Despre suferința copiilor

[flying]

În prealabil postat de Copacel

De fapt Sfantul Antonie Cel Mare ( al carui praznic este maine, btw) l-a intrebat pe Dumnezeu de ce unii oameni mor tineri si altii batrani, si nu de ce sufera.

Da,exact la acea pilda ma gandeam cand am facut afirmatia.
Ambele intrebari au fost puse urmare a aceleiasi ispite(unii mor tineri,altii batrani,unii sunt saraci,altii bogati,copii nevinovati sufera)o aparenta injustitie.Tocmai de aceea Dumnezeu i-a spus ca nu e treaba lui ca sunt judecatile lui Dumnezeu care nu pot fi cuprinse de mintea umana.

[sophia]

CristianR a scris:

"Întrebarea asta i-a ispitit pe mulţi. Nouă ni se pare că asta ar fi culmea nefericirii: suferinţa fizică a copiilor. Cred că Dumnezeu vede mai adânc şi ştie că nefericit cu adevărat este cineva sănătos şi îndestulat dar care nu-L cunoaşte pe El şi, ca atare, nu are viaţă în sine.
Pe când un prunc din aceştia, trecând încă de la naştere prin durerile crucii, poate atinge înălţimi ameţitoare pentru unii ca noi."

La mine nu functioneaza functia "quote". Nu stiu ce sa mai fac.

In fine.

Vreau sa spun ca eu sincer nu inteleg unele lucruri si nu va inchipuiti cat este de greu. Sunt lucruri care nu mi le pot explica.
Exista multi oameni care nu au treaba cu credinta si sunt si foarte fericiti. Ii vad in jurul meu.
Nu stiu daca vor avea candva vreo problema. Nu pot sa judec asta.
Dar vad oameni credinciosi si foarte nefericiti si invers si ma intreb de ce este asa.
Inseamna ca nu e vorba de aceeasi fericire. Voi vorbiti de o fericire metaforica.
Si cred ca or fi si oameni credinciosi cu adevarat si care sunt si sanatosi si fericiti din multe puncte de vedere.
Sunt de acord ca un copil sau un adult care sufera mult invata niste lucruri pe care noi restul nu le putem nici sti si nici invata.

Eu as vrea sa pricep legatura intre credinta si starea de bine (hai sa n-o numesc fericire, ca fiecare intelege altceva prin ea). Starea asta de bine eu o vad asa: sanatos, cu familie, cu serviciu potrivit si o viata moderata si lunga.
De ce sa nu se poata imbina asa o stare de bine cu credinta?
Mai multe nu comentez.
Cred ca multi au invatat de undeva un gand pe care il poarta tot timpul cu ei, dar nu stiu daca si cred asta sincer in sinea lor. Ma cam indoiesc.
Si acest lucru este: fericirea inseamna ceva dupa moarte. Acea mantuire probabil, Raiul. Aici pe pamant trebuie sa suferim

Intrebarea pusa de Florin mie mi se pare normal, fireasca.
Nu ni se spune mereu sa ne ocupam de copii? Nu este telul tuturor binele copilului?
Daca nu ma insel anul acesta este decretat de biserica a fi anul grijii pentru copii. Nu stiu unde am citit si cine a hotarat asta.

Si atunci venim si spunem aici ca de fapt copiii trebuie sa sufere ca sa fie in credinta?
Cum e posibil asa ceva?
Sau sa spunem ca trebuie sa stea prin spitale, sa se chinuie, sa moara?
Care om poate sa spuna din suflet asa ceva?

Si de ce sa n-avem voie sa ne punem intrebari normale? Pana si apostolii intrebau, nu intelegeau.

Oare ce cereti voi aici? Si de unde asa idei?

[CristianR]

Credinţa, ca drum spre Dumnezeu, este plină de paradoxuri.
Unul este acela că, deşi cauţi să alini suferinţa altora, atunci când îţi iese, totuşi, în cale, o asumi şi, în modul ăsta, te foloseşti de ea ca de combustibil pentru a te propulsa mai sus.

Un alpinist, care se supunea unor grele privaţiuni (geruri, eforturi la limita puterilor, nesomn), riscându-şi viaţa cu ocazia fiecărei expediţii, spunea că n-ar putea face altceva întrucât pentru el asta este viaţa adevărată, în timp ce traiul confortabil l-ar resimţi ca pe o moarte.

Părăsirea zonei de confort este şi pentru călugărul creştin prima condiţie ca să o apuce pe calea alpinismului duhovnicesc: se lipseşte în bună măsură de hrană, de somn, chiar şi de sănătate, subţiind cât mai mult legătura cu trupul şi dobândind acea tensiune lăuntrică ce îl poate propulsa spre cer.

Ăsta este şi sensul postului creştin şi al oricărei suferinţe binecuvântate, mai ales atunci când nu suferi din pricina ta; cum e cazul celor prigoniţi pentru credinţă şi aruncaţi prin închisori.

Ceea ce ne recomandă Hristos este să ne purtăm crucea, garantându-ne că în felul ăsta vom învia şi noi aşa cum a înviat El.

A nu se înţelege că doresc suferinţa copiilor, Dumnezeu să-i apere! Vreau doar să arăt că nu trebuie să ne supărăm pe Dumnezeu pentru asta; ci să răbdăm, suferind împreună cu aceşti copii, pe care-i putem ajuta, când vor creşte, să găsească sens în suferinţa lor numai dacă noi înşine l-am găsit.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de sophia

Dar vad oameni credinciosi si foarte nefericiti

Eu, unul, nu am prea vazut oameni credinciosi si foarte nefericiti. Am vazut oameni credinciosi avand necazuri. Uneori, mari, pe care nu stiu daca le-as putea duce. Dar nefericiti, nu erau. Erau zambitori, calzi, privirea lor era luminoasa si gaseau mereu cuvinte ca sa-i aline si sa-i incurajeze pe cei din jurul lor.

Pana si apostolii intrebau, nu intelegeau.

Care apostoli ? Cel spanzurat de cruce cu capul in jos ? Fratele lui, cel rastignit pe cruce in X ? Cel aruncat in inchisoare si apoi cu capul taiat ? Cel biciuit pana a murit ? Sau cel aruncat de la inaltime, dupa care a fost ucis cu bata fiindca nu murise ? Sau cel mai tanar dintre ei, minorul din clasa, cel pe care Isus il iubea cel mai mult, care a fost aruncat in baie de ulei incins ?

Sau poate apostolii timpurilor noastre ? Cei care au spus "Binecuvantata sa fii, inchisoare!"? Poate ca ei, Sophia, au inteles ceva ce nu putem intelege. Ceva ce Domnul nostru a inteles inaintea lor, din moment ce a sarutat Crucea.

Urmasii lui Isus, ca si cei care l-au anticipat, prin care Duhul Sfant a vorbit, care "au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi" au fost fericiti. Chiar asa le spunem: "Fericiti" cu "F" mare.

[florin.oltean75]

"Întrebarea asta i-a ispitit pe mulţi. Nouă ni se pare că asta ar fi culmea nefericirii: suferinţa fizică a copiilor. Cred că Dumnezeu vede mai adânc şi ştie că nefericit cu adevărat este cineva sănătos şi îndestulat dar care nu-L cunoaşte pe El şi, ca atare, nu are viaţă în sine.
Pe când un prunc din aceştia, trecând încă de la naştere prin durerile crucii, poate atinge înălţimi ameţitoare pentru unii ca noi."

Problema nu rezida in discriminarea dintre "cineva sanatos si indestulat" si un prunc nefericit, ci in discriminarea dintre prunci.

Nevinovatia unui prunc nu este mai nevinovata decat nevinovatia altui prunc.

Si chiar pe rationamentul prezentat, de ce unii prunci sunt destinati unor "inaltimi ametitoare" prin mutilare fizica si sufleteasca (diverse forme de abuz) iar altii fara sansa la "mucenicie"?

[Iorest]

.............................

[Jonnyw2013]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Am întîlnit cazuri deosebit de grave de-a lungul timpului.

Copii cu probleme de piele foarte urîte, orice contact este un chin pentru ei.

Copii cu afecțiuni psihice și / sau psihice, cine are tăria poate să-i vadă la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică și la Protecția Copilului. Majoritatea sînt abandonați sau orfani sau smulși de la familiile lor care i-au traumatizat.

Mai este cazul lui Nectarie, unic, lui lipsindu-i o parte din esofag și din trahee - adică nu a mîncat niciodată normal și respiră printr-o canulă înfiptă în gît.

Copii din toată lumea care suferă de foame, de sete, lipsiți, abuzați, care de multe ori nici nu ajung la vîrsta tinereții.

Deci vorbesc doar despre copii aici. De ce atîta suferință pentru ei? Din cauza păcatelor înaintașilor, ale părinților?

NU ei "bietii parinti" uneori nu au "nici o vina". Necunoasterea,necredinta,comoditatea ,superficialitatea parintilor, nu are "nici o urma" asupra urmasilor. Uite aici ei"raman fara dureri":
http://www.activenews.ro/prima-pagin...uropeana-10405
Cititi macar inceputul si va infiorati:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recom...5-martie-2013/

Urmariti filmuletul anti-abortion(Gov-video) de la pagina:

adevaruldespreavort

[Iorest]

.............................

[catalin2]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Deci vorbesc doar despre copii aici. De ce atîta suferință pentru ei? Din cauza păcatelor înaintașilor, ale părinților?

Sunt articole ortodoxe pe net despre acesta tema. Aici se enumera si cauzele: http://ziarullumina.ro/pentru-ce-suf...ti--27515.html
In ortodoxie nu se sustine ca s-a transmis pacatul stramosesc, ci urmarile acestuia. La fel, nu pacatele parintilor sau inaintasilor se transmit, ci urmarile acestora. Citez; " Dacă biologic părinţii transmit copiilor un bagaj genetic, de ce nu putem înţelege că aceiaşi părinţi transmit copiilor lor şi bagajul lor spiritual. Acestea două pot deveni binecuvântare sau blestem pentru copii, pot fi sursa de viaţă fericită, ori cauză a suferinţelor de tot felul."
O parere personala, poate acele suferinte ajuta si sufletul copilului, chiar daca acel copil este mic.

[Inorogul_Reloaded]

În prealabil postat de Florin-Ionut

........
Copii din toată lumea care suferă de foame, de sete, lipsiți, abuzați, care de multe ori nici nu ajung la vîrsta tinereții.

Deci vorbesc doar despre copii aici. De ce atîta suferință pentru ei? Din cauza păcatelor înaintașilor, ale părinților?

Florin, imagineaza-ti pentru cateva clipe ca intr-o buna zi Dumnezeu intoarce spatele omenirii si se comporta ca si cum nu ar exista (nu mai face icoanele sa planga, nu-si mai arata chipul pe felii de paine etc.). Cum crezi ca s-ar transforma societatea in acele clipe? Ar fi mai putine, mai multe sau exact la fel de multe/putine atrocitati cate sunt in prezent?