Gratia sfintitoare si gratiile actuale

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Este o dispută intraortodoxă, cu caracter istoric (în prezent, toţi ortodocşii aderă la teoria palamită, din câte înţeleg). Disputele intraortodoxe le privesc ca şi pe disputele intraprotestante. Nu e vorba de lipsă de interes, ci de o anumită detaşare. O lipsă de pasiune, în înţelesul etimologic al termenului.

Nu mai e o disputa ortodoxa de aproape 700 de ani, dar invatatura este de la inceput, doar ca Vaarlam venise cu ideile lui de filozof in acei ani sa schimbe invatatura.
Cred ca stiti ca de fapt e o disputa intracatolica, unii teologi romano-catolici aderand la aceasta invatatura, dogma (iar altii nu, de aici disputa).
Nu e doar o teorie, de aproape 2000 de ani calugarii au si experimentat-o, e acea lumina pe care o emana unii calugari cand se umplu de har.
Catolicii (si ceilalti eterodocsi) din pacate nu au cum sa o cunoasca, ortodocsii considera ca si-au pierdut harul dupa Schisma. A mai ramas doar o teorie, dar e foaret probabil ca si BC sa aiba dreptate si sa aiba o energie creata. Numai ca e vorba de o energie care nu e de origine divina, creata din partea opusa. E aceeasi energie cu care fac minuni si hindusii, yoginii, cei ce se ocupa cu paranormalul, bioenergeticienii. De aceea si minunile catolice se aseamana, in cazul minunilor apare acea energie.
S-ar putea sa nu fie pe placul catolicilor, dar adevarul trebuie sa ne preocupe pe toti.

[Tefilah]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Este o dispută intraortodoxă, cu caracter istoric (în prezent, toţi ortodocşii aderă la teoria palamită, din câte înţeleg). Disputele intraortodoxe le privesc ca şi pe disputele intraprotestante. Nu e vorba de lipsă de interes, ci de o anumită detaşare. O lipsă de pasiune, în înţelesul etimologic al termenului.

Disputa nu poate fi catalogata in nici un caz ca fiind intraortodoxa, caci textele sfantului Grigorie Palama tintesc insasi esenta ortodoxiei. Cat priveste perceptia catolica, din nefericire si aceasta s-a schimbat extrem de putin de-a lungul timpului, caci putini sunt teologii romano-catolici care primesc palamismul. Daca se intampla sa studiezi la Paris, este suficient sa pronunti cuvantul "Palama", ca sa vezi cat de rapida este reactia contrara. Evident, Rupnik a fost un curajos atunci cand l-a urcat pe sfantul Grigorie pe peretii capelei Redemptoris Mater din Vatican, dar ce pacat ca l-a asezat la aceeasi masa cu opusul sau, Toma d'Aquino!
M-a surprins una dintre afirmatiile dvs: "multi pastori anglicani au descendenta apostolica", care este la fel de bizara si incetosata ca si afirmatia ca " 'har' si 'dar' sunt intersanjabile in liturgica". Pai, de unde atata descendenta apostolica la anglicani??? Nu cunosc hotararile Conciliului II Vatican, dar cred ca afirmatia dvs e putin cam departe de doctrina romano-catolica. Daca au descendenta apostolica, atunci dvs primiti Euharistia de la ei, de s-ar intampla sa participati la o messa anglicana?

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Aici este o deosebire faţă de Graţia Sfinţitoare, care vine numai prin Sacramente.

Puteţi să furnizaţi o sursă autorizată romano-catolică ce susţine afirmaţia dumneavoastră, sau vorbiţi fără fundamente şi pe ceea ce aţi înţeles dumneavoastră din romano-catolicsm? Mă refer la o dogmă, în cazul în care nu faceţi speculaţii prin prisma propriei dumneavoastră viziuni asupra creştinismului.

[MihaiG]

O, bine aţi revenit printre noi, domnule Savonarola/Tikkum-Olam etc. etc. etc.

Totuşi, n-aţi vrea să vă precizaţi poziţia confesională ? Pe forumul catolic, mai nou, pozaţi în mare tradiţionalist catolic, la limita sedevacantismului. E greu, domnule, să mai ţină cineva socoteala orientărilor şi ideilor dumneavoastră....

[Decebal]

Să oferim şi romano-catolicilor câteva fragmente care stau împotriva învăţăturii personale a domnului Mihnea D. (care încă nu a adus nici o probă romano-catolică pentru a ne convinge de validitatea poziţiei sale proprii) şi anume împotriva învăţăturii cum că harul sfinţitor sau îndumnezeitor vine numai prin sacramente:

Din Tomosul Aghioritic [august 1340] redactat de sfântul Grigorie Palama

[...]nu suntem în neştiinţă cu privire la raţiunile mărturisirii celor propovăduite cu îndrăzneală pe faţă şi ale celor arătate mai dinainte în chip tainic în Duhul celor vrednici: unii fiind iniţiaţi în ele prin experienţă -- şi anume câţi pentru viaţa evanghelică s-au lepădat de agoniseala avuţiilor, de slava oamenilor şi de plăcerile care nu sunt bune ale trupurilor, dar nu numai aceasta, ci au întărit această lepădare prin supunerea faţă de cei ce au ajuns la vârsta lui Hristos, căci făcându-şi printr-o isihie fără împrăştiere răgaz pentru ei înşişi şi pentru Dumnezeu, ajungând prin rugăciune adevărată mai presus de ei înşişi şi, ajungând în Dumnezeu prin unirea tainică cu El mai presus de minte, au fost iniţiaţi în cele mai presus de minte --, iar ceilalţi prin respectul, credinţa şi afecţiunea faţă de unii ca aceştia. (Tomosul Aghioritic, prolog)

Oricine afirmă că unirea desăvârşită cu Dumnezeu se săvârşeşte numai prin imitare şi relaţie, fără harul îndumnezeitor al Duhului, ca la cei ce au aceleaşi purtări şi se iubesc unii pe alţii, iar harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu îl numesc o deprindere a firii/naturii raţionale care vine doar prin imitaţie, şi nu o strălucire suprafirească şi negrăită şi o energie dumnezeiască văzută în chip nevăzut de cei vrednici şi înţeleasă în chip neînţeles, acesta să ştie că a căzut, fără să o ştie, în amăgirea mesalienilor [...] Fiindcă toată virtutea şi imitarea lui Dumnezeu pe cât ne stă în putinţă îl face pe cel ce a dobândit-o capabil de unirea dumnezeiască, dar harul săvârşeşte însăşi această negrăită unire [...] (Tomosul Aghioritic, 2)

Oricine spune că lumina care i-a fulgerat pe apostoli pe Tabor e o nălucă şi un simbol care se face şi desface, dar nu există propriu-zis şi nu este o energie/lucrare dincolo de orice înţelegere a minţii, ci e inferioară intelecţiei minţii, acela contrazice în chip limpede opiniile sfinţilor. Fiindcă atât în cântările cât şi în scrierile lor, aceştia o numesc negrăită, necreată, veşnică, atemporală, neapropiată, inaccesibilă, infinită, nemărginită, nevăzută pentru îngeri şi oameni, frumuseţe arhetipală şi neschimbabilă, slavă a lui Dumnezeu, slavă a Duhului, rază a Dumnezeirii şi altele asemenea. (Tomosul Aghioritic, 4)

Dar atunci când se împărtăşesc cu simţirea şi cu mintea de un har şi de o putere duhovnicească şi supranaturală, cei învredniciţi văd cele mai presus de orice simţire şi orice minte ca să vorbim potrivit marelui Grigorie Teologul „cum ştie singur Dumnezeu şi cei care suferă lucrarea unora ca acestea”. (Tomosul Aghioritic, 6)

sursa: Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol 1, editura Deisis, 2005, pag. 156-163

[Eugen7]

În prealabil postat de Decebal

Din Tomosul Aghioritic [august 1340] redactat de sfântul Grigorie Palama

[...]nu suntem în neştiinţă cu privire la raţiunile mărturisirii celor propovăduite cu îndrăzneală pe faţă şi ale celor arătate mai dinainte în chip tainic în Duhul celor vrednici: unii fiind iniţiaţi în ele prin experienţă -- şi anume câţi pentru viaţa evanghelică s-au lepădat de agoniseala avuţiilor, de slava oamenilor şi de plăcerile care nu sunt bune ale trupurilor, dar nu numai aceasta, ci au întărit această lepădare prin supunerea faţă de cei ce au ajuns la vârsta lui Hristos, căci făcându-şi printr-o isihie fără împrăştiere răgaz pentru ei înşişi şi pentru Dumnezeu, ajungând prin rugăciune adevărată mai presus de ei înşişi şi, ajungând în Dumnezeu prin unirea tainică cu El mai presus de minte, au fost iniţiaţi în cele mai presus de minte --, iar ceilalţi prin respectul, credinţa şi afecţiunea faţă de unii ca aceştia. (Tomosul Aghioritic, prolog)

Oricine afirmă că unirea desăvârşită cu Dumnezeu se săvârşeşte numai prin imitare şi relaţie, fără harul îndumnezeitor al Duhului, ca la cei ce au aceleaşi purtări şi se iubesc unii pe alţii, iar harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu îl numesc o deprindere a firii/naturii raţionale care vine doar prin imitaţie, şi nu o strălucire suprafirească şi negrăită şi o energie dumnezeiască văzută în chip nevăzut de cei vrednici şi înţeleasă în chip neînţeles, acesta să ştie că a căzut, fără să o ştie, în amăgirea mesalienilor [...] Fiindcă toată virtutea şi imitarea lui Dumnezeu pe cât ne stă în putinţă îl face pe cel ce a dobândit-o capabil de unirea dumnezeiască, dar harul săvârşeşte însăşi această negrăită unire [...] (Tomosul Aghioritic, 2)

Oricine spune că lumina care i-a fulgerat pe apostoli pe Tabor e o nălucă şi un simbol care se face şi desface, dar nu există propriu-zis şi nu este o energie/lucrare dincolo de orice înţelegere a minţii, ci e inferioară intelecţiei minţii, acela contrazice în chip limpede opiniile sfinţilor. Fiindcă atât în cântările cât şi în scrierile lor, aceştia o numesc negrăită, necreată, veşnică, atemporală, neapropiată, inaccesibilă, infinită, nemărginită, nevăzută pentru îngeri şi oameni, frumuseţe arhetipală şi neschimbabilă, slavă a lui Dumnezeu, slavă a Duhului, rază a Dumnezeirii şi altele asemenea. (Tomosul Aghioritic, 4)

Dar atunci când se împărtăşesc cu simţirea şi cu mintea de un har şi de o putere duhovnicească şi supranaturală, cei învredniciţi văd cele mai presus de orice simţire şi orice minte ca să vorbim potrivit marelui Grigorie Teologul „cum ştie singur Dumnezeu şi cei care suferă lucrarea unora ca acestea”. (Tomosul Aghioritic, 6)

sursa: Sfântul Grigorie Palama, Scrieri, vol 1, editura Deisis, 2005, pag. 156-163

In acest sens doresc sa subliniez lucrarea harului inainte si dupa Taina Sfantului Botez.
a) Pentru cei nebotezati harul se limiteaza la indemnul vietuirii firesti virtuoase, la pocainta a carei tinta prezenta este: Taina Sfantului Botez, invierea intru Hristos Iisus si inceput al hristificarii. Astfel pentru cel nebotezat harul nu poate nicidecum lucra hristificarea, sfintirea pe nivelul indumenzeirii.
b) Pentru cei Botezati, care au primit in ei pe Hristos Iisus cel care se salasluieste tainic in adacul inimii omului (minte), care incep viata duhovniceaca intru Hristos Iisus prin conlucrarea directa cu Hristos Iisus in mantuire... manifestata prin colucrea directa cu harul lui Dumnezeu in hristificare, doar pentru acestia este posibila indumnezeirea (prin har), doar pentru acestia este posibila congnitia luminii necreate (harul, energia lui Dumnezeu). Desigur ca Sfintele Taine mai ales Taina Sfintei Euharistii au un rol extrem de important in potentarea conlucrarii cu harul lui Dumnezeu ce are drept scop hristificarea omului in starea taborica: "nu mai traiesc eu ci Hristos Traieste in mine" (galateni)

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Graţia asta este un ajutor supranatural pe care ni-l dă Dumnezeu ca să ne mântuim.

Duhul Sfânt nu poate fi văzut doar ca un ajutor pentru mântuire, ci ca pe însăşi starea de mântuire, având în vedere că mântuirea începe şi este prezentă încă din această viaţă, nefiind doar un "premiu" de primit la învierea credincioşilor din morţi. A fi în harul lui Dumnezeu înseamnă a fi în starea de mântuire în care ne aşează Cel care S-a făcut duh făcător de Viaţă, anume Iisus Hristos.

[Decebal]

În prealabil postat de Eugen7

In acest sens doresc sa subliniez lucrarea harului inainte si dupa Taina Sfantului Botez.
a) Pentru cei nebotezati harul se limiteaza la indemnul vietuirii firesti virtuoase, la pocainta a carei tinta prezenta este: Taina Sfantului Botez, invierea intru Hristos Iisus si inceput al hristificarii. Astfel pentru cel nebotezat harul nu poate nicidecum lucra hristificarea, sfintirea pe nivelul indumenzeirii.
b) Pentru cei Botezati, care au primit in ei pe Hristos Iisus cel care se salasluieste tainic in adacul inimii omului (minte), care incep viata duhovniceaca intru Hristos Iisus prin conlucrarea directa cu Hristos Iisus in mantuire... manifestata prin colucrea directa cu harul lui Dumnezeu in hristificare,

Aţi vrut să subliniaţi lucrarea harului după Botez, dar nu aţi reuşit decât să o daţi pe lucrarea omului, sau mai bine spus pe aşa zisa conlucrare a omului cu harul. Ceea ce nu se explică, şi dacă poate cineva îl rog să o facă, este cum de harul acela nu lucrează decât la unii dintre botezaţi, pe când la alţii nu lucrează, ci lucrează doar ei şi îşi mai şi lucrează condamnarea. A fi cu adevărat în starea de har mântuitor implică şi a vădi într-un fel sau altul, chiar dacă nu totdeauna vizibil, acea stare de har; nu totdeauna roadele se văd, de multe ori oamenii mai lucrează după har şi aşa încât "să nu vadă stânga ce face dreapta", adică aşa încât fie nu sunt văzuţi de ceilalţi, fie, deşi sunt văzuţi, ceilalţi nu receptează din diferite motive lucrarea harului în viaţa lor; nu totdeauna se văd, deci, dar pentru cei care au ochi de văzut lucrarea harului şi conlucrarea omului se mai şi văd într-o oarecare măsură. Cum explică deci ortodocşii că la unii harul se vede că lucrează iar la alţii se vede că nu lucrează sau nu conlucrează ei cu harul, în cazul celor botezaţi?

Au cu adevărat Duhul lui Hristos cei care nu vădesc pe Duhul lui Hristos, deşi sunt sau au fost botezaţi? Sunt cu adevărat cei care nu vădesc a avea pe Duhul Sfânt în starea de mântuire sau de har mântuitor? Poziţia mea este că este destul de discutabil, chiar dacă au fost botezaţi, şi aici cred că poate fi adusă în discuţie teologia sf Simeon Noul Teolog referitoare la posesiunea conştientă şi inconştientă a Duhului, sf Simeon, din câte îmi aduc aminte şi sper să nu mă înşel, spunând că acolo unde Duhul nu se vădeşte, în fapt nici nu prea este, şi prin urmare este pusă în discuţie aflarea în starea de har sau de mântuire sau în Duhul Sfânt. Sau eventual poate fi luată în considerare posesiunea Duhului dar la un nivel de potenţialitate, care însă dacă rămâne la acest nivel şi nu este actualizată de trăirea conştientă a Duhului sau a harului poate pune în discuţie (şi poziţia mea este că o şi pune) mântuirea (sau înfierea dumnezeiască sau starea de îndreptare).

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Lucrarea mantuirii se face prin cooperarea harului (gratiei) cu noi. Dar, in aceasta lucrare, harul ne precede mereu. El este independent de meritele noastre, de aceea i se mai spune "dar", astfel incat "darul lui Dumnezeu" si "harul lui Dumnezeu" se refera la unul si acelasi lucru: ajutor gratuit oferit de Domnul spre mantuire si viata de veci. Fara acesta, noi nu putem face nici cele mai simple lucruri. Cand spunem "m-am rugat" ori "am postit" sau "am citit cuvantul Domnului", in realitate, Dumnezeu ne-a dat sa constientizam nevoia rugaciunii si El ne-a oferit si cuvintele potrivite. Dumnezeu ne-a dat ideea "noastra" sa postim si ne-a mai dat taria ca asta sa nu fie o simpla idee, ci sa o ducem la capat. El ne-a insuflat setea dupa cuvantul Sau si ne-a facut sa-i patrundem intelesul. Caci El, dupa expresia sfintilor parinti sinodali, confera "si dorinta, si putinta".

Dac-ar fi stat lucrurile aşa şi în cazul sutaşului Corneliu! A se vedea Fapte 10, 1-4. "Iar Corneliu, cătând spre el şi înfricoşându-se, a zis: „Ce este, Doamne?“ Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s'au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu." În urma acestora Corneliu a primit vizita apostolului Petru şi intrarea în Biserică. În urma învăţăturii lui Augustin s-a ajuns să se pună totul pe seama harului, ajungând aproape la excluderea bunei-credinţe a unora dintre oameni, în cazul de mai sus fiind vorba despre buna-credinţă a lui Corneliu înaintea lui Dumnezeu. În cazul lui Corneliu, care este un model, este clar că nu harul lui Dumnezeu a precedat rugăciunile şi milosteniile lui, ci acestea au precedat şi au determinat mişcarea harului lui Dumnezeu înspre el. Evident că în cele din urmă, într-un fel sau altul, tot la Dumnezeu ajungem, fiind Creatorul, dar asta nu exclude acel ceva pe care unii oameni îl au iar alţii nu îl au şi care ţine de buna-credinţă a eului unora şi care nu este în mod necesar şi întotdeauna produsul propriu-zis al harului lui Dumnezeu, ci este o alegere tainică, un proces care în cazul unora are loc iar în cazul altora nu are loc, fiind de rea-credinţă.

Dacă lucrurile nu ar sta aşa, ci cum învăţa Augustin, atunci este clar că nu putem vorbi decât despre o predestinare a unora la condamnarea veşnică, şi asta tocmai pentru că harul lui Dumnezeu nu le-ar da "şi dorinţa, şi putirinţa". Dacă Dumnezeu le dă numai unora prin har "şi dorinţa şi putinţa", atunci înseamnă că decizia de condamnare a unora la moarte veşnică a fost luată de Dumnezeu în mod aprioric; Dumnezeu ar fi deci plănuitorul condamnării veşnice a unora, pentru că El este cel care dă harul spre dorinţă şi putinţă numai celorlalţi. Dacă acesta este Dumnezeul vostru, nu este şi Dumnezeul meu.

[Decebal]

Trebuie să menţionez că recitind nu mi-e foarte clar dacă Mihnea D. se referea doar la viaţa de după intrarea în Biserică, sau şi la vremea dinainte. Răspunsul pe care l-am dat mai sus l-am dat în contextul în care s-ar presupune că şi înainte de Botez şi de intrarea în Biserică, totul s-ar datora cumva harului. Dacă m-am înşelat sper să fiu corectat, însă poziţia din postarea de mai sus mi-o menţin deocamdată, cel puţin până voi primi alte lămuriri.