Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei !

[cristiboss56]

sursa: http://oca.org


„Da, mă aflu acolo. Tu mă vei vedea la Valaam” După aceasta viziunea a dispărut, dar acum că Maica Domnului mi-a vorbit a fost ca și cum o piatră a fost ridicată de pe inima mea. Mintea mea s-a liniștit, și toate temerile mele s-au spulberat.
A doua zi, vaporul a venit și am plecat cu bucurie în călătoria mea. Bătrânele care stăteau lână mine au început să-mi ofere mâncare și băutură, una o pâine, alta o un ceai, încă una o cafea, așa că nu am fost lipsită de nimic tot drumul. A fost o călătorie frumoasă. Singura problemă a fost că picioarele m-au durut foarte tare din cauză că vasul se clătina. La Valaam nu era doar sărbătoarea anuală a Sfinților Serghie și Gherman, ci se punea și piatra de temelie pentru noua biserică. Era un număr foarte mare de pelerini acolo, și deasemenea Marele Duce Vladimir Alexandrovici, și soția sa, Ducesa. Erau mulțimi de oameni de pretutindeni.
Odată ce am ajuns și m-am odihnit după călătoria obositoare, m-am îndreptat spre mormântul Sfinților Serghie și Gherman și m-am rugat cu ardoare acolo, astfel încât lacrimile curgeau șiroaie din ochii mei. I-am rugat pe sfinți, care sunt bineplăcuți înaintea Domnului, să mă ajute, să-mi dăruiască, păcătoasă așa cum sunt, alinare în boala mea. Am folosit ultimele monede pe care le-am avut, pentru un mic pomelnic și o rugăciune, așa că nu mi-a mai rămas nimic, decât douăzeci de copeici și biletul de întoarcere.
Privegherea a avut loc în Biserica Adormirii Maicii Domnului, iar înghesuiala era atât de mare încât cu boala mea, nu am avut nicio șansă de a-mi croi drum prin biserică. Așa că a trebuit să stau la intrare.
A doua zi a trebuit să mă întorc acasă. Mi-ar fi plăcut să mai rămân acolo și să mă rog, dar nu am putut, deoarece chiar și câteva zile în plus ar fi costat atât de mult, încât nu aș fi avut bani pentru biletul de întoarcere acasă.
Chiar înainte ca nava să fie pe punctul de a pleca, o forță nevăzută a început să mă conducă înapoi la Biserica Adormirii Maicii Domnului pentru a mă ruga încă odată. Deși mă temeam că o să pierd vaporul, nu m-am împotrivit vocii interioare care mă călăuzea să intru în biserică, așa că mi-am adunat toate puterile și practic am alergat înapoi acolo.

Natalia Andreevna a relatat această istorisire despre viziunile ei pe 7 august 1897. Ea a fost scrisă pe 26 iulie 1898.


<< VA URMA >>

[cristiboss56]

sursa: http://oca.org


De îndată ce am pășit în biserică, involuntar m-am uitat în partea stângă și am stat privind fix spre colț. Picioarele mele au slăbit, și cu siguranță aș fi căzut dacă nu ar fi fost balustrade lângă scările care duc sus în biserică.
Eram surprinsă și nedumerită deoarece asistam la un miracol. Agățată pe stâlpul din stânga ușii, într-o ramă aurie, Maica Domnului se uita la mine. Și mai mult decât atât, am recunoscut în Ea, înfățișarea care mi-a apărut într-un vis în ajunul plecării mele spre Valaam, și care a întărit sufletul meu păcătos pentru pelerinaj. Nu îmi puteam lua ochii de pe Icoană și am devenit foarte convinsă că aceasta era la fel cu Măicuța dragă care a fost mult milostivă, ca să-mi apară într-un vis. Am recunoscut fața Ei radiantă și privirea-i milostivă. Chiar și îmbrăcămintea ei este la fel, și chiar ținea Pruncul în același fel cum am văzut în visul meu.
Imediat ce mi-am amintit toate acestea, am vrut să fac o rugăciune de mulțumire Maicii Domnului și să-i sărut icoana sfântă, pentru ca Ea, mijlocitoarea noastră, să primească rugăciunile mele, ale nevrednicei. Sirena navei a sunat în depărtare, anunțându-și plecarea, iar icoana era așezată atât de sus, încât era imposibil pentru mine să o sărut. De-abia am avut timp să cumpăr o lumânare cu ultimele mele douăzeci de copeici și să o aprind în fața icoanei. Apoi, cu lacrimi în ochi, a trebuit să plec spre navă.
Acesta a fost pelerinajul în care mi-am recâștigat pacea sufletească. Dincolo de cuvinte, am fost foarte bucuroasă și nu pun la îndoială că a fost o minune pentru mine păcătoasa, deși m-am mâhnit de faptul că am văzut Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în ultimile minute dinaintea plecării de la Mănăstirea Valaam. Acest lucru s-a întâmplat evident după voia Ei.
La câteva zile după ce am ajuns înapoi în Käkisalmi am început sa mă simt mult mai bine. Am putut merge fără băț și șă fac mici treburi în jurul casei. M-am hotărât să revin la Mănăstire cu prima ocazie pentru a mulțumi lui Dumnezeu și Sfinților Părinți și cu siguranță să fac un acatist de mulțumire în fața Icoanei Maicii Domnului. Dar voia Domnului e alta.


Natalia Andreevna a relatat această istorisire despre viziunile ei pe 7 august 1897. Ea a fost scrisă pe 26 iulie 1898.


<< VA URMA >>

[cristiboss56]

sursa: http://oca.org


Doamna în a cărei casă locuiam s-a decis ca să se mute la țară, iar eu a trebuit să mă întorc la St. Petersburg și să ajung din nou la mila oamenilor buni de acolo. Anii au trecut. Viața mea a fost una grea, și a trebuit de multe ori să îndur foamea. Boala mea s-a agravat, și din nou a trebuit să merg ajutată de un băț. M-am rugat cu stăruință Maicii Domnului să mă ajute. Apoi, în 1896, la nouă ani după vizita mea la Valaam, într-o sâmbătă seara am venit acasa de la vecernie, mi-am spus rugăciunile și am mers la culcare. Din nou, am avut un vins. Maica Domnului mi-a apărut la fel ca prima dată, și mi-a spus: „Deci entuziasmul tău s-a domolit și ți-ai uitat promisiunea de a reveni la Valaam. Ai găsit calea, dar nu ai urmat-o.”
I-am răspuns: „Sunt săracă, nu am bani!”
„Pentru orice altceva găsești bani, dar nu si pentru asta. Ce păcat, aceasta este o dezamăgire pentru mine.” Maica Domnului suspină.
Am fost îngrozită de această viziune. Am supărat-o pe Măicuța noastră dragă. Ce să fac acum? Pe neașteptate am auzit că stăpâna casei la care lucrasem s-a întors recent la St. Petersburg, așa că m-am dus la ea și i-am spus regretul pe care-l am. Ea a venit din nou în ajutorul meu (Dumnezeu să-i acorde toată bunătatea Lui) și pe neașteptate mi-a dat cinci ruble. Cu acești bani am putut să merg din nou la Valaam.
De îndată ce am ajuns la Mănăstire, am mers la noua biserică și m-am închinat la mormântul Sfinților fondatori, și apoi la Biserica Adormirii Maicii Domnului pentru a mă ruga în fața Icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Icoana nu mai era în locul în care o văzusem prima dată, și spre marea mea mâhnire nu am găsit-o. Am început să-i întreb pe călugări unde se află Icoana, iar fostul iconom, părintele Evghenie m-a sfătuit să-l întreb pe părintele Pafnutie, care era responsabil cu toate icoanele. Nici măcar el nu mi-a putut spune exact unde se află Icoana Maicii Domnului care era înainte în Biserica Adormirii Maicii Domnului. Mi-a spus că el crede că a fost trimisă la Paraclisul Mănăstirii din ortrovul Vasili, din St. Petersburg. M-am întristat foarte tare pentru că n-am găsit-o pe Împărăteasa mea și am vărsat multe lacrimi amare în timp ce m-am rugat Maicii Domnului și Sfinților Serghie și Gherman ca să nu mă lase în păcatul meu.



Natalia Andreevna a relatat această istorisire despre viziunile ei pe 7 august 1897. Ea a fost scrisă pe 26 iulie 1898.


<< VA URMA >>

[cristiboss56]

sursa: http://oca.org


Am stat la Mănăstirea Valaam două săptămâni și jumătate căutând peste tot Icoana, dar nu am găsit-o. Sănătatea mea s-a deteriorat, iar sufletul meu era îngreuiat. În cele din urmă m-am întors la St. Petersburg și am sunat la paraclisul Mănăstirii Valaam din ostrovul Vasili, dar Icoana nu era acolo. Am fost copleșită de durere mai mult decât oricând.
A mai trecut un an, iar boala mea a început să se agraveze din ce în ce mai rău, că de-abia puteam merge chiar și cu un băț. Am făcut economie și am adunat treptat tot anul copeici pentru un nou pelerinaj la Mănăstirea Valaam. Am stabilit că voi merge de Sfântul Petru la Mănăstire ca să caut icoana Maicii Domnului încă odată.
Deși eram istoviă când am ajuns, m-am rugat stăruitor la Mormântul Sfinților fondatori și cu lacrimi în ochi am rugat-o pe Maica Domnului, ca Ea să-mi arate unde aș putea găsi icoana Ei binecuvântată. Și rugăciunea mea a primit răspuns.
În acea noapte am avut un alt vis. Se făcea că mergeam prin curtea mănăstirii, și am trecut pe lângă Biserica Sfântul Nicolae, care acum e abandonată. Plângeam și mă rugam la Maica Domnului „O Măicuță dragă, dacă aș putea să te mai văd încă o dată!”. Am fost foarte surprinsă, dar m-am dus la rugăciune.
Din nou, am auzit o voce, dar de data aceasta a fost a altcuiva: „De ce ești așa de tristă? Ce cauți?” M-am întors si am văzut un călugăr bătrân cu barba încărunțită, cu un culion albastru, stând în spatele meu.
„O caut pe Maica Domnului” i-am răspuns.
„Așteaptă! O vom găsi.”
„Cum o poți găsi tu atât de repede” am întrebat „când părintele Pafnutie a căutat timp de trei săptămâni, fără a o găsi?”
„El a căutat în locuri greșite, a uitat unde este Ea” spuse bătrânul călugăr.
L-am urmat până la o ușă. „Această ușă e încuiată!” i-am spus.
El a deschis-o. „Ea e aici.”
M-am uitat în interiorul bisericii, iar într-un colț, în mijlocul unui morman cu bucăți de mobilier și icoane vechi era Icoana Maicii Domnului, pe jumătate înfășurată într-o bucată de pânză de sac. Imediat am recunoscut Icoana pe care o căutam și am strigat cu voce tare: „Iat-o! Aici este Ea!”. Apoi celelalte femei care erau cazate cu mine în aceeași cameră m-au trezit.


Natalia Andreevna a relatat această istorisire despre viziunile ei pe 7 august 1897. Ea a fost scrisă pe 26 iulie 1898.


<< VA URMA >>

[cristiboss56]

sursa: http://oca.org
Dimineața m-am împărtășit. I-am spus părintelui Pafnutie visul meu și plângând l-am rugat să meargă ca să caute Icoana. După Liturghie am mers în paraclis, când deodată am văzut o mulțime de oameni care se grăbeau de la hotel la biserica. „Ce se întâmplă?” am întrebat. Mi-au spus că Icoana Maicii Domnului dispărută a fost găsită și ca va fi mutată în biserica mică. M-am dus în biserică, și am văzut Icoana pe treptele din fața catapetesmei.
„Este aceasta Icoana pe care ai vrut-o?” m-a întrebat părintele Pafnutie
„Da, aceasta este!” i-am răspuns.
„Așadar, să fiți mângâiați și să vă rugați la Maica Domnului.” a zis. L-am rugat să facă un acatist către Maica Domnului, și a făcut și o aghiasmă de asemenea, și a aprins o candelă în fața icoanei.
Ieromonahul Alipie citea un acatist lângă mormântul Sfinților Serghie și Gherman, și atunci mi s-a spus că el a fost cel care a pictat Icoana. Am mers la el și am făcut o metanie până la pământ în fața lui. Respirația mi se blocase în gât, și lacrimile îmi curgeau pe obraji de bucuria găsirii în cele din urmă a Icoanei Maicii Domnului care-mi apăruse mie, și i-am adus mulțumiri lui Dumnezeu cu toată inima mea pentru binecuvântarea nemaipomenită ce mi-o arătase.
Aghiasma a fost turnată într-o sticlă pentru mine, iar când am băut am simțit cum puterea mea a revenit. Am luat și puțin ulei din candelă și am dus în camera mea. Acolo mi-am uns mâinile și picioarele cu el. Durerea s-a redus, și pentru prima dată după mulți ani am putut să dorm liniștită. O săptămână mai târziu puteam merge fără băț.
După ce am mulțumit din toată inima Maicii Domnului pentru minunea pe care săvârșit-o pentru mine nevrednica, m-am întors la St. Petersburg. Am început să prind putere fără medicamente și, până la Paști mi-am revenit complet. Atunci am hotărât că ar trebui să cumpăr o candelă pentru icoană. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit să strâng opt ruble din puținul pe care îl aveam. Dar o candelă costa zece ruble. Atunci, o prietenă de-a mea, care cumpărase un bilet la loterie, mi-a promis, că în cazul în care va câștiga, îmi va da cele două ruble de care aveam nevoie. Ea a câștigat un ceas din aur, și astfel eu am putut cumpăra candela, pe care am trimis-o la Mănăstire. Mulți oameni m-au rugat să le dau o fotografie cu icoana. Acum sunt sănătoasă. Pot spăla și curăța podeaua și chiar am ajutat la adunat fânul la Mănăstirea Konevsky. Nu mai simt nicio durere în picioare. În total, durerea a durat doisprezece ani. La un moment dat nici nu mai puteam să-mi folosesc brațele pentru a mă îmbrăca. Puteam doar să merg ajutându-mă deopotrivă de mâini și picioare. Am vărsat lacrimi nenumărate în acele timpuri și m-am rugat Maicii Domnului, ca să mă vindece. Acum sunt din nou sănătoasă și am tot ce-mi trebuie. Sunt în jurul meu oameni buni, care m-au instalat într-un azil pentru bătrâni. Slavă Împărătesei Cerului!
Povestea Nataliei Andreevna despre descoperirea icoanei în Biserica abandonată a Sfântului Nicolae este cu totul plauzibilă. Ar fi fost imposibil pentru ea să știe totul despre ceea ce adăpostea Biserica. Totul s-a întâmplat într-adevăr așa cum ea a văzut în vis. Urmând indicațiile ei, părintele Pafnutie a mers în biserică, a găsit icoana într-un colț și a adus-o în Biserica mică. Aici el a așezat-o în partea dreaptă a bisericii, pe un stâlp încadrat în spatele corului din dreapta, unde se află și astăzi. De asemenea, persoana care l-a ajutat pe părintele Pafnutie să care icoana, era îmbrăcat într-o rasă scurtă de culoare gri.
Natalia Andreevna a relatat această istorisire despre viziunile ei pe 7 august 1897. Ea a fost scrisă pe 26 iulie 1898.

[cristiboss56]

„Păzeşte-te, să nu îndrăzneşti ca să scoţi vreo piatră din casa mea cea din Neoriu. Iar dacă vei îndrăzni vei lua o mare pagubă”.

În ziua cea mai de pe urmă a lui August, în vremea binecredincioşilor împăraţi Mihail şi Teodora, a fost în Ţarigrad un patrichiu, cu numele Antonie, care avea în casa lui o biserică frumoasă şi slăvită, zidită întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu într-un loc ce se zice Neoriu. Pe care biserică, împăraţii cei mai dinainte fiind luptători de icoane, au dezgolit-o de toată bunăcuviinţa şi podoaba, după cum au făcut şi la celelalte biserici: au scos toate icoanele, şi numai cruci închipuiau pe ziduri şi pe lemne, şi li se închinau. Dar când a strălucit din nou dreapta credinţă, iarăşi a împobobit patrichiul biserica aceea cu aur şi cu icoane şi dedesubtul ei a zidit o mică baie spre mângâierea trupească.
Deci, cât a trăit evlaviosul acesta patrichiu, purta grijă de biserica aceea şi cheltuia ori la ce avea de trebuinţă. Şi aşa sus se săvârşea preamărirea lui Dumnezeu totdeauna, iar dedesubt în baia aceea se făceau minuni de la darul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile pururea Fecioarei Maria, şi mulţi bolnavi ce se chinuiau de feluri de boale se vindecau. Iară după ce a răposat Antonie patrichiul, a rămas baia fără de purtare de grijă, pentru că nu aveau de cheltuială nepoţii lui ca să aducă apă cu îndestulare, şi au luat unii multe din marmurile ei.
Iar biserica a rămas la un preot evlavios, care slujea cu toată osârdia săptămâna lui, pentru că făcea multe minuni Preasfânta, şi avea norodul la acela evlavie, dându-i cele ce îi erau spre trebuinţă.
Iar după o vreme, vrând împăratul Romano ca să zidească în palatul lui o casă frumoasă, căuta marmuri şi i s-a spus că în baia cea zisă mai sus sunt marmuri prea frumoase, după cum le poftea. Deci cugetă să strice baia ca să le ia, dar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care locuia în biserica aceea n-a trecut cu vederea, nici a lăsat să-i surpe casa ei, ci s-a arătat noaptea în vedenie lui Nestor (care era zidar, şi îi dăduse împăratul voie să strice baia), şi îi zise lui: „Păzeşte-te, să nu îndrăzneşti ca să scoţi vreo piatră din casa mea cea din Neoriu. Iar dacă vei îndrăzni vei lua o mare pagubă”.
Acestea le-a vestit Nestor împăratului, care ca un evlavios şi îmbunătăţit ce era, a zis acestea: „Nu vreau ca să am judecată şi vrajbă cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ci mai ales şi casa ei de a doua oară o voi înnoi ori ce o cere de trebuinţă”. Deci a poruncit îndată de a prefăcut baia mai mare, şi venea multă apă, şi se spălau împăraţii într-însa: Romano, Hristofol şi Constantin. Dându-i un hrisov (decret) ca să aibă biserica aceea atâţia galbeni venit fieştecare an din cămările împărăteşti. Deci făcea iarăşi minuni nenumărate Născătoarea de Dumnezeu, după cum şi mai-nainte, dintre care să scriem una spre încredinţarea altora şi spre nemincinoasă adeverire.
O oarecare femeie bogată avea o boală cumplită, căci se umflase tot trupul ei atâta, încât s-au umplut de rane foarte respingătoare şi rău mirositoare şi simţea o durere neasemănată; deci cheltuind la doctori toată avuţia ei, nimic nu s-a folosit. Auzind apoi de minunile pe care le făcea Născătoarea de Dumnezeu în Neoriu, s-a dus acolo şi a rămas mai multe zile, dar nu a vindecat-o, că Domnul voieşte să avem răbdare multă, şi pentru aceea uneori nu ne ascultă îndată când cerem ceva de la el, până s-ar arăta răbdarea şi îngăduirea noastră. Dar după ce a văzut că nu s-a folosit s-a dus la biserica cea din Vlaherne, şi căzând pe pământ se ruga acestea, zicând cu lacrimi: „Miluieşte-mă pe mine, Maica lui Hristos Dumnezeu, că altă nădejde nu am, ticăloasa, numai pe al Tău ajutor, şi către Tine numai am scăpat”. Acestea se rugă de multe ori, şi a noua zi a văzut în vis o femeie încuviinţată şi cinstită, care îi zicea ei: „Ce ai, o femeie, şi nu te linişteşti nicidecum, ci strigi supărându-mă pe mine?”. Iară ea a răspuns: „Ştiu, Stăpâna mea, că pentru păcatele mele mă ispitesc, ci fiindcă pentru noi păcătoşii S-a întrupat din Tine Fiul lui Dumnezeu, şi S-a făcut om, pentru aceasta am alergat către Tine eu nenorocita, ca să mă miluieşti şi să mă vindeci pe mine”. Îi zice ei Stăpâna: „Du-te în casa mea de la Neoriu şi acolo vei afla vindecarea”.
Deci după ce s-a deşteptat bolnava, mulţumind lui Dumnezeu s-a dus iarăşi în biserica cea zisă şi se ruga Fecioarei, ca să împlinească milostivirea ei pe care i-a făgăduit-o. Deci adormind, a văzut, de asemenea, pe Stăpâna cu un bărbat evlavios şi îi zicea lui: „Rupe umflătura bolnavei acesteia”. Iar acela a lovit cu toiagul lui pântecele ei, şi atunci s-a deşteptat femeia, şi a văzut cum că a fost vedenie prea adevărată, că din pântecele ei curgea atâta puroi şi putreziciune rău mirositoare încât toţi s-au minunat.
Deci a intrat în baie şi s-a spălat şi aşa a rămas toată sănătoasă, slăvind şi mulţumind Împărătesei celei atotputernice, pentru ale cărei rugăciuni s-a învrednicit fericirii celei cereşti.

(Extras Din minunile Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2013)

[cristiboss56]

Vedenie minunată cum că Domnul se îmblânzeşte către noi prin rugăciunile Maicii Sale





„M-ai biruit maica Mea; cu rugăciunea ta cea milostivitoare ai îmblânzit dreapta mea mânie, Să se facă dar după voia ta. Şi voi fraţii şi prietenii mei, cu rugăciunile voastre aţi schimbat mânia mea întru milă. Aşadar, voi trimite iarăşi în lume învăţători şi propovăduitori ca să îndrepteze pe cei ce păcătuiesc”.

În cartea numită Livada florilor, la cap.8, partea a III-a, se arată că era un duhovnic preasfânt cu viaţa, care pentru curata lui vieţuire şi alte îmbunătăţite fapte, când săvârşea Sfânta Liturghie, se învrednicise a vedea multe vederi de îngeri şi vedenii.
Iar la sfârşitul vieţii sale, s-a învrednicit şi de această minunată şi înfricoşată uimire pe care o scriem aici mai jos, pentru încredinţarea tuturora şi pentru aducerea aminte a noastră totdeauna, poate de frica acestei prea adevărate şi înspăimântătoare vedenii ne vom pocăi de fărădelegile noastre, ca să ne izbăvim de înfricoşata şi groaznica hotărâre a Dreptului Judecător.
Preotul cel arătat mai sus, a văzut cu duhul pe Domnul nostru Iisus Hristos şezând pe scaunul măririi şi de-a dreapta Lui pe Prealăudata Stăpână, iar toată oastea cea cerească sta aşteptând porunca Stăpânului. Şi a poruncit Domnul unui înger puternic să lovească în trâmbiţa cea înfricoşată şi mare foarte pe care o ţinea, şi lovind îngerul, a ieşit un fel de sunet încât s-a cutremurat toată lumea ca o frunză de copac când o bate vântul.
Iar după puţină vreme a făcut semn Domnul către îngerul acela, ca să trâmbiţeze a doua oară, şi îndată a ascultat.
Atunci, Maica lui Iisus, cea fără de prihană şi Preamilostivă, cunoscând cum că după al treilea sunet al trâmbiţei va fi sfârşitul a toată lumea, s-a sculat de pe scaun în mijlocul tăcerii şi evlaviei tuturor sfinţilor şi căzând la preacuratele picioare ale Dreptului Judecător, a început a se ruga cu sârguinţă spre a îndupleca mare bunătatea Lui ca pentru nemărginita-i milostire să primească a da vreme de pocăinţă păcătoşilor, să-şi plângă fărădelegile cu care L-au întărâtat pe Dânsul şi spre mânie L-au pornit.
Iar Domnul a răspuns, zicând: „Ştii o! Maica Mea preaiubită, câte fărădelegi a săvârşit lumea cea nemulţumitoare şi în fiecare zi făptuieşte; aşadar, pe bună dreptate, nu se poate şi nici nu se cuvine ca să o mai miluiesc vreodată. Că nu numai bărbaţii mireni şi femeile, ci şi clericii şi monahii Mă răstignesc şi Mă împung cu păcatele lor, pângărind cu desăvârşire sfinţitul Chip şi îngereasca vieţuire prin desfrânările lor”. Atunci Stăpâna, mai cu înfocare a început iarăşi a-L ruga, zicând: „Fiul meu cel Preadulce, ascultă-mă pe mine, pentru milostirile îndurărilor Tale şi pentru Preacurate Patimile Tale pe care pentru cei păcătoşi le-ai răbdat”. Răspunsu-i-a Iisus şi a zis: „Ştii o! Maica Mea, că de multe ori până acum ai îmblânzit dreapta Mea mânie cu rugăciunile şi cererile Tale şi nu m-ai lăsat să fac Judecata cea care se cuvenea, însă oamenii nicidecum nu s-au făcut mai buni, nici s-au lepădat de răutatea şi vicleşugul lor cel mai dinainte, ci încă cu mult mai răi s-au făcut, luând în bătaie de joc Crucea şi Patima Mea. Stăpânitorii şi boierii jefuiesc cu neruşinare poporul cel supus şi muncitor, pângărind Sfintele Porunci cu petrecerea lor desfrânată. Norodul cel de obşte de asemenea, leapădă şi defaimă Poruncile Mele, săvârşind voile lor cele trupeşti: desfrânările, uciderile, nedreptăţile şi alte păcate neruşinate şi aducătoare de moarte”.
Zis-a iarăşi Stăpâna: „Toate acestea sunt adevărate, preadulcele meu Fiu, însă, mă rog Ţie, pentru nemărginita milostivire a Ta, trimite oamenilor Lumina Darului Tău, ca să-şi cunoască paguba lor şi întorcându-se să dobândească iertare. Aşa Multmilostive Doamne, ascultă-mă pe mine şi împlineşte cererea aceasta, nu pentru că li se cuvine lor – că nevrednici sunt totdeauna de milă şi iertare –, ci pentru dragostea mea şi a tuturor sfinţilor acestora care şi-au vărsat sângele pentru numele Tău şi au murit în felurite chinuri, defăimând toate desfătările lumii pentru ca să câştige dragostea Ta. Deci, te rugăm, Multmilostive Stăpâne: ascultă rugăciunea noastră!”.
Atunci, toţi sfinţii s-au închinat cu Preasfânta, rugând pe Domnul ca să se facă milă. Iar Judecătorul Cel Preaîndurat, înduplecându-se de rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor sfinţilor săi, a răspuns cu senină faţă: „M-ai biruit maica Mea; cu rugăciunea ta cea milostivitoare ai îmblânzit dreapta mea mânie, Să se facă dar după voia ta.
Şi voi fraţii şi prietenii mei, cu rugăciunile voastre aţi schimbat mânia mea întru milă. Aşadar, voi trimite iarăşi în lume învăţători şi propovăduitori ca să îndrepteze pe cei ce păcătuiesc”.
Acestea zicând Stăpânul, a luat sfârşit vedenia. Iar preotul şi duhovnicul cel mai sus arătat a istorisit-o fraţilor celor împreună cu el trăitori. Şi pentru ca să-i încredinţeze că adevărată a fost, a spus-o fraţilor din mănăstire – la fiecare îndeosebi – oarecare greşeli ascunse ale lor, pe care i le-a arătat lui Domnul şi l-a descoperit să-i povăţuiască duhovniceşte pentru ca să se îndrepteze.
Iar după ce le-a spus cuviosul toate şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu.

(Extras Din minunile Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2013)

[cristiboss56]

In anul de la facerea lumii 6822, iar de la Hristos 1314, în zilele Sfîntului Petru, mitropolitul Kievului şi a toată Rusia, domnea în Iaroslav binecredinciosul domn David Teodorovici. Iar Prohor, episcopul Rostovului şi al Iaroslavului, care de alţii era numit Trifon, cercetîndu-şi păstoria sa, s-a dus şi în mănăstirea Cuviosului Chirii Bieloezerski şi de acolo a plecat cu luntrea pe apă în josul rîului Şecsna, care curge în Volga. Şi călătorind pe rîul Volga, s-a îndreptat spre cetatea Iaroslav. Iar cînd era aproape la şase stadii de Iaroslav, înserîndu-se, s-a oprit pentru înnoptare la malul cel de sub deal, în partea aceea în care este cetatea şi, suindu-se în deal, şi-a întins cortul.
Şi era oprirea lui în dreptul acelui loc unde, în cealaltă parte de Volga, este o pădure mare şi un pîrîu ce se numeşte Tolga, care se varsă în Volga. Şi rămînînd episcopul noaptea acolo, s-a deşteptat la miezul nopţii şi a văzut lumină în cortul său. Deci, sculîndu-se în grabă şi ieşind din cort, a văzut pe toţi ce erau cu dînsul dormind - preoţi, clerici, slugi şi păzitori -, iar lumina cea mare strălucea partea aceea. Şi întorcîndu-se el spre rîu, a văzut de cealaltă parte a rîului un stîlp de foc prealuminos, strălucind negrăit, şi un pod peste Volga pînă la stîlpul acela; deci se mira episcopul cu spaimă de vedenia aceea. Apoi, rugîndu-se lui Dumnezeu, şi-a luat toiagul lui cel arhieresc, a ieşit din cort şi a mers la rîu, nedeşteptînd pe nimeni. Deci, suindu-se pe podul cel văzut, mergea pe apă ca pe lemn; căci niciodată nu a fost pod acolo, ci prin dumnezeiasca poruncă i se închegase lui apa şi se făcuse ca un pod sub picioarele lui. Apoi, trecînd în partea cealaltă şi apropiindu-se de stîlp, a văzut chipul Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ţinînd în braţe pe Domnul nostru Iisus Hristos, stînd nu pe lemn, ci în văzduh, la înălţime de la pămînt mai mult de cinci coţi, cît să nu o ajungă omul cu mîinile. Şi a început episcopul a se ruga cu căldură, închinîndu-se la chipul acela şi curgîndu-i lacrimi din ochi; şi, rugîndu-se din destul, s-a întors înapoi, uitîndu-şi toiagul în locul în care se rugase. Deci, trecînd iarăşi podul cel văzut peste rîu, a intrat în cortul său, toţi dormind şi neştiind nimeni de umblarea sa peste rîul Volga, şi s-a odihnit pînă dimineaţă.
Apoi, făcîndu-se ziuă şi toţi sculîndu-se din somn, au cîntat Utrenia după obicei. Şi cînd era vremea ca episcopul să meargă în luntre, slugile au început a căuta toiagul arhieresc, dar nu l-au găsit şi au spus arhiereului că aseară puseseră toiagul în cort şi nu se ştie ce s-a făcut. Atunci arhiereul, aducîndu-şi aminte că uitase toiagul de cealaltă parte a rîului şi înţelegînd că Dumnezeu voieşte ca minunea aceea să vină la arătare, a arătat cu degetul peste Volga, căci nu putea de lacrimi să grăiască ceva cu limba. Apoi, abia grăind, le-a spus pe rînd ce a văzut şi cum a trecut peste Volga; şi le-a poruncit să treacă rîul Volga şi să ia toiagul din locul ce le-a arătat lor cu degetul.



Şi trecînd slugile rîul Volga, au căutat toiagul arhieresc şi au aflat în pădure icoana aceea a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, stînd acum nu în văzduh, ci pe pămînt între copaci, şi aproape de ea era toiagul arhieresc. Deci, închinîndu-se icoanei, au luat toiagul şi s-au întors la arhiereu, spunîndu-i de icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Atunci arhiereul, lăsînd calea ce ducea spre cetate, a trecut rîul Volga cu toţi oamenii ce erau cu dînsul şi, văzînd chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cunoscut că este acela pe care l-a văzut noaptea în văzduh, luminat de stîlpul cel de foc şi, căzînd, a început a se închina cu osîrdie, vărsînd rugăciuni fierbinţi cu lacrimi şi sărutînd-o cu dragoste, bucurîndu-se şi veselindu-se cu duhul. Şi se bucurau şi cei ce erau cu dînsul şi vărsau lacrimi de bucurie, şi făceau multe închinăciuni şi rugăciuni.

Şi s-a făcut acea minunată arătare a chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în opt zile ale lunii august, în care se cinsteşte pomenirea Sfîntului Emilian, episcopul Cizicului. Şi a început episcopul în acelaşi ceas a tăia pădurea cu mîinile sale, curăţind locul acela, şi a pregătit lemne de biserică. Acelaşi lucru l-au făcut toţi cu osîrdie şi au croit în aceeaşi zi o biserică mică pe care au şi întemeiat-o pînă la amiază. Despre acest lucru s-au înştiinţat toţi din cetatea Iaroslavului şi mulţime multă de oameni a alergat la episcop în acel loc: clerici şi mireni, bătrîni şi tineri, bogaţi şi săraci, sănătoşi şi neputincioşi, care, văzînd icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, negrăit s-au bucurat şi se închinau la ea cu osîrdie, ajutînd la lucrul ce se făcea, tăind lemne şi ajutînd meşterilor.
Deci săvîrşindu-se acea mică biserică, episcopul a sfinţit-o în aceeaşi zi spre seară, ducînd în ea acel chip făcător de minuni. Şi slujind în ea, a numit-o în numele cinstitei Intrări în biserică a Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, iar prăznuirea arătării icoanei a aşezat a se săvîrşi în opt zile ale lunii august. Şi cîţi din popor erau bolnavi atunci, toţi au luat tămăduire cu darul Preacuratei Fecioare, Maica lui Dumnezeu. Iar arhiereul a poruncit ca lîngă această biserică să fie mănăstire şi a numit egumenul în aceeaşi zi. De atunci s-a aşezat acolo un locaş, întîi mic, iar după o vreme, mai mare şi ales. Acel locaş este şi pînă acum, păzit fiind de Dumnezeu. El se numeşte Tolgsca, de la rîul Tolga, care se varsă acolo în Volga.



Iar din ziua arătării acelei icoane făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, au început multe minuni a se săvîrşii, dintre care cele mai alese sunt acestea:
In anul 6900 - adică 1392 de la naşterea lui Hristos -, în ziua de 16 septembrie, pe vremea egumenului Ghermano, cîntînd fraţii în biserică Utrenia, la a noua pesnă, cînd preotul a zis: “Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, întru cîntări cinstindu-o, să o mărim”, îndată din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a curs mir din mîna dreaptă şi a umplut biserica de mare şi bună mireasmă. Deci toţi privind acea minune cu mirare şi cu spaimă, au proslăvit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Lui Maică. Iar după Utrenie au cîntat paraclisul şi după ce l-au sfîrşit, au cîntat: “Stăpînă, primeşte rugăciunea robilor”¦”. Atunci, de la Pruncul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, din piciorul Lui cel stîng a curs mir; astfel că din acea icoană se vedeau curgînd două izvoare de mir, unul din mîna dreaptă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi altul din piciorul stîng al Domnului nostru Iisus Hristos. Iar egumenul şi fraţii, văzînd acestea, se veseleau cu duhul de acea preaslăvită minune şi cu lacrimi cădeau la preacurata icoană, primind binecuvîntare din acel sfînt mir pe frunţile lor. Acel mir era dătător de tămăduiri, căci cîţi se ungeau cu el, fiind cuprinşi de orice neputinţă, îndată cîştigau sănătate.
După aceea, trecînd cîtăva vreme, un bărbat dregător cu numele Nichita, din Moscova, dinspre părţile Iezerului Alb, a fost trimis de stăpînitor în cetatea Iaroslav. Şi venind el cu femeia şi cu oamenii săi, a şezut în luntre, ca să călătorească pe apa rîului în sus. Iar acel Nichita avea un fiu născut, copil mic, care nu avea decît patru ani de la naştere. Acel prunc îmbolnăvindu-se pe cale, a murit şi l-au adus mort la mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Tolga, vrînd să-l îngroape acolo. Deci tatăl şi mama copilului plîngeau în faţa icoanei cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi se tînguiau nemîngîiaţi, căci nu mai aveau alt fiu. Şi îngrijind ei trupul mortului, au pregătit groapa şi cele de îngropare, de la întîiul ceas pînă la al nouălea. Şi cîntîndu-se rugăciunea şi obişnuita rînduială deasupra gropii, a înviat pruncul cel mort şi a vorbit. Atunci toţi s-au înspăimîntat şi s-au bucurat, dar mai ales părinţii s-au umplut de mare bucurie, deoarece şi-au luat copilul viu şi sănătos; şi au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui.
Iar după cîţiva ani, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, s-a întîmplat un foc mare în mănăstire şi văpaia a cuprins repede întreaga biserică, încît fraţii nu au putut să deschidă uşile bisericii şi să scoată cîte ceva de acolo. Deci biserica a ars cu toate lucrurile ce erau în ea şi toţi credeau că a ars şi icoana cea făcătoare de minuni într-însa şi se întristau pentru aceasta foarte. Insă după acel foc au găsit acea sfîntă icoană afară din biserică, în dumbravă, stînd întreagă pe un copac, strălucită cu lumină, fiind scoasă din foc nu de mîini omeneşti, ci de mîini îngereşti.
Deci iarăşi au luat-o cu bucurie şi îndată au zidit o biserică mai frumoasă decît cea dintîi, înfrumuseţînd-o cu toate podoabele, încît acum se vede biserică şi mănăstire zidită din piatră aleasă. Iar darul Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu nu încetează şi acum a face minuni, curgînd ca din izvor din sfînta icoană, dînd tămăduiri la toate neputinţele şi izgonind duhurile viclene din oameni.
Despre acele minuni se scrie pe larg în locaşul acela, iar noi, din cele multe, am pomenit puţine, pentru că nu ne ajunge vremea ca să proslăvim pe Dumnezeu, pe Preasfînta Fecioară Maria care L-a născut pe Hristos, şi să cinstim cu binecuvîntată închinăciune preacinstita ei icoană, pe care toate neamurile creştine sunt datoare să o cinstească, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

La cinsprezece ani după Înălţarea la ceruri a Domnului nostru Iisus Hristos, pe timpul când iudeii au ucis cu pietre pe Arhidiaconul Ştefan, întâiul Mucenic, şi au gonit pe toţi Apostolii din Ierusalim, cum şi pe alţii care propovăduiau pe Hristos, era un ucenic dintre cei şaptezeci, Maximin cu numele, care era în ceata Martei şi a Mariei, după cum Apostolul Petru îi poruncise, ca să nu se despartă de dânsele. Fiindcă fratele lor (Lazăr), fugise în Cipru de frica iudeilor, ca să nu-l ucidă, iar surorile lui rămaseră în Ierusalim cu Prea Sfânta Fecioară, până la mutarea ei. Apoi au vândut toate lucrurile lor, au dat banii săracilor, şi petreceau apostoleşte.

Dar Iudeii, văzând că propovăduiau cu îndrăzneală numele lui Hristos, le-au pus într-o luntre ce nu avea vetrile nici lopeţi, pentru ca să se înece, şi au slobozit luntrea să se ducă unde o va goni vântul. Iar în luntre era Maria, Marta, Maximila, slujnica lor, şi Maximin cel zis mai sus, şi alt oarecare, Kalidonie cu numele, care s-a născut orb, pe care Domnul l-a vindecat. Aceşti cinci se rugau lui Dumnezeu să-i povăţuiască într-un loc unde va voi darul Lui. A cărui putere şi ajutor i-a dus într-o eparhie a Galiei cu mulţime de oameni ce se zice Marsilia. Deci ieşind din luntre şi slăvind pe Dumnezeu, s-au dus în târg, nu cumva le va da cineva milostenie, ca să se ducă. Iar oamenii cetăţii aceleia, ca nişte închinători la idoli, nu s-au milostivit de ei. În cetatea aceea era un domnitor ce nu avea fiu, care a văzut în vedenie în noaptea aceea pe o femeie, zicându-i lui: „Tu dormi odihnindu-te pe pat cu soţia ta, nemilostivule, sătul de toate bunătăţile şi robii adevăratului Dumnezeu mor de foame. Sculându-te, du-te în târg de dimineaţă şi ia pe cei cinci străini şi îi odihneşte pe ei în casa ta. Iară de nu mă vei asculta pe mine, vei lua moarte grea şi groaznică”. Acestea văzându-le domnitorul şi soţia lui, s-au înfricoşat, şi i-au luat în casa sa, dându-le lor de toate ce le trebuia.

Iar după vreo câteva zile, auzind învăţătura Mariei care propovăduia pe Hristos Dumnezeu adevărat, povestind facerile de minuni pe care le-a săvârşit, i-au zis ei: „Dacă Hristos, pe Care îl propovăduieşti Dumnezeu Atotputernic, îmi va da un fiu, de care am dorire, şi eu mă făgăduiesc că mă voi face creştin, şi voi pierde toţi idolii”. Iară ea a răspuns: „Nu numai darul acesta poate Stăpânul Hristos să-ţi dea, ci şi orice altă cerere vei cere, numai crede într-Însul fără îndoire, şi vei cunoaşte puterea Lui”.

Deci întru puţine zile soţia lui s-a îngreuiat, şi îndată s-au botezat toţi ai palatului. Şi atâta evlavie a arătat domnitorul şi dor de credinţă, încât a vrut să se ducă la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Iar femeia lui, ca o evlavioasă ce era, l-a rugat cu lacrimi să o ia şi pe dânsa, iar el, ca să nu o amărască pe ea, a primit să meargă cu dânsul. Deci a lăsat epitrop în locul său pe Maria, dându-i ei în scris stăpânire să surpe toate capiştile idolilor, şi să zidească biserici, şi orice va voi să facă, fără de împiedicare, dându-i cheile cetăţii şi toată avuţia lui în mâinile ei. Apoi a intrat în corabie cu soţia lui, şi cu alţii oarecare, ca să le slujească.

Deci au călătorit în ziua cea dintâi, şi atunci s-a stârnit un vânt potrivnic, şi au stat multă vreme într-un liman, până ce a suflat un vânt potrivit, şi atunci iarăşi au călătorit.

Iar pe drumul acela a venit vremea femeii să nască, şi a născut un prunc de parte bărbătească, cu multă durere, şi apoi îndată şi-a dat sufletul, pentru care boierul acela s-a întristat foarte, însă evlavia lui nicidecum nu s-a împuţinat, ca să se smintească despre Dumnezeu, şi să se întoarcă înapoi. Numai după ce a plâns destul, a zis corăbierilor să-l ducă la un ostrov pustiu, care era acolo aproape. Şi aşa au scos pe cea moartă şi au pus-o într-o peşteră cu pruncul, şi acoperind-o pe dânsa, a zis cuvintele acestea: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Maica sărmanilor şi ajutorul celor deznădăjduiţi, după cum ai născut pe Dumnezeu cu chip minunat, aşa păzeşte şi pruncul acesta, şi călăuzeşte-l pe dânsul cum voieşti”.

Aşa zicând au intrat în corabie, şi în puţine zile au ajuns la hotarele Ierusalimului; şi ieşind din corabie s-au dus pe uscat în Sfânta Cetate, şi acolo cu voia lui Dumnezeu au aflat pe Apostolul Petru şi i-au vestit cele făcute. Iar Apostolul i-a zis lui: „Pace ţie, fiule, care ai crezut în propovăduirea cea mântuitoare, iar pentru soţia ta şi pentru fiul tău să nu te întristezi, că Domnul poate să schimbe jalea ta întru veselie şi bucurie”.

Deci ducându-se amândoi i-a arătat toate locurile peste care a umblat Domnul şi a făcut minunile, adică Cina cea de Taină, grădina Golgota şi Muntele Măslinilor de pe care s-a înălţat la ceruri. Şi l-a învăţat pe dânsul din destul toate tainele dumnezeieştii iconomii şi ale credinţei. Şi după ce au şezut acolo mai bine de un an, l-a petrecut Apostolul, şi s-a rugat pentru el, care, cu voia Atotputernicului Dumnezeu, în puţine zile a ajuns la ostrovul acela pustiu, unde lăsase pe cea moartă cu pruncul. Şi ducându-se în peşteră a văzut pruncul că sugea la cea moartă, care era întreagă şi nestricată, după cum au lăsat-o. Pentru care s-a înspăimântat şi a zis acestea, cu lacrimi către Domnul: „Dumnezeule Atotputernice, prin darul Tău, care a hrănit pe pruncul acesta atâta vreme, cred că poţi să înviezi şi pe maica lui, ca să se întoarcă jalea mea întru îndoită bucurie după mai-înainte spunerea lui Petru, Apostolul Tău. Aşa, Multmilostive Stăpâne, ascultă pe nevrednicul robul Tău, pentru rugăciunile pururea Fecioarei Maicii Tale, şi ale roabei tale Maria, care m-a luminat şi la cunoştinţa Ta m-a povăţuit”.

Aşa a zis cu lacrimi şi cu credinţă, şi îndată, o! minune! s-a sculat moarta ca din somn, şi suspinând, a zis acestea: „O, prea dulcea mea Stăpână, binecuvântat este numele Tău, care m-ai acoperit, şi m-ai chivernisit întru naştere, şi ai hrănit atâtea zile pe fiul meu”.
Atunci a povestit bărbatului ei, zicând: „Să ştii că toate Sfintele Locuri, pe care ţi le-a arătat Sfântul Petru, şi la care mă povăţuia Îngerul lui Dumnezeu eu le-am văzut”. Şi aşa le-a spus toate numele Sfintelor Locuri.
Iar acela mai mult s-a înspăimântat şi, intrând în corabie, s-au dus în ţara lor şi, închinându-se Sfintei Marii, i-a spus toate cele făcute. Şi toţi ai cetăţii s-au botezat, şi au sfărâmat pe toţi idolii, şi au zidit sfinte biserici şi alte lucruri bune au săvârşit întru slava Tatălui, şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

(Extras Din minunile Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2013)

[cristiboss56]

Copia Icoanei Maicii Domnului – Prodromiţa de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului este o reproduce fidelă, în mărime naturală, a celei de la Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce priveşte reprezentarea, cât şi ferecătura ei, spre deosebire de alte copii ale acestei icoane. Astfel, după modelul original al icoanei Maicii Domnului – Prodromiţa, frecătura icoanei de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului este din argint, aurită pe alocuri, iar coroanele Maicii Domnului şi Mântuitorului Hristos sunt ornamentate cu pietre semipreţioase.

Icoana a fost realiză în Grecia, în anul 2011 şi a fost sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 24 octombrie 2011, la sfinţirea Paraclisului, cu prilejul aducerii la Bucureşti a Cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României (24-28 octombrie 2011).

Precizăm faptul că anul acesta, 2013, se împlinesc 150 de ani de la pictarea icoanei Maicii Domnului – Prodromiţa, aflată la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.

Istoria icoanei Maicii Domnului Prodromiţa o aflăm din Sinaxarul zilei de 12 iulie desprins din Mineiul din anul 1910. Redăm textul mai jos aşa cum este prezentat în această ediţie a Mineiului fără a ştirbi nimic din farmecul arhaic al limbii române de la începutul sec. XX:

SINAXAR

'Stih: Icoană a Maicii lui Dumnezeu de minuni izvorâtoare.
A Miresei celei prea curate, cu chipuri dumnezeeşti.
Celor ce te roagă să le fii acoperemânt şi păzitoare.
De toate ispitele şi de nevoi să-i mântueşti.
Dându-le dar şi vindecare de toate boalele.
Şi a dobândi prin tine toate cererile.

În 12 zile ale lunii iulie prăznuim pomenirea minunii sfintei Icoane celei cu dumnezeească minune zugrăvită-, numai singure dumnezeeştile Feţe, adică: a prea sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măriei, şi a dumnezeescului său Fiu Iisus Hristos, ce prin dumnezeească iconomie, cu minune s'a închipuit în capitala Moldovei Iaşi, în anul dela întruparea lui Dumnezeu Cuvântului, 1863, luna Iunie 28 de zile. Căreia pentru praznicul sfinţilor apostoli, ce cade a doua zi, i s'a aşezat prăznuirea în 12 zile ale lui Iulie; care făcătoare de minuni Icoană, întru acelaş an s'a adus în sfântul Munte Athos; şi se află în Chinoviul Român în sfânta biserică Catedrală ce are hramul Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, şi a prea curatei Maicei sale pururea Fecioarei Măriei. Cu ale căreia sfinte şi prea puternice rugăciuni Hristoase Dumnezeule milueşte-ne, şi cu judecăţile care ştii, mântueşte-ne pre noi, ca un bun şi de oameni iubitor, Amin.

POVESTIRE

Pentru-făcătoarea de minuni Icoană a Prea Sfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, şi pururea Fecioarei Maria, cea cu dumnezeească minune săvârşită, numită Prodromiţa.

Plină de bucurie, plină de duhovnicească veselie, şi de toată lauda, este prăznuirea noastră care o săvârşim astăzi, fraţilor creştini, întru pomenirea minunei ce s'a făcut cu această prea slăvită Icoană a Maicii lui Dumnezeu, a căreia' istorie se începe întru acest fel, după cum urmează, cuvântul.

Iubiţii mei creştini! Ştim că întru cele mari şi fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele 'îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei şi drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătăţii lui Dumnezeu, şi proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire şi prin minunata putere dumnezeească a facerii de' minuni, ce săvârşeşte prin ele minunatul întru sfinţii săi Dumnezeu. Carele şi prin sfintele icoane proslăveşte, pre cei ce îl proslăvesc prin credinţă vie, şi vieaţă plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeeşti, cu priimirea dreptei şi adevăratei credinţe s'a luminat şi străluceşte şi a noastră patrie, şi bisericile ce sunt în România, s'au făcut pomi de vieaţă, şi slobozind din sine adânci rădăcini ale credinţei celei dreptslăvitoare. În toate părţile ei au adus roduri de drepte slăviri şi îmbelşugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, aşa şi pre toată faţa pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădiţe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor şi de minuni făcătoare icoane, şi nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noştri strămoşi, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credinţă, au înmulţit Domnul minunile sale, prin arătarea şi descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum şi a plăcuţilor lui, spre facerea de bine a sufletelor şi a trupurilor, celor ce cu credinţă aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepţi iubeşte, şi pre păcătoşi milueşte — ci şi în timpurile noastre aceste sărace de credinţă, au revărsat asupra noastră un îmbelşugat rîu de aceeaşi nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puţinei credinţe, spre a răsări întrînsele fapte bune creştineşti, şi în privirea ochilor noştri s'a săvârşit o lucrare dumnezeească, şi cu voinţa Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, şi tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieaţă şi bucurie le izvorăşte.

În anul 1863, părinţii ieroshimonahi Nifon şi Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din sf. Munte Atos, plecând să vie în ţara românească pentru trebuinţele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorinţă şi evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată şi de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaş, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni.

.