Biserica , enigma de langa noi

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

De acord. De aceea am spus că, atunci când ne dedicăm doar rugăciunii, nu facem decât să ne amăgim că suntem duhovnicește în regulă. Căci rugăciunea fără dragoste pentru semeni nu are substanță, este rece:

"Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Și această poruncă avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său." (I Ioan 4, 20-21)

Cred ca ai punctat corect , dragostea trebuie sa insoteasca toate preocuparile noastre legate de credinta,rugaciune,cult si invatatura. Altfel acestea devin goale ,simple forme fara fond .

Dar aceasta poate fi folosita de lenesi ca mine sau alte persoane viclene, ca sa zica, eu am dragoste, ce trebuie sa ma mai rog.

Iarasi ,sunt sfinti in pustie care nu au ocazia sa practice dragostea fata de aproapele, decat eventual tot sub forma rugaciunii.

De aceea liantul comun al rugaciunii si al dragostei fata de aproapele este Duhul Sfant, care ne duce catre modelul de iubire al lui Hristos fata de oameni ca sa invatam cum sa iubim, precum si la rugaciune al carui model este rugaciunea lui Hristos catre Tatal.

Vorbind in extreme, cineva poate sa nu aiba dragoste de aproapele si sa fie neputincios in a se ruga , si nu trebuie judecat.
Pentru ca un strop de iubire din partea noastra ar declansa in el puterea nemareginita a Duhului si intoarcerea lui la Hristos.

Acesta este lantul minunat in care depindem unii de altii, si nimeni nu poate castiga iubirea de unul singur decat impreuna cu ceilalti , caci Duhul este acelasi in toti care am crezut in Hristos.

În prealabil postat de CristianR

Nu situațiile în care cu adevărat nu pot ajuta mă preocupă, ci cele în care îmi dau seama că aș fi putut să o fac, dar am m-am eschivat ori am trecut pe lângă. Nici Dumnezeu și nici conștiința noastră nu ne va judeca pentru ceea ce n-a stat în puterile noastre.

Toate vor veni de la sine la timpul lor, caci nu doar faptele care nu le-am facut ma chinuie , ci si rautatile care le-am facut, si m-au departat de Dumnezeu.

Cu cat vedem mai mult armonia tuturora in Dumnezeu Tatal prin Hristos cu ajutorul Duhului , cu atat intelegem mai bine ce dar imens este aproapele nostru si ce importanta are pentru mantuirea noastra

Altfel singuri, facandu-ne checklist-uri si todo , nu vom ajunge niciodata la aproapele,dar macar vom avea darul parerii de rau.

[CristianR]

În prealabil postat de Iorest

Din perspectiva ortodoxă abundența de supermarket, te îndepărtează de post.

Practicarea virtuților – esențială în creștinism – presupune libertatea alegerii. A răbda de foame pentru că n-ai ce mânca nu înseamnă a posti. Din contră, să postești înseamnă să te înfrânezi atunci când ai la îndemână toate bunătățile. Este drept că austeritatea – care ar trebui să fie regulă în mânăstiri – este un mediu bun pentru sporirea duhovnicească, dar numai dacă este asumată. Atunci când este impusă, ea naște frustrare (și vedem bine ce tulburări sociale apar atunci când un guvern este silit să ia măsuri care impun scăderea consumului, după ce guvernul precedent a aruncat "bani din elicopter" populației, amăgind-o că o duce bine).

Domnule atunci doar cine voia să fie călugăr era prin mănăstiri și seminarii, deci doar oamenii de vocație tocmai fiindcă traiul muncit îi încerca, din contră traiul bun a adus euro-monahii,

Să nu idealizăm trecutul și să nu demonizăm prezentul, ci să le privim lucid, cu realism. Ambele au avut bune și rele, doar că unele dintre cele bune din trecut s-au pierdut pe parcurs, ca și unele rele. Astăzi avem alte bune (cum ar fi libertatea) și alte rele (o mai mare decădere morală, o criză a valorilor mai vizibilă). Dar și atunci monahii cu vocație erau o minoritate, mulți ajungând la mânăstire din sărăcie. Îți amintesc vorba părintelui Arsenie Boca despre călugării care erau doar "cuiere de haine călugărești". Iar patimile unora dintre ei, care acum pot fi puse în văzul întregii lumi cu un singur link, atunci nu erau așa de popularizate, dar existau (Vezi "Chef la mănăstire" a lui Vasile Voiculescu).

[Iorest]

În prealabil postat de CristianR

Practicarea virtuților – esențială în creștinism – presupune libertatea alegerii. A răbda de foame pentru că n-ai ce mânca nu înseamnă a posti. Din contră, să postești înseamnă să te înfrânezi atunci când ai la îndemână toate bunătățile. Este drept că austeritatea – care ar trebui să fie regulă în mânăstiri – este un mediu bun pentru sporirea duhovnicească, dar numai dacă este asumată. Atunci când este impusă, ea naște frustrare (și vedem bine ce tulburări sociale apar atunci când un guvern este silit să ia măsuri care impun scăderea consumului, după ce guvernul precedent a aruncat "bani din elicopter" populației, amăgind-o că o duce bine).

E vorba că nu e nicio abundență reală, te îmbolnăvești dacă mănânci compulsiv din supermarket și dacă mănânci puțin au potențiatori de arome care te fac să mănânci până uiți de tine.

În prealabil postat de CristianR

Să nu idealizăm trecutul și să nu demonizăm prezentul, ci să le privim lucid, cu realism. Ambele au avut bune și rele, doar că unele dintre cele bune din trecut s-au pierdut pe parcurs, ca și unele rele. Astăzi avem alte bune (cum ar fi libertatea) și alte rele (o mai mare decădere morală, o criză a valorilor mai vizibilă). Dar și atunci monahii cu vocație erau o minoritate, mulți ajungând la mânăstire din sărăcie. Îți amintesc vorba părintelui Arsenie Boca despre călugării care erau doar "cuiere de haine călugărești". Iar patimile unora dintre ei, care acum pot fi puse în văzul întregii lumi cu un singur link, atunci nu erau așa de popularizate, dar existau (Vezi "Chef la mănăstire" a lui Vasile Voiculescu).

Domnule nu ai nicio libertate când ești condiționat economic să te întinzi la cât câștigi și e un câștig mic sau dacă muncești de dimineață până seară și nu mai ai o viață personală, e o iluzie că ai libertate.
Cum zicea frăția ta că minciuna era la ordinea zilei și acum e, de la Referendumul pt familie e ca să scape Dragnea de pușcărie, la mizeria de frică strecurată în creierele oamenilor în plandemonie.

Chef la mănăstire a lui V.V. precum și scrierile lui Damian Stănoiu sunt pură ficțiune, eu vorbeam de ce era real, ba mai mult pr Mega spunea că a pus doar chestii amuzante, fiindcă au fost mult mai multe.

[CristianR]

În prealabil postat de Iorest

Chef la mănăstire a lui V.V. [...] pură ficțiune

Ficțiune, de acord, dar nu pură, ci bazată pe o bună cunoaștere a mediului monahal, din care a extras niște alunecări ori căderi, poate adunându-le pe toate la un loc, cu scopul de a trezi conștiințe și a îndrepta.

Căderi de felul acela au fost întotdeauna în monahism, iar ca dovadă stau chiar canoanele care le punctează și condamnă, în strădania de a le îndrepta. N-ar fi avut ce să corecteze, dacă ele n-ar fi existat.

Ispite au fost mereu, doar că sub aspecte diferite, în vremea noastră ele fiind poate mult mai contagioase datorită mediului online – la care monahii ar trebui să renunțe de bunăvoie, în opinia mea; ca și la TV.

În plus, s-a ajuns la paradoxul ca mânăstirile să aibă lipsă de oameni care să le întrețină (când chemarea lor lăuntrică ar trebui să creeze obști de rugăciune), încât s-a creat categoria "personalului monahal" – adică salariați ai unei instituții. Or, faptul ăsta (salarizarea) anulează practic chiar unul dintre cele trei voturi monahale, al sărăciei. Nu că s-ar îmbogăți ei cu acel venit minim din care jumătate îl dau la stăreție, însă este suficient ca să atragă destui inși fără vocație.

[Iorest]

În prealabil postat de CristianR

Ficțiune, de acord, dar nu pură, ci bazată pe o bună cunoaștere a mediului monahal, din care a extras niște alunecări ori căderi, poate adunându-le pe toate la un loc, cu scopul de a trezi conștiințe și a îndrepta.

Era în interbelic atunci când morala publică era praf și erau bordeluri în unele orașe.

Oricum el a brodat niște ficțiuni pe ce a auzit și pe ce i se părea lui, așa e și acum o femeie care se semnează cu Mihaela Ion și a scris tot felul de ficțiuni aberante despre călugări.

În prealabil postat de CristianR

Căderi de felul acela au fost întotdeauna în monahism, iar ca dovadă stau chiar canoanele care le punctează și condamnă, în strădania de a le îndrepta. N-ar fi avut ce să corecteze, dacă ele n-ar fi existat.

Hai să fim serioși nu cred că beau bere în centrul vechi monahii și cântau pe lăutărească echivalentul epocii.

În prealabil postat de CristianR

Ispite au fost mereu, doar că sub aspecte diferite, în vremea noastră ele fiind poate mult mai contagioase datorită mediului online – la care monahii ar trebui să renunțe de bunăvoie, în opinia mea; ca și la TV.

În mod normal internetul nu are ce căuta la mănăstire, mirenii stau pe net în loc să fie atenți la atmosfera de evlavie, pe călugări îi poate conduce la grave căderi.

În prealabil postat de CristianR

În plus, s-a ajuns la paradoxul ca mânăstirile să aibă lipsă de oameni care să le întrețină (când chemarea lor lăuntrică ar trebui să creeze obști de rugăciune), încât s-a creat categoria "personalului monahal" – adică salariați ai unei instituții. Or, faptul ăsta (salarizarea) anulează practic chiar unul dintre cele trei voturi monahale, al sărăciei. Nu că s-ar îmbogăți ei cu acel venit minim din care jumătate îl dau la stăreție, însă este suficient ca să atragă destui inși fără vocație.

Asta cred și eu că s-a ajuns la căutarea de întreținători de mănăstiri și atunci se acceptă orice sau se fac călugări pe repede înainte, nu știu dacă toți sunt salariați sau doar cei care creează ceva pictură, rucodelie bisericească.

Unii au pensii de la ocupația din lume.