Sfintii Zilei

[tabitha]

Martyr Drosis the Daughter of the Emperor Trajan



The Holy Martyr Drosis, together with Five Virgin-Martyrs Agalida, Apollinaria, Daria, Mamthusa and Thais: St Drosis was daughter of the emperor Trajan (98-117), a fierce persecutor of Christians. In the year 99 he revived an earlier law which forbade secret gatherings and was indirectly aimed against Christians. In the year 104 he issued a special law against Christians.

Beginning in that year, the persecutions continued until the end of his reign. During this time the bodies of martyred Christians often remained unburied in order to intimidate others. Five Christian virgins: Aglaida, Apolliniaria, Daria, Mamthusa and Thais, took upon themselves the task of burying such Christians. They secretly gathered up the bodies of martyrs, anointed them with spices, wrapped them in shrouds and buried them. When she learned of this, Drosis, a secret Christian but not yet baptized, asked the holy virgins to take her with them when they went to bury Christians.

On the advice of the court dignitary Adrian, a guard was set over those who had been killed, to arrest anyone who tried to bury them. On the very first night, St Drosis and the five virgins were caught. Learning that one of the captives was his own daughter, Trajan gave orders to hold her separately, in the hope that she would change her mind.

The remaining holy virgins were sentenced to burning in a furnace for melting copper. They bravely accepted execution and were granted crowns of martyrdom. The copper, mingled with the ashes of the martyrs, was used to make tripods for a new bath of Trajan. But as long as these tripods stood in the bath-house, no man was able to enter it. Anyone crossing the threshold fell down dead. When the pagan priests realized why this happened, they advised that the tripods be removed.

Adrian told the emperor to melt the tripods and to make five statues of naked virgins, in the likeness of the Martyrs. Then he said that these statues should be placed before the entrance to the imperial bath. Trajan agreed. When the statues were set up, the emperor saw in a dream five pure lambs pastured in Paradise, and the Shepherd who said to him, “O most wanton and wicked Caesar! Those whose images you placed there to be mocked have been taken away from you and brought here by the Good and Merciful Pastor. In time your daughter, the pure lamb Drosis, shall also be here.”

When he awoke, Trajan flew into a rage and ordered two huge furnaces to be heated. At the ovens an imperial edict was posted: “You who worship the Crucified, save yourselves many agonies, and spare us also from these labors. Offer sacrifice to the gods. If you do not wish to do this, however, then let each of you voluntarily cast himself into this furnace.” Many Christians willingly went to martyrdom.

When she heard of this, St Drosis also decided to endure martyrdom for Christ. In her prison she offered prayers asking the Lord to release her. God heard her prayer, amd the guards fell asleep. St Drosis went off to the ovens, but began to wonder: “How can I go to God without a wedding garment (i.e., without being baptized), for I am impure. But, O King of Kings, Lord Jesus Christ, for Your sake I give up my imperial position, so that I may be the lowliest handmaiden in Your Kingdom. Baptize me Yourself with your Holy Spirit.”

After praying in this manner, St Drosis anointed herself with myrrh [chrism], which she had taken along with her, and immersing herself in water three times, she said: “the servant of God Drosis is baptized in the Name of the Father, and of the Son, and of the Holy Spirit.” For seven days the saint hid, spending her time in fasting and prayer. Christians found her and learned from her everything that occurred. On the eighth day, the holy Martyr Drosis went to the red-hot ovens and cast herself into the fire.

sursa : http://oca.org/saints/lives/2014/03/...emperor-trajan

[cristiboss56]

După cum este obiceiul, în ziua următoare unei mari prăznuiri a Domnului, facem prăznuire de cel care a fost trimis de Dumnezeu la Sfânta Fecioara spre a fi binevestitor al Veştii celei Bune. De la începuturi, şi pe tot parcursul istoriei mântuirii noastre, acest prinţ şi arhistrateg al Puterilor celor netrupeşti a fost pentru noi oamenii Îngerul milostivirii şi a bunăvoinţei dumnezeieşti. Fiinţa de foc, lipsită de orice schimbare şi dăruită totdeauna vederii slavei dumnezeieşti, Arhanghelul Gavriil a fost desemnat de Domnul ca "duh slujitor, trimis ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii" (Evrei 1, 14). După Sfântul Proclu al Constantinopolului, numele lui înseamnă "Dumnezeu şi om" şi a fost dăruit de Dumnezeu ca să vestească toate tainele legate de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Culmea şi împlinirea desăvârşită a acestei misiuni a sa a fost deci acel "Bucură-te" adresat Maicii Domnului şi care a devenit formula de laudă şi de slăvire a tuturor celor care, graţie lui, s-au făcut moştenitori ai Mântuirii şi s-au străduit să urmeze pe pământ chipul vieţii îngereşti.



Gavriil, ce se tâlcuieşte “bărbat-Dumnezeu“, este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeieşti. El nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neântinată bucurie. El este foarte dulce la vedere şi plin de dumnezeiască blândeţe. Pentru aceasta a şi fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieştilor ei părinţi Ioachim şi Ana. El a vestit în templu Sfântului Zaharia că soţia lui va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul. El a dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil.
Sfântul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria când petrecea în templu. El i se arăta adesea şi-i descoperea taine negrăite. Îi aducea hrană îngerească la Sfânta Sfintelor. El a auzit cel dintâi despre taina întrupării lui Hristos, mai înainte decât toţi îngerii. El a rostit cel dintâi numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfântului Ioan Botezătorul. El a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia. El a cântat cel dintâi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2, 14). El a învăţat pe păstori să cânte. El a descoperit magilor taina întrupării. El a liniştit pe Iosif când voia să lase pe Fecioara Maria. El i-a poruncit să fugă în Egipt cu Pruncul şi iarăşi să se întoarcă în Nazaret.
Sfântul Gavriil ocroteşte pe fecioare, acoperă pe mame, păzeşte pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinţi la Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. El slujeşte tainelor celor mari şi ajută la înmulţirea şi mântuirea neamului omenesc.

Rugăciune de la Arhanghelul Gavriil



Doamne, Dumnezeule Stăpane, Iisuse Hristoase Mantuitorule, Sfinte Duh, Treime Sfantă, mulţămescu-Ţi pentru bunătatea de a mă fi trecut cu bine încă o noapte, dăruindu-mi această nouă sfantă zi, spre a mă închina negrăitei Tale iubiri.

Slăvindu-Te îţi mulţumesc încă, pentru mila-Ţi cea nemăsurată, prin care Te-ai făcut ajutor şi grijitor mie nelegiuitei tale slugi.
Doamne, nu Te mania pe mine ticălosul şi nu mă pedepsi aşa cum mi s-ar cuveni, pentru netrebniciile, neputinţele şi slăbiciunile mele, ci rogu-Te să mă îngăduieşti încă în grija Ta, Doamne, să mă luminezi cu Lumina Ta Cea Blandă şi Divină, să mă întăreşti prin Harul Duhului Sfant, ajutandu-mă să fiu tot mai plăcut Ţie, de la o zi la alta pe dreapta cărare a credinţei, întru smerită pocăinţă, spre mantuire.
Mă rog astfel, Doamne, pomenindu-i şi pe toţi ai mei: părinţi, fraţi, surori, pe toate rudeniile cele după duh şi după trup, pe prieteni şi pe vrăjmaşi, pe săraci şi pe sărmani, pe văduve şi pe cei ce se află în neputinţe, în griji, în nevoi, în rele şi grele pătimiri, în robii, în temniţe şi închisori, pe cei izgoniţi pentru Tine şi pentru dreapta credinţă ortodoxă şi chiar pe cumpliţii eretici, fiindcă sunt şi ei tot robii Tăi.
Miluieşte-i pe toţi, Doamne, cercetează-i, întăreşte-i şi degrabă mangaie-i cu puterea Ta.
Mantuieşte Doamne, miluieşte şi ne iartă nouă tot ceea ce, ca nişte oameni neputincioşi, prin deşertăciunea minţii, am greşit Ţie, Doamne, şi ne-am smintit şi nebuneşte ne-am abătut către fapte necuvioase, depărtandu-ne de la calea izbăvirii.
Mantuieşte Doamne, miluieşte şi luminează-i pe toţi cei ce mă urăsc, mă dosădesc şi mă asupresc, nelăsandu-i pe ei să piară pentru mine.
Rogu-mă dar, întoarce-ne iarăşi la Locul cel Bun, Doamne, prin dumnezeiasca Ta iconomie.
Uneşte Doamne, cu una sfanta, apostoleasca şi soborniceasca Ta Biserică pe cei ce s-au depărtat de la dreapta credinţă şi care, întunecandu-se cu eresurile, se află intru pierzare.
Încă mă rog, Doamne, pentru cei adormiţi şi mutaţi de la noi, ca să se aşeze întru ale Tale Cele bune, iertandu-li-se lor toată greşala cea de voie şi cea fără de voie, săvarşită cu gandul, cu fapta sau cuvantul, în scurta lor trecere pe acest pămant.
Pomeneşte Doamne, întru mantuire pe toţi cei adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice: bunicii, moșii și strămoșii noștri, părinţi şi fraţi ai noştri şi dreptslăvitori creştini, care odihnesc aici şi pretutindeni.
Sălăşuieşte-i şi pe ei cu Sfinţii Tăi, Doamne, acolo unde străluceşte lumina feţei Tale, iar pe noi miluieşte-ne ca un bun şi de oameni iubitor.
Poartă-ne nouă paşii, Doamne, pe cărări luminate de Tine şi păzite de Sfinţii Tăi Îngeri, iar din calea noastră izgoneşte-l pe Cel Viclean, cu toate înşelăciunile lui şi pe vrăjmaşii noştri, pe cei ştiuţi şi pe cei neştiuţi, cu gandurile, cu faptele şi cu vorbele lor rele, Doamne, ţine-i cat mai departe de noi, iar pe noi ajută-ne să izbandim în cele ce Tu ne-ai randuit pe-acest pămant.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, ale Sfinţilor Tăi Îngeri, ale Preacuvioşilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

[cristiboss56]

În duminica a patra a Postului Mare, Părinţii Bisericii ne pun înainte chipul Sfântului Ioan Scărarul. Acesta este şi un îndemn adresat fiecăruia dintre noi pentru a-i citi opera atât de cunoscută în întreaga lume creştină: Scara Sfintelor nevoinţe.

Sfântul Ioan Scărarul a trăit între anii 578 şi 649 şi se presupune că era originar din Palestina. A intrat în monahism la Mănăstirea Sinai la vârsta de 16 ani, avându-l ca povăţuitor pe stareţul Martirie. După moartea părintelui său duhovnicesc, Ioan s-a retras într-un loc izolat, unde a dus o viaţă aspră vreme de 40 de ani. Spre sfârşitul vieţii a fost ales egumen al Mănăstirii Sinai. Puţinele date cunoscute despre viaţa Sfântului nu-l disting foarte mult de alţi părinţi îmbunătăţiţi. Biografia este lăsată, însă, în plan secund de notorietatea operei lui, lucrarea „Scara”.

„Sunt monahi care au avut o viață lăuntrică extraordinar de înaltă și care la vremea rânduită de pronia divină au fost chemați în cetate și în dispute polemice pentru a clarifica problematica hristologică sau probleme legate de cinstirea sfintelor icoane. Se poate spune că Dumnezeu este cel care face ca unii dintre monahii reputați ai răsăritului să aibă o biografie cunoscută și în ordine istorică sau să aibă preponderent o biografie lăuntrică foarte profundă care nu se regăsește foarte exact la nivelul biografiei imediate. Sfântul Ioan Scărarul este o astfel de personalitate, un monah exemplar, cu viață duhovnicească foarte înaltă, dar totodată un monah, care trăind o viață discretă tipic vieții monahale, nu a fost foarte cunoscut și nu s-a scris foarte mult și precis despre viața sa”, a declarat pentru TRINITAS TV pr. Asist. Univ. Jean Nedelea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti

Pomenirea Sfântului Ioan Scărarul la jumătatea Postului Mare nu este întâmplătoare. „Scara Sfintelor nevoinţe” a fost tradusă în limba română contemporană de Părintele Dumitru Stăniloae şi este cuprinsă în volumul al IX-lea al Filocaliei.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă cinstește la 5 aprilie 2014 pe Sfântul Mucenic Teodul şi Agatopod și pe Sfântul Mucenic Victorin şi cei împreună cu dânsul.

În continuare, redăm Sinaxarul din Minei care prezintă viaţa lor:
„În această lună, în ziua a cincea, pomenirea Sfinţilor Mucenici Teodul şi Agatopod:

Dintre aceşti doi Sfinţi, Teodul era mai tânăr, iar Agatopod mai în vârstă, fiind amândoi din cetatea Tesalonicului. Iar pentru mărturisirea credinţei în Hristos au fost aduşi înaintea stăpânitorului Faustin, şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci credinţa în Hristos neclintit păzind-o, au fost aruncaţi în adâncul mării şi aşa s-au săvârşit. Însă, li s-a arătat ceea ce avea să fie prin descoperire, mai înainte de sfârşit, căci li se părea amândurora că au intrat într-o corabie, care sfărâmându-se de întreitele valuri ale furtunii, cei care împreună înotau pierzându-se, iar ei singuri scăpând, s-au suit într-un munte înalt până la cer, arătând vedenia pătimirea lor cea mare şi suirea la cer.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Claudie, Diodor, Victor, Victorin, Papia, Nichifor şi Serapion.
Aceşti Sfinţi Mucenici au fost prinşi, pentru mărturisirea lui Hristos în vremea împăratului Deciu, în anul 250. Fiind aduşi înaintea lui Tertius proconsulul, care cârmuia din Corint Elada, (că Sfinţii aceştia erau cu toţii din Corint), după multe chinuri grele de suportat şi-au primit sfârşitul vieţii în felurite chipuri: Victorin, Victor şi Nichifor au fost băgaţi în piuă şi zdrobiţi până şi-au dat sufletele; Claudiu a răposat după ce i-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica (+1868)

Primul sfant canonizat de Biserica Ortodoxa Romana este Sfantul Calinic de la Cernica. Desigur, trebuiau sa fie canonizati mai multi cuviosi romani, care au sfintit pamantul tarii noastre cu jertfa vietii lor, cu nevointa si cu truda lor duhovniceasca. Ne gandim la Arhiepiscopul Ioan de la Rasca, la Cuviosul Chiriac de la Bisericani, Chiriac de la Tazlau, Partenie si Rafail de la Agapia si la multi altii. Toti sunt sfinti ai neamului si Bisericii noastre. Nu i-am canonizat noi, dar i-au canonizat credinciosii. I-am uitat noi, dar nu-i uita poporul nostru iubitor de Dumnezeu si de sfinti.

Din toamna anului 1955 pana in prezent, alaturi de moastele unor sfinti straini de pamantul nostru, avem si moastele Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Ramnicului. El este pretuit de calugari, ca un mare parinte si povatuitor duhovnicesc al monahilor. De ierarhi este pretuit ca primul ierarh roman canonizat. Iar de mireni este pretuit ca un mare facator de minuni si vindecator a suferintelor omenesti.

Pentru toti romanii, Sfantul Calinic de Cernica ramane un mare povatuitor sufletesc. Un sfetnic neintrecut pentru cei abatuti; un doctor de arginti pentru cei bolnavi, un povatuitor si intemeietor de manastiri pentru toti calugarii din tara noastra.

Numele Sfantului Calinic este legat de doua manastiri de renume: Cernica si Frasinei. Iar prin darul facerii de minuni Sfantul Calinic este legat de toate manastirile, de toti credinciosii care ii cer ajutorul. Caci mai presus de orice, Sfantul Calinic ramane un mare rugator pentru noi toti inaintea tronului Preasfintei Treimi.

Scurt istoric

Viata Sfantului Ierarh Calinic de la Cernica ne intareste pe toti cu nevointa sa duhovniceasca. Ea poate fi oricand asemanata cu vietile marilor nostri cuviosi si ierarhi. Fiind calugar si preot desavarsit, duhovnic cautat de toata lumea si staret sfant, ctitor duhovnicesc al Manastirii Cernica, episcop adevarat si povatuitor al turmei lui Hristos, Sfantul Ierarh Calinic ramane modelul cel mai desavarsit al sfantului roman, care imbina in chip fericit sfintenia personala, nevointa proprie cu jertfelnicia si dragostea pentru mantuirea aproapelui.

Iata asadar dimensiunile sfantului roman: nevointa calugareasca si slujire in acelasi timp; rugaciune personala si jertfa euharistica, supunere duhovniceasca si autoritate de mare pastor de suflete, toate unite in aceeasi persoana prin cea mai curata iubire de Dumnezeu si de oameni.

Sfantul Ierarh Calinic era de loc din Bucuresti nascut la 7 octombrie 1787. La varsta de 20 de ani adica in anul 1807, a intrat ca frate la Manastirea Cernica, sub vrednicul staret, cuviosul Timotei. Dupa un an de ucenicie la marele duhovnic Pimen fratele Constantin este calugarit, iar la 3 decembrie 1808 este hirotonit ierodiacon.

Dupa 5 ani, adica la 13 decembrie 1813, este hirotonit preot, datorita vietii lui cu totul alese. Postea zilnic, se ruga neincetat, facea sfanta ascultare cu desavarsita supunere, la biserica era nelipsit si in chilie foarte sarguitor, caci dormea pe un scaunel doar trei ore. Dupa doi ani, la 20 septembrie 1815, Cuviosul Calinic a fost facut duhovnic de mitropolitul Nectarie al Ungro-Vlahiei, care mai tarziu se spovedea la sfintia sa. Si a devenit asa de bun duhovnic, incat il cauta toata lumea, de la mitropolit pana la cel din urma mirean.

In anul 1816, la 3 martie, marele staret Timotei si-a dat obstescul sfarsit, iar la 13 decembrie 1818 Cuviosul Calinic este ales staret de obstea Manastirii Cernica. Timp de 33 de ani, adica pana la 14 septembrie 1851, cand este ales episcop la Ramnicu Valcea, Cuviosul arhimandrit si staret Calinic a fost povatuitorul si parintele duhovnicesc al Manastirii Cernica. Ba supraveghea si conducea si manastirile dimprejur: Pasarea, Caldarusani, schitul Icoana, Ghighiu, Poiana Marului, Ratesti, Tiganesti Si Ciorogarla. Cu alte cuvinte, marele staret devenise un al doilea Paisie, un mare organizator al vieti monahale din Tara Romaneasca. Avea o obste la Cernica foarte bine inchegata, care numara peste o suta de calugari, cu duhovnici renumiti si cu randuiala de viata calugareasca model in tara noastra. Sub Cuviosul Calinic, monahismul romanesc a trait o noua etapa de inflorire duhovniceasca.

Ca episcop la Ramnicu Valcea, Sfantul Calinic s-a dovedit la fel de devotat pentru Biserica lui Hristos, la fel de iscusit in pastorirea sufletelor omenesti. El a fost un predicator neintrecut, un slujitor plin de Duhul Sfant, un calugar smerit si cuvios si un episcop cu viata sfanta si facator de minuni. Timp de 17 ani a pastorit eparhia Ramnicului, invatand cuvantul Evangheliei, slujind Biserica, sfintind preoti, pastorind bine turma cea cuvantatoare, vindecand numerosi bolnavi si organizand manastirile din eparhie. In anul 1863 a intemeiat renumita Manastire Frasinei cu randuiala atonita, in care nu intra femei.

Impovarat de ani si obosit de grija eparhiei sale, Sfantul Ierarh Calinic se retrage din scaunul de episcop la 24 mai 1867, dupa 17 ani de binecuvantata pastorire. Dorind sa fie inmormantat la manastirea de metanie, revine la Cernica, unde il asteptau ucenicii cu mare dragoste. Aici a mai trait inca un an in boala si pregatire pentru vesnicie. Iar la 11 aprilie 1868, in zorii zilei, Sfantul Ierarh Calinic, rezemandu-si capul pe pieptul ucenicului sau Ghermano, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, la varsta de 81 de ani.

Plans de tot soborul calugarilor, al preotilor si ierarhilor, ca si de mii de credinciosi, trupul Sfantului Calinic a fost ingropat in pridvorul bisericii Sfantul Gheorghe din ostrovul mare, potrivit cu testamentul lasat de el.

Dupa 87 de ani, adica in primavara anului 1955, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat canonizarea Sfantului Calinic. Slujba canonizarii s-a savarsit la 23 octombrie 1955, cu zeci de arhierei, cu sute de calugari si mii de credinciosi adunati din toata tara. A fost o sarbatoare a intregii Biserici romanesti, o marturie a Ortodoxiei noastre vii si lucratoare si un act de recunostinta adus primului sfant canonizat al neamului nostru, care a fost si ramane Sfantul Calinic de la Cernica.
...

"Slavă lui Dumnezeu pentru toate, Sfântă Cruce ajută şi să ne vedem în Rai".

[tabitha]

Astăzi 30 Aprilie este sărbătorit (și) Sf. Ignatie Briancianinov.



Reţetă duhovnicească la vreme de necaz - După Sf. Ignatie Briancianinov :

„Vă trimit o reţetă duhovnicească şi vă recomand să luaţi medicamentul propus de câteva ori pe zi, mai ales în clipele de grea suferinţă sufletească şi trupească. Izolându-vă, rostiţi cu voce tare şi fără grabă, participând la cuvintele rostite şi prin atenţia minţii, următoarele: „Slavă Ţie, Dumnezeul meu, pentru necazurile pe care mi le-ai trimis după faptele mele. Pomeneşte-mă în Împărăţia Ta”

[tabitha]

Astăzi a fost sărbătorită și Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin.

La mulți ani ! tuturor Monicilor, mai mult sau mai puțin cunoscute. :)



Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin din Hiponia (prăznuit în 15 iunie), s-a născut în 322 în Tagaste, Africa de Nord. Părinţii ei erau creştini dar nu avem prea multe date despre copilăria ei. Mai multe aflăm din Cartea a IX-a a Confesiunilor scrise de fiul ei.

Sf. Monica a fost căsătorită cu un funcţionar păgân numit Patritius, aprins din fire şi cam imoral. La început, soacra sa nu o plăcea, dar Monica s-a făcut plăcută prin firea ei blândă. Spre deosebire de multele femei care erau bătute de soţi în acele vremuri, ea nu era bătută pentru că ştia să tacă, "punînd strajă gurii ei" în preajma lui. (Ps. 38/39:1).

Sf. Monica şi Patritius au avut trei copii: Sf. Augustin, Navigius şi Perpetua. Dar faptul că soţul ei nu a lăsat-o să-i boteze i-a cauzat multă durere. Ea şi-a făcut probleme pentru Augustin, care trăia cu o tânără în Cartagina şi avea un fiu nelegitim cu aceasta. Rugăciunile sale stăruitoare şi lacrimile nesfârşite pentru fiul ei l-au înduplecat în cele din urmă pe soţul ei să se convertească la creştinism înainte de a se stinge din viaţă. Însă Augustin continua prin viaţa pe care o ducea, să se îndepărteze de Hristos.

Aflîndu-se în Cartagina, Augustin s-a lăsat prins în secta maniheiană. Mama sa era îngrozită şi a făcut tot posibilul să-l întoarcă pe drumul bun. În vis i s-a arătat că trebuie să fie blândă şi să aibă răbdare cu fiul ei. Dar Augustin nu a ascultat-o şi a rămas în rătăcirea sa timp de 9 ani. Sf. Monica a fost foarte dezamăgită dar nu a renunţat să spere că-l poate ajuta pe fiul ei. Chiar a încercat să ceară ajutorul unui episcop care a fost el însuşi maniheian, dar acesta a refuzat să se contrazică cu Augustin spunînd că nu îl poate ilumina pe tânăr deoarece acesta este încă atras de noutatea ideologiei sale. Dar a liniştit-o pe mamă spunîndu-i: "Du-te pe drumul tău că nu se poate ca fiul unor astfel de lacrimi să rămână pierdut."

Sf. Monica s-a dus la Roma cu Augustin când acesta a ţinut cursuri acolo în 383. Mai târziu, a avut o întâlnire la Milano unde l-a întâlnit pe Sf. Ambrozie (prăznuit în 7 decembrie) rămânînd foarte impresionat de predica acestuia. Episcopul Ambrozie a ajuns să o preţuiască foarte mult pe Sf. Monica şi de multe ori l-a felicitat pe Augustin pentru că avea aşa o mamă virtuoasă.

Într-o zi, Augustin citea Noul Testament într-o grădină şi a ajuns la Romani 13:12-14. Atunci s-a hotărât să lase în urmă "lucrurile celui rău" şi "să se îmbrace în Domnul Iisus Hristos". A fost botezat în ajunul Paştilor în anul 387.

După ce a fost botezat Augustin şi mama lui au plănuit să meargă în Africa. S-au oprit să se odihnească în Ostia unde Sf. Monica s-a dus la Domnul la vârsta de 56 de ani. Ea a fost îngropată în Ostia şi sfintele ei moaşte au fost transferate în cripta unei biserici în sec. al VI-lea. Nouă secole mai târziu, moaştele Sf. Monica au fost duse la Roma.

În Occident, Sf. Monica este considerată patroana soţiilor şi mamelor ale căror bărbaţi sau copii sunt rătăciţi.

sursa: www.calendar-ortodox.ro

[Mihailc]

În această zi, 5 mai, pomenirea sfântului mucenic Efrem cel nou
Sfântul Nou Mucenic şi Făcător de Minuni Efrem s-a născut în Grecia la 14 septembrie, 1384. A rămas fără tată pe când era încă tânăr şi mama a rămas singură să crească şapte copii.
Când Efrem a împlinit 14 ani, Bunul Dumnezeu i-a călăuzit paşii către o mănăstire din Muntele Amoman, lângă Nea Makri din Atica. Mănăstirea avea hramul Buneivestiri şi a Sfintei Parascheva. Aici el şi-a luat crucea lui Hristos pe care toţi cei ce vor să-L urmeze trebuie să o facă (Mat. 16:24). Aprins de dragostea pentru Domnul Sf. Efrem s-a supus de bunăvoie disciplinei monastice. Timp de aproape 27 de ani el a urmat exemplul vieţii sfinţilor şi pustnicilor deşertului. Cu râvnă dumnezeiască el L-a urmat pe Hristos şi s-a dezrobit de plăcerile lumeşti. Din mila Domnului şi-a purificat sufletul de patimile omorâtoare devenind vas ales al Sfântului Duh, fiind învrednicit şi de înalta treaptă a preoţiei, slujind cu multă smerenie şi zdrobire de inimă în altar.
În 14 septembrie 1425, barbarii turci au atacat mănăstirea dinspre mare, distrugînd-o şi prădînd locurile învecinate. Sf. Efrem a fost unul din victimele urii lor sălbatice. Mulţi călugări au fost torturaţi şi decapitaţi dar Sf. Efrem a rămas calm. Acest lucru i-a înfuriat pe turci şi i-au făcut să-l arunce în temniţă pe Efrem pentru a-l tortura şi a-l forţa să renunţe la Hristos.
Ei l-au închis într-o celulă mică, fără pâine sau apă, bătîndu-l în fiecare zi în speranţa că-l vor determina să se facă musulman. Timp de mai multe luni sfântul a fost chinuit groaznic dar nu s-a lepădat de Dumnezeul lui. Văzînd aceasta, turcii au hotărât să-l ucidă. Într-o zi de joi, 5 mai 1426, a fost scos din celulă, întors cu capul în jos şi legat de un dud. După aceea l-au bătut şi l-au batjocorit întrebîndu-l aşa: "Unde e Dumnezeul tău?", "De ce nu te ajută acum?" Dar sfântul nu şi-a pierdut curajul şi continua să se roage: "O, Doamne nu asculta vorbele acestor oameni şi facă-se totul după voia Ta."
Barbarii i-au smuls barba sfântului şi l-au torturat până când a slăbit putera lui. Sângele curgea şi hainele îi erau numai fâşii. Corpul îi era aproape despuiat şi plin de răni dar agarenii nu erau mulţumiţi continuînd să-l chinuie. Unul din ei a luat un băţ încins şi l-a înfipt violent în buricul sfântului. Ţipetele lui de durere îţi sfâşiau inima. Sângele a început să curgă valuri din stomac dar turcii nu s-au oprit. Au repetat aceleaşi torturi iar şi iar până când tot corpul i s-a contorsionat şi membrele i s-au răsucit. Sfântul nu mai avea putere să vorbească şi se ruga în gând Domnului să-i ierte păcatele. Din gură i-au pornit saliva şi sângele şi tot pământul sub el era roşu. Curând sfântul a leşinat. Crezînd că a murit, păgânii i-au tăiat legăturile cu care era legat de pom şi trupul sfântului a căzut la pământ. Mânia lor era diabolică şi chiar căzut jos ei continuau să-l lovească. La un moment dat sfântul a deschis ochii şi s-a rugat: "Doamne, în ale Tale mâini îmi dau sufletul." Pe la nouă dimineaţa sufletul mucenicului s-a despărţit de trup.
Aceste fapte au rămas uitate aproape 500 de ani, până în 3 ianuarie, 1950. Pe atunci s-a ridicat o mănăstire de maici pe locul celei vechi. Stareţa Macaria (+ 23 aprilie, 1999) se plimba printre ruinele mănăstirii cu gândul la numeroasele moaşte ce vor fi fost împrăştiate pe acel pământ şi la sângele care a udat copacul ortodoxiei. Ea şi-a dat seama că acela era un pământ sfânt şi s-a rugat la Dumnezeu să o învrednicească să vadă măcar pe un sfânt dintre cei care au trăit acolo.
După un timp i se părea că aude o voce care-i spune să meargă să sape într-un anumit loc. Ea a arătat acel loc unui meşter angajat să facă reparaţii la mănăstire. Omul n-a prea vrut să se apuce de săpat acolo pentru că el avea de săpat în altă parte. Văzînd că nu-l poate convinge, Maica stareţă l-a lăsat să meargă unde avea el de săpat dar s-a rugat la Domnul să nu poată săpa, astfel încât atunci când s-a apucat omul a dat de piatră. A mai încercat în trei sau patru locuri şi s-a întâmplat acelaşi lucru. În cele din urmă a acceptat să facă ascultare şi a săpat în locul indicat de maică.
Printre ruinele unei chilii, bărbatul a dat la o parte molozul şi a început să sape în viteză. Stareţa l-a rugat să se liniştească şi să sape uşor pentru că nu vrea să strice trupul pe care crede că-l vor descoperi acolo. El a luat-o în râs când a auzit că se aşteaptă să găsească moaştele unui sfânt. Dar la o adâncime de şase picioare, au descoperit capul unui om al lui Dumnezeu care pe loc a umplut locul de miros bineplăcut. Meşterul s-a albit la faţă şi n-a mai putut grăi. Maica Macaria l-a rugat să se retragă şi să o lase singură acolo. Apoi a îngenunchiat şi a sărutat moaştele cu multă evlavie. Dînd la o parte tot mai mult pământ, a descoperit mânecile de la rasa sfântului. Ţesătura era groasă şi părea să fi fost ţesută la un război foarte vechi. A descoperit apoi tot corpul, dezvelind sfintele moaşte ale unui mucenic.
Maica Macaria se afla tot în acel loc sfânt şi la Vecernie, aşa că citi sfânta slujbă acolo. Dintr-o dată a auzit un zgomot de paşi care veneau de la mormânt înspre ea, traversînd toată curtea, până la uşa bisericii. Erau paşii unui om hotărât şi cu caracter puternic. Maicii i-a fost teamă să se întoarcă să se uite ce se aude când o voce a întrebat-o: "Cât timp vrei să mă mai laşi aici?"
Atunci a văzut în faţa ei un călugăr înalt, cu ochii mici şi rotunzi şi cu barba până la piept. În mâna stângă avea o lumină puternică şi cu dreapta binecuvânta. Maica Macaria a fost cuprinsă de bucurie şi frica i-a dispărut. "Iartă-mă," spuse ea, "Am să mă ocup de tine mâine, când Domnul va aduce zorii zilei ." Sfântul a dispărut şi stareţa a continuat să citească slujba de seară.
În dimineaţa următoare după utrenie, Maica Macaria a curăţat osemintele şi le-a aşezat într-un ungher al altarului bisericii, aprinzînd şi o candelă în faţa lor. În acea seară Sf. Efrem i s-a arătat în vis mulţumindu-i că a avut grijă de el şi spunîndu-i că îl cheamă Efrem. Din gura sfântului a auzit povestea vieţii lui şi mucenicia pe care a suferit-o.
Sf. Efrem l-a slăvit pe Dumnezeu în timpul vieţii lui şi prin moartea lui, de aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Cei care se închină la sfintele sale moaşte cu dragoste şi credinţă se vindecă de nenumărate boli şi infirmităţi şi este grabnic ajutător la rugăcinile celor care-l cheamă.

[tabitha]

Mulțumiri pentru postare, Mihai. Bine de știut, poate că mulți încă nu îl cunosc pe Sfântul Efrem cel Nou de la Nea Makri.

Iată și o alta icoană a sa, inedită.



sursa : pemptousia.ro

[tabitha]

Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinţilor binecredincioşi şi al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră şi sârguieşte‑te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ţie, sfinte, pentru copiii noştri (numele). Ocroteşte-i prin rugăciunile tale, fii lor povăţuitor pe calea adevărului şi fereşte‑i de toată ispita şi necazul. Fii lor călăuză pe marea cea învolburată a vieţii acesteia. Fereşte-i cu rugăciunile tale de patimile trupeşti, şi ispitirile de tot felul. Fii lor dascăl înţelept, învăţându‑i să aleagă cele bune şi să se ferească de cele rele.

Roagă‑te pentru ei Iubitorului de oameni, Dumnezeu, să le dăruiască sănătate sufletească şi trupească şi minte luminată. Tu, cel ce te‑ai arătat fetiţei pe care ai îndemnat‑o să se spovedească, îndeamnă‑i şi pe copiii noştri să meargă pe calea spovedaniei. Tu ne‑ai învăţat că Sfânta Împărtăşanie este cel mai mare ajutor pentru copii, pentru aceasta ajută‑i pe aceştia să trăiască o viaţă curată, pentru a primi fără osândă Sfintele Taine.

Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor. Fereşte‑i de prieteniile pierzătoare de suflet, fereşte‑i de uneltirile celui viclean. Ajută‑i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind ocrotirea ta, să îţi mulţumească în fiecare zi a vieţii lor şi pe Dumnezeu să Îl laude în tot ceasul, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

preluată de pe : doxologia.ro

PS: oare se poate spune și pentru nepoți? că nu toți avem copii..