De ce Dumnezeu tace?

[andreicozia]

În prealabil postat de crestinOrtodoxa

Logic ca Dumnezeu NU vorbeste DIRECT cu noi. Daca i-am auzi vocea credeti ca ne-ar face sa credem si sa ne rugam mai mult? nu cred. Sfantul Gheorghe a sculat mortii din mormant si i-a pus sa vorbeasca despre cele de dincolo si lumea tot n-a crezut.

De ce este logic? ca au spus altii ca asa este?
Cu siguranta ne-am ruga mai mult si partea cea mai importanta este ca ne-am ruga mai eficient! ! ! Pentru ca Dumnezeu ne-ar invata cum sa o facem, pe ce "linii telefonice si canale" sa il "sunam" pentru a ajunge ruga la el, altfel bijbiim si de aceea nu ni se da nimic.

Ce anume a facut Sf Gheorghe?
Ai detalii?
Pare a fi spiritism. Cum adica a inviat mortii din mormint?

...

http://www.sfantul-gheorghe.ro/viata...he-2010-03-03/

Gheorghe a spus ca Dumnezeu poate sa faca prin el aceasta minune, si ca aceasta va fi nu pentru altii ci pentru poporul care statea acolo de fata. Si s-a rugat mult lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar la sfirsitul rugaciunii cind a zis “Amin” mormintul s-a deschis si mortul a iesit viu si toti au cunoscut ca era el cel care murise si care acum era viu.
Atunci Atanasie a marturisit ca Hristos este Dumnezeu Atotputernic, si l-a rugat pe mucenic sa-l ierte. Dar imparatul a zis ca Atanasie si Gheorghe erau vrajitori care isi dadeau ajutor unul altuia, si ca deci otrava nu a fost otrava ci bautura de intarire iar mortul nu a fost mort ci vraja. Si a poruncit sa le taie capetele lui Atanasie si omului inviat din morti, iar pe Sfintul Mucenic Gheorghe sa-l tina in temnita. Iar Gheorghe intrind in temnita se bucura cu duhul si multumea lui Dumnezeu pentru tot binele. Si cei care crezusera in Hristos datorita minunilor facute de el mergeau la el in temnita si dadeau aur strajerilor si intrau si erau povatuiti de el in sfinta credinta. Si printre aceia era si Glicherie, un barbat care avea un bou si boul lui murise intr-un accident. Si s-a plins lui Gheorghe pentru bou. Iar Sfintul Gheorghe a zis zimbind “Mergi frate, si bucura-te, caci Hristos al meu ti-a inviat boul tau”. Glicherie a crezut cuvintele mucenicului, si s-a dus, si si-a aflat boul viu dupa spusele mucenicului. Si indata s-a intors alergind la mucenic si trecind prin mijlocul cetatii striga cu mare glas “Mare este cu adevarat Dumnezeul crestinilor”. Deci ostasii l-au prins si au anuntat pe imparat iar imparatul a dat ordin sa-i taie capul.


Pt mai multe deschide linkul de la inceput.




Daca te uiti atent la semne o sa vezi ca... Dumnezeu comunica cu tine prin simplul fapt ca... de examplu... te pazeste sa nu-ti rupi picioarele in drum spre Biserica. Astfel Dumnezeu iti spune ca vrea sa vii in Casa Lui, prin faptul ca te poti concentra la slujba iti spune ca se bucura ca ai venit. Linistea care ti-o daruieste in suflet este darul, bucuria lui Dumnezeu pt tine pe care o simti. Faptul ca de ex... iti atrage atentia o icoana/un chip de sfant si te decizi sa spui o rugaciune pt sfantul acela seara... asta inseamna ca Dumnezeu vorbeste cu tine mai eficient decat prin cuvinte. Vorbeste cu sufletul tau.
Si ingerii, cand se adreseaza oamenilor, de cele mai multe ori zic "frate suflete"...

Vocea lui Dumnezeu efectiv au auzit-o unii sfinti. Adica nici macar toti sfintii n-au auzit-o, te astepti sa o auzim noi?...

[Daniel777]

Aş vrea să mă refer la o problemă care mi-am pus-o de multe ori şi cred că nu sunt singurul. Când aveam unele greutăţi sau simţeam că nimeni nu mă înţelege mi-aş fi dorit să fiu în timpul în care Iisus, era pe pământ, că El m-ar fi ajutat.

La Înălţarea Sa, Iisus ne spune că e cu noi până la sfârşitul veacului. Şi totuşi în multe momente noi simţim că El nu ne aude sau că ne-a uitat. Oare nu se ţine Iisus de promisiune?
Când avem cea mai mare nevoie de Iisus? Atunci când avem dureri sufleteşti sau trupeşti cauzate de necazuri, boli şi altele. Mult timp simţeam că mai binecuvântaţi erau contemporanii lui Iisus, decât noi care ne rugăm la El şi nu ne aude. Iar felul ăsta de a gândi e o hulă adusă la adresa lui Iisus, deoarece Îl facem mincinos (El a promis că rămâne cu noi).

Citind de curând nişte predici ale părintelui Arsenie Boca am primit răspunsul la toate cârtelile mele, răspuns ce se află în Sfânta Scriptură. Să vedem puţin ce spune părintele Arsenie. Este vorba în primul rând de o predică ce se referă la episodul femeii cananeence. Femeia avea o durere aşa cum toţi avem când strigăm la Iisus.

“Durerea nu e un obiect sănătos de meditaţie. De durere trebuie să scapi, să o depăşeşti, să fii deasupra ei. Dar trebuie să vină cineva să te scoată din cercul tău chinuitor de îngust. Căci durerea ta te ia în vârtejul ei şi te închide dinspre toată lumea şi dinspre orice lume (te izolează faţă de orice). E parcă o prelungire a iadului după tine. Cu cât orizontul tău e mai îngust sau mai îngustat de pătimirea ta, cu atât neliniştea ta e mai mare şi poate să fie chiar mai mare ca a toată lumea. (…) Dar iată că trece Iisus pe lângă tragedia aceasta. Toate tragediile ţipă la Dumnezeu, ori rugându-L, ori hulindu-L. Iisus Se face că nu aude (…). Dar L-au rugat ucenicii Lui s-o audă(…). Iisus s-a făcut că nu-i ascultă nici măcar pe ei. Dar în chip nevăzut atrăgea sufletul deznădăjduit al cananeencei la Sine şi ea venind I s-a închinat Lui, zicând: “Doamne, ajută-mi!”. Se afla sărmana femeie în îngustimea durerii ei. I-a spus şi Iisus o îngustime tot atât de strâmtă ca şi a ei. Nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel şi că: Nu se cade a lua pâinea fiilor şi a o da câinilor!. Cu alte cuvinte, Iisus îi punea în faţă păcatul ei, peste care o îmbia să treacă şi iată că femeia aceasta a ieşit din îngustimea sa şi nu s-a smintit că-i asemănată cu câinii. Atunci când ochiul ei a văzut mai mult, când s-a mutat din îngustimea durerii sale în bunătatea fără de margini a lui Dumnezeu, în clipa aceea s-a izbăvit. Aşa a condus Dumnezeu minunea aceasta, că a tămăduit mama şi pentru tămăduirea ei s-a însănătoşit şi fiica ei de acasă” (părintele Arsenie Boca – Omul, zidire de mare preţ).

Prin urmare, greutăţile pe care le avem ni se dau din cauza îmbolnăvirii sufletului nostru. Iar Iisus încearcă să ne tămăduiască sufletul. Şi cum o face? Nu neapărat făcându-ne câini, ci prefăcânu-Se că nu ne aude sau permiţând unele răutăţi în plus de la cei din jurul nostru etc. Deci, şi dacă am fi contemporani cu Iisus lucrurile nu s-ar schimba cu noi. El ne-ar face câini pentru a ne scoate din îngustimea vieţii noastre păcătoase, iar noi am pleca de la El îmbufnaţi de un “aşa-zis Mesia”.

Un alt motiv pentru care Iisus nu ne ajută e slăbiciunea credinţei. Să ne amintim de episodul copilului lunatic. Ucenicii nu-l puteau vindeca din lipsa credinţei, iar tatălui, ca şi ucenicilor, îi lipseşte credinţa. Să vedem o analiză făcută de părintele Arsenie la acest episod:

“1. Cărturarii certându-se cu Apostolii cu prilejul epilepticului. Când nu pot oamenii nimic, ceva tot pot: se iau la ceartă. Neputinţa nu tace.
2. Iisus îi întreabă şi El.
3. Tatăl copilului prezintă bolnavul, diagnosticul şi diagnosticul ucenicilor: neputinţa.
4. Iisus desăvârşeşte diagnosticul, mai întâi al ucenicilor, adăugând că mai mare decât suferinţa e lipsa de credinţă. În faţa acestui rău, Iisus mărturiseşte că şi-a pierdut răbdarea.
5. Iisus ia informaţii despre copil, de la tatăl său, El ia şi temperatura scăzută a credinţei acestuia.
6. De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede.
7. Tatăl, surprins în slăbiciunea sa, se depăşeşte pe sine şi spune cuvinte minunate: “Cred Doamne, ajută necredinţei mele”.
8. După această mărturisire-şi a neputinţei omului şi a Dumnezeirii lui Iisus – are loc minunea”. (Parintele Arsenie Boca, op. cit.)

Deci minunea nu a avut loc din puţinătatea de credinţă a ucenicilor şi a tatălui. Părintele Arsenie concluzionează că şi azi sunt tineri muţi şi surzi, dar la cuvântul Bisericii se întreabă dacă va fi cineva cu credinţă atât de mare, încât să ducă la tămăduirea lor.

În concluzie, nu Dumnezeu e problema, ci noi. După cum spunea părintele Savatie Baştovoi, în Sfânta Scriptură se află răspuns la toate întrebările noastre. Cărturarii şi fariseii se plângeau ca şi noi că de ar fi fost în timpul proorocilor ei nu i-ar fi prigonit, dar Hristos le răspunde, şi mai ales ne răspunde, mustrător: prin faptele noastre suntem mai răi decât înaintaşii de care ne dezicem, deci pentru faptele noastre nu au loc minuni în viaţa noastră.

preluat de aici : http://sfappetrupavelandrei.wordpres...ce-tace-iisus/

[mihele_m]

În prealabil postat de Daniel777

Poate multi se intreaba de ce Dumnezeu nu ne raspunde mai direct intrebarilor si problemelor noastre,si ne lasa oarecum fara indrumare.

M-am gandit ca unul din cele mai importante si minunate lucruri este TACEREA.Prin tacere noi putem invata si afla raspunsuri mult mai bine decat daca "ne lamurim" prin cuvant.

Tacerea e o taina a veacului viitor.

Ce "forum" ar fi daca am putea dialoga fiecare cu Dumnezeu!!! La fel ca aici,nimeni nu s-ar mai intelege cu nimeni....

Observati ca si la predica preotului de la Liturghie,nu se fac comentarii si nu se dau replici,daca e buna sau mai putin buna....

Si marii duhovnici si Sfinti Parinti,preferau sa spuna cuvinte putine si bine alese,atunci cand povatuiau pe cineva....

Dumnezeu tace,dar ne vorbeste prin constiinta noastra,si cu cat constiinta este mai curata ,cu atat auzim mai limpede,mai deslusit cuvintele lui Dumnezeu...

Dumnezeu nu tace el lucreaza prin oameni .

[Daniel777]

În prealabil postat de mihele_m

Dumnezeu nu tace el lucreaza prin oameni .

Asta am spus si eu,lucreaza in tacere.

[GheronIosifIsihastul]

În prealabil postat de mihele_m

Dumnezeu nu tace el lucreaza prin oameni .

da noi suntem unul cate unul, de asta Dumnezeu nu are loc sa aterizeze.. acum cu riscul imens de a cadea in slava desarta apropo de prezenta si manifestarea lui Dumnezeu, ca nu ma pot abtine sa nu va zic, subsemnatul a fost scos din niste pacate ucigatoare prin niste vizite harice, care mai de care mai minunate ,caci Dumnezeu nu minte.. a taiat vitelul cel gras si mi-a pus inel si incaltaminte si mi-a aratat de-a dreptul ce bucurie este in cer cand un pacatos se intoarce.. cine vrea sa afle mai multe imi poate citi toata marturia cu toate amanuntele, cum au fost cat cand si unde aici: http://www.sfintiiarhangheli.ro/intr...isosit-i-harul
aviz necredinciosilor care vor citi sa nu se oboseasca prea tare ci sa se roage pentru mine multumind si eu ma voi ruga si eu pentru ei sa aiba parte macar un pic de experienta Raiului asa cum am trait-o eu ,insa sa nu uite ca mai inainte de toate am baut pe saturate din apele iadului si ale pacatului cum oamenii nu-si imagineaza.. asta o spun ca sa inteleaga de ce nu ma tem de slava desarta sa o spun pe sleau povestea mea.. eu stiu de unde si Cine m-a scos.. eu nu am trait nimic drept urmare a unor nevointe ca sa ma pot "lauda" ci dimpotriva.. am mancat roscovele! de laudat este numaimarea de negraita milostivire a lui Dumnezeu!

[heaven]

În prealabil postat de GheronIosifIsihastul

da noi suntem unul cate unul, de asta Dumnezeu nu are loc sa aterizeze.. acum cu riscul imens de a cadea in slava desarta apropo de prezenta si manifestarea lui Dumnezeu, ca nu ma pot abtine sa nu va zic, subsemnatul a fost scos din niste pacate ucigatoare prin niste vizite harice, care mai de care mai minunate ,caci Dumnezeu nu minte.. a taiat vitelul cel gras si mi-a pus inel si incaltaminte si mi-a aratat de-a dreptul ce bucurie este in cer cand un pacatos se intoarce.. cine vrea sa afle mai multe imi poate citi toata marturia cu toate amanuntele, cum au fost cat cand si unde aici: http://www.sfintiiarhangheli.ro/intr...isosit-i-harul
aviz necredinciosilor care vor citi sa nu se oboseasca prea tare ci sa se roage pentru mine multumind si eu ma voi ruga si eu pentru ei sa aiba parte macar un pic de experienta Raiului asa cum am trait-o eu ,insa sa nu uite ca mai inainte de toate am baut pe saturate din apele iadului si ale pacatului cum oamenii nu-si imagineaza.. asta o spun ca sa inteleaga de ce nu ma tem de slava desarta sa o spun pe sleau povestea mea.. eu stiu de unde si Cine m-a scos.. eu nu am trait nimic drept urmare a unor nevointe ca sa ma pot "lauda" ci dimpotriva.. am mancat roscovele! de laudat este numaimarea de negraita milostivire a lui Dumnezeu!

Am citit ceea ce i-ai scris Maicii Siluana si recunosc ca m-a impresionat prin intensitatea trairilor care razbate din cuvintele tale,framantarile,conflictele interioare care sunt convinsa ca sunt si au fost cat se poate de reale,precum si tot ceea ce spui despre El,despre Lumina...
La prima vedere pare chiar o experienta spirituala autentica si poate chiar asa a si fost,insa o nedumerire am: cum se poate face ca un om care a avut parte de un asemenea dar,de care poate putini muritori au parte si in care a vazut ce inseamna iubirea nemarginita a lui Iisus Hristos,sa nu incerce sa nutreasca aceleasi sentimente de iubire,smerenie,daruire,blandete si fata de semeni?Cum,dupa ce a cunoscut astfel de lucruri,tocmai in numele Lui acest om poate fi inversunat si sa loveasca in jurul sau fara discernamant,atunci cand i se pare ca ceva contravine opiniilor sale?Cum de iubirea si mila pe care le-a primit de la El nu le revarsa si asupra celorlalti,chiar daca ii gresesc sau nu?
Oricum,sunt sigura ca usor nu iti este si ca zbaterile tale au probabil loc pe absolut toate planurile:spiritual,psihologic si fizic.Fara sa imi doresc ca spusele mele sa sune bizar,insa cred ca acum esti la o rascruce de drumuri in care ori vei pasi pe drumul Lui cu adevarat ori vei aluneca pe panta nebuniei...
Avand in vedere ca esti totusi un om care se lupta cu propriile sale pacate oricat de greu ii este,ceea ce e de admirat,in bezna carora a patruns insa Lumina,ce poti face este doar sa te lasi calauzit de Ea si sa o lasi sa te cuprinda,sa redevii una cu Hristos si atunci si pornirile de furie,de manie a persecutiei etc se vor dizolva si vor lasa loc omului frumos din tine!
Si mai cred ca esti un om tare iubit de El,mai ramane doar sa inveti sa te iubesti si tu pe tine,sa te accepti si sa te ierti...

[MariS_]

În prealabil postat de cristian(gheron)

Odată, în timp ce mă gândeam la aceste experiențe pentru numai o secundă și ceva m-am simțit cu mintea în Rai, preț de o respirație, nu mai mult... Fraților, nu are nimic, dar nimic în comun cu lumea asta! Noi, v-am spus, încă nu existăm, suntem stinși, fără Dumnezeu nu e viață, iar noi suntem fără Dumnezeu acum... Intensitatea simțirii și plinătatea de VIAȚĂ, așa de diferită și de stare de bine și fericire...
Altădată, pentru câteva secunde, gândindu-mă la Hristos Răstignit, L-am văzut Răstignit într-o dulceață și o pace paradisiacă de nedescris! Mi-am spus imediat „deci așa e în Rai!”... Am înțeles! Iată Centrul Raiului! Pomul Vieții! Hristos! Și eu eram tot răstignit lângă El... nu pot spune bucuria, pacea, dulceața acelea... Pacea de acolo era caldă și așa o stare de bine și de umilință dulce am simțit că de atunci am priceput ce înseamnă de fapt ODIHNA CRUCII...
Altădată am văzut ca o lumină blândă și plină de sens care era peste tot, și din inima mea și din lume și era vie și în dreapta mea fără formă trupească, nu cu ochii trupești, pe Hristos, LUMINA LUMII, din care țâșnea către mine o infinită iubire și milă. Am simțit Bucuria Lui că dialoghează cu mine! DEPLINĂ! Dumnezeu se bucură de noi și am simțit că din El emană un abis de fericire și pace! Nicio virgulă, nicio umbră, niciun fel de NU! Nu tu reproș, nu tu mustrare, nu tu sfârșit sau altfel de limitare sau barieră! E așa de BINE să te scalzi în Iubirea Sa! E atât de dulce Duhul Sfânt! Iubirea și Mila Sa erau așa de mari că am simțit inima cum îmi arde și trosnea efectiv de acea ardere așa de fierbinte era, (când spuneam Miluiește-mă simțeam mila cum se varsă în mine cum îmi bubuia în piept, în centrul și-n adâncul ființei rănite) iar în stânga Sa era Maica Domnului cu aceeași lumină numai că mai gentilă, dacă pot spune așa, însă intensitatea dragostei era exact la fel! (ce plăcută era Iubirea Maicii Domnului... am simțit rugăciunea ei și dorința ei de a ne mântui, de parcă ea se transformase în această dorință). Atunci am simțit că Dumnezeu e totuna cu mine și m-a pus să mă uit înlăuntrul meu și am văzut ca și cum eram El!

Am sa incerc sa comentez aceasta frumoasa experienta a Raiului in lumina celor
scrise de Cristian. Ea raspunde si la intrebarea din topic.
Hristos Rastignit este si Pomul Vietii dar si Usa Imparatiei Cerului. Nu se intra in
Imparatie decat cu "cheia" potrivita. Iar "cheia" potrivita este starea noastra de
jertfa, starea de rastignire a sinelui nostru. Numai in aceasta stare Il putem primi
pe Hristos in noi si numai prin aceasta stare putem patrunde pe Usa Rastignirii in
Imparatia Sa. Celelalte sunt doar etape pregatitoare, adica respectarea poruncilor
si iubirea aproapelui. Dar fara starea de jertfa, fara rastignirea sinelui propriu, nu
se poate intra in Imparatie. Abia de la acest nivel vei fi in stare sa "vezi" Lumina.
Lumina aceea inefabila si plina de dulceata, de care vorbeste asa de frumos Cristian.
Si, vazand acea lumina, te vei umple de Iubirea lui Hristos si vei auzi glasul Sau in
tine, caci Imparatia incepe in inima ta atunci cand Hristos locuieste in tine.
Deci Dumnezeu tace atunci cand nu suntem noi in starea de jertfa, de rastignire a
sinelui, pentru ca pana atunci vorbeste in noi doar sinele nostru.
Aceasta stare de jertfa e starea cea mai profunda a noastra si la ea faceam referire
atunci cand avertizam ca GheronIosifIsihastul are adancime in postarile sale. El
incearca sa ne traga inspre acea stare, dar inertia noastra e foarte mare pentru ca
sinele nostru simte pericolul ca ar putea fi rastignit si atunci se opune cu indarjire.
O sa-i raspund si lui Heaven care a sesizat o diferenta intre trairile lui Gheron si
cuvintele dure pe care le foloseste uneori cu unii useri aici pe forum. Draga Heaven,
stiu ca ai studii de psihologie si vei intelege ce spun. Exista o metoda dura, acceptata
de psihologie doar ca ultima metoda, atunci cand toate celelalte au dat gres, si anume
metoda luarii de guler si zguduirii puternice sau, altfel spus, tratarea prin soc psihic,
trezirea prin datul a doua palme. Sigur, nu recomand oricui acest procedeu si nici nu
da intotdeauna rewzultate, dar totusi e un procedeu recunoscut. Ai remarcat ca Gheron
intotdeaunda si-a cerut iertare mai apoi, si in toate postarile razbate dragostea sa de
suflete si dorinta de a-l ajuta cu ORICE pret. Noi, astialalti, am cam stat deoparte,
fara sa intervenim, dar nu cred ca prin asta am dat vreo dovada de mai multa iubire
decat Gheron, care macar a incercat sa schimbe ceva chiar daca n-a reusit decat sa-i
scandalizeze pe cativa dintre noi. Mai a fost un ortodox care a fost banat si care a
aruncat cu cuvinte murdare la adresa altor crestini de alta confesiune, dar n-a avut
curajul si decenta sa-si ceara iertare si sa spuna ca-i iubeste, asa cum a facut Gheron.
Ii iau apararea lui Gheron pentru ca am inteles ce a vrut sa faca, am inteles ca are o
inima mare si ca ii pare tare rau de orice suflet, pe care doreste sa-l ajute si pentru
asta lupta cu toata puterea si ca nu poate sa stea deoparte linistita si sa nu intervina.
Acum ca sa revin la Imparatie si sa vedeti cum se leaga si cu vamile vazduhului. Nu
toti ajungem in timpul vietii la acea stare de rastignire, de jertfa a sinelui, si atunci
aceste vami ale vazduhului sunt un fel de ultima incercare a sufletelor, un fel de
apocalipsa a sufletelor, caci ultimii oameni vor avea parte de apocalipsa, adica de
ispitirile cele mari ale sfarsitului iar ceilalti oameni ar fi lipsiti de acestea. Ei bine,
nu, nu sunt lipsiti de aceste ispite, nu in totalitate caci vamile vazduhului inlocuiesc
pentru muritorul de dinainte de timpul sfarsitului, acele ispite ale sfarsitului prin
aceste vami. Aceste ispite sunt atat de mari ca nu pot fi trecute decat in stare de
jertfa, de lepadare de sine, de rastignire a sinelui propriu. Deci nimeni sa nu dea
o interpretare juridica acelor vami ale vazduhului, ci interpretare duhovniceasca de
trecere la stare de jertfa, de rastignire, fara de care e imposibila intrarea in Rai.
Si ca sa ai puterea sa intri in aceasta stare atunci, in acele momente cumplite cand
dracii te vor inspaimanta teribil, incat aproape ca uiti si cum te cheama, nu mai
poti fi calm, sigur si stapan pe tine, deci ca sa poti atinge in acele momente starea
de jertfa, de abandonare completa, de autoosandire a ta, e absoluta nevoie sa ai
obisnuinta ei, a acestei stari, inca din timpul vietii. Sa fi experimentat si trait acea
stare de jertfa cat mai mult posibil ca ea sa intre in reflex si sa raspunzi atunci
corect doar din acest reflex al smereniei. Prin acel raspuns al smereniei tu, de fapt,
te usurezi pe tine de greutatea sinelui pacatos si poti sa te inalti si mai sus pana
ajungi la Scaunul Judecatorului.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[GheronIosifIsihastul]

În prealabil postat de heaven

Am citit ceea ce i-ai scris Maicii Siluana si recunosc ca m-a impresionat prin intensitatea trairilor care razbate din cuvintele tale,framantarile,conflictele interioare care sunt convinsa ca sunt si au fost cat se poate de reale,precum si tot ceea ce spui despre El,despre Lumina...
La prima vedere pare chiar o experienta spirituala autentica si poate chiar asa a si fost,insa o nedumerire am: cum se poate face ca un om care a avut parte de un asemenea dar,de care poate putini muritori au parte si in care a vazut ce inseamna iubirea nemarginita a lui Iisus Hristos,sa nu incerce sa nutreasca aceleasi sentimente de iubire,smerenie,daruire,blandete si fata de semeni?Cum,dupa ce a cunoscut astfel de lucruri,tocmai in numele Lui acest om poate fi inversunat si sa loveasca in jurul sau fara discernamant,atunci cand i se pare ca ceva contravine opiniilor sale?Cum de iubirea si mila pe care le-a primit de la El nu le revarsa si asupra celorlalti,chiar daca ii gresesc sau nu?
Oricum,sunt sigura ca usor nu iti este si ca zbaterile tale au probabil loc pe absolut toate planurile:spiritual,psihologic si fizic.Fara sa imi doresc ca spusele mele sa sune bizar,insa cred ca acum esti la o rascruce de drumuri in care ori vei pasi pe drumul Lui cu adevarat ori vei aluneca pe panta nebuniei...
Avand in vedere ca esti totusi un om care se lupta cu propriile sale pacate oricat de greu ii este,ceea ce e de admirat,in bezna carora a patruns insa Lumina,ce poti face este doar sa te lasi calauzit de Ea si sa o lasi sa te cuprinda,sa redevii una cu Hristos si atunci si pornirile de furie,de manie a persecutiei etc se vor dizolva si vor lasa loc omului frumos din tine!
Si mai cred ca esti un om tare iubit de El,mai ramane doar sa inveti sa te iubesti si tu pe tine,sa te accepti si sa te ierti...

ai punctat foarte bine.. trebuie sa invat sa ma iert.. sa accept cu pace ca am facut ceea ce am facut, sa spun pacatului pacat cum spune Maica Siluana si sa ma eliberez de consecintele lui.. omul vechi traieste in mine si este foarte adanc cablat cum mi-a explicat tot Maica Siluana aceste iesiri ale mele pe care i le-am marturisit.. mintea mea are nevoie de multa rugaciune si ani buni de exercitiu al binecuvantarii ca sa se desprinda din acele mreji pe care vrajmasul impreuna cu mine le-a tesut spre pieirea mea..plus ca sunt foarte frustrat ca nu mai pot gusta din bucuria aceea.. practic inima mea plange in continuu ..insa din primavara am sa ma retrag intr-o manastire.. au mai fost si alte experiente mult ,mult mai minunate dupa acestea dar si unele rele.. adica, am mancat bataie de la draci si din cand in cand primesc vizita lor..sunt niste fluctuatii dar mai multe nu spun, mai ales nu aici , cine vrea sa afle mai multe gaseste pe acelasi site in acea perioada mai multe marturii ale mele .. de exemplu : http://www.sfintiiarhangheli.ro/intr...ta-ie-la-odihn
aici sunt cateva lamuriri si mai sunt si altele si le poate citi oricine doreste sa se convinga ca Dumnezeu lucreaza si lucreaza intocmai cum a promis El in Biserica Lui ..tot ce ne invata Biserica este cu desavarsita acuratete Adevarul Calea si Viata.

[GheronIosifIsihastul]

În prealabil postat de MariS_

Am sa incerc sa comentez aceasta frumoasa experienta a Raiului in lumina celor
scrise de Cristian. Ea raspunde si la intrebarea din topic.
Hristos Rastignit este si Pomul Vietii dar si Usa Imparatiei Cerului. Nu se intra in
Imparatie decat cu "cheia" potrivita. Iar "cheia" potrivita este starea noastra de
jertfa, starea de rastignire a sinelui nostru. Numai in aceasta stare Il putem primi
pe Hristos in noi si numai prin aceasta stare putem patrunde pe Usa Rastignirii in
Imparatia Sa. Celelalte sunt doar etape pregatitoare, adica respectarea poruncilor
si iubirea aproapelui. Dar fara starea de jertfa, fara rastignirea sinelui propriu, nu
se poate intra in Imparatie. Abia de la acest nivel vei fi in stare sa "vezi" Lumina.
Lumina aceea inefabila si plina de dulceata, de care vorbeste asa de frumos Cristian.
Si, vazand acea lumina, te vei umple de Iubirea lui Hristos si vei auzi glasul Sau in
tine, caci Imparatia incepe in inima ta atunci cand Hristos locuieste in tine.
Deci Dumnezeu tace atunci cand nu suntem noi in starea de jertfa, de rastignire a
sinelui, pentru ca pana atunci vorbeste in noi doar sinele nostru.
Aceasta stare de jertfa e starea cea mai profunda a noastra si la ea faceam referire
atunci cand avertizam ca GheronIosifIsihastul are adancime in postarile sale. El
incearca sa ne traga inspre acea stare, dar inertia noastra e foarte mare pentru ca
sinele nostru simte pericolul ca ar putea fi rastignit si atunci se opune cu indarjire.
O sa-i raspund si lui Heaven care a sesizat o diferenta intre trairile lui Gheron si
cuvintele dure pe care le foloseste uneori cu unii useri aici pe forum. Draga Heaven,
stiu ca ai studii de psihologie si vei intelege ce spun. Exista o metoda dura, acceptata
de psihologie doar ca ultima metoda, atunci cand toate celelalte au dat gres, si anume
metoda luarii de guler si zguduirii puternice sau, altfel spus, tratarea prin soc psihic,
trezirea prin datul a doua palme. Sigur, nu recomand oricui acest procedeu si nici nu
da intotdeauna rewzultate, dar totusi e un procedeu recunoscut. Ai remarcat ca Gheron
intotdeaunda si-a cerut iertare mai apoi, si in toate postarile razbate dragostea sa de
suflete si dorinta de a-l ajuta cu ORICE pret. Noi, astialalti, am cam stat deoparte,
fara sa intervenim, dar nu cred ca prin asta am dat vreo dovada de mai multa iubire
decat Gheron, care macar a incercat sa schimbe ceva chiar daca n-a reusit decat sa-i
scandalizeze pe cativa dintre noi. Mai a fost un ortodox care a fost banat si care a
aruncat cu cuvinte murdare la adresa altor crestini de alta confesiune, dar n-a avut
curajul si decenta sa-si ceara iertare si sa spuna ca-i iubeste, asa cum a facut Gheron.
Ii iau apararea lui Gheron pentru ca am inteles ce a vrut sa faca, am inteles ca are o
inima mare si ca ii pare tare rau de orice suflet, pe care doreste sa-l ajute si pentru
asta lupta cu toata puterea si ca nu poate sa stea deoparte linistita si sa nu intervina.
Acum ca sa revin la Imparatie si sa vedeti cum se leaga si cu vamile vazduhului. Nu
toti ajungem in timpul vietii la acea stare de rastignire, de jertfa a sinelui, si atunci
aceste vami ale vazduhului sunt un fel de ultima incercare a sufletelor, un fel de
apocalipsa a sufletelor, caci ultimii oameni vor avea parte de apocalipsa, adica de
ispitirile cele mari ale sfarsitului iar ceilalti oameni ar fi lipsiti de acestea. Ei bine,
nu, nu sunt lipsiti de aceste ispite, nu in totalitate caci vamile vazduhului inlocuiesc
pentru muritorul de dinainte de timpul sfarsitului, acele ispite ale sfarsitului prin
aceste vami. Aceste ispite sunt atat de mari ca nu pot fi trecute decat in stare de
jertfa, de lepadare de sine, de rastignire a sinelui propriu. Deci nimeni sa nu dea
o interpretare juridica acelor vami ale vazduhului, ci interpretare duhovniceasca de
trecere la stare de jertfa, de rastignire, fara de care e imposibila intrarea in Rai.
Si ca sa ai puterea sa intri in aceasta stare atunci, in acele momente cumplite cand
dracii te vor inspaimanta teribil, incat aproape ca uiti si cum te cheama, nu mai
poti fi calm, sigur si stapan pe tine, deci ca sa poti atinge in acele momente starea
de jertfa, de abandonare completa, de autoosandire a ta, e absoluta nevoie sa ai
obisnuinta ei, a acestei stari, inca din timpul vietii. Sa fi experimentat si trait acea
stare de jertfa cat mai mult posibil ca ea sa intre in reflex si sa raspunzi atunci
corect doar din acest reflex al smereniei. Prin acel raspuns al smereniei tu, de fapt,
te usurezi pe tine de greutatea sinelui pacatos si poti sa te inalti si mai sus pana
ajungi la Scaunul Judecatorului.
Har, smerenie si jertfa de sine.

MariS crede-ma si Dumnezeu imi este martor, ca de cand am avut acele exoeriente numai Maica Siluana care este un suflet sfintit, a inteles, nu ma refer la cele traite de mine desi rezulta si asta.. dar tu ai inteles ce este ORTODOXIA ,renuntarea lepadarea sinelui, sa-l lasi sa-ti bata cuie, sa zici eu nu mai pot, gata sunt! sunt invins dw pacat, inima mea recunosc il iubeste .. nu te mai ridici ,asta este forma de a TE ridica duhovniceste caci cel ce se smereste pe sine se va inalta.. trebuie sa te deprinzi prin multe ,foarte multe exercitii mentale.. impacarea cu iadul, cum spune Sf Siluan," iata peste putin timp voi muri si demonii ma vor apuca si ma vor azvarli in temnitele intunecoase ale iadului unde voi arde in veci si voi sriga unde esti Tu Lumina mea?" asta e defapt singurul exercitiu.. ot Sf Siluan spune ca Duhul Sfant L-a invatat sa judece astfel, sa tina mintea astfel necontenit in iad si zice Sfantul ca imediat ce scoate mintea din focul iadului gandurile rele imediat prind putere.. alt Sfant spunea ca noi pe fiecare secunda suntem mai departe de Dumnezeu si nu mai aproape.. sa realizam asta si atunci restul, da vine de la sine.. atunci se orpresc si gandurile si chiar si rugaciunea propie se franeaza .. atunci te preia Duhul si te poarte in toate, care purtare nu este o alienare a sinelui nostru ,dimpotriva.. credeti-ma Duhul ne e mai intim decat ne suntem noi ,El stiemai bine ce vrem noi, si astfe totul este practic ca si adevarata ta voie.. asta este renuntarea la sine si taierea voii bolnave.. ca sa o capeti pe cea garantata desavarsita si corecta.. dar asta e deja alta discutie,insa are mare legatura..