sotul vs familia de origine

[gabriela8]

În prealabil postat de ioana290

Totul a inceput cu propunerea mea si apoi a degenerat totul...tot timpul am fost ingaduitoare...cand eram in luna a 9 a si-a dorit sa plece doua saptamani, n-am avut nimic de obiectat (m-am gandit ca poate va aprecia), copilul avea doua luni a plecat un week-end in teambuilding, acum isi organizeaza inca o iesire de trei zile. Cand avea bebelusul 6 saptamani l-am prins cu o minciuna si in loc sa recunoasca, ma facea nebuna, ma ameninta cu divortul, iar eu eram lauza. Sunt multe de spus...eu chiar nu sunt o fire incapatanata, dar in momentul acesta, dupa toate cele intamplate nu pot sa-i fac pe plac.

Pentru tot raul pe care mi l-a facut toata perioada, parintii mei si fratele nici nu vor sa-l mai vada...mama lui pe de alta parte are acelasi comportament fata de mine cu toate ca stie ce inseamna sa ai grija de un copil fara a beneficia de ajutor........fratele lui a venit in tara si a avut pretentia sa-l sun eu si sa cobor eu sa-l salut......m-a tinut la respect toata sederea lui aici cu toate ca am incercat sa aplanez conflictul....iar sotului meu i se pare absolut normala atitudinea lui.......cand il intreb ce are impotriva familiei mele, sa-mi spuna punctual, nu gaseste motive........comportamentul nu incearca sa si-l schimbe.

Eu zic sa evitati a pune sare pe rana si sa alegeti un nas care sa fie pe placul amandorura. Undeva scartaie si nu e bine. Analizati mai bine problema, e pacat sa sufere familia voastra si familia largita... Poate sotul tau pleaca uneori tocmai ca apleci urechea familiei din care provii, sau poate e egoist, nu stiu mi-e greu sa imi dau cu parerea si totusi pentru linistea ta si a familiei tale din care faci parte prin casatorie alegeti un nas pe placul amandorura.

[anna21]

În prealabil postat de ioana290

Totul a inceput cu propunerea mea si apoi a degenerat totul...tot timpul am fost ingaduitoare...cand eram in luna a 9 a si-a dorit sa plece doua saptamani, n-am avut nimic de obiectat (m-am gandit ca poate va aprecia), copilul avea doua luni a plecat un week-end in teambuilding, acum isi organizeaza inca o iesire de trei zile. Cand avea bebelusul 6 saptamani l-am prins cu o minciuna si in loc sa recunoasca, ma facea nebuna, ma ameninta cu divortul, iar eu eram lauza. Sunt multe de spus...eu chiar nu sunt o fire incapatanata, dar in momentul acesta, dupa toate cele intamplate nu pot sa-i fac pe plac.

Pentru tot raul pe care mi l-a facut toata perioada, parintii mei si fratele nici nu vor sa-l mai vada...mama lui pe de alta parte are acelasi comportament fata de mine cu toate ca stie ce inseamna sa ai grija de un copil fara a beneficia de ajutor........fratele lui a venit in tara si a avut pretentia sa-l sun eu si sa cobor eu sa-l salut......m-a tinut la respect toata sederea lui aici cu toate ca am incercat sa aplanez conflictul....iar sotului meu i se pare absolut normala atitudinea lui.......cand il intreb ce are impotriva familiei mele, sa-mi spuna punctual, nu gaseste motive........comportamentul nu incearca sa si-l schimbe.

Poate gresesc, dar am observat ca barbatii se adapteaza f greu nasterii unul copil.
Cel putin sotul meu a fost absolut imposibil cand am nascut, avea aceeasi dorinta de a fugi de acasa pe care o relatezi si tu. (A avut o saptamana de concediu sa ma ajute dupa nastere si nici nu a dat pe-acasa). Am o prietena gravida.. imi povesteste lucruri similare.. Sotul meu are un coleg a carui sotie este gravida.. si pe acela l-a pocnit spaima si nelinistea. Am vorbit zilele trecute cu un barbat care are un bebelus de cateva luni, cand l-am intrebat ce face fetita pur si simplu a explodat: se vaicarea cat de greu este (desi nici macar NU locuieste cu copilul!) Sincer, mi-e sila!
Au ajuns barbatii.. vai de ei, fug de responsabilitate, numai barbati nu se pot numi. Rar, rar de tot am vazut barbati care au copii si spun ca vor mai multi, bravo lor!

(Scuze, daca ofensez pe cei de pe forum, dar asta este realitatea)

Aceasta este mentalitata moderna inoculata de tv si media: sa traiesti doar pentru tine (daca renunti la tine pentru celalalt, fie el si familie, daca ignori nevoile tale etc.. nu esti considerat un erou, ci un looser si un neadaptat).

Dar Ioana, trebuie sa ai incredere. Pana la urma sotul se va obisnui cu noul statut si isi va schimba atitudinea. Trebuie sa ai doar rabdare. Multa rabdare.

[I.Calin]

În prealabil postat de irinelu

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Am postat și mai sus opiniile mele (pe baza faptelor pe care le-ai enunțat aici) cu privire la aceast situație. Revin punctual:

Si eu...care sunt atat de legata de familie.

Asta-i bine, dar eu am impresia că tu confunzi famiile de care trebuie să fii legată sau, măcar, ordinea priorităților.

Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata.

Și nu crezi că soțul tot observă această admirație perplexă față de părinții tăi și probabil că el (s-ar putea considera astfel) este "desconsideratul satului"? Sau cel puțin nu mai ai vreme de el printre atâtea "admirații" față de părinți...

Părinții sunt datori să facă tot timpul TOTUL pentru tine fiindcă ți-au dat viață fără să o ceri. Tu nu trebuie să te simți îndatorată mai mult decât ți-o cere însuși Dumnezeu. Adică, "va lăsa pe tatăl și pe mama sa", devenind cu partenerul de viață un singur trup, dar cu cinstea cuvenită acordată părinților. Cinste, nu îndatorare veșnică. Lasă-i să se simtă ei datori, fiindcă le-a plăcut când te-au făcut!

Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.

Oare de ce mă îndoiesc de asta? Îți spun de ce: am și o vârstă și atâtea am văzut și în propria mea situație și pe la alții ca să cred că părinții care "se bagă în bucătărie" nu se bagă și în altă parte. Doamne ferește, nu cred că ai minți, dar percepția ta "cu băgatul părinților" este destul de diminuată, dat fiind faptul că sunt părinții tăi și tu ești tare atașată de ei. (poate mai mult decât ar trebui, măritată fiind). Cred că ar trebui să fii mai explicită!


Imi reproseaza totul la ei.


Te miră? După ce ei au fost o vreme împotriva lui? Mă îndoiesc că s-au schimbat peste noapte!


Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori.

Deja ți-ai exprimat o părere subiectivă gravă despre soțul tău. "Patologic", spui? Unde e iubirea, domniță? Sau "deși patologic, te iubesc, dragule"? Oare, în particular, nu-i spui și nebun? Sau alte apelative călduțe pe care le mai aud prin unele familii?

Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...

Ce-ar fi să-ți dorești și tu o familie cu el și cu copii voștri? Nu cu părinții tăi sau ai lui (cred că au loc, nu?), frații, verii și alții?

Cu cine vrei să trăiești alături? Cu soțul tău? Cu părinții tăi? Cu toții? Dar soțul tău este pe post de ursuleț de pluș și tu vrei să rămâi cu părinții ca și cum nu te-ai fi măritat? Sau ce vrei, de fapt, că nu înțeleg prea bine. Te-ai măritat? Foarte bine... Fă bine și ai grijă de familia ta.
Eu m-am însurat, am soție, am copii și nu mi-am văzut părinții de o jumătate de an (doar la telefon). Asta nu înseamnă că nu-i respect, dar AM FAMILIE. Părinții nu mai sunt familia mea! Și nici socrii! Când îi văd, e bine, îi cinstesc, îi ajut.
Referitor la asta: socrii mei nu îndrăznesc să-i spună soției mele ceva rău de mine, nici acum după ani de zile de căsnicie. Știi, de ce? Chiar la început soția mea le-a spus: "Nu m-am măritat cu voi, ci cu el. Dacă vreți să-l iubiți, bine, dacă nu, la revedere." Mi-e nu mi-a cerut niciodată să-i accept pe părinții ei, ci le-a cerut lor să mă accepte pe mine. La fel, mama mea nu a dorit-o pe soția mea, a urât-o enorm de mult... Evident că pentru mine a contat, dar nu atât de mult încât să-mi clintească hotărârea. Astăzi, datorită iubirii și a exemplelor ei personale, a vieții ei creștine, a luptei pe care a dus-o până și cu mine, mama mea o preferă pe ea și nu pe mine! Asta ca să nu mai vorbim de ce poate face iubirea. Pentru mine toate astea sunt minuni și eu nu am nici un merit deși mi-ar fi plăcut să mă laud cu asta.

[Jamaica]

mare belea cand unul din cei 2 nu se poate dezlipi de parinti, veti avea numai certuri pe tema aceasta. sotul vs. familia de origine? sotul este prioritatea

[Iubirea]

În prealabil postat de Jamaica

mare belea cand unul din cei 2 nu se poate dezlipi de parinti, veti avea numai certuri pe tema aceasta. sotul vs. familia de origine? sotul este prioritatea

Daca nu ai fi citit printre randuri ai fi observat ca in acest caz nu este vorba ca nu se poate dezlipi de familie si parinti...din contra.
Heaven bine a precizat mai sus ca este vorba de un caz patologic si in aceasta situatie indicat este sa se ia o atitudine concreta din partea sotiei care sa fixeze viitorul din acest punct de vedere...daca nu, se intrevede o viata zbuciumata si terorizata....inca una in Romania.

Pt initiatoarea topicului: cat timp ati stat impreuna inainte sa va casatoriti? Ce comportament avea el fata de familie, ca presupun ca si atunci ii vizitati? el are parinti, frati...rude in general...ii viziteaza? Cam ce tip comportamental are el: melancolic, coleric...este mai inchis in el...are prieteni, cum se manifesta in prezenta lor?
Sa stii ca toate astea sunt importante de luat in seama si inca multe altele pentru a avea o familie reusita.

[I.Calin]

În prealabil postat de Iubirea

Daca nu ai fi citit printre randuri ai fi observat ca in acest caz nu este vorba ca nu se poate dezlipi de familie si parinti...din contra.
Heaven bine a precizat mai sus ca este vorba de un caz patologic si in aceasta situatie indicat este sa se ia o atitudine concreta din partea sotiei care sa fixeze viitorul din acest punct de vedere...daca nu, se intrevede o viata zbuciumata si terorizata....inca una in Romania.

Din cele câteva rânduri postate de irinelu, nu cred că se poate desprinde concluzia că ar fi vorba de un caz patologic, chiar și pentru un psiholog cu experiență. Datele sunt insuficiente.
Se desprinde, eventual, o altă concluzie: cei doi nu erau pregătiți pentru căsătorie. Pentru ei contează foarte mult ceea ce spun ceilalți:
- pentru ea, mai ales, părinții, soțul, pe locul doi;
- pentru el, însă, contează atitudinea soției privind dorința acesteia de a se vedea cu părinții.

Ea ar trebui să-și rezolve cordonul ombilical, iar el, atitudinea refractară față de dorințele soției și să accepte că și ea gândește, are preferințe și opinii proprii, chiar dacă uneori sunt departe de a fi cele mai potrivite, dpsv.

"o viata zbuciumata si terorizata". Nu ar fi nici o astfel de viață dacă fetele nu ar fi atrase în tinerețe de toți zbuciumații și teroriștii. Nu ăștia sunt ăia cool prin școli? Nu ăștia fac impresie și toate sunt "pe spate" după ei? Care fete (băieți) agrează "tocilarii" (tocilarele)? (Cred că ați înțeles ce vreau să spun...)

În prealabil postat de Iubirea

Pt initiatoarea topicului: cat timp ati stat impreuna inainte sa va casatoriti? Ce comportament avea el fata de familie, ca presupun ca si atunci ii vizitati? el are parinti, frati...rude in general...ii viziteaza? Cam ce tip comportamental are el: melancolic, coleric...este mai inchis in el...are prieteni, cum se manifesta in prezenta lor?
Sa stii ca toate astea sunt importante de luat in seama si inca multe altele pentru a avea o familie reusita.

Pentru inițiatoarea topicului: cât timp n-ați stat împreună înainte să vă căsătoriți? Ce comportament avea față de tine? Care era reacția lui la ce făceai și simțeai tu? Relațiile sale cu prietenii lui nu sunt problema ta, așa cum relațiile tale cu prietenele tale nu sunt problema lui. Comportamentul său cu ceilalți nu te privește pe tine dacă vrei să ai o familie reușită.

[o copila]

În prealabil postat de irinelu

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Ne-am casatorit de curand.Toate bune pana la relatia lui cu familia mea. Vrea contacte cat mai rare cu ei (eu as zice deloc). S-au opus la inceput casatoriei noastre. Dar asta n-a durat mult. Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.Se supara crunt cand eu merg pentru o ora la ai mei. La un interval de 3-4 sapt.Imi reproseaza totul la ei. Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori. Si eu...care sunt atat de legata de familie. Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata. Sufar mult iar negocierile esueaza. Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...

Va multumesc!

O problema asemanatoare am avut si eu. Poate ca sotul meu nu se exprima prea zgomotos cu privire la vizitele mele acasa dar nici nu ii faceau placere. Nu mi-a interzis niciodata sa merg dar vedeam eu ca nu ii convine. Am incercat, si in mare masura am si reusit, sa privesc putin din afara toata situatia, si mi-am dat seama ca si eu greseam, adica veneam acasa cu idei in cap (nu neaparat rele) de la mama, frate, etc, pe sot de fapt deranjandu-l ca m-am consultat cu altii si nu cu el. Nu am incetat sa imi vizitez casa parinteasca dar am incercat sa ma desprind de acolo, sa realizez ca de fapt sunt o femeie maritata, si ca familia mea de acum incolo este sotul si copilul, ceilalti sunt colaboratori. Mi-a fost greu si mie sa inteleg si sa accept asta, dar acum cand privesc in urma imi dau seama ca asta este cursul care trebuie urmat ca de-aia m-am casatorit. Si e mai bine!
Ceea ce ne spui tu este destul de sumar, nu se poate desprinde decat concluzia ca el este rau ca nu te lasa sa mergi acasa. Incearca sa vezi si dincolo de asta, cum te comporti tu fata de el, ce ai face tu daca ai fi in locul lui. El probabil se simte exclus din clubul vostru, incearca sa il atragi si pe el. Cum te ai cu familia lui? Tine legatura si cu ceilalti, fi tu cea care are initiativa de a-i vizita familia lui.

Iti doresc sa gasesti formula de succes!

[Eugeniu23]

În prealabil postat de irinelu

Si eu...care sunt atat de legata de familie. Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata. Sufar mult iar negocierile esueaza. Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai.

Cand te-ai casatorit, de fapt, voiai sa extinzi familia parintilor tai cu un nou membru, sau voiai sa-ti faci familia ta?
Sotul sau sotia trebuie sa ia apararea sotului/sotiei in fata proprilor parinti. Sa nu le "permita" sa spuna ceva rau de celalalt. Un mare duhovnic, plecat acum la Domnul, odata cand am intampinat la inceputul cazniciei mele o problema "comuna" cu socrii, ne-a spus mie si sotiei mele un cuvant dur: Copii... daca voi va iubiti, trageti apa dupa ei, dupa toti... si vedeti-va de viata. Ca de acum voi sunteti cei mai importanti. Asta nu inseamna sa uiti de ei, ca oricum nu ai cum sa-i uiti, fiind parintii tai. Dar trebuie pus piciorul in prag, in noul prag.

Bucura-te de noua ta familie si sa fiti fericiti. Sa nu te gandesti ca te indepartezi mult de parinti in timp ce te daruiesti noii tale familii. Oricum o sa aiba nevoie cu adevarat de tine intr-o zi (da Doamne sa fie cat mai tarziu asta) si o sa ai ocazia sa le arati dragostea ta. O sa ramai surprinsa in momentul respectiv de cat de mult sprijin o sa ai de la sotul tau.

[mirabela]

Oooo, Doamne! No, cam asa ceva mi-a spus si mie parintele ce urma sa ne cunune.

@irinelu: Nu privi lucrurile la modul negativ, incearca sa vezi si cealalta parte, pune-te in situatia lui, sa te gandesti cum ar fi fost ca tu nu fi fost acceptata de la inceput de parintii lui. Odata ce te-ai maritat, ai familia ta, ai casa ta, deci nu mai fi asa legata de familia ta, acu ai un sot pe care tb sa-l urmezi. Incearca sa ai mai multa rabdare, ingaduinta.Cand o sa ai ceva incercari mai mari decat asta, ce-ai sa faci? Ai sa fugi la mama si la tata?

Doamne ajuta.

În prealabil postat de Eugeniu23

Cand te-ai casatorit, de fapt, voiai sa extinzi familia parintilor tai cu un nou membru, sau voiai sa-ti faci familia ta?
Sotul sau sotia trebuie sa ia apararea sotului/sotiei in fata proprilor parinti. Sa nu le "permita" sa spuna ceva rau de celalalt. Un mare duhovnic, plecat acum la Domnul, odata cand am intampinat la inceputul cazniciei mele o problema "comuna" cu socrii, ne-a spus mie si sotiei mele un cuvant dur: Copii... daca voi va iubiti, trageti apa dupa ei, dupa toti... si vedeti-va de viata. Ca de acum voi sunteti cei mai importanti. Asta nu inseamna sa uiti de ei, ca oricum nu ai cum sa-i uiti, fiind parintii tai. Dar trebuie pus piciorul in prag, in noul prag.

Bucura-te de noua ta familie si sa fiti fericiti. Sa nu te gandesti ca te indepartezi mult de parinti in timp ce te daruiesti noii tale familii. Oricum o sa aiba nevoie cu adevarat de tine intr-o zi (da Doamne sa fie cat mai tarziu asta) si o sa ai ocazia sa le arati dragostea ta. O sa ramai surprinsa in momentul respectiv de cat de mult sprijin o sa ai de la sotul tau.

[082oana]

Sincer nu mi se pare o problema nerezolvabila sti ca e o vorba"timpul le va rezolva pe toate";la mine in familie s-a intamplat tocmai invers adica eu nu prea a fost acceptata de familia sotului si pot spune ca si in prezent inca mai exista unele divergente,insa inca de la inceput am purtat o discutie destul de serioasa cu sotul meu referitor la parintii lui si am ajuns la un comun acord indiferent ce s-ar intampla parintii sunt parinti si nu avem dreptul de a-i judeca,parerile lor sunt bine venite oricand iar in cazul in care se exagereaza si trec de la o simpla vorba la a ne impune ceva anume(referitor la noi ca si cuplu)ascultam cu atentie si punem in aplicare numai ce credem noi ca ne-ar fii de folos)am citit intr-un comentariu ca " inca ii este frica sotului tau pentru ca nu a fost acceptat de la inceput"parerea mea este ca ar trebui sa stai de vorba cu el si sa-i explici ca relatia dintre voi doi nu are nici o legatura cu relatia dintre tine si parintii tai;nu este obligat sa-i viziteze ori de cate ori simti tu nevoia sa-i vezi si aceste vizite nu vor influenta cu absolut nimic relatia voastra de cuplu;po sa-ti spun ca la inceput si eu evitam sa i vizitez pe socrii mei(binenteles motivul ca nu m-au acceptat la inceput)insa in urma discutiei cu sotul meu am ajuns la concluzia ca respectul imi apartine si daca ii vizitez macar o data pe saptamana o fac in primul rand pentru el,pentru ca el nu are nici o vina dovada ca dupa 5 ani de casnicie suntem impreuna si ne intelegem destul de bine nedand importanta prea mare la ceea ce s-a intamplat intre mine si parintii lui;iti doresc ca totul sa decurca normal si sa treceti cu bine peste acest impas.