Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei !

[cristiboss56]

Cine nu vrea, nu se vindecă. Cine vrea, este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înţelegem cine este de vină, înţelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru şi ne lăsăm convinşi să se vindecăm. Să alergăm la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Să alergăm la Maica Domnului, dar cu credinţă. Credinţa se manifestă prin voinţă. Dacă omul vrea să se facă sănătos: „Vrei să te faci sănătos?”, să răspundă: „Da, vreau să mă fac sănătos!”. Când vrea cu adevărat, manifestă credinţă adevărată. Când are credinţă adevărată, va manifesta şi voinţă adevărată. Ceilalţi oameni care trăiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-şi găsesc odihna, nu-şi găsesc vindecarea.
Creştinii adevăraţi au această şansă, îl au pe Hristos, o au pe Maica Domnului. Cei care credem în Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii şi credem în Maica Domnului, o considerăm Maică a noastră, să alergăm cu îndrăzneală la ea. Să alergăm şi să o rugăm. Să o rugăm din tot sufletul nostru, din toată inima noastă, cu toată credinţa şi puterea din noi. Să-i arătăm evlavie, să facem metanii, să-i sărutăm icoana, să ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca să se tămăduiască trupul şi sufletul nostru, să ne vindecăm de bolile trupeşti şi sufleteşti.
(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufeltul meu , temnița mea, Editura Bizantină, p. 100-101)

[cristiboss56]

Maica Domnului, pentru mine, este Stăpâna mea, nădejdea mea (avem nădejde mai multă când ştim că se roagă şi Maica Domnului pentru noi), acoperământul meu (adică ocrotitoare, asta înseamnă), mângâierea mea şi bucuria mea.
Părintele Stăniloae l-a întrebat cândva pe un student: „Ce simţi dumneata când te rogi Maicii Domnului?” Nu ştiu ce a răspuns studentul, dar ştiu ce ar fi trebuit să răspundă.
Cei care ne împărtăşim cu dumnezeieştile Taine şi spunem rugăciunile de mulţumire, când ajungem la rugăciunea a cincea adresată Maicii Domnului zicem aşa: „Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea”... şi îi spunem mai departe Maicii Domnului ce avem de spus.
Deci, ce spunem Maicii Domnului? Ce zicem către Maica Domnului? „Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea..”. Deci ar trebui să putem spune fiecare dintre noi că: Maica Domnului, pentru mine, este Stăpâna mea, nădejdea mea (avem nădejde mai multă când ştim că se roagă şi Maica Domnului pentru noi), acoperământul meu (adică ocrotitoare, asta înseamnă), mângâierea mea şi bucuria mea. Asta este avantajul nostru, al dreptmăritorilor creştini, spre deosebire de cei care nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului, chiar dacă nu sunt nici necinstitori ai Maicii Domnului. Trebuie să facem deosebire între omul care este necinstitor, care e defăimător, şi omul care nu e cinstitor. Sunt atâţia indiferenţi faţă de Maica Domnului.
Noi avem nişte avantaje faţă de ei, şi anume: nu ne putem închipui să fim credincioşi faţă de Domnul Hristos şi nepăsători faţă de Maica Domnului. Nu se poate aşa ceva! Cel puţin în Biserica noastră, care este Biserică cinstitoare a Maicii Domnului.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Daruri din darurile primite, Editura Andreiana, 2009, p. 214)

[cristiboss56]

Când s-a surpat pământul și am căzut peste temelie, a apărut lângă mine o Femeie minunat de frumoasă și strălucind de lumină, care a dat pământul la o parte de pe mine și a aruncat toate pietrele care mă acopereau.

Maica Domnului Megalospiliotissa
În anul 1753 părinții de la Peștera Mare se apucaseră să reconstruiască unul din metocurile mănăstirii, care stătea să se surpe., cel numit Vinica. Zidarii săpaseră deja un șanț în jurul temeliei. Într-zi, pe la amiază, prânzind ei, un ucenic de 12 ani, pe numele său Andrei, fiul lui Stavros Kolokinta, de loc din satul Dumena, a rămas din întâmplare ultimul lângă șanț.
La un moment dat pământul din jur s-a surpat și băiatul a fost îngropat și strivit sub un morman de pietre și de pământ. Meșterii, printre care și tatăl copilului, dându-și seama de nenorocire, au început să sape, plângând și jelindu-se. Au săpat până au dat de copilul căzut chiar pe temelii și care nu vorbea și nu mai respira.Crezându-l mort, l-au scos și au început a-l pregăti pentru înmormântare. În timp ce-l grijeau, băiatul a început să-și revină. Reîntros la viață, s-a ridicat în capul oaselor și le-a povestit cine-l salvase și cum de mai trăia:
- Când s-a surpat pământul și am căzut peste temelie, a apărut lângă mine o Femeie minunat de frumoasă și strălucind de lumină, care a dat pământul la o parte de pe mine și a aruncat toate pietrele care mă acopereau.
Copilul nu suferise nici cea mai mică vătămare, nici la cap, nici la restul trupului, și toate oasele îi erau întregi. Leșinase numai, dar s-a trezit după ce a fost scos la lumina soarelui. Toți cei de față nu-și mai veneau în fire, dar văzuseră minunea cu ochii lor și L-au slăvit pe Dumnezeu și au mărit-o pe Maica Sa Preasfințită.
(Arhimandrit Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Editura Sophia 2008, pp. 340 -341)

[cristiboss56]

Cela ce nu mărturisește pe Doamna noastră, cea întru tot cântată, și pe cea mai sfântă și fără de prihană, și decât toate mai cinstită, cum căci cu adevărat este adevărată Maică a lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, să fie anatema

„Voievodul chemând pe clericii cei mai întâi ai cetății Selimbria, pe prezbiteri, pe diaconi și pe monahii cei mai cinstiți, i-a trimis la fericitul Maxim, ca să afle de la dânsul dacă sunt adevărate cele grăite despre el, că hulește pe Maica lui Dumnezeu. Deci venind ei, s-a sculat Cuviosul și li s-a închinat până la pământ, cinstind fețele lor. La fel și ei s-au închinat Sfântului și au șezut toți. Atunci un bărbat din cei ce veniseră, foarte cinstit, cu multă blândețe si cu cinste a grăit către sfântul: Părinte, de vreme ce unii ne-au spus despre sfinția ta, cum că nu mărturisești pe Doamna noastră, Preacurata Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, a fi de Dumnezeu Născătoare, deci, jură-te pe Preasfânta și cea de o ființă Treime, ca să ne spui adevărul, și vei scoate îndoiala din sufletele noastre, ca să nu ne vătămăm cu nedreptate, îndoindu-ne despre tine. Cuviosul Maxim întinzându-se pe pământ în chipul Crucii, și iarăși sculându-se, mâinile spre cer ridicându-și, a strigat cu glas mare și cu lacrimi: Cela ce nu mărturisește pe Doamna noastră, cea întru tot cântată, și pe cea mai sfântă și fără de prihană, și decât toate mai cinstită, cum căci cu adevărat este adevărată Maică a lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, să fie anatema de la Tatăl și de la Fiul și de la Duhul Sfânt, de la Treimea cea de o ființă și mai presus de fire și de la toate puterile cerești; cum și de la ceata sfinților apostoli și a proorocilor și de la mulțimea cea fără de sfârșit a mucenicilor, și de la tot duhul cel drept, care întru credință s-a sfârșit acum și pururea și în vecii vecilor".
(Selecție de texte de la Sfinții Părinți și autori contemporani )

[cristiboss56]

Parintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului, ”Imparateasa Heruvimilor si a Serafimilor si Stapana noastra?”. De aceea nu era zi in care sa-i fi ramas necitit Acatistul Bunei Vestiri si cateva canoane din Bogorodicina.

Spunea Parintele Cleopa: ”Stiti voi cine-i Maica Domnului? Ea este Imparateasa Heruvimilor, Imparateasa a toata faptura, camara intruparii lui Dumnezeu-Cuvantul, usa luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Ea este usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat in lume. Ea este poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel”.

Mai spunea: ”Maica Domnului este scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a incetat potopul pacatelor, precum porumbita lui Noe a adeverit incetarea potopului. Este cadelnita dumnezeiasca, caci a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfantului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatalui, Maica Cuvantului si Biserica Duhului Sfant”.

Spunea iarasi: ”Cand vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos in brate, tu stii ce vezi acolo? Cerul si pamantul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pamantului. Iar Maica Domnului reprezinta pamantul, adica toate popoarele de pe fata pamantului, ca ea este din neamul nostru. Este din semintie imparateasca si arhiereasca”.

Zicea batranul: ”Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria in brate? Voi stiti pe cine tine? Pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute”.

Iarasi spunea: ”Stiti voi cine este Maica Domnului si cata cinste, cata putere si cata mila are? Este mama noastra, ca are mila si de saraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mantuitorului Hristos pentru noi toti”.

Aproape in fiecare predica Parintele Cleopa ii intreba pe crestini: ”Aveti voi icoana Maicii Domnului in casa?”, ”Dar candeluta la icoana Maicii Domnului aveti?” Si ii sfatuia: ”Sa luati ocrotitoare si ajutatoare pe Maica Domnului, Mama noastra din cer si de pe pamant! Imparateasa cerului si a pamantului!
Daca o veti lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineata un acatist cu candeluta aprinsa si seara un paraclis, veti avea ajutor si in timpul vietii si in clipa mortii si in ziua Judecatii… Stiti voi cat poate Maica Domnului inaintea Tronului Preasfintei Treimi? Daca nu era ea, cred ca lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!”

Celor care dadeau slujbe la biserica, le zicea: ”Aici am pus slujbe mari, dar daca omul acasa nu face nimic, se implineste ceea ce zice in Sfanta Scriptura: Cand unul se roaga si celalalt nu se roaga, unul zideste si celalalt strica! Atat va dau: dupa rugaciunile de dimineata sa cititi Acatistul Bunei Vestiri cu candeluta aprinsa. O sa vedeti ca Maica Domnului este grabnic ajutatoare!”

[cristiboss56]

Un monah aghiorit a povestit urmatoarea vedenie:
Ieromonahul Macarie din Manastirea Vatoped a fost un nevoitor duhovnicesc harismatic. In toata viata sa a pus in lucrare acest cuvant al Parintilor: " Monah inseamna o neincetata sila a firii".
Prezenta sa si viata lui monahala plina de traire duhovniceasca au fost de mare insemnatate pentru Manastirea Vatoped in acele momente grele, cand in Sfantul Munte scazuse foarte mult numarul monahilor. Intr-o vreme pentru a evita smintelile care se petreceau in manastire, parintele Macarie a hotarat sa plece.
Dar , Maica Domnului care veghea asupra vietii din manastire si asupra celei a parintelui Macarie, a randuit altfel.
Voia ei cea sfanta era sa ramana in manastirea de metanie ca sa-i slujeasca prin viata lui cea sfanta si prin discernamantul sau. Maica Domnului avea nevoie de el, pentru ca avea sa ajute mult manastirea.
La 1 ianuarie, dupa privegherea de noapte, parintele Macarie s-a intors la chilia sa ca sa-si continue acolo canonul.
Dupa ce a aprins focul in soba, a inceput sa-si faca canonul. Nu se stie cum in chilia sa a aparut un fotoliu cu rotile pe care parintele Macarie l-a asezat langa soba. In timp ce-si facea canonul, la un moment dat a vazut o "priveliste neobisnuita": o Femeie statea in acel fotoliu.
Arata mahnita si istovita din pricina neoranduielilor si a smintelilor care se petreceau in manastire. Si aceasta pentru ca monahii umblau ca niste neintelepti, iar nu " ca niste intelepti, rascumparand vremea". Parintele Macarie a ramas uimit cand a vazut-o pe acea Femeie si se intreba in sinea sa :" Cum o fi aparut aceasta femeie in chilia mea?
Ce cauta o femeie intr-o manastire din Sfantul Munte?
Dupa un timp cand privirile lor s-au intalnit, acea Femeie l-a intrebat:
-De ce vrei sa pleci din manastire? Unde vrei sa mergi? Nu vezi ca sunt bolnava si am nevoie de tine? Ramai aici !
Aceasta le-a spus Maica Domnului si a disparut.
Atunci parintele Macarie a cazut in genunchi si a sarutat locul unde au stat picioarele Maicii Domnului, rugand-o totodata sa-l ierte pentru hotararea lui nechibzuita.
Cunoascand voia dumnezeiasca a Maicii Domnului pentru el, a rostit cuvintele pe care candva le-a spus ea Arhanghelului Gavriil :" Iata robul tau, Stapana ! Faca-se mie dupa cuvantul tau !"

[cristiboss56]

Următoarea întâmplare minunată s-a petrecut cu 30 de ani în urmă, în Mănăstirea Sfântul Pavel. Ea confirmă prezenţa adevărată a Maicii Domnului în toate evenimentele şi nevoile vieţii noastre. În mănăstire trăia un bătrân smerit, cu inimă curată, monahul Toma. Ascultarea lui era de a ajuta la brutărie. Fiind binecuvântat cu smerenie şi bunătate, el era binecuvântat de asemenea cu vedenii minunate.
Într-o zi, când s-a întâmplat ca cei doi călugări ce se ocupau de brutărie să fie absenţi, întreaga responsabilitate a căzut asupra ajutorului lor, părintele Toma. El trebuia să pregătească şi să coacă destulă pâine ca să fie pentru două zile, o cantitate mare, pentru părinţi şi pelerini. Şi nu ştia ce să facă. Nu ştia de unde şi cum să înceapă. Cu lacrimi în ochi s-a rugat Maicii Domnului să-l ajute. Apoi a luat drojdie şi a adăugat apă şi făină. În acel moment i-a apărut o doamnă încântătoare, îmbrăcată în negru. Ea a amestecat ingredientele, a făcut pâinile şi le-a copt. Părintele Toma, în tot timpul pregătirii, s-a simţit de parcă nici nu ar fi fost acolo. La puţin timp după aceea, când le-a spus părinţilor ce se întâmplase, ei şi-au dat seama că acea femeie era Născătoarea de Dumnezeu. Pâinea s-a dovedit foarte dulce şi cu un gust foarte bun.
– Părinte Toma, trebuie să fi pus ceva în pâine ca s-o coci aşa de repede şi să aibă un gust aşa de bun! îi spuneau lui.
Aceeaşi grijă a arătat-o Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maica noastră, în diferite feluri, în timpul ocupaţiei germane.

[cristiboss56]

Dacă vorbim despre frumuseţe, care nu este doar o privelişte exterioară şi trecătoare, nici o simplă valoare estetică, ci putere care mântuiește lumea, atunci, Sfântul Munte, prin existenţa şi viaţa lui, are ceva să ne spună: de ce anume se numeşte “Grădina Maicii Domnului” şi “Munte al Schimbării la Faţă”.
Maica Domnului, în imnologia Bisericii, este: Fiică preacurată și plină de har, cea ”împodobită cu frumusețea virtuților”, care a primit ”strălucirea Duhului”, ”bunăcuviința cea înfrumusețătoare”, pe Domnul Dumnezeu și om, ”Cel Care pe toate le-a înfrumusețat”.



Dar, ca să ne apropiem cu sfiala cuvenită şi să înţelegem taina frumuseţii care mântuieşte, nu trebuie să uităm că frumuseţea nu este altceva decât dragostea și binele. ”Binele este cântat de sfințiții teologi și ca bine, și ca frumusețe, și ca dragoste, și ca iubit… și toate cheamă către el, pentru aceasta se numește și frumusețe”. Adică, Domnul, care este dragoste şi frumuseţe inegalabilă, le creează pe toate „bune foarte”. Şi cheamă la părtăşia vieţii, prin frumuseţe, întreaga creaţie.
Omul, auzind chemarea la frumuseţea dumnezeiască, devine părtaş fericirii vieţii Treimice. Dar, împotrivindu-se şi neascultând, creează iadul nepărtăşiei, blestemul urâţeniei nefireşti care nu mântuieşte, ci distruge omul şi creaţia.
Şi, să nu uităm că afară de frumuseţea adevărată care cheamă la mântuire există şi surogatul frumuseții care ameninţă şi distruge, pentru că nu este descoperire a bunătăţii, ci o aparenţă a frumuseţii şi funcţionează ca momeală. Îl ameţeşte şi îl prinde în capcană pe om şi îl duce la robie totală şi la nimicire, promiţându-i mântuirea, aşa, ca printr-o simplă magie.
Această luptă şi încercarea de dobândire a frumuseţii alcătuiește istoria omului şi a umanităţii: Care frumuseţe ne va atrage mai mult? Căreia ne vom supune?
Dintru început ne-a atras o frumuseţe care ne-a distrus, din pricină că am despărţit-o de dragostea şi ascultarea de Dumnezeu. Ne-am mişcat grăbit şi nechibzuit: ”Frumos era la vedere și bun la gust rodul ce m-a omorât”.
Dacă printr-o femeie a venit căderea, în crearea din nou tot o femeie se face aducătoarea mântuirii. Necunoscută şi neînsemnată pentru lume, dar smerită şi neîntinată, fiica Nazaretului se distinge ca „fericită între femei”, căci primeşte închinarea Îngerului şi zămisleşte pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu.



Frumuseţea virtuţilor Drepţilor, râvna Proorocilor şi aşteptarea întregii umanităţi pregătesc şi poartă în pântece, la rândul lor, frumuseţea şi virtutea Fecioarei.
Aceasta, prin sfânta smerenie şi ascultarea de bunăvoie de voia lui Dumnezeu, s-a arătat instrument al mântuirii întregii lumi. Ea este ”hotarul dintre firea creată și cea necreată”. Scara cerului „pe care S-a pogorât Dumnezeu” şi podul „care trece la cer pe cei de pe pământ”. Pruncul ei este Dumnezeu Cuvântul. Şi Dumnezeu este pruncul pe care ea însăşi L-a născut. Ca „Maică mai presus de fire, iar după fire fecioară” trăieşte prin Sfântul Duh maternitatea pururea fecioriei şi se bucură de fecioria naşterii de Dumnezeu. Uneşte cerul cu pământul.
Şi, de vreme ce noi, oamenii, am înnegrit frumuseţea chipului lui Dumnezeu, El, Dumnezeu Cuvântul, prin curatele sângiuri ale Pururea Fecioarei, devine om desăvârşit, iar ”chipul cel întinat l-a unit cu dumnezeiasca frumusețe”.
Dumnezeu Cuvântul nu a apărut doar în chip văzut, ci a unit întreaga noastră fire cu dumnezeiasca frumusețe.
Mântuirea omului se înţelege şi se trăieşte ca participare şi reînnoire în frumuseţea dintru început.
Frumuseţea dumnezeiască mântuieşte omul, dar nu în chip magic, fără ştirea lui, nici împins cu forţa, căci astfel l-ar desconsidera și l-ar disprețui; dimpotrivă, omul este răscumpărat acordându-i-se preţuire, pentru ca el însuşi să devină artist, izvor al frumuseţii şi mântuirii pentru cei mulţi: ”izvor de apă curgătoare spre viață veșnică”, pentru ca doxologia, slăvirea lui Dumnezeu, să se nască din întreaga sa existenţă ca mulţumire.
Şi Fecioara, ca Născătoare de Dumnezeu, a arătat însăşi firea omenească ca fiind Născătoare de Dumnezeu. Cu pilda şi ajutorul Maicii Domnului, fiecare suflet care caută aşezarea duhovnicească şi curăţia, dacă este ascultător voii dumnezeieşti, poate deveni, după har, născător de Dumnezeu. Să zămislească şi să nască omul îndumnezeit care biruiește moartea. Atunci trăieşte omul, cu toată fiinţa lui, cercetarea Maicii Domnului în lumea sa lăuntrică şi se întreabă precum Elisabeta: „de unde mie cinstea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?”.
Această prezenţă a Născătoarei de Dumnezeu rămâne apărătoarea şi hrănitoarea Sfântului Munte.
(Sursă: Arhim. Vasílios Gondikákis, Sf. Mănăstire Iviron, Frumuseţea va mântui lumea )

[cristiboss56]

"Sa nu temi niciodata ca o iubesti prea mult pe Maica Domnului. Nu o vei putea iubi niciodata mai mult decat Fiul ei."
Sfantul Maximilian Kolbe

"Numai cea Preacurata are din partea Domnului promisiunea victoriei asupra Satanei. Ea cauta sufletele ce se vor dedica intru totul ei, ce vor deveni in mainile sale puternice instrumente pentru infrangerea Satanei si instaurarii regatului lui Dumnezeu."
Sfantul Maximilian Kolbe

"Devotamentul catre tine, O Maica a Domnului, este un mijloc al mantuirii pe care Dumnezeu o daruieste tuturor acelora pe care doreste sa-i salveze."
Sfantul Ioan Damaschin

"Vai pacatosule, nu te lasa descurajat, ci indreapta-te catre Maria in toate cele ce-ti sunt de trebuinta. Cheam-o in ajutorul tau, caci in asa fel este porunca divina, ca ea sa dea ajutor in orice fel de trebuinta."
Sfantul Vasile cel Mare


"Nu exista nimeni, O Preasfanta Maica a Domnului, care sa il poata cunoaste pe Dumnezeu altfel decat prin tine; nimeni care sa fie salvat ori mantuit altfel decat prin tine; nimeni care sa fie pus la adapost de pericole altfel decat prin tine, O Maica Fecioara; nimeni nu afla mila decat prin tine, Tu Cea Plina cu Tot Harul."
Sfantul Germanus, Patriarh al Constantinopolului

"Intrucat lumea nu merita sa il primeasca pe Fiul lui Dumnezeu direct din mainile Tatalui, El i-a daruit Fiul Sau Mariei pentru ca lumea sa-l primeasca de la ea."
Sfantul Augustin

[cristiboss56]

sursa: http://www.stjohndc.org








Icoana Maicii Domnului cunoscută ca „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a aparținut conform tradiției Sfântului Patriarh Atanasie al Constantinopolului. În anul 1999, la scurt timp după ce icoana a fost restaurată, a început să izvorască mir. Într-o zi din luna iulie, din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au curs râuri de lacrimi de mir.

Icoana Maicii Domnului cunoscută ca „Mângâierea celor necăjiți și întristați” este un triptic cu balamale ce datează din secolul al XVII-lea. Conform tradiției această icoană a aparținut Sfântului Patriarh Atanasie al Constantinopolului.
Sfântul și-a petrecut întreaga viață luptând pentru apărarea ortodoxiei, împotriva turcilor și iezuiților. Din ascultare el a luat de mai multe ori crucea, slujind ca Patriarh al Constantinopolului. În 1634, după ce a fost ales de sărbătoarea Bunei Vestiri a Maicii Domnului, a ocupat tronul patriarhal pentru doar patruzeci de zile, iar în 1652, pentru doar o jumătate de lună. După cea de-a treia plecare de pe tronul patriarhal, vlădica Atanasie s-a retras în Moldova, unde a găsit sprijin la curtea evlaviosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care l-a trimis la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Galaţi.
În anul 1653, patriarhul a plecat în Rusia pentru a strânge ajutoare pentru creștinii ce se aflau sub ocupație otomană. Aici, el a primit însemnate daruri de la Țarul Alexei Mihailovici (1645-1676) şi de la patriarhul Nicon (1652-1666).
În toate călătoriile sale, dar și în perioadele de retragere, inclusiv pe timpul șederii în Muntele Athos, vlădica a avut această icoană a Maicii Domnului cu el. Prin urmare, 1653 poate fi considerat anul în care prima icoană a Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a ajuns în Rusia.
În 1654, Sfântul Ierarh Atanasie a plecat din Moscova spre „patria” sa. La întoarcere a rămas în cetatea Lubnî (din Ucraina), unde s-a aşezat la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din Mgarsk.
Cunoscându-şi mai dinainte vremea sfârşitului, Sfântul Atanasie a alcătuit un testament prin care a împărţit darurile primite de la ţar mai multor mănăstiri şi biserici din Moldova, din Sfântul Munte Athos şi din Muntele Sinai. A rânduit de asemenea a se aduce daruri şi la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Galaţi.
Sfântul Atanasie a adormit în Domnul la 5 aprilie 1654, a treia zi de Paşti, ținând Sfânta Evanghelie în mâini. În conformitate cu practica înmormântării patriarhilor răsăriteni, Atanasie a fost înmormântat în biserica Mănăstirii din Mgarsk, așezat pe jilț, ținând în mână cârja. Opt ani mai târziu, când în urma unei vedenii minunate s-a deschis mormântul, cei prezenți au constatat că trupul Sfântului Atanasie era întreg și neputrezit.
În anul 1662, Sfântul Ierarh Atanasie a fost canonizat, cu dată de prăznuire 2 mai.
După adormirea sfântului, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a fost dusă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, unde a rămas până în octombrie 1849, când a fost înființat schitul rusesc Sfântul Andrei. Atunci, Mitropolitul Grigorie care se retrăsese la Vatoped, a oferit această icoană ca binecuvântare către schitul nou înființat. Icoana a fost așezată în chilia întemeietorului, părintele Visarion. Înainte de a muri, el a binecuvântat pe frați cu icoana Maicii Domnului spunând: „această icoană ar putea fi pentru voi (o sursă de) bucurie și mângâiere în necazuri și întristări.”
În 1863, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” s-a proslăvit prin nenumărate minuni în ținutul rusesc Vyatsk, atunci când ieromonahul Paisie venise din Athos pentru a colecta donații, aducând cu el și icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Acum, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” se află în Catedrala Sfântul Nicolae din Sankt Petersburg. O dovadă a puterii făcătoare de minuni a icoanei, există în Rusia ortodoxă contemporană. În Mănăstirea Sfântul Alexie din Voronej se află o copie a icoanei athonite, ce poartă inscripția: „această icoană a fost pictată și sfințită în Mănăstirea rusească Sfântul Ioan Gură de Aur din Sfântul Munte Athos, în timpul păstoririi ieroschimonahului Kiril (1905).”
În anul 1999, la scurt timp după ce icoana a fost restaurată, a început să izvorască mir. Într-o zi din luna iulie, din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au curs râuri de lacrimi de mir.