Ce boala, din lista de sapte, aveti ?

[Fani71]

În prealabil postat de Noesisaa

De fapt Ortodoxia ar trebui sa fie universala. Dar, dat fiind diferentele si neintelegereile intre bisericile locale de azi, cred ca, pentru a ne apropia de asa ceva ar trebui cam inca 1000 de ani de munca asidua.

Sigur, este universala. Eu ziceam doar de coloraturi. Baza trebuie sa fie comuna, dar ar trebui sa existe o mai mare deschidere in acceptarea unor obiceiuri si traditii diferite. Or unii ortodocsi, daca vad o cat de mica diefrenta, sar in sus ca ceilalti nu sunt la fel de ortodocsi ca ei.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Acestea sunt cele şapte păcate capitale (sau poate că vicii ar fi mai corect). Aceasta este "fiara cu şapte capete". Lista lor este: mandria, zgârcenia, desfranarea, invidia, lacomia, mania, lenea.

Din cate stiu, aceste sapte pacate se numesc si pacate de moarte. E adevarat ca oricare din acestea il opreste pe om de la Sfanta Impartasanie?

[Mihnea Dragomir]

Acestea şapte sunt ca nişte "arhetipuri", din ele derivă toate păcatele.
Păcatele de moarte, care duc la căderea din starea de har şi îl opresc pe om de la Sf Împărtăşanie, sunt încălcările celor 10 porunci ale lui Dumnezeu şi încălcările poruncilor Bisericii, dacă sunt făcute cu deplină intenţie şi deliberare suficientă.

Spre exemplu, avortul. Dacă este făcut cu deplină intenţie, este păcat de moarte, fiindcă e încălcare a poruncii "să nu ucizi". Dar, dacă e vorba de un avort spontan, nu este nici un păcat, fiindcă nu există nici un fel de intenţie. Între acestea două se află situaţia frecventă în care există intenţia de avort dusă până la capăt, dar autorul (autoarea) nu are reprezentarea faptei şi nu se gândeşte că aceasta este omor. Aceasta este starea de ignoranţă, care poate diminua gravitatea păcatului. Ignoranţa poate fi vinovată (atunci când nu ştie, dar ar fi trebuit să ştie şi ar fi putut să ştie că avortul este crimă) sau poate fi invincibilă. Deci, păcatul nu este dat numai de materia păcatului, ci foarte mult contează intenţia şi deliberarea.

Iată, vă dau alt exemplu unde se gerşeşte adesea chiar de către cei mai înaintaţi în credinţă. Să presupunem că este vineri, zi în care toţi catolicii nu au voie să mănânce carne, iar încălcarea acestei reguli este materie gravă (e poruncă a Bisericii). Dar cineva, crezând că este joi, gustă o bucată de friptură. Apoi, realizează că este vineri şi se gândeşte: "Doamne iartă-mă, dacă tot am stricat postul, acum mănânc toată friptura !" Când a fost consumat păcatul ? Nu la prima bucată, deoarece autorul era în ignoranţă. Neştiind că e vineri, nu a făcut nici un păcat sau a făcut unul extrem de uşor, pentru care simpla căinţă e suficientă. Dar, deîndată ce Sf Spirit l-a luminat pe el şi şi-a dat seama că este zi oprită, trebuia să nu mai continue să mănânce carne. Acum, nu se mai poate împărtăşi până ce starea de graţie nu va fi restaurată prin Taina Spovezii. Iată cum exact aceeaşi materie: mâncatul cărnii în zi oprită, înseamnă într-un caz inexistenţa păcatului, iar în celălalt păcat de moarte. Iată cât de importantă este intenţia !

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Acestea şapte sunt ca nişte "arhetipuri", din ele derivă toate păcatele.
Păcatele de moarte, care duc la căderea din starea de har şi îl opresc pe om de la Sf Împărtăşanie, sunt încălcările celor 10 porunci ale lui Dumnezeu şi încălcările poruncilor Bisericii, dacă sunt făcute cu deplină intenţie şi deliberare suficientă.

Spre exemplu, avortul. Dacă este făcut cu deplină intenţie, este păcat de moarte, fiindcă e încălcare a poruncii "să nu ucizi". Dar, dacă e vorba de un avort spontan, nu este nici un păcat, fiindcă nu există nici un fel de intenţie. Între acestea două se află situaţia frecventă în care există intenţia de avort dusă până la capăt, dar autorul (autoarea) nu are reprezentarea faptei şi nu se gândeşte că aceasta este omor. Aceasta este starea de ignoranţă, care poate diminua gravitatea păcatului. Ignoranţa poate fi vinovată (atunci când nu ştie, dar ar fi trebuit să ştie şi ar fi putut să ştie că avortul este crimă) sau poate fi invincibilă. Deci, păcatul nu este dat numai de materia păcatului, ci foarte mult contează intenţia şi deliberarea.

Iată, vă dau alt exemplu unde se gerşeşte adesea chiar de către cei mai înaintaţi în credinţă. Să presupunem că este vineri, zi în care toţi catolicii nu au voie să mănânce carne, iar încălcarea acestei reguli este materie gravă (e poruncă a Bisericii). Dar cineva, crezând că este joi, gustă o bucată de friptură. Apoi, realizează că este vineri şi se gândeşte: "Doamne iartă-mă, dacă tot am stricat postul, acum mănânc toată friptura !" Când a fost consumat păcatul ? Nu la prima bucată, deoarece autorul era în ignoranţă. Neştiind că e vineri, nu a făcut nici un păcat sau a făcut unul extrem de uşor, pentru care simpla căinţă e suficientă. Dar, deîndată ce Sf Spirit l-a luminat pe el şi şi-a dat seama că este zi oprită, trebuia să nu mai continue să mănânce carne. Acum, nu se mai poate împărtăşi până ce starea de graţie nu va fi restaurată prin Taina Spovezii. Iată cum exact aceeaşi materie: mâncatul cărnii în zi oprită, înseamnă într-un caz inexistenţa păcatului, iar în celălalt păcat de moarte. Iată cât de importantă este intenţia !

Mihnea,

Intai de toate, multumesc pentru raspuns.

Este evident ca avortul face parte din lista pacatelor grave, pacate criminale care sunt in categoria celor stigatoare la cer. Deosebit de grave sunt si uciderea, oprirea platii lucratorilor, desfranarea impotriva firii, asuprirea vaduvelor si a orfanilor, lovirea cuiva... Vezi aici, iti va folosi si tie la marturisire: http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro...spovedanie.pdf .

Intrebarea mea este foarte delicata si inca astept un raspuns la ea, pentru ca unii asa sustin, ca cele sapte pacate capitale il opresc pe crestin de la Sfanta Impartasanie. Si nu ma refer aici la greseli, ci la pacate; stiu bine diferenta dintre greseala si pacat.

Ca exemplu, intr-o zi de Ianuarie a fost post negru si, nestiind, am mancat o bucatica de carne dimineata. N-a fost pacat, e logic. Dar, ca urmare, m-a durut ingrozitor burta toata ziua...

Salutari catolicilor de pe forum. :)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Intrebarea mea este foarte delicata si inca astept un raspuns la ea, pentru ca unii asa sustin, ca cele sapte pacate capitale il opresc pe crestin de la Sfanta Impartasanie.

Nu neapărat. Sunt predispoziţii. Nu poţi să spui "lenea te opreşte de la Sf Împărtăşanie". Dacă din lene nu ai spălat vasele e una, dacă din aceeaşi lene nu te duci duminică de duminică la biserică e alta.

Nici nu poţi să spui "invidia opreşte de la Sf Împărtăşanie". Sunt ofticat că un coleg al meu a fost avansat e una. Îi sap postul lui, folosind calomnii şi jurând strâmb împotriva lui e alta. Să nu uităm că diavolul se ascunde în detalii.

[iustin10]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Mihnea,
Ca exemplu, intr-o zi de Ianuarie a fost post negru si, nestiind, am mancat o bucatica de carne dimineata. N-a fost pacat, e logic. Dar, ca urmare, m-a durut ingrozitor burta toata ziua...

Salutari catolicilor de pe forum. :)

Pai la cate sute si mii de astfel de pacate cu stiinta ,am facut,inseamna ca duhovnicul meu nu e bun de nimic,iar impartasirea mea nu are nici o valoare.
Sunt de acord ca dezlegarile see dau usor.Dar nici pacatul nu cred caa ne paraseste vreodata,mereu sun t gesturi sau ganduri mici ,prin care il facem.Si in concluzie nimeni nu s-ar mai impartasi ,poate unul dintr-un cartier intreg

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu neapărat. Sunt predispoziţii. Nu poţi să spui "lenea te opreşte de la Sf Împărtăşanie". Dacă din lene nu ai spălat vasele e una, dacă din aceeaşi lene nu te duci duminică de duminică la biserică e alta.

Nici nu poţi să spui "invidia opreşte de la Sf Împărtăşanie". Sunt ofticat că un coleg al meu a fost avansat e una. Îi sap postul lui, folosind calomnii şi jurând strâmb împotriva lui e alta. Să nu uităm că diavolul se ascunde în detalii.

Lenea nespalarii vaselor duce la mai multa munca dupa aia, insa lenea care ne tine acasa duce la si mai multa necredinta. Pentru ca toate pacatele sunt consecinte imediate ale lipsei de credinta, nu?

Daca vrei sa furi premeditat postul cuiva, jurand stramb, mintind, calomniind, atunci nu prea mai mai putem vorbi de crestinism aici. Asta provine dintr-o totala necredinta, care este pacat impotriva Duhului Sfant, care nu se iarta nici acum, nici altadata.

Eu cred ca aceste sapte pacate capitale (sau de moarte), luate in forma lor minora, de iertat (m-am laudat intr-o conversatie fara sa ma gandesc prea mult inainte, m-am trezit cam tarziu dimineata lenevind in pat, am adormit de oboseala fara sa-mi fac pravila de seara, am mancat infulecand, nu am dat de fiecare data milostenie din graba, am reactionat cam brusc cand am fost suparat de cineva, am barfit pe altii, i-am invidiat, m-am lasat furat de pofta ochilor samd) nu-l opresc pe crestin de la Impartasanie. Problema este insa daca ne hotaram ferm sa NU le mai comitem si sa ne para rau ca le-am savarsit! Daca ne hotaram sa fim atenti cu ispitele care vin din senin cateodata. Aici e durerea cea mare... Suntem noi hotarati sa ne pocaim cu adevarat sau numai ne prefacem ca suntem impacati cu Dumnezeu, pentru confortul duhovnicesc? Suntem prieteni cu Hristos sau doar ne amagim subtil constiinta?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de iustin10

Pai la cate sute si mii de astfel de pacate cu stiinta ,am facut,inseamna ca duhovnicul meu nu e bun de nimic,iar impartasirea mea nu are nici o valoare.
Sunt de acord ca dezlegarile see dau usor.Dar nici pacatul nu cred caa ne paraseste vreodata,mereu sun t gesturi sau ganduri mici ,prin care il facem.Si in concluzie nimeni nu s-ar mai impartasi ,poate unul dintr-un cartier intreg

Eu vreau sa inteleg cuvantul Apostolului care ne avertizeaza:

1 Corinteni 11

27. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.
28. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.
29. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.
30. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Problema este insa daca ne hotaram ferm sa NU le mai comitem si sa ne para rau ca le-am savarsit! Daca ne hotaram sa fim atenti cu ispitele care vin din senin cateodata. Aici e durerea cea mare... Suntem noi hotarati sa ne pocaim cu adevarat sau numai ne prefacem ca suntem impacati cu Dumnezeu, pentru confortul duhovnicesc? Suntem prieteni cu Hristos sau doar ne amagim subtil constiinta?

Pentru păcatele mici (lesne iertătoare sau veniale) este suficientă căinţa. Dar, ca să ne căim, mai întâi trebuie să realizăm slăbiciunea noastră. Diavolul este mai puternic decât noi şi, fiind spirit pur, este constant în formă de meci, pe când noi avem perioade şi perioade. Fără ajutor de sus, e cu neputinţă omului să nu cadă. Sfârşitul Actului de Căinţă spune "Pentru aceasta, cu ajutorul harului Tău mă hotărăsc să nu mai păcătuiesc şi să fug de orice prilej de păcat". Deci, căinţa, ca să fie bună (primită de Dumnezeu) cuprinde în ea dorinţa şi hotărârea sinceră de a nu mai păcătui şi cheamă puterile cereşti în ajutor.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Pentru păcatele mici (lesne iertătoare sau veniale) este suficientă căinţa. Dar, ca să ne căim, mai întâi trebuie să realizăm slăbiciunea noastră. Diavolul este mai puternic decât noi şi, fiind spirit pur, este constant în formă de meci, pe când noi avem perioade şi perioade. Fără ajutor de sus, e cu neputinţă omului să nu cadă. Sfârşitul Actului de Căinţă spune "Pentru aceasta, cu ajutorul harului Tău mă hotărăsc să nu mai păcătuiesc şi să fug de orice prilej de păcat". Deci, căinţa, ca să fie bună (primită de Dumnezeu) cuprinde în ea dorinţa şi hotărârea sinceră de a nu mai păcătui şi cheamă puterile cereşti în ajutor.

Toate trebuie facute cu ajutor de sus, de acord. Trebuie sa ne constientizam neputinta, slabiciunea. Altfel, Dumnezeu ne lasa sa cadem ca sa invatam smerenia.

Cu toate acestea nu sunt de acord ca vrajmasii nostri nevazuti sunt mai puternici ca noi... Ei au intr-adevar mare putere, insa sunt limitati in a ne lupta numai la nivelul gandului. Atat. Ei doar ne sfatuiesc sa facem relele, noi suntem cei care le comitem.

Mai greu este insa pentru noi sa iesim din vicii, caci atunci raul este inradacinat in minte si trebuie mult efort pentru a ne curati. Dar, ce e cu neputinta la oameni este cu putinta Lui Dumnezeu; ne este de ajuns sa avem credinta, vointa si curaj.