Ce mai "debitează "presa ! - Copiii europarlamentari

[cristiboss56]

Din eroare a fost repostat acest articol !

[cristiboss56]

sursa: otrok-ua.ru



În trecut, distanţa dintre două generaţii era de aproximativ 15-20 de ani. Astăzi, în secolul vitezei, distanţa dintre generaţii este de doar 7-10 ani. Astfel, distanţa dintre doi fraţi care fac parte din aceeaşi familie devine cu atât mai semnificativă, dar mai ales între părinţi şi copii, între care se iveşte o mare prăpastie. Începem în ediţia de astăzi un material pe care îl vom continua şi săptămâna viitoare.
„Te fac să plângi - tu plângi, te fac să râzi - şi tu râzi“ este o replică dintr-un film. Însă apoi actriţa se întreabă: „Dar tu însuţi, tu, unde eşti?“ Impulsivitatea, ca trăsătură de personalitate, se explică prin instabilitatea sistemului nervos. Persoana impulsivă nu este capabilă de autoanaliză, reacţionează doar la stimuli externi.
Psihologii de astăzi vorbesc despre diminuarea capacităţii de concentrare a atenţiei. Întrebaţi-vă copilul ce-i place la programele de televiziune şi el vă va răspunde: reclamele. Dacă copilul este prea mic pentru a putea vorbi, răspunsul îl veţi observa din reacţia lui, este de-ajuns doar să apară imaginea pe ecran. În doar treizeci de secunde se desfăşoară intriga, punctul culminant şi deznodământul: colorat, dinamic şi muzical. Pentru „copilul“ de 20 de ani, reclamele sunt înlocuite de imaginile şi citatele de pe paginile reţelelor de socializare. În aceste condiţii, Tolstoi sau Gogol devin plictisitori, descriind un stejar sau o noapte ucraineană.
Părinţii, la rândul lor, se plâng din ce în ce mai des de hiperactivitatea copiilor lor. Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie (ADHD) are baze genetice şi fiziologice. De multe ori, chiar şi în absenţa unui diagnostic medical, părinţii sunt preocupaţi de agitaţia şi hiperactivitatea copiilor lor. Aceasta se întâmplă deoarece copilul s-a obişnuit cu stimuli foarte puternici şi se plictiseşte în absenţa acestora, de aceea nici nu este capabil să-şi menţină atenţia pe termen mai lung şi la vârste mai mari. Acelaşi lucru este valabil şi în relaţiile cu oamenii: apare eşecul în a stabili relaţii obişnuite din cauza monotoniei şi a plictiselii.
Într-o lume saturată de stimuli foarte puternici, este deosebit de important să avem răgazuri de tăcere. Adică să avem capacitatea de a petrece timp şi singuri, sau cu o altă persoană, însă fără prezenţa imaginilor, a sunetelor şi a agitaţiei - aceasta este o mare resursă pentru omul modern. O oază de linişte calmează sistemul nervos parasimpatic, favorizează privirea spre interior, spre exemplu, în luarea unei decizii importante, în ascultarea vocii conştiinţei. Pentru persoanele credincioase, răgazurile de tăcere pot fi rugăciunile de dimineaţă şi de seară.
A merge la o plimbare în pădure sau într-un loc cu cât mai puţini oameni poate fi plictisitor. Ne amintim imediat nişte sarcini urgente de îndeplinit, de faptul că trebuie să scriem cuiva un sms important, ne verificăm emailul de pe telefonul mobil sau ne punem căştile. Însă, cu eforturi mai mici sau mai mari, această agitaţie din suflet poate fi depăşită. Ulterior, necesitatea unui răgaz de tăcere va creşte din ce în ce mai mult.
Facilităţile vieţii de astăzi
Astăzi, abia mai reuşim să ţinem pasul cu toate noile produse ale tehnologiei, care promit să ne facă viaţa mai uşoară şi fără griji. Progresul face paşi mari: butoane, senzori, funcţii inteligente etc. Aparent, toate acestea sunt concepute pentru ca omul să petreacă cât mai puţin timp cu treburile casnice. Ni se promite mai mult timp liber, şi totuşi oamenii nu au timp şi sunt foarte extenuaţi. „Întineresc“ bolile bătrâneţii: artrita apare din ce în ce mai des diagnosticată la adolescenţi, iar medicii nu sunt deloc surprinşi - cauzele bolii se regăsesc în stilul de viaţă sedentar, cu mâna încremenită pe un mouse...
Cea mai bună odihnă, după cum ştiţi, este alternarea activităţilor, însă se pare că nouă nu ne rămâne decât să alternăm butoanele apăsate, în funcţie de ceea ce ne dorim. Pentru a face faţă oboselii cronice, activităţile alese trebuie să fie cât mai variate. Ca antidot, se recomandă comunicarea şi ajutorul oamenilor, atât moral, cât şi fizic.
Automatismul: memoria ca atavism
În comunicarea prin sms, uneori reacţia apare mai rapid decât s-ar dezvolta gândul. Îi scriu un sms de 30 de cuvinte, dar el îmi trimite un emoticon, cu sensul că se bucură pentru mine. Mă confrunt cu o problemă - iar el îmi trimite tot un emoticon, însă pe cel cu semnificaţia „îmi pare rău“. Despre zgârcitul şi apaticul „OK“ se poate scrie o carte întreagă.
„Nu trebuie să vă faceţi griji pentru nimic, telefonul dumneavoastră se va ocupa de aceasta.“ „Mâna dreaptă“, „al doilea cap“ sunt expresii prin care inventivii producători de publicitate denumesc telefonul mobil, care este deja folosit şi ca aparat foto, player, computer, agendă etc. Apelurile, sms-urile, mailurile sunt primite „de la corp la corp“. Nu este necesar să bâjbâi constant, va verifica acest lucru „autoritatea“ din buzunar. Memoria umană se îndreaptă din ce în ce mai mult spre atavism, iar noul dispozitiv riscă să devină nu doar „al doilea cap“, ci primul şi singurul. Ne folosim creierul foarte puţin: nu mai avem nevoie să reţinem datele, numele, numerele, adresele. Încotro ne duc toate acestea? Despre noi - generaţia fără memorie - deja se pot face filme de groază în care omul se bazează pe memoria aparatelor inteligente, care brusc eşuează...
Într-o tabără de vară pentru copii a fost făcut un experiment: copiilor le-au fost luate telefoanele mobile, pe care le primeau doar seara pentru jumătate de oră, cu scopul de a comunica cu părinţii lor.
În primele zile, copiii erau dezorientaţi, adesea îmbrăcaţi neadecvat vremii, uitând să ia medicamentele sau să se spele pe dinţi. Până la sfârşitul primei săptămâni fără telefon mobil, copiii au devenit din ce în ce mai adaptaţi şi capabili să-şi folosească facultatea gândirii proprii. La sfârşitul taberei, copiii au devenit de nerecunoscut. Cineva dintre ei (fiindu-i dor de casă şi neavând acces prea uşor la telefonul mobil) a încercat pentru prima dată în viaţa sa să scrie o scrisoare. Chiar şi între ei, copiii au început să comunice ca şi cum ar fi crescut cu un an. Reţineţi însă că aceste observaţii nu sunt valabile pentru copiii preşcolari, ci pentru cei mai mari de 10 ani.
Riscul confortului civilizaţiei, cu siguranţă, nu se regăseşte în beneficiile pe care le aduce, ci în faptul că omul se automatizează, dezactivându-şi importante funcţii ale creierului.

[cristiboss56]

sursa: otrok-ua.ru



Începusem săptămâna trecută o serie de observaţii cu privire la provocările noii generaţii, inexistente în urmă cu puţini ani. Continuăm astăzi acest periplu trecând printr-o altă serie de concepte actuale ca bulimia sufletească, generaţia nemuritorilor, pozitivismul şi respecul de sine.

Observăm că problemelor obişnuite dintre părinţi şi copii li se adaugă astăzi una nouă, cauzată de dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei.
Bulimia sufletească
Bulimia este o tulburare psihică care duce la epuizare toate sistemele organismului. Aceasta semnifică „înghiţirea” propriilor experienţe şi este cauzată de anxietatea propriei dispariţii (sau frica de moarte). Orice persoană însă trebuie neapărat să trăiască această anxietate, care este o consecinţă a căderii, rezultatul separării noastre de Dumnezeu. Dar pentru a face faţă acestei anxietăţi, noi nu cerem ajutorul lui Dumnezeu, ci căutăm ajutor benefic doar pentru minte. Anxietatea va fi potolită cu ceea ce este mai accesibil, ca experienţă: cineva va hoinări prin toată lumea în căutarea de noi trăiri şi experienţe, altcineva îşi va hrăni sufletul cu filme şi seriale. Alţii “înghit” succesiv cărţi, neacordându-şi timp pentru a le “digera”, trecând imediat la următoarea, alţii preferă să schimbe partenerii, companiile, garderoba, doar pentru a-şi potoli “foamea” pentru un timp. Nu noi mâncăm, ci pe noi ne mănâncă „foamea” noastră.
Anxietatea, frica de moarte, de pierdere a sensului – toate pot fi depăşite doar atunci când ele ating un nivel după care nu poţi decât să accepţi un singur răspuns: că Dumnezeu există.
Generaţia nemuritorilor
În copilăria mea am vizionat filme care merită văzute măcar o dată, de oricine. Unul dintre ele este Albul Bim, Urechea Neagră (film rusesc deosebit, mai ales pentru iubitorii de animale). Câinii şi caii sunt întotdeauna mai umani decât oamenii, în filme. Acest lucru se explică prin faptul că animalele îndură suferinţa nedreaptă şi o suportă fără să cârtească, încrezându-se în om. Acest tip de experienţe diminuează nivelul de anxietate inconştientă, în faţa căreia, înainte de moarte şi suferinţă, suntem cu toţii neajutoraţi şi lipsiţi de putere. În general, pentru copil aceasta este una dintre primele oportunităţi de a atinge subiectul morţii. Mulţi consideră că aceste filme provoacă răni în sufletul copilului, determinându-l să se gândească nu la ceea ce este frumos, ci la tristeţe şi la durere. Însă ideea că omul poate trăi fără necazuri şi fără dureri este doar o înşelare, în care omul poate trăi chiar până la întâlnirea cu moartea.
Generaţia tânără îşi potoleşte frica firească de moarte prin intermediul jocurilor sau agresivităţii faţă de animale sau faţă de oameni. Adulţii îşi consumă agresivitatea prin dependenţa de calculator, de jocuri pline de personaje demonice, cu infinite reîncarnări, şi care sădesc în suflet ideea că moartea există, dar nu pentru mine.
Nu ştiu în ce măsură putem protesta împotriva jocurilor video, însă trebuie să oferim adolescenţilor ceea ce îi poate ajuta să se descurce cu fricile şi cu nesiguranţa lor, pe care singuri nu şi le pot explica, nu le pot înţelege. Există o vârstă la care suntem atraşi de groază şi de moarte. Astfel ajungem să o cunoaştem, să-i înţelegem natura. Dacă însă acesta este un subiect înfricoşător şi interzis, copilul va căuta singur nişte răspunsuri, şi nu ar trebui pedepsit pentru aceasta. Este un moment în care ne putem analiza propria concepţie cu privire la viaţă şi la moarte. Doar învăţând să moară, omul poate învăţa să trăiască.
Respectul faţă de sine
Respectul faţă de sine este reprezentat de felul în care persoana îşi auto-evaluează importanţa propriilor activităţi în societate, se preţuieşte pe sine şi propriile calităţi şi sentimente, punctele slabe şi punctele forte. În prezent, stima de sine se construieşte în mare parte datorită anumitor funcţii speciale ale reţelelor de socializare. Îţi place? Fă click pe “Like”! Din păcate, încă nu există şi opţiunea “nu-mi place”. Postând o fotografie sau scriind o idee pe blog, utilizatorul colectează astfel aprecieri. Sunt evaluate nu acţiunile şi calitatea, ci fotografiile şi citatele celebre.
Întorcându-se în lumea reală, omul deseori se simte pierdut, lipsit de apreciere, deoarece între pagina reţelei de socializare şi realitate sunt diferenţe foarte mari. În aceste condiţii, este mai sigur să-ţi faci prieteni sau să începi relaţii în faţa monitorului şi cu mâna pe mouse.
Nivelul optim al stimei de sine este reprezentat de cea mai adecvată atitudine faţă de sine. Aceasta însă nu se poate contura fără capacitatea de auto-analiză şi auto-critică. Omul se naşte în acţiune, spune filosoful. Doar înţelegerea corectă a problemei ar determina renunţarea la utilizarea pasivă a internetului şi trecerea la acţiune. Realitatea este, într-adevăr, nesigură, dar numai acolo este viaţa reală.
Optimism sau pozitivism?
Pozitivismul (sau gândirea pozitivă), promovată astăzi peste tot, este pe de-o parte, similară cu optimismul: să nu te concentrezi pe ceea ce este rău, ci doar pe ceea ce este plăcut şi aducător de bucurie. Sarcina psihoterapiei pozitive este să deprindă persoana să gândească pozitiv, eficient, să nu se gândească la neajunsurile sale, la vicii şi la patimi, ci să vadă în sine şi în ceilalţi doar binele. Importantă este maximizarea eficienţei: în carieră, în viaţa socială şi în alte aspecte. Într-un astfel de sistem de apreciere, nu este necesară lupta cu tine însuţi. Nu este nevoie de Mântuitorul Hristos – căci nu are de la ce să te salveze. Obiectivul vieţii spirituale îşi pierde actualitatea, spiritualitatea este înlocuită de crearea raiului aici, pe pământ, cu propriile puteri, cu credinţa în autoeficienţă. Omul modern, dezvoltându-şi tot ce are mai bun în sine, devine puternic, sigur pe sine, iar fericirea sa devine un merit propriu. Dar despre neimportantele neputinţe… ceilalţi trebuie să se împace cu ele, să le accepte, căci acestea fac parte din personalitate şi unicitate. Pentru Dumnezeu cel Adevărat nu mai ai loc, atunci când te consideri propriul tău dumnezeu.
Bucuraţi-vă pururea, este îndemnul pe care ni l-a lăsat Omul care nu a fost îngăduitor faţă de sine şi faţă de neputinţele sale. Este important să alegem învăţători adevăraţi. Doar există şi optimişti printre ei, care cred în faptul că omul aşteaptă de la Dumnezeu doar ceea ce este mai bun – însă pentru sufletul său nemuritor.
“Sunt un animal, vezi tu, sunt un animal. Eu nu am cuvinte, nu m-au învăţat cuvintele, eu nu pot să gândesc, ticăloşii aceştia nu mi-au permis să învăţ să gândesc, dar uită-te în sufletul meu, eu ştiu că acolo este tot ceea ce ai nevoie. Ar trebui să fie. Sufletul nu mi l-am vândut niciodată, nimănui. Este tot ce mai e uman în mine.”
Cu aceste cuvinte dintr-un roman ştiinţifico-fantastic aş vrea să închei aceste gânduri, dorindu-mi ca noi toţi, în aceste vremuri ale supertehnologiei, să rămânem stăpânii vii ai sufletelor noastre nemuritoare.
otrok-ua.ru

[cristiboss56]

La capitolul instituţii sociale/private în care românii au încredere, Biserica este pe primul loc în această ierarhie, urmată de universităţi, presa şi organizaţii ale societăţii civile.

Un sondaj realizat de INCSOP Research, în perioada 20-28 aprilie anul curent, arată că, în ceea ce priveşte încrederea românilor în instituţii sociale sau private, Biserica este pe primul loc în această ierarhie, cu 67,6% cotă a încrederii. Pe locul doi se situează universităţile - 47,7%, urmate de presă - 44,1% şi organizaţiile societăţii civile - 36,6%.

În ceea ce priveşte încrederea românilor în diferitele categorii profesionale, topul este următorul: pompieri (87,9%), jandarmi (73,2%), militari (72,6%), profesori (64%), preoţi (61,2%), medici (59,7%), poliţişti (55,8%), jurnalişti (47,3%), judecători (44,1%), procurori (42,8%), avocaţi (34,9%), bancheri (23,9%), politicieni (23,5%), relevă cercetarea.

„Primele trei categorii profesionale sunt cumva ideale. În mod normal şi într-o perioadă de pace nu prea ai de ce să fii nemulţumit de pompieri, jandarmi sau militari. De aici şi prezenţa lor în vârful clasamentului. Plasarea profesorilor, preoţilor, medicilor şi poliţiştilor pe treptele următoare, dar, oricum, peste cota de 50%, este îmbucurătoare dacă avem în vedere că de data aceasta vorbim despre categorii profesionale cu care cetăţenii se întâlnesc în mod curent. Toate sunt categorii destul de comentate şi de criticate în mass-media sau în «folclorul» urban. Este posibil ca răspunsul să nu fie influenţat doar de experienţele particulare ale subiectului cu anumiţi profesori, preoţi, medici, poliţişti, ci să reflecte şi un tip de consideraţie adresată profesiei în sine“, explică sociologul Darie Cristea, coordonator programe INSCOP Research.

În ceea ce priveşte încrederea în instituţiile politice, pe primul loc se situează primăriile, cu 41,8%, în timp ce, la polul opus, se află partidele politice, cu 19,2%.

Guvernul se bucură de încrederea a 38,6% din totalul populaţiei, Consiliul judeţean - 34%, Curtea Constituţională - 32,9%, Parlamentul - 28,4%, Preşedinţia - 27,9%.

În ceea ce priveşte instituţiile executive, Armata are o cotă de încredere de 68,8%, BNR 54%, Poliţia - 49%, SRI - 48,9%, DNA - 45%.

În cazul instituţiilor internaţionale, ierarhia încrederii se prezintă astfel: NATO conduce clasamentul, cu 52,4%, ONU beneficiază de încrederea a 50,5% dintre români, iar Parlamentul European atrage încrederea a 45,5% dintre respondenţi. Comisia Europeană are 44,7% încredere, Banca Mondială 35,6%, în timp ce FMI a adunat 28,2%.

[cristiboss56]

MINUNEA care a apărut pe cerul Rusiei. "Oamenii şi-au făcut cruce şi s-au aruncat cu faţa la pământ"












În Rusia s-au săbătorit 75 de ani de la înfiinţarea Forţelor Armate Aeriene, iar gruparea Cavalerii Rusiei au oferit oamenilor un spectacol aerian pe cinste.

Aceştia au "dansat" în aer, lăsând în văzduh conturul unui înger. "Mulţi oameni nu au ştiut ce se întâmplă. Unii au crezut că este un miracol, chiar credeau că s-a arătat pe cer un înger; îşi făceau cruci şi se aruncau cu faţa la pământ", a spus un martor la impresionantul eveniment.

[cristiboss56]

[Dumitru73]

În prealabil postat de cristiboss56

MINUNEA care a apărut pe cerul Rusiei. "Oamenii şi-au făcut cruce şi s-au aruncat cu faţa la pământ"







În Rusia s-au săbătorit 75 de ani de la înfiinţarea Forţelor Armate Aeriene, iar gruparea Cavalerii Rusiei au oferit oamenilor un spectacol aerian pe cinste.

Aceştia au "dansat" în aer, lăsând în văzduh conturul unui înger. "Mulţi oameni nu au ştiut ce se întâmplă. Unii au crezut că este un miracol, chiar credeau că s-a arătat pe cer un înger; îşi făceau cruci şi se aruncau cu faţa la pământ", a spus un martor la impresionantul eveniment.

păi ... a fost minune, sau măiestria piloţilor?

[cristiboss56]

În prealabil postat de Dumitru73

păi ... a fost minune, sau măiestria piloţilor?

pai . . . , minune-maiestrie , sau . . . !

[Dumitru73]

În prealabil postat de cristiboss56

pai . . . , minune-maiestrie , sau . . . !

sau ... măiestrie minunată :)

[cristiboss56]

http://www.descopera.ro/dnews/527243...ui-copil-video