Harul nu se impartaseste doar prin Sacramente

În prealabil postat de Decebal

Domnu Cezar, aţi urmărit acea înregistrare cu părintele Ilie Cleopa? Aţi citit sau nu teologie ortodoxă la viaţa dumneavoastră? Aţi înţeles ceva din ea? Grigorie Palama, Simeon Noul Teolog, Siluan Athonitul vă spun ceva? Toată Tradiţia autentică a Bisericii vorbeşte clar despre împărtăşirea Sfântului Spirit nu exclusiv prin sacramente. dacă dumneavoastră nu vreţi să acceptaţi Sfânta Tradiţie a Bisericii Ortodoxe spuneţi şi mergeţi şi daţi-vă demisia din ortodoxie; dacă totuşi vreţi ortodoxie, atunci adaptaţi-vă.


Cam uşor vreţi dumneavoastră şi unii ortodxişti să ajungeţi la sfinţenie.


vă las sănătos să aprofundaţi "ortodoxia" de larg consum, consumeristă, falsificată de nişte şmecheri interesaţi, strecurată şi filtrată în mod autentic după duhul veacului acestuia. Rezultatele "creştinismului ortodox" făcut pentru plăcerea auzului majorităţii democratice neiniţiate autentic în viaţa spirituală şi hrănită pe bani frumuşei cu surogate se văd la tot pasul şi al naibii de bine. Românii "ortodocşi", "credincioşii" în marea şi zdrobitoarea lor majoritate sunt ocupaţi şi preocupaţi în general exclusiv cu cele ale veacului acestuia, deşi mai răsare de la Dumnezeu câte unul sau altul pentru a mai cerceta şi lucrurile adevărului. Christos a venit să propovăduiască şi să instituie o Împărăţie a Spiritului, împărăţie din care se vede cu ochiul liber că "ortodocşii" în marea lor majoritate nu vor să facă parte.

Prietene, vino cu mine la tara, in satul meu natal din Baragan si traieste acolo o saptamana, cot la cot cu o baba analfabeta, nonagenara (are 97 ani), care m-a tinut in brate cand m-a botezat Preotul satului si ... vei vedea acolo Imparatia Spiritului in carne si oase!
Sa iti taci gura si sa-ti deschizi toti porii fiintei cand s-o pregati maicuta sa mearga la Liturghie, cand s-o intoarce ea garbovita de la Pomenirea mortilor, cand o curata mormintele din tintirim de scaieti si de toate celelalte...
Cand o zice ea un "Bogdaproste...", abia soptit dar cu o forta tainica de-ti fuge pamantu de sub picioare...
Cand o povesti ea, printre suieraturi astmatice, cum facea parintele locului slujbele toate, pe vremea cand eram ocupati de nemti, de rusi, de altii...
Cand si-o ridica ea mana la o inchinaciune...
Cand va ridica in sfarsit ochii ei cu priviri nesfarsite, albastre, in care joaca si licaresc deopotriva dragostea si suferinta, bucuria si amarul, vii si mortii neamului astuia de analfabeti peste care te-ai ridicat tu sa glasuiesti mistere...
Cand te va privi baba, cu sfiala si nenumita gingasie, cu panza ei de lacrimi diafane, cu rugaciunea nespusa pe gura dar tremurind in toata faptura ei asa cum tremura luminita candelei nestinse intr-un trup de pacatos al Domnului!
Sa te vad atunci, Decebal, pe dupa care gnoze te vei mai piti.

Nu frate, n-o sa ai nimic altceva de facut, decat sa-ti iei portia de nod in gat, mainile la framantat, lopata de rusine adinca si un hohot mare de plans interior. Si ai vrea sa cazi la pamint si sa imbratisezi tacut picioarele crapate de un veac preumblat in Hristos, ale sfintei aceleia analfabete din care au inceput deja sa rasara, in lume, ghiocei si fluturi de lumina...

Ii vei intelege, poate, atunci, si pe Sfintii din care ai citit cu inima ta impietrita si carora ai indraznit sa le scrii numele. Vei lua aminte, poate, abia atunci, la Pasul nesfarsit de tainic al Domnului printre "analfabetii" Sai...

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Ati repetat deja aceasta afirmatie frumoasa, care, asa cum o formulati, va face cinste.

Va marturisesc ca acesta a fost indemnul ce mi l-a adresat parintele duhovnic pe care sunt constinent ca trebuie sa il urmez: "ca sa poata vorbii Sfintii Parinti mai mult, tu trebuie sa vorbesti cat mai putin".
Va multumesc pentru apreciere. Sper sa ne fie de folos spre mantuire, spre dobadirea Duhului Sfant intru Hristos Iisus. Eu personal consider ca nu merit cinste caci nu sunt cu nimic mai bun decat Maria Magdalena. Cinste merita Sfintii lui Hristos... preacinstire Maica Domnului iar adoratie numai Dumnezeu.

În prealabil postat de ioan cezar

Gasesc eu aici nu numai cinstirea Sfintilor Parinti ci si modestia care se cuvine, luciditate, o pozitie de umilinta constienta, nebolnavicioasa. Precum si o forma de prudenta, de vigilenta.
Intr-un cuvant, ne aratati prin aceste cuvinte ca va tineti la nevointa smerita in planul gandirii si al vorbirii. Si nu sustin deloc ca o faceti cu vreun scop demonstrativ ci, pur si simplu, cred ca asa reiese, de la sine, din postarile dvs.

Multumesc pentru apreciere. Sunt constiente ca sunt nimic fara Dumnezeu... praf si cenusa. "Ce am eu si sa nu fi primit" in dar de la Dumnezeu: viata, cunostinta... "iar daca sunt daruri cu ce ma pot eu oare mandri sau considera mai bun decat altii?"

În prealabil postat de ioan cezar

In plus, ati recomandat mereu o serie de lucrari care dezvolta pozitiile pe care le-ati sustinut pe scurt, in postarile dvs. Aceasta pentru a ne impartasi si noi din aceleasi izvoare.
Bun lucru socotesc ca faceti! Fiti binecuvantat!

Domnul sa ne binecvinteze pe toti, caci fara El nu putem face nimic. Fara Sfintii lui Hristos care au dobadit Duhul Sfant si care ne ajuta... multi dintre noi orbecaim in intuneric si daca nu ar fi Maica Domnului si Sfintii sa ne aduca la Hristost pe noi cei orbi si ologiti duhovniceste care nu mai vedem "calea cea stramnta" a vietii duhovnicesti intru Hristos... ne-am pierde definitiv in starea de moarte duhovniceasca care nu rodeste decat patimi, pacate si conlucrare duhurile necurate fie in mod constient, fie inconstient.

În prealabil postat de ioan cezar

Am insa un neajuns personal, o dorinta evident subiectiva, pe care o formulez fara sa cer neaparat sa ii dati curs, desigur: sunt mereu nemultumit de intalnirile dintre oameni care se rezuma la idei, trimiteri spre livresc, lupte conceptuale, ciocniri de paradigme, turnuri de carti si articole etc.
Am asteptarea, poate nerealista, de a trai intr-o lume, fie si virtuala, in care sunt dezvoltate si alte componente ale fiintei: trairi si sentimente, atitudini afective, experiente personale, franturi din incercarile de a concretiza o idee sau alta, intamplari personale sau din lumea apropiata care sa ilustreze ori sa ridice semne de intrebare privind conceptele frumos asezate in fraze. Pe scurt, spre a nu trai sentimentul ca ma aflu intr-o sala de conferinte academice, nazuiesc dupa un ciob de marturisiri personale care sa coloreze, sa insufleteasca, sa anime, sa incite la un zvacnet al inimii.

De aceea, Eugen, va intreb cu gravitate si cu emotie cat se poate de gingasa, cat pot eu de acurat: dumneavoastra, Eugen, iubiti intr-adevar Ortodoxia si pe Sfintii Parinti? Cat priveste cartile si ordinea cognitiva (ca sa va citez) a reflectiei, pe acestea sunt convins deja ca le iubiti. Se vede limpede, cu ochiul liber, cata energie patristica va insoteste, va protejeaza, va inmanuseaza, ca un halou, ca un nor diafan, extremitatea cefalica.

Va marturisesc cu toata onestitatea ca nu stiu (inca) ce este iubirea adevarata si deplina intru Hristos. Spuna asta gandindu-ma la dragostea lui Dumnezeu pentru om si pentru intreaga creatie, la dragostea lui Hristos Iisus pentru noi, la Dragostea Maicii Domnului Pentru Noi oameni, pentru Dumnezeu si pentru Hristos, la dragostea sfintilor lui Hristos pentru Dumnezeu, pentru om... pentru Adevar.

Pe de alta parta cum as putea marturisi iubirea in cuvinte? Asa cum credinta este vadita doar in roadele ei faptele, asa si dragostea este vadita doar in credinta roditoare in fapte.

Nu pot spune ca am avut experiente duhovnicesti profunde, dar nici nu pot nega ca sunt constient (si am si confirmarea parintelui Duhonvic) ca harul lui Dumnezeu ma ajuta (asa cum ajuta pe toti oamenii) in conlucrarea mantuirii in prezent afladu-ma la nivelul despatimirii, cand asa cum afrima scrierile patistice cognitia prezentei ajutorului harului lui Dumnezeu se limiteaza doar la niste mici "straluciri". Sunt convins ca nu sunt cu nimic mai bun decat nici un alt om, ci doar harul lui Dumenzeu ne tine... orice om care se pocaieste sincer, in smerenie onesta poate fi mantuit de Hristos pe nivelul indumnezeirii.

În prealabil postat de ioan cezar

Nu va suparati pe mine, pacatosul, sunt doar un om insetat de oameni patrunsi de dragoste, strabatuti si cutreierati de duhul iubirii si al frumosului, din cap... pana-n picioare.
Dar cum sa mi se vada picioarele indragostite de carari frumoase, de cranguri inverzite si alte locuri de petrecere, cata vreme aici suntem pe forum, iar nu fata catre fata - imi veti reprosa, poate...

Prin exprimarea verbala a concretului, prin dezvaluiri, fie si foarte pudice, ale unor experiente concrete de viata traite de oameni in carne si oase, pe pamant, pe cararile experiate ale Ortodoxiei.
A sustine o pozitie doar prin citate si extrase este un lucru incomplet, o comunicare ciuntita, o ASCUNDERE, un simptom al fricii si neincrederii in actul de impartasire dintre oameni. O pretiozitate, un avatar al refugierii prea indelungate in cutiuta cu jucarii a universului livresc. In definitiv, un refuz de con-vietuire intre un semen (om intreg, cu intreaga lui fiinta) si alt semen.

Nu am motive sa ma supar pe dvs. Sunt in asentimentul dvs.
Sunt un om obisnuit, nu ma ascund si incerc sa ramand discret. Socialiez, merg la Biserica, am intalniri cu oamenii.

Cine doreste sa cunoasca, sa traiasca alaturi oameni induhovniciti pentru a se impartasi si ei din harul lui Dumnezeu prin intermediul acestora, ii cunoaste dupa faptele lor. Slava Domnului sunt multi credinciosi ortodocsi, preoti, monahi induhovniciti. Slava Domnului ca stau langa un parinte duhovnic ("de mir") care "ma duce in spate". Cu toata onestitatea marturisesc sa sunt ceea ce sunt acum datorita lui. Oare voi putea sa ii multumesc vreodata lui... sau lui Hristos Iisus "Doamne ce voi putea da in schimb pentru bunatatile pe care mi le-ai dat mie"?

Da sunt interesat sa ne intalnim, sa traim impreuna dragosta lui Hristos in Sfanta Sa Biseirca in Sfintele Taine, alaturi de Sfintii Sai... sa ne impratasim unul altuia bucuria vietii intru Hristos, fiecare pe ce nivel se alfla in prezent.

În prealabil postat de ioan cezar

Forumul isi trage rostul si din satisfacerea nevoii oamenilor de afiliere, de impartasire, de sustinere. Dar oamenii nu sunt idei in trup! Ci sunt trupuri, mai intai, cu tot ce le anima (iar aici e un intreg si nesfarsit domeniu sufletesc) pe care infloresc idei si sentimente - fie ele cat mai inalte, mai induhovnicite de se poate!...
Va invit asadar, ca o rugaminte careia desigur nu sunteti obligat sa ii dati curs, la o completare/largire/imbogatire a discursului.
O coborare oarescare, o exemplificare, o ilustrare cat de mica, vreun neajuns, vreo mica si delicata izbinda, o dilema concreta pe marginea inaltelor trimiteri livresti, daca nu cer prea mult...
Ma iertati!

Nu stiu exact la ce va referiti si repet ca nu am de ce sa va iert. Daca ma intrebati ceva mai concret poate va pot raspunde. Desigur ca ceea ce scriu o fac trecut prin filtrul constiintei, cognitiei personale... si chiar daca postez citate din Sfintii Parinti o fac pentru ca sunt in asentimentul lor, intelegand (pe nivelul prezent, prin harul si mila lui Dumnezeu) ceea ce scriu ei... si nicidecum doar un copy/paste.

Poate cea mai importanta izbanda "livreasca" pe care o pot afirma personal este ca atunci cand lecturez cartile Sfintilor Parinti cu binecuvantare (mai mult sau mai putin directa, de la pr duhovnic, de la alti preoti si prof univ.), cu rugaciune sincera (ce vizeaza calitatea si nu cantitatea: multa sau putina) sunt constient ca este aproape la fel ca si daca as asculta acele cuvinte de invatatura la picioarele Sfintilor lui Hristos, caci "Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator". Am toata increderea in Sfintii Parinti care prin viata lor sfanta au aratat inechivoc ca "nu pot vorbi de rau pe Dumnezeu cand simt Duhul Sau in pieptul meu" (Iov)

Va multumesc, Eugen, pentru acest minunat raspuns pe care mi l-ati dat!
Iata, am ce invata de la fratia voastra!
Dumnezeu sa va binecuvinteze, sa va ocroteasca, sa va lumineze mereu! AMIN+

În prealabil postat de Decebal

Îi mulţumesc lui domnu Cezar pentru rămânerea în "buna" tradiţie românească, educată probabil de măreţul ortodoxism filtrat şi cenzurat, a călcării în picioare a regulilor. Am văzut că până acum domnul Florin Ionuţ, dacă l-am rugat să nu schimbe subiectul de discuţie, s-a conformat, numai că unii mânitori de condei e mai şmecheri decât alţii şi ţin cu orice preţ să ducă chiar totul în derizoriu. Îi mulţumesc încă o dată lui domnu cezar.

domnu Cezar iti daruieste acest mic text insuficient, dovada ca e pacalit de smecheri
L-am scris acum 11 ani, cand banuiam ca ma voi intalni cu Decebal pe vreun forum si ca voi avea nevoie sa ii spun vro doua vorbe, cu sinceritate.




CÂNTEC DE VÂNT

Câmpia se întinde tăcut ca o năframă
De maică istovită, când masa ne-o aşază
Şi, cu mişcări domoale, ea vrajba o destramă
La cină, când invită pe oaspeţii de vază …

E-atât de multă tihnă şi-atâta pace-n rosturi,
În candela tăcută abia mai arde clipa,
Pe chipul de ţăran sfinţit de posturi,
Eternitatea, parcă, şi-a înmuiat aripa.

Ei nu vorbesc, doar mâncă, arar, o-mbucătură,
Pe celelalte trei le trec în gând
Vreunui mort, ce n-a mai pus în gură
Un dumicat, de şapte ani la rând…

Şi-n ăst moment adânc săpat în taină,
Un oaspete de seamă porneşte-a glăsui.
Potop de vorbe tari, ca a lui haină,
De parcă firea însăşi, sub glas, s-ar nărui.

Iar clipa-şi risipeşte odihna cea senină...
Şi domnul cel de vază vorbeşte mai departe!
Şi maica îl ascultă, ea capul şi-l înclină,
Zicîndu-şi că e proastă, că domnul are carte…

Tăcuţi, ţăranii ascultînd cuvântul,
Pe rând apleacă ochii şi capul spre pământ.
Aşa cum numai toamna, când dă cu pumnul vântul,
Porumbul îşi îndoaie galben genunchi sub cânt.

Ascultă oare, proştii, vreun vaiet din pământuri?…
Vreun plîns purtat departe în cele patru vânturi?…
Sau trec, ţăranii, luntrea lor de vis
Pe ape neştiute, pe-un vers de Paraclis…

Plecarea lor, tăcută, a frunţii spre pământ,
E-n faţa vorbelor ce pier în vânt
Un salt înalt de dragoste şi dor
Spre cântecul ce doarme şi creşte sub mohor.

Doar ei l-aud!... şi-n cântecul de mumă
Care-şi dezmiardă puii rupţi din humă
Ei, prea sfioase roade ai bunului pământ
Îşi leagănă rar umbra, cădelniţe-n cuvânt…

Iar eu, acum departe, aud, aşa, cum bate
Pe înserate toaca la noi, la Cruci, în sat,
Chemîndu-şi iar acasă, mereu, umbrele toate
Din cele patru vânturi, pe unde-au perindat...

[quote=Eugen7;460763]Aveti o intelegere eronata a notiunii de timp cat si a celei de mantuire conform teologiei patristice. Cum putem vorbi de concomintenta a acestor trei in care cauzalitatea are un rol important? Daca sunt concomitente care pe care cauzeaza?

/QUOTE]

Ma tem ca va impiedicati de litera, in mod ANALITIC si astfel pierdeti duhul de dincolo de exprimarea formala (textul, litera, metafora, designantul, indicatorul, degetul care arata un "incotro") pusa de Catalin. Cred ca v-ati grabit cu raspunsul si imi ingadui libertatea de a incerca sa exprim un punct de vedere.

Credinta, harul sfintitor (prin participare, prin impartasirea cu Sfintele Taine) si faptele bune (bineplacute Domnului) sunt convive, indicibil de strans impletite, co-substantiale.

cand vorbim despre ele, cand le rostim, de fapt noi le despartim analitic (nu le putem lansa in cuvant pe toate odata), didactic, pe mosorul mintii noastre asa incat sa reiasa o oarecare inteligibilitate. Dar aceasta devine imediat o capcana, de zabovim prea mult in ea.
Totusi putem formula, in mod de asemenea inteligibil, afirmatii precum acestea (de nu cumva ma insel, sa fiu iertat):

1. Credinta este un drum nesfarsit, un proces care inainteaza in si prin devenirea persoanei intru Fiinta, declansat de harul lui Dumnezeu, pus si miscat asadar in om prin DAR, si tot prin har credinta se mentine, se dezvolta, experiaza forme si continuturi noi, cata vreme este vie, in omul viu concret in carne si oase. Credinta nu e (doar) un concept ci o lume efectiva incorporata in om, in omul credincios in Dumnezeu. Ea este fapt viu, alcatuit din har si stihii omenesti: simtire, gandire, vointa, toate cele sufletesti. Fapta insasi este credinta, fie si doar ca act observabil, comportamental, precum gestul inchinarii sau al sarutarii sfintelor icoane, ori precum vorba blanda adresata semenului, precum si gestul de a milui cu bani pe aproapele. Credinta, har, fapte - toate sunt impreuna, convive.

2. Este o trasatura a mintii noastre analitice, aceasta de a insira margele pe un fir. Asa sunt intrebarile de tipul "oul sau gaina". Sa fie asadar mai intai Taina Botezului, apoi harul, apoi faptele bune. Desigur! Pe firul strict al evenimentelor, mai intai e Botezul. Dar unii, precum parintele Steinhardt, de pilda, parea ca mai intai a crezut si a faptuit crestineste, abia apoi a fost Botezul, ca o incununare si o inaltare la un alt nivel. Sa nu fi umblat insa, harul, prin sufletul convertitului, asa incat acesta sa creada in Hristos, sa se nevoiasca la fapte bineplacute Domnului iar apoi sa nazuiasca intru Botez si mantuire?

3. Credinta, fapta si harul se presupun reciproc: unde e har e si credinta, sunt si fapte bune, unde nu, nu; daca e fapta buna, ea vine din credinta si har, din har si credinta. Si totusi... poate fi harul iar omul sa se lepede de credinta, sa faptuiasca bicisnicii (greu e sa cada omul din asezare inalta cu har peste har, cata vreme si cuviosii sunt greu ispititi, a fost si David si a cazut, a fost si Solomon etc.) iar harul sa se piarda, sa se indeparteze de om. Urmeaza deznadejdea, cainta... Plansurile, de duminica pana sambata, precum ne cheama Sfantul Efrem Sirul, de pilda... Si aceasta e adevarat, o stim. Pacatul nici nu ar fi pacat de nu ar fi har pe care pacatosul sa nu-l respinga, sa-l lezeze, sa il murdareasca. Haina noastra cea curata si luminoasa in care am fost imbracati prin Sfantul Botez este patata, acoperita cu noroiul pacatelor, dupa cum tot prin har, prin lacrimi si suspine la rugaciune, prin Taina Sfintei Spovedanii noi ne silim la curatie, albul sfinteniei dintai se intrevede iar in noi. "Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste...", cerem, impreuna cu Psalmistul. Iar de facem aceasta, este deja o fapta buna (de umilinta, de smerita cugetare) iar aceasta fapta prin har este buna, prin harul care ne-a trezit liberul arbitru, constiinta din somnul ei greu.

4. Poate cineva sa spuna in ce moment, in ce fulg de timp, se termina una si incepe cealalta? Nu, intrucat a pune problema in termenii succesiunii obiectiviste a scurgerii timpului se dovedeste a fi un demers catastrofal, luciferic, care mai degraba dezbina taina vietuirii in duh crestin, decat o zideste.

Desertaciune...
Suntem liberi sa vorbim si suntem liberi a tacea. Si vorbind si tacind putem faptui bineplacut Domnului ori dimpotriva, putem sa pacatuim. Dumnezeu sa ne lumineze alegerea, mereu! Intrucat, cata vreme suntem in trup aici pe pamant, nu e clipa, in somn de-am fi, ca inima noastra sa nu pacatuiasca ori, prin harul lui Dumnezeu Proniatorul, sa nu se tina la umilinta si chiar la smerenie...

Domnul fie laudat! Slava lui Dumnezeu pentru toate! AMIN+

[Tartaruga]

În prealabil postat de Decebal

De multe ori am auzit pe ortodocşi vorbind despre har şi despre cum vine harul şi tot de multe ori am simţit ca subînţeles din partea lor că harul le vine ortodocşilor doar prin Sfintele Taine. Totuşi tot teologia ortodoxă, spre exemplu cea a lui Grigorie Palama sau a lui Simeon Noul Teolog, vorbeşte despre împărtăşirea harului şi chiar despre îndumnezeirea prin har dar în afara a ceea ce de obicei este denumit sacrament al Bisericii. Din punctul de vedere ortodox prin urmare harul dumnezeiesc nu se împărtăşeşte doar prin sacramente, iar dacă totuşi vrem să menţinem această poziţie că harul se împărtăşeşte numai prin Sfinte Mistere atunci probabil soluţia ar fi extinderea noţiunii de Sfânt Mister; îndumnezeirea prin har de care vorbeşte Grigorie Palama sau Simeon Noul Teolog este propriu-zis o experienţă tainică, misterică sau misterială chiar dacă ea are loc propriu-zis în afara unui sacrament administrat de Biserică.

Asta nu înseamnă că spun că harul sfinţitor şi îndumnezeitor lucrează pentru cei care nu sunt încorporaţi în Trupul Mistic sau Tainic al Bisericii prin Sfintele Taine, dar spun că ortodoxia învaţă, spre deosebire de ceea ce susţin mulţi iubitori de preoţi care taie frunza la câini, că harul, pentru cei încorporaţi în biserică şi implicit în viaţa sacramentală, nu lucrează exclusiv prin Sacramente.

Dacă există obiecţii ortodoxiste, sau ale celor care iubesc tăierea ortodoxistă a frunzelor la câini, sau ale unor încrâncenaţi, le aştept.

Ce parere aveti de aceste versete, ar putea fi incluse in afirmatiile dvs.:

"Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide.
Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe?
Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?
Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!

?

Dupa parerea dvs. Sf. Serafim de Sarov se referea la acestea atunci cand indemna la a cere Duh Sfant?

Tartaruga, o mica intrebare: cui anume vorbea in acele clipe Mantuitorul?
Sau, altfel spus, cei care sunt prezenti la Sfanta Liturghie, rugindu-se cu evlavie, traind in spatiul si timpul liturgic, nu se afla oare in relatia descrisa de versetele selectate?

Oare cand eu, duminica dimineata, ma duc in barul de langa biserica, ma imbat dintr-o pricina sau alta, gandesc curvii si faradelegi si la un moment dat rostesc exact aceste versete, trebuie sa cred ca ma numar PRINTRE CEI CARORA MANTUITORUL LE ADRESEAZA ACESTE CUVINTE? Si se cuvine sa primesc raspunsul asteptat de mine la aceste cereri? Doar pentru ca asa scrie textul?

Oare cand Sfantul Serafim facea referiri la acest text sfant, era in postura lui cezar ioan cel nelegiuit si plin de faradelege?...

Tartaruga: cui spune Mantuitorul aceste cuvinte?
Chiar oricui indiferent cine este acel om, indiferent ce poarta in inima lui, indiferent de credinta lui si indiferent de faptele lui?
Indiferent de pozitia lui fata de Biserica Dreptmaritoare?


Da, Domnul se adreseaza tuturor!
Iar cei care intarzie sa fructifice chemarea, raman in brate cu un text rece care, intr-o buna zi, le va folosi, din pacate, ca argument autoadministrat de propria constiinta al sentintei la moarte. "Faca-se voia ta, omule" va fi ce vom primi.
Eu asa cred, sa ma ierti de te-am suparat.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de ioan cezar

Prietene, vino cu mine la tara, in satul meu natal din Baragan si traieste acolo o saptamana, cot la cot cu o baba analfabeta, nonagenara (are 97 ani), care m-a tinut in brate cand m-a botezat Preotul satului si ... vei vedea acolo Imparatia Spiritului in carne si oase!
Sa iti taci gura si sa-ti deschizi toti porii fiintei cand s-o pregati maicuta sa mearga la Liturghie, cand s-o intoarce ea garbovita de la Pomenirea mortilor, cand o curata mormintele din tintirim de scaieti si de toate celelalte...
Cand o zice ea un "Bogdaproste...", abia soptit dar cu o forta tainica de-ti fuge pamantu de sub picioare...
Cand o povesti ea, printre suieraturi astmatice, cum facea parintele locului slujbele toate, pe vremea cand eram ocupati de nemti, de rusi, de altii...
Cand si-o ridica ea mana la o inchinaciune...
Cand va ridica in sfarsit ochii ei cu priviri nesfarsite, albastre, in care joaca si licaresc deopotriva dragostea si suferinta, bucuria si amarul, vii si mortii neamului astuia de analfabeti peste care te-ai ridicat tu sa glasuiesti mistere...
Cand te va privi baba, cu sfiala si nenumita gingasie, cu panza ei de lacrimi diafane, cu rugaciunea nespusa pe gura dar tremurind in toata faptura ei asa cum tremura luminita candelei nestinse intr-un trup de pacatos al Domnului!
Sa te vad atunci, Decebal, pe dupa care gnoze te vei mai piti.

Nu frate, n-o sa ai nimic altceva de facut, decat sa-ti iei portia de nod in gat, mainile la framantat, lopata de rusine adinca si un hohot mare de plans interior. Si ai vrea sa cazi la pamint si sa imbratisezi tacut picioarele crapate de un veac preumblat in Hristos, ale sfintei aceleia analfabete din care au inceput deja sa rasara, in lume, ghiocei si fluturi de lumina...

Ii vei intelege, poate, atunci, si pe Sfintii din care ai citit cu inima ta impietrita si carora ai indraznit sa le scrii numele. Vei lua aminte, poate, abia atunci, la Pasul nesfarsit de tainic al Domnului printre "analfabetii" Sai...

Prietene,

Să nu care cumva să îndrăzneşti să părăseşti forumul ăsta vreodată! :) Să stai la masă şi să scrii cît poţi de mult, chiar şi cînd nu vei mai avea prea mult timp de scris.

Mulţumim pentru toate gîndurile frumoase expuse aici şi pe alte subiecte, care ne sînt folositoare tuturor şi chiar mult ajutătoare unor oameni care se străduiesc să le înţeleagă. Slavă Domnului că ai descoperit spaţiul creştinortodox.ro !

[Tartaruga]

În prealabil postat de ioan cezar

Tartaruga, o mica intrebare: cui anume vorbea in acele clipe Mantuitorul?
Sau, altfel spus, cei care sunt prezenti la Sfanta Liturghie, rugindu-se cu evlavie, traind in spatiul si timpul liturgic, nu se afla oare in relatia descrisa de versetele selectate?

Oare cand eu, duminica dimineata, ma duc in barul de langa biserica, ma imbat dintr-o pricina sau alta, gandesc curvii si faradelegi si la un moment dat rostesc exact aceste versete, trebuie sa cred ca ma numar PRINTRE CEI CARORA MANTUITORUL LE ADRESEAZA ACESTE CUVINTE? Si se cuvine sa primesc raspunsul asteptat de mine la aceste cereri? Doar pentru ca asa scrie textul?

Oare cand Sfantul Serafim facea referiri la acest text sfant, era in postura lui cezar ioan cel nelegiuit si plin de faradelege?...

Tartaruga: cui spune Mantuitorul aceste cuvinte?
Chiar oricui indiferent cine este acel om, indiferent ce poarta in inima lui, indiferent de credinta lui si indiferent de faptele lui?
Indiferent de pozitia lui fata de Biserica Dreptmaritoare?


Da, Domnul se adreseaza tuturor!
Iar cei care intarzie sa fructifice chemarea, raman in brate cu un text rece care, intr-o buna zi, le va folosi, din pacate, ca argument autoadministrat de propria constiinta al sentintei la moarte. "Faca-se voia ta, omule" va fi ce vom primi.
Eu asa cred, sa ma ierti de te-am suparat.

Nu m-ati suparat Ioan, cum era sa ma suparati? :)
Intrebarea este foarte buna: cui se adresa Domnul? Eu cred ca se adresa tuturor celor ce cascau gura (sau urechile) cand El vorbea. Sa presupunem ca in barul din colt se afla un betiv care vede si el multimea din jurul Domnului si Il aude pe acesta indemnand la aceasta cerere "ciudata" pentru betivul nostru: sa ceara Duh Sfant ca va primi. Si sa presupunem ca betivul, chiar nestiind prea bine sau deloc cu ce se "mananca" acest Duh Sfant, incepe sa il ceara sa vada despre ce este vorba. Credeti ca nimic nu se va intampla? Nimic nu va primi? Nu i se vor deschide ochii asupra conditiei sale si pacatelor sale nici macar putin? Eu cred ca daca un betiv se apuca sa ceara Duh Sfant in loc sa zica "Ce prostii! Pierdere de timp! Mai bine sa mai beau eu un pahar sa simt ca traiesc!", deci daca betivul accepta sa ceara totusi Duh Sfant, asa in pacatosenia si ignoranta in care se afla, eu cred ca va primi, incetul cu incetul, doar cat poate el sa duca pentru a-si schimba incetul cu incetul viata si a se intoarce cu fata la Dumnezeu. Eu asa cred, dar poate gresesc, nu stiu.

[Eugen7]

În prealabil postat de Tartaruga

Intrebarea este foarte buna: cui se adresa Domnul? Eu cred ca se adresa tuturor celor ce cascau gura (sau urechile) cand El vorbea. Sa presupunem ca in barul din colt se afla un betiv care vede si el multimea din jurul Domnului si Il aude pe acesta indemnand la aceasta cerere "ciudata" pentru betivul nostru: sa ceara Duh Sfant ca va primi. Si sa presupunem ca betivul, chiar nestiind prea bine sau deloc cu ce se "mananca" acest Duh Sfant, incepe sa il ceara sa vada despre ce este vorba. Credeti ca nimic nu se va intampla? Nimic nu va primi? Nu i se vor deschide ochii asupra conditiei sale si pacatelor sale nici macar putin? Eu cred ca daca un betiv se apuca sa ceara Duh Sfant in loc sa zica "Ce prostii! Pierdere de timp! Mai bine sa mai beau eu un pahar sa simt ca traiesc!", deci daca betivul accepta sa ceara totusi Duh Sfant, asa in pacatosenia si ignoranta in care se afla, eu cred ca va primi, incetul cu incetul, doar cat poate el sa duca pentru a-si schimba incetul cu incetul viata si a se intoarce cu fata la Dumnezeu. Eu asa cred, dar poate gresesc, nu stiu.

Consider pertinenta asertiunea.
Sfintii Parinti afirma ca scopul vietii omului este dobadirea Duhului Sfant, hristificarea (pe nivelul indumnezeirii prin har asemenea Sfintilor Moise si Sfantul Ilie Tesviteanul prezenti la Schimbarea la Fata pe Muntele Tabor, care apar si ei indumnezeiti in lumina harului lui Dumnezeu).
Exemple de sfinti care au atins acest nivel de indumnezeire prin har: Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Serafim de Sarov, Sfantul Grigorie Palama...

Duhul Sfant lucreaza in om potrivit starii in care se afla: despatimire, iluminare, desavarsire (indumnezeire).

Asa cum spune Gheron Iosif in "Marturii din viata Monahala" precum si Sfantul Grigorie Palama, Duhul Sfant nu schimba firea umana ci doar atributele naturale, inlatura ceea ce trebuie inlaturat (patimi, lucrari diavolesti) si hristitifca toata persoana umana (trup si suflet. Sufletul uman cu toate cele 3 puteri ale sale: vigoare, dorinta, intelect).

"Asemenea si harul. Cand se apropie de om, nu preschimba firea omului, ci atributele naturale si privilegiile cele bune cu care este inzestrata firea - atat cat pot cuprinde vasele fiecaruia -, suplineste si adauga sau, dimpotriva, micsoreaza si inlatura. Si asa cum crearea (biologica) precede suflarea de viata (duhovniceasca), la fel trebuie si fapta sa preceada contemplatia."
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ata-80950.html