Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei !

[cristiboss56]

sursa: http://simplyorthodox.tumblr.com


Minunea apariției șerpilor Maicii Domnului are loc de secole în timpul festivităților pentru cinstirea Născătoarei de Dumnezeu între 5 și 15 august în satul Markopoulo de pe insula Kefalonia, din Grecia.

Micii șerpi apar la Biserica Ortodoxă a Maicii Domnului Langouvarda pe locul unei mănăstiri de maici cu același hram.
Povestea despre acești șerpi s-a născut în jurul anului 1705 când pirații au atacat mănăstirea. Rugându-se Fecioarei Maria să le ocrotească, maicile au fost transformate în șerpi pentru a nu fi luate prizoniere.
Șerpii au o cruce mică pe cap iar limbile sunt tot sub formă de cruce. Aceștia aparțin speciei Telescopus fallax, cunoscută și sub numele de Șarpele Pisică European, și apar în curtea bisericii și în împrejurimi, pe pereți și turnul clopotniței. Șerpii nu se tem atunci când se slujește și sunt inofensivi în timpul sărbătorilor. Odată cu încheierea Sfintei Liturghii de pe 15 august, devin ostili și agresivi și dispar în pustia din apropiere nemaiputând fi văzuți până anul următor.
Locuitorii satului îi consideră sfințiți, îi adună și îi aduc la icoana „Fecioarei Maria cu șerpi” (Panagia Fidoussa). Localnicii au mărturisit că în timpul celui de-al doilea război mondial și în august anul 1953 când a avut loc un cutremur distructiv pe insulă, șerpii nu au mai apărut. Aceștia interpretează asta ca pe un semn, și consideră că dacă șerpii nu apar înainte de 15 august se apropie un pericol.

[cristiboss56]

În casele multor creştini se află măcar o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. Din praznic în praznic femeile şi fecioarele deopotrivă varsă untdelemn şi ţin aprinsă candela la icoana ei. Şi bine fac.
Aşa s-ar cuveni să facă fiecare creştin, pentru că noi trebuie să o cinstim aşa cum se cuvine pe Maica Domnului nostru şi pururea Fecioara Maria, a cărei sfântă pomenire o facem acum când serbăm mutarea ei de pe pământ la cer.
Chipul său de vieţuire pe pământ a fost în felul următor, după cum arată dascălii bisericeşti Epifanie şi Nichifor, aşa spunând:
Era ea în tot lucrul cinstită şi statornică, grăind foarte puţin şi numai ceea ce era de trebuinţă. Lesne spre ascultare, de bine grăind, dând fiecăruia cinstire, era măsurată la sfat, spunând totdeauna vorbe cuviincioase către fiecare om, fără de râs şi fără de tulburare, dar mai ales fără de mânie. Aspectul feţei sale era precum a grăuntelui de grâu, părul galben, ochii ascuţiţi şi la privire blândă. Sprâncenele îi erau negre şi plecate, nasul potrivit, şi buzele precum floarea de trandafir, pline de dulci cuvinte. Faţa nici rotundă, nici scurtă, ci puţin lungăreaţă, mâinile şi degetele lungi.
Pe scurt era de toată măreţia neîmpărtăşită, smerită, neprefăcându-şi deloc faţa, purtând cu sine şi o aleasă umilinţă. Hainele pe care le purta erau smerite, precum arată şi sfântul acoperământ al prea-sfântului său cap. Pe lângă toate acestea era învăluită însă şi de mult har dumnezeiesc.
Iar sfântul Ambrozie mai adaugă:
Pe nimeni nu asuprea, ci tuturor le dorea numai binele. Nu s-a îngreţoşat niciodată de vreun om sărac, nici a râs de cineva, ci pe toate cele ce le vedea, le fericea. Nu se afla nimic în gura ei ca să nu fie dar vărsat. Era în toate lucrurile cele fecioreşti, iar vederea ei era chipul desăvârşirii celei dinăuntru. Adevărat model de milostivire şi bunătate.

CU ÎNGERII ŞI SERAFIMII:

Dar ştiţi voi oare că Fecioara cu chipul precum grăuntele de grâu şi cu ochii precum măslina afară de chinurile naşterii a trecut prin toate suferinţele omeneşti?...
O icoană ne-o înfăţişează fugind pe un asin tocmai în pustiile Egiptului de frica lui Irod, care căuta să-i omoare Pruncul. O alta, ne zugrăveşte traiul cel de fiecare zi al sfintei familii: Maica Precista torcând de zor ca să pregătească Fiului cămaşa pentru care ostaşii au aruncat sorţii, dreptul Iosif cioplind lemnul, ca să poată hrăni pe Maica Preacurată şi pe Prunc, iar copilul Iisus potrivind lucrul lemnului cu ferăstrăul şi dalta.
Însă cea mai puternică şi de neîntrecut durere a sa a fost însă, răstignirea Fiului său. Se cuvenea, dar, ca Maica îndurată să primească plata ostenelilor şi încercărilor ei, mai cu seamă că de la Înălţarea Fiului Său la cer ardea inima într-însa de dor şi aşteptare.
Apropiindu-se, dar, clipa mutării ei la cele cereşti, i-a trimis Fiul Său şi Dumnezeul nostru blândă vestire prin Arhanghelul Gavriil despre această mutare şi ramură de finic prea-luminoasă i-a dat ei, spre încredinţare, de care vestire bucurându-se Născătoarea, s-a suit în muntele Măslinilor, îndeosebi să se roage. Şi s-au închinat ei, până la pământ, pomii şi verdeţurile, lacrimi de rouă picurând din mugurii lor, pentru despărţirea ce avea să vină. Şi voind ea să-şi ia rămas bun şi de la prea sfinţii apostoli, în toată lumea răspândiţi, a trimis Dumnezeu nor luminos şi ia adunat de la margini şi lângă patul Maicii i-a aşezat, ca să jelească cu durere şi cu cinste să îngroape preacuratul său trup. Şi s-a veselit Preasfânta că i-a văzut şi cu vorbe bune i-a încurajat. Apoi le-a spus ca cele două haine ale sale să le dea de pomană la două văduve sărace, apoi şi-a dat sufletul în mâinile Dumnezeului şi Fiului său. Apoi, cu laude şi cântări a fost aşezată în mormânt lângă muntele Eleonului, satul Ghetsimani.
Vrând însă Bunul Dumnezeu să descopere oamenilor că n-a dat stricăciunii vasul cel ales în care El sălăşluise, a rânduit ca Toma Geamănul să nu poată fi prezent la prohodul Preacuratei Maici. Şi, pentru aceasta, apostolii au deschis mormântul pentru ca să vadă şi Toma preacuratul său trup. Însă, mirare mare i-a cuprins, căci nu au dat acolo decât peste giulgiurile de înfăşurare, trupul Maicii Domnului fiind luat la cer de către Fiul său.
Iar acum cu îngerii şi serafimii locuieşte îndulcindu-se de vedere Fiului său şi Dumnezeului nostru. Sălăşluieşte pe scaunul dumnezeieştii slave ca o Împărăteasă a cerului şi a pământului, mai presus de toată zidirea, precum bie spune şi David proorocul: ,,Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, în veşmânt aurit îmbrăcată şi prea înfrumuseţată” (Ps. 44, 11)

ÎN CER ŞI PE PĂMÂNT:

Mutându-se la viaţa cea nouă, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu ne-a părăsit. Şi cu aceeaşi dragoste şi râvnă, cu aceeaşi neînvinsă blândeţe şi smerenie, împărăţeşte cerul şi pământul deopotrivă. Ba, pe cât ne spun nenumăratele sale minuni, cu îndoită putere mijloceşte către Fiul său pentru noi oamenii şi îmblânzeşte dreptele Sale judecăţi asupra păcatelor noastre.
De câte ori nu a plecat ai săi genunchi în faţa Tronului Ceresc pentru obidiţii ce cad în cursele vrăjmaşului?!
Căci cunoaşte foarte bine cu ce greutăţi se luptă sărmanii oameni.
Din câte robii, blesteme şi boli n-a scos şi izbăvit pe copilaşii neamului omenesc?! Căci ,,sabie a trecut prin inima ei” atunci când a fost răstignit Fiul ei.
Ce n-a iertat ea şi cu ce neasemănate puteri nu a luptat ea pentru copilele şi fetele ce au alergat la Sfântul său Acoperământ?!
Cu ce grabă şi bucurie nu aleargă şi astăzi în sprijinul creştinilor ce o roagă, plâng şi se cuceresc ei; postesc, nădăjduiesc şi se închină cu credinţă icoanei ei şi cu vrednicie serbează sfintele sale pomeniri?!
De al tău sprijin să nu ne lipseşti niciodată, Preacurată Maica lui Dumnezeu!

MERINDE pentru SUFLET- Mitropolitul Firmilian Marin, Mitroplitul Olteniei

[cristiboss56]

În 1654, în timpul epidemiei de ciumă, Icoana a fost mutată la Moscova, iar cei ce s-au rugat în fața ei au scăpat de moarte. Numeroasele copii ale Icoanei confirmă cinstirea deosebită pe care o are.



În anul 1622 șahul persan Abbas (numit Abbas cel Mare) a cucerit Georgia. Multe odoare sfinte au fost furate, și multe dintre ele au fost vândute în Persia negustorilor ruși. Astfel, Icoana Maicii Domnului din Georgia a ajuns la un negustor pe nume Ștefan, care a păstrat-o cu sfințenie.

În Yaroslavl, negustorul Gheorghe Lytkin, în slujba căruia era trimis Ștefan în Persia, a avut o descoperire într-un vis despre obiectul sfânt găsit de Ștefan, și i-a poruncit acestuia să-l trimită la mănăstirea Chernogorsk, din episcopia Arkhangelsk, fondată în 1603.

Când Ștefan s-a întors în 1629 și i-a arătat Icoana lui Gheorghe Lytkin, acesta și-a amintit de viziunea lui, și a mers la periferia Dvinei unde se află mănăstirea Chernogorsk (numită astfel pentru că a fost construită într-un loc abrupt și întunecos, numit în vechime „muntele negru”; mai târziu, mănăstirea și-a schimbat numele în Krasnogorsk.)

Icoana a fost preamărită acolo prin minuni. În 1654, în timpul epidemiei de ciumă, Icoana a fost mutată la Moscova, iar cei ce s-au rugat în fața ei au scăpat de moarte. Numeroasele copii ale Icoanei confirmă cinstirea deosebită pe care o are.

În 1658, cu binecuvântarea Patriarhului Nicon, a fost stabilită o zi de sărbătoare anuală pentru Icoana Maicii Domnului din Georgia, ziua de 22 august. Slujba a fost scrisă în 1698 și tipărită în Moscova sub supravegherea lui Theodor Polykarpov.

[cristiboss56]

sursa: http://oca.org



Sărbătorită pe 24 august, Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei” a fost numită așa deoarece a fost pictată de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei (+ 21 decembrie 1326), în vremea în care a fost egumen la Mănăstirea Ratsk, lângă Volinia.
Sărbătorită pe 24 august, Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei” a fost numită așa deoarece a fost pictată de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei (+ 21 decembrie 1326), în vremea în care a fost egumen la Mănăstirea Ratsk, lângă Volinia. În timpul unei vizite la Mănăstirea Ratsk, a Sfântului Maxim, Mitropolit al Kievului și a întregii Rusii (+ 06 decembrie 1306), Sfântul Petru i-a oferit această Icoană în dar. Mitropolitul a luat-o la Vladimir, la Klyazma, unde se afla catedrala lui.
La moartea Sfântului Maxim, egumenul Gherontie, care a dorit să devină noul mitropolit, a intenționat să ofere această Icoană, Patriarhului Atanasie al Constantinopolului (24 octombrie). Călătoria egumenului Gherontie a fost însă amânată de o furtună mare. În timpul acestei furtuni, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat și a spus: „Demnitatea de episcop nu va fi acordată ție, ci mai degrabă celui care a pictat Icoana mea.”
Când a ajuns înaintea Patriarhului Atanasie, Sfântul Petru era deja în Constantinopol și fusese sfințit ca mitropolit. Patriarhul i-a dat Icoana Sfântului Petru rostind cuvintele: „Ia sfânta Icoană a Maicii Domnului, pe care ai pictat-o cu mâinile tale; pentru acest motiv, Însăși Pururi Fecioara ți-a dat acest dar, și a prevestit calea ta.”
Sfântul Petru a luat Icoana la Vladimir, iar atunci când sediul mitropolitan a fost transferat la Moscova, în anul 1325, Icoana a fost așezată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, ca icoană mare a altarului.

[cristiboss56]

sursa: http://oca.org



...dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului.

Arătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej este sărbătorită pe 24 august.
Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-o dată a zis uncenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată.” Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!”
Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie, și dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului. Ea i-a zis lui: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l şi acoperindu-l”. După ce a spus acestea Maica Domnului s-a făcut nevăzută.
Sfântul, a fost cuprins de frică și de cutremur mare, dar venindu-și în sine după o perioadă de timp, a aflat pe ucenicul său zăcând de frică, ca mort, și l-a ridicat. “Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie de vreme ce duhul meu numai puţin de nu s-a despărţit de trupeasca-mi legătură, pentru vedenia cea strălucită?” a întrebat el. Iar sfântul se bucura cu sufletul şi faţa lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: “Aşteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”.
După puțin timp, Sfântul Serghie a chemat pe doi dintre ucenicii săi, Sfinții Isaac și Simon, și le-a spus cum a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii şi despre promisiunea făcută lui. Apoi, împreună au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea la viziunea divină.
Arătarea Maicii Domnului la chilia Sfântului Serghie, unde în prezent e camera Serapionov, a fost într-una din zilele de vineri din postul Nașterii Domnului, din anul 1385. Sărbătoarea vizitei Maicii Domnului și a promisiunii ei, la Mănăstirea Sfânta Treime a fost păstrată cu evlavie de către ucenicii Sfântului Serghie.
La data de 5 iulie 1422, Sfintele Moaște ale Sfântului Serghie au fost descoperite întregi și nestricate, iar la scurt timp, o icoană a arătării Maicii Domnului a fost așezată pe mormântul Sfântului. Icoana a fost cinstită cu mare respect.
În anul 1446 Marele Cneaz Vasile (1425-1462), a fost asediat la Mănăstirea Sfânta Treime de către armatele Cnezilor Dimitrie Shemyaka și Ioan din Mozhaisk. El s-a baricadat în Catedrala Sfintei Treimi, și când a auzit că este căutat, el a luat icoana Arătării Maicii Domnului și s-a întâlnit cu Cneazul Ioan la ușile bisericii din partea de sud, zicând: „Frate, am sărutat Dătătoarea de Viață Cruce și această Icoană a Dătătoarei de Viață Treimi, la acest mormânt al făcătorului de minuni Serghie, care nu intenționează, nici nu dorește răul oricărui dintre frații noștrii, și dintre noi. Acum, nu știu ce se va întâmpla cu mine aici.”
Călugărul Ambrozie, a reprodus Icoana Arătării Maicii Domnului Sfântulului Serghie, sculptată în lemn (pe la mijlocul secolului al XIV-lea).
Țarul Ivan cel Groaznic a luat Icoana Arătării Maicii Domnului în campania sa de la Cazan (1552). Cea mai vestită icoană, pictată în anul 1558, a fost cea a iconomului Lavrei Sfintei Treimi – Serghiev, Eustațiu Golovkin, având rama făcută din racla de lemn a Sfântului Serghie, care a fost dată la o parte în anul 1585, când moaștele Sfântului au fost mutate într-o raclă de argint (14 august).
Prin această Icoană, Maica Domnului a protejat în mod repetat armata rusă. Țarul Alecsei Mihailovici (1645-1676) a luat-o în campania poloneză în 1657. În anul 1703, Icoana a participat la toate campaniile militare împotriva regelui suedez Carol al XII-lea, iar în 1812 Mitropolitul Platon a trimis-o la Moscova ca donație militarilor. Icoana a fost purtată în războiul ruso-japonez din 1905, și în timpul primului război mondial, în 1914, aceasta a fost în casa comandantului de căpetenie.
O biserică a fost construită peste mormântul Sfântului Mihail, iar când a fost sfințită pe 10 decembrie 1734, a fost numită în cinstea Arătării Maicii Domnului și a Sfinților Apostoli Sfântulului Serghie de Radonej.
La data de 27 septembrie 1841, biserica a fost restaurată și resfințită de Mitropolitul Filaret al Moscovei, care a spus: „Prin harul Preasfântului și Preasfințitului Duh, restaurarea acestui templu este acum realizată, închinată înainte de noi în cinstea aducerii-aminte a Arătării Doamnei noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a fost la poarta Sfântului Serghie, la care Sfântul Mihail a fost de asemenea martor ocular.”
Sărbătorirea acestui eveniment, este marcată pe bună dreptate de sfințirea unei Biserici. Toată această mănăstire este o aducere aminte a minunatei vizite. Prin urmare, intenția sa, în decursul veacurilor este să continue împlinirea făgăduinței vizitatorului ceresc: „Acest loc va dăinui!”
În amintirea vizitei Maicii Domnului la Mănăstirea Sfânta Treime – Serghiev, Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cântat în zilele de vineri, și o slujbă specială în cinstea Arătării Maicii Domnului este săvârșită la mănăstire pe 24 august, în a doua zi a odovaniei Praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

[cristiboss56]

Parintele Arsenie: “Maica Domnului e suparata pe aceia care nu-i cer nimic”

http://preasfantafecioaramaria.wordpress.com/

[cristiboss56]

BRÂUL MAICII DOMNULUI, COMOARA DE MARE PREŢ A VATOPEDULUI

Cea mai mare comoară a Vatopedului o reprezintă Brâul Maicii Domnului, ţesut din păr de cămilă (Irinarh Şişman, care l’a văzut îndeaproape, „cu binoglu”, spune că „e din două bucăţi şi îi ţesut din aţe de păr de cămilă, şi în mijloc îi cusut cu aţe de aur de mâna împărătesei Zoi, care au primit tămăduire de la acest sfânt brâu”) chiar de către cea care a luat în pântecele ei pe Cel necuprins, spre mântuirea noastră.

Dăruit în chip minunat apostolului Toma, care venea prin văzduh către locul unde fusese înmormântată, el a fost în acest chip şi semn al ridicării Preacuratei la cer. Pentru o vreme, brâul sfânt a rămas în Ierusalim şi tot aici s’a întors, graţie credinciosului împărat Theodosie cel Mare (379-395), după ce un timp a zăbovit în Cappadocia. Cel care l’a adus la Constantinopol în anul 395, a fost tocmai Arcadius, fiul lui Theodosie cel Mare şi cel despre care se spunea că a fost salvat dintr’o furtună pe mare, chiar de Maica Domnului (Vatos-paediou – copilul din tufişuri). A fost păstrat în Nea Roma de mai multe biserici: mai întâi în cea a Sfinţilor Apostoli, apoi în ctitoria împărătesei Pulcheria, Vlaherne (până în timpurile lui Justinian aici s’a aflat la loc de cinstire împreună cu „broboada, acoperământul capului” – de la care vine sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului din 1 octombrie), Chalkopatri (de la anul 565) şi Hagia Sophia. Zoë, soţia lui Leon cel Înţelept (886-912), a fost vindecată de duhuri necurate prin puterea acestui sfânt brâu („Zoi, avea boala epilepsiei şi s’a închinat la sfântul brâu, puindu’l pre ea şi s’a făcut sănătoasă”) şi în semn de preţuire şi recunoştinţă, l’a cusut cu fir de aur şi l’a reaşezat în racla în care’l pusese Arcadius (eveniment marcat în calendarul ortodox la 31 august).

Vlahii şi bulgarii lui Ioniţă Caloian iau din Constantinopol nepreţuita cingătoare a Maicii Domnului („biruind pe Alexios Angelos al III-lea, ca recompensă de despăgubire a luat… cinstitul brâu”), pentru ca aceasta să fie dăruită în veacul următor mănăstirii Vatopedou, de către cneazul sârbilor Lazăr I Hrebeljanović 1372-1389 („Lazăr, cu adjutorul lui Dumnezeu, regele Sîrbiei şi împărat al grecilor, dăruiesc această sfântă cruce cu brâul Maicii Domnului monastirei Vatopedului, a împărăţiei mele anul 1389”, scrie pe dosul unei cruci păstrate în mănăstire.). Se pare însă că basileul Ioan VI Kantakuzenos (1347-1354) – monahul Ioasaf de mai târziu, apărătorul isihasmului şi al sfântului Grigorie Palamas (pe care l’a şi răscumpărat din robia turcească!) – şi nu craiul sârb, a adus cele trei părţi ale brâului Maicii Domnului spre păstrare vatopedinilor. Eruditul monarh şi monah avea să moară la Mistra în 1383, însă nepreţuita cingătoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, n’avea să mai părăsească sfânta mănăstire athonită, decât pentru binecuvântate pricini (cum a fost cea în care a îndepărtat ciuma din 1813 de pe pământurile Valahiei, sau holera din imperiul otoman, la 1871).

Două părţi mai mici ale brâului au fost dăruite la 1522, mănăstirii de maici Kato Xenias (din eparhia Volosului), bucata cea mai mare fiind păstrată şi astăzi la Vatopedu într’un sipet de argint, frumos lucrat de meşterii Ungro-Vlahiei secolului al XVIII-lea. Marea preţuire pe care au arătat’o dintotdeauna românii acestui veşmânt al Fecioarei Maria s’a materializat într’un paraclis cu hramul „Brâului Maicii Domnului”, zidit în mănăstirea athonită de binecredinciosul voievod Neagoe Basarab în timpul domniei sale (1512-1521), refăcut apoi, tot cu danii româneşti la 1796 şi înzestrat în veacul al XIX-lea cu o remarcabilă catapeteasmă nouă.

[cristiboss56]

sursa: http://oca.org



...dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului.

Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-o dată a zis uncenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată.” Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!”
Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie, și dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului. Ea i-a zis lui: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l şi acoperindu-l”. După ce a spus acestea Maica Domnului s-a făcut nevăzută.
Sfântul, a fost cuprins de frică și de cutremur mare, dar venindu-și în sine după o perioadă de timp, a aflat pe ucenicul său zăcând de frică, ca mort, și l-a ridicat. “Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie de vreme ce duhul meu numai puţin de nu s-a despărţit de trupeasca-mi legătură, pentru vedenia cea strălucită?” a întrebat el. Iar sfântul se bucura cu sufletul şi faţa lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: “Aşteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”.
După puțin timp, Sfântul Serghie a chemat pe doi dintre ucenicii săi, Sfinții Isaac și Simon, și le-a spus cum a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii şi despre promisiunea făcută lui. Apoi, împreună au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea la viziunea divină.
Arătarea Maicii Domnului la chilia Sfântului Serghie, unde în prezent e camera Serapionov, a fost într-una din zilele de vineri din postul Nașterii Domnului, din anul 1385. Sărbătoarea vizitei Maicii Domnului și a promisiunii ei, la Mănăstirea Sfânta Treime a fost păstrată cu evlavie de către ucenicii Sfântului Serghie.
La data de 5 iulie 1422, Sfintele Moaște ale Sfântului Serghie au fost descoperite întregi și nestricate, iar la scurt timp, o icoană a arătării Maicii Domnului a fost așezată pe mormântul Sfântului. Icoana a fost cinstită cu mare respect.
În anul 1446 Marele Cneaz Vasile (1425-1462), a fost asediat la Mănăstirea Sfânta Treime de către armatele Cnezilor Dimitrie Shemyaka și Ioan din Mozhaisk. El s-a baricadat în Catedrala Sfintei Treimi, și când a auzit că este căutat, el a luat icoana Arătării Maicii Domnului și s-a întâlnit cu Cneazul Ioan la ușile bisericii din partea de sud, zicând: „Frate, am sărutat Dătătoarea de Viață Cruce și această Icoană a Dătătoarei de Viață Treimi, la acest mormânt al făcătorului de minuni Serghie, care nu intenționează, nici nu dorește răul oricărui dintre frații noștrii, și dintre noi. Acum, nu știu ce se va întâmpla cu mine aici.”
Călugărul Ambrozie, a reprodus Icoana Arătării Maicii Domnului Sfântulului Serghie, sculptată în lemn (pe la mijlocul secolului al XIV-lea).
Țarul Ivan cel Groaznic a luat Icoana Arătării Maicii Domnului în campania sa de la Cazan (1552). Cea mai vestită icoană, pictată în anul 1558, a fost cea a iconomului Lavrei Sfintei Treimi – Serghiev, Eustațiu Golovkin, având rama făcută din racla de lemn a Sfântului Serghie, care a fost dată la o parte în anul 1585, când moaștele Sfântului au fost mutate într-o raclă de argint (14 august).
Prin această Icoană, Maica Domnului a protejat în mod repetat armata rusă. Țarul Alecsei Mihailovici (1645-1676) a luat-o în campania poloneză în 1657. În anul 1703, Icoana a participat la toate campaniile militare împotriva regelui suedez Carol al XII-lea, iar în 1812 Mitropolitul Platon a trimis-o la Moscova ca donație militarilor. Icoana a fost purtată în războiul ruso-japonez din 1905, și în timpul primului război mondial, în 1914, aceasta a fost în casa comandantului de căpetenie.
O biserică a fost construită peste mormântul Sfântului Mihail, iar când a fost sfințită pe 10 decembrie 1734, a fost numită în cinstea Arătării Maicii Domnului și a Sfinților Apostoli Sfântulului Serghie de Radonej.
La data de 27 septembrie 1841, biserica a fost restaurată și resfințită de Mitropolitul Filaret al Moscovei, care a spus: „Prin harul Preasfântului și Preasfințitului Duh, restaurarea acestui templu este acum realizată, închinată înainte de noi în cinstea aducerii-aminte a Arătării Doamnei noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a fost la poarta Sfântului Serghie, la care Sfântul Mihail a fost de asemenea martor ocular.”
Sărbătorirea acestui eveniment, este marcată pe bună dreptate de sfințirea unei Biserici. Toată această mănăstire este o aducere aminte a minunatei vizite. Prin urmare, intenția sa, în decursul veacurilor este să continue împlinirea făgăduinței vizitatorului ceresc: „Acest loc va dăinui!”
În amintirea vizitei Maicii Domnului la Mănăstirea Sfânta Treime – Serghiev, Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cântat în zilele de vineri, și o slujbă specială în cinstea Arătării Maicii Domnului este săvârșită la mănăstire pe 24 august, în a doua zi a odovaniei Praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

[cristiboss56]

ICOANA MAICII DOMNULUI „RUGUL APRINS"




Prima Icoană a „Rugului aprins" se presupune a fi fost pictată la mânăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, dat fiind faptul că altarul acestei biserici este ridicat pe rădăcina rugului străvechi, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu. Icoana îl cuprinde pe Profetul Moise, descălţat de sandale, înaintea rugului care nu se mistuia în flăcări, precum toate icoanele „Rugului aprins" („Neopalimaia Kupina") mai vechi. Data de sărbătorire din 4 septembrie, pentru Icoana „Rugului aprins", existentă în sinaxarele ruse, a fost stabilită în cinstea Sfântului Profet Moise, celebrat în această zi de toate Bisericile Ortodoxe, cel care s-a învrednicit să vadă rugul nears, simbol al mântuirii oamenilor prin Fiul lui Dumnezeu întrupat din Pururea Fecioara Maria.De la Sinai, tipul Icoanei s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, pe parcursul vremii devenind din ce în ce mai complex. În prezent, o icoană făcătoare de minuni „Neopalimaia Kupina" se află la Moscova, chiar în biserica Rugului aprins (nears).
Realizarea Icoanei „Rugul aprins" are la bază relatarea biblică a Vechiului Testament, despre minunea rugului în flăcări, care nu ardea:„Şi depărtându-se (Moise) odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia." (Ieşire 3, 1-2; vezi şi 3, 3-6) Din mijlocul rugului i-a vorbit Dumnezeu Însuşi, Moise acoperindu-şi faţa şi descălţându-se de sandale, în semn de respect, după cum i s-a poruncit. Moise a fost înştiinţat că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană, iar Domul i-a spus numele Său: „Eu sunt Cel ce sunt". (Ieşire 3, 14)
Biserica a considerat dintotdeauna imaginea rugului nears ca prefigurare a Maicii Domnului - Theotokos, care Îl naşte pe Mântuitorul lumii, rămânând Fecioară şi după naştere. Această idee a pătruns şi în imnele bisericeşti, dar şi în iconografie. „Aşa cum rugul arde şi nu este ars, asemenea Fecioara Te-a născut pe Tine", cântă biserica noastră.
În ceea ce priveşte Icoana, aceasta cuprinde o stea cu opt colţuri, în centrul căreia se află Maica Domnului cu Pruncul. Patru dintre colţurile stelei sunt roşii, sugerând focul, iar patru sunt verzi, sugerând rugul păstrat neatins de foc. Pe fiecare colţ al stelei este zugrăvit ceva: pe cele roşii, simbolurile biblice ale celor patru evanghelişti: îngerul (Sfântul Evanghelist Matei), leul (Sfântul Evanghelist Marcu), boul (Sfântul Evanghelist Luca) şi vulturul (Sfântul Evanghelist Ioan), după cum sunt indicate la Iezechiel 1, 10 şi în Apocalipsă 4, 7.
Ei sunt închipuiţi în jurul Maicii Domnului, pe colţurile roşii, întrucât sunt cei care au scris despre viaţa lui Hristos, Cel plămădit în pântecele „nears" de focul dumnezeiesc, al Fecioarei Maria.
În colţurile verzi ale stelei sunt reprezentaţi Sfinţi îngeri, a căror împărăteasă este Născătoarea de Dumnezeu.
Cu timpul, Icoana a devenit din ce în ce mai complexă. Pe margine au apărut (în afara stelei): într-o parte, Proorocul Moise, Sfinţi arhangheli şi rugul (Ieşire 3, 2); în alt colţ Profetul Isaia şi serafimi cu cărbunele aprins din profeţia sa (Isaia 6, 7); în altul, Profetul Iezechiel şi poarta prin care numai Domnul poate intra, profeţie a acestuia (Iezechiel 44, 2) şi în ultimul colţ, patriarhul Iacob cu scara sa (Facere 28, 12). Maica Domnului ţine, în centru, scara lui Iacob de dimensiuni micşorate, care urcă de la pământ la cer, pe cei credincioşi. În unele reprezentări iconografice ale acestui tip apare şi „mlădiţa lui Iesei" (Isaia 11, 1), mai exact arborele genealogic al Mântuitorului din care răsare „Vlăstarul" divin.
Se cunoaşte o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn. În mijlocul focului, o bătrână stătea în faţa casei sale, ţinând în mână o Icoană „Rugul aprins". A doua zi, s-a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte arseseră din temelii. Acest lucru explică faptul că Icoana este considerată ocrotitoare de incendii.
Există o slujbă specială în cinstea acestei Icoane, la începutul căreia se menţionează: „Această slujbă este cântată la Muntele Sinai, ori de câte ori este vreme de furtună". Precizarea e motivată de faptul că Icoana „Rugul aprins" ocroteşte şi de trăznete, nu numai de incendii.„

Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
aşa S-a zămislit, S-a întrupat,
Cel ce a păzit nevătămat!
trupul Rugului de pară.
Cuvânt de rostit S-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeul cel nevăzut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Faţa Frumuseţii cereşti
Chipul cel nemărginit
pe Sine S-a încăput
cu măsură S-a măsurat
şi aievea Cel nenumit
aici, printre noi S-a arătat..."

(fragment din „Imnul Acatist la rugul aprins al Maicii Domnului", Ieroschimonah Daniil – Sandu Tudor)

[cristiboss56]

SURSA :http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2112.htm

Legea ontologica a omului, sub forma uneia dintre cele mai stranii si milenare mosteniri de imagine, o avem inchisa in acel "chip si asemanare dumnezeiasca" pe care mereu auzim ca trebuie sa le aducem Lumii.
Aceasta lege, cand voim mai ales la femeie sa o descoperim, oglindita ca drept rostul si chemarea ei - (si, fara indoiala, rostul acopera chipul, iar asemanarea este chemarea) legea aceasta ne aduce prin femeie o mai limpede vadire, o mai puternica dovada despre acea contradictie totala si fundamentala a vietii.

Dintr-un principiu antitetic si cu totul de temelie, femeii i se cere sa fie in acelasi timp atat iubita de-a pururi si fara de prihana, cat si mama cea rodnica si de cuviinta. Cum se vede, la randul sau, femeia trebuie sa fie o adevarata cruce, crucea pasivitatilor pozitive.
Si aici un corolar de la sine inteles al acestei fundamentale si functionale pasivitati: femeia va fi, totdeauna, mai curand robita de simturile si patimile ei decat hipnotizata de gandirea pura sau vointa de putere.Astfel, ca o indreptatita parafrazare a nu stiu carui ganditor apusean, se poate spune ca, daca barbatul este o biruinta a inteligentei printr-o vinovata nesocotinta a trupului, in schimb femeia este biruinta trupului printr-o vinovata nesocotinta a spiritului. Sa nu ne miram dar, daca o vedem mai carnala pe femeie, mai adanc inradacinata in vital decat barbatul.Si e firesc ca ea sa fie mai refractara atat fata de valorile superioare, cat si de dinamica spiritului creator. Fiindca femeia, in privinta acestor esentiale si cardinale cerinte, intampina in ea insasi piedici si inertii mai mari, tocmai de aceea, desavarsirea si implinirea ca om a femeii, cuprinzand in sine atat de tragice sovairi si zvarcoliri, sunt mai vrednice de luat in seama, ca unele ce impun schimbari si innoiri mai eroice, si prin aceasta sunt inca mai cutremuratoare, mai vadite si mai usor de descoperit, precum si mai cuceritoare sufleteste pentru noi toti.
Viata, intr-adevar fara de prihana, printre femei, e mult mai rara decat ne inchipuim, dar cand se infaptuieste, ea este o biruinta covarsitoare, mai vrednica de bucurie decat oricare alta si mai doveditoare decat orice dovada. Dovada Maicii Domnului e dumnezeiasca neprihanire care a atins absolutul Sfintei intrupari.

V-ati intrebat mai cu grija vreodata de ce in piscul cel de sus al Neamului omenesc a fost asezata o fecioara, acea davidica Sfanta Maria?
Iat-o, si-a deschis launtric inima si palmele spre rugaciune in cea mai desavarsita primire, suita prin plecaciunea ei in pasivitatea celei mai inalte rapiri.

V-ati straduit vreodata sa urmariti cu un inteles ceva mai destoinic toata calea aceasta asa de lunga care s-a adunat in vrednicia unui trup atat de plapand?

Intelegeti cumva, cum spune cucernicul Ilie Miniat, chinul acesta omenesc "care a obosit cerurile timp de cincizeci de veacuri cu rugaciuni fierbinti" si raul acesta lucrator de "neintrerupte lacrimi" ale suspinatoarei noastre firi care a silit pantecul sterp al Anei de a odraslit o fecioara vrednica de intruparea lui Dumnezeu? Trebuie sa intelegem bine ca legenda aceasta este adevarata, s-a petrecut aievea printre noi, cu o putere reala nemaiinchipuita.

V-ati pus la incercare macar gandul sa aflati nemasurata truda si lupta omeneasca care e cuprinsa in ea? Cata cucerire de sine, cata rabdare, cata nadejde impotriva nadejdii si cata asternere de smerenie si bataie de frunte a trebuit sa se impreune ca sa dea nastere acestei flori a inaltimilor duhului care este Fecioara cea pusa la adapost in tacerea Sfintei Sfintelor a Templului din Ierusalim ?

Si inca o intrebare mai ascutita si mai tare: Cum oare, sa fie doar o nebuna saltare, o zadarnica pornire si un avant plin de galagie stearpa, ce de prisos s-au nascut numai dintr-o mincinoasa si usuratica incantare omeneasca, toate aceste uriase comori de lauda si litanie de irmos si condac, de icos si canon, de paraclis si acatist si inca mai departe tot muntele acela sfant de inaltimi liturgice, zborul acela de stih si melodie de tot felul al Sfintelor Slujbe pe care atatia melozi, si sfinti imnologi, si psalti, si corifei, si protopsalti, si dascali si toate acele glasuri de altar, de strana si amvon, care necurmat si de veacuri au rodit si s-au adaugat in Biserica mai mult decat oricine - afara de Marele Dumnezeu si Domnul nostru, intru mareata si sfanta proslavire a Sfintei Mirese si Fecioare, Doamna Cerului si a Pamantului, Sfanta Maria ?
(Extrase din: Arhim.Sandu Tudor - Mari duhvnici despre Maica Domnului, ed.Eikon 2003)
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2112.htm