|
#61
|
|||
|
|||
Dacă definim timpul (global) ca fiind succesiunea oricăror schimbări, toate schimbările fiind evolutive(părerea mea), atunci veșnicia e mai ușor de înțeles ca final al schimbărilor, ca terminare a evoluției, ca atingere a perfecțiunii.
Rezultă că dacă în veșnicie s-a petrecut/apare(S-a născut/Se naște) ceva, atunci ori apare ceva imperfect, ori nu era perfect înainte, ceea ce e imposibil. Nașterea este un proces care nu este veritabil/funcțional dacă nu s-a încheiat, iar dacă s-a încheiat atunci se leagă de un aspect temporal care nu are legătură cu veșnicia. Mai simplu și mai corect(dpmdv) este de a defini nașterea, care ca fapt nu putea avea loc nici în veșnicie. Mai este încercarea de a echivala Tatăl naște pe Fiul cu Tatăl spune Cuvântul, admițând că orice Cuvânt al Tatăui are Duh Sfânt și putere făptuitoare, Care însă ar avea un prim rost doar la crearea lumii; asta nu înseamnă că Cuvântul nu era în Tatăl, ci că nu fusese rostit.
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) |
#62
|
||||||
|
||||||
Citat:
Citat:
De asemenea, ne putem cu toții lămuri cu privire la termeni ca 'veac', 'veci', 'veșnicie', 'timp'. Toată discuția/ argumentația Sf. Grigorie de Nazianz se petrece la granița dintre creat și necreat (de o parte și de alta a ei), din perspectiva creaturii care îndrăznește – nu fără a fi fost mai întâi invitată de însuși Cel Necreat – să privească dincolo dar lovindu-se mereu de insuficiența termenilor născuți în zona creatului, motiv pentru care se recurge mereu atât la teologia catafatică, cât și la cea apofatică. Apropo de îndrăzneală, în cuvântarea a doua ni se atrage atenția cu privire la modul în care să ne apropiem de cugetarea cu privire la Dumnezeu – cu evlavie și gând curat, smerit – având conștiința, zic eu, că suntem doar niște diletanți animați de dorința curată, totuși, de a înțelege mai mult și, înțelegând, să ne împărtășim mai mult din darurile lui Dumnezeu. Câteva fragmente le-am găsit foarte utile pentru discuția noastră. Mai întâi raportu timp/veșnicie: Citat:
Citat:
Iar pentru Demetrius, cu privire la naștere: Citat:
Citat:
"La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă, Pe când totul era lipsă de viață și voință, Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns... Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns. Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă? N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază. Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface, Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!..."
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
#63
|
|||
|
|||
Citat:
Daca doresti iti pot explica si a treia oara, poate eu nu am putut explica destul de clar si e vina mea. Toate citatele date de Eugen si de evolutionistii teisti din Sfanta Scriptura si sfinti erau scoase din context sau interpretate ca sa corespunda acestor conceptii. Sfantul Ioan Damaschin nu spune nimic legat de timpul relativ, spune ce spune si invatatura ortodoxa pe care am explicat-o in mesajele anterioare. Nu exista timp in sens pamantesc, pentru ca la noi timpul e dat de soare. Asa cum spune si Sfantul Ioan Damaschin, exista "un fel de mișcare și interval de timp care mergea împreună cu cele veșnice." Adica acele lucruri pe care le-am explicat si eu (pe care le-am citit, nu le-am inventat eu), exista o succesiune a evenimentelor, un timp diferit de cel pamantean. Astfel Iisus S-a nascut acum aproximativ 2000 de ani, in anii de pe pamant, dar in cer este aceeasi diferenta de timp. In explicatia absurda cu timpul relativ Iisus S-ar putea naste azi, la fel si Fiul se naste tot azi, e de aceeasi vrasta cu noi, nu vesnic. Timpul in cer e exact la fel ca timpul de pe pamant, doar ca nu e masurabil ca al nostru. Astfel Cezar si Burebista se nasc inainte de Hristos, nu e nimic relativ in asta. Toti oamenii s-au nascut la un anumit timp, atat in timpul masurat pe pamant, cat si cer. Noi ne nastem in acesti ani, adica la timpul zero si mergem la plus infinit, repsectand succesiunea evenimentelor, nu murim si dupa aceea ne nastem. Fiul S-a nascut in vesnicie, adica la infinit in spate, nu azi si nu relativ. E greu de inteles pentru mintea omeneasca, dar invatatura e foarte clara. Orice inventie in invatatura ca sa explice ceva (in acest caz zilele creatiei in viziunea evolutionista), creaza interpretari absurde in alte aspecte ale invataturii. |
#64
|
||||
|
||||
Cătălin, de acord că Sf. Ioan Damaschin nu spune nimic de timpul relativ; nici eu nu m-am referit la conceptul de timp relativ și nici la evoluționismul teist. Ce rost are să dezbatem o problemă care nu există?
Am scris, însă, despre 'veșnicie', care are și o altă accepțiune decât cea temporală (adică infinitatea timpului), dând exemple de la Sf. Ioan Damaschin și - cu ajutorul lui Mihai - de la Sf. Grigorie de Nazianz, subliniind locurile în care arată că veșnicia este altceva decât timpul. Tu te limitezi la reprezentarea liniară și exactă a timpului, neadmițând că acesta face parte din cele create, deci are un început. Pe când Dumnezeu nu are un început. Dacă nu admiți aceasta, ești în contradicție cu cei de mai sus, nu cu mine ori cu Eugen. Nu consider asta neapărat o impietate, însă va trebui să aduci argumente mai solide decât cele aduse de ei. Te rog ia în considerare citatele la care m-am referit (sau ascultă și tu, ca și mine, îndemnul lui Mihai de a citi Cartea a treia a Cuvântărilor despre Dumnezeu ale Sf. Grigorie de Nazianz), pentru ca nu eu sau tu să avem dreptate, ci să constatăm că problematica a fost dezbătută sub toate aspectele în primele veacuri ale Bisericii, iar teologii din vremea noastră își bazează afirmațiile inclusiv pe aceste scrieri. P.S. Afirmația ta că Fiul S-a născut 'la infinit în spate' mărturisesc că n-o înțeleg, în mintea mea timpul având un început, așa cum am mai spus, deci un T0. Dă-mi o sursă - Catehismul sau altă scriere/tratat pe care o preferi - care face referire la acest minus infinit temporal de care spui. Sunt oricând bucuros să îmi îndrept greșelile de judecată. Însă, chiar dacă voi putea accepta că timpul este infinit atât în urmă cât și înainte, nu voi putea accepta că Fiul S-a născut în timp, ci în afara lui.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) Last edited by CristianR; 18.04.2024 at 19:16:52. |
#65
|
|||
|
|||
CristianR: mai jos ai un link, deschide PDF-ul și mergi la pagina 36 (Despre veac) ca să te convingi singur cu ce creier de găină încerci să faci dezbateri dogmatice.
http://www.teologie.md/wp-content/up...-Dogmatica.pdf
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
#66
|
||||
|
||||
Când o discuție nu progresează, e clar că trebuie să te oprești. Mulțumesc pentru link, am citat mai demult din capitolul "Despre veac" al Sf. Ioan Damaschin, dar mai adaug și acum un paragraf care face deosebirea dintre 'veac' și 'timp' în speranța că cineva se va folosi:
Citat:
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
#67
|
|||
|
|||
Citat:
Dar ca antrenament mental și gimnastică neuronală merită să te gândești la lucruri de-astea supra-înalte cu condiția să te poți opri înainte eșuezi filozofic în cine știe ce sminteli metafizice.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) Last edited by Mihailc; 20.04.2024 at 10:15:46. |
#68
|
|||
|
|||
Citat:
|
#69
|
|||
|
|||
Citat:
Te rog să menționezi ce anume ai citit acolo care să combată ce am susținut eu, că S-a născut este erezie. Citat:
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări, Zvâcnită din Vrerea divină, Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru) Last edited by Demetrius; 21.04.2024 at 02:44:02. |
#70
|
|||
|
|||
Citat:
Laborios subiect și controversat. Ca sa-mi formez o opinie trebuia mai întâi sa-l înțeleg atât cât pot eu bineînțeles. Și asta am și încercat citind diverse surse ortodoxe, despre asa zisa natură a evreului crucificat. Primul obstacol pe care l-am întâlnit în parcursul meu de a înțelege acest subiect a fost și pentru ortodocși tot primul, si anume monofizismul. Ce a fost asa de supărător si grav în gândirea celor care au ajuns sa fie condamnați ca eretici la primul sinod, de a dus la baza fundamentala a definiției naturii celui ce avea sa devină salvatorul creștinilor? Asa cum în orice experiment efectuat e nevoie de eroare și rectificare, la fel s-a întâmplat și în mentalitatea primilor creștini cu privire la imaginea ce o aveau despre Dumnezeul lor întrupat. Inițial Isus a fost privit ca un om ce a suferit moartea pe cruce și a fost înviat de Dumnezeul abrahamic la trei zile după înmormântare. Toate bune și frumoase până aici, dar cu timpul tot mai multe întrebări cu privire la natura lui au început sa bântuie prin mentalitatea de credincioși a creștinilor și evident la formarea diferitelor opinii mai mult sau mai puțin rezonabile. Trebuiau sa împace și capra dar și varza, pentru ca Dumnezeul lor devenise om, grea povară pentru cei care doreau sa justifice dumnezeirea unui om. Și asa s-a înfiripat în mintea celor odihniți, ca e mai ușor să spună că avea concomitent doua naturi nu una, divinina și umană. Inițial a fost perfect primită de mase și inghitita pe nerăsuflate însă la unuii care aveau rotitele mai unse, procesul de invartire fiind mai facil a dus inevitabil la îndoială și evaluarea teoriei. Oare, a fost întrebarea lor, firea divină în imensitatea ei nu a absorbit firea umană, de o asemenea manieră încât în infinitatea ei sa fi dispărut complet? Bună întrebare ținând cont că plecam de la o asa premiza. O întrebare și mai buna era, cum e posibil ca doua naturi, sau firi(cum le place teologilor sa abuzeze de acest termen), să se unească? Cum e posibil ca ceva ce este duh, spirit, imaterial să se unească cu ceva ce este exact opusul, trup, carne, materie? Aceasta idee este exact conceptul unirii materiei cu antimateria, bine într-un spectru mai larg ca ideologie! Si dintr-un asemenea principiu ce rezulta? Logic ar fi sa rezulte o anihilare, dar din moment ce vorbim de Dumnezeu atunci cele doua firi ar trebui cel puțin să se respingă. Ciudat, nu? Mai ciudat este ca nazarineanul afirmă exact acest lucru, că trupul este contra duhului, iar duhul contra trupului. Și atunci ce am putut eu sa extrag din toată această pologhie, e ca axioma este aberantă pentru că încearcă să amestece doua naturi ce sunt diametral opuse și fiecare în parte are scopul ei precis și funcțional asa cum în acest context se poate vorbi de o conlucrare între natură divină și cea umană. Deci, ca și concluzie, e mai ușor să cred că o ființă divină s-a întrupat și a folosit natură umană ca un mijloc de a interacționa și socializa cu rasa umană fără ca acea ființă sa sufere modificări de substanță, evident și vice-versa. Părerea mea e ca, dacă acel om a existat și dacă cu adevărat divinitatea se află în interiorul său, atunci acel om a fost doar un mijloc prin care divinitatea a comunicat cu noi oamenii, un templu asa cum nazarineanul subliniază in Evanghelie. |
|