cel putin al unui aspect al acestui scop intrucat acei crestini ai inceputurilor,traind in marile orase din partea estica a Imperiului,erau zilnic confruntati cu puternicile imagini ale viziunii romane cu privire la lume.Arhitectura civila si religioasa,fresce,statui,temple,ritualuri si festivaluri,chiar aparente miracole(in temple)regizate tehnic de mesteri priceputi,toate exercitau o puternica influenta,o puternica impresie vizuala si chiar putere de convingere.In acest context Apocalipsa era inclusiv o puternica contra- imagine crestina,opusa puterii si lumii imperiale,care oferea in schimb viziunea lumii din perspectiva lui Dumnezeu.In capitolul 17 cititorii lui Ioan vad viziunea acelei femei care,la prima vedere,intruchipa Roma,in toata puterea si stralucirea ei,o personificare a civilizatiei romane,insa pentru Ioan ea este o prostituata,ce trebuie demascata iar cititorii crestini ai acelor timpuri trebuiau sa inteleaga adevaratul ei caracter,dincolo de aparente,coruptia ei morala din spatele iluziilor propagandistice stralucitoare cu care se ciocneau zilnic pe strazile oraselor romane.

Discursul parintelui Porfirie se pliaza perfect pe tipul de discurs crestin rostit in acele timpuri,ca urmare a intelegerii realitatilor umane din perspectiva divina,gratie unor scrieri de acest tip.Este un discurs etern valabil care,ca si viziunile lui Ioan,isi gaseste forta in perspectiva divina,in intelegerea corecta a raportarii crestine la realitati care,ca si pe acei crestini din trecut,te pot zgudui si tulbura.Dar acest tip de discurs,ca si acel tip de scriere,afirma ca exista speranta in tristete,dragoste in durere si izbavire in necaz si cumva,o reala metanoia,indreapta privirea cititorului spre perspectiva asteptarii evenimentului capital si a modului cum trebuie trait in asteptarea lui.Suntem deja(prin trairea descrisa de parintele Porfirie si prin viziunea ioaneica)in eschaton,la sfarsitul istoriei,in plina comuniune cu Hristos Cel Inviat din morti,a carui venire in slava,in tensiunea dintre ,,deja si nu inca" este cuprinsa in adverbul grec ,,en tahei" adica ,,in curand.Dupa cum spunea o analiza pe aceasta tema ,,Raspunsul autorului Apocalipsei trebuie sa fie deopotriva convingator si transant:Iisus este aici,cu voi.El va transmite acest mesaj dumnezeiesc,ca nu doar ca va explica Parusia dar intr-un fel o face deja prezenta.Crestinii sunt impresurati,incercuiti din toate partile,sufocati,zdrobiti.Apocalipsa cauta sa raspunda acestei situatii disperate,din care,in aparenta nu exista nici o scapare.Intradevar,la nivelul istoriei orizontale situatia este fara iesire.Autorul Apocalipsei confirma si propune solutia evadarii pe verticala.Speranta moare ultima,murim ,,aici"dar traim ,,dincolo",viziunea reconstruind lumea si realitatea intr-un mod transcedental care da sens suferintelor din aceasta lume intr-un mod mantuitor.

In acest context cu greu imi pot imagina un alt discurs,diferit de cel al parintelui Porfirie care,in mod natural si senin,fara sfortari,sa se inscrie tot atat de firesc in mentalitatea acelor clipe,in viziunea crestina aflata in pragul unor teribile incercari de sange si durere,dar o viziunea care fara nimic lumesc,linistita,curata si blanda se ridica de la pamant cu ochii spre cer.Este un discurs aproape clasic pt acele timpuri,in multe aspecte din continutul sau,si ca o dovada a adevarului continut iata ca el rezista in timp si peste timp aducand acum,ca si atunci,puterea sperantei si credintei,dar mai ales a dragostei divine si umane.(in acesta postare au fost folosite,partial,mai multe surse,dar in principal,pe partea istorico-critica,studii ale lui Richard Bauckham).

In loc de final: ,,Necazul cel după Dumnezeu are în el bucurie. Prin el se înaintează. Nu lasă înăuntru întristarea care strică sufletul. Atunci când există smerenie, nu există întristare. Cel egoist este strâmtorat din orice. Cel smerit este liber și independent de toți si de toate. Aceasta se face numai prin unirea cu Hristos. Toate simțurile să lucreze potrivit legii Domnului. Să fiți gata să vă dezgoliți de voi înșivă dinaintea oricui. Aceasta este libertatea. Unde este iubire, acolo este libertate. Trăind înlăuntrul iubirii lui Dumnezeu, trăiți în libertate.”(Parintele Porfirie)